Conţinutul, valoarea intrinsecă a materialelor şi ideilor publicate nu pot fi influenţate de Colegiul de redacţie decât prin aplicarea consecventă a unor criterii severe de selecţie a lucrărilor liber oferite de autori. Stă însă pe deplin în puterea acestui Colegiu să stabilească reguli precise de prezentare a manuscriselor, care să le asigure conciziunea şi claritatea şi să garanteze accesibilitatea şi utilitatea lor. Pe alt plan, aceasta ar duce la o mai bună folosire a spaţiului revistei, la simplificarea şi creşterea eficienţei operaţiunilor redacţionale. Astfel de reguli, stabilite tacit şi devenite "cutume", au fost în general respectate de colaboratorii revistei SCIVA. Faptul că ele nu erau fixate şi difuzate în scris a dus însă mereu la o supărătoare lipsă de uniformitate a manuscriselor, respectiv a lucrărilor publicate. Pornind de la aceste considerente, Colegiul de redacţie al revistei SCIVA a adoptat prezentele Norme de întocmire a manuscriselor, împreună cu lista abrevierilor curente (Anexa 1) şi lista titlurilor prescurtate de reviste (Anexa 2) şi roagă pe autori să ţină seama de ele. Nerespectarea acestor norme poate duce la întârzierea publicării sau chiar la înapoierea manuscrisului în vederea refacerii.

I. Norme generale.
In revista SCIVA se publică lucrări de istorie veche, arheologie, epigrafie, numismatică, precum şi cercetări complementare făcute prin metodele ştiinţelor naturale sau tehnice (antropologie, zoologie, palinologie, geologie, metalografie, analize chimice etc.). Cadrul cronologic se întinde de la paleolitic la evul mediu, iar cadrul geografic este în principal cel carpato-dunărean. Lucrările se prezintă în limba română, însoţite de rezumate în limbile franceză, germană sau engleză. In chip excepţional, cu acordul prealabil al Colegiului de redacţie, pot fi prezentate lucrări într-una din limbile străine menţionate, cu rezumate în limba română. Manuscrisele se predau direct sau se trimit prin poştă la redacţie, împreună cu o Notă cuprinzând următoarele date: numele şi prenumele autorului, instituţia (cu adresă, numerele de telefon şi telefax), adresa şi telefonul privat, titlul lucrării (cu numărul de pagini, anexe, ilustraţii etc.), data redactării, data predării. Toate aceste date se înscriu în Registrul de redacţie.

Sumarele celor patru fascicule trimestriale sunt alcătuite de către Colegiul de redacţie, care analizează lucrările din portofoliu pe bază de referate. Un referat este întocmit obligatoriu de acel membru al Colegiului care este competent în problematica (epoca) tratată de lucrarea în cauză. Un referat suplimentar poate fi solicitat de Colegiu unui specialist din afara sa. In funcţie de aceste referate şi de prezentele norme, Colegiul acceptă sau refuză lucrarea. In cazul acceptării, Colegiul de redacţie îşi rezervă dreptul de a propune corectări şi îmbunătăţiri ale manuscrisului. Decizia şi propunerile Colegiului se aduc la cunoştinţa autorului în scris, în termen de cel mult trei luni de la predarea/ înregistrarea lucrării la Redacţia SCIVA. Pentru rezolvarea operativă a eventualelor probleme legate de manuscris, ilustraţie, corecturi etc., autorii sunt rugaţi să ţină permanent legătura cu Redacţia. Lucrările respinse se înapoiază autorilor, cu excepţia unui exemplar din text, care se păstrează în arhiva revistei.

In funcţie de importanţa descoperirilor prezentate sau a problemelor discutate, de calitatea cercetării, de întinderea textului, de cantitatea şi calitatea ilustraţiei, ca şi de alte criterii, Colegiul stabileşte ordinea publicării şi încadrarea pe rubrici a lucrărilor acceptate. Rubricile revistei sunt următoarele (în paranteze se indică numărul optim de pagini dactilografiate):

• Studii (40)
• Note şi discuţii (20)
• Cercetări arheologice de teren (40)
• Mici descoperiri (3)
• Cronica
• Personalia (3)
• Recenzii (5)
• Note bibliografice (1)

Este de dorit ca, încă de la redactare, autorii să aibă în vedere încadrarea lucrărilor într-una dintre aceste rubrici şi, în consecinţă, să nu depăşească numărul optim de pagini indicat de Colegiul de redacţie. Manuscrisele trebuie întocmite cu maximum de conciziune, renunţându-se la introducerile inutile, prea dezvoltate, la descrierile amănunţite care pot fi suplinite printr-o ilustraţie adecvată, la excursurile ce se îndepărtează de subiectul lucrării, la citarea excesivă etc. Colegiul îşi rezervă dreptul de a cere autorilor scurtarea textului şi de a condiţiona astfel publicarea lucrării respective.

