FORUM CULTURAL

ocr necorectat, versiunea originală aici

Anul XIII, nr. 2, aprilie 2013 (49)

 

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

Locuirea eneolitică târzie de la Sadoveni, punctul “Valea Hotarului” (com.

Manoleasa, jud. Botoşani). Noi perspective asupra perioadei anterioare

Horodiştei în partea de nord a Moldovei

Florentin Burtănescu, Paul Şadurschi,

Datele arheologice. În anii 1977–

1979, un colectiv condus de N. Gostar şi Paul Şadurschi au efectuat cercetări arheologice la Sadoveni (com. Manoleasa, jud. Botoşani), pe malul drept al Prutului mijlociu. Cercetările au avut ca scop determinarea modului de construcţie şi datarea valului cunoscut sub numele de “Troian”. Locul din zonă unde s-au efectuat săpăturile, denumit “Valea Hotarului”, a fost ales întrucât în acel punct valul era mai bine conservat. Rezultatele cercetărilor au fost făcute publice prin comunicări la sesiuni ştiinţifice găzduite de Constanţa şi Tulcea în
1978 şi 1979, fiind parţial publicate în 1980 (Şadurschi 1980). Cercetările au lămurit în linii mari etapele construcţiei “Troianului”, au permis o evaluare a dimensiunilor sale şi formularea unor ipoteze legate de momentul şi cauzele care au determinat realizarea acestei fortificaţii. O datare largă a “Troianului” în sec. II–IV d. Hr. a fost socotită probabilă, deşi poziţia stratigrafică a materialului din această perioadă (ceramică, piese din fier) în raport cu valul nu a putut fi determinată cu claritate în cele trei campanii de săpături.
Cercetările din acest punct, efectuate cu acelaşi prilej, au dus însă şi la dezvelirea unor complexe de locuire, elemente de fortificaţie şi materiale arheologice din epoci
mai vechi, epoci documentate la “Valea Hotarului” şi prin materiale culese prin cercetări de suprafaţă efectuate anterior1. Au fost descoperite astfel vestigii eneolitice (faza Cucuteni A, de care a fost legat şi un şanţ de apărare cu val, surprins în 1978–
1979 în spatele “Troianului I”), din epoca bronzului (cultura Noua, documentată prin complexe de locuire) şi din La Tène.
În anul 1978, pe traseul Ş. I, în spatele “Troianului II” (un val suplimentar mai mic, care dubla fortificaţia principală într-un punct unde era necesară o astfel de construcţie), au fost dezvelite două locuinţe de suprafaţă cu material ceramic interesant, locuinţe care datau de la sfârşitul eneoliticului. Ceramică pictată de acelaşi tip cu cel aflat în complexele găsite în 1978 a fost de altfel descoperită şi anterior, prin periegheze efectuate în acelaşi punct. Platforma unei alte locuinţe, care bănuim că era contemporană celorlate două, fusese tăiată cu prilejul săpării şanţului de apărare adiacent “Troianului II”, situaţie stratigrafică surprinsă în 1977, tot în secţiunea I (v. Şadurschi 1980, 323, pl. 1). Dată fiind importanţa ceramicii găsite în

1 Materialele de la “Valea Hotarului” adunate de la suprafaţa solului se află în depozitul de periegheze al Muzeului Judeţean Botoşani, inv. nr. P. 337.

aceste complexe eneolitice, mai ales a celei pictate, în înţelegerea evoluţiei de la staţiunile de factură Ştefăneşti-“Stârcea” la cele de tip Horodiştea, socotim necesar să punem în circuitul ştiinţific, in extenso, materialele găsite la Sadoveni care ilustrează această secvenţă stilistică. Pentru documentare s-au folosit arhiva de şantier şi materialele rezultate în urma săpăturilor din
1978–1979 aflate în colecţiile Muzeului Judeţean Botoşani. Unele date, precum şi fotografii sau desene de piese arheologice găsite la Sadoveni au fost publicate în articolul deja semnalat, apărut în 1980 (Ibid., 323, fig. 2, 4–5).

Locuinţele.

Locuinţa 1/1978 (pl. I/1), situată pe

S. I, şi pentru care s-a deschis o casetă (cas.
1), a fost descoperită la adâncimea de 0,40 m faţă de nivelul actual al solului. Construcţia era marcată prin bucăţi de chirpic şi fragmente ceramice, răspândite pe o suprafaţă aproximativ rectangulară, orientată cu axul lung pe direcţia NNE-SSV (dimensiuni max. 5,9 x 2,7 m). În zona locuinţei au fost descoperite materiale arheologice până la adâncimea de 0,60 m (de la suprafaţa actuală a solului), însă în unele locuri adâncimea de depunere a pieselor era mai mare (atingând chiar 0,80 m). În apropierea colţului nord-vestic al locuinţei s-au aflat, laolaltă, 3 fusaiole bitronconice din pastă fină, de culoare cărămizie (Ibid., 322, fig. 2/2; pl. I/2), şi 3 greutăţi (din care una fragmentară), de formă tronconică sau sferică, din acelaşi tip de pastă (Ibid., 322, fig. 2/1; pl. I/3). Ele ar putea marca fie un complex pentru ţesut (un război vertical), fie locul de depozitare a unei plase de pescuit. Aproximativ în partea centrală a zonei marcate de chirpic şi fragmente ceramice s-a descoperit o râşniţă din piatră. În acelaşi perimetru al L.1 s-au mai aflat chirpici de vatră, oase de animale (destul de puţine) şi piese din silex (majoritatea deşeuri de prelucrare, dar şi câteva exemplare tipice, printre care am putut identifica un gratoir pe lamă).

Locuinţa 3/1978 (pl. II/1) a fost descoperită la 31 m spre NV de L.1, în apropierea unei locuinţe (L.2/1978) cu

material ceramic, piese din os şi piatră din Bronzul târziu (cultura Noua). Judecând după răspândirea materialului arheologic, se pare că L. 3 era de formă cvasirectangulară, dar de dimensiuni mai mici decât L. 1 (max.
5 x 4,4 m), şi orientată ENE-VSV. Materialele găsite aici se aflau la adâncimi cuprinse între 0,5–0,7 m. În zona presupusă a fi marcat colţul estic al construcţiei au fost descoperite resturi ale unei vetre aproximativ circulare (D. reconstituit, de circa 1,3 m). În afara bucăţilor de chirpic provenite de la podina locuinţei sau de la pereţii acesteia, în perimetrul L. 3 s-au mai găsit numeroase fragmente ceramice, pietre de dimensiuni medii şi mici, oase de animale, cochilii de melci, câteva piese de silex atipice, dar şi un frumos gratoir ovalar (pl. II/3). În partea de sud-vest a locuinţei, la oarecare distanţă una de cealaltă, s-au aflat o fusaiolă fragmentară (pl. II/2) şi un fragment de greutate pentru plasa de pescuit sau pentru războiul de ţesut. Fragmente ceramice disparate s-au aflat şi în zona înconjurătoare, inclusiv în perimetrul L.2 (Noua), ultimele fiind probabil antrenate odată cu construirea locuinţei din Bronzul târziu, după cum şi fragmente Noua şi un ciob Cucuteni A final s-au găsit în zona L.3.

Ceramica. Judecând după numărul fragmentelor ceramice descoperite în cele două locuinţe nu se poate vorbi despre o abundenţă a vaselor în cele două complexe de locuire. Chiar dacă materialul ceramic este extrem de fragmentar, se poate aprecia că numărul de recipiente ceramice, reconstituit cu aproximaţie, nu era foarte mare.

Tehnologie. După criteriul tehnologic (pastă, tehnologie de ardere şi modelare, degresanţi), ceramica de la Sadoveni poate fi împărţită în două mari categorii: a) ceramica fină şi b) cea grosieră. Procentual, în ambele locuinţe, prima categorie reprezenta 75%–80% din totalul ceramicii, iar cea de-a doua, 20%–25%.

Ceramica fină este reprezentată în majoritate de vase din pastă bine frământată şi arsă, de culoare cărămizie, fără degresanţi vizibili sau cu nisip şi mică în pastă (a1). A
fost sesizată şi prezenţa de fragmente ceramice provenite de la vase din pastă fină, de tip caolin, arse reducător, ce au o culoare cenuşie sau cenuşiu-cărămizie (a2).
Ceramica grosieră, “de bucătărie”, este preponderent ilustrată prin recipiente ce au multă scoică pisată în pastă şi un aspect poros al pereţilor recipientelor. Vasele confecţionate din acest tip de pastă au fost arse într-un mediu oxidant (b1). Şi la acestă categorie a fost evidenţiat un tip aparte de pastă, tip reprezentat prin cioburi, puţine la număr, din lut prost frământat şi ars inegal, cu degresanţi din cioburi pisate şi pietricele (b2). Vasele din pastă de tip b2 au suprafeţele de culoare închisă (unele fragmente ceramice au însă suprafaţa exterioară de culoare cărămizie), iar în spărtură miezul este negru.

Forme. La ambele categorii, reconstituirea formelor este dificilă, datorită stării materialului ceramic. Din pasta fină de tip a1 au fost confecţionate:

Oale cu gâtul înalt, cilindric sau uşor tronconic, buza răsfrântă în afară, cu gura strânsă (Oa1) (pl. VIII/1) sau mai largă (Oa2) (pl. VIII/5). Un alt tip de oală are gâtul înalt, tronconic, buză scurtă, brusc răsfrântă în exterior, cu deschiderea gurii mai mică (Ob1) (pl. VIII/6) sau mai mare (Ob2) (pl. III/1). Nu excludem ca unele dintre fragmentele ceramice să provină de fapt de la vase amforoidale, înzestrate cu torţi (pl. III/3; VIII/9). Din L.1 provine o formă de oală cu gâtul scurt, arcuit, margine răsfrântă spre exterior (pl. III/2) (Oc). Un alt tip de vas îl reprezintă oala cu gâtul foarte înalt, tronconic şi corp bombat, prevăzut cu
4 apucători conice pe linia de îmbinare cu gâtul. Acestui din urmă tip (Od) credem că îi aparţin la Sadoveni câteva cioburi, din care ilustrăm unul (pl. IX/1). Unei oale (sau amfore?) cu gura largă pare să-i fi aparţinut aparţinut un fragment ceramic găsit în L. 3 (pl. IX/2).
Amfore şi amforete cu corp sferic, gât scurt cilindric sau uşor tronconic, cu buza subţiată şi dreaptă sau uşor îngroşată. Pe umăr, astfel de vase au fost prevăzute cu torţi, la exemplarele întregibile, câte două, perforate vertical (pl. III/4, 6;
IX/3). Capacele calotiforme cu proeminenţe, de tipul celui găsit în L.3 (pl. IX/6), probabil că erau utilizate pentru acest tip de amforă/amforetă. Din L.1 provine un fragment ceramic pictat care a aparţinut posibil tot unui astfel de recipient sau, eventual, unei oale (pl. III/5).
Străchinile/bolurile tronconice sau emisferice, de diferite dimensiuni, cu partea superioară adusă spre interior şi marginea subţiată şi ascuţită/rotunjită, mai rar dreaptă (pl. IV/1–4) au fost de asemenea confecţionate din pastă fină, de culoare cărămizie.
 Un fragment ceramic descoperit în L.3 (pl. IX/4) a aparţinut în mod cert unei amfore miniaturale de tipul cu corp sferic şi două torţi. În alte staţiuni contemporane, vasele de acest tip aveau de regulă un gât tronconic, cu marginea răsfrântă în afară.
Ca vase modelate din pastă fină, tip caolin, de culoare cenuşiu-deschisă (a2) au putut fi identificate oale de tip Oa2 şi Ob1 (pl. VIII/4, 7) precum şi amforete de tipul cu capac (pl. IX/5).
Repertoriul morfologic al recipientelor ceramice modelate din pastă cu scoică pisată (b1) este în bună parte diferit de cel înregistrat la categoria ceramicii fine. Au putut fi distinse:
Oale cu deschiderea largă a gurii şi gât mai mult sau mai puţin arcuit (pl. V/1–2; X/3,5);
Vase tip “crater” (pl. V/3);
Vase de dimensiuni mici şi medii, cu deschiderea gurii largă, gît cilindric sau uşor tronconic, buza uşor evazată (pl. V/4) sau cu profilul în formă de “S” şi buza puternic răsfrântă (pl. V/5; poate şi X/4). La această din urmă variantă, diametrul gurii este aproximativ egal cu cel al pântecului.
Unor recipiente de tip probabil amforoidal le aparţin câteva torţi descoperite în L.1 (pl. V/6–7).
La tipul de pastă b2, cu cioburi pisate, credem că am putut identifica fragmente ceramice provenite de la oale (sau amfore) de tip Oa1 (pl. VIII/2–3; la pl. VIII/2, buza este teşită orizontal). O toartă fragmentară din L.3 (pl. VIII/8) a fost realizată tot din pastă de tip b2.

