FORUM CULTURAL

versiunea originală aici

Anul IV, nr. 3, septembrie 2004 (14)

 

SUMAR

 

 

RESTITUIRI

 

Gellu Dorian

CorneliuPopel (1950-1978)............................................................................................ 1

 

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

 

dr. Oct. Liviu Şovan, conf. dr. Mircea Ignat

Săpăturile arheologice īn aşezarea fortificată getică de ta Cotu-Copălău,

jud. Botoşani(campania 2003)....................................................................................... 3

prof. dr. Mircea D. Matei

Cercetări arheologice la biserica lui Ştefan cel Mare „Sf. Nicolae" din Dorohoi(2)... 5

 

PATRIMONIU MOBIL

 

Ştefan Cervatiuc

Contribuţii privind sigiliul oraşului Botoşani pānă īn anul 1862 (2)............................ 8

dr. Angela Olariu

Arta populară din zona Botoşanilor. Scoarţe şi lăicere (8)......................................... 10

 

PATRIMONIU IMOBIL

 

Dumitru Agachi

Un edificiu de bună condiţie - Casa Văsescu din Botoşani........................................ 15

dr. Eugenia Greceanu

Ansamblul urban medieval Botoşani (10)................................................................... 25

Carmen Cecilia Solomonea

Biserica Sf. Nicolae Popăuţi din Botoşani(l)............................................................... 30

 

PERSONALITĂŢI BOTOŞĂNENE ĪN LUME

 

conf. dr. Dumitru D. Boghian

Reuven Feuerstein....................................................................................................... 34

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REVISTĂ

EDITATĂ DE DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ŞI PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL BOTOŞANI

 

RESTITUIRI

 

Corneliu Popel (1950-1978)

Gellu Dorian

 

 


Printre poeţii arealului botoşănean, atīt de bogat īn nume, de la Eminescu pīnă la mai tinerii poeţi foarte talentaţi Dan Sociu şi Bogdan Perdivară, numele lui Corneliu Popel se pierde īn negura unei memorii din ce īn ce mai prăfuite. Puţin şi-l mai aduc astăzi aminte chiar şi la Darabani, locul naşterii sale, al copilăriei şi şcolilor primare şi liceale, oraş care ar trebui să se folosească de astfel de nume, avīnd īn vedere numărul mic al personalităţilor originare de acolo. Şi asta mai ales că unul dintre cei ce se ocupă de destinele culturii dărăbănene, Victor Teişanu, directorul Bibliotecii orăşeneşti, i-a fost coleg. Un mic semnal de alarmă tragem şi noi de aici, care, cu cīţiva ani īn urmă am editat o antologie a tinerilor poeţi romāni de dincolo de Styx, antologie īn care l-am inclus şi pe poetul Corneliu Popel. Redăm mai jos o sumară fişă şi o mică apreciere asupra poeziei acestui poet singular īn felul său.

Corneliu Popel s-a născut īn oraşul Darabani īn anul 1950, īn ziua de 19 ianuarie. Şcoala primară a urmat-o la Darabani, fiind un elev exemplar. Liceul 1-a absolvit tot īn oraşul Darabani, cel mai nordic oraş al Romāniei de după tratatul Ribbentrop- Molotov. La liceu 1-a avut profesor de limba şi literatura romānă pe poetul Lucian Valea, mutat disciplinar acolo, după ce scriitorul aflat pe un index al indezirabililor fusese lector la Universitatea din Bacău. Ca mulţi foşti deţinuţi politici, Lucian Valea şi-a urmat o cale croită de alţii, īnsă pe acolo pe unde a trecut a ţinut să-şi impună stilul de viaţă, talentul poetic şi mai ales să fie un ferment viu, un director de conştiinţe, ceea ce a făcut şi la Darabani īn cei cīţiva ani cīt a locuit acolo. La Darabani s-a īnconjurat de tineri, de elevii liceului cu care īşi petrecea timpul īn discuţii interminabile despre literatură. Aşa s-a născut pasiunea pentru literatură, pentru poezie a lui Corneliu Popel. īn mod special cu Corneliu Popel şi Victor Teişanu, Lucian Valea īşi petrecea timpul la Darabani, unde a editat şi o revistă a liceului.

Īn perioada liceului, sub īndrumarea lui Lucian Valea, Corneliu Popel debutează īn ziarul Zori noi din Suceava, devenind apoi colaborator permanent al paginii literar- artistice a ziarului Clopotul din Botoşani, unde venise Lucian Valea. Au īnceput apoi colaborările la mai toate ziarele şi revistele culturale din ţară.

A absolvit Facultatea de filologie a Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, fiind repartizat, după canoanele cunoscute ale vechiului regim, la Şcoala generală Runcu, comuna Ţibana, judeţul Iaşi. Şi pentru a fi totul ca īn sistemul de īnvăămīnt comunist, catedra de limba şi literatura romānă i-a fost combinată cu ore de educaţie fizică şi sport. Naveta istovitoare pentru firea lui bolnăvicioasă, nemulţumirile, cīt şi boala ereditară i-au grăbit sfīrşitul. S-a stins din viaţă la numai 28 de ani, la 15 iunie 1978, fiind īnmormīntat īn cimitirul din Darabani.

I-au apărut antum următoarele volume:Fraţii mei blīnzi(\974) şi Aurea Saecula(\911), ambele la editura Junimea din Iaşi. Aceste cărţi i-au īnlesnit intrarea īn Uniunea Scriitorilor din Romānia, ca membru titular, īn chiar preziua morţii sale, ceea ce a asigurat o pensie de urmaş copilului. Cărţile sale postume au apărut tot la Junimea: Elogiul īnţelepciunii(\919) şi Voce Eternă - Pro Patria(1985). Corneliu Popel a avut şi o mare dragoste pentru literatura noastră veche, aplecīndu-se cu predilecţie asupra poeziei, dorind să-şi dea doctoratul cu poezia lui Prale, despre a cărui creaţie George Călinescu a spus că este īngrozitoare. Corneliu Popel dorea să contrazică acest lucru, dar n-a mai reuşit. Teza lui de doctorat pleca de la afirmaţia lui Eminescu, din Epigonii: Prale, firea cea īntoarsă.

Poezia lui Corneliu Popel este curată, simplă, directă, de un lirism de bună calitate, nedesuet, frizīnd genuinul. N-aş putea spune că este chiar un poet uitat sau ignorat, īnsă o anumită delăsare a cititorului de poezie şi mai cu seamă a criticului şi istoricului literar lasă prea mult cărţile poeţilor pe rafturi. Critica literară īl va redescoperi pe Corneliu Popel, iar o editură generoasă īi va reedita scrierile ce merită atenţie. Redăm īn continuare două din poeziile sale.

 


 


GLORIA CELUI PLECAT

Ploi ca-n minunea

 din vis cad deasupră-mi

 sunt ierbi albastre

 pe fruntea care lumină

cere odihnitoarea īmi scrie numele

 pe fruntea veacului

aceasta e gloria

străină e ea de iubirea mea

şi a părinţilor mei

dar e credinţă ea

 şi nu are moarte

cade asupra mea

ca mīna celestă

.


 

CĂCI VOM AJUNGE


Iat-o este

cea pe care-o iubim

 cīnd ne vom opri

şi cīnd vom afla īnaltele culmi? Să

credem īn duhul lo

 pămīntesc şi-n oboseala

 noastră tīrzie

atunci vom vedea

 pīnza care ni se

īntinde peste picioar

 iat-o este cea

 sublimă 50 coţi

 din care vom face

veşmintele noastre


 

 

 

 

 

 

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

 

Săpăturile arheologice īn aşezarea getică fortificată de la Cotu-Copălău, judeţul Botoşani (campania 2003)

 

dr. Oct. Liviu Şovan, conf. dr. Mircea Ignat

 


Aşezarea fortificată de la Cotu Copălău, situată pe moşia satului medieval dispărut Jorovlea, este amplasată la marginea abruptului existent īntre Podişul Sucevei şi Cāmpia Moldovei şi asigura supravegherea unei īntinse zone expusă raidurilor populaţiilor intrusive.

Sondajele arheologice efectuate aici īn 1985, 1988 şi 1990 au permis identificarea a două faze de construcţie a fortificaţiei. Săpăturile din incinta cetăţii au descoperit şi două locuinţe de suprafaţă, cu mult material ceramic, semn al unei locuiri intense1. Acest fapt ne-a determinat să reluăm săpăturile, avānd īn vedere şi faptul că singurul loc īn care se pot efectua cercetările arheologice este o poiană, īn care se practică agricultura, existānd pericolul real de a se distruge total resturile de locuire umană existente aici.

Din aceste motive, săpăturile īntreprinse au avut ca scop localizarea şi dezvelirea locuinţelor din perimetrul restrāns al poienii din zona īmpădurită a cetăţii şi obţinerea unor date referitoare la modul de construcţie al acestora, intensitatea locuirii ca şi a unor elemente de datare mai exacte, funcţie de materialul arheologic descoperit.

Efectuarea săpăturilor propriu-zise a constat īn 17 secţiuni (marcate de la 6 la 22) şi casete cu o suprafaţă totală de 900 mp, prin care s-au excavat 630 mc, secţiuni plasate īn partea de sud a fortificaţiei, lāngă valul şi şanţul de apărare. S-au descoperit opt locuinţe de suprafaţă şi una semiīngropată (L9), cu o suprafaţă totală de circa 220 mp.

Stratigrafia aşezării este relativ simplă, constānd dintr-un singur nivel de locuire, de culoare cenuşie, sub un strat arabil foarte subţire. Singura diferenţă de culoare este dată de umplutura locuinţelor, care se prezintă de regulă, sub forma unui sol negru, compact. Terenul fiind īn pantă uşoară, s-a constatat creşterea grosimii stratului de cultură pe panta sudică a aşezării.

Executarea secţiunilor, īn zone impuse de către spaţiul limitat īnconjurat de pădure, cu lungimi cuprinse īntre 13 şi 47 m a permis dezvelirea pe traseul lor a opt locuinţe de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni īn jurul a 3,5­4/7-9 m, precum şi a unei locuinţe circulare semiīngropate, cu diametrul de 5,16 m, cu adāncimea maximă de la nivelul de călcare antic de 0,45 m. Forma şi dimensiunile locuinţelor au putut fi stabilite, īn lipsa urmelor de pari, prin masa de lutuială arsă păstrată, ca şi a resturilor ceramice, a pietrelor, oaselor şi arsurilor provenind de la incendierea acestora, care se īntindeau, de regulă, pe īntreaga suprafaţă a locuinţelor. Nu s-au putut identifica urme de pari, īn mod surprinzător, nici īn locuinţa 9, ceea ce presupune o modalitate de construire aparte.

Afectarea de către lucrările agricole nu a permis decāt identificarea cātorva din resturile de vatră, de regulă aflate direct pe sol, cu probabilitate unele fiind pietrare sau avānd lutuială.

Īn cele 17 secţiuni şi nouă locuinţe cercetate īn campania din anul 2003 s-a descoperit un variat material arheologic īn care predomină ceramica reprezentată de peste 7300 de fragmente şi numai de cāteva vase īntregibile. Din această cauză prelucrarea statistică a frecvenţei formelor ceramice şi asocierea cu decorul lor specific īntāmpină unele dificultăţi.

Ca īn toate aşezările fortificate din spaţiul est-carpatic s-au putut deosebi mai multe categorii: ceramica lucrată cu māna şi cu roata, la aceste specii adăugāndu-se ceramica grecească de import.

Ceramica lucrată cu māna, preponderentă cantitativ, a fost confecţionată din sorturi diferite de pastă şi prin tehnici deosebite de ardere. O primă categorie o reprezintă pasta poroasă care avea ca degresant cioburi pisate şi microprundişuri. Vasele realizate dintr-o astfel de pastă au fost arse diferit, īn consecinţă ele au culori variate: cărămizii spre brun-deschis pe ambele feţe, cele mai numeroase, dar apar şi vase care au culori mai īnchise pānă la cele negre sau cele cu faţa exterioară neagră şi cea interioară cărămizie. Ca forme, dintr-o astfel de pastă s-au modelat vase bitronconice, vase īn formă de clopot şi vase borcan, acestea reprezentānd peste 60% din ceramica găsită la Cotu-Copălău. Mult mai rar acest gen de pastă s-a utilizat īn modelarea castroanelor şi cănilor. Menţionăm că şi tipsiile, cu o frecvenţă apreciabilă (3%), s-au realizat tot dintr-o astfel de pastă.

Decorul specific al formelor menţionate mai sus constă, īn ordinea frecvenţei lui, din brāul alveolar īnsoţit uneori de proeminenţe, din proeminenţe simple dispuse pe umărul vaselor, din brāul continuu, butoni rotunzi, şiruri de alveole şi rar, din brāul crestat.

Ceramica fină cu un degresant mai mărunt are suprafeţele lustruite, de cele mai multe ori acoperite cu angobă. Ca forme specifice acestei categorii menţionăm castroanele, străchinile şi cănile. Predomină castroanele invazate (20% dintre formele individualizate), cele cu marginea dreaptă şi evazată fiind rare. Intre căni (10%) se găsesc exemplare cu toarta supraīnălţată, torţile fiind cu secţiunea rotundă sau rectangulară, uneori şi īn bandă lată. Tot acestei categorii de pastă īi aparţin şi cāteva fragmente de fructiere. Menţionăm că s-au identificat şi imitaţii, mai mult sau mai puţin reuşite, după forme greceşti a căror frecvenţă (aproximativ 1,5% din formele identificate) este apreciabilă, fiind reprezentate exclusiv de imitaţii de lekane.

Ceramica lucrată cu roata cuprinde un procent de numai 1% din totalul descoperirilor. In general, fragmentele sunt mici şi greu de īncadrat tipologic. Majoritatea fragmentelor sunt din pastă cenuşie, dar s-au găsit cāteva cărămizii şi chiar negre. Predomină ca forme castroanele invazate şi īn al doilea rānd cănile, unele vase avānd fundul inelar, sunt forme locale care derivă din cele lucrate cu māna.

Ceramica de import, ceva peste 1% din total, este reprezentată, īn principal, de fragmente de amfore care, īn ordinea frecvenţei, provin din Sinope, Thassos, Kios, Rhodos, Mende şi Heracleea Pontica 2. Şi īn săpăturile din anii anteriori au apărut astfel de fragmente de amfore, īntre care şi fragmente din oraşul calcidian Mende. Prin numărul de fragmente se poate remarca faptul că centrele sud-pontice (Sinope şi Heracleea Pontica) au fost foarte active. Alături de materialul amforistic īn S 13 s­au mai găsit şi două fragmente mici de kantaros cu firnis negru care pot fi datate īn sec. IV a. Chr., dar fară a putea face alte precizări. īn general, materialul fiind fragmentat excesiv, nu oferă, din păcate, īncadrări cronologice mai precise.