Revista SCIVA nu publică lucrări ce au mai apărut sau urmează să apară în alte reviste. In chip excepţional pot fi acceptate articole deja publicate în reviste străine, greu accesibile cititorilor români. Revista nu plăteşte drepturi de autor. Autorii beneficiază gratuit de 30 extrase. In cazul materialelor publicate la rubricile Mici descoperiri, Cronica, Personalia, Recenzii şi Note bibliografice cele 30 extrase vor fi împărţite în funcţie de numărul autorilor.

II. Manuscrisele
Lucrările se primesc la Redacţie în două exemplare, dactilografiate (imprimate) la două rânduri, cu margine lată în stînga. Pagina trebuie să conţină 31 rânduri a 65 semne de dimensiuni normale. Manuscrisul este compus din următoarele părţi, dactilografiate separat, pe pagini numerotate în continuare, în ordinea următoare:

• 1. Textul: Titlul lucrării şi numele autorului/autorilor (cu majuscule); abstract de 5-8 rânduri conţinând termenii-cheie pentru indexare, subliniaţi; textul propriu-zis, cu trimiteri (sigle numerice deasupra rândului) la notele infrapaginale, numerotate continuu. In cazul lucrărilor de mai mari dimensiuni, cu caracter de sinteză, la text se poate anexa o listă bibliografică ordonată alfabetic (după modelul: numele autorului, anul apariţiei, eventual cu sigle alfabetice atunci când sunt mai multe lucrări apărute In acelaşi an - titlul lucrării, revista sau locul apariţiei, paginile). In aceste cazuri, citarea literaturii se face abreviat (numele autorului, anul apariţiei, pagina), dar tot în note infra-paginale, nu în paranteze în text.

• 2. Notele, numerotate continuu şi dactilografiate separat, după text (nu în text, nu în josul paginii de manuscris).
• 3. Rezumatul tradus (în franceză, germană sau engleză), de dorit cu trimiteri la notele cele mai importante din textul românesc (bibliografia esenţială) şi la ilustraţie.
• 4. Legenda figurilor, tradusă (în aceeaşi limbă).
• 5. Rezumatul în limba română.
• 6. Legenda figurilor în limba română. Nota: In cazul titlurilor lungi, autorii sunt rugaţi să propună singuri colontitlul, având grijă ca acesta să nu depă-şească 65 semne (inclusiv spaţiile dintre cuvinte).

Este de dorit ca la redactare autorii să acorde toată atenţia împărţirii textului în capitole (cu subtitluri) şi paragrafe. Pe marginea textului se vor indica, cu creionul, locurile unde urmează a fi inserate diferitele figuri. De asemenea în creion se pot face unele recomadări tehno- redacţionale, cum ar fi culegerea cu literă mică sau cursivă, alinierea diferită a paragrafelor etc.