Decor. Ornamentarea vaselor de la Sadoveni s-a făcut prin trei procedee: a) prin pictură, b) prin imprimare, c) relief.

a) Prin pictură au fost decorate vase din pastă fină, însă, ca excepţie, menţionăm un fragment de la pântecul unui recipient (oală?, amforă?) de culoare cenuşiu-închisă, cu cioburi pisate în pastă, descoperit în L.3 (pl. X/7). Din păcate, pictura s-a păstrat destul de prost. Culoarea este cea brună, în diferite nuanţe, mergând de la brun-roşcat (pl. VII/8), mai rară, până la brun-închis şi chiar negru. Culoarea roşie a fost utilizată mai rar (pl. IV/4; VI/9, 11; XI/9–11), în timp ce culoarea albă lipseşte. Fondul vasului pe care s-a întins pictura este de regulă cărămiziu sau crem. În mod cu totul excepţional s-au întâlnit fragmente ceramice cu pictură realizată pe un fond (sau angobă) de culoare cărămizie-închisă sau roşie (pl. IV/2; VII/1, 3). Cu pictură au fost acoperiţi de obicei pereţii exteriori ai vaselor, numai străchinile fiind pictate şi în interior. Uneori au fost decorate pe partea interioară şi marginile unor oale sau amfore (pl. IX/2).
Principalul motiv decorativ întâlnit pe ceramica pictată de la Sadoveni îl constituie banda alcătuită din două linii groase ce încadrează o linie subţire (cu grosimea aproximativ jumătate din cea a liniilor de pe margine) (tipul 1) (pl. III/4; VI/1–2, 4–5, 7–11; VIII/1; IX/1, 5; XI/1–5,
9; Şadurschi 1980, fig. 4/1, 4). Unele benzi au la capete mici prelungiri, sub formă de apex-uri (pl. XI/1). Benzile de acest tip au fost aranjate în diferite compoziţii geometrice (ghirlande, motive elipsoidale, romburi, căpriori). Mai rar se întâlnesc benzi din câte trei linii groase, de aceeaşi lăţime (tipul 1a) (pl. IV/4; VII/5, 7), sau cu două linii subţiri în interiorul benzii (tipul 1b) (pl. VI/3, din periegheză), după cum, pe un singur fragment ceramic (din L. 1) apar benzi din câte trei linii subţiri (tip 1c) sau linii subţiri ce încadrează o linie groasă (tipul 1d) (pl. VII/10).
Destul de des se întâlnesc şi benzile alcătuite din câte două linii groase (tipul 2). Amplasate orizontal, ele însoţesc de obicei benzile de tipul 1 (pl. III/4; VI/2, 4; VII/9; IX/1, 5; XI/3–4). Uneori, benzi de tipul 2 au fost aranjate în compoziţii specifice tipului 1
de bandă (v. pl. III/5; IV/3–4; IX/5). Pe câteva fragmente ceramice din L.1 (care e posibil să fi aparţinut aceluiaşi vas) apare banda de tip 2 ale cărei linii sunt unite prin segmente rectangulare sau triunghiuri, într- un motiv ce seamănă cu o “scară” sau cu o “linie de cale ferată” (tipul 2b) (pl. VII/1, 3,
6). Motive geometrice realizate din benzi de cîte două linii sau din linii simple, aşa cum apar pe două străchini fragmentare publicate ca provenind din periegheze (Ibid., fig. 4/2–
3 - foto; Niţu 1984, fig. 35/1–2 - desen), contrastează cu materialul găsit în locuinţe. Stilistic, ele ne par mai noi.
Un alt element decorativ executat
prin pictură, prezent de asemenea la Sadoveni, este linia şerpuită (tipul 3), subţire, cu bucle largi (tipul 3a1) sau mai strânse (tipul 3a2) (pl. III/5; VI/4; VII/4; Şadurschi 1980, fig. 4/3b - în manieră “degenerată”; 4/4) sau încă aranjată în ghirlande (tipul 3b) (pl. VI/2, 4). Ea însoţeşte de regulă, benzile orizontale de tipul 2 sau coboară vertical din interiorul motivelor geometrice alcătuite de benzi tip
1. Mai rar apar benzi şerpuite groase (tipul
3c) (pl. VII/10) sau segmente de linii şerpuite (tipul 3d) (pl. XI/8, poate şi 7; Ibid., fig. 4/2b, 3b).
Şirurile de triunghiuri umplute, cu vârfurile în sus sau în jos (tipul 4), însoţesc de obicei alte motive decorative (pl. III/5; IV/4) sau ornează singure partea interioară a marginii unor oale/amfore (tipul 4a) (pl. IX/2). Pe câteva fragmente ceramice s-au trasat şiruri orizontale de semicercuri mari umplute cu culoare (tipul 5) (pl. VII/8; la Ibid., fig. 4/2–3, semicercurile sunt de dimensiuni mai mici).
Pe ceramica de la Sadoveni mai apar şirurile verticale alcătuite din elemente pictate de forma literei “N” (tipul 6) (pl. VI/1) şi rândurile orizontale sau oblice din segmente rectangulare, ce însoţesc uneori motive trasate cu culoare roşie (tipul 7) (pl. XI/11). Tipurile 6 şi 7 de motive ornamentale s-au aflat pe fragmente ceramice găsite deopotrivă în L.1 şi 3.
Cu culoare roşie s-au trasat benzi subţiri încadrate de benzi realizate din culoare închisă (brună sau neagră) (în stilul ζ-Schmidt) (pl. IV/2; XI/10). Pe cioburi
pictate cu benzi de tipul 1 s-au aflat spaţii umplute de asemenea cu roşu (pl. VI/9, 11; XI/9).
b) Decorul prin imprimare a fost găsit doar pe recipiente ceramice realizate din pastă cu degresant din scoică pisată, fiind foarte sărac în ceea ce priveşte repertoriul motivistic. Linia incizată simplă menită să marcheze trecerea de la gât la pântecul vasului este aproape nelipsită pe recipientele din pastă cu scoici pisate, indiferent de forma lor (pl. V/1, 3, 5; X/4,
6). Pe un singur fragment ceramic, descoperit în L.1, rolul liniei incizate a fost preluat de un şir de impresiuni realizate cu şnurul răsucit (pl. V/4).
c) Proeminenţele de diferite forme (conice, rectangulare) cu rol decorativ (în unele cazuri poate şi practic?) însoţesc în multe cazuri linia incizată orizontală pe vasele din pastă cu scoică (pl. V/3; X/4, 6). Pe recipientele de tipul Od, din pastă fină, cărămizie, au fost aplicate apucători conice (pl. IX/1).
În L.3, s-au aflat trei fragmente ceramice din pastă cu scoici pisate (provenite de la acelaşi vas?) care prezentau perforaţii complete ale peretelui vasului, perforaţii care aveau mai curând un rol practic (de “găuri de reparaţie”) (la pl. X/2, reprodus un singur ciob).
Interpretare. Repertoriul de forme şi motive decorative, cu referire mai ales la categoria ceramicii fine pictate, plasează materialul din cele două locuinţe de la Sadoveni într-o etapă stilistico-morfologică mai nouă decât cea reprezentată de aşezările Cucuteni B2 din zonă, mai nouă de pildă şi decât Ştefăneşti-“Stârcea”, aşezare care se poziţionează chiar la sfârşitul acestei secvenţe, respectiv în Cucuteni B2b (după clasificarea lui A. Niţu) (v. Şadurschi 1980,
333, nota 17). Staţiunea de la Sadoveni este în consecinţă mai nouă decât aşezările din partea de nord a Basarabiei similare celor din Cucuteni B2, şi atribuite aici celei de-a doua jumătăţi a Tripolianului γ1 (Varvarovka XV, Şura I, Badragii Vechi). Stilistic, ceramica de la Sadoveni este mai recentă decât cea reprezentată în aşezarea de la Badragii Vechi, şi care, în opinia noastră,
este contemporana olăriei de la “Stârcea” (pentru această secvenţă din nordul spaţiului pruto-nistrean, şi pentru succesiunea staţiunilor de aici, vezi Markevič 1981, 26–
33, 61–62, fig. 33–40, tab. 1; Bikbaev 1989; Movša 1993, 13, 15). În acelaşi timp, ceramica de la Sadoveni nu are nici ansamblul de elemente specifice olăriei staţiunilor de tip Horodiştea (H. Dumitrescu

1934; Eadem 1945)-Gordineşti (Dergacev

1973), fiind în mod evident mai veche decât aceasta.

Pentru partea de nord a regiunii dintre Prut şi Nistru, intervalul dintre Badragii Vechi şi Gordineşti este ocupat de câteva faciesuri culturale, relativ bine documentate, reprezentate de aşezările tip Brânzeni III-Costeşti IV (pe malul stâng al Prutului de Mijloc) (Markevič 1981, 33–45,
62–63, fig. 41–75, tab. 1) şi similarele lor de tip Žvanec (pe Nistrul de Mijloc: Movša

1970; Eadem 1994), precum şi de

complexele tip Vychvatincy (Dergacev

1978; Manzura, Subbotin 1989) - Bologany I (Bikbaev 1990), în regiunea din preajma cursului mijlociu al Nistrului. Recent, în zona înălţimilor Ciuluk-Soloneţ şi pe Nistrul Mijlociu, au fost identificate staţiuni cu ceramică ale cărei particularităţi au fost interpretate ca “post-Vychvatincy” (şi “post- Brânzeni”), dar “pre” sau “proto- Gordineşti”. Aceste din urma aşezări au fost denumite de tip Chirileni (Bikbaev 1994).

De pe malul drept al Prutului Mijlociu existau câteva semnale ale prezenţei de materiale ce puteau marca o etapă intermediară între Cucuteni B şi Horodiştea (v. şi Burtănescu 2002, 341–
342). Descoperirile erau însă inegale ca valoare sau nu au fost publicate amănunţit. Astfel, oala/amfora de la Bălteni, cu o siluetă antropomorfă (Zaharia 1964, 439–
441, fig. 1) şi lustruitorul de os tip “pumnal” de la Bădiuţi-Ştefăneşti (Şadurschi, Diaconescu, Timofte 1996) proveneau din descoperiri întâmplătoare. Apoi, informaţiile publicate privind materialele din aşezările de la Sadoveni-“Valea Hotarului” (Şadurschi

1980, 323, fig. 2, 4–5), Mitoc-“Pisc” şi

“Valea lui Stan” (Monah, Cucoş 1985, 119–
120, catalog nr. 663, 667), precum şi cele de
la Cârniceni-“Holm” (Chirica, Tănăsachi

1985, 433, fig. 34/3–4; 35/12, 19; 43/6, 12) - descoperite în urma unor săpături de mai mică sau mai mare amploare -, erau incomplete, unele nedepăşind forma unor scurte note.

Vasul de la Bălteni, materialele publicate din locuinţa (?) de la Cârniceni- “Holm”, precum şi “pumnalul” de la Bădiuţi-Ştefăneşti îşi găsesc bune paralele în staţiunile de tip Brânzeni III-Žvanec şi, în consecinţă, nu putem lega aceste descoperiri de pe malul drept al Prutului Mijlociu decât de această arie culturală. O interpretare mai exactă a prezenţei materialelor tip Brânzeni III în această zonă (importuri?, prin aculturaţie?, deplasări sporadice de populaţie?, poate chiar populare?) este, însă, deocamdată, greu de făcut.
În ceea ce priveşte ceramica de la Sadoveni, ea a fost comparată, prin caracteristicile decorului pictat, cu Košilovce (Şadurschi 1980, 333, nota 17; Niţu 1984, 80, 96–97, grafic I), însă sunt de observat şi elemente comune cu vasele din aşezările tip Brânzeni III de pe Prutul Mijlociu. Totuşi, cele mai multe paralele atât în ceea ce priveşte forma recipientelor, cât şi decorul pictat (ca repertoriu motivistic şi tectonică) (caracterizat la Sadoveni mai curând prin sobrietate şi simplitate) le semnalăm cu ceramica descoperită în complexele Vychvatinci-Bologany I (Dergacev 1978; Bikbaev 1990, fig. 3–4).
Pentru o sincronizare a ceramicii descoperită în cele două locuinţe de la Sadoveni cu orizonturile decelate în necropola de la Vychvatinci (Dergacev

1978, 35–37; 43–46, fig. 14, 20–21) avem la dispoziţie câteva elemente de comparare. Astfel, şirurile de segmente dreptunghiulare însoţite de culoare roşie în preajma benzilor de tipul 1, ca pe un fragment ceramic din locuinţa 3 (pl. XI/11), au bune paralele la Bologany I (Bikbaev 1990, fig. 4/10–11, 13–

14), iar la Vychvatinci apar numai pe recipiente (străchini) atribuite orizontului cel mai vechi al necropolei (Dergacev 1978, fig.
5/10, 16; 7/11; 8/10; 20A). Motivul în “scară” pictat (tipul 2b) care se întâlneşte la Sadoveni (locuinţa 1; pl. VII/6) apare la Vychvatinci pe o singură strachină, descoperită în M 1/1952, mormânt atribuit
orizonturilor II/III ale necropolei (Ibid., fig.
4/1, 20A). În acelaşi M 1 s-a aflat şi o amforetă miniaturală cu două tortiţe pe corp (Ibid., fig. 4/2), formă care la Sadoveni este atestată în locuinţa 3 (pl. IX/4). La Vychvatinci, astfel de amforete miniaturale mai sunt prezente în M 3/1947 şi într-un mormânt rămas fără număr, dezvelit în 1955 (caroul V-B). Ambele complexe funerare au fost socotite ca aparţinând orizontului II al necropolei (Ibid., 10, 20, fig. 3/12, 9/17;
20A), ceea ce presupune o utilizare destul de limitată în timp ca ofrandă a acestui tip de vas, respectiv a amforetei miniaturale, la Vychvatinci. Pentru amforeta pictată de la pl. IX/5 (din locuinţa 3-Sadoveni), cele mai bune paralele, în ceea ce priveşte motivul decorativ, le aflăm, la Vychvatincy, cu recipientele din M 9/1952 şi M 18/1955 atribuite orizonturilor I şi III (Ibid., fig.
5/18; 7/18; 20A), mai curând decât cu amforeta din M 2/1951, mormânt încadrat în orizontul IV (Ibid., fig. 3/18 20A). De altfel, la Vychvatinci, la acest tip de amforetă, s-a afirmat vechimea mai mare a decorului cu benzi, în raport cu cel “în reţea”, (Ibid., 37), motiv care la Sadoveni lipseşte. Oala de tip Od din locuinţa 3-Sadoveni (pl. IX/1) se regăseşte ca formă în aproape toate orizonturile necropolei de la Vychvatinci. Mai aproape de vasul nostru, ca motive decorative şi modul lor de dispunere pe corpul recipientului, ni se par oalele din M
5/1952 şi M 41/1959 găsite la Vychavtinci (aceasta din urmă prevăzută cu butoni- apucători în loc de tortiţe), ce ţin de orizonturile II/III şi III ale necropolei, dar e posibilă şi o comparare cu oale din ultimul orizont al cimitirului (Ibid., fig. 4/19; 8/28;
10/7; 11/26; 20A). Totuşi, pe fragmentele de vase ce aparţin acestui tip de oală descoperite la Sadoveni nu apare metopa umplută cu culoare roşie, care la Vychvatinci, pe acest tip de recipient, este considerată o variantă de ornament mai nouă decât benzile de linii (Ibid., 37). Pe ceramica pictată din cele două locuinţe de la Sadoveni lipseşte motivul în “reţea” ca şi pictura monocromă cu culoare roşie (în dungi) prezente atât la Bologany I (Bikbaev 1990, fig. 4/6, 15–16), cât şi la Vychvatinci (Dergacev 1978, fig. 7/28).
Ar rezulta, deci, pentru materialul ceramic din cele două locuinţe de la Sadoveni o mai bună comparare cu vasele din orizonturile mai vechi ale necropolei de la Vychvatinci (I–III). Cum în locuinţa 3 de la Sadoveni apar fragmente ceramice cu bune paralele şi în orizontul cel mai vechi de la Vychvatinci, iar în locuinţa 1 un ciob are un decor pictat care îl apropie stilistic de materialele de la Mitoc (pl. VII/10; pentru acestea din urmă, vezi mai jos), putem presupune că:
1) Într-o relaţie de cronologie relativă, locuinţa 3 şi-a început funcţionalitatea ceva mai devreme decât locuinţa 1;
2) La Sadoveni sunt prezente materiale (pe lângă ciobul amintit, vezi şi unele fragmentele ceramice culese prin periegheză, la Şadurschi 1980, fig. 4/2–
3), care atestă existenţa şi a unei faze stilistice mai noi. Doar prin reluarea săpăturilor de la Sadoveni s-ar putea însă eventual lămuri dacă şi această fază mai recentă este aici documentată prin
urme de locuire mai consistente.
Ne întrebăm totodată dacă şanţul şi valul surprinse în spatele “Troianului I”, atribuite de descoperitori fazei Cucuteni A, nu ar trebui cumva legate de asemenea de aşezarea eneolitică târzie.
În expoziţia Muzeului Judeţean din Botoşani şi în colecţiile de materiale arheologice ale acestuia sunt păstrate vase şi fragmente ceramice provenite din săpăturile întreprinse în 1978 la Mitoc, punctul “Valea lui Stan”, săpături executate de Dan Monah şi Cornelia-Magda Mantu (pl. XIV–XV). La categoria fină, starea destul de fragmentară a vaselor de la Mitoc-“Stan”, nu permite o comparare adecvată cu repertoriul de forme de la Sadoveni. În schimb, pictura de pe ceramica de la Mitoc păstrată la Botoşani este expresivă. Pe lângă motivele decorative de tip 1 şi 2, la Mitoc sunt destul de frecvente tipurile 1a şi 1c, 3c şi 3d, foarte rare în cele două locuinţe de la Sadoveni. Alte motive sau elemente de decor de la Mitoc, precum pictura din linii “în reţea” şi benzile subţiri din culoare roşie, lipsesc din locuinţele de la Sadoveni, dar sunt prezente la Bologany I (Bikbaev 1990, fig. 4/6, 15–
16). Chiar şi liniile şerpuite au la Mitoc o
altă dispunere tectonică decât pe vasele de la Sadoveni (pl. XIV/2, 4). Gâtul unor amfore sau oale de la Mitoc-“Stan” sunt decorate cu segmente de linii groase şerpuite, plasate orizontal, similar olăriei din staţiunile de tip Chirileni (Idem 1994, fig. 2/15, 26). La Sf- Ilie – “Silişte”, unde este deja prezent stilul Horodiştea (benzi din multiple linii subţiri pictate, aranjate în compoziţii geometrice rigide), segmentele de linii şerpuite de pe gâtul amforelor/oalelor au devenit segmente de linii drepte sau uşor curbate (Dumitroaia

