II.2. Forme de habitat în punctele Hop-Botar şi Tăul Ţapului

Paul Damian, Mihaela Simion, Adela Bâltâc, Silviu Oţa,
Mihai Vasile, Gabriel Bălan, Decebal Vleja

Hop - Botar -- Tăul Ţapului -- Catalog ceramic

Găuri-Hop-Botar

Punctul este localizat la nord de drumul forestier care străbate proprietatea Exploatării Miniere Roşia Montană în zona Hop-Găuri

. La sud este amplasată necropola de incineraţie de epocă romană cercetată de către colectivul de arheologi de la Muzeul Unirii Alba Iulia

. Urmele unei aşezări romane, concretizate în prezenţa unor clădiri şi tronsoane de drumuri, au fost identificate şi cercetate, la est de suprafaţa la care ne referim, de către o echipă de arheologi ai aceleiaşi instituţii

(Fig. 1).
Limita de nord este constituită de masivul Cetate, cu reperul fix pe care îl reprezintă punctul topografic Găuri. Se cuvine menţionat faptul că în acest punct au fost cercetate urme de extracţie a minereului aurifer, datate în perioada romană de către colectivul de arheologi minieri al Universităţii Toulouse - Le Mirail

.
Cercetarea sistematică a acestui perimetru a permis formularea unor observaţii privind utilizarea spaţiului din vecinătatea principalului punct de exploatare a zăcământului aurifer, de-a lungul diferitelor epoci istorice. Pentru o abordare unitară a întregului perimetru s-a optat pentru o delimitare a principalelor forme de relief în sectoare de cercetare. În acest sens au fost deschise mai multe secţiuni pe un mic platou (10,00 x 14,00 m) situat în imediata vecinătate a drumului forestier, la nord de acesta. Suprafaţa a fost numită convenţional Sectorul A

. La baza pantei, în extremitatea de est-nord-est a acesteia, pe o mică terasă, au fost deschise alte secţiuni, zonă denumită Sectorul B

. În extremitatea de sud-est, lângă drum şi chiar pe traseul acestuia, au fost amplasate alte secţiuni, cu denumirea convenţională Sectorul V

(Fig. 2, 3).
În urma investigaţiilor din acest punct s-au putut trage următoarele concluzii de ordin general: au fost cercetate două obiective principale: o clădire din perioada romană, cu două etape de folosire (sectorul V) şi o construcţie cu pereţi din piatră datată inclusiv cu monede, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea-începutul secolului al XIX-lea, care poate fi pusă în relaţie cu exploatarea minieră din această perioadă, documentată prin cele două guri de mină înregistrate pe o hartă de la mijlocul secolului al XIX-lea (sectorul B). În afara acestor două obiective au fost documentate materiale din epoca romană şi medievală, în cele mai multe cazuri în poziţie secundară, precum şi structuri contemporane de amenajare a terenului şi de delimitare a proprietăţilor (sectorul A).
Nu vom stărui, în studiul de faţă, asupra rezultatelor cercetărilor arheologice referitoare la urmele de locuire şi de exploatare minieră din perioadele istorice posterioare epocii romane

. Considerăm însă necesară o trecere în revistă a situaţiei arheologice evidenţiate de săpăturile întreprinse în Sectorul V al punctului Hop-Botar unde ponderea principală a descoperirilor o deţine un obiectiv datat în epoca romană.
În colţul sud-estic al proprietăţii a fost trasată iniţial o secţiune de control, denumită convenţional SV. În urma acestui sondaj, în carourile 4-5 a fost identificat un zid de piatră legat cu pământ, cu o lăţime de cca. 0,60-0,70 m (Z1). Zidul a fost surprins până la o adâncime relativă de cca. 1,10 m, fiind prezervat pe înălţimea a 8-10 asize (fundaţie şi elevaţie). Prezenţa structurii de zid a impus extinderea suprafeţei investigate prin deschiderea de noi secţiuni: SV A, SV C, SV D, SV E, SV F, SVI

. A fost dezvelit, pe suprafaţa corespunzătoare secţiunilor menţionate, un edificiu, de formă patrulateră, cu un plan neregulat, uşor trapezoidal