• La prima citare a unor locuri de descoperire în titlu, text sau note se indicä satul, comuna, judeţul (de ex. Frasinu, com. Poieneşti, jud.Vaslui, nu Frasinu-Poieneşti şi nici Frasinu-Vaslui). Se poate face excepţie în cazul unor staţiuni binecunoscute (de ex. staţiunile eponime ale unor culturi), al oraşelor greceşti, romane şi medievale, al actualelor reşedinţe de judeţe. In cazul descoperirilor din străinătate este obligatoriu a se face referire la actuala împărţire politico-administrativă. Denumirile unităţilor teritoriale care nu au corespondent precis în limba română se dau în limba respectivă, de ex.: powiat (Polonia), Landkreis şi Kreis (Germania), okres (Cehia). In schimb, oblast' şi rajon (Rusia, Ucraina) se traduc prin "regiune" şi "raion", iar département (Franţa) prin "departament". In rezumate termenul de judeţ nu se traduce, ci se foloseşte abreviat Jud.
• Numele de autori apar la prima citare în text sau note cu prenumele prescurtat, iar mai departe nu se mai dă decît numele de familie. Se exceptează cazurile când se citează omonimi (ex. D.Popescu - Em.Popescu, I.Barnea - Al.Barnea). Numele se citează neînsoţite de titluri (acad., prof., dr.); excepţie se face atunci cînd se indică sursa unei informaţii inedite şi/sau se aduc mulţumiri.
• Citarea literaturii se face numai în notele infrapaginale, la care se face trimitere prin sigle numerice plasate în text la umărul ultimei litere a cuvântului ales, înaintea semnelor de punctuaţie. Pentru a evita abuzul de note, care îngreunează lectura, autorii sunt rugaţi sä concentreze în cîte o singură notă trimiterile bibliografice referitoare la o simplă înşiruire de autori sau locuri de descoperire.
• Citarea izvoarelor antice se poate face atât în text, în paranteze (autorul, opera, locul), cât şi în notele infra-paginale (în special atunci când se indică ediţia).
• In text, între paranteze, se fac trimiterile la ilustraţia lucrării, la alte locuri şi note ale aceleiaşi lucrări. De ex.: (fig. 12), (cf. supra p.13) sau (infra nota 22).Pentru astfel de trimiteri nu se vor face deci note infra-paginale speciale.
• Numele geografice străine se scriu cu ortografia limbilor respective, atunci când acestea folosesc alfabetul latin (Bordeaux, Köln, Zürich etc.) sau în transcrierea oficială a statului respectiv, atunci cînd alfabetul folosit este altul decât cel latin sau chirilic (Bangkok, Beijing, Ryad, Marrakech). Atunci când nu există grafii româneşti acreditate, numele slave se transliterează după normele internaţionale (infra Anexa 3). Numele care au intrat de multă vreme în cultura noastră se scriu în grafia tradiţională românescă: Londra, Florenţa, Rin, Moscova, Plevna, Cernăuţi (nu London, Firenze, Rhein, Moskva, Pleven, _ernovcy). Se admite totuşi grafia originală în trimiterile bibliografice şi hărţi.
• Numele proprii greceşti şi latineşti consacrate în uzul literar se scriu conform adaptării tradiţionale, de ex. Apian, Aurelian, Horaţiu, Istru, Lisimah, Pompei, Tacit (cf. Indreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie5, Bucureşti, 1995, p.267-272). Celelalte nume se scriu ca în limba latină sau se transliterează în cazul alfabetului grec (Ididem, p.39-42).
• Termenii străini (substantive comune) sau citate în limbi străine moderne sau clasice se culeg cu litere cursive şi, de aceea, se subliniază în manuscris (de ex. kammenaja baba, Kronenhalsring). Când termenul respectiv a fost adaptat în limba română , el nu se mai subliniază, de ex. castru, castel, canabe (dar şi castrum, castellum, canabae). Pentru punerea în evidenţă, la indicaţia autorului se pot culege cursiv sau aldin subtitluri, nume de localităţi, de culturi, de persoane etc.
• Secolul se indică numai cu cifre romane. Neprescurtat se scrie "secolul al III-lea", iar prescurtat "sec. III". Era se indică fie prin a.Chr./p.Chr., fie prin î.e.n./e.n.
• In textul curent, numerele până la 10 vor fi, de regulă, scrise în litere. Se exceptează cazurile când ele apar în legătură cu unităţi de măsură. De ex.: "opt morminte", dar "8 km".
• Unităţile de măsură se prescurtează fără punct: cm, m, ha, g, kg etc. Unităţile de suprafaţă sau volum se scriu m2, m3, nu m.p., m.c. etc.
• Numele punctelor cardinale se prescurtează: N, S, V, E, NE, SE, SSV, VNV etc.
• In Anexa 1 se dă lista prescurtărilor curente admise.
• Pentru problemele de ortografie şi punctuaţie se recomandă autorilor să folosească Indreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie5, elaborat de Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan" al Academiei Române şi tipărit de Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995.