Dintre obiectele de lut ars menţionăm că s-au găsit numeroase fusaiole, o figurină antropomorfa ca şi două fragmente de creuzete. Intre materialele descoperite menţionăm, de asemenea, o brăţară de fier cu secţiunea rotundă, de tipul celor cu capetele īngroşate şi deschise, ca şi două vārfuri de săgeţi din bronz, de formă piramidală, cu trei aripioare şi dulie scurtă, fară spin. După noua cronologie a antichitatilor scitice aceste săgeţi pot fi datate īn limitele sec. al V-lea a. Chr. Toate materialele menţionate mai sus se află īn curs de restaurare la Muzeul Judeţean Botoşani.

Succinta prezentare a materialului ceramic cu analogii īn toate vestigiile din spaţiul carpato-nistrian īncadrează īndeosebi aşezarea fortificată de la Cotu-Copălău īn sec. IV-III a.Chr., dar īnceputurile ei par a fi mai vechi. īn acest sens aducem īn discuţie cele mai timpurii forme ceramice care eventual pot fi datate. īntre materialele ceramice cāteva cer o datare mai timpurie. Menţionăm că este vorba de două fragmente de vase cu profilul drept, cu brāuri alveolare sub buze, combinate cu perforaţii plasate sub acestea, ornamente aşa-zise de tip scitic. Alte cāteva fragmente au crestături pe buze sau brāuri alveolare sub acestea, ori proeminenţe mari, rectangulare. īn fine, am deosebit două străchini cu buzele tăiate drept, ornamentate cu brāie scurte, īn relief. Subliniem că tot acest material este redus cantitativ. O serie de cercetători leagă formele şi ornamentele mai sus pomenite de moşteniri din Hallstatt-ul tārziu, ca dovadă fiind şi cele cu decor de tip scitic3. De fapt, nu dispunem de criterii sigure de departajare a ceramicii getice care ar putea fi atribuită celei de a doua jumătăţi a sec. V de cea pe care o datăm īn sec.IV. In această situaţie, ţinānd cont şi de prezenţa celor doua vārfuri de săgeţi, datate īn sec. V, putem presupune că īnceputul aşezării fortificate de la Cotu-Copălău poate fi plasat īn sec. V a. Chr., cel mai tārziu la mijlocul lui, subliniind că vieţuirea cea mai intensă aparţine secolelor IV-III. Nu avem, īn schimb, nici un fel de materiale care să indice īncetarea locuirii produsă cāndva spre sfārşitul sec.III a. Chr. ca şi īn cazul majorităţii aşezărilor fortificate din spaţiul est-carpatic.

Am sublinia un fapt caracteristic aşezării fortificate de la Cotu-Copălău. īntr-o suprafaţă de numai cu ceva peste 1000 mp săpată īn interiorul fortificaţiei s-au dezvelit 11 locuinţe. Deşi calculele matematice, avānd īn vedere eşantionul nostru statistic redus, nu sunt totdeauna revelatoare, ne putem pune totuşi īntrebarea, cāte complexe de acest gen ar putea

să fi fost īntr-o suprafaţă de 70.000 mp, cāt cuprinde īntreaga incintă? īn acest sens, trebuie să aducem īn discuţie şi o altă situaţie. După dispunerea īn grupuri a mai multor locuinţe īn planul general al săpăturii, cum este cazul cu LI si L2 sau cu L5-L9, putem presupune că ele nu sunt contemporane. Cum īncadrarea cronologica a formelor ceramice (materialul arheologic cel mai abundent sau chiar unicul), īn stadiul actual al cunoştinţelor noastre este īncă nesatisfacător, precizările de acest gen nu sunt īncă posibile, nedispunānd de elemente certe pentru o stratigrafie orizontală. Deci densitatea de locuire este relativă, avānd īn vedere parcursul īntregii existenţe a aşezării de aproape trei secole.

Aşezarea getică fortificată de la Cotu- Copălău se īnscrie īn seria celor de tip "pinten barat", cu o suprafaţă medie şi o existenţă īncadrată īntre sec. V-III a.Chr., fiind asemănătoare cu alte situri de acest fel din Moldova. Cercetarea acestui obiectiv - avānd īn vedere abundenţa materialului ceramic şi rezultatele obţinute pānă la această dată - trebuie să fie continuată pentru o mai bună cunoaştere a acestui gen de monumente de mare importanţă īn cadrul civilizaţiei getice.


1. Paul Şadurschi, Oct. Liviu Şovan, īn Hierasus, VI, 1986, p. 33-39; idem, īn Symposia Thracologica, 7, 1989, p. 284-285; idem, īn Arheologia Moldovei, XVII, 1994, p. 169-181

2. Ne exprimăm şi īn acest cadru mulţumirile noastre d-nei Mihaela Mănucu Adameşteanu, care a avut bunăvoinţa să cerceteze acest material si să ne comunice rezultatele muncii sale.

3. M.Kaşuba, V.Haheu, O.Leviţki, Vestigii traco-getic epe Nistrul Mijlociu, Bucureşti, 2000, p. 106-112.

 

 

Cercetări arheologice la biserica lui Ştefan cel Mare "Sf. Nicolae"

din Dorohoi (2)

 

prof. dr. Mircea D. Matei

 


O situaţie cu totul nouă - şi care ridică numeroase probleme īn legătură cu utilizarea fundaţiilor primei biserici de către cea de-a doua - a fost remarcată īn cuprinsul S III, amplasată pe mijlocul absidei altarului, adică īn continuarea a ceea ce ar fi trebuit să reprezinte axul longitudinal al bisericii. In primul rānd, este de reţinut observaţia că īn S III au fost descoperite nu mai puţin de patru morminte de īnhumare, fiind posibile de conturat numai gropile mormintelor 8 şi 9, īn cuprinsul cărora s-au aflat singurele schelete conservate īn conexiune anatomică normală, īn rest fiind vorba de reīnhumări sau de morminte deranjate. Adāncimea medie la care se aflau aceste morminte era de 1,10-1,20 m de la nivelul actual de călcare, ceea ce dovedeşte că, īn zona de est a bisericii actuale, restaurarea de la finele secolului al XIX-lea nu a mai fost īnsoţită de decapările masive observate īn zona de vest a bisericii, unde - datorită decapărilor amintite - s-au descoperit resturile răvăşite ale unor morminte de copii la adāncimea de 0,38-0,45 m. Ca simplă precizare de natură arheologică, menţionăm că, īn aceeaşi S III, s-a descoperit jumătatea superioară a unei cădelniţe bine conservate, piesă care fusese īmpodobită cu capetele a trei īngeri, realizate prin turnare şi fixate de piesa principală prin lipire (s-au păstrat numai două din aceste ornamente aplicate, de la cea de-a treia păstrāndu-se numai urma lipirii; piesa a fost predată, pentru restaurare, Muzeului de istorie din Botoşani - v. foto).

S III s-a dovedit, īnsă, foarte importantă pentru problema suprapunerii planimetrice a celor două biserici de la Dorohoi. īntr-adevăr, dacă - īncepānd de la peretele de vest al bisericii actuale şi mergānd pānă īn zona celor doi contaraforţi care mărginesc absida altarului pe laturile de nord şi sud - este limpede că actuala construcţie este mai īngustă decāt cea precedentă (fapt dovedit de retragerea zidurilor ei īn raport cu fundaţia mai veche), situaţia īnregistrată īn S III este total diferită: aici, absida altarului bisericii actuale are o fundaţie proprie, mai puţin adāncă decāt cea a primei biserici şi executată īntr-o manieră diferită; indiferent dacă şanţul de fundaţie străpunge humusul medieval sau pămāntul galben, aspectul fundaţiei este unitar, ceea ce, după părerea noastră, reprezintă deosebirea esenţială īntre fundaţia absidei altarului şi cea a restului construcţiei.

De aceea, īn funcţie de observaţia amintită, avansăm ipoteza că lungimea bisericii actuale este mai mare decāt a celei anterioare şi că absida primei biserici se află īn interiorul absidei ctitoriei lui Ştefan cel Mare, ceea ce obligă la efectuarea unei săpături arheologice īn altarul bisericii actuale.

De o importanţă deosebită pentru stabilirea raportului dintre planul bisericii actuale şi fundaţia celei anterioare s-a dovedit a fi S IV. īn primul rānd, s-a confirmat observaţiua din S II, īn sensul că ambele construcţii au fost prevăzute cu un contrafort situat pe ambele laturi lungi, īn punctul care delimitează absida altarului de porţiunea de zid dintre aceasta şi absidele laterale (de nord şi de sud). S IV (situată pe latura de sud a bisericii actuale), a fost amplasată astfel īncāt să cuprindă parţial, atāt contrafortul cāt şi un tronson al zidului dintre absida laterală de sud şi absida altarului, această amplasare permiţāndu-ne observaţii foarte importante asupra modului īn care construcţia actuală a folosit fundaţia celei precedente.

Spre deosebire de situaţia constatată īn S II (de pe latura de nord), īn S IV s-a observat că, pentru ţeserea contrafortului de elevaţia zidului bisericii actuale, s-a impus realizarea unui zid īn formă de arc de cerc, ce deschiderea spre exterior, zid care porneşte, foarte probabil, chiar de la absida laterală de sud, fără īnsă, să se poată verifica Această ipoteză, din cauză că spaţiul dintre contrafort şi absida laterală de sud era ocupast de un picior de sprijin al schelei.

īn schimb, o importantă observaţie făcută īn S IV şi-a găsit confirmarea īn S V (tot pe latura de sud a bisericii, situată īn dreptul zidului despărţitor dintre naos şi

 

 

 

 

pronaos), şi anume: din motive care nu vor putea fi elucidate decāt prin degajarea īntregii fundaţii a absidei laterale de sud, la ridicarea bisericii actuale s-a procedat la orizontalizarea fundaţiei acesteia, īncepānd cu colţul de sud-est al pronaosului pānă, inclusiv, la contrafortul amintit mai sus. Orizontalizarea s-a realizat printr-o zidărie cu aspect de elevaţie, īn ciuda faptului că,. prin funcţie şi cota la care era situată {ea aflāndu-se sub nivelul de călcare din jurul bisericii actuale), ea servea drept fundaţie.

Din păcate, situaţia stratigrafică din S IV şi SV (īn imediata apropiere a fundaţiei bisericii) nu a permis legarea acestei intervenţii de o fază anume a construcţiei bisericii, īn ambele secţiuni amintite existenţa unor gropi de morminte chiar īn imediata apropiere a zidului distrugānd total stratigrafia zonei. Chiar şi aşa, īnsă, dar numai cu titlu de ipoteză, ni se pare plauzibilă legarea acestui orizont a fundaţiei de momentul construirii bisericii actuale; toate observaţiile făcute īn jurul bisericii (a se vedea precizările făcute anterior) conduc la concluzia că terenul pe care au fost construite ambele biserici prezenta o puternică īnclinare pe direcţia vest-est, īnclinare care a trebuit să fie corectată īn momentul īn care s-a ridicat cea de-aq doua biserică. Oricum, observaţiile făcute asupra fundaţiei absidei altarului (īn S III) favorizează formularea ipotezei că īntreaga jumătate de est a bisericii (naosul şi altarul) ridică probleme a căror cercetare impune dezvelirea integrală a fundaţiei bisericii pe latura de sud, īn toată zona dintre pronaos şi altar.

Īn strictă legătură cu cele de mai sus trebuie pusă şi deranjarea zonei amintite, īn timpul lucrărilor de restaurare a monumentului. Săpături făcute īn lungul fundaţiei au provocat distrugerea integrală a numeroase morminte din imediata apriopiere a zidului sudic al bisericii, iar antrenarea pe verticală a unei mari cantităţi de materiale arheologice (mai ales ceramică) nu ne-a mai lăsat posibilitatea atribuirii startigrafice a acestor materiale, ceea ce a avut efecte cu totul negative asupra īnţelegerii necesităţii orizontalizării fundaţiei, pe latura de sud a bisericii actuale. De altfel, īn context, este de amintit şi faptul că aceloraşi intervenţii legate de restaurarea bisericii actuale li s-a datorat şi deplasarea a două mici lespezi funerare, aflate la numai cāţiva centimetri de fundaţia absidei laterale de sud, īn S IV, īntr- o poziţie cu totul nefirească: ambele erau aşezate răsturnat, cu faţa spre zidul bisericii, fără să corespundă unor morminte clar delimitate.

Īn sfārşit, pentru a īncheia prezentarea situaţiei din S IV, mai trebuie adăugată precizarea că, īn peretele de est al acesteia, la depărtare de circa 1,10 m de contrafort şi la adāncimea de 1,30 m de la nivelul actual de călcare, a fost descoperit craniul unui schelet (notat M 11), care, intrānd sub malul secţiunii, nu a putut fi cercetat şi dezvelit. īn schimb, din zona craniului s-au recuperat cāteva fragmente de ţesătură de fire metalice, provenind de la o maramă (?) care acoperea craniul (fragmentele de ţesătură au fost īncredinţate, pentru conservare şi restaurare, Muzeului de istorie din Iaşi).

 


 

PATRIMONIU MOBIL

 

Contribuţii privind sigiliul oraşului Botoşani pānă īn anul 1862(2)

 

Ştefan Cervatiuc

 


Lucrarea de faţă īşi propune a suplini - pe cāt posibil aceste lacune prin descrierea mai amănunţită a tuturor peceţilor oraşului Botoşani cunoscute pānă acum şi a altora care n-au fost evidenţiate īncă, paralel cu urmărirea modului īn care evoluţia oraşului şi a organului său administrativ se reflectă şi prin prisma modificărilor suferite de aceste peceţi. Ne-am oprit la anul 1862 pentru ca odată cu formarea şi consolidarea statului romān modern nu se mai poate vorbi de „Pecete a oraşului" īn accepţiunea pe care a avut-o pānă la această dată.

Problema sigiliilor folosite de vechile tārguri şi oraşe din ţara noastră fiind strāns legată de īntemeierea, organizarea şi dezvoltarea acestor tārguri şi oraşe, este necesar mai īntāi să stabilim şi pentru Botoşani, fie chiar şi cu aproximaţie, data sau perioada de cānd despre această localitate se poate vorbi ca despre un oraş sau tārg - īn īnţelesul medieval şi caracteristic- Moldovei şi Ţării Romāneşti din această epocă. In această privinţă părerile au fost şi sunt īmpărţite.