2000, fig. 18/1). Pe un ciob de la gâtul unei amfore care probabil provine tot de la Mitoc-“Stan” s-au aflat linii şerpuite verticale paralele, cu paralele în Chirileni (Bikbaev 1994, fig. 2/20) şi la Sf-Ilie – “Silişte” (Dumitroaia 2000, fig. 18/3). Benzile de câte trei linii subţiri sau mai groase, de aceeaşi lăţime, aranjate ca pe fragmentele de la fig. XV/1–6, au analogii în Chirileni (Bikbaev 1994, fig. 2/5, 25) şi pot fi considerate ca anunţând stilul Horodiştea. La Mitoc -“Valea lui Stan”, ca elemente de noutate la ceramica cu scoică pisată în pastă, semnalăm existenţa castroanelor cu gâtul în formă de pâlnie (cu similitudini în Chirileni: Ibid., 68, fig. 1/45–46) şi a decorului constând dintr-un şir orizontal de impresiuni (cvasi-) triunghiulare de la care pornesc vertical segmente de benzi din câte două şiruri de impresiuni similare (pl. XV/8). Acest din urmă tip de decor anunţă motivele ornamentale asemănătoare de pe ceramica uzuală Horodiştea. Materialele văzute de noi la Botoşani şi provenite de la Mitoc-“Valea lui Stan” dau impresia unui moment tipologic mai nou decât cel reprezentat de ceramica din L.1 şi 3 de la Sadoveni. Stilistic, în linii mari, ele sunt şi post- Bologany I. Ceramica de la Mitoc-“Stan” nu se încadrează însă nici în ansamblul ceramicii pe care o atribuim de regulă perioadei Horodiştea, chiar dacă are unele elemente ce o premerg. Paralelele cu staţiunile de tip Chirileni, ne-ar putea indica mai exact poziţia aşezării de la “Valea lui Stan”, care totuşi ar fi putut începe ceva mai devreme decât acestea (concluzia se bazează doar pe comparaţia cu materialele publicate la Bikbaev 1994).

Tot în anul 1978 şi tot la Mitoc, dar în punctul “Pisc”, a fost executat un sondaj (săpături: Silvia Antonescu), în urma căruia au fost descoperite urme ale prezenţei unei locuiri (sau locuinţe?) eneolitice târzii (materiale în colecţiile Muzeului din Botoşani). Pe lângă fragmente ceramice (pl. XII–XIII), au mai fost găsite oase de animale, valve de scoici, bucăţi de chirpic, precum şi piese care ar indica existenţa unui atelier pentru confecţionarea topoarelor din silex (un percutor, două topoare din silex, din care unul fragmentar, iar celălalt remodelat2, o bucată de silex din care urma să se realizeze probabil tot un topor). Ceramica se împarte, după calitatea pastei, în cele două categorii cunoscute din alte aşezări: fină, şi respectiv, cu scoică pisată ca degresant. Prima (la care predomină cea din pastă cărămizie, fără a lipsi cea din pastă cenuşie) este în proporţie de 54 %, iar cea uzuală, cu scoici în pastă, apare într-un procent însemnat, de 46 %. La categoria fină, străchinile şi castroanele (pl. XII) par a fi formele cele mai frecvente. Din pastă cu scoică s-au confecţionat oale, cratere, străchini şi castroane (pl. XIII/7–13). Ceramica pictată descoperită în sondajul de la Mitoc-“Pisc”, are (păstrează?) unele elemente (de tradiţie?) specifice momentului/secvenţei reprezentate în cele două locuinţe de la Sadoveni, însă îi este caracteristică şi prezenţa de motive decorative cu paralele la Mitoc-“Valea lui Stan”. Aceeaşi impresie este lăsată şi de caracteristicile ceramicii cu scoică. O poziţie intermediară între Sadoveni (locuinţe) şi Mitoc-“Stan” pentru materialul ceramic găsit în sondajul de la Mitoc-“Pisc” ni se pare deci îndreptăţită.

Concluzii. Ceramica de la Sadoveni- “Valea Hotarului”, dar şi cea descoperită la Mitoc, aparţin în mod clar unui context cultural care, stilistic şi morfologic, nu se poate poziţiona decât între aşezările Cucuteni B2 şi cele de tip Horodiştea. Descoperirilor de la Sadoveni şi Mitoc li se

2 În cadrul topoarelor remodelate de secţiune lenticulară din tipologia noastră (Burtănescu 2002, 417424), piesa de la Mitoc-“Pisc” se constituie, prin caracteristicile sale tipo-dimensionale, într-o variantă aparte.

adaugă materialele cu paralele în Brânzeni III găsite imediat pe malul drept al Prutului Mijlociu şi amintite mai sus. Alte descoperiri atribuite anterior, în lipsa unei definiri cultural-cronologice adecvate, fie etapei Cucuteni B2, fie perioadei Horodiştea, ar putea fi de asemenea rediscutate. Dăm aici doar exemplul ceramicii de la Hăneşti-“Moviliţa” (Burtănescu 2002, 339–340, pl. IX), a cărei datare ar trebui urcată în raport cu Horodiştea. Pentru Hăneşti-“Moviliţa” este mai îndreptăţită acum o comparare cu ceramica de la Mitoc. Rămâne însă ca sarcină de viitor, eventual şi după publicarea detaliată a descoperirilor de la Mitoc-“Valea lui Stan” şi Chirileni-“Holm”, o delimitare mai exactă şi o definire mai clară a acestei perioade cultural-cronologice. Oricum, materialele atribuite acesteia în partea de nord a Moldovei îşi găsesc bune corespondenţe în partea de nord a regiunii cuprinse între Prut şi Nistru.
Care sunt faptele care acum par mai evidente în legătură cu această perioadă din nordul Moldovei şi care sunt întrebările la care se aşteaptă un răspuns? În primul rând se poate observa existenţa mai multor “faciesuri” sau “variante” stilistice sau culturale, dar rămâne de lămurit dacă ele sunt evoluţii locale pornind de la “faciesuri” anterioare Cucuteni B2 sau dacă, cel puţin în cazul unora, avem de-a face cu implicarea unor factori din afara zonei (de pildă, prin admigrări în interiorul ariei Tripolie- Cucuteni nordice). Asta dacă nu cumva sensul cel puţin a unora dintre aceste difuziuni nu va fi fost invers (deci, dinspre nordul Moldovei spre celelalte zone ale Tripolianului CI/CII). Apoi, prin comparare între ele, ansamblurile ceramice de la Sadoveni şi Mitoc indică existenţa unor diferenţe stilistico-morfologice. Pe aceste diferenţe se poate baza ipoteza existenţei unei evoluţii interne în cadrul liniei stilistice Sadoveni-Mitoc.
Cel puţin în regiunea imediat învecinată malului drept al Prutului Mijlociu, între Cucuteni B2 şi Horodiştea mai există deci aşezări. În astfel de împrejurări, ipoteza unui eventual sincronism Cucuteni B2 târziu-Horodiştea în
zonă ca şi excluderea nord-estului Moldovei din arealul de geneză al stilului pictural specific pentru Horodiştea-Gordineşti (v. mai recent, Burtănescu 2002, 342) sunt mai greu de susţinut. În lipsa unor date mai consistente, ce se va fi întâmplat mai spre interior rămâne de clarificat pe viitor. Oricum, faptul că la Sf. Ilie apar în contexte horodiştene elemente care se pot compara cu Mitoc sau Chirileni trebuie avut în vedere, ca de altfel şi realitatea diferenţelor de câteva sute de ani între datele radiocarbon pentru aşezări Cucuteni B2 şi cele pentru Horodiştea (Mantu 1998, tabelul 7, poz. 84-
86, 113-115). În ceea ce priveşte apariţia
stilului Horodiştea-Gordineşti în ceramica pictată, datele de care dispunem favorizează,
şi aici facem referire numai la arealul din zona Prutului Mijlociu, ipoteza unei evoluţii dinspre aşezările tip Sadoveni-Mitoc, mai curând decât dinspre cele de tip Brânzeni III. În schimb, originea elementelor ceramice “nepictate” specifice staţiunilor Horodiştea-Gordineşti, cu referire în primul rând la strachinile cu buza evidenţiată şi la varietatea decorului şnurat, trebuie căutată în nord, în ariile Tripolianului târziu CII (Burtănescu 2002, 343, cu literatura mai veche).

Redactat în 2003

BIBLIOGRAFIE

Bikbaev 1989 = V.M. Bikbaev, Issledovanija tripol’skogo poselenija Šury I. AIM (1984) 1989,
50–61.
1990 =, Issledovanija na poselenii Bologany I. AIM (1985) 1990, 23–34.
1994 =, Predgordineštskie pamjatniki tipa Kirilen’ v Severnoj Moldove. [În:] Drevnejšie obščnosti zemledel’cev i skotovodov Severnogo Pričernomor’ja (V tys. do n.e. - V v.n.e). Materialy Meždunarodnoj archeologičeskoj Konpherencii (Tiraspol 10–14 okt. 1994), Tiraspol 1994, 64–69.
Burtănescu 2002 = Fl. Burtănescu, Epoca timpurie a bronzului între Carpaţi şi Prut (cu unele contribuţii la problemele perioadei premergătoare epocii bronzului în Moldova). Biblioteca Thracologica XXXVII (Bucureşti 2002).

Chirica, Tănăsachi 1985 = V. Chirica, M. Tănăsachi, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi

(Iaşi 1985).
Dergacev 1973 = V.A. Dergacev, Pozdnetripol’skoe poselenie u s. Gordinešti. AIM (1970–
1971) 1973, 90–100.
1978 =, Vychvatinskogo mogil’nika (Chişinău 1978).
H. Dumitrescu 1934 = Hortensia Dumitrescu, La céramique préhistorique de Horodiştea. [În:] În memoria lui Vasile Pârvan (Bucureşti 1934) 112–120.
─ 1945 =, La station préhistorique de Horodiştea, sur le Pruth. Dacia 9–10 (1941–1944) 1945,
127–163.

Dumitroaia 2000 = Gh. Dumitroaia, Comunităţi preistorice din nord-estul României. De la

cultura Cucuteni până în bronzul mijlociu (Piatra-Neamţ 2000).

Mantu 1998 = Cornelia-Magda Mantu, Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături (Piatra-
Neamţ 1998).

Manzura, Subbotin 1989 = I.V. Manzura, A.V. Subbotin, Novye raskopki Vychvatinskogo

mogil’nika. AIM (1984) 1989,

Markevič 1981 = V.I. Markevič, Pozdnetripol’skie plemena Severnoj Moldavii (Chişinău 1981).
Monah, Cucuoş 1985 = Dan Monah, Şt. Cucoş, Aşezările culturii Cucuteni din România (Iaşi
1985).
Movša 1970 = T.G. Movša, Pozdnetripol’skoe poselenie v s. Žvanec. KSIA AN SSSR 123, 1970,
84–93.
1993 =, O vzaimosvjazjach i assimiljacijach v Tripol’sko-Kukutenskoj obščnosti. DrevPrič
(1993) 13–16.
1994 =, Poselenija na r. Ušice i nekotorye voprosy Žvaneckoj kul’tury Tripol’sko-

Kukutenskoj obščnosti. DrevPrič (1994) 30–36.

Niţu 1984 = A. Niţu, Formarea şi clasificarea grupelor de stil AB şi B ale ceramicii pictate

Cucuteni-Tripolie. AIIAI, supl. V, 1980.

Şadurschi 1980 = P. Şadurschi, “Troianul” Moldovei de Sus. MCA (Tulcea 1980) 321–334.
Şadurschi, Diaconescu, Timofte 1996 = P. Şadurschi, Maria Diaconescu, C. Timofte, La figurine antropomorphe en os découverte à Ştefăneşti-Botoşani. [În:] Cucuteni aujourd’hui (Piatra Neamţ 1996) 69–73.

Zaharia 1964 = Neculai Zaharia, Două vase pictate din grupul Horodiştea-Folteşti descoperite

în raionul Iaşi. ArhMold 2–3, 1964, 439–444.

THE LATE AENEOLITHIC SETTLEMENT AT SADOVENI-“VALEA HOTARULUI” (DISTRICT MANOLEASA, COUNTY BOTOŞANI). NEW PERSPECTIVES ON THE

PERIOD BEFORE HORODIŞTEA IN THE NORTHERN PART OF MOLDAVIA

Abstract

In a multicultural site at Sadoveni-„Valea Hotarului”, archaeological excavations were carried out in the late 70’s of the last century. The researches resulted, among others, in discovery of two late aeneolithic dweelings. The pottery found in these constructions had features which allow to connected it to the period between the Cucuteni B2 phase and the Horodiştea cultural group. In our opinion, the pottery coming from the Sadoveni’s dweelings can be better compared to the ceramic found in the Vychvatinci-Bologany I sites. Moreover, there are arguments which favorized the hypothesis of the synchronization of the Sadoveni with the early horizons of the Vychvatinci necropolis. In the paper, all the material dated to this period and discovered in the northern Moldavia is also discussed. Some of the discoveries (Bălteni, Cârniceni-„Holm”, Bădiuţi-Ştefăneşti) should be ascribed to the Brânzeni-Žvanec cultural group, while the ceramic from the Mitoc-„Valea lui Stan” settlement is parallelized with the pottery of the Chirileni sites.

