FESTIVALUL MOZART 2009 (II)
Excelenţa muzicii
(Elena Maria Şorban, muzicolog – 12 decembrie 2009)

Romanian Piano Trio

Festivalurile Mozart, anuale, sunt înregistrate audio şi video pe întreaga desfăşurare – fidele mărturii pentru viitorime.

Aşa se face că în multitudinea manifestărilor concomitente din Clujul muzical, mi-am permis să lipsesc la prima parte a recitalului susţinut de Romanian Piano Trio – având posibilitatea să urmăresc înregistrarea sa. Prima parte a programului s-a adaptat Festivalului Mozart, prin includerea Sonatei în mi minor, K.304, pentru pian şi vioară. Pianul s-a situat pe o sonoritate mai retrasă (sugerată şi prin poziţia lui Horia Mihail), temele sale erau ca o prefigurare estompată a ceea ce vioara lui Alexandru Tomescu va fi continuat solistic. Nu cred ca înregistrarea să fi cauzat aceste (dis)proporţionări de sunet, ci o atitudine care părea să ignore primordialitatea pianului. Trioul în Sol major de Haydn, Hob. XV.15, pe aceeaşi înregistrare, a fost deplin convingător.

Cronica de faţă continuă din sala de concerte. Trioul în do minor, op.66 de Mendelssohn-Bartholdy ne-a purtat în lumea conţinuturilor specifice acestui compozitor romantic, a zbuciumului pe mare, a cantilenelor lirice, a dansurilor de spiriduşi – cu o redare interpretativă desăvârşită tehnic şi inspirată poetic. Publicul, pentru care sala de concerte a Academiei de Muzică s-a dovedit neîncăpătoare, astfel încât căteva zeci de auditori au luat loc pe scaune suplimentate chiar pe scenă, nu se mai sătura de fluxul viu, continuat cu multe bisuri de muzică autentică...

Membrii Romanian Piano Trio – Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma – au pregătirea tehnică şi, mai ales, calitatea umană: carisma sincerităţii, pentru a transmite mesajul înălţător al muzicii, atât de necesar astăzi – iar atâta timp cât o vor face astfel, slujind muzica, devotat şi competent, vor avea credibilitate!

Omul şi artistul Robert D. Levin

Revenind a treia oară în Festivalul Societăţii Române Mozart (SRM), Robert D. Levin de la Universitatea Harvard şi-a confirmat unicitatea şi clasa superlativă de om şi artist. În actuala ediţie, prezenţa sa pe scenă a început cu decernarea titlului de Doctor honoris causa al Academiei de Muzică „Gh. Dima”. În laudatio, prof.univ.dr. Hans Peter Türk a rememorat biografia pianistului, muzicologului, compozitorului şi profesorului omagiat, reliefând semnificaţia momentelor sale clujene, din 1994 şi 2003. De la teza de absolvire a Universităţii Harvard, despre lucrări mozartiene neterminate (1968), Levin a devenit specialistul prim al acestei tematici. Ştiinţa sa stilistică şi creativitatea se îmbină în a le pune în circuitul artistic contemporan. Mai mult, el revivifică modelul clasic al muzicianului complet, oferind publicului de astăzi, improvizaţii în stil Mozart, uneori, pe teme venite chiar din public şi, în mod consecvent, improvizându-şi cadenţele concertante. Am reascultat, tot cu acest prilej, comparativ, versiunea sa, raportată la Süssmayr, cu un plus al tratării creative a vocilor orchestrale ale ansamblului. Recviemul şi Marea misă în do minor reîntregite de Levin, promovate de Carnegie Hall ori de Internationale Bach Akademie Stuttgart, precum şi de versiuni discografice tot mai numeroase, sunt cele mai importante exemple. În cuvântul său, Robert D. Levin a făcut o emoţionantă pledoarie pentru rolul adevăratelor valori ale muzicii în cultura contemporană, dominată de profit şi divertisment, accentuând adevărata menire a muzicianului, de a mişca sufletele, de a face pe oameni mai buni.