N. Iorga a afirmat că Botoşanii au fost multă vreme un sat care s-a transformat īn tārg ,, destul de tārziu", iar această transformare s-a făcut prin aşezarea vremelnică a domnitorului Petru Rareş īn cuprinsul lui. „Astfel - spune Iorga - Botoşanii avură după săteanul Botăş, un al doilea părinte, pe Petru Vodă"15. Aceeaşi afirmaţie o menţine Iorga şi ulterior, arătānd ca īn vremea lui Ştefan cel Mare Botoşanii erau numai un sat16 care s-a menţinut īn această situatie pānă la un anume punct din17 domnia lui Rareş .

Din păcate, autoritatea lui Iorga a făcut ca această părere să fie preluată fără rezerve atāt de Artur Gorovei18 cāt şi īn alte lucrări mai recente datorate lui P. P. Panaitescu19, D. Ciurea 20ş.a.

Este de mirare că nici Iorga şi nici cei care au fost de aceeaşi părere cu el n-au observat că teoria formării tārgului Botoşani abia īn vremea lui Petru Rareş este infirmată de īnsăşi prima atestare documentară a acestui tārg, atestare care este făcută īn opera lui Grigore Ureche: „Scrie letopisetul nostru că īn anul 6947, noiembrie 28, intrat-au īn ţară oaste tătărască, de au prădatu şi au arsu pāna la Botăşani şi au arsu şi tārgul Botăşanii21.

Aşadar, tārgul Botoşani există neīndoielnic īncă de la 1439, deci cu un secol īnaintea lui Petru Rareş, iar felul cum este citat īn cronică ne īndreptăţeşte să afirmăm că, īntrucāt la acea dată tārgul era destul de cunoscut şi īnfloritor īncāt a putut atrage pofta de jaf a tătarilor, existenţa sa este cu mult mai veche.

Unii cercetători susţin chiar că Botoşanii, ca tārg, asemenea oraşelor Baia, Şiret, Suceava, Hotin ş.a. este anterior formării statului feudal Moldova. Argumentele aduse de ei se axează īn special pe atestarea prezenţei armenilor22 īn Botoşani căci aceştia, fiind negustori, nu s­au stabilit decīt īn tārguri şi oraşe deja constituite sau īntr-un stadiu avansat de constituire.

Armenii „au opt biserici īn Moldova, dintre care cele mai vechi sunt cea de la Botoşani, ridicată īn 1350, şi cea de la Iaşi, care datează din 1395" afirmă, īncă īn 1849, N. Suţu23 bazāndu-se pe tradiţia păstrată de armeni la acea dată.

Grigore Goilav - susţinānd valabilitatea celor spuse de N. Şuţu - aduce un argument interesant şi anume: „O evanghelie scrisă pe pergament şi păstrată aici fia biserica armenească din Botoşani - n.nj, după memorialul            scris pe ea, a fost făcută la Kaffaohat īn anul 803, era armeană, ceea ce ne dă anul 1354 d.Chr. Aceasta ar corespunde cu data tradiţiei arătată de dl. N. Soutzo24".

B. P. Hasdeu susţine şi el că oraşul Botoşani este anterior īntemeierii statului: „īndată după a doua deseălecare a Moldovei, Botoşanii se bucură de īnsemnătatea unui centru comercial moldo- polon. īncă īnainte de Dragoş acest oraş cuprinde īn sine o numeroasă poporăciune armeană; o poporăciune nu numai esenţialmente negustorească, ci īncă aflătoare īn legături comerciale cu Galiţia īn care armenii erau de mult răspāndiţi" . Fiind de părere că la Botoşani a existat o biserică armeană foarte veche, Haşdeu admite şi data de 1350 ca an īn care aceasta a fost construită .

Iorga īnsuşi, referindu-se la stabilirea armenilor īn Ţările Romāne arată că aceştia sunt foarte vechi īn Moldova „Pe unii din ei domnii cuceritori i-au apucat ca orăşeni bine īnjghebaţi prin aşezările lor27. Şi, īn contradicţie cu cele afirmate despre transformarea satului lui Botăş īn tārg datorită lui Petru Rareş, Iorga conchide: ,,Botoşanii ar fi rămas pentru totdeauna satul descendenţilor lui Botăş dacă nu ar fi avut pe armeni28.

Temeinice argumente pentru susţinerea părerii că Botoşanii erau deja un tārg la 1350 aduce şi C. C. Giurescu īntr-o lucrare mai recentă īn care demonstrează logic posibilitatea existenţei aici, şi la acea dată a unei biserici armene29.

Din şirul informaţiilor cu care s-ar mai putea dovedi vechimea mult mai mare decāt secolul al XVI-lea a Botoşanilor ca tārg se cuvine să menţionăm pe cea dintr-un document foarte important, dar căruia, din păcate, i s-a dat prea puţină atenţie. Este vorba de cartea dată de Petru Şchiopul negustorilor din Liov, la 8 ianuarie 157931, unde arată că adunānd pe toţi negustorii moldoveni şi pe boierii de ţară şi īntrebāndu- i „despre starea primitivă a comerţului nostru international" i s-a răspuns c㠄din vechime locul nundinelor era īn Botoşani; mai īn urmă neguţătorii īşi aleseră o localitate mai aproape de fruntarie, anume īn Sipineţ, apoi Alexandru Vodă şi predecesorul nostru loan Vodă mutară nundinele tocmai la Hotin".

Prin urmare, cel mai vechi tārg sau iarmaroc32 internaţional din Moldova este cel din Botoşani şi el datează īncă din perioada „primitivă", adică de īnceput a relaţiilor comerciale externe, care - după cum se ştie - s-au stabilit chiar de la sfārşitul secolului al XIII-lea şi īnceputul secolului al XIV-lea33, deci cu mult timp īnainte de formarea statului.

Faptul relatat de document este destul de verosimil pentru că oricine priveşte harta marilor drumuri comerciale transcontinentale ce străbăteau şi Moldova īn acea perioadă34 observă cu uşurinţă că Botoşanii īndeplineau o condiţie esenţială care putea să determine transformarea sa din sat īn tārg şi anume aceea că se afla la intersecţia a două mari astfel de drumuri: primul care urma ruta M. Baltică - Liov - Cameniţa - Hotin - Dorohoi - Botoşani - Hārlău- Iaşi - spre S.E. prin Lăpuşna, ramificāndu-se apoi spre Crimeia, Cetatea Albă, Chilia şi Vicina; al doilea drum care venea din vestul Europei la Praga - Viena - Buda - Bistriţa - Baia - Suceava - Botoşani - Ştefăneşti - peste Prut spre Soroca - ţinuturile tătăreşti pānă īn Crimeia.

Īn afară de aceasta, faţă de Suceava, Ştefăneşti, Dorohoi şi Hārlău socotite cele mai vechi tārguri din Moldova, Botoşanii se află la urmatoarele distanţe aproximative: 42 km., 50 km., 40 km., şi respectiv 50 km. adică la exact cāt se putea parcurge īntr-o zi pe drumurile impracticabile şi cu mijloacelc de transport de atunci, ceea ce īnseamnă că vrānd-nevrānd negustorii ce umblau pe aceste drumuri trebuiau să facă, īn mod obligatoriu, popas la Botoşani.

Aflat şi la intersecţia celor două mari drumuri comerciale, din loc de popas Botoşanii au devenit şi loc pentru schimb şi desfacere de mărfuri. Consecinţa nu putea să fie decāt transformarea localităţii din sat īn oraş īncă din acele vremuri īndepărtate.


 

 

NOTE

 

15.N. Iorga.Inscripţii Botoşănene", Buc. 1905, p. 5-6 şi 8.

16 N. Iorga - "Istoria romānilor prin călători", ediţia a Il-a, vol. I, Editura Casa Şcoalelor, Buc. 1928, p. 55-56.

17. Idem, p. 113

18. A. Gorovei - Op. cit., p. 7

19. P. P. Panaitescu īn „Viaţa feudală īn Ţara Romānească şi Moldova - sec. XIV-XVII", Ed. Ştiinţifică, Buc. 1957, p.414: „īn secolele XIV - XVII se ridică Galaţii, Focşanii, Botoşanii".

20. D. Ciurea - Op. cit., loc. cit., p. 159, trimiterea nr. 6: „Evident nu toate oraşele din Moldova aveau aceeaşi vechime. Sistemul de conducere, īn vigoare la cele existente, a fost extins prin imitaţie şi la cele mai noi (Galaţi şi Botoşani īn sec. XVI)". Vezi şi D. Ciurea - „Noi consideraţii privind oraşele şi tārgurile din Moldova īn secolele XIV - XIX" īn „Anuarul Institutului de istorie şi arheologie A. D. Xenopol", VII, Iaşi, 1970, p. 24: „īn secolul XVI se dezvoltau abia Galaţii şi Botoşanii, care īşi afirma existenţa sub Petru Rareş, la egală distanţă īntre Suceava, Ştefăneşti, Dorohoi şi Hărlău ".

21. Grigore Ureche - „Letopiseţul Ţării Moldovei", ediţia P. P. Panaitescu, E.S.P.L.A., Buc. 1955. p. 76

22. O bogată argumentare şi bibliografie privind migraţiile armenilor, stabilirea lor īn Ţările Romāne şi rolul jucat de ei īn economia acestora vezi la H. Dj. Siruni: „Cronica armenilor din Ţările Romāne" īn „ANI - Revistă de cultură armeană anul I, decembrie 1935; „Armenii īn viaţa economică a Ţărilor Romāne" - extras din „Balcania", nr. II - III Buc. 1944, ş.a.

23. Vezi „Notions statistiques sur la Moldavie par le Prince Nicolae Soutzo", Iassz, 1949, p. 52, şi N. Suţu - „Opere economice" volum apărut īn traducerea şi sub īngrijirea lui Ion Veverca, Ed. Ştiinţifică, Buc. 1957, p. 137.

24. Gr. Goilav — „Armenii ca īntemeietori de oraşe īn partea de răsărit a Europei", extras din „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie", vol. X, fasc. II, Buc. 1909, p. 4.

25. B. P. Haşdeu - ,,Ioan Vodă cel Cumplit", Ed. Scrisul Romānesc, Craiova, 1942, p. 167, trimit, nr. 5.

26 B. P. Haşdeu -„Armenii in Romānia", īn „Columna lui Traian", anul I, 1870, nr. 30, p. 3.

27. „Neamul Romānesc", anul I, nr. 14, din 25 iunie 1906.

28. N. Iorga - „Patru conferinţe despre Armenia: Les Armenieus de Roummanie", Buc. 1929, p. 82.

29. C. C. Giurescu - „ Tārguri sau oraşe şi cetăţi moldovene", Bucureşti, 1967, p. 89-90. Referindu-se la faptul că īn 1365 Catolicosul Mesrob īnfiinţează episcopatul armean din Liov căruia-i supune şi bisericile din Moldova, precum şi la hrisovul din 30 iulie 1401 prin care Alexandru cel Bun recunoaşte pe episcopul armenesc Ohanes acordāndu-i scaun la Suceava si punānd sub autoritatea lui toate bisericile armeneşti din ţară şi pe popii lor, autorul trage concluzia firească: dacă īn anul 1401 sunt amintiţi armeni īn tot cuprinsul ţării bisericile si popii lor, nu e de mirare că a existat o asemenea biserică īn Iaşi, īn 1395, adică numai cu 6 ani īnainte. Iar faţă de dispoziţia luată īn 1365 de Catolicosul Mesrob, nu ne mai surprinde nici existenţa unei biserici armene īn Botoşani in 1350.

30. Dintre acestea deosebit de interesantă ni se pare cea prin care G. Pray arată că, pe la īnceputul domniei sale Alexandru cel Bun a stabilit circa trei mii de familii de emigranţi armeni īn şapte tārguri din Moldova. Deşi Pray nu arată care sunt tārgurile şi deşi asupra altor oraşe au existat păreri deosebite, toţti istoricii romāni şi străini, tară excepţie au numit Botoşanii īntre acele şapte „oraşe" („civitates").-Vezi H. Dj. Siruni - „Armenii īn viaţa economică a Ţărilor Romāne", extras din „Balcania", nr. II - III, Buc., 1944, p. 26-27.

31. Document publicat de B. P. Haşdeu īn Archiva Istorică a Romāniei", t. I, partea Il-a, Buc. 1865, p.172-174.

32. Nu cunoaştem motivul pentru care Haşdeu a tradus cuvāntul Earmark" cu „nundine" şi nu cu „iarmaroc".

33. N. Grigoraş-,, Dregătorii tārgurilor moldoveneşti şi atribuţiile lor pānă la Regulamentul Organic", Iaşi, 1942, p. 11.

34. Vezi C. C. Giurescu - op. cit., p. 56 şi harta de la p. 57.

 

 

Arta populară din zona Botoşanilor Scoarţe şi lăicere (8)

 

dr. Angela Olariu

 


Este locul să subliniem faptul că īn scoarţele din zona studiată se remarcă dominaţia motivelor de origine vegetală cu conţinut simbolic (arborele vieţii, vasul cu flori). Originalitatea acestor piese constă īn modul specific de tratare a motivelor amintite, īn multitudinea formelor sub care acestea apar īn cāmpul ornamental al scoarţelor, īn maniera proprie de stilizare, īn concepţia de organizare strictă a cāmpilor ornamentali īn viziunea proprie a creatorilor locali.