(Fig. 3).
           Stratigrafia verticală a Sectorului V este, în principiu, unitară şi se înscrie în următorii parametri: stratul vegetal este reprezentat printr-un sol prăfos, de culoare cenuşie, cu o grosime care variază între 0,10-0,30 m; vegetalul actual suprapune un strat mai compactat, preponderent argilos, de culoare brun-negricioasă de cca. 0,10-0,30 m, în care au fost identificate materiale arheologice aparţinând epocii moderne. Acest nivel este urmat de un strat cu o consistenţă lutoasă, de culoare galbenă, cu pete cenuşii, cu o grosime variabilă între 0,30-0,50 m, care reprezintă nivelul de unde au fost recoltate materialele arheologice datate în epoca romană. Trebuie menţionată prezenţa, în interiorul edificiului cercetat, a unui strat cu o consistenţă nisipoasă (cu o grosime de cca. 0,10 m) cu urme de lutuială în partea superioară, care semnalează prezenţa unui nivel de călcare în interiorul clădirii. Solul virgin este reprezentat de un sediment argilos, de culoare galbenă, cu lentile de piatră demineralizată şi cu diverse nuanţări datorate mineralizării intense specifice zonei (Fig. 4, 5).
           Z1 constituie latura de nord a edificiului. Are o lungime de cca. 13,40 m pe exterior şi cca. 12,60 m pe interior şi o orientare nord-nord-est-sud-sud-vest. Elevaţia este păstrată pe înălţimea a două-trei asize, cu o grosime variabilă între 0,60 şi 0,70 m. Tehnica de construcţie a Z1 este cea a unui zid din piatră de carieră, de provenienţă locală, semifasonată. Nu a fost constatată prezenţa unor elemente care să sugereze utilizarea unui alt tip de liant în afara lutului şi nici indicii pentru utilizarea materialului tegular şi a cărămizilor pentru elevaţie sau pentru sistemul de acoperire. Se distinge un posibil nivel de călcare în interiorul clădirii, la adâncimea relativă de 0,60-0,75 m.
           Latura de est (Z2) are o lungime de cca. 11,20 m pe exterior şi 9,80 m pe interior, iar grosimea se încadrează între 0,60-0,70 m. Orientarea aproximativă este nord-vest-sud-est. Starea de conservare a Z2, precum şi observaţiile privind tehnica constructivă, sunt similare cu cele constatate pentru Z1.
           Z3 reprezintă latura de sud a clădirii şi are pe exterior o lungime de 14,55 m. În interiorul clădirii lungimea sa este de cca. 13,00 m. Orientarea sa este aproximativ nord-nord-est-sud-sud-vest. Caracteristicile constructive se încadrează în parametrii descrişi pentru Z1 şi Z2 (Fig. 6).
           Z4 închide spre vest edificiul. Are o lungime sensibil redusă faţă de pandantul său (Z2), de cca. 9,90 m în exterior şi 8,50 m în interior. Spre deosebire de celelalte ziduri ale clădirii analizate, Z4 se află într-o stare precară de conservare, urmele sale, reduse doar la fundaţii, fiind păstrate doar pe înălţimea a trei-patru asize (Fig. 7).
           Z1-Z4 sunt zidurile perimetrale ale unei clădiri cu dimensiunile de 13,40 x 11,20 x 14,55 x 9,90 m. Nu dispunem de nici o informaţie care să sugereze prezenţa unui sistem de compartimentare. Nivelul de utilizare în interiorul clădirii este într-o stare precară de conservare. Se pot face însă unele consideraţii privind modalitatea de construcţie a podelei, în legătură cu constatarea prezenţei unor lespezi fasonate, de mici dimensiuni, legate cu pământ galben, surprinse la adâncimea corespunzătoare nivelului de utilizare al clădirii(-0,60-0,75 m).
           Edificiul delimitat de zidurile Z1-Z4 suprapune însă o fază mai veche de utilizare a spaţiului construibil. În SV E a fost identificat un zid de piatră (Z5), suprapus de amenajarea Z2. El este evidenţiat la adâncimea relativă de 1,00 m faţă de actualul nivel de călcare şi este tăiat de latura de est a clădirii din faza a II-a, în dreptul metrului patru faţă de colţul de sud-est al edificiului. Are o orientare similară cu Z1 şi Z3, o lăţime de 0,60-0,70 m şi se păstrează pe înălţimea a doar patru-cinci asize ale fundaţiei. Traseul său a fost pus în evidenţă pe o lungime de cca. 2,50 m. Tehnica de construcţie nu diferă de cea constatată pentru faza a II-a, cu specificaţia că se observă o mai mare grijă pentru regularizarea paramentelor. Trebuie semnalată prezenţa unui nivel de arsură, corespunzător nivelului de funcţionare a Z5, cu o grosime de cca. 0,15-0,20 m, pe direcţia nord-sud, probabil în interiorul clădirii căreia îi aparţinea zidul. Urmele de dărâmătură de la acest zid sunt aproape inexistente, fiind probabil îndepărtate pentru reamenajarea spaţiului prin construirea clădirii din faza a II-a (Fig. 3, 8).
           Materialul arheologic recoltat constă din fragmente ceramice de factură romană, reduse din punct de vedere numeric. El provine atât din interiorul clădirii, cât şi din exteriorul ei. Prezenţa ceramicii romane a fost semnalată şi în zona imediat învecinată Sectorului V, dar în contexte stratigrafice nerelevante. În ciuda sărăciei materialului ceramic, putem totuşi face o serie de consideraţii pe baza analizei materialului recoltat. Astfel, cea mai mare concentrare a materialului ceramic de uz comun indică o utilizare legată de activităţi de preparare a hranei în jumătatea de est a edificiului

