În cronica localităţii se înscriu la loc de cinste jertfele date în războiul de reîntregire a neamului (satul a fost în mare parte distrus în timpul primului război mondial), precum şi contribuţia locuitorilor săi la Marea Unire: "Hotărârea noastră" din 14/27 noiembrie 1918 este semnată în această idee însufleţitoare de 300 de locuitori din Dobârlău. În amintirea eroilor satului, la 15 august 1995, în prezenţa participanţilor la sărbătorirea bicentenarului bisericii cu hramul "ADORMIREA MAICII DOMNULUI", a fost sfinţit un monument comemorativ.
        Alcătuit din case cu o arhitectură populară specifică "subzonei Buzaelor" în ceea ce priveşte sistemul de construcţii (cununi de bârne orizontale), satul Dobârlău conservă un valoros mobilier ţărănesc, ţesături şi alesături populare, broderii şi împletituri originale care se înscriu, ca şi portul popular al locuitorilor, tradiţiile şi obiceiurile, cântecele şi dansurile acestora, în patrimoniul zonei folclorice de interferenţă dintre Ţara Bârsei şi Ţara Buzaelor.
        Conform tradiţiei orale locale şi a Pomelnicului, ctitorilor aflat la Proscomidiar, Bucur Peteu - mocan cu dare de mână din Săcele-Braşov, ridică pe cheltuiala sa sfântul lăcaş din Dobârlău cu hramul ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Se păstrează în altarul bisericii Uşile Împărăteşti pe care pictorul anonim a înscris cu litere chirilice "Aceste uşi au plătit Gheorghe a lu Paraschiva, 1795", inscripţie ce atestă existenţa la acel an a acestei zidiri, începută şi terminată - probabil - înainte de această dată. Aceeaşi dată (1795) este înscrisă şi pe icoanele Sfântului Gheorghe şi Sfântului Haralambie, pictate pe lemn, aflate în patrimoniul parohiei Dobârlău şi păstrate în custodie la Muzeul spiritualităţii româneşti din Sfântu Gheorghe, fapt ce ne îndreptăţeşte a consemna cu certitudine existenţa bicentenară a acestui monument istoric religios.