III. Modul de citare
Trimiterile la literatură se fac numai în notele infra-paginale, indicându-se în ordine: numele autorului, titlul publicaţiei, volumul, anul, pagina. Nu se indică editura, iar la periodice nici locul de apariţie (dacă acesta nu este cuprins cumva în titlul prescurtat, cf. Anexa 2). Se tipăresc cu scriere cursivă (se subliniază deci în manuscris) titlurile de monografii, de volume colective (culegeri tematice, omagii, acte de congrese sau colocvii) şi de articole; de asemenea cuvintele ibidem, op.cit.. Se tipăresc cu literă dreaptă, obişnuită (deci nu trebuie subliniate) numele revistelor şi seriilor (colecţiilor) monografice, precum şi trimiterile de felul: idem, p.(pagina, paginile), urm. (următoarea, următoarele), passim (în diverse locuri), cf. (confer=compară), vezi, apud (la). Titlurile lucrărilor, precum şi numele revistelor şi seriilor apărute în limbi slave care folosesc alfabetul chirilic se transcriu în conformitate cu normele internaţionale (vezi Anexa 3). La citarea cărţilor este necesar să se dea titlul complet, fără prescurtări, urmat, acolo unde este cazul, de titlul seriei (colecţiei), numărul volumului,locul apariţiei, anul, pagina. Volumele colective se citează, ca şi monografiile, cu titlul complet. Ediţia a doua şi următoarele se indică înscriind cifra respectivă după ultimul cuvânt din titlu deasupra rândului. La indicarea volumului se înscrie cifra corespunzătoare, fără "volumul" sau "vol".

Exemple:

-D.M.Pippidi, Contribuţii la istoria veche a României 2, Bucureşti, 1967, p.153 urm.
-K.Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII, Biblioteca istorică 7, Bucureşti, 1958.
-V.I.Ţalkin, Drevnee _ivotnovodstvo plemen Vosto_noj Evropy i Srednej Azii, MIA 135, Moscova, 1966, p.23, fig.1.
-A.Rangs-Borchling, Das Urnengräberfeld von Hornbek in Holstein, Offa-Bücher 18, Neumünster, 1963, pl.15/1.
-Actes du XIIe Congrés International des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques 4, Bratislava, 1993.

Titlurile articolelor/studiilor apărute în periodice sau în volume colective nu se citează decât atunci când există motive speciale. De regulă, deci, se indică în ordine: autorul, revista, tomul, anul, fascicula, pagina. Atunci când revista citată a apărut cu o întârziere de cel puţin doi ani, la anul corespunzător tomului respectiv se adaugă în paranteză anul real al apariţiei. Atunci când este cazul se precizează şi seria de apariţie a revistei (de ex. seria noua - S.N., N.F.). La precizarea tomului, fasciculei, paginii, planşei sau figurii se folosesc numai cifre arabe, chiar dacă publicaţia citată utilizează cifre romane. Trimiterea la reviste se face prin juxtapunere, cu intercalarea unei virgule între numele autorului şi numele revistei, în timp ce în cazul volumelor colective se foloseşte formula "(numele autorului, eventual titlul articolului), în: (titlul volumului)".

Exemple:
-D.Protase, Materiale 7, 1961, p.423 urm.
-Gh.Poenaru Bordea, SCIV 22, 1971, 3, p.501.
-D.Popescu, Dacia, N.S. 2, 1958, p.157.
-I.Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, BerRGK 22, 1932, pl.16/1-2.
-R.Vulpe, Argedava, în: Omagiu lui Constantin Daicoviciu, Bucureşti, 1960, p.557 urm.
-R.Harhoiu, în: Goldhelm, Schwert und Silberschätze. Reichtümer aus 6000 Jahren rumänischer Vergangenheit, Frankfurt/ Main, 1994, p.72-83.

La articolele de mare întindere, în care anumite lucrări vor fi mai des citate, se recomandă abrevierea titlurilor respective, urmând ca explicarea abrevierilor să se facă fie la prima citare, fie într-o listă aparte.

Exemple:
- D.Tudor, Oraşe = D.Tudor, Oraşe, târguri şi sate în Dacia romană, Bucureşti, 1968.
- D.Protase, 1966 = D.Protase, Problema continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii, Biblioteca de arheologie 9, Bucureşti, 1966.

In rest, trimiterile la autori, respectiv lucrări citate într-o notă imediat anterioară se fac prin formulele tradiţionale: idem, ibidem, op.cit., cf., passim, apud. Atunci când ultima citare este la distanţă şi deci greu de găsit, se poate indica pagina şi nota la care se află ea (ex.: D.Tudor, op.cit., supra p.21, nota 55).