. Această ipoteză este confirmată şi de identificarea unor materiale ceramice de aceeaşi factură într-un complex situat la baza pantei (extremitatea de nord-est) care mărgineşte platoul pe care sunt amplasate construcţiile

, ceea ce indică o "scurgere" din aceeaşi sursă. Ceramica se încadrează în categoria vaselor de folosinţă curentă, din pastă de culoare roşiatică sau portocalie, în general de proastă calitate, cu grade diferite de ardere, lucrată la roată. Pot fi identificate o serie de forme: farfurii, căniţe, afumători, oale borcan, mortaria şi alte tipuri de vase utilizate atât la prepararea hranei, cât şi pentru consumul acesteia. Coroborând informaţiile oferite de analiza materialului ceramic cu observaţiile stratigrafice, putem încerca o nuanţare relativă la evoluţia în timp a ocupării spaţiului în epoca romană. Se disting două paliere cronologice corespunzătoare celor două faze de locuire constatate prin cercetarea arheologică. Nivelul de locuire corespunzător epocii romane se înscrie într-un interval temporal care începe în a doua jumătate a secolului al II-lea (faza I) şi se prelungeşte în secolul al III-lea (faza II). Nu avem indicii pentru a considera a doua jumătate a secolului al III-lea ca terminus post quem strict al ocupării clădirilor analizate. Formele ceramice identificate au o folosinţă îndelungată, fiind în uz şi în perioada de după a doua jumătate a secolului al III-lea (Cat. 35-48, Fig. 28 - 30).
O altă categorie de materiale recoltată din Sectorul V constă în obiecte de fier, reduse în principiu la cuie şi ţinte, foarte corodate. Prezenţa acestor elemente cu funcţie de îmbinare mai ales în dărâmătura edificiului din faza a II-a poate constitui un indiciu pentru a considera că suprastructura acestei clădiri era una din lemn, în lipsa altor informaţii referitoare la aceasta. Tot în categoria obiectelor de metal se înscriu şi cele câteva fragmente de daltă descoperite aici, legate de activitatea curentă a ocupanţilor clădirii. În acelaşi context trebuie amintite trei fragmente de râşniţă descoperite în interiorul locuinţei şi în dărâmătura zidului de sud

(Fig. 9).
Cercetările arheologice din perimetrul denumit convenţional Sectorul V au avut ca rezultat identificarea a două faze de locuire de epocă romană. Cea mai timpurie constă în prezenţa unei construcţii cu fundaţia din ziduri de piatră legată cu pământ suprapusă de amenajarea unei noi construcţii cu zidurile perimetrale prezervate. Analiza materialului arheologic recoltat ar indica mai degrabă o utilizare ca spaţiu de locuit a clădirilor, precum şi ca loc de prelucrare primară a minereului aurifer, având în vedere situarea lor în imediata vecinătate a punctelor de exploatare.
Extinderea spre est a fazei I de locuire, precum şi modalitatea de amplasare a fazei a II-a, ne îndreptăţesc să afirmăm că situaţia arheologică constatată trebuie privită în legătură cu structurile de locuire şi cu trama stradală identificate şi cercetate

. Este cert că ne aflăm în faţa unuia dintre punctele în care se concentrează locuirea civilă de la Alburnus Maior. Amplasarea necropolei de incineraţie în imediata vecinătate nu face decât să confirme această aserţiune. Încercarea de identificare a nucleului de locuire constatat aici cu unul dintre toponimele conţinute de literatura epigrafică rămâne însă foarte relativă. Până când descoperirile arheologice vor avea şansa să dezvăluie noi detalii, o abordare prudentă a acestui aspect nu poate fi decât benefică.