EXPLANATION OF PLANCHES

Pl. I. Sadoveni-„Valea Hotarului”. 1: Plan of the building no.1; 2-3: Clay spindle whorl and weight from the building no.1.

Pl. II. Sadoveni-„Valea Hotarului”. 1: Plan of the building no.3; 2-3: Fragmentary clay spindle whorl and flint scraper found in the building no.3.

Pl. III. Sadoveni-„Valea Hotarului”. Fine, brick-coloured pottery from the building no. 1.

Pl. IV. Sadoveni-„Valea Hotarului”. Fine, brick-coloured ceramic sherds coming from the building no.1 (5: good, brick-coloured clay paste, roughly modellated).

Pl. V. Sadoveni-„Valea Hotarului”. Ceramic sherds made of clay paste with admixture of crushed shells.

Pl. VI. Sadoveni-„Valea Hotarului”. 1, 4-11: Painted ceramic sherds from the building no.1 (7-11, from the same vessel); 2-3: Ceramic sherds discovered by surface survey. Fine, brick-coloured clay paste.

Pl. VII. Sadoveni-„Valea Hotarului”. Painted ceramic sherds connected with the building no. 1 (1-3, 6-?: From the same vessel; 4-5: From the same vessel). Fine brick-coloured clay paste.

Pl. VIII. Sadoveni-„Valea Hotarului”. Pots/amphorae (?) and handles discovered in the building no. 3 (1, 5-6, 9: Fine, brick-coloured clay paste; 4, 7: Fine, caolin-like clay paste; 2-3, 8: Kitchenware pottery, type b2).

Pl. IX. Sadoveni-„Valea Hotarului”. Ceramic sherds coming from the building no.3 (1-4,

6: Fine, brick-coloured clay paste; 5: Fine, grayish clay paste).

Pl. X. Sadoveni-„Valea Hotarului”. Ceramic sherds coming from the building no.3 (1-6: Clay paste with an admixture of crushed shells; 7: Clay paste of type b2).

Pl. XI. Sadoveni-„Valea Hotarului”. Painted ceramic sherds coming from the building no.3 (1-5, 7-8, 10-12: Fine, brick-coloured clay paste; 6, 9: Caolin-like clay paste).

Pl. XII. Mitoc-“Pisc”. Ceramic sherds (1-8: Fine, brick-coloured clay paste, 8: With red coating on the inner walls; 9: Fine, grayish clay paste).

Pl. XIII. Mitoc-“Pisc”. Ceramic sherds (1-6: Fine, brick-coloured clay paste; 7-13: Clay paste with admixture of crushed shells).

Pl. XIV. Mitoc-“Valea lui Stan”. Fine, brick-coloured and grayish clay paste.

Pl. XV. Mitoc-“Valea lui Stan”. Ceramic sherds (1-6: Fine clay paste; 7-9: Clay paste with admixture of crushed shells).

ABREVIERI

AIIAI Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie “A.D. Xenopol”, Iaşi.

AIM Archeologičeskie issledovanija v Moldavii, Kišinev.

ArhMold Arheologia Moldovei, Bucureşti-Iaşi.

Dacia Dacia. Recherches et dècouvertes archeologiques en Roumanie.

DrevPrič Drevnee Pričernomor’je. Kratkie Soobščenija Odesskogo Archeologičeskogo

Obščestva, Odessa.

KSIA AN SSSR Kratkie soobščenja Instituta archeologii AN SSSR, Moskva.

MCA Materiale şi cercetări arheologice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PATRIMONIU MOBIL

Eminescu – realitate şi sublimare poetică (16)

dr. Valentin Coşereanu


Mecanismul ce diferenţiază poetul/profetul de restul lumii este cel pe care îl analizează şi Eminescu atunci când face distincţia netă între omul-care-ştie- multe şi omul-creator, purtând în el harul inspiraţiei: Oamenii învăţaţi dar fără talent propriu, adică purtătorii ştiinţei moarte (s.n.), mi-i închipuiesc ca o sală întunecată cu o uşă de intrare şi cu una de ieşire. Ideile străine intră printr-o uşă, trec prin întunericul salei şi iesă pe cealaltă, indiferente, singure şi reci457. La cei cu talent propriu, de-afară vin ideile într- adevăr reci şi indiferente – dar ce societate, ce petrecere găsesc. În lumina cea mai vie ele-şi găsesc pe cele ce s-asamăn, pe cele ce le contrariază, dispută – concesii şi ideele cele mari, chintesenţa vieţei sale sufleteşti, se uită la ele dacă şi cum s-ar potrivi toate fără să se contrazică. Şi cum iesă ele din această sală iluminată? Multe, întâi inamice, iesă înfrăţite, toate cunoscându-se, toate ştiind clar în ce relaţiune stau sau pot sta – şi astfel se comunică şi auditoriului, şi

el se simte în faţa unei lumi armonice (s.n.), care-l atrage. Din contra, la cel mărginit, el vede chipuri pe care prelectorul nu le-a priceput el însuşi, ieşind cu grămada din intelectul lui, tot astfel precum intrasă, necunoscute între ele, indiferente una faţă cu alta şi unite doar esterior prin împrejurarea că ies din aceeaşi gură. De- aceea mulţi oameni învăţaţi vor simţi cumcă au un fond negru în sufletul lor, desupra căruia toată ştiinţa lor lunecă de la urechea cu care au auzit-o la gura cu care-o transmit altora. Ei înşii rămân neatinşi de ea. La un om cu talent fondul e luminos, ei sunt mai mari pin cugetările proprii ce conţine capul lor […]. În genere orice cap omenesc samănă c-o odaie, numai e- ntrebarea ce fel de odaie, ce aer şi ce lumină e în ea şi ce societate găseşti.458

Prin urmare, condiţia sine qua non pentru ca opera poetică să aibă sens este aceea de a încorpora în structura sa intimă intuiţia sentimentală, de a crea lumi armonice, astfel încât sentimentul să capete o tensiune privilegiată şi un fel de dorinţă arzătoare de a pătrunde sensul lucrurilor: ceea ce magic se numeşte inspiraţie (s.n.)459. Sentimentul şi intuiţia sunt, aşadar, faţa şi reversul actului creator.
Pornind de la principiul că modul esenţial de realizare a poeticului este metafora, rămânând în acelaşi domeniu al sensurilor poeziei, Lucian Blaga scoate metafora din spaţiul strâmt al figurilor de stil şi o proiectează în ontologic, spunând că ea ţine definitiv de ordinea structurală a spiritului uman460; prin aceasta el se apropie de sensul gândirii filozofice indiene. Metaforicul, înţeles de Blaga drept o posibilă cale de revelare a misterului, înlesneşte accesul la sensurile poeticii
eminesciene, în care se găsesc şi seve ale
filozofiei indiene.

Aşa cum arată Ioana Em. Petrescu în capitolul intitulat semnificativ Ochiul lăuntric, Eminescu se desprinde de tot ceea ce au creat înaintea lui paşoptiştii prin faptul că imaginea […] se purifică de materie, dând senzaţia că se proiectează în idee461, creând în felul acesta o simbolistică originală a imaginilor. Aşadar, insula cea verde nu este numai insula reală a copilăriei poetului, tărâmul de joacă din Copii eram noi amândoi462, ci un punct de coincidenţă a contrariilor, punctul în care viaţa şi moartea, realul şi imaginarul se vădesc a fi acelaşi lucru463 – întocmai ca în poemul Mureşanu464, spre exemplu. În spaţiile acvatice de oglindire, unanim prezente în poezia eminesciană, realul se i-realizează şi contrariile coincid după logica gândirii mitice465; spaţiile devin, în felul acesta, esenţialmente vizionare, vădind astfel triumful poeticii viziunii asupra poeticii paşoptiste a vederii466, căci dematerializarea – metaforică – a obiectului e una din înfăţişările particulare pe care le ia tendinţa, generală în poezia eminesciană, de „derealizare” a universului material467.

Explorările făcute în corpul magmatic al poeticii arată că problematica esenţială a sublimării se întemeiază pe ecuaţia metaforă-poet-poezie în care necunoscuta devine poetul. Recurgând la un exemplu ilustrativ în acest sens, Nichita Stănescu spune că poetul este asemenea moaşei de ţară care, ajutând ţăranca pe câmp să nască, nu dă loc confuziei de merit între meseria moaşei şi miracolul naşterii, ceea ce însemnă că poetul este noua frontieră a sufletului uman468. El reacţionează întocmai ca moaşa şi este atât de mult implicat în actul de creaţie, încât devine chipul necunoscut al ei. Aşadar, Poetul, ca şi soldatul/ nu are viaţă personală./ Viaţa lui personală este praf/ Şi pulbere469.
În acest sens, Eminescu mersese cu mult mai departe: Ca artist sau ca om de litere e bine ca persoana ta să rămâie necunoscută cititorilor tăi – şi cu cât vei fi mai cu talent cu atâta aceasta-i mai necesar. Depărtarea face a crede că autorul

cutării sau cutării scrieri interesante trebuie să fie un om foarte deosebit, în fapt însă, oricare ar fi puterea imaginaţiei sau judecăţii tale, rămâi tot om, cu toate defectele şi slăbiciunile ce sunt legate de acest cuvânt. Daca-i putea să guşti în taină şi necunoscut laudele acelor oameni ce i-ai putea iubi – bine, de nu, nu te arăta lor.470

* * *
Intrând în creuzetul sublimării poetice, este necesară precizarea că prin niveluri de sublimare nu se înţeleg nicidecum treptele urcânde ale încifrării/descifrării gândirii poetice, ci mai degrabă niveluri concentrice ale aceleiaşi lumi, gândită ca un tot unitar ab initio. Poate că exemplul natural cel mai reprezentativ pentru aceasta ar fi cercurile concentrice ale apei, provocate de aruncarea unei pietre în lac.

Necesitatea apropierii de erosul eminescian este dată de faptul că fiinţa poetului este de neexplicat fără aura înnăscută a iubirii. Ca punct de plecare al analizei se cere invocat Banchetul lui Platon471 şi aceasta tocmai pentru că mitul tradiţional are valoarea unei chei472. Nu numai pentru acest motiv, ci şi pentru faptul că tot ce s-a spus despre iubire de la Banchet, mai apoi în el îşi află obârşia şi întemeierea, cu singura excepţie a iubirii întru Crist473. Platon spunea că în timpurile imemoriale exista un gen de om care includea în sine atât principiul masculin cât şi pe cel feminin, iar mândria lor era nemăsurată, astfel că s-au încumetat să-i înfrunte până şi pe zei474. Atunci Zeus i-a tăiat în două, iar trupul dintru început al omului fiind despicat în două părţi, fiecare jumătate a început să tânjească după cealaltă475.

Aducând elogii lui Eros, zeul iubirii, Platon reliefează faptul că din acest îndepărtat trecut există dragostea înnăscută a oamenilor unul pentru altul, dragostea care ne aduce înapoi la starea noastră dintâi, îngăduindu-ne ca, din doi, să redevenim iarăşi unul, şi aducându-i astfel firii omeneşti tămăduire476. Discursul platonician este – din acest punct de vedere
– „traducerea” acelui memento al Diotimei
şi al dublului, de la care nici textul eminescian nu face excepţie: Despărţiţi de-a vieţii valuri, între el şi între dânsa/ Veacuri sunt de cugetare, o istorie, – un popor,/ Câteodat’ – deşi arare – se-ntâlnesc, şi ochii lor/ Se privesc, par a se soarbe în dorinţa lor aprinsă./ […]/ Se iubesc… Şi ce departe sunt deolaltă amândoi477. Finalul poemului este previzibil: împăcarea-i… e amorul478.
Presupusa etimologie a cuvântului amor este una sugestivă: a, care înseamnă fără, şi mor (mors)  moarte, dă semnificativul fără moarte, adică aşa cum se vrea iubirea în toată plinătatea şi complexitatea ei. Deşi toţi ne supunem lui Eros, în toate privinţele, numai şi numai de bună voia noastră479, el se transformă cu timpul într-o putere atât de mare, încât este în stare să devore pe cel cu care s-a identificat, aşa încât Nichita Stănescu ajunge (ca şi Eminescu) să înţeleagă suferinţa mortală a creaţiei480. Asumându-şi tragismul shakespearian al unei posibile voci universale, Nichita Stănescu se întreba: De ce fiecare vrea să fie Eminescu dar nu vrea să trăiască viaţa lui? […] Şi cum vrem cu toţii să semănăm cu Dostoievski, dar să nu

fim condamnaţi la moarte?481 Odată, când am reuşit să scriu un vers într-adevăr bun şi când mi-am dat seama că el nu reprezintă nici a suta parte din tristeţea care l-a provocat, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dă, Doamne, să n-am niciodată talentul lui Shakespeare, căci bănuiesc cam ce se ascunde în spatele lui“.482 Ce altceva să ascundă interogaţiile stănesciene decât nebunia creativă, poate cea mai tragică formă a cunoaşterii umane, şi acele insondabile suferinţi, pe care Marsilio Ficino le traducea ca pe feluri de furie pe care Dumnezeu ni le inspiră înălţându-l pe om deasupra omului: şi îl transformă în Dumnezeu483.

Învăluit fiind de Eros, poetul se zbate în toată viaţa sa, aidoma personajului din Sărmanul Dionis: «Aceasta-i întrebarea […] enigma ce pătrundea fiinţa mea […] Oare nu se mişcă lumea cum voi eu? […] Oare fără s-o ştiu nu sunt eu însumi Dumne……»484 Şi-atunci, parafrazarea clasicei interogaţii shakespeariene din finalul prozei arată cât de greu cântăreşte Eros în nemarginile gândirii poetice: Fost- au vis sau nu, asta-i întrebarea.485

NOTE

457 Mihai Eminescu, Opere XV, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993, p. 138.

458 Ibidem.

459 Alonso Amado, Op. cit., p. 17.

460 Lucian Blaga, Trilogia culturii, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1969, p. 277.

461 Ioana Em. Petrescu, Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1989, p. 39.

462 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 74-76.

463 Ioana Em. Petrescu, Op. cit., ed. cit., p. 42.

464 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 58-65 şi p. 298-313.

465 Ioana Em. Petrescu, op. cit., ed. cit., p. 42.

466 Ibidem, p. 42.

467 Ibidem, p. 58.

468 *** Album memorial Nichita Stănescu, editat de revista Viaţa Românească, album alcătuit şi redactat de

Gheorghe Tomozei, Bucureşti, 1984, p. 118.