IV. Ilustraţia:
Ca material ilustrativ la revista SCIVA sunt admise: fotografii, desene, schiţe, planuri, profile, grafice, hărţi, care - separat sau grupate - formează figuri (abreviat fig.). Figurile se numerotează cu cifre arabe, în ordinea menţionării lor. Plasarea lor în text este propusă de autor cu creionul pe marginea manuscrisului. Diferitele tablouri sinoptice care se culeg în text nu se numerotează ca figuri, ci separat ca anexe. La executarea, selecţia şi gruparea materialului ilustrativ, autorii sunt rugaţi să ţină seama de următoarele prevederi:

• In actualele condiţii tehnice şi având în vedere costurile, desenele sunt preferate preferate fotografiilor. Desenele se execută în tuş, pe calc sau carton de desen; se acceptă xerocopii după astfel de desene. Fotografiile trebuie reproduse după clişee de foarte bună calitate, pe hârtie lucioasă. Numai pentru un mic număr de planşe se poate asigura imprimarea pe hârtie cretată. Fotografii sau desene în culori se acceptă doar în cazuri excepţionale.

• Este de dorit ca desenele care ilustrează un articol să fie executate (sau cel puţin copiate) de aceeaşi mână. Se preferă ca vasele şi fragmentele ceramice să fie desenate fără umbre, cu profilele plasate pe aceeaşi parte şi haşurate în acelaşi sens. Recomandăm, de asemenea, ca inscripţionarea ilustraţiei (cifre, litere, legende) să fie executată în întregime de aceeaşi mână. Schiţele şi planurile trebuie să fie prevăzute cu săgeata care indică nordul.

• Chiar dacă dimensiunile obiectelor sau complexelor sunt date în text sau în note, fotografiile, desenele, planurile şi hărţile trebuie să fie prevăzute cu scară grafică. In afară de aceasta, legenda figurilor trebuie să indice în fracţii raportul faţă de mărimea naturală.

• Dimensiunile maxime ale unei figuri în SCIVA corespund oglinzii paginii de 19 x 13,5 cm. Ca excepţii se admit planşe pliante pentru unele hărţi, planuri, profile şi tabele, care din cauza dimensiunilor sau formatului nu se încadrează în pagină. O figură se poate compune din una sau mai multe fotografii, desene, schiţe, planuri sau profile. La gruparea în figuri a materialului ilustrativ trebuie să se ţină seama de următoarele reguli şi criterii de ordin tehnoredacţional şi ştiinţific:

  Intr-o figură se montează fie numai desene, fie numai fotografii. Figurile care ocupă o pagină întreagă sunt cele mai convenabile din punct de vedere tehnoredacţional şi faci litează consultarea lucrării de către cititori. Ele se realizează la oglinda paginii (1/1) sau la dimensiuni mai mari (de preferat un multiplu rotund, de ex. 1,5x , 2x sau 3x), păstrându-se mereu acelaşi raport între înălţimea şi lăţimea planşei.
  • Diferitele componenete ale unei figuri se numeroteazä cu cifre arabe . Sigle alfabetice se folosesc pentru vederi diferite (plan, profil, secţiune etc.) ale aceluiaşi obiect.
  • Cantitatea de ilustraţie ce se introduce într-o figură, respectiv dimensiunile figurii în original se sta bilesc în aşa fel, încât detaliile imaginii, siglele, legenda etc. să rămână lizibile după reducerea la dimensiunile paginii. Proporţia de reducere se indică de către autor, cu creionul, pe marginea planşelor (de ex. 2/3, 1/2, 1/3 )
  • Este indicat ca obiectele ce intră în aceeaşi figură să fie iniţial desenate sau fotografiate la aceeaşi scară, de regulă 1/1 pentru obiecte mărunte, 1/2-1/4 pentru ceramică, 1/10-1/20 pentru diferitele complexe (locuinţe, gropi, cuptoare, morminte).
  • Din punctul de vedere al conţinutului, cel mai indicat criteriu de grupare a ilustraţiei este acela al proveni enţei. Gruparea pieselor după locul de descoperire şi, mai ales, pe complexe închise este deci preferabilă celei pe criteriul tipologic.

Legenda figurilor trebuie să cuprindă pe scurt, telegrafic, în ordine, următoarele date: locul descoperirii şi, dacă este cazul, complexul, săpătura, anul; obiectul, tipul, eventual cultura şi datarea; materialul din care este confecţionat obiectul respectiv; scara. Când o figură cuprinde mai multe obiecte din aceeaşi staţiune, ordinea în legendă rămâne aceeaşi, numai că indicarea complexului, tipului, materialului şi scării se face pe grupe de obiecte. La figurile în care sunt ilustrate obiecte provenind din staţiuni diferite se indică mai întâi, după caz, tipul, cultura, datarea şi, în al doilea rând, locurile de descoperire, apoi materialul şi scara.