Recitalul-conferinţă din aceeaşi seară al lui Levin s-a distins prin vastitatea referinţelor socio-culturale, farmecul expunerii, prin virtuozitatea piansitică debordantă, pusă în slujba expresiei. Programul a debutat cu Sonata în do minor, Hob.XVI.20 de Haydn, în ale cărei părţi extreme, cu tempouri mai mari decât cele obişnuite, am detectat gândirea unui muzician care conştientizează structuri – ceea ce conferă muzicii, sensuri. În comentariul, dar şi în redarea Variaţiunilor haydniene în fa minor, Levin a accentuat similitudinile cu Beethoven. La Fantezia în re minor, K.397, de Mozart, numită, la prima sa ediţie, „fantezie-introducere”, interpretul a ataşat firesc, Sonata K.576. Sub semnul bicentenarului Haydn, recitalul a continuat cu o comparaţie de sonate Haydn şi Mozart. În final, scurte explicaţii (elegant ocolite), despre modalităţile proprii de lucru la terminarea torsourilor mozartiene... O seară a plenitudinii intelectuale şi emoţionale!

În ziua următoare, cursul de interpretare pianistică mozartiană a umplut sala de concerte a Academiei, cu muzicieni de la toate specialităţile. Drept care, profesorul Levin şi preşedinta Societăţii Române Mozart au convenit ca la următoarea întâlnire, să organizeze un curs de interpretare mozartiană camerală, cu adresabilitate practică lărgită. Desigur că în cele două ore dedicate studenţilor-pianişti, s-au focalizat şi probleme de principiu, cum ar fi stilul, culoarea, expresia, mesajul – astfel că, aşa cum se cuvine, nu numai participanţii „activi”, ci toată lumea s-a îmbogăţit prin ideile fecunde, deschise spre ulterioare reflecţii. Mai trebuie semnalat că volumul II de „Studii mozartiene”, publicat de SRM la Editura Arpeggione, Cluj-Napoca, 2007, „Omagiu lui Robert Levin”, face accesibil, în traducere, un studiu substanţial al său, tradus în limba română, „Practica interpretativă a muzicii lui Mozart”.

Despre prezenţa lui Levin ca solist alături de orchestră, în subpunctul despre concertul final al Festivalului 2009.

Ansamblul Kostyák

Înainte de a începe cronica despre recital, aş rememora amintirea unei familii de profesori de muzică clujene, care, raritate chiar şi în anii ’60, aveau şase fii... Dintre aceştia, toţi ajunşi muzicieni, doi, alături de colegi din Basel, au format ansamblul cameral audiat acum, funcţional în varii module, de la duo la cvintet.

Concertul din Festivalul Mozart a adus un program de maxim interes istoric-muzical, cu o interpretare autentică stilitic. Binevenite au fost explicaţiile adiacente, oferite de prof.univ.dr. Gabriel Banciu. Cvartetul de coarde în Sol major, op.77 nr.1, Hob.III:81 de J. Haydn a adus verva inspiraţiei central-europene şi a scherzo-ului deghizat în menuet. Divertimento a Violoncello solo e Basso de Dittersdorf a fost o culminaţie de virtuozitate a fraţilor Emeric şi Botond Kostyák. Piesa prezintă un interes documentar aparte, fiind descoperită într-un manuscris de epocă, la Sibiu, de către muzicologul Francisc László, nefiind nicăieri consemnată bibliografic. Cele două părţi găsite, Allegro moderato şi Menuetto. Tema con variazioni sporesc valoarea componistică a fostului capelmaestru de la Oradea, cunoscut doar ca unul dintre „micii clasici”, dar care, iată, chiar şi în genul de divertisment, a produs piese de amploare, cu valenţe intense de artisticitate interpretativă. Duetul pentru vioară şi violă, în Si bemol major, KV 424, de Mozart a adus, potrivit esteticii contemporanului lui Mozart, Chr. Fr. Daniel Schubart, „aspiraţia pentru o lume mai bună” (1784) – exprimată acum, cu eleganţă interpretativă.