469 Nichita Stănescu, Starea poeziei, Bucureşti, Editura Minerva, 1975, p. 348.

470 Mihai Eminescu, Opere XV, ed. cit., p. 137.

471 Platon, Banchetul, Traducere, studiu introductiv şi note de Petru Creţia, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995.

472 Julius Evola, Metafizica sexului, Cu un eseu introductiv de Fausto Antonini; Traducere de Sorin Mărculescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994, p. 84.

473 Petru Creţia, Preambul la Platon, Banchetul, ed. cit., p. 5.

474 Platon, op. cit., p. 103.

475 Ibidem, p. 104.

476 Ibidem, p. 105.

477 Mihai Eminescu, Opere I, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, 1939, p. 51.

478 Ibidem, p. 53.

479 Platon, Banchetul, ed. cit., p. 113.

480 Ioana Em. Petrescu, Op. cit., p. 229.

481 *** Album memorial Nichita Stănescu, ed. cit., p. 89.

482 Logica la animale, în Nichita Stănescu, Frumos ca umbra unor idei, volum îngrijit de Constantin Crişan, Bucureşti, 1985, p. 353.

483 Apud Julius Evola, Op. cit., p. 91.

484 Mihai Eminescu, Opere VII, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R, 1977, p. 107.

485 Ibidem, p. 113.

Judeţul Botoşani în primele luni ale ocupaţiei sovietice. Memoriile inedite ale lui Dimitrie Russu, prefectul judeţului

Botoşani -7 aprilie-17 august 1944 (7)

dr. Marcel Varga

Fiindcă Comandamentul nu era mulţumit de felul cum Primarul Artberger executa ordinele lui, mi-a impus schimbarea lui şi înlocuirea cu profesorul Mina Russu75, Pretorul Plăşii Botoşani, aşa că în ziua de 30 iulie i-am luat jurămîntul acestuia, rugându-l ca cu răbdare să intre în toate detaliile serviciilor, să elimine tot ce-i stă împotrivă, să se înconjoare de oameni demni, capabili, devotaţi, cu ajutorul cărora să izbutească să înlăture toate. Venirea la Primărie a lui Mina Russu îmi da speranţe mari, căci era un om vrednic şi capabil avînd ca ajutoare 4 consilieri români din 7 câţi prevede legea. Am avut o satisfacţie de a fi înlăturat Artberger care spre ruşine lucra cu 40 evrei socotiţi ca membri.
Însă acest om integru, Mina Russu, n-a putut sta decât o lună ca primar, căci comuniştii au lucrat din răsputeri ca să readucă situaţia din vremea favoritului lor Artberger, dând loc unui evreu refugiat din Rădăuţi, S.76 Jägendorf, despre care se spunea că ar fi inginer, să ia conducerea comunei. Instalarea i s-a făcut la 27 august cu multe elogii din partea Prefectului Boldescu.
La 2 august 1944 a intervenit o mişcare în administraţie prin avansarea Directorului Prefecturii A. Moisi la gradul de Inspector judeţean şi numirea inginerului hotarnic Bădiu din Regiunea Ripiceni- Ştefăneşti ca Director (însă şi acesta s-a văzut mai târziu manifestându-se în sentimente şi idei comuniste) şi V. Todicescu, învăţător - pensionar, ca Pretor la plasa Botoşani prin trecerea d-lui Mina Russu ca Primar al Botoşanilor.
La 5 august 1944 am făcut instalarea noului Preşedinte al Tribunalului I. Bogos77, consilier de curte, pensionar, recomandându-l ca pe cel mai bun, pe cel mai drept şi cel mai demn element care să dirijeze justiţia în actualele împrejurări şi o datorie sfântă din partea elementelor justiţiei de a-l asculta, respecta şi stima, pentru ca dânsul să-şi poată exercita atribuţia ce i s-a dat, aşa cum a exercitat-o toată viaţa. La 9 august s-a luat jurământul membrilor Consiliului de colaborare, substituire a legalului Consiliu Judeţean.
În ziua de 17 august 1944, ora 5.30 către seară, am fost chemat la Comandament, unde Maiorul Novicov, comandantul, având în faţă pe G. Boldescu, proprietar din Şoldăneşti pe care Ana Pauker şi cu V. Luca îl vizitase în aprilie şi colaboratorul foaiei de propagandă sovietică
„Graiul liber”, mă anunţă că sunt demis din demnitatea de Prefect şi înlocuit cu vis-à- vis-ul său.
Am mândria de a spune că întreaga administraţie a judeţului, după cum se vede din procesul-verbal de predare şi primire este opera mea şi numai a mea, care muncind din zori şi până în noapte cu colaboratori devotaţi, am reuşit de la 7 aprilie 1944, data venirii Armatei Roşii pe teritoriul judeţului şi până la 17 august 1944, inclusiv, din nimic, căci nu era urmă de administraţie, să creez ceea ce se vede, adică un organism viu în cadru de lege şi să activeze pe bază de lege spre cinstea judeţului.
Trecem la compor[tamen]tul Armatei Roşii, a populaţiunii evreieşti şi româneşti în acest interval de timp:
a) Armata Roşie, exponent al multor popoare ale Rusiei sovietice, la începutul venirii pe teritoriul judeţului nostru ca orice armată invadatoare avea pentru locuitorii noştri, nutriţi de o propagandă specială, o aparenţă duşmănoasă, ceea ce în realitate s-a dovedit, că nu e aşa. Ea ca ocupantă îşi reclama anumite drepturi ale sale: vite, grâne, corvezi de tot soiul. În colectarea lor am constatat că s-au găsit elemente unele de înţelegere, altele mai exigente, iar cele ce scăpau de sub comandă se dădeau la furturi şi abuzuri supărătoare, ceea ce atrăgea reclame fel de fel, pe care trebuiam să le rezolv prin Comandament. Mai ales satele de pe arterele principale de comunicaţie erau puse la grea încercare, căci pe acestea se strecurau nenumărate unităţi militare, care-şi formulau pretenţiile lor în ceea ce priveşte aprovizionarea. Am avut o luptă grea, însă prin lămuririle personale ce le dam populaţiei ce reclama la Prefectură, ea se resemna şi se convingea că aşa trebuie să fie. După un timp lucrurile s-au mai liniştit din acest punct de vedere şi populaţia se deprinsese cu acest mod de viaţă. Corvezile erau grele, istovitoare, căci trebuia fiecare să sape la tranşee zilnic o anumită porţiune de pământ şi era concentrat fiecare pe 15-30 zile în toiul lucrului câmpului cu hrana lui.
Cu toate acestea lumea de la ţară nu se sustrăgea; 10-12.000 inşi -bărbaţi, femei şi copii- erau în lucru, plus convoaie de care şi căruţe pentru transportul muniţiei. Când obiectam sub o formă glumeaţă de aceste munci grele, mi se răspundea: ,,Ai d-voastră ne-au omorât pe ai noştri, ne-au ars casele, au dispărut oraşe şi ne-au ridicat totul”. Încât faţă de această afirmaţie ei se poartă foarte bine.

b) Cu populaţia evreiască am avut de furcă atât eu cât şi Comandamentul. Străini de noi prin rasă, religie, obiceiuri, cu apucături asiatice ale strămoşilor lor chasari, cu practica de viaţă ştiută, populaţia evreiască şi-a distribuit următoarele roluri:

1) O parte, la propunerea proprietarilor evacuaţi, având acte la mână, a avut rolul de administratori ai moşiilor lor, încât până a nu lua fiinţă Serviciul bunurilor, tot judeţul era împănat cu elemente evreieşti, dându-se
la abuzuri regretabile, unindu-se cu ruşii mai ales în părţile Prutului. Vina e a proprietarilor.
Mi-au trebuit mari sforţări, ca să le iau
aceste bunuri din mâna lor.
2) O altă parte, în număr de vreo 750 a intrat în toate ramurile administraţiei publice, întrucât nu se găsea nici o urmă de funcţionari de-ai noştri, creştini, ci de-abia am putut să am şef al Poliţiei78, Preşedintele şi Directorul Camerei de agricultură, Şeful Serviciului financiar al Prefecturii, români, trecuţi peste vîrsta de 60 ani. Comandamentul îmi pretindea români, eu le răspundeam: Romanski net. Vă puteţi închipui ce greu era de lucrat mai ales în materia Poliţiei, când e ştiut că ai de a face cu fricoşii. Am avut şi elemente devotate, însă foarte puţine, restul nestatornice şi anevoioase la lucru.
3) Grupa comercianţilor cu firme în

regulă cu vază în oraş îmi şoptea deseori:

„Când vor veni ai noştri, pentru ca să se astâmpere elementele netrebnice dintre ai noştri?” Se deplângeau de acţiunea comunistă a d-nului Salzberg. Aceşti comercianţi cu astfel de sentimente erau puţini la număr.
4) Grupa intelectualilor îşi revendica locurile pierdute prin românizare şi alimenta într-o măsură oarecare focul comunist. Medicii afară de Salzberg şi-au făcut cu prisosinţă datoria, pe câtă vreme şleahta advocaţilor nu mi-a dat nici un concurs, pozând în oameni pretenţioşi şi intriganţi. S- a văzut mai târziu că cei mai mulţi practicau fără nici o jenă comunismul.
5) Grupa ticăloasă a speculanţilor de tot felul, de care foarte adeseori mi se deplângea Comandamentul, care cerea să luăm măsuri drastice pentru reprimarea speculei. Când toată administraţia era încadrată numai cu evrei, era foarte greu de a afla pe vinovaţi; numai graţie unui subcomisar român intrat mai târziu în Poliţie s-a putut da de urmă, însă prea puţini s-au prins şi [au fost] daţi pe mâna Tribunalului, care era complet încadrat -magistraţi şi advocaţi- numai cu elemente evreieşti79.

6) Marea grupă a tineretului de tot felul din care se recrutau elementele nebune ale comunismului, de obicei în ţinută

dezordonată, gălăgioasă, umblând tot timpul cu capul gol, încălzit de focul comunist, îşi manifesta sentimentele prin preumblări dese pe stradă discutând şi gesticulând; în timpul din urmă, după plecarea mea, căpătase o libertate de a înjgheba întruniri şi petreceri sub a marele bal al sindicatelor; două reprezentaţii date de asociaţia artistico- literară; un bal popular la 27 septembrie, se va alege regina balului, orchestra Mătăsariu; şcoala de dans condusă de Wechsler”. În două cuvinte: dezmăţ jidovesc.
7) În fine sărăcimea evreiască cu negustorii ei alcătuită din copii rufoşi, murdari şi obraznici, îndeletnicindu-se cu vânzarea de sâmburi de dovleac, covrigi, limonadă, plicuri etc. [pe] care le serveau Armatei Roşii, de la care încasau rublele în mod galant. De fapt aceştia erau în timpul verii negustorii, restul populaţiunii având bani de ajuns îşi găsea distracţie fie la concerte aranjate de tineret, la football şi nunţi foarte frecvente (într-o zi erau anunţate 15-20 nunţi).
8) Pe deasupra s-a aşternut pânza subţire a comunismului, ţesută de Dr. Salzberg, ajutat de cozile de topor Iuşcă şi Carol Artberger, creştini, primul un ţăran din Măşcăteni-Albeşti, client de puşcărie, iar cel de-al doilea, fiu de caretaş din Botoşani, de-abia ajuns sergent în armata noastră, pe care a părăsit-o la venirea Armatei Roşii. E de meserie, se spunea, şofer. Cu această înfăţişare structurală aveam de făcut administraţie în mediul nou şi pretenţios al armatei de ocupaţie.
Cu câtă precauţiune şi grijă trebuiam să mă strecor printre stâncile prăpăstioase pentru apărarea elementului românesc, care fusese pus la grea încercare.
c) Cu elementul românesc alcătuit din foarte puţini orăşeni şi din populaţia de la ţară către care se adăuga şi o suprapopulaţie de evacuaţi de ruşi din judeţele Iaşi, Baia şi Suceava, în total cam la
300000 de oameni, aveam contactul fie direct prin reclamaţiuni a fel de fel de chestiuni la Prefectură, fie indirect prin Primari ca reprezentanţi ai comunelor. Lume extrem de necăjită. Toată ziua o petreceam în biroul meu gata să primesc pe oricine, să
ascult orice plângere şi să aflu tot ce se petrece pe pământul ocupat de sovietici; trebuiam să rezolv reclamele80 îndreptate contra armatei, că unuia i s-a luat vaca, altuia oaia, altuia hainele etc.; era un văicărit de-ţi producea mai mare milă. În asemenea situaţie dureroasă căutam să întrebuinţez răbdare şi bunăvoinţă ca mijloc în ascultare şi nu mi-i ruşine a spune că reuşisem să le satisfac, parte prin Comandament, parte prin Primari, cari i-am constatat cât îmi erau de devotaţi, încât elementul moral îl câştigasem, iar prin ţinuta mea demnă, în cadrul funcţiei ce o îndeplineam, reuşisem a păstra o atmosferă românească la ţară, ascultare şi speranţă în mai bine cu atât mai mult că preotul şi învăţătorul lipseau. Ţin să afirm că elementul femeiesc, întrucât bărbaţii erau duşi la muncă pentru armata sovietică, a fost la înălţime, făcându-şi datoria cu prisosinţă atât faţă de familie cât şi de ogorul rămas numai în sama ei.
Laudă acestui element etnic
românesc!
III Rezumat:
Am izbutit în 4 ½ luni cât am guvernat judeţul -7 aprilie până la 17 august 1944 să realizez:
1. O administraţie complet extinsă pe întreg teritoriul judeţului cu bugete alcătuite şi aprobate pe 6 luni având un total la venituri: lei 86.595.546 şi la cheltuieli:
79.990.862 cu un excedent: lei 6.604.684.
2.Încasările s-au făcut aproape
normal.
3.Plata salariilor funcţionarilor s-a
făcut la timp.
4.[Plata] pensionarilor s-a făcut de
asemenea la timp.
5.Toate cheltuielile s-au înscris în bugete numai în cadrul legii şi de aceea nu sunt deloc exagerări mai ales în materia salariilor.
6.S-a făcut o distribuire a funcţionarilor după necesitatea serviciilor, ţinându-se seama de numirea lor temporară (dacă s-ar remarca lene, nepăsare sau obrăznicie poate fi imediat îndepărtat) şi de o ierarhie statutară.
7. Pentru administraţia propriu-zisă a
comunelor s-au aprobat la timp bugetele,
pentru ca să li se dea posibilitatea de a funcţiona.
8. M-am comportat în aşa fel cu Armata Sovietică, încât am reuşit să obţin un maximum posibil de avantaje ce se putea pentru populaţiunea românească.
9. Cu toate ordonanţele severe ce am dat, n-am putut să înving specula de care se deplângea Armata Roşie şi toată lumea noastră românească. A fost o crimă acest mod de comport[ament] al speculanţilor evrei.
Mulţumesc Celui-de-Sus că mi-a dat putere de muncă şi gând bun în realizarea acestei opere atât de grea şi în împrejurări excepţional de anevoioase
pentru noi românii, care rămăsesem fără nici un sprijin în voia soartei, şi dintr-o simplă neobservare puteam fi expuşi la o şi mai mare nenorocire.
Am ţinut drapelul tricolor sus
în inimile tuturor.
Vivat Patria!/ Vivat Rex! D. Russu, fost Prefect de
Botoşani

Anexe

Proces-verbal
Astăzi, 21 august 1944
Subsemnaţii, D. Russu, fost Prefect al judeţului Botoşani şi G. Boldescu, actualul Prefect al aceluiaşi judeţ, primul ca predător şi al doilea ca primitor, întrunindu-ne în localul Prefecturii, am convenit pentru luarea în primire a tuturor Serviciilor pendinte în actualile împrejurări numai de Prefectură:
1. Administraţia Prefecturii compusă din Serviciile administrativ, financiar, economic etc. cu un personal de 40 funcţionari şi trecut în bugetul respectiv pe semestrul aprilie-septembrie 1944 care însumează: venituri: lei 17.909.400/ cheltuieli:[lei] 12.512.360/ excedent: [lei]
5.397.040.
2. Ministerul de finanţe compus din
Administraţia financiară cu un personal de
60 funcţionari şi Percepţia rurală cu un personal de 75 funcţionari, în total 135 funcţionari cu un buget încheiat pe 6 luni (semestrul aprilie-septembrie 1944 prevăzut
la venituri şi la cheltuieli cu câte lei:

20.858.292).