La schiţe, planuri, profile, grafice, hărţi, este preferabil ca explicarea semnelor convenţionale să nu se facă prin inscripţii în figură, ci prin trimiteri cu cifre sau sigle alfabetice la legenda figurii. Identificarea punctelor de pe hărţi se face fie prin înscrierea numelui localităţii pe hartă, fie prin numerotare şi trimitere la o listă aflată în legenda figurii, în text sau în anexă. Se recomandă numerotarea localităţilor în ordinea alfabetică. In liste, la numele localităţii se adaugă numele comunei şi/sau judeţului. Atunci când se reproduce sau se adaptează o ilustraţie deja publicată, autorul este obligat să indice la sfârşitul legendei provenienţa respectivei ilustraţii. Tot în legendă se poate face trimitere la altă figură, spre comparaţie.
Exemple de legende:
Fig.1. Ghelăieşti, jud. Neamţ. Fibulă "pomeraniană". Bronz (scara 1/2).
Fig.2. Târgşor, M.187/1965. Fibulă cu piciorul întors pe dedesubt de tip gotic. Bronz (scara 1/1).
Fig.3. Tîrpeşti. Ceramică precucuteniană: 1-4 faza Pre-cucuteni II; 5-7 faza Precucuteni III (scara 1/2).
Fig.4. Romula 1970. 1-4 M.121; 5-9 M.201. 1, 2, 5-7 ceramică fină roşie; 3, 9 fibule; 4 brăţară; 8 monedă de la Hadrian. 3, 4, 8 bronz; 9 argint (1,2, 5-7 scara 1/4; restul 1/1).
Fig.5. Obiecte de cult şi podoabă din sec. IX-XI: 1, 2, 6-8 Arsura; 3 Holboca; 4 Vădeni; 5 Erbiceni. 1-4 bronz; 5, 7 sticlă; 6, 8 os (toate scara 1/2). După D.Gh.Teodor.
Fig.6. "Căţei de vatră" germanici din Latčne-ul târziu: 1 Bastrup, Ribe amt (Danemarca); 2 Rantrum, Kr.Husum (Germania); 3 Wittenberge, Kr.Perleberg (Germania). Scara 1/3. După C.J. Becker, H.Hinz şi H.Keiling.
Fig.7. Vodiţa. Profilul peretelui de E al secţiunii VI. 1 sol vegetal; 2 pământ cenuşiu-castaniu; 3 mortar; 4 cărbune; 6 dărâmătură (scara 1/50). Compară cu planul fig.12.

V. Reguli speciale de punctuaţie
In afara regulilor generale de punctuaţie (cf. Indreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie5, 1995, p.49-91), la redactarea lucrărilor destinate revistei SCIVA trebuie observate şi unele reguli speciale privind trimiterile, legenda ilustraţiilor, anexele şi chiar textul propriu-zis. In aceste cazuri, semnele de punctuaţie (punctul, virgula, punctul şi virgula, cratima, parantezele) au rolul de a face cât mai evidentă distincţia între diferitele elemente componente şi de a uşura astfel consultarea acestor lucrări.

• Se pune punct după unele prescurtări curente (p., fig., cf., etc. şi altele). In cazul abrevierii titlurilor de reviste (cf. Anexa 2), pentru simplificare se renunţă a se mai pune punct după prima literă sau silabă a cuvântului prescurtat, iar elementele componente ale titlului abreviat se scriu fără pauză între ele. De ex., se scrie SCIVA, MIA, nu S.C.I.V.A. sau M.I.A.; de asemenea se scrie RevMuz sau DolgCluj, nu Rev.Muz. sau Dolg.Cluj.
• Se pune punct după numerele care indică în legende figura, nu însă după acelea care indică componentele acesteia (ex. Fig.2. Ciumeşti. 1 fibulă; 2-4 brăţări ...nu: Fig.2. Ciumeşti. 1. fibulă; 2-4. brăţări.. sau 1, fibulă; 2-4, brăţări ..).
• Se pune punct după numerele curente dintr-o listă sau dintr-un catalog de descoperiri (ex. 1. Popeşti, jud.Giurgiu; 2. Tinosu, jud.Prahova...).
• Se pune punct la sfârşitul titlurilor de paragrafe incluse în rând, al notelor şi legendelor. După titlurile de capitole sau paragrafe scoase din rând nu se pune punct.