Note de subsol

1. Textul studiului este redactat de Mihaela Simion.
21. Colectivul de cercetare din punctul Hop-Botar a fost format din arheologii: Rodica Marghitu, Gabriel Bălan, Cătălin Bem, Sorin Oanţă, Silviu Oţa, Mihai Vasile (Muzeul Naţional de Istorie a României) şi Liana Lucescu, studentă a Facultăţii de Istorie Bucureşti.
22. Coordonatele stereografice: 534.360-354.920, 534.340-354.920, 534.320-354.960, 534.300-354.980, 534.280-355.000.
23. CCA 2001, 210-211, nr. 173 (3); CCA 2002, 254-256, nr. 182.
24. CCA 2001, 210-211, nr. 173 (4); CCA 2002, 252-253, nr. 181.
25. Pentru rezultatele acestei investigaţii vezi studiul de arheologie minieră publicat în prezentul volum, p. 471-509.
26. SI A amplasată la cca. 3,00 m sud faţă de gardul de delimitare a proprietăţii, are dimensiunile de 10,00 x 2,00 m şi o orientare nord-sud); SI B (poziţionată pe panta de sud, în continuarea SI A, cu dimensiunile de 19,00 x 2,00 m şi aceeaşi orientare); SI C, SI D (pe panta de sud, în continuarea SI C, cu dimensiunile de 12,00 x 2,00 m şi orientare nord-sud), SI E (10,00 x 2,00 m, deschisă în partea de est a platoului şi orientată nord-sud), SI F (8,00 x 2,00 m, orientată sud-sud-vest-nord-nord-est, a fost plasată la vest de SI A).
27. Secţiunea SIV (20,00 x 2,00 m) a fost deschisă pe o pantă accentuată, la nord de gura de mină; SIV A (10,00 x 2,00 m), orientată sud-nord, a fost trasată paralel faţă de SIV; SIV B (10,00 x 2,00 m) a fost orientată nord-vest-sud-est; SIV C (6,00 x 2,00 m) a fost orientată nord-vest-sud-est şi amplasată la o distanţă de 0,50 m nord-nord-vest faţă de SIV B. Carourile 1 şi 2 ale SIV B corespund cu carourile 2-3 ale SIV C; Secţiunea din faţa minei (8,00 x 2,00 m) a fost amplasată perpendicular pe intrarea în mină; Secţiunea SIII (10,00 x 2,00 m) deschisă pe o mică denivelare a terenului, la limita de nord a proprietăţii Botar; SII (12,00 x 2,00 m şi orientare est-vest; la sud de SII, păstrând martori de 0,50 m lăţime, au fost deschise două secţiuni notate SII A (6,00 x 4,00 m), respectiv SII B (4,00 x 4,00 m).
28. În colţul sud-estic al proprietăţii a fost trasată iniţial o secţiune de control, SV orientată nord-sud (18,00 X 2,00 m); SV A ( 4,00 x 4,00 m), SV B (7,00 x 4,00 m), în care latura de 7,00 m este orientată sud-nord, SV C (3,00 x 4,00 m) latura de 4,00 m este orientată sud-nord, SV D (cu dimensiunile de 11,00 x 3,30 m) în care latura de 11,00 m este orientată sud-nord; SV E ( 5,00 x 7,00 m) cu latura de 7,00 m orientată sud-nord, SV F (3,00 x 9,00 m) cu latura de 9,00 m orientată est-vest. SVI (2,00 x 15,00 m) are latura de 15,00 m orientată sud-nord.
29. Rezultatele cercetărilor arheologice care vizează direct aceste detalii sunt publicate primar şi vor face negreşit obiectul unui studiu documentat întocmit în viitor de autorii cercetării (vezi CCA 2002, 264-265, nr. 188).
30. Trasarea SVI a fost impusă de necesitatea stabilirii eventualelor relaţii între complexul identificat şi necropola romană de incineraţie din imediata vecinătate.
31. Nici unul dintre unghiurile de îmbinare a zidurilor perimetrale nu se înscrie în parametrii unghiurilor drepte.
32. Cele mai multe fragmente ceramice provenind de la vase care au fost utilizate la prepararea hranei, cu urme de ardere secundară pe exterior, provin din colţul de nord-est al edificiului (SV, SV C, SV E).
33. SIV, Cpl. 9.
34. SV, caroul 9 şi SV F.
35. CCA 2001, 210-211, nr. 173 (4); CCA 2002, 252-253, nr. 181.