[ Engleză | Franceză ]

BISERICA
"SFINŢII TREI IERARHI"

de AURELIAN TRIŞCU

Gravată în piatră pe faţa sudică a bisericii Trei Ierarhi, inscripţia votivă ne lasă să citim: "...am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinţi: Vasile cel Mare, Grigorie Bogoslavul, Ioan Gură de aur şi a fost sfinţită în luna mai, ziua a şasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam...". Dintr-o dată hramul folosit situează edificiul într-o lume care a fost aceea a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, apărători ai dogmelor niceene, aureolaţi de cunoştere şi renumiţi pentru zelul lor. Dacă atunci, în acel frământat al IV-lea secol creştin, cei trei teologi luptaseră pentru a salva unitatea bisericii, iată cum constructorii bisericii ce le poartă numele au reuşit douăsprezece secole şi jumătate mai târziu să contopească numeroase influenţe din lumi distincte într-un singur monument, legat structural tradiţiei locului. Spaţiul ecleziastic astfel constituit şi-a câştigat un loc de prim rang în arta românească, în istoria poporului, a ţării şi în Biserica Ortodoxă. El reuşeşte să ilustreze o perioadă istorică semnificativă cu confluenţe benefice şi este reprezentativă pentru spiritul creator al unei societăţi care, prin realizările ei artistice, e unică.

Ctitorul acestui monument singular este credinciosul domn al Moldovei Vasile Lupu, una din figurile cele mai importante ale istoriei române, apărător recunoscut al Bisericii Ortodoxe. În timpul primilor ani ai domniei sale, când Patriarhia de la Constantinopole se găsea într-o situaţie critică - strivită de datorii, dominată de intrigi şi lovită de dezordini -, Vasile Lupu intervine şi încearcă să restabilească lucrurile; deasemenea mai târziu el va achita datoriile Sfântului Mormânt şi pe cele ale mânăstirilor de pe Muntele Athos şi va face numeroase donaţii ca iniţiator al unor opere de cult şi caritate creştin-ortodoxe în Polonia, Bulgaria şi Grecia.

Remarcabilă mărturie a măreţiei domnului, biserica Trei Ierarhi se ridică în inima Iaşului, înconjurată încă de la început de bisericile Sfântul Nicolae, Sfântul Sava, Golia şi Barnovski, cărora li s-au adăugat succesiv alte monumente religioase şi laice, atrase - am putea spune - de centrul tradiţional, de locul pe care istoria l-a înnobilat.

Impresionantă, făcută parcă pentru 'a lăsa uimit' sufletul contemporanilor, construcţia răspunde dorinţei de fast a ctitorului său despre care Nicolae Iorga spunea că "încă de a doua zi după urcarea pe tron şi-a luat numele de Vasile şi a pătruns în visul bizantin". Şi, într-adevăr, biserica Trei Ierarhi din Iaşi reflectă aspiraţia spre această lume minunată a Bizanţului, combinând structuri şi forme tradiţionale cu materiale preţioase şi o decoraţie fastuoasă.

După cum rezultă şi din studiul alcătuit de G. Balş, monumentul respectă în linii mari planul bisericilor moldoveneşti din secolul al XVI-lea - un plan triconc influenţat de biserica din Galata, având totuşi o turlă suplimentară deasupra pronaosului. Bolta, respectând ingeniosul sistem moldovenesc de construcţie al bolţilor, cuprinde două registre suprapuse de patru şi respectiv opt arce de boltă dispuse oblic şi care, împreună cu pandantivele de deasupra lor, reuşesc să reducă diametrul clopotniţei. În exterior, pe faţade, aranjarea elementelor decorative ne aminteşte de biserica mânăstirii Dragomirna (Moldova 1606-1609) şi împărţirea paramentului cu ajutorul unei centuri întâlnită la mănăstirile din Muntenia.



Influenţa goticului transilvan este vizibilă în multe locuri: la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul uşilor, chenarele cu baghete şi arce în acoladă.



Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular şi o aşează între cele mai originale creaţii ale artei moldoveneşti, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate şi proporţionate, şi decoraţiile sculptate care îmbracă precum o dantelă toată suprafaţa celor patru faţade, inclusiv contraforturile şi arnivoltele de pe laturi şi de la baza clopotniţelor". Ornamentaţiile sunt din cele mai variate: nişe adânci cu arcade fasciculate conform modelelor orientale, colonete ca ale bisericilor ruseşti, vase persane din care se ridică ramuri înflorite, motive geometrice întâlnite şi în Georgia şi Armenia, paramentul împărţit de o centură în formă de sfoară răsucită încadrată de două benzi de marmură decorate în stil renascentist sau baroc. Toate acestea se aranjază într-o unitate careia lumina pare să-i dea viaţă. În plus subliniată printr-o colorare lazurit pusă în evidenţă prin aurire, această decoraţie contribuie din plin la celebritatea pe care biserica Trei Ierarhi şi-a câştigat-o încă de la construcţia sa. Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei care l-a însoţit pe patriarhul Macarie în călătoria acestuia prin Principatele Române, în secolul al XVI-lea, după ce a examinat cu mare atenţie edificiul, şi-a exprimat întregul său entuziasm în cartea sa "Călătorii" scrisă în arabă şi publicată la Bucureşti în 1900, în traducere românească.

În jurul bisericii - unde încă din iulie 1641, fuseseră plasate moaştele Sfintei Paraschiva, trimise de patriarhia şi sinodul de la Constantinopol în semn de recunoştinţă pentru acţiunile şi donaţiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu - a apărut o mănăstire din care azi se mai poate vedea clădirea cu sala gotică, vechea 'Schola Basiliana', mărturie a bogăţiei vieţii culturale din acea epocă. Tipografia ce a fost instalată aici, a cărei presă tipografică era adusă de la Kiev datorită ajutorului mitropolitului Petre Movilă, a fost condusă de stareţul mânăstirii şi director al şcolii nou deschise, călugărul Sofronie. Aici a apărut prima lucrare tipărită (în greacă) din Moldova şi, anul următor, celebra Cazanie a mitropolitului Varlaam.

Fără a putea fi totuşi egalată, principala ctitorie a lui Vasile Lupu a fost folosită ca sursă de inspiraţie pentru construcţia şi decorarea bisericii din marele ansamblu arhitectural al mănăstirii de la Cetăţuia (1669-1672) în imediata apropiere a Iaşului precum şi a bisericii mănăstireşti de la Putna.

Cu ocazia lucrărilor de restaurare datorate lui Lecomte du Noüy în anii 1882-1890, biserica Trei Ierarhi şi-a văzut distrusă pictura interioară originală. Anumite intervenţii controversate au marcat atunci o etapă caracteristică în procesul restaurărilor în România, animata de acţiuni şi dezbateri publice, de o lupta de opinii între intelectualii epocii şi mediile oficiale, care au condus în final la afirmarea câtorva principii corecte privind protecţia şi restaurarea monumentelor istorice.

În ianuarie 1993, lucrările simpozionului desfăşurat la Iaşi sub egida Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, primăria oraşului Iaşi, consiliul local şi Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei au scos la iveală rezultatele a numeroase studii specializate privind starea şi nevoile construcţiei precum şi interesul manifestat de autorităţi pentru conservarea şi punerea în valoare a edificiului.

Azi, biserica Trei Ierarhi are mai bine de 350 de ani. Ea reprezintă un monument inconfundabil, care păstrează toată puterea tradiţiei. Patina timpului care estompează azi strălucirea decoraţiei de altădată îi împrumută în schimb sobrietatea vârstei. Linia sveltă a siluetei sale şi ornamentele dispuse în rânduri orizontale animă întreaga biserică. Dacă, după cum Anton Dumitru o aminteşte în a sa "Carte a întîlnirilor admirabile", Paideuma reprezintă în greacă 'cel care este cult', dar înseamnă şi 'locul unde se învaţă', 'locul unde se întâmplă ceva', atunci, un astfel de loc este cel de la Trei Ierarhi din Iaşi deoarece el arată din plin în ce măsură se pot combina şi coexista influenţe provenind din culturi atât de variate cu condiţia ca ele să găsească o înţelegere perfectă, într-o ambianţă de sărbătoare, alături de o gazdă primitoare.

Articol reprodus după:
Aurelian Trişcu, L'Église des Trois-Hiérarques Iaşi, în "Denkmäler in Rumänien/Monuments en Roumanie", ICOMOS- Volume ale Comitetului National German, XIV, 1995, pg.93-97
Traducere: Doina Anca Cornaciu; design web: Călin Gligorea, ian. 1997.
Actualizare: Cornelia Călin (15 oct. 1998)