Pomul vieţii care constituie motivul dominant, ocupă īn organizarea cāmpului ornamental al scoarţelor cu decor vegetal de cele mai multe ori un loc central, fiind pus īn valoare de motivele asociate. Indiferent de modul īn care este stilizat, acesta se repetă de mai multe ori pe īntreaga lungime a ţesăturilor (cat. 37, pl. 24, 25; pl. 23), asociat cu alte motive, ca ramuri de flori, flori stilizate sau chiar motive geometrice (cat. 38, pl. 26; cat. 39, pl. 27,29; cat. 40, pl. 30,31; cat. 41, pl. 32). īn colecţie şi pe teren nu apar scoarţe īn care motivul pomului vieţii să fie tratat singular sub forma arborelui monumental care să ocupe īntreg cāmpul ornamental al ţesăturii. Apar de obicei, mai multe exemplare (4-7) şi īn acest caz, sunt de dimensiuni mai reduse, dar de fiecare dată motivul este pus īn valoare īn īntreaga compoziţie prin motivele anexe (romburi sau alte motive de origine caucaziană). Pomul vieţii apare cel mai frecvent īn zona cercetată sub forma brăduţului (fig. 46-47) dispus perpendicular pe lungimea scoarţei, avānd alternate motive geometrice sau florale. īn sudul zonei Botoşanilor acest tip este denumit scoarţă aleasă īn mesleţ 56, - adică un rānd de brăduţi şi un rānd de scaune.Imaginea pomului vieţii se complică adeseori fiind asociată cu păsări sau cu animale īn poziţie afrontată (cat. 42,43, pl. 33, 34). Alteori păsările şi animalele lipsesc, astfel imaginea pomului nu mai corespunde decāt īn mică măsură, vechilor tipare elenistic şi iranian. Se constată transformări şi adaptări conform viziunii creatorilor şi realităţilor din zonă. Astfel, atunci cānd apare īn compoziţia ornamentală a scoarţelor pomul vieţii īn tipar elenistic57.

Kantharosul grecesc este īnlocuit īn unele cazuri cu un vas de ceramică după modelul celor existente īn zonă (cat. 44, pl. 38 şi 40). O frecvenţă mai mare o au scoarţele īn ornamentica cărora apare arborele vieţii īn tiparul traco-dacic (pl. 20 şi 40; cat. 45, pl. 41)58, cānd īntālnim pomul vieţii sub forma brăduţului - aşa cum aminteam anterior.

 


56. Informatoare Pleşca Maria, comuna Flămānzi.

57.Paul Petrescu, op. cit., p. 51.

58. Ibidem, p. 48.

 

CATALOG

 


37. Scoarţă (fragment), lA. īnv. 2681, Botoşani, 2,40x1,00 m, urzeală-băteală, lānă ţigaie, coloranţi vegetali, circa 1890 (PI. 24-25). Fragment de scoarţă, tăiată pe mijloc īn lungime, ţesută īn două iţe, cu decor vegetal şi geometric realizat īn alesătură īn găurele. Scoarţă cu chenar lat de 15 cm, unitar, de culoare cafenie, diferită de cea a cāmpului negru ornamentat cu pomul vieţii prezentat foarte stilizat, alternat cu romburi, mărginite de un rānd dinţat la chenarul lateral.

Pe cāmpul scoarţei de culoare neagră se află dispuşi brăduţi. īntre brăduţi sunt şiruri de romburi şi steluţe īn colorit cafeniu şi roşu.

Mijlocul scoarţei (īn lăţime) este marcat printr-un brad de dimensiuni mai mari, mărginit de două şiruri de motive mici geometrice. Scoarţa este īntālnită īn īntreaga zonă. Prin chenarul pe care-1 are, marchează o fază de

dezvoltare a scoarţei mai vechi, cu motivul brăduţului.

38. Scoarţă. īnv. 786, Botoşani, urzeală- băteală, lānă ţigaie, cu decor geometric şi vegetal realizat prin alesătură legată. Pe cāmpul scoarţei de culoare neagră sunt dispuşi de-a latul ţesăturii brăduţi coloraţi īn nuanţe de roşu, roz, galben şi mov. Intre brăduţi, alternativ sunt cāte două romburi colorate īn aceleaşi nuanţe. Scoarţa nu are chenar, doar o dungă la capete.

 

P1.24. Foaie dintr-o scoarţă ornamentată cu brăduţi, roate, funde şi stele. Colorit vegetal. Scoarţă răspāndită īn zonă. Prin dispoziţia ornamentului şi lipsa chenarului şi prin dimensiuni mai păstrează legătura cu lăicerul. Constituie o fază de īnceput a scoarţelor cu decor vegetal.

P1.25. Detaliu-arborele vieţii, din ornamentica chenarului.

39. Scoarţă. īnv. 2669, comuna Bucecea, 3,16x0,91 m, urzeală, lānă ţigaie, circa 1880, coloranţi vegetali(Pl. 27-29).

Scoarţă dintr-o singură foaie, ţesută īn două iţe, cu decor geometric şi vegetal realizat prin alesătură legată. Fără chenar, pe acest fond sunt dispuse benzi īn două culori (verde şi cafeniu), delimitate prin nişte linii subţiri. Pe aceste benzi se află motivul brăduţului şi meandre. Pe cāmpul scoarţei - un romb central īncadrat de patru romburi, roate mai mici.

40. Scoarţă. īnv. 2683, comuna Tudora, 7,00x0,70 m, urzeală-băteală, lānă ţigaie, vechimea circa 1880, coloranţi vegetali (PI. 30-

Scorţar compus dintr-o singura toaie, ţesut in două iţe, cu decor geometric şi vegetal dispus orizontal, obţinut prin alesătură. Ramuri de bradcolorau in caieniu ae diverse nuanţe incauraii lateral de boboci sunt dispuşi alternativ cu romburi cu cārlige şi romburi crestate īn diferite variante pe fondul ţesăturii de culoare cafenie de nuanţă īnchisă şi mai deschisă.

Pl.30.Scoarţă cu ornamentică bazată pe arborele vieţii şi unele elemente pătrunse din Orient.

Ţesătură īntālnită īn aşezările limitrofe cu Bucovina. Constituie o etapă de evoluţie īn dezvoltarea lăicerului către scoarţă avānd dimensiunile lăicerului şi ornamentica scoarţei.

PI.31.Detaliu din aceeaşi scoarţă, brăduţul. 41. Scoarţă. īnv. 2678, comuna Ripiceni, 4,50x0,58 m, circa 1880, urzeală-băteală, lānă ţurcană, coloranţi vegetali (PI. 32).

PI. 32. Foaie dintr-o scoarţă cu arborele vieţii īn diferite variante. Colorit vegetal.

Scoarţă compusă din două foi cusute la mijloc, īncadrată de un chenar lat de 13 cm, ce

PI.33. Foaie dintr-o scoarţă cu vasul cu flori şi arborele vieţii cu păsări. Colorit vegetal, mărgineşte scoarţa de jur īmprejur, iar la mijloc are o dungă īngustă de culoare galbenă, ce marchează mijlocul scoarţei īn lungime. Chenarul de jur īmprejur are fondul roşu, ornamentat cu motivul vrejului de care sunt legate frunze de culoare verde deschis.

PI.34. Scoarţă cu chenar īn curpăn. Pe marginile exterioare chenarul este delimitat cu motivul dinţi de ferăstrău de culoare verde īnchis. Cāmpul este de culoare neagră, cu motivul pomului stilizat, īn două variante, avānd intercalate romburi roate.

 

P1.38. Detaliu - arborele vieţii - stilizare moldovenească.

42.Scoarţă. Vi, īnv. 777, comuna Rădăuţi Prut, 2,00x0,77 m, urzeală-băteală, lānă ţurcană, circa 1890, coloranţi vegetali (PI. 33).

Scoarţă compusă din două foi, ţesută īn două iţe, cu decor geometric, vegetal şi zoomorf - realizat prin alesătură legată. Chenar de jur īmprejur realizat din motive geometrice colorate īn alb şi mov, dispuse pe fond negru. īn cāmpul scoarţei se află un vas cu flori, de culoare cafenie, albă şi roşie şi păsări stilizate, īn poziţie afrontată colorate īn cafeniu şi roşu, străjuind pomul sub forma unei flori. īntre vas şi păsări sunt intercalate romburi colorate īn roşu şi alb.

Prezenţa vasului baroc īn ornamentica scoarţei ne īndreptăţeşte să credem că este vorba de o fază de evoluţie tārzie a acestui motiv.

43. Scoarţă. īnv. 966, comuna Dobārceni, 2,28x1,14 m, urzeală-băteală, lānă ţigaie, coloranţi vegetali, circa 1880 (PI.34-35).

 

P1.40.Scoarţă cu arborele vieţii şi vasul cu flori. Colorit vegetal

Scoarţă dintr-o singură foaie, ţesută īn două iţe, cu decor geometric, zoomorf şi floral realizat prin alesătură legată şi īn găurele. Chenarul este realizat dintr-o singură linie īn zigzag de culoare neagră. īn cāmpul scoarţei se află doi cerbi īn poziţie afrontată de culoare verde deschis. La mijloc se află un pom.

44. Scoarţă. Fragment, īnv. 1167, Darabani, 1,50x0,90 m, urzeală-băteală, lānă ţigaie, circa 1880, coloranţi vegetali (PI. 35-38).

Scoarţă ţesută din două iţe, cu alesătură īn găurele, cu chenar unitar ce mărgineşte ţesătura pe toate laturile, lat de 21 cm, cu fond de culoare cafeniu deschis pe care sunt īnşiruiţi pomi stilizaţi, coloraţi īn cafeniu deschis, susţinuţi de un vrej de culoare neagră.

īn cāmpul scoarţei de culoare cafeniu īnchis se află dispuşi pe verticală cāte trei pomi stilizaţi, alternativ cu cāte două vase cu flori.

45.  Scoarţă. īnv. 963, comuna Dobārceni, 3,02x1,40 m, urzeală-băteală, lānă ţigaie, 1866, coloranţi vegetali.

 

P1.41.Scoarţă datată 1866.Colorit vegetal. Scoarţă ţesută īn două iţe, dintr-o singură foaie, cu decor realizat din motive florale-boboci şi trandafiri, de culoare mov şi frunze de culoare verde. Pe cāmpul scoarţei de culoare neagră, apare un vas de format trapezoidal din care se īnalţă un lujer cu flori şi boboci.

De jur īmprejurul vasului şi al lujerului se află o ghirlandă realizată dintr-o dungă cu steluţe ce īncadrează compoziţia ca un medalion de format patrulater. īn interiorul acestui medalion la cele patru colţuri se află cāte două păsări. Toate motivele au colorit verde şi mov. Este singura scoarţă datată din colecţia muzeului.


 

PATRIMONIU IMOBIL

 

Un edificiu de bună condiţie - Casa Văsescu din Botoşani

 

Dumitru Agachi

 


La numărul 10, Pietonalul Unirii din municipiul Botoşani, se află un edificiu care surprinde trecătorul prin arhitectura şi cuminţenia proporţiilor sale. Mai puţin se cunoaşte că această singulară clădire printre construcţiile care flanchează fosta stradă Unirii a rămas, īn memoria publicului iniţiat, cu o denumire legată de numele celui căruia i-a aparţinut la sfīrşitul sec. al XIX - lea, casa Alexandru Văsescu.

După cum este amplasată, cu faţada elegantă şi sobru decorată către strada care lega fosta prefectură de primărie, īn zona centrală a localităţii, ne imaginăm că şi alte vechi clădiri din zonă impuneau cīndva aceeaşi prestanţă. Au dispărut īnsă, nivelate sub construcţiile care flanchează acum pietonalul, unitare doar prin inexpresivitatea paralelipipedică a arhitecturii de serie din anii 1960 - 1980, a cărei constantă de stil a fost tocmai carenţa de stil şi ignorarea detaliului. Casa Văsescu, vedeta fastă a unei conjuncturi nefaste, este printre puţinele construcţii de secol XIX din zonă care a rezistat vocaţiei delabrante din deceniile comunismului, cīnd singurul mod de a accepta urbanitatea era „la bloc". Dealtfel, după ce au ruinat la propriu, in corpore, un semnificativ segment de populaţie, după ce au prăbuşit la propriu destine individuale, planificatorii comunismului au defrişat aproape tot ce aparţinuse normalităţii. Deşi cred că totalitarismele sunt comparabile numai īn negativ, pe o scară a abisalităţii lor remarc faptul că sub aspectul autoglorificării prin defrişare, comunismul a fost cel mai atroce; dacă Mussolini - Il Duce - a ţinut să rămīnă īn istorie extinzīnd Roma prin desecarea mlaştinilor de la periferie - mail aria - comunismul a demolat īn oraşe, contīnd pe asanarea alterităţii şi pentru a reconstrui prin multiplicare uniformizantă. Scăpīnd elanului demolator, casa Văsescu este vedeta care depune mărturia normalităţii prin haloul acelui statut al bunei condiţii pe care īl degajă, fiind un model - nu repetabil - asumat de colectivitate īn legătura ei fragilă cu trecutul.

Adăpostind diverse instituţi1, clădirea a beneficiat de condiţii de amplasament favorabile bunei comportări īn timp şi asigurării durabilităţii, īntrucāt este situată īn zona verde - mai precis reīnverzită, şi asta după mulţi ani - a municipiului Botoşani, fiind ferită de traficul auto greu, iar traficul auto uşor este redus numeric. Prin urmare, īn ultimii ani cel puţin, construcţia a fost protejată de noxe şi de influenţa lor - este cunoscut că acestea accentuează semnificativ coroziunea - şi, īn special, de efectul vibraţiilor din trafic asupra terenului de fundare şi sistemului structural al edificiului.

 

Īn prezent regimul legal de protejare al clădirii este asigurat, īntrucāt edificiul este clasificat ca monument, regăsindu-se explicit īn Lista monumentelor istorice 2004, aferentă judeţului Botoşani.2 La pag. 328 a volumului I al listei, la poziţia 341, se regăseşte Casa Alexandru Văsescu, codul monumentului fiind BT - II - m - B - 01927.

Zona amplasamentului este relativ plană, cu o pantă foarte uşoară, descendentă pe direcţia sud - nord. Cu toate acestea, prin condiţiile de amplasament, este facilitată staţionarea apelor pluviale īn zona construcţie şi cantonarea umidităţii īn exces la fundaţii, datorită pantelor reduse. Este necesară regīndirea, prin conţinutul unui proiect tehnic, a detaliilor de sistematizare verticală a incintei, a reţelei de canalizare pluvială, cu racordarea la aceasta a burlanelor construcţiei şi prevederea unui sistem de rigole care să preia local debitele din precipitaţii şi să conducă apele la distanţa necesară protejării fundaţiilor şi a construcţiei de umiditatea de capilaritate (ascensională).