3. Ministerul de Interne compus din
Poliţia oraşului Botoşani cu un personal de
283 funcţionari, Biroul de control al populaţiei flotante cu un personal de 7 funcţionari, personalul de stat al Ministerului de Interne compus din 2 funcţionari, Preturile cu un personal de 9 funcţionari, total 301 funcţionari cu un buget încheiat pe 6 luni (sem[estrul] aprilie- sept[embrie] 1944) prevăzut la venituri lei

20.440.000 /cheltuieli [lei] 20.048.854/

excedent [lei] 391.146.
4. Ministerul Justiţiei compus din
Instanţa specială represivă cu un personal de
20 funcţionari, Serviciul contencios cu un personal de 3 funcţionari şi Arestul preventiv cu un personal de 15 funcţionari, în total 41 funcţionari, cu un buget încheiat pe 6 luni (semestrul aprlie-septembrie 1944) prevăzut la venituri lei 3.450.000/ cheltueli [lei] 2.342.356/ excedent [lei] 1.107.644.
5. Ministerul Sănătăţii compus din Serviciul sanitar al judeţului cu un personal de 5 funcţionari, Spitalul Filantropia cu un personal de 19 funcţionari, Spitalul Izraelit cu un personal de 14 funcţionari, Spitalul Ungureni cu un personal de 8 funcţionari, Spitalul Ştefăneşti cu un personal de 6 funcţionari, Spitalul Coşula cu un personal de 6 funcţionari, Spitalul Suliţa cu un personal de 3 funcţionari, de asemenea dispensarele Serv[iciului] sanitar al jud[eţului] Botoşani cu un personal de 13 funcţionari, total 77 funcţionari cu un buget încheiat pe 6 luni, prevăzut la venituri şi cheltuieli cu câte 5.850.000.
6. Ministerul Lucrărilor Publice compus din Serv[iciul] tehnic, Serviciul drumurilor judeţene şi Serviciul drumurilor naţionale cu un personal compus din 75 funcţionari cu un buget încheiat pe 6 luni, prevăzut la venituri şi cheltuieli cu câte
2.511.400 lei.
7. Ministerul Comunicaţiilor compus din Oficiul P.T.T. cu un personal de 24 funcţionari şi cu un buget încheiat pe 6 luni (sem[estrul] aprilie-sept[embrie] 1944) prevăzut la venituri şi cheltuieli cu câte
1.192.600.
8. Poliţia Judeţeană cu un personal de
38 funcţionari şi cu un buget încheiat pe 6 luni (sem[estrul] aprilie–sept[embrie] 1944) prevăzut la venituri şi la cheltuieli cu câte lei
2.500.000.
9. Camera Agricolă cu un personal de
14 funcţionari şi cu un buget încheiat pe 6 luni (sem[estrul] aprilie-sept[embrie] 1944) prevăzut la venituri şi cheltuieli cu câte lei
2.375.000.
10. Serviciul Bunurilor Judeţene cu un personal compus din 56 funcţionari cu un buget încheiat pe 6 luni (sem[estrul] aprilie- sept[embrie] 1944) prevăzut la venituri şi cheltuieli cu câte 9.900.000, realizate din moşiile, pădurile, morile celor plecaţi.
11.Protoieria fără buget, administrează în parte prin călugări şi preoţi refugiaţi din judeţele vecine, biserica.
12. Administraţia comunelor rurale în număr de 44 cu personalul lor şi cu bugete aprobate. Cheltuielile sunt justificate prin ordonanţe de plată emise la vreme.
Menţionăm că întreaga această administaţie este opera fostului Prefect, Dimitrie Russu, care muncind din zori până în noapte cu colaboratori devotaţi a reuşit ca de la 7 aprilie 1944, data venirei Armatei Roşii pe teritoriul judeţului şi până la 17 August 1944, din nimic, căci nu era urmă de administraţie, să creieze ceea ce se vede, adică un organism viu în cadrul de lege şi să activeze pe bază de lege spre cinstea judeţului.
Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal.
Predător,
Primitor,
D. Russu, fost prefect
Prefect, G. Boldescu
Şeful
Serviciului financiar al judeţului pentru
exactitatea cifrelor,
Ioan Popovici
No. 11861/1944 august 25

NOTE

75. Mina Russu (1901-1967) a fost profesor de matematică, pretor al Plăşii Botoşani în primele luni ale anului 1944 şi primar al oraşului Botoşani în perioada 28 iulie-26 august 1944 (S.J.A.N. Botoşani, Colecţie Registre Stare Civilă Băluşeni, dosar nr. 1/1901, f. 18; Idem, fond Prefectura judeţului Botoşani, dosar nr. 140/1944, f. 92); înt re Mina Russu şi prefect nu a putut fi stabilită o relaţie de rudenie, fiind vorba doar de o simplă coincidenţă de nume.

76. Siegfried.

77. I. Bogos a fost numit preşedinte al Instanţei Speciale Represive la 1 august 1944 (Idem, fond Prefectura judeţului Botoşani, dosar nr. 140/1944, f. 116).

78. La 1 iulie 1944 a luat fiinţă Comandamentul Poliţiei judeţului Botoşani format din Dumitru Vasilache, comandant, Jean Bittermann, ajutor comandant, Carol Weismann, consilier juridic şi Elias Hoffman, secretar şi şe f

de personal (informaţia a fost obţinută de la profesorul Ionel Bejenaru, muzeograf la Muzeul Judeţean Botoşani).

79. La 17 mai 1944 Instanţa Specială Represivă avea 17 funcţionari din care 13 erau evrei; posturile de conducere

erau în totalitate ocupate de evrei: Mauriciu Spodheim, preşedinte, Rosner Froim (1893-1959), judecător, Bercovici David (1905-m?), judecător şi Cohn I. Herş (1908-m?), procuror (S.J.A.N. Botoşani, fond Prefectura judeţului Botoşani, dosar nr. 101/1944, f. 28).

80. Reclamaţiile.

Mărturisiri din perioada comunistă – portrete, eseuri şi schiţe (9)

