|
În mod paradoxal, cercetările arheologice beneficiază
de amploarea unor mari programe în situaţii extreme, generând salvarea
vestigiilor ameninţate de proiecte economice de mare amplitudine.
Exemplul de la Abu-Simbel (Assuan) - Egipt reprezintă o referinţă
externă în acest sens, iar proiectele lucrărilor de excepţie
din România anilor 1960-1970 de la Ripiceni pe Prut, zona Cazanelor pe
Dunăre, de la castrele romane de pe Olt sau din ansamblul Bicazului,
pe Bistriţa, au prilejuit fiecare rezultate spectaculoase.
Nici în cazul lucrărilor arheologice de la Roşia
Montană nu ne aflăm într-o altă situaţie. Modeste
şi aleatorii, fără un plan sistematic de abordare, săpăturile
arheologice din anii '80 au avut caracterul unor sondaje, întreprinse
cu fonduri financiare reduse şi efectuate integral în răgazul
câtorva zile de lucru.
Negreşit, importanţa ansamblului antic şi
medieval de la Roşia Montană nu a generat până de curând
un demers de cercetare pe măsura potenţialului său istorico-arheologic,
arhitectural, etnografic, artistic, ca peisaj istoric.
Astfel că, abia în împrejurarea investiţiei economice
pe seama minelor de la Roşia Montană, care a început în 1999,
s-a putut contura un proiect logic de abordare a siturilor istorice dintr-o
perspectivă coerentă şi o cercetare sistematică.
Un atare proiect cu abordare arheologică a început
în anul 2000, primind treptat contururi care au completat cadrul iniţial,
el fiind substanţial finanţat de către investitor: în 2000
cu 1 miliard lei, în 2001 cu 31.000.000.000 lei, în 2002 cu 43.000.000.000
lei.
Pus la început, în 2000, sub semnul conlucrării şi
parteneriatului dintre C.P.P.C.N. - Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul
Cultural Naţional - devenit ulterior I.N.M.I. - Institutul Naţional
al Monumentelor Istorice -, Muzeul Naţional al Unirii şi o firmă
privată de arheologie din Alba Iulia, proiectul a învederat implicaţii
şi sarcini dificile, rezultatele acestei prime campanii fiind încă
neconcludente.
Atare situaţii au determinat decizia Ministerului
Culturii şi Cultelor de a institui Programul
Naţional de Cercetare "Alburnus Maior", la 7 martie
2001, şi de a-l pune sub autoritatea fermă a Muzeului Naţional
de Istorie a României.
Câteva consideraţii, aprecieri şi detalii tehnice
despre acest program sunt semnificative:
- Cercetările de la Roşia Montană au fost
abordate sistematic, fiind angajate prin campanii pe perioada mai-octombrie
a fiecărui an, antrenând cca. 70 de arheologi, sprijiniţi de
cca. 300 de muncitori.
- Echipele de cercetare s-au internaţionalizat, iar
prin organizarea comunicării dintre participanţi, rezultatele
au fost incluse şi sistematizate într-o bază de date.
- Abordarea sistematică a siturilor a permis practicarea
de săpături pe spaţii vaste, fiind decopertaţi peste
22.000 m2, modalităţi care au prilejuit descoperiri
senzaţionale, capabile să ofere, pentru prima dată în cazul
arheologiei miniere de la Roşia Montană şi din România,
o imagine coerentă şi de ansamblu asupra unui grup de aşezări
montane.
- Echipele de arheologi, speologi, topografi, geologi,
completate din 2001 de etnografi, istorici şi arhitecţi, de
statisticieni şi informaticieni, au făcut posibile rezultatele
ştiinţifice preliminare care fixează rolul mineritului
antic şi medieval din zonă, caracteristicile arhitecturale,
istorice şi etnografice ale habitatului în cauză.
- Descoperirile noi şi spectaculoase de complexe de
locuire, diferite edificii, instalaţii, vestigii de suprafaţă
şi de subteran relevate acum, identificate, sunt completate de o
suită de artefacte din registrul ocupaţiei miniere cu o mare
valoare documentară; numărul foarte mare al pieselor epigrafice
rezultate din săpături întrece orice aşteptare, toate completând
(uneori modificând) în mod spectaculos datele cunoscute.
- Cercetarea etnografică a aşezărilor din
perimetrul Roşiei Montane şi cercetările de istorie orală,
care dublează demersul arheologic, au condus - pe lângă concluziile
strict teoretice - la identificarea şi achiziţionarea unor obiecte
de mare valoare. La fel, cercetarea de monument istoric adaugă noi
şi importante date pentru cunoaşterea specificului arhitecturii
locale, a habitatului ca atare.
Sistematizate şi bine studiate, demersurile ştiinţifice
au permis proiectanţilor de la Roşia Montană să abordeze
documentaţia tehnică în corelaţie directă cu:
a) Obligaţia investitorului de a respecta concluziile
cercetărilor arheologice şi de arhitectură, protejând vestigiile
şi rezervaţia istorică conform prevederilor legilor referitoare
la monumente istorice şi situri arheologice;
b) Sarcina investitorului de a susţine financiar -
pe lângă cercetările în sine - lucrările de conservare
şi restaurare a zonei nucleului istoric central şi respectiv,
a edificării unui centru cultural minier, care să înscrie şi
să afirme o instituţie complexă pentru valorificarea patrimoniului
muzeal identificat şi a potenţialului cultural zonal.