Istoric, īncadrarea īn contextul epocii, datare

O datare exactă a construcţiei nu s-a putut stabili. Majoritatea surselor bibliografice nu trimit la documente de epocă. Īn proiectul nr. 156/1996, al Ministerului Culturii - C. A. P. P. C. - Centrul de Cultură Kalinderu 3, īn Memoriul tehnic, pag. 2, se precizează: „imobilul īn discuţie a fost construit īn 1890". Lista monumentelor istorice 2004, aferentă judeţului Botoşani4, oferă şi ea o datare: 1880. Eugenia Greceanu, īn lucrarea Ansamblul urban medieval Botoşani5, precizează (pag. 140), ca perioadă de execuţie, „ante 1891" şi că această construcţie este marcată de „eclectism īn tradiţia clasicismului moldovenesc". Avānd īn vedere stilul de edificare al clădirii, opinăm că precizările Eugeniei Greceanu sunt corecte, bazate pe argumentaţia solidă dintr-un alt amplu studiu al autoarei, Arhitectura civilă a oraşului Botoşani īn veacul al XIX-lea6, publicat īn Revista muzeelor şi monumentelor - Monumente istorice şi de artă, Bucureşti, anul XLIX, nr. 2 - 1980. Pīnă cīnd necesara cercetare de arhivă nu va conduce la descoperirea unor referinţe din epocă, despre execuţia construcţiei nu se va putea spune decīt că edificiul a fost realizat la sfārşitul sec. al XIX-lea, „ante 1891".

Consideraţii arhitecturale     7          .

Īn lucrare menţionată Eugenia Greceanu foloseşte, „pentru caracterizarea arhitecturii culte din Botoşanii veacului al XIX - lea [...] la formularea făcută de Paul Petrescu īn 1969: «...Istoria stilurilor arhitectonice, desfăşurată īn alte părţi pe durate mari, se află aici redusă şi comprimată īn trecerea cātorva decenii [...] dacă ne gīndim că īn aproape mai puţin de 150 de ani se face trecerea de la arhitectura de străveche tradiţie ... la cea purtīnd amprentele celor mai actuale mode europene»8. Noile influenţe occidentale apar «grefate uneori sau pornind de la un fond local surprinzător metamorfozat». " Arderea etapelor a marcat şi edificiul casa Văsescu, ajungāndu-se şi īn acest caz la cele mai „actuale mode europene", evident de la acea vreme.

Dintre acestea Eugenia Greceanu evidenţiază, pentru casa īn discuţie, o „arhitectură eclectică", „denumită astfel datorită selecţiei libere a unor influenţe preluate din toate curentele de arhitectură ale veacurilor precedente..."

Dacă arhitectura de factură eclectică, atīt romantică dar şi art nouveau9, nu şi-a găsitconsideraţia necesară īn valorizările estetice şi īn teoretizările istoricilor disciplinei, autoarea remarcă faptul că tocmai „extinderea construcţiilor tipizate, utilitare (īn anii 70 - 80 ai secolului trecut, n. n. D. A.) pe locul cartierelor cu arhitectură eclectică10 a atras atenţia - prin contrast - asupra diversităţii, fanteziei şi calităţii artistice ale ansamblului dispărut"11. Casa Văsescu este una dintre construcţiile īn arhitectura căreia „se observă preponderenţa moştenirii clasiciste", cu o „decoraţie mai īncărcată şi mai voit festivă"12. „Totuşi, bogata decoraţie cu stucaturi, statui, feronerie, bosaje, etc. rămīne permanent subordonată jocului de volume şi raportului dintre plinuri şi goluri, trăsătură esenţială de legătură cu creaţia clasicismului moldovenesc şi - prin aceasta - cu creaţia medievală romānească."13 Aceste consideraţii subliniază convingător mărcile arhitecturii edificiului, conştiinţa valorii acesteia fiind fixată īncă din epocă, din moment ce era „citată īn anul 1891 drept una dintre cele mai frumoase case ale oraşului"14. Şi despre această casă se poate spune, continuānd reflecţiile Eugeniei Greceanu c㠄ilustrează continuitatea de spirit cu arhitectura bisericii Roset sau a casei Sofian."

 

Impresionant şi remarcabil este faptul că timpul a ferit construcţia de intervenţiile dénaturante, atāt de frecvente īn ultimii 50 - 60 de ani. Impactul acestei clădiri īn

conştiinţa publică a fost semnificativ, īntrucāt evidenţia tradiţia sănătoasă a oraşului iar acest fapt i-a salvat evoluţia īn timp. Faţadele şi-au păstrat decoraţiile şi, mai ales, finisajul exterior īn tencuială obişnuită şi zugrăveli cu soluţie de var, īn culorile calde, nestridente şi cu atāt mai agreabile ale epocii. Comportarea īn timp, durata de exploatare, lucrări de reparaţii īntrucāt proprietarul nu deţine Cartea tehnică a construcţiei15 ca documentaţie unitară şi sistematizată şi cum nu a existat tradiţia organizării urmăririi evoluţiei construcţiei, iar īn urma acestui demers cea de a consemna - chiar şi la nivelul observaţiei empirice - răspunsul clădirii la anumite evenimente, datele referitoare la comportarea acesteia īn timp lipsesc.

Reconstituirea tuturor tipurilor de interacţiuni ale clădirii cu mediul mecanic, mediul climatic, factorul uman şi mediul de exploatare specific este practic imposibilă, expunerea la acestea influenţīndu-i evoluţia pe durata de exploatare intensivă de circa peste 120 de ani. Normativul tehnic de reparaţii capitale la clădiri şi construcţii speciale, indicativ P 95 - 77, stabileşte, la anexa nr. 1. că īn cazul clădirilor de locuit, dar şi a celor administrative, cu pereţi portanţi din zidărie de cărămidă, planşee din lemn, cu evoluţie īn mediu normal, durata de serviciu este de 70 ani. Desigur, fiind vorba de o clădire clasificată ca monument, durata de exploatare normată nu operează ca şi durată a scoaterii din uz şi a postutilizării, īnsă trimiterea la referinţele prescripţiilor tehnice şi īn astfel de cazuri este utilă, oferind o matrice semnificativă din perspectiva căreia poate fi īncadrată starea construcţiei, cunoscīndu-se că diminuarea performanţelor acesteia după un număr de ani este, īn anumite limite, normală şi că ţine de alcătuirea ei. Conform cu normativul menţionat, īn perioada de exploatare se impunea efectuarea a două reparaţii capitale. Nu se cunosc date din care să rezulte cīte reparaţii capitale s-au efectuat īn decursul exploatării, ce lucrări au vizat acestea şi care a fost aportul acestora īn menţinerea unor niveluri corespunzătoare pentru cerinţele fundamentale de calitate 6. Observaţiile asupra construcţiei (volumetria de ansamblu, aspectul zidăriei, unele elemente de construcţii, etc.) şi analiza unei fotografii17 luată de Eugenia Greceanu īn perioada 1974 - 1977, evidenţiază cel puţin două intervenţii majore la care a fost supusă clădirea, efectuate după darea īn exploatare a acesteia. Una constă īn alipirea unui buzunar la parter, īn parte dreaptă a faţadei secundare, alăturat evazeului poligonal iniţial. La crearea acestui adaos, cu rol de a mări spaţiul util al clădirii devenită sediu administrativ, este evident că au fost modificate traseele de circulaţie şi unele goluri. Buzunarul exista īn anii 1975 (este vizibil īn fotografia publicată) şi a fost desfăcut la reparaţiile ulterioare. Alte intervenţii au vizat recompartimentările interioare, īn special ale parterului, motivat de refuncţionalizarea spaţiului doar pe criterii de creşterea utilităţii. īnsă, după cum indică elementele din teren, cu ocazia acestor intervenţii nu s-au efectuat şi lucrările de consolidări sau reparaţii (decāt probabil sumar) necesare menţinerii viabilităţii construcţie.

Edificiul a fost supus unor lucrări de reparaţii curente īn anul 1996, pe baza documentaţiei tehnice elaborate de Ministerul Culturii - C. A. P. P. C. - Centrul de cultur㠄Kalinderu", şef de proiect fiind arh. Cristina Hamza. Documentaţia cu nr. 156 conţine specialităţile arhitectură, rezistenţă, instalaţii electrice, īnsă a fost īntocmită fară a avea suportul unei expertize tehnice. In aceste condiţii nu a fost determinat gradul desigurare la acţiuni seismice şi efectele cumulate ale mediului mecanic, mediului climatic şi factorului uman asupra construcţiei.

Lipsindu-i fundamentarea adecvată, documentaţia de reparaţii curente s-a rezumat la soluţii de intervenţie care să asigure funcţionalitatea construcţiei pentru un număr redus de ani, fără a restabili capacitatea portantă a clădirii. Mai mult, documentaţia nu a motivat cu claritate şi nu a accentuat necesitatea stringentă şi la acea dată a īnlocuirii integrale a īnvelitorii, pentru a fi protejată clădirea de umiditatea de infiltraţie. Deşi īnvelitoarea era practic distrusă şi nu se mai asigura cerinţa de izolare hidrofugă, documentaţia făcea referire doar la „intervenţii urgente de reparaţii īn zonele cu probleme".19 Din lipsă de fonduri, reparaţiile efectuate s-au rezumat doar la īnlocuirea locală a unor suprafeţe de īnvelitoare din tablă şi la etanşarea unor perforaţii vizibile ale tablei existente. Aceste reparaţii nu au asigurat etanşeitatea īnvelitorii, degradarea materialului de īnvelitoare continuīnd īn ritm accelerat, umiditatea de infiltraţie şi umiditatea remanentă fiind prezente masiv la planşeele etajului şi la faţade. Un aspect semnificativ este acela că reparaţiile efectuate nu au vizat sistemul de preluare a apelor, respectiv jgheabul perimetral (mascat sub o cornişă decorativă amplă, de circa 60 cm.) şi burlanele faţadelor. Pierderile de apă prin jgheaburi şi burlane au afectat foarte grav cornişa, faţadele şi interiorul construcţiei.

Descrierea construcţiei

Avānd regimul de īnălţime subsol parţial, parter şi etaj, clădirea se remarcă prin planimetria omogenă şi simetrică după sistemul de axe rectangulare. La parter planul a fost īmbogăţit cu două evazări - veritabile abside - poligonale la exterior şi semicirculare īn interior, plaste īn mijlocul faţadelor principală şi posterioară. Aceste caracteristici au conferit o bună conformare antiseismică a structurii de rezistenţă, fapt ce explică comportarea corespunzătoare īn timp a construcţiei, cu preluarea solicitărilor excepţionale rezultate īn urma unor cutremure majore (1908, 1940, 1977, 1986, 1990, acesta din urmă fiind dublu). Dimensiunile īn plan ale construcţiei, măsurate la exteriorul pereţilor parterului, sunt apropiate ca ordin de mărime: faţada laterală dreapta măsoară 18,40 m iar cea din stīnga 16,62 m, lungimea clădirii - pe direcţia faţadei principale - fiind de 22,63 m īn zona mediană şi 22,13 m īn zonele marginale.

Dezvoltările laterale semicirculare au raza interioară de 3,20 m. După examinarea edificiului īn ansamblu şi īn detaliu, la interior şi īn exteriorul acestuia se desprinde concluzia că īn decursul timpului nu s-au realizat intervenţii tehnice importante, care să fi modificat funcţionalul şi planimetria.

 

Proiectantul sfīrşitului de secol XIX a avut meritul de a fi respectat, prin impunerea unui echilibru al proporţiilor foarte uşor perceptibil, viziunea tradiţională de alcătuire - planul, fluxurile, materialele de construcţie, decoraţia - specifică unui edificiu de bună condiţie. Caracteristice acestei viziuni sunt expunerea estică a faţadei principale, accesul īn interior pe cel puţin trei laturi, pe cea estică, pe cea nordică şi pe latura de vest; intrarea principală comunică la interior cu un hol amplu (6,00 m lăţime, 8,80 m lungime) cu scara interioară amplă parter-etaj, continuat cu un alt hol cu rol de circulaţie la parter, hol avīnd lungimea de 8,00 m.

La parter sunt două saloane care dădeau prestanţă clădirii şi disponibilitatea acesteia la a găzdui veritabile manifestări mondene. Camerele utilitare sunt clar grupate īn zona sudică a clădirii iar legătura discretă cu etajul se asigura printr-o scară de serviciu. In holuri sunt prezenţi, īn axul central al construcţiei, stālpi īn cruce din zidărie de cărămidă, grosimea ramurilor fiind de 70 cm. Subsolul se dezvoltă parţial, fiind plasat sub o parte dintre camerele utilitare; de la parter (cota + 0,00 m) se coboară pe scara de serviciu pānă la cota - 2,25 m. Pereţii parterului descarcă peste cei ai subsolului, iar īn camera mare a acestuia se află, īn poziţie centrală, un stālp din zidărie de cărămidă, tot cu secţiunea īn cruce, grosimea ramurilor fiind de 50 cm. La etaj, pereţii portanţi īşi păstrează axele, conformarea planului este aceeaşi cu a parterului iar īncăperile centrale comunică spre exterior cu două terase. Balustradele ample, poligonale sau liniare de la terase şi de la cele două balcoane dispuse simetric faţă de axa transversală a construcţiei, cu baluştrii turnaţi din metal descriind geometrii fitomorfe, stīlpul metalic, plasat central, de susţinere a balconului nordic, consolele metalică de o sugestie vegetală mai pronunţată, pe care reazemă balconul sudic, asigură un plus de somptuozitate reţinută decoraţiei, reflectīnd tendinţele la modă īn arhitectura urbană a epocii.

Această feronerie rarefiată īnviorează amprenta clasicizantă, uşor vetustă, a construcţiei, amprentă decelabilă īn alura ei medieval-moldovenească (trimiterile foarte subtile către medieval sunt asigurate de mulurile simple la brīiele decorative şi de arcaturile ferestrelor).

 

Fundaţiile sunt continue sub ziduri, īn zona cu subsol fiind din cărămidă, iar īn celelalte zone sunt din zidărie de piatră. Suprastructura clădirii este alcătuită la parter din pereţi din zidărie de cărămidă presată plină, de tip vechi, de 70 cm grosime la zidurile exterioare şi la cele transversale interiore din zona centrală, ceilalţi pereţi interiori avānd grosimi de 50 şi 60 cm. La etaj pereţii exteriori au grosimea de 65 cm., iar cei interiori grosimi de 50, 55, 36 cm.; părţile poligonale de la parter sunt īnchise la partea superioară cu planşee peste care sunt amenajate terase circulabile. Planşeul de la cota +0,00 m este realizat, pe zona cu subsol, din bolţi de cărămidă şi umplutură. Planşeele parterului şi etajului sunt din lemn. Şarpanta este din lemn pe scaune, bine alcătuită din punct de vedere constructiv iar īnvelitoarea este din tablă.

Deficienţe, degradări, avarii, cauze ale acestora

Este de subliniat că degradările se concentrează la exterior, īn subsol şi īn podul clădirii, spaţiile de la parter şi etaj fiind, īn decursul timpului, utilizate şi, prin urmare, igienizate şi īntretinute corespunzător.