CELULA 6 RAHOVA

Gheorghe Bâgu


După percheziţia de rigoare am fost repartizat la celula 6. Aici în întuneric, igrasie, paturi distruse şi deşelate, acoperite cu petice de pături soioase. În celulă am găsit un bătrân, fostul colonel Lazarovici şi un muncitor de la Societatea de Tramvaie Bucureşti (S.T,.B.) pe nume Rădulescu. Lazarovici, bătrân, gârbovit, înalt şi slab scheletic, rspingător şi taciturn, părea un fel de trestie îmbrăcată în trenci şi pantaloni de golf. Hodorogit şi neputincios, prăpădit şi uitat de toţi, îşi aştepta sfârşitul. Nu mai dorea nimic. Era trist, vorbea rar şi tot timpul sta lungit pe pat cu ochii deschişi.
Rădulescu, negricios, ţigan originar de pe lângă Găieşti, cu suflet deschis, s-a bucurat mult de sosirea mea în celula în care zăcea el. Ne-am apropiat şi după ce am discutat o bună bucată de noapte, ne-am culcat. În câteva zile m-am obişnuit cu întunericul, încât vedeam să joc ţintar ore întregi. Rădulescu cânta foarte frumos. Câteodată, după ce ne convingeam că nu mai este nici un gardian pe sală, în surdină, şi cu un timbru tremurând ăşi dădea drumul, delectându-ne cu o serie de romanţe pe care
le întrerpreta atât de melodios încât în
situaţia aceea păreau ieşite din comun:
„Mândra mea de altă dată, Îmi pare rău că-s prea bătrân, Aseară te-am visat”etc. Tot aici, cât era noaptea de mare se auzeau lovituri discrete în pereţi, un fel de ronţăială de guzgani; se transmiteau prin Morse impresii de la anchetă, veşti de la noii veniţi, aprecieri asupra sănătăţii, încurajări şi sfaturi. Începusem să mă tem de anchetă. Ce se transmitea în legătura cu ancheta mă îngrozea. Unii dintre noi erau de-a dreptul speriaţi, încât noaptea când se auzeau paşi pe culoar, adică atunci când venea gardianul pentru a lua pe câte unul la cercetări, tresăreau, iar cei mai slabi ajungeau până acolo încât urinau în pantaloni. Erau cele mai grele clipe.
Dar omul, încet, încet se obişnuieşte cu toate, vorba proverbului „Nu-i da românului cât poate duce”, apoi, deşi toţi ştiam că bataia este ruptă din rai, n-o doream, n-o meritam, n-o căutam dar câteodată vrând- nevrând o suportam.
Într-o dimineaţă pe la ora trei, au introdus în celula noastră un tânăr chipeş, elegant, înalt, distins şi distant. Avea o figură clară şi o privire inteligentă. Un şaten cu părul ondulat, cu ochi negri şi cu faţa albă, un tânăr cu trăsături fine şi demn până la aroganţă, căuta să desluşească ceva în întunericul celulei ... Eu nu reuşeam să-l identific, nu reuşeam să-i desluşesc gândurile. La început n-a vorbit, însă până la urmă a îndrăznit şi mi-a cerut o ţigară. Nu aveam ţigări însă exista pe culoarul nostru un gardian bătrân care ne mai aducea din când în când mucuri adunate de prin scrumierele ofiţerilor anchetatori. Mai târziu, nea Fănică, aducătorul de mucuri, a fost descoperit, judecat şi condamnat la doi ani de închisoare corecţională. Vorba aceea; bine faci bine găseşti. Numai că aici se potrivea cam asa: bine faci şi rău găseşti. L- am rugat pe nea Fănică să-mi aducă câteva
chiştoace pentru noul venit şi omul m-a servit. Le-am dat tânărului, care şi-a confecţioanat o ţigară cu o bucată de ziar şi în timp ce fuma i-am pus şi eu obişnuitele întrebări: cum îl cheamă, ce meserie are, de unde este şi pentru ce fapte a fost arestat? Mi-a spus că se numeşte Dan Strati, că este student la Medicină în anul III, că este din Timişoara, că mai are un frate medic, că mama i-a murit şi că tatăl său este administrator de spital.
Din cursul inferior de liceu îl citise pe Schopenhauer, iar mai târziu îl aprofundase atât de mult încât devenise adept al lui. Cum Schopenhauer ajungea la concluzia că viaţa nu merită trăită, Strati adeptul orbit al acestei filozofii, s-a hotărât să se sinucidă. S-a hotârăt să se sinucidă prin împuşcare în timpul unui spectacol de operă, în prezenţa unei colege de facultate. A umblat mai multe zile să procure un pistol, dar n-a găsit. În cele din urmă s-a decis să omoare gardianul din postul de la căminul studenţilor medicinişti şi să-i ia pistolul. Coborând scările cu o sticlă în mână, s-a gândit să nu-l omoare ci numai să-l ameţească pentru a-i răpi arma. Îmbrăcă sticla în fular şi se apropie de gardian:
- Bună seara, nea Costache!
- Bună seara!
Şi în momentul acela l-a lovit cu sticla înfăşurată în fular peste tâmplă. Gardianul a căzut, iar el a luat pistolul şi a dispărut în noapte. A mers să doarmă la un unchi al său unde a încercat arma, dar spre nenorocirea sa, a constatat că este o armă cu alarmă cu care nu reuşeşti să te omori.
A doua zi deprimat şi necăjit, a plecat la întâlnirea cu colega pe care o invitase la operă, pentru a fi martoră la sinucidere, fără ca aceasta să-i bănuiască intenţiile. Mergând către Universitate, absent şi îngândurat, observă o femeie gardian în post. Deznădăjduit se repede la ea cu pistolul de alarmă în mână, şi-i strigă:
- Dă-mi pistolul, că-s legionar şi te
omor!
Femeia speriată, a ţipat şi a cerut ajutor. Se adună lume şi un securist îl arestează. Adus la sediul securităţii în Calea Rahovei, este anchetat şi întrebat ce avea de gând să facă cu pistolul, mai ales că la
percheziţie i s-au mai găsit în buzunar şi două bilete de operă. Se presupunea că în timpul spectacolului Strati urma să comită o crimă, să omoare o persoană din guvern. El a declarat cinstit că intenţiona să se sinucidă. Nu l-a crezut nimeni. Era şi normal. Într-un târziu soseşte şi generalul Jianu, comandantul securităţii, pentru a ancheta personal cazul Strati.
- Ce aveai de gând să faci cu pistolul? îl întrebă generalul Jianu, general făcut peste noapte din fochist de locomotivă.
- Să mă omor.
- Să te omori? Poftim pistol, omoară- te! Strati s-a grăbit a luat pistolul, l-a dus la tâmplă şi a apăsat pe trăgaci dar Jianu a avut grijă să nu-l încarce. Situaţia aceasta l-a deranjat mult pe comandantul securităţii şi nu ştia ce să creadă. Totuşi până la definitivarea cercetărilor l-au introdus în celula nr. 6.
Cum ne găseam în luna noiembrie, luna nopţilor de veghe, a nopţilor interminabile, şi cum aveam suficient timp am început noi să ne reamintim, iar el să reanalizeze şi să pledeze pentru justeţea filozofiei lui Schopenhauer. Citisem şi noi şi analizasem şi noi pe Schopenhauer dar nu eram pătrunşi de filozofia lui şi nici n-o aprofundasem, astfel că nu ne formasem nici un fel de convingeri. Eu aveam filozofia omului simplu, să trăiesc muncind cinstit, să mă bucur de toate darurile naturii şi să-mi întemeiez o familie. El gândea tocmai invers. Dorea să-şi pună capăt zilelor, familia pentru el nu avea nici un rost, iar pe copii îi considera o povară inutilă.
Destul de des ne antrenam la discuţii contradictorii prelungite până după miezul nopţii, până oboseam: începeam cu stoicismul vechi, treceam la cel mijlociu şi ajungeam la cel târziu şi apoi la Senecca, cel ce pleda pentru supunerea faţă de destin. Ne întorceam la Sofocle, săream la Buda care susţine renunţarea la plăceri prin Nirvana, adică prin perfecţionarea spirituală, ajungeam la Confucius a cărui etică este
omenia şi fără nici o ordine cronologică, nerăbdători şi grăbiţi treceam la Kant unde făceam risipă de timp, de cunoştinţe şi de sănătate. Zicea el: „Sinuciderea este singurul leac contra suferinţelor, este singurul leac împotriva tuturor durerilor, este consolarea sărăcilor, este răzbunarea surghiuniţilor, este scăparea celor mari de dezmăţ şi a celor bogaţi de dezgust”.
Să faci zilnic acelaşi lucru şi să începi azi viaţa de ieri şi mâine viaţa de astăzi!
- Nu ai dreptate! Aparent totul este într-o continuă repetare fără sens, aparent totul este static. În realitatea nimic nu este asemănător, nimic nu este ireversibil, totul se schimbă, totul evoluează. În permanenţă apare noul. Omul este dator să se adapteze şi să păşească înainte, aducându-şi şi el o infimă contribuţie la mersul înainte al societăţii. Într-adevăr există şi acea ciudată manie a neantului, o fantezie a morţii către care majoritatea psihopaţilor au înclinare şi dintre care nu scapă nici laşii, nici vitejii:
Zicea Strati: „Nu te trezeşti ca apoi să te culci? Nu mănânci ca să-ţi potoleşti foamea ca apoi să-ţi fie din nou foame şi iar să mănânci? În acelaşi cerc te învârteşti fără încetare. Noaptea vine după zi, vara vine după primăvară, toamna după vară, iar iarna după toamnă. Totul trece ca să revină, mereu aceleaşi lucruri şi mereu aceleaşi situaţii”.
- N-ai dreptate, totul este ireversibil. Există o pseudomonotonie văzută de cei fără ocupaţii, de cei fără pasiune, de cei lipsiţi de prieteni şi de cei lipsiţi de dorinţa de a realiza ceva. Te rog să te gândeşti la un om pasionat de meseria sa, îndrăgostit de familia sa, de neamul său, acest om mereu vrea ceva, mereu va progresa, va fi un om mulţumit, un om care se va considera realizat. Strati, cum arăta omul acum 1000 de ani în urmă? Cum arată el azi? Cum trăia omul din Neanderthal şi cum trăieşte azi?
Ziua şi noaptea, primăvara şi vara, toamna şi iarna niciodată nu pot fi asemănătoare, ele se învârt în spirală şi nu trec niciodată prin acelaşi punct. Rolul nostru este să ne încadrăm conştienţi în munca de procreare, în această continuă şi veşnică transformare.
Strati pleda, de asemenea, şi pentru acea învăţătură care propăvăduieşte nepăsarea faţă de plăcerile vieţii, faţă de bogăţie, faţă de suferinţă şi faţă de moarte. Eu căutam să-i explic că o asemenea concepţie este bolnăvicioasă, este de neînţeles.
Oamenii care n-au cunoscut bogăţia şi huzurul nu pot să se despartă de suferinţă, deoarece pentru ei a trăi înseamnă a suferi. Atât bogatul cât şi săracul sunt totdeauna nemulţumiţi, omul este veşnic nemulţumit.
- Aşa este, însă toate acestea te îndeamnă la lupta pentru un trai mai bun. Kant, ziceam eu, a fost filozoful care a dus idealismul german la apogeu şi care a ajuns la concluzia că existenţa este determinată de conştiinţă. În continuare veneam cu tot felul de exemple din natură şi încercam să-l fac să înţeleagă ce rol mare are mediul asupra vieţuitoarelor, în special asupra schimbării şi transmiterii caracterelor. Aici prezentam observaţiile lui Lamarck, ale lui Darwin şi Haeckel şi experienţele lui Weissman, Morgan şi Kamerer pentru a-l convinge de existenţa unui suport material al eredităţii. Apoi ne întorceam la Epicur care a sesizat existenţa unui raport între necesitate şi întâmplare şi care ne învaţă că fericirea se dobândeşte prin practicarea tuturor plăcerilor şi greu, greu reuşeam să ajungem la unele vederi comune. Aceasta însă nu dura mult timp, deoarece tot eu reveneam; Kant, în ultima analiză, ajunge la problema lucrului în sine şi consideră că lumea este o lume a aparenţelor pe care o sesizăm cu ajutorul simţurilor noastre.
În concluzie, totul este subiectiv, iar
lumea este aşa cum este şi noi nu o cunoaştem, nu ştim ce există în spatele aparenţelor, în spatele lucrului în sine. Lucrul în sine nu ne este accesibil. După
Schopenhauer, lucrul în sine este însăşi voinţa de a trăi. El arată că întreaga fiinţă a noastră este stăpânită de o serie de porniri, de năzuinţe, de tendinţe, de stăruinţe; totalitatea şi chintesenţa acestora se numeşte voinţa de a trăi. Nu numai omul ci toate animalele sunt într-o continuă agitaţie a voinţei. În lumea fizică se constată legea gravitaţiei care se manifestă sub formă de atracţie şi care ţine în echilibru tot universul. Tot ce se petrece în lume este manifestarea lucrului în sine, care nu este altceva decât voinţă, iar după Schopenhauer conştiinţa are rol subordonat voinţei. După Kant voinţa are un rol subordonat conştiinţei şi conştiinţa determină existenţa, iar după materialişti conştiinţa este un reflex al existenţei.
- Dar Nietzsche? zice Strati,
- Pe acesta nu este cazul să-l mai amintim, el a fost precursorul teoriei rasiale, al rasei pure.
- Da, dar el susţine că evreii sunt rasa cea mai tare, cea mai curată şi cea mai rezistentă şi că lupta evreilor a dovedit totdeauna răutate, gelozie şi laşitate.
Până la urmă, acceptând că şi pereţii
au urechi şi că nu se ştie cum se poate interpreta o discuţie despre teoreticianul rasei pure, este bine şi prudent să abandonăm acest subiect; apoi din nou îi prezentăm viaţa pe ere geologice, căutând să-i arăt legătura dintre regnul mineral şi cel vegetal, dintre plantă şi aimal, dintre unicelulare şi pluricelulare şi dintre vertebrate şi nevertebrate şi, când credeam că l-am convins, el întreba:
- Din ce cauză o parte din protozoare şi brahiopode au rămas netransformate şi încă multe alte fiinţe şi plante se găsesc şi astăzi aşa cu au apărut la începutul erei paleozoice?
- Totul are la bază legea conservării materiei, unele fiinţe au o putere mare de a rezista şi rămân insensibile la schimbările condiţiilor de viaţă, altele se adaptează mereu schimbându-şi forma şi modul de trai şi, în felul acesta evoluează, se prefecţionează iar cele rezistente rămân rudimentare, primitive.
După multe săptămâni de discuţii, chinuiţi de foame şi erodaţi de umezeală şi întuneric, parcă ajunsesem şi eu la concluzia că viaţa nu merită trăită. Obosiţi, cădeam într-un fel de letargie şi rămâneam în această somnolenţă ore întregi. Câteodată, în special după ciorba de seară care ne mai înviora, Strati continua să lâncezească şi să mediteze, iar eu mă ridicam în picioare şi recitam:
„Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare”. (M.Eminescu -
Luceafărul)
- Strati, observi în ce stiluri şi în ce limbaj a reuşit „luceafărul neamului românesc” să redea eternitatea materiei? Cu acestea îl introduceam în subiect şi reveneam la Schopenhauer şi Eminescu. El îl analiza pe Eminescu ca pe un adept al voinţei de a trăi, iar eu îl contraziceam spunându-i că deosebirea dintre gândirea lui Eminescu şi a marelui pesimist german este aceea că Eminescu aspira şi-şi dorea liniştea eternă, pe când la Schopenhauer liniştea eternă era o dogmă pe care o propovăduia.
Structura aflată sub imperiul voinţei este ilustrată în versurile:
„De atunci şi până astăzi colonii de
lumi pierdute
Vin din sure văi de haos pe cărări
necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorăsc din
infinit
Sunt atrase la viaţă de un dor nemărginit”. (M.Eminescu – Scrisoarea I)
Dorul nemărginit este voinţa de a trăi,
sau alte versuri schopenhauriene:
„Cu mâne zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi
Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma Precum când soarele apune
El şi răsare undeva”. (M.Eminescu –
Cu mâne zilele-ţi adaogi ...)
După atâta vorbărie, văzând că el nu are cu cine pleca la drum lung, s-a hotărât să se omoare prin spânzurătoare. A scos o sârmă de la un pat, a decălit-o prin frecare, i- a făcut proba şi a aşteptat noaptea. Moş Lazarovici, această trestie cu suflet, atent la tot ce discutam noi şi niciodată cu adepţii lui Schopenhauer, s-a prefăcut că-i este rău, a bătut în uşă şi l-a rugat pe gardian să-l scoată la WC. Pe culoar a spus gardianului tot ceea ce Strati are de gând să facă. Gardianul a anunţat ofiţerul de serviciu care a venit în celula 6, i-a confiscat sârma şi i-a dat câteva palme. Strati s-a supărat tare pe Lazarovici şi n-a mai vorbit cu el. În situaţia aceasta am mai stat împreună câteva zile până când pe bătrân şi pe Rădulescu i-a transportat la depozit, la închisoarea Văcăreşti.
După plecarea lor am reluat discuţiile asupra supremului act de curaj, discuţii neconvingătoare. Eu eram indiferent şi priveam toate prin prisma omului ce spera la libertate, ceea ce îl enerva pe amicul meu. Nefiind de acord să-mi pun lanţul de gât el s-a hotărât să se omoare şi să mă lase de izbelişte ca pe un laş. Urma ca peste noapte să se spânzure, mie revenindu-mi sarcina ca dimineaţă să bat în uşă şi să anunţ gardianul că în timp ce eu dormeam Strati şi-a pus capăt zilelor.
Pe la miezul nopţii când nu mai mişca nimeni pe culoar, până în momentul propus pentru supremul curaj, am hotărât să jucăm ţintar cu boabe fierte de fasole şi cocoloaşe de hârtie. Jocul fiind în toi şi atraşi de ţintar n-am observat că cineva ne urmăreşte pe vizor; era maiorul Florescu, şeful securităţii din Calea Rahovei. Acesta, observându-ne că practicăm jocuri nepermise, ne-a pedepsit cu o noapte de carceră. Carcera era un compartiment dintr-un fel de dulap cu şase despărţituri, în care încăpeau şase oameni, care n-aveau o altă posibilitate decât să stea în capul oaselor şi puţin încovoiaţi, deoarece boxa avea deasupra nişte gratii care te ţineau aplecat; dar parcă puse special pentru a te agăţa de ele pentru a te spânzura. Ştiind că Strati are sârma înfăşurată pe picior şi cum între noi era numai o scândură care ne despărţea, am încercat să-i vorbesc:
- Dane, ce faci?
- Am văzut gratiile şi mă străduiesc să scot sârma.
O scoate, şi-o pune la gât, mă salută,
se agaţă şi-şi dă drumul. Dar eşec total, prin spate printr-un mic vizor, un gardian ne urmărea. Când s-a agăţat, gardianul a intervenit imediat, a deschis uşa şi l-a scos afară. Totodată, am fost scos şi eu pentru că auzise discuţia dintre mine şi Strati, din care reieşea că eu îi cunoşteam intenţia. Ştiam, şi-l tăinuiam, mai mult, îl favorizasem. Am fost conduşi la ofiţerul de serviciu Gogu Chifane, căruia i s-a raportat „ce am săvârşit” şi ce abateri nemaintâlnite am făcut:
-Uitaţi-vă la ei, sunt nişte criminali. Atunci Chifane, un sublocotent mic şi
gras, cu ochii holbaţi şi injectatţi de băutură
şi tutun, tuciuriu până la negru, un ţigan brutal, fără suflet, ne-a bătut până ne-am pierdut cunoştinţa.
Când ne-am trezit din leşin eram în celula 6 şi am început să ne văităm de durere. Am ridicat capul plin de sânge şi de cucuie, cu ochii înlăcrimaţi, cu vânătări şi cu glasul stins i-am spus lui Strati:
- Măi Dane, termină, nu mai încerca să te omori că ne omoară pe amândoi Gogu Chifane.
După această nereuşită încercare el s-a
hotărât şi a declarat greva foamei şi a frigului. Din acea zi a refuzat să mănânce şi se culca pe jos pe cimentul pe care aproape că îngheţa apa.
După zece zile de foame şi frig nu mai reuşea să meargă pe picioare, rămăsese o umbră cu o paloare străvezie în obraji şi cu ochii scânteietori ca de pisică. Într-a zecea zi de grevă a venit un ofiţer care l-aîntrebat ce
dorinţă are şi pentru care motiv face greva foamei. El l-a rugat să-i aducă tutun şi a anunţat că nu renunţă la grevă până nu este pus în libertate. I s-a adus tutunul cerut. Era prin preajma sărbătorilor de Crăciun. Bine inspirat şi cu mult talent, cu o voce plăcută a cântat mai multe colinde. De la celulele unde erau închise fetele se auzeau glasuri
subţiri şi plăcute care cereau insistent să mai cânte. Gardianul nu ştia ce să mai creadă, nu mai avusese cazuri din acestea. Contrariat de situaţia absurdă în care se afla şi nedumerit,
se consola, ascultând şi el acele frumoase şi
duioase cântece.
Eu ştiam că Strati nu săvârşise nici o infracţiune cu caracter politic. Ştiam că din acest punct de vedere este curat ca lacrima, este nevinovat şi că în curând va fi pus în libertate, aşa că l-am rugat insistent ca imediat ce scapă din închisoare să treacă pe la unchiul meu, Vasile Bâgu ce locuieşte pe strada Tetrat nr.14 şi să-i spună că mă găsesc arestat şi că-l rog să-mi trimită un pachet cu paltonul şi căciula şi totodată să o anunţe pe mama, la Dorohoi, să-i spună că sunt pe Calea Rahovei la celula 6.
După 6 luni, la procesul Facultăţii de Ştiinţe, a venit mătuşa mea, soţia lui moş Vasile, care mi-a confirmat că a vizitat-o Dan Strati şi că n-a reuşit să obţină aprobarea pentru a-mi aduce haine de iarnă. Mult mai târziu, după ce am executat trei ani de puşcărie şi după ce am fost eliberat, umblând şi pribegind în căutarea unui loc de muncă, m-am întâlnit cu un coleg de liceu, cu Ursuleanu, student în anul VI la Medicină. L-am întrebat ce ştia de Dan Strati. El mi-a răspuns că-l cunoaşte foarte bine, că i-a fost şef de an şi că după ce a ieşit din închisoare a mai continuat încă două trimestre şi că prin luna mai, anul trecut, s-a otrăvit şi a murit în spital la Colentina. Înainte de a se otrăvi a avut grijă să-şi plătească datoriile precum şi crematoriul.
Dar să ne întoarcem la celula 6
Rahova. După eliberarea lui Dan Strati am rămas stingher şi cu un mare gol în suflet. Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza, toate sărbătorile de iarnă le-am făcut singur în întuneric şi lihnit de foame.
Simţeam cum mă apasă pereţii, simţeam că mă sufoc. Eram att de slăbit încât abia reuşeam să mă mişc. La această stare de neputinţă a contribuit şi acea bătaie cruntă primită în noaptea când am fost duşi la carceră, atunci când Dan Strati a vrut să se sinucidă.
Am adunat toate rupturile soioase de pe paturi şi le-am pus pe mine şi ghemuit sub ele continuam să meditez la filozofia lui Schopenhauer; apoi gândurile mă duceau în nordul Moldovei, mă duceau la sărbătorile Crăciunului de altă dată, din libertate. Îmi veneau în minte vacanţele de iarnă,
plimbările din amurg, ninsorile abundente şi nopţile feerice din ajunul Crăciunului. Ş- apoi în Moldova, noaptea Anului Nou este o noapte de basm. Cum înserează se aud micii urători pe la ferestrele gospodarilor şi sunând din clopoţei împodobiţi cu busuioc. Mai târziu apar flăcăii în grupuri gălăgioase, cu capra, ursul şi căluţul.
În sunetele farnfarelor şi orchestrelor, pe toate străzile şi pe toate uliţele se cântă, se joacă, se urează ani buni şi multe bucurii şi fericire. Peste tot numai veselie, peste tot trosnesc harapnicele şi gem buhaiele. Prin case belşug şi bună stare.
Din foamea, întunericul, singurătatea şi urâtul mă apasă din greu. Încerc să schimb câteva cuvinte cu colegul Tudorel Cârciumaru care zăcea într-o celulă perete în perete cu a mea:
- Tudorele, nu mai pot de urât şi de foame, sunt singur în mizeria şi umezeala aceasta de mai bine de o lună ...
El mi-a spus:
- Gheorghe, nu eşti singur, eşti cu Dumnezeu, roagă-te la El să te ajute şi vei vedea că o să ai altă stare de spirit.
Aşa am procedat şi am devenit un om cu un psihic mai sănătos, mai optimist şi cu credinţă şi speranţă că voi scăpa, că voi deveni liber.
Această stare de somnolenţă, de rugăciune şi de visare n-a ţinut mult, deoarece am fost invitat la anchetă. Abia îmi târam picioarele şi aş fi vrut să urc cele vreo douăzeci de trepte măcar în vreo două-trei ore. Gardianul nu m-a forţat şi nu m-a obligat să păşesc mai repede, mă vedea în ce stare eram şi ştia unde mă duce ...
Greu, greu, foarte greu am trecut prin toate chinurile şi prin toate torturile securităţii, care m-a anchetat şi m-a condamnat, căci pe acele vremuri securitatea te ancheta şi tot ea te condamna, procesul la tribunal fiind doar o simplă formalitate, o mascaradă, iar securiştii te trimiteau în temniţă cu atâta uşurinţă ca şi cum te-ar fi trimis la cules struguri.
Cu nădejdea în Dumnezeu, cu multă durere şi cu mult amar am reuşit să suport condiţiile inumane de la Jilava, reeducarea de la Piteşti şi munca istovitoare de la Canal,
ca până la urmă să mă eliberez, să-mi pot profesa meseria, să-mi pot întemeia o familie şi să-mi pot creşte un copil.
În prezent mulţumesc celui de Sus că am supravieţuit şi că am trăit să aud şi să văd scandându-se „Jos comunismul! Jos securitatea”, că am trăit să văd stând la tot felul de cozi postrevoluţionare pe călăii
neamului, că am trăit să văd pe aceşti satrapi, pe aceste bestii fără suflet şi conştiinţă stând senini şi cu neruşinarea care-i caracterizează alături de victimele pe care până ieri le-au maltratat, batjocorit şi călcat în picioare.

