Foișorul de Foc - 1900
Schița Foișorului de Foc
(secțiune transversală)
Ultimul
FOIȘOR
DE FOC
al Bucureștiului
Construirea ultimului Foișor de Foc al Bucureștiului a fost determinată de rezolvarea a două probleme care preocupau administrația orașului:
continuarea supravegherii și alarmării pompierilor în caz de incendiu după demolarea, în anul 1888 a Turnului Colții, cel mai vechi foișor de foc construit în anul 1715;
modernizarea alimentării cu apă a zonei de est a orașului.
De aici, ideea unui rezervor de compensare care, prin înălțimea lui să fie și foișor de foc.
Proiectul clădirii a fost încredințat arhitectului șef al Primăriei, George Mandrea (absolvent al Institutului de Arhitectură de la Dresda - Germania), profesor la Școala de Arhitectură din București.
Într-o primă variantă a proiectului, clădirea avea un aspect greoi, lipsit de suplețe, cu ziduri masive necesare susținerii rezervorului de apă cu o capacitate de 720 m.c. În a doua variantă, cea realizată, arhitectul a operat subțierea pereților rezultând 16 pilaștri adosați care preluau sarcina rezervorului. Alte modificări, au dus la reducerea materialului de construcție și amplificarea efectului optic, realizând clădirea suplă și astăzi impunătoare prin cei 42 metri.
Primul etaj, era destinat inginerului și lucrătorilor rețelei de apă iar la etajul doi era cazarma soldaților pompieri care executau supravegherea orașului.
Lucrările au început la 17 septembrie 1890.