Vectorul de degradare principal care a acţionat şi produs efecte asupra construcţiei este umiditatea de infiltraţie. Datorită deteriorării jgheaburilor perimetrale cu secţiune amplă, mascate sub cornişa perimetrală şi a burlanelor, īn special īn zona de racord cu jgheaburile şi de trecere prin cornişă, la partea inferioară a acestei decoraţii se semnalează pete extinse şi cojiri ale finisajelor caracteristice acţiunii excesului de umiditate. Grav este faptul că sunt vizibile zone īn care fragmente de zidărie au căzut deja şi că sunt volume de material instabil,

oricīnd antrenabil īn cădere, pe fondul creşterii masei prin acumulare de apă īn zidărie, muluri şi īn elementele decorative prismatice, modelate din ceramică arsă şi montate la cornişă. Căderea accidentală a volumelor instabile este oricīnd posibilă. Şiroirea apei pe faţade, pe līngă aspectul inestetic, distruge finisajele şi decoraţia din elemente ceramice, figurinele avīnd deja materialul erodat şi fragilizat de factorii climatici.

Umiditatea afectează rezistenţa suportului decoraţiei, īncīt elementele acesteia se pot desprinde şi distruge īn urma impactului. Prin şiroire se menţine umiditatea īn exces pe īntreaga īnălţime a faţadei, apa din precipitaţii ajungīnd la interior.

 

Planşeele, atīt cel al etajului dar şi cel al parterului, sunt afectate de umiditate pe

suprafeţe mari īn zonele de contact cu pereţii exteriori. īn mediul excesiv umed care se creează, şi īn special datorită regimului alternant al umidităţii (umezire - uscare), lemnul din componenţa grinzilor planşeului suferă transformări ireversibile, cu diminuarea critică a capacităţii portante, prin atacul microbiologic (dezvoltarea fungilor şi mucegaiurilor).

Pe faţada nordică, dar şi la faţada principală, la modificările volumetriei şi la colţuri sunt vizibile efecte drastice ale excesului de umiditate. Umiditate īn exces (cea de capilaritate) există şi la baza clădirii, pe fondul lipsei de ventilare la fundaţii şi al activării igrasiei persistente. Balconul faţadei sudice, foarte umbrit de vegetaţie şi de clădirea īnvecinată, care a fost amplasată la numai trei metri, fără a se lua deloc īn consideraţie necesitatea unei distanţe minime de protecţie a monumentului, are dulapii planşeului putreziţi datorită umidităţii. Utilizarea balconului este periculoasă.

Atīt elementele structurii de rezistenţă ale şarpantei (popii, panele, căpriorii) cīt şi astereală, prezintă urme de protejare antiseptică prin văruire. Cu toate acestea, sunt de evidenţiat efectele umidităţii de infiltraţie asupra unor porţiuni mari de material, deteriorarea lemnului prin putrezire fiind uşor vizibilă cu ochiul liber. Degradările datorate pătrunderii apei prin īnvelitoare sunt foarte accentuate la grinzile de coamă şi de dolie şi chiar la capetele superioare ale popilor.

Īn anul 1996, īn cadrul proiectului de reparaţii curente, cel care a făcut atunci investigaţiile de teren a adus īn atenţie observaţii interesante cu privire la deficienţele de execuţie a īnvelitorii, observaţii pe care la reluăm. „īnvelitoarea din tablă s-a executat utilizānd sistemul cu falţ vertical simplu, fară prindere dublă. S-a mai constatat lipsa clemelor de fixare pe verticală şi orizontală a foilor din tablă, atāt la acoperiş cāt şi la pereţii verticali ai aticurilor. Punctul inferior de evacuare a apelor pluviale de pe acoperiş este amplasat mai sus decāt cota minimă a pantelor de scurgere formate pe structura şarpantei. Burlanele nu au sisteme de prindere īn locul cel mai sensibil şi anume la racordul cu garguiul de scurgere de pe acoperiş. Acest fapt se datorează prezenţei unei console ornamentale amplasată orizontal pe tot conturul faţadelor, consolă de circa 60 cm faţă de planul pereţilor. Presiunea exercitată de şuvoiul de apă care se evacuează de pe acoperiş smulge racordul curb al burlanului din legătura cu ştuţul care iese prin atic."

 

Un aspect foarte important, necesar de evidenţiat, vizează cadrele de susţinere intermediară a şarpantei, realizate din grinzi, stālpi şi tălpi din lemn. Se constată că aceste

cadre nu īşi mai păstrează funcţiunea de susţinere: datorită uscării lemnului şi deformării planşeului de peste etaj, tălpile nu mai sprijină presat pe planşeu. De remarcat este şi faptul că zona de peste bibliotecă a planşeului de la etaj are o deosebită elasticitate.

Fisurile sunt puţin prezente īn volumul construcţiei, putīndu-se considera că starea ei de fisurare este normală, dezvoltarea fisurilor ţinīnd de reechilibrări datorate tasărilor diferenţiate; se observă astfel de trasee īnclinate de fisurare īn parapeţii unora dintre ferestre.

Rezultatele demersului de examinare vizuală īn detaliu a construcţiei şi simptomele care s-au desprins īn urma acestor observaţii conduc la următorul diagnostic alarmant: construcţia nu mai īndeplineşte cerinţele de calitate obligatorii, referitoare atīt la rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni seismice dar şi la izolaţia hidrofugă.22 O nouă intervenţie asupra edificiului devine imperioasă şi ţine de necesitatea executării, cīt mai grabnice, pe baza unei susţineri ştiinţifice adecvate, a lucrărilor de conservare, consolidare şi restaurare.

Menţionăm că fotografiile ce ilustrează prezentul studiu ne aparţin, .D.A.


 

NOTE

 

1.     Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional; Centrul de Creaţie Populară Botoşani; Mediateca şi Biblioteca de limbi străine ale Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu" Botoşani; Galeria de art㠄Luceafărul", etc.

2.     Identificarea monumentului s-a făcut pe baza listei monumentelor istorice clasate īn grupa A sau B, actualizată, aprobată prin Ordinul nr. 2314/2004 al ministrului culturii şi cultelor şi publicată īn Monitorul Oficial al Romāniei, partea I, nr. 646 bis/2004. Lista monumentelor a fost aprobată īn temeiul Legii privind protejarea monumentelor istorice, nr. 422/2001.

3.     Documentaţie tehnică de reparaţii.

4.     Listă la care am făcut referire, vezi nota 2.

5.     Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoşani, volum editat de Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti, 1981.

6.     Eugenia Greceanu, Arhitectura civilă a oraşului Botoşani īn veacul al XIX-lea, īn Revista muzeelor şi monumentelor - Monumente istorice şi de artă, Bucureşti, anul XLIX, nr. 2 - 1980, pag. 47 - 57.

7.     Idem

8.     Ibidem, pp. 51 - 52.

9.     Cea de o astfel de expresie a excelat īn Botoşani īn primele decenii ale secolului al XX - lea.

10.  Poate că şi lipsa unor referinţe bibliografice majore (de tipul tratatelor de specialitate) pe tema valenţelor estetice ale arhitecturii eclectice, o arhitectură ţinīnd de un anume alexandrinism şi nu de elanuri novatoare, a făcut posibilă ca „această formă de cultură" să fie „sistematic distrusă ca lipsită de valoare", după cum sublinia şi Eugenia Greceanu, iar īn această privinţă intelectualităţii acelor timpuri īi revine o parte consistentă de responsabilitate.

11.  Eugenia Greceanu, Arhitectura civilă a oraşului Botoşani īn veacul al XIX-lea, īn Revista muzeelor şi monumentelor - Monumente istorice şi de artă, Bucureşti, anul XLIX, nr. 2 - 1980, pag. 54.

12.  Idem

13.  Ibidem

14.  Ibidem

15.  īn prezent Cartea tehnică a construcţiei este definită şi reglementată Legea nr. 10/1995, privind calitatea īn construcţii, art. 17: ea „cuprinde documentaţia de execuţie şi documentaţia privitoare la realizarea şi exploatarea acesteia."

16.  īn prezent cerinţele de calitate sunt definite potrivit art. 5 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea īn construcţii.

17.  Eugenia Greceanu, Arhitectura civilă a oraşului Botoşani īn veacul al XIX-lea, īn Revista muzeelor şi monumentelor - Monumente istorice şi de artă, Bucureşti, anul XLIX, nr. 2 - 1980, fig. 19, pag. 54. Perioada īn care au fost făcute fotografiile este precizată de autoare īntr-o notă la finalul articolului menţionat.

18.  īn anul 1996 efectuarea unei expertize tehnice era obligatorie, Normativul pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social-culturale , agrozootehnice şi industriale, indicativ P 100 - 92 fiind īn vigoare din anul 1992.

19.  Documentaţie tehnică de reparaţii curente, nr. 156/1996, īntocmită de Ministerul Culturii - C. A. P. P. C. - Centrul de cultur㠄Kalinderu", Memoriu tehnic, pag. 2.

20.  Sunt interesante, cel puţin pentru publicul iniţiat, cīteva date tehnice privind īncadrarea construcţiei īn condiţiile Normativului PI00 - 92. Astfel, dacă se iau īn considerare: perioada īn care a fost realizată construcţia („ante 1891"), numărul de niveluri (P+1E), sistemul structural (construcţie cu pereţi portanţi din cărămidă), clasa de importanţă a construcţiei (clasa II, construcţii de importanţă deosebită, această īncadrare īn clasă ţinīnd cont de statutul clădirii, respectiv de faptul că aparţine patrimoniului cultural naţional), zona seismică de calcul (mun. Botoşani se află īn zona „E", cu perioada de colţ Tc = 0,7 sec), sunt īndeplinite condiţiile pentru a se īncadra construcţia īn grupa Al "a" (conform tab. 11.2 din normativ).

21.Īn aprecierea globală a comportării probabile a unei construcţii la acţiunea seismelor se ţine cont de o multitudine de factori, sinteza acţiunii de expertizare constituind-o īncadrarea edificiului īntr-o clasă de risc seismic. Pentru cuantificarea influenţei diverşilor factori s-a propus o metodă de apreciere cantitativă, īn care se iau īn conservarea 10 criterii determinante: zona seismică de calcul, clasa construcţiei, gradul nominal de asigurare, vechimea, număr de seisme suportate, regimul de īnălţime, conformarea seismică, degradări ascunse, etc. īn cazul edificiului īn discuţie gradul de risc este Rs II. īn urma efectuării calculelor, prin demersul de expertizare tehnică, gradul de asigurare pe structură a rezultat 0,31 pe direcţie longitudinală, iar pe direcţie transversală 0,30; s-a considerat media R = 0,30 < 0,60 (0,60 este valoarea de referinţă precizată de Normativul P 100 -92 pentru clădiri de clasa II de importanţă, categoria B). Este vizibil că nivelul de asigurare este mult inferior celui normat.

22.  Degradările severe şi periculoase cauzate de umiditate au fost descrise īn conţinutul articolului.

 

 

Ansamblul urban medieval Botoşani (10)

 

dr. Eugenia Greceanu

 

CAP.II. ETAPELE DE EVOLUŢIE ALE CENTRULUI ISTORIC

 


Linia de contact īntre depresiunea Prutului mijlociu şi Podişul Sarmatic (350­400-590 m altitudine) a generat īn lungul ei, din vechime,o fāşie de mare densitate omenească, datorită faptului că a pus la īndemānă resursele a două medii deosebite (cāmpie - deal). Ca atare, cele mai vechi sate dintre Şiret şi Prut se găsesc pe linia de contact, formānd uneori, pānă astăzi, şiruri neīntrerupte pe lungime de 30-40 km, ca - de exemplu - pe coasta Ibăneştilor sau a Hārlăului. Dintre satele aşezate pe linia de contact s-au dezvoltat, cu īncepere din secolul al XIII-lea, oraşele Dorohoi, Botoşani, Hārlău, Tīrgu Frumos şi Iaşi (fig. 4). Ele nu se situează chiar pe linia de contact, ci sunt puţin deplasate spre interiorul depresiunii, apărānd tocmai acolo unde linia de contact face ondulări īn formă de semilună, şi anume īn focarul acestei semilune. Formarea semilunelor a intensificat viaţa, īn focarele lor, care erau menite să dea naştere unor centre urbane dispunānd nu numai de linia de contact din dreptul lor, dar şi de perimetrul delimitat ideal prin rotirea diametrului semilunei. Deplasarea aşezării primitive spre centrul semicercului a fost impusă de intersecţia unor drumuri iportante ce urmăreau linia de contact, sau traversau podişuri prin porţile naturale oferite de şei (Dersca pentru Dorohoi, Bucecea pentru Botoşani).


Fig. 4. Oraşele pe linia de contact īntre depresiunea Prutului mijlociu şi Podişul Sarmatic (apud V. Tufescu)

 


Formarea semilunelor a intensificat viaţa, īn focarele lor, care erau menite să dea naştere unor centre urbane dispunānd nu numai de linia de contact din dreptul lor, dar şi de perimetrul delimitat ideal prin rotirea diametrului semilunei. Deplasarea aşezării primitive spre centrul semicercului a fost impusă de intersecţia unor drumuri iportante ce urmăreau linia de contact, sau traversau podişuri prin porţile naturale oferite de şei (Dersca pentru Dorohoi, Bucecea pentru Botoşani). Devenind oraşe, aşezările din focarul semilunelor au drenat viaţa satelor mari din „diametrul de influenţă", determinānd īn final dispariţia lor1, aşa cum s-a īntāmplat, īn cazul botoşănenilor, cu aşezarea de la Hudum2. Urmele de locuire din sec. XI-XIV, descoperite īn afara vetrei oraşului medieval3 - vatră īn care includem şi dezvoltarea oraşului īn veacurile XVIII şi XIX(fig. 5), aparţin de asemenea, după părerea noastră, unor vechi sate, „ debilitate" - după expresia lui Victor Tufescu - aşezarea urbană īn curs de īnchegare. īn timp ce aşezarea de la vest de oraş, lāngă cimitirul „Pacea", a fost integral părăsită īn veacul al XIV-lea           satul de la Popăuţi şi-a continuat existenţa datorită stabilirii curţii domneşti īn acest loc de popas, cel mai tārziu īn veacul al

XV-lea.