Partea a doua a programului ne-a purtat spre zorii romantismului muzical, printr-o creaţie a unui compozitor mai deloc cântat pe la noi, vienezul Joseph Leopold Eybler (1765-1846, capelmaestru imperial, succesor al lui Salieri). Cele şase părţi ale Cvintetului pentru două viori, violă, violoncel şi contrabas., intercalând două menuete (ce atestă tranziţia de la menuet la vals, prin Ländler) şi două mişcări lente, între pilonii a două allegro-uri, nu au lăsat interesul auditoiului să pălească. Muzicalitatea şi virtuozitatea tuturor membrilor Ansamblului Kostyák: Emilie Haudenschild – vioară, Endre Guran – violă, Rodica, Emeric, Botond Kostyák – vioară, violoncel, respectiv contrabas: plăcerea de a face muzică, transformată în plăcerea de a asculta.

Concertul final: Nicolae Moldoveanu – Robert D. Levin

Dirijorul Nicolae Moldoveanu (Elveţia) a reuşit, ca de obicei, să ne ţină activ interesul, alături de Orchestra Filarmonicii „Transilvania” (chiar ştiind că vedeta serii este pianistul-solist). Uvertura „Nunta lui Figaro” a îmbinat, cu prospeţime, potrivit însuşi spiritului autorului ei, caractere tradiţionale şi originale. Simfonia în Mi bemol major, K.543, a combinat fermitatea şi supleţea în redarea contururilor, având căldură expresivă pe toată scara dinamică. O menţiune aparte pentru suflătorii de lemn şi a clarităţii strălucitoare, specifice clarinetelor!... Câteva menţiuni critice: un exces de impulsivitate dirijorală, care poate ajunge deranjant auditiv, baterea tactului în pauzele genrale, subminând efectul retoric şi, ceea ce ţine de fiecare coparticipant... telefoanele mobile uitate să sune, în public...

Eficienţa specifică dirijorului nu a trecut neobservată nici în compania lui Robert D. Levin. Pianistul american ştie şi simte muzica mozartiană ca nimeni pe lume, pe dinăuntru, iar expresia par coeur, din inimă, a francezilor este aici deplin valabilă. Cadenţa, ca de obicei la Levin, a fost improvizată în concert, fiind, acum, concentrată, dramatică. Lirismul părţii secunde a fost minunat acompaniat de orchestră. „Jocul” mişcării finale a Concertului în La major, K.488 a fost ca o confruntare pe viaţă şi moarte cu însăşi viaţa – solistul dedicându-şi interpretarea, muzicologului Francisc László, iniţiatorul Societăţii Mozart şi al prezenţelor lui Levin la noi, aflat in angustiis – pe patul de suferinţă, în restriştea unor boli necruţătoare.

Viaţa urmându-şi cursul, sărbătorirea lui Levin de către public nu mai contenea, fiind prelungită cu suplimente de Mendelssohn şi Schumann. Se întrevede speranţa unei reveniri mai apropiate a excepţionalului oaspete, poate chiar la următoarea ediţie!

În loc de concluzii

Am beneficiat de unul din cele mai bune festivaluri Mozart dintre cele nouăsprezece de până acum. Mai ales, datorită unei selecţii eficiente a forţelor interpretative, unde am regăsit un vârf mondial, aleşi maeştri, precum şi tineri de viguros talent, care au ieşit din stadiul de discipoli, accedând la acela de maeştri – precum membrii Romanian Piano Trio şi ai Cvartetului Arcadia (ar merita să se cheme „Romanian String Quartet Arcadia”).

O reuşită datorată şi unui repertoriu cât se poate de interesant, aflat deopotrivă sub semnul bicentenarului J. Haydn, dar şi al unor muzici de calitate din toate stilurile, până la contemporanul concitadin clujean Hans Peter Türk. Un festival care – deşi a renunţat la concursul de interpretare – a fost mai tare decât criza economică, prin statutul moral al interpreţilor – laureaţi ai concursurilor anterioare, care au cântat gratuit, respectiv, al celor consacraţi, care s-au mulţumit cu minime onorarii. Un Festival la care accesul a fost gratuit, la şase din opt concerte – mai exact, la toate recitalurile camerale – , la care sălile au fost arhipline, iar entuziasmul a ajuns la cote maxime. Bravo principalei organizatoare, pianista Adriana Bera, preşedinta SRM şi tuturor realizatorilor!



^* Autorul fotografiilor: Dionisie Stoian.