Conlucrarea dintre echipele de cercetare şi cele de
proiectare a asigurat ca - după o sistematică asistenţă
şi control de specialitate - să se configureze un proiect de
conservare-restaurare avizat de către Comisia Naţională
a Monumentelor Istorice şi Comisia Naţională de Arheologie.
În repetate rânduri, reprezentanţii organismelor ştiinţifice
naţionale, conducerea Ministerului Culturii şi Cultelor, au
dezbătut la faţa locului şi în reuniuni ştiinţifice
asupra lucrărilor de cercetare, conservare, restaurare şi valorificare
de la Roşia Montană, considerându-le de interes major şi
naţional, capabile să ofere un model de abordare pentru alte
proiecte de acelaşi fel.
Viziunea modernă de prezervare a descoperirilor şi
de corelare a acestora cu dezvoltarea ulterioară a aşezării
a permis descărcări - încă parţiale - de sarcină
arheologică pentru zona cu situri arheologice dispărute sau
vădit afectate de exploatări miniere din epocile trecute. S-au
propus teme de prezentare pentru dezvoltarea turismului cultural şi
a meşteşugurilor tradiţionale din zonă. N-au fost
ocolite, în dezbateri foarte calificate, problemele acordului cu peisajul;
s-a cerut însă ca acesta să fie structurat conform rigorii realiste.
Care peisaj? Cel din veacul al XVIII-lea, al XIX-lea sau al XX-lea? De
la propunerile Comisiunii Monumentelor Naturii din 1934, făcute din
iniţiativa lui Alexandru Borza, la Roşia Montană peisajul
a suferit nenumărate agresiuni, urmate de multiple transformări.
Roşia Montană contemporană este o localitate
defavorizată, cu numeroase probleme de natură economică
şi socială. Mijloacele de redresare, cele de implementare a
unor noi resurse, cele locale, sunt foarte reduse şi nu pot fi imaginate
în afara unor investiţii substanţiale.
Din astfel de raţiuni obiective şi determinante,
Ministerul Culturii şi Cultelor apreciază că patrimoniul
cultural oferă suportul unor politici de dezvoltare durabilă,
în care sens a angajat şi coordonat lucrările de cercetare,
salvare, conservare-restaurare şi protecţie de la Roşia
Montană. Şi, bineînţeles, din raţiunile ce decurg
din legile statului român, care ne obligă să asistăm ştiinţific
proiectele economice care vizează patrimoniul istoric.
Acestea nu privesc, desigur, aspectele tehnologice şi
cele referitoare la impactul ecologic al investiţiei exploatării
miniere, care cad în sarcina şi atribuţiile altor organisme
specializate ale statului român, dar pe care proiectul cultural le-a avut
în vedere, în limitele competenţelor sale.
Rezultatele cercetărilor în plan cultural, ca atare,
au condus neîndoielnic la:
- stabilirea unor mai precise orizonturi cronologice privind
exploatarea aurului şi argintului de la Roşia Montană;
- înţelegerea şi exploatarea dinamicii miniere
şi a aşezării de la Roşia Montană;
- restituirea arhitecturii specifice miniere, a repertoriului
de forme şi mijloace de exprimare a acesteia;
- delimitarea zonelor de protecţie şi a intereselor
de conservare-restaurare;
- înfiinţarea Centrului Cultural Naţional Minier,
ca pivot al strategiilor culturale în zonă.
Săpăturile arheologice, celelalte lucrări
ce privesc Programul Naţional de Cercetare "Alburnus Maior" (de restaurare,
muzeografie, expoziţionale, editoriale), pot fi evaluate a se încheia
în 2003-2004. Ele permit de pe acum câteva constatări:
- Şantierele de cercetări arheologice cu componente
interdisciplinare, organizate pe echipe complexe şi bine articulate
sunt asiguratorii pentru rezultate deosebite;
- Roşia Montană a oferit cercetătorilor
români ocazia unor examene ale competiţiei şi competenţei
acestora, reliefând nivelul profesional înalt şi capacitatea de cooperare
determinată de obiectivul major al protecţiei patrimoniului
cultural.
Ministerul Culturii şi Cultelor mulţumeşte
- odată cu apariţia primului volum dedicat cercetărilor
de la Roşia Montană - în primul rând arheologilor participanţi,
dar şi tuturor instituţiilor şi specialiştilor care
au făcut posibil acest Program Naţional.
Colegilor din muzee, laboratoare de conservare-restaurare,
universitarilor de la departamentul de geologie minieră al Universităţii
Babeş-Bolyai de la Cluj-Napoca, universitarilor francezi de la CNRS
- Centre National de Recherche Scientifique, şi celor de la Universitatea
Le Mirail din Toulouse, precum şi specialiştilor germani de
la Universitatea Tehnică din München, li se adresează recunoştinţa
noastră pentru pasiunea şi competenţa lor profesională
cu care au scos la lumină - la Roşia Montană - un excepţional
patrimoniu istoric european.
|