Fig. 5. Planul oarului Botoşani īn 1899. Arhivele Statului Botoşani: 1. bis. Sf. Nicolae- Popăuţi; 2. spitalul militar; 3. spitalul Sf. Spiridon (Mavromati); 4. primăria; 5. cimitirul Pacea; 6 palatul justiţie; 7. institutul Sofian; 8. palatul administrativ; 9. şcoala Marchian; 10. liceul; 11 cimitirul armenesc; 12. cimitirul lipovenesc; 13. cimitirul Eternitatea; 14. cazarma; 15. cimitirul evreiesc; 16. spitalul comunal; 17 ospiciul comunal(notă: obiectivele cuprinse īn original sunt indicate selectiv).

 


Partea cea mai veche a tārgului Botoşani s-a īnchegat īn intersecţia unor căi de tranzit de primă importanţă īn evul mediu(flg. 6). Marile drumuri comerciale a căror siguranţă era garantată de domnie īn schimbul plăţii vămilor4, urmăreau īn mod firesc traseele cele mai avantajoase din punct de vedere al reliefului. Ca atare, drumul

Dorohoi-Botoşani-Ştefăneşti a ocolit zona mlăştinoasă a pārāului Cacaina, mergānd pe terasele īnalte, delimitate spre nord-est de valea pārāului Luizoaia (afluent al Sitnei), traseu păstrat pānă astăzi pe linia Căii Naţionale racordată cu străzile Vānătorilor (Dobrogeanu-Gherea) şi Dragoş Vodă.5 Drumul spre Hārlău-Iaşi şi drumul spre Suceava sunt mai greu de identificat astăzi, sub raportul traseelor medievale, din cauza rectificărilor efectuate īn ultima sută de ani şi lipsa unui material cartografic privind aceste rectificări. Recurgānd, īnsă, la comparaţia cu traseul cert Dorohoi- Ştefāneşti, constatăm o caracteristică a reţelei de uliţe din Botoşani(fig. 6), şi anume orientarea a cel puţin două uliţe secundare către o direcţie principală de tranzit:


Fig. 6. Analiza reţelei de străzi īn vatra Botoşanilor: A. drumuri de tranzit medievale; B. Reţea de uliţe databilă īn sec. XIV-XVIII; C. străzi existente īn 1899. 1. bis. Sf. Nicolae-Poăuţi; 2. bis. Sf. Ilie; 3. bis. Uspenia; 4. bis. Duminica Mare; 5, bis. lipovenească; 6.bis. Sf. Spiridon; 7. bis. Roset ;8. bis. Sf. Paraschiva; 9. bis. Sf. Spiridon; 10. bis. Sf. Gheorghe; 11. bis. armenească Adormirea Maicii Domnului; 12. bis. Sf-ţii Voievozi; 13. bis. armenească Sf. Treime; 14. bis. Trei Ierarhi; 15. bis. Vovidenia; 16. bis. Sf. loan; 17 bis. Sf. Nicolae.


Primăriei (Karl Marx) şi Sf. Ilie (Independenţei), către direcţia Dorohoi dată de Calea Naţională; străzile Hrisoverghi (Alba Iulia) şi Peneş Curcanul, către direcţia Săveni dată de strada Roşiorilor (Săveni); Ion Brătianu (Tudor Vladimirescu) şi Victoriei, către direcţia Ştefaneşti dată de străzile Vānătorilor (Dobrogeanu-Gherea) şi Dragoş Vodă. O confluenţă tot atāt de clară a uliţelor ne indică vechiul traseu spre Suceava, cu ieşire din oraş, la 1899, la biserica Agafton: īntālnirea străzilor Mavroasa (Pictor Grigorescu) şi Horia- Cerbului (Transilvania) cu strada Marchian, la traversarea pārāului Cacaina şi corelarea acestui punct cu bariera Agafton, lāngă care s-au găsit urmele unui sat părăsit īn veacul al XIV-lea6, ne dă direcţia vechiului drum spre Suceava, care urmărea īn linii mari traseul străzilor Marchian - Sf. Dumitru (Maxim Gorki)- Agafton (Mihail Eminescu).


 


Mai puţin concludentă ne apare direcţia iniţială a drumului spre Hārlău-Iaşi, īntrucāt traseul actual - porţiunea Căii Naţionale e cuprinsă īntre intersecţia străzilor Liceului (N. Iorga) - Lascăr Catargi (Teatrului) şi fosta barieră a laşului - pare sa fie rezultatul unei sistematizări din a doua jumătate a veacului al XIX-lea (ante 1899- vezi fig. 5)), avānd īn vedere traseul rectiliniu şi urmărirea văii mlăştinoase a Cacainei, ocolită de drumuri vechi. Pare īn schimb plauzibilă ipoteza legăturii cu Hārlăul prin Curteşti-Coşula īn care se pornea din Tārgul Vechi īn această direcţie pe Calea Naţională (porţiune īntre biserica Sf. Gheorghe şi str. Lascăr Catargi- str. Liceului- str. Vila Boyan-Bucovinei). Ipoteza pare să fie justificată de asemănarea cu drumul Sucevei - īn ceea ce priveşte concepţia de traversare a văilor pe un traseu cāt mai scurt, fapt determinat de natura mlăştinoasă a terenului, care făcea ca circulaţia să fie foarte anevoioasă pe timp de ploaie7, precum şi de importanţa pe care a avut-o „Podul de piatră", situat la traversarea Cacainei pe linia Calea Naţională - str. Liceului (N. Iorga), importanţă dovedită de arhitectura podului, redată īn vigneta planului Emilian din 1872.

Schiţa de plan ce apare īn harta celor cinci judeţe ale Moldovei, īntocmită īn 1790 sub conducerea lui Hora van Otzellowitz(fig. 8), susţine ipoteza legăturii cu drumul Hīrlău-Iaşi prin Curteşti, tratarea grafică a acestui drum corespunzānd importanţei „drumului mare al ţării de jos ". De altfel, īn această achiţă nu mai apare spre sud decāt drumul spre Tulbureni şi doar unele erori de indicaţie - cum sunt de exemplu, confundarea pārāului Dresleuca cu Sihna, sau indicarea desprinderii drumului spre Curteşti-Hīrlău din drumul Sucevei, abia după traversarea Dresleucii, ne impiedică să acordăm documentului o īncredere totală.

 


 

NOTE

 

1 Victor Tufescu, Asupra aşezării şi dezvoltării oraşului Iaşi, īn "Buletinul Societăţii Regale Romāne de Geografie", tom LI, 1932, p. 302-313

2. V. Spinei şi R. Popovici-Baltă, Principalele rezultate ale săpăturilor de la Hudum-Botoşani din anii 1970-1972, p. 131

3 N. Zaharia, M. Petrescu-Dīmboviţa şi Em. Zaharia, Aşezări din Moldova. De la paleolitic pānă īn secolul alXVUI-lea,p. 138, 142, 147, 148, 150, 155,229, 230.

4 Dinu Giurescu, Ţara Romānească īn secolele XIV şi XV\ Bucureşti, 1973, p. 192

5         Pentru a uşura compararea planurilor prezentate īn acest capitol, străzile sunt indicate prin denumirile din 1899, īnsoţite de numele actual, atunci cānd acesta a fost schimbat.

6 Vezi nota 3.

7N. lorga, Studii şi documente, V, p.669-670, hrisovul lui Mihail Şuţu din 15 decembrie 1820 privind starea uliţelor din Botoşani: "...acest tīrg se află şi pīnă acum fără poduri pe uliţele sale, din care pricină toată obştea tīrgoveţilor se află īn cea mai mare strīmtoare de nevoe şi īntrupătimire...Căci afară de greutatea aceia a īmbletului de a nu putea străbate uneori nici cu sufletul de la un loc la altul şi osăbit de vătămare şi primejdia ce li se īntāmplă de-a pururea īn dobitoace, apoi cele mai de multe ori şi īndestulare tārgului despre cele trebuincioase...vine cu totul īn scădere, iar uneori şi īn cea de istov īmpuţinare şi lipsă, neputānd lăcuitorii să străbată īn tīrg ca să aducă lucruri de aceste şi mai vīrtos īn vremile de ploi, primăvara şi toamna, cīnd uliţele tīrgului să năruiesc şi să fac istov neumblate".

8 A. Gorovei, Monografia, p.260

9.Ibidem1 p.258

 

 

Biserica „Sfīntul Nicolae" Popăuţi din Botoşani(l)

(date generale despre monument, intervenţii diverse asupra arhitecturii şi decoraţiei murale, efectele produse īn timp asupra materiei şi imaginii originale)

Carmen Cecilia Solomonea

Ctitoria domnească

 

 


Biserica „ Sfīntul Nicolae " Popăuţi Botoşani, a fost ridicată la 30 septembrie 1496, pe "moşie domnească din hotarul tīrgului",de către Ştefan cel Mare, marele domn al Moldovei. Datarea este menţionată īn Pisania bisericii, care se află pe faţada nordică, līngă portalul intrării originale. "IO ŞTEFAN VOIEVOD, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui BOGDAN VOIEVOD, am zidit acest hram īntru numele celui īntre sfinţi părintele nostru arhiereul şi făcătorul de minuni Nicolae, īn anul 7004, iar al domniei sale al patruzecilea curgător, luna septembrie, 30" (1496).

Lăcaşul de la īnceput a fost gīndit ca o biserică de mir care făcea parte dintr-un ansamblu fortificat, ce cuprindea de asemenea palatul domnesc şi turnul clopotniţă (care a fost recent restaurat). Monumentul cuprins actualmente īn oraşul Botoşani, īn secolul al XIV-lea această curte domnească avea rolul unui loc strategic ales pentru protejarea locuitorilor.

Foto 1. Biserica „Sf. Nicolae" vedere de ansamblu dinspre partea sud-estică, arhitectura originală a faţadelor a fost modificată la īnceputul secolului XX., astfel monumentul prezintă o imagine străină de epoca īn care a fost creat (secolul XV)

 

Biserica „Sfīntul Nicolae" din Popăuţi prezintă īn arhitectură trăsăturile stilului moldovenesc de secol XV , īn ceea ce priveşte planul, īmpărţirea interioară a spaţiului, sistemul de construcţie şi deasemenea īn conceptul decorativ pe ansamblul său. Pereţii interiori ai celor trei īncăperi - pronaos,naos şi altar au fost acoperiţi īn totalitate cu decoraţie murală.

Pronaosul are formă dreptunghiulară, la partea superioară cu o boltă semisferică ,al cărui intrados este decorat cu nervuri aşezate īn stil gotic sub formă de stea.

Naosul, īncăperea centrală, iniţial era separat de pronaos printr-un perete (asemenea arhitecturii interioare a monumentelor din aceeaşi epocă) care īn cazul acestei biserici a fost eliminat probabil īn secolul al-XVIII-lea. Actualmente trecerea dintr-o īncăpere īn cealaltă se face pe sub o arcadă (porţiunea rămasă din partea superioară a peretelui). Aceste modificări pot fi atribuite gustului epocii, respectiv secolului al-XVIII-lea.1 Din nefericire eliminarea peretelui ce despărţea naosul de pronaos nu schimbă numai armonia arhitectonică interioară, ci mai grav, a dus la dispariţia irecuperabilă a unei importante părţi-document din decoraţia picturală care includea printre alte scene semnificative şi Tabloul Votiv īn care se păstra imaginea ctitorului Ştefan cel Mare īnsoţit de familia sa, īn actul īnchinării bisericii sale către protecţia divină.

Īncăperea naosului cu absidele laterale semicirculare păstrează pe laturile de nord şi sud cīte o nişă,2 situate deasupra

Foto 2. Naosul, partea sudică zona superioară, arc decorat cu medalioane de sfinţi ierarhi, detaliu cu portretul Sfīntului Nicolae, patronul bisericii ; imagine īn timpul intervenţiilor de restaurare, test de curăţire a depunerilor aderente de pe suprafaţa picturală

 

registrului draperiei, īn apropierea iconostasului (nişe modificate īn secolul al- XV-lea).

Turla bisericii plasată la partea superioară a naosului are proporţii elansate şi se sprijină pe două rīnduri de pandantivi (mici şi mari la baza turlei) īn maniera arhitecturală moldovenească. Ca o particularitate a acestei turle sunt glafurile ferestrelor mult alungite, īncadrīndu-se pe īnălţimea unui īntreg registru şi cu o īnclinare foarte redusă a pantei .

Altarul cuprinde absida estică cu o semicalotă impunătoare şi cele două īncăperi laterale - proscomidia şi diaconiconul de mici dimensiuni. Axul absidei estice este marcat de existenţa unei ferestre de mai mici dimensiuni decīt celelalte din biserică, probabil unica păstrată īn totalitate (păstrīnd şi decoraţia murală īn intradosul ei ) īn forma originală. Īntrucīt restaurarea acestei īncăperi abia s-a īnceput informaţiile furnizate de aceste lucrări se vor comunica īn articolele viitoare.

Decoraţia murală .

Conform pisaniei monumentului, construcţia bisericii a fost finalizată īn data de 30 septembrie 1496. Nu se ştie cu certitudine momentul cīnd acest monument a primit decoraţia sa interioară. Istoricii de artă presupun că decorul mural īn general era realizat nu după mult timp de la construirea bisericii, dar acest subiect rămīne deschis cercetării īn continuare, probabil cel puţin pīnă la finalizarea

Foto 3. Naos, absida sudică, semicalota cu scena „īnălţarea" - detaliu Isus īn slavă, imagine după curăţirea picturii

 

intervenţiilor de restaurare a picturilor murale la monumentele de secol XV- XVI, care actualmente sunt acoperite de straturi de murdărie, fum şi alte intervenţii acumulate īn timp (repictări, reparaţii) .

Este recunoscut faptul că biserica „Sfīntul Nicolae" Popăuţi,una din bisericile de oraş ridicate de Ştefan cel Mare se constituie ca monument cheie, care īncheie evoluţia stilistică şi artistică a perioadei celui mai mare domnitor romān, atīt īn creaţia arhitecturală, cīt şi īn fundamentarea imaginilor decorative.

Concepţia decorativă īn perioada Ştefan cel Mare, cumulează fazele succesive anterioare cu o serie de elemente noi de tip iconografic şi artistic, creind formule ce se vor constitui ca definitive. Programul pentru fiecare īncăpere a bisericii este riguros stabilit. īn pronaos - un amplu ciclu de scene dedicate patronului bisericii "Sfintul Nicolae" şi Sinoadele Ecumenice. Altarul este dominat de „Maica Domnului cu pruncul pe tron īnsoţită de patru arhangheli", scenă impresionantă sub care

Foto 4. Turla, registrul cu heruvimi, detaliu portret heruvim din timpul intervenţiei de curăţire şi eliminarea atacului biologic de pe stratul pictural. Registrul a suferit mari pierderi datorate umidităţii de condens şi infiltrţie care au afectat masiv turla,dar şi prin intervenţiile succesive de repictare şi restaurare desfăşurate īn timp (sec.XVIII- XX).

se derulează o parte din scenele „Patimilor lui Isus",iar la baza absidei estice apare reprezentată o succesiune de Sfinţii Ierarhi ai bisericii, īndreptaţi către axul estic.

Īn spaţiul decorativ al naosului o mare suprafaţă este atribuită scenelor din ciclul „Patimilor lui Isus", care se remarcă atīt prin dimensiunile lor, dar mai ales prin impactul cromatic, deosebit de rafinat. Deasupra scenelor, o succesiune de Sfinţi Martiri şi Ierarhi reprezentaţi īn medalioane īncadrate de ornamente florale ample, se continuă asemenea unui brīu şi īn altar.

O bandă cu elemente decorative florale aurite şi rafinat desenate, desparte registrul „Patimilor" de baza pereţilor bisericii cu registrul Sfinţilor Militari şi Cuvioşi.

Īn semicalotele naosului apar două scene importante: „Coborīrea Sfintului Duh"pe latura nordică şi „īnălţarea"-pe latura sudică. Scenele din intradosul ferestrelor de la abside (sudică şi nordică) au fost afectate īn mod ireversibil prin intervenţiile din secolul al -XVIII-XlXlea. Turla păstrează suprafeţe ample decorate din fericire īntrucīt pe līngă o serie de intervenţii necorespunzătoare acumulate īn timp ce au afectat decoraţia murală s-a adăugat o continuă şi puternică degradare provocată de factorii de climat intern al bisericii,parţial alimentat de factorul uman. Trebuie menţionată ca o caracteristică de excepţie la decoraţia murală a acestei zone din ansamblul interiorului bisericii, prezenţa a două registre suprapuse reprezentīnd „Cete īngereşti ' ' (spaţiul generos al tamburului turlei a permis plasarea a două registre

Foto nr .5 şi 6. Naos, scena „Drumul crucii", imagine īnainte şi īn timpul restaurării.

 

īn loc de unul singur, acest lucru constituind şi o noutate īn cadrul iconografiei turlelor de la bisericile lui

 

Ştefan cel Mare) fară ca acestea să fie separate de faşa roşie specifică picturii de acest gen.3

O reprezentare de acest fel, dar evident mai spectaculoasă din punct de vedere artistic se regăseşte la turla bisericii „Sfīntul Nicolae" Probota- necropola lui Petru Rareş,realizată la o distanţă de circa 35 de ani după crearea picturii de la Popăuţi.

Programul iconografic din acest monument a constituit un moment important īn evoluţia picturii murale moldoveneşti, fiind preluat īn continuare la bisericile din perioada lui Petru Rareş. Ca o modalitate aparte, īn scenele din ciclul „Patimilor lui Isus " care se derulează īntr- un registru continuu (fară a fi delimitate de feşele verticale tradiţionale) atīt īn naos cīt şi īn altar, momentele iconografice sunt asociate cīte două sau chiar trei īntr-o singură scenă (asemenea compoziţiilor cu planuri apropiate sau suprapuse parţial, dar fără a se apropia de ideea perspectivei de tip renascentist).

Evenimente care au influenţat īn timp monumentul4

La 1751, Constantin Vodă Racoviţă, domnul fanariot īnchina Patriarhiei Antiohiei moşia Tătărăşanii, biserica, heleşteiele şi morile de apă de pe vechea moşie domnească īmpreună cu alte proprietăţi.

Astfel biserica Popăuţi, ctitoria lui Ştefan cel Mare este transformată īn mănăstire, de către Vodă Racoviţă şi mama sa "care īnnoiseră biserica de iznoavă". Curtea domnească era īn fiinţă īn 1733,dar probabil a īncetat să mai funcţioneze ca urmare a hrisovului din 2 septembrie 1752, prin care Matei Ghica pune incinta de la Popăuţi īn rīndul mănăstirilor.

Noul domn Matei Ghica continuă acţiunile predecesorului său, adăugānd noi proprietăţi, īngrădeşte biserica şi iniţiază construirea chiliilor. Prin acest act de īnchinare a bisericii către Patriarhia Antiohiei, mănăstirea īnfiinţată este administrată de călugări greci care adună averi afectānd viaţa tārgului. Deasemenea ei vor vor aduce o serie de transformări bisericii, unele dintre ele provocānd pierderi irecuperabile. Aceste intervenţii datorate desigur gustului epocii respective, s-au dovedit de o calitate inferioară picturii şi arhitecturii originale.

Īn 1774 tīrgoveţii se plīng domnului de neīnţelegerile ce s-au creat cu mănăstirea care prospera şi administra o serie de moşii, iar īn 1840 biserica ajunsese īn ruină. īn mod paradoxal deşi mănăstirea căpătase īn perioada aceasta o bunăstare materială biserica era īntr-o stare deplorabilă. Secularizarea averilor mănăstireşti realizată de domnitorul Alexandru loan Cuza la 1863 constituie un moment important īn evoluţia stării de conservare a monumentului.

Foto nr.7. Naos, Şfīnt Martir cu etape de curăţire

 

La acea vreme, sub administrarea călugărilor greci, biserica avea acoperişul deteriorat făcānd posibilă penetrarea cu forma sa iniţială destinată de către ploilor īn interior. Din 1863 lăcaşul a rămas din nou cu forma iniţială de căptre ctitor, avānd doi      preoţi.

 


NOTE

1. Acelaşi tip de modificare a aspectului specific original se regăseşte şi la alte biserici, īncadrīndu- se ca intervenţii produse īn acea perioada istorică.

2. Şi aceste nişe au suferit modificări ale formei originale specifice secolelor XIV-XVl,prin suprimarea părţii superioare arcuite, devenind astfel de formă dreptunghiulară şi la interior au căpătat un rol funcţional - suport cu rafturi din material lemnos pentru diverse obiecte. Obs. - la momentul intervenţiei actuale aceste părţi din arhitectura interiorului erau īntr-o stare avansată de degradare, acumulare masivă de atac biologic, īntreţinut de climatul interior al bisericii. Detalii despre situaţia bisericii Sfīntul Nicolae Popăuţi īntr-un viitor articol - Starea de conservare a monumentului şi a decoraţiei murale, cercetare realizată cu ocazia intervenţiilor actuale de restaurare

3. Apărută cu rol bine definit īn pictura de factură bizantină, rămīne şi īn opera unor pictori la īnceput de renaştere (la Giotto de exemplu), element esenţial īn pictura moldovenească pentru a īmpărţi şi delimita compoziţional suprafeţele murale īn registre şi respectiv scene.

4. Īnşiruirea acestor cīteva evenimente sunt necesare pentru a localiza tipurile de intervenţii care au influienţat şi īn acelaşi timp au afectat īn mod pozitiv sau negativ monumentul, iar prezentarea naturii materialelor, amploarea modificărilor, repictărilor, modalităţile de lucru caracteristice pot da informaţii despre gīndirea şi gustul estetic al unei perioade istorice.

 

 

 

 

 

PERSONALITĂŢI BOTOŞĂNENE ĪN LUME

 

Reuven Feuerstein

 

conf. dr. Dumitru D. Boghian

 

 


 

       Unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ştiinţelor pedagogice contemporane este Reuven Feuerstein, născut la Botoşani īn anul 1921, din părinţi evrei, dovedind din copilărie o deosebită aplecare spre īnvăţarea limbilor străine. In Romānia, tānărul Reuven Feuerstein şi-a īnceput studiile īn psihologie, la Bucureşti, (1940-1944), şi a devenit profesor şidirector-adjunct al Şcolii pentru copii dezavantajaţi şi cu tulburări din Bucureşti.

Īn anul 1944, īn condiţiile politicii antisemite a regimului Antonescu, tānărul pedagog şi psiholog părăsea Romānia şi debarca īn Palestina, unde a lucrat pentru organizaţia „Aliayat Ha'noar".

Acolo s-a dedicat, īntre 1945-1948, ca profesor pentru īnvăţămāntul special şi consilier, evaluării copiilor care au supravieţuit Holocaustului, dintre care unii aveau capacităţile intelectuale afectate de traumele fizice şi psihice prin care au trecut. Această perioadă a avut o importanţă deosebită pentru activitatea sa ulterioară.

Din anul 1949, la Geneva, a asistat la prelegerile susţinute de K. Jaspers şi K. Jung, iar īntre 1950 şi 1955, R. Feuerstein şi- a continuat şi completat studiile la Universitatea din Geneva, unde a fost īndrumat de Jean Piaget şi de André Rey, obţinānd diploma īn Psihologie generală şi clinică a acestei Universităţi. īn acelaşi timp, īntre 1950-1954, R. Feuerstein a fost Director al Serviciului Psihologic pentru copii şi tinerii imigranţi din Africa de Nord şi Europa. īn timpul acestei activităţi el a adunat multe dintre informaţiile psihologice pe baza cărora şi-a eşafodat teoriile referitoare la diferenţierile culturale şi privaţiuni, şi au fost utilizate pentru studiile referitoare la copii dezavantajaţi şi potenţialul lor de schimbare.

Īn 1965 a īntemeiat, īn cooperare, o unitate de cercetare care s-a transformat, ulterior, īn Institutul canadiano-israelian Hadassah-Wizo-Canada, de la Jerusalim, pentru ca, īn 1970, să obţină doctoratul īn Psihologia dezvoltării la Sorbonna.

Din 1993, Reuven Feuerstein este directorul Centrului internaţional pentru dezvoltarea potenţialului de īnvăţare (ICELP), derivat din Institutul Hadassah- Wizo-Canada, care are ca obiect de cercetare evaluarea şi educarea tinerilor care prezintă retardări intelectuale, īmplinind mai bine de 40 de ani de cercetări novatoare. Reuven Feuerstein a fost profesor de Psihologia educaţiei la Universitatea din Bar-Ilan din Israel şi la Vanderbilt University din SUA.. Pentru meritele sale ştiinţifice deosebite, R. Feuerstein a fost decernat cu titlul de Doctor honoris causa al Universităţii din Torino şi al unor universităţi din Franţa, Canada, SUA, Spania şi Chile.

Este autorul unei opere psihologico- pedagogice impresionante, īn care s-au fundamentat importante teorii didactice moderne, legate de modificarea structurilor cognitive: Mediated Learning Experience (Experienţa de īnvăţare mediată), Learning Potential Assessment Device/Mi]\oace de evaluare a potenţialului de īnvăţare (LPAD) şi Instrumental Enrichment Programme /Programul de īmbogăţire instrumentală (IEP), ultimul tradus īn peste 18 limbi.

De la īnceputul activităţii sale, Reuven Feuerstein a conceput o metodă de recuperare şi dezvoltare a capacităţilor intelectuale ale acestor copii agresaţi fizic şi psihologic, care au supravieţuit Holocaustului, bazată pe antrenarea elevilor să răspundă la teste de inteligenţă şi criteriul performanţei, formatorii interacţionānd foarte mult cu elevii, rezultatele obţinute fiind direct proporţionale. Pentru Feuerstein - deficienţele capacităţilor cognitive sunt rezultatul unui deficit de „modificabilitate cognitivă structurală" care se datorează unor carenţe de „mediere socială" īn timpul īnvăţării. Mediatorul este o persoană care interpretează pentru un elev experienţele sale pentru al orienta spre dezvoltarea capacităţilor de īnvăţare. De aceea, refacerea funcţiilor cognitive se poate realiza prin intermediul exerciţiilor care solicită elevii, īndrumaţi de un tutore/formator (cadru specializat), reducāndu-se eşecul şcolar. Astfel, el a pus bazele unei adevărate metode de reeducare a inteligenţei.

Din 1976, Reuven Feuerstein, numit „cel care transformă", a fundamentat Programul de īmbogăţire instrumentală (Le programe d' enrichissement instrumental/ PEI sau Instrumental Enrichment Programme/IEP), larg aplicat īn Franţa şi īn lume, destinat copiilor cu disfuncţionalităţi, din īnvăţămāntul special, care pleacă de la principiul potrivit căruia capacităţile intelectuale ale fiecăruia pot fi ameliorate, prin care a devenit īntemeietorul unui util instrument de īnvăţare a īnvăţării. Această īmbunătăţire a capacităţilor cognitive se bazează pe dezvoltarea inteligenţei pentru a īnvăţa mai bine şi nu pe īnvăţarea īn plus pentru dezvoltarea inteligenţei.

Acest program de formare se bazează pe promovarea de exerciţii care pun elevii īn situaţii concrete de īnvăţare, solicitānd şi dezvoltānd procesele de raţionament şi funcţiile cognitive specifice ale acestora (comparaţiile, clasificările, combinările, reperele spaţio-temporale etc.), deoarece pentru el „cromozomii nu trebuie să aibă ultimul cuvānt".

 


 

Bibliografie:

http://fr.encyclopedia.yahoo.com/articles/ni/ni_1582_p0.html;

http://www.hope-centre.org.uk/pages/PageBuilder.asp7kH23;

Bonansea G., Damnotti S., Picco A, Oltre l'insuccesso scolastico, SEI, Torino, 1996 ;

Damnotti S., Come si pun insegnare l'intelligenza, Giunti & Liscioni, 1993

Debray Rosine, Apprendre ą penser, Éditions Eschel, 1994; !

Florian Renata, D'Amato Fulvio, Il programma Feuerstein. Modi e tecniche per organizzare l'attivitr cognitiva, Giunti & Liscioni, 1989;

Feuerstein R., Rand Y., Hoffman M., The Dynamic Assessment of Retarded Performers: the Learning Potential Assessment Device (LPAD), University Park Press, Baltimore, 1979;

Feuerstein R., Rand Y., Hoffman M., Miller R., Instrumental Enrichment: an Intervention Program for Cognitive Modifiability, University Park Press, Baltimore, 1980;

Feuerstein R., Klein P., Tannenbaum A., Mediated Learning Experience: Theoretical, Psychosocial, and Learning Implications, Freund, Tel Aviv and London, 1991;

Kopciowsky J., L'apprendimento mediato secondo il metodo Feuerstein, La Scuola, Brescia, 2002; Le programme d' enrichissement instrumental, īn Science et avenir, novembre, 1994, p. 35;

Vanini P., II Metodo Feuerstein: una strada per lo sviluppo del pensiero, Editcomp, 2001

Profile