Istoria Liceului”Mihai Eminescu” Botoşani (14)

Mihai Matei

La 17 aprilie 1935 s-a organizat o serbare a cercetaşelor, o drumeţie la Agafton, apoi în zilele de 25-27 iunie o excursie în Bucovina şi-n Munţii Neamţului, vizitându- se Stânişoara, Borca, Broşteni şi mănăstirile din Judeţul Neamţ. Comandanta cercetaşilor, în locul profesoarei Adam a fost desemnată, în noiembire, Elvira Chiroiu.207 Un rol special, în educaţia elevelor l-a jucat “Crucea Roşie a tinerimii”, înfiinţată în anul 1922.208
De la început activă, secţiunea înfiinţată la Liceul „Carmen Sylva” purta corespondenţă cu un liceu de fete din Polonia, făcând schimb de cadouri, simboluri şi de idei din experinţa reciprocă.
Rezultatele la învăţătură, la sfârşitul anului se prezintă după cum urmează: s-au înscris 300 eleve (din care 36 au locuit la internat); au promovat 283 şi au rămas repetente 11; 6 eleve au fost eliminate. Procentul de peste 90% promovate indică acum o situaţie din cele mai bune înregistrate de liceu. La forma de învăţământ particular, la examen s-au prezentat 71 eleve şi au promovat 60; repetente au rămas 5, iar
6 s-au retras.
Aceste rezultate sunt şi urmare a modului cum liceul este condus de profesoara Elena Haralamb. Născută Răutu, licenţiată în ştiinţele naturii, la Universitatea din Iaşi, a funcţionat, ca suplinitoare, în anul şcolar
1917-1918, la Liceul „Laurian” şi la secţia normală mixtă. La Liceul „Carmen Sylva” a lucrat mai întâi ca suplinitoare, în anul şcolar
1920-1921, şi cu completare de catedră la Şcoala Comercială de băieţi. Devine titulară, în baza examenului de capacitate din anul
1923. A funcţionat apoi, ca detaşată, în
perioada 1 septembrie 1926 - 15 septembrie
1929, la Liceul Ortodox Nr. 1 din Cernăuţi. Este numită profesoară definitivă, prin I. D. Regal, începând cu 1 ianuarie 1928. Este delegată directoare pe 15 septembrie 1929 şi aleasă, cu unanimitate de voturi, de către colege, alegere confirmată de minister, care o numeşte director pe 3 ani. A condus liceul, cu pricepere şi demnitate, fiind apreciată de colege, în sânul cărora “domneşte - spun cadrele didactice - cea mai desăvârşită armonie”. Are raporturi din cele mai bune cu instituţiile culturale din oraş, cu Comitetul Şcolar, care la rândul său s-a ocupat stăruitor de dotarea şcolii cu material didactic. Iată ce consemna în procesul verbal, încheiat în urma verificărilor făcute, Inspectorul general al Ministerului Instrucţiunii, în zilele de 19-22 aprilie 1939, despre directoarea Haralamb: “Sub conducerea şi îndrumarea pricepută şi destoinică a dumneaei s-a creat o atmosferă de perfectă solidaritate colegială, armonie şi spirit de jertfă în sânul corpului didactic, iar şcoala merge pe drumul luminii şi adevărului.” 209 Comitetul şcolar, cu unele modificări în componenţa sa, şi-a îndeplinit cu pricepere şi chibzuinţă îndatoririle: Neculai Blebea, în calitate de preşedinte, şi Elena Haralamb, secretară, se ocupau de problemele acestui organism devenit inexorabil.
Anul şcolar 1935-1936 nu o mai are ca maestră de lucru şi comandantă a cercetaşelor, pe iscusita şi priceputa în toate, Netty Adam, fiind transferată la cerere la Gimnaziul de fete din Bistriţa. “În sufletele colegelor, care au apreciat-o şi iubit-o a

lăsat o duioasă amintire” – spun

documenetele şcolare.
În timpul anului au fost comemoraţi
20 de ani de la moartea Reginei Elisabeta, patroana spirituală a liceului. Cu această ocazie, profesoara Ileana Vasiliu, a prezentat biografia Reginei Elisabeta a României, în faţa colectivului de elevi şi de cadre, scoţând în evidenţă calităţile ei deosebite şi îndemnând tineretul să ia drept pildă viaţa acestei fiinţe superioare, pentru care singura fericire era împlinirea datoriei, singura mângâiere – munca, singura bucurie – frumosul.210
Se remarcă în continuare activitatea Secţiei Crucea Roşie a tinerimii di liceu, cu spectacole şi colecte de bani, ajutându astfel unele eleve, lipsite de mijloace, să poată urma şi termina liceul. Rodnică este şi munca cercetaşelor, Cohorta „Carmen Sylva” făcând excursii la Iaşi, Dorohoi şi Bucureşti, iar în vacanţa mare s-a participat la Tabăra de la Pojorâta, unde au desfăşurat activităţi împreună cu alte cohorte, în perioada 15 iulie-10 august 1936.211
Şi la sfârşitul acestui an de învăţământ se înregistrează rezultate bune, dovadă a spiritului harnic, disciplinei şi ordinei ce domnea în liceu, devotamentul profesional al cadrelor didactice care preiau din mers şi duc mai departe tradiţia şcolii. Era rezultatul politicii culturale şi de dezvoltare a şcolii, de până acum a statului român, liceele având de regulă secţii reale şi moderne, ce reprezentau o garanţie de seriozitate şi calitate; diploma de bacalaureat, obţinută în urma unui dificil examen susţinut la principalele materii de cultură generală, garanta temeinicia studiilor.
În februarie 1936, ziarul „Ştirea” informează cititorii despre „Agitaţia corpului didactic secundar”, despre adunarea generală extraordinară a „Asociaţiei profesorilor secundari”. Aici vorbitorii au cerut să se prevadă în bugetul ministerului, pe anul 1936/1937, sporurile pentru plata unor gradaţii, a definitivatului, întregirea salariilor profesorilor titulari numiţi cu 1 septembrie 1935 (ei fiind plătiţi ca suplinitori) etc. Moţiunea votată a fost înaintată Ministerului Instrucţiunii, Ministerului de Finanţe şi primului ministru.212 În al 50-lea an de la înfiinţare, în
anul şcolar 1936-1937, Liceul „Carmen Sylva” are unele modificări în ce priveşte repartizarea orelor, importantă fiind formarea unei catedre pentru filosofie şi drept, cu obligaţia pentru profesoara care predă să întocmească fişe individuale pentru toate elevele liceului. A fost încadrată, suplinitoare, în baza examenului de capacitate, pe această catedră profesoara Ecaterina A. Ispir. Tot pe baza examenului de capacitate, este numită pe catedra de limba germană profesoara Olga Banacovschi, fostă elevă a acestui liceu.
A crescut numărul fetelor cazate în internat, la 54, faţă de 43 în anul şcolar precedent. Pentru diminuarea unor datorii, Serviciul Financiar şi contabilitate al judeţului, acordă suma de 15.000 lei pentru întreţinerea internatului. Conducerea şcolii manifestă o deosebită grijă pentru cheltuirea fiecărui leu, evitarea sustragerilor şi a furturilor. Dovadă este şi faptul că, atunci când se sacrificau, pentru îmbunătăţirea hranei, păsări, porci, miei, asistau de regulă Elena Haralamb, directoarea, şi eliza Berizdo, economista unităţii, întocmindu-se pe loc un proces-verbal de înregistrare a cantităţilor de produse obţinute.213
O activitate fructuoasă desfăşoară, în continuare, Comitetul Şcolar, sub preşedinţia lui Nicolae Blebea. În mai multe şedinţe, se discută problema măririi sălii de gimnastică, transformarea localului internatului şi mărirea numărului sălilor de clasă, pentzru a cuprinde sporul de eleve, care veneau la liceu, cumpărarea unui pian şi întocmirea unei monografii care să fie gata la sărbătorirea a 50 de ani de la înfiinţarea unităţii. Este desemnată profesoara Gabriela Leonardescu cu îndeplinirea acestei obligaţii, pentru care s-a aprobat şi confirmat de Casa Şcoalelor suma de 24.000 lei. Comitetul a mai aprobat, în şedinţa din 30 mai 1936, cumpărarea unui imobil de la „Societatea doamnelor române”, local învecinat cu corpul de clădire al liceului, după amenajări, aici urmând să fie mutată şi să funcţioneze biblioteca şcolară.214
Au fost preocupări pentru dotarea, în continuare, a laboratoarelor liceului. Astfel, labortorul de geologie şi paleontologie de la Universittea din Iaşi, cu
adresa nr. 30/1936, expediază două colete cuprinzând „Colecţia de roci şi fosile”, comandată de liceu. Alte materiale didactice au fost comandate la Casa Şcoalelor: de exemplu, truse de fizică şi chimie sunt ridicate de la Bucureşti, de delegata liceului, profesoara M. J. Tilici.215
Liceul a fost inspectat de Petrescu Zoiţa, inspector general, la 4 noiembrie 1936, asistând la lecţii pe Elena Bodnaru, profesoară titulară de limbă latină, şi pe Zob Haralamb (Turiceanu), suplinitoare. La 15 decembrie 1936, inspectorul general I. Bujor a asistat la o lecţie de limbă română a profesoarei Ana Horga, la o lecţie de filosofie susţinută de Ecaterina Ispir şi la o oră de muzică realizată de Valentina Mihăilescu.
În cursul lunii martie 1937, inspectorii generali E. Pancu şi C. B. Paladi, asistând la mai multe clase şi ore de chimie, română, matematică şi desen, consemnează concluzii din cele mai bune.
Pe parcursul anului s-au derulat şi manifestări prilejuite de sărbătorile naţionale şi comemorările recomandate de minister. S- a sărbătorit ziua de naştere a „Marelui Străjer”, şezătoarea patriotică fiind pregătită de elevele cercetaşe, încadrate în Cohorta
„Carmen Sylva” şi conduse de profesoara
Elvira Chiroiu, în calitate de comandantă.216
S-au sărbătorit 1 Decembrie, 24
Ianuarie şi s-au comemorat 100 de ani de la naşterea marelui povestitor Ion Creangă. La fiecare eveniment, s-a susţinut câte o interesantă expunere, de către profesoare, urmând momente artistice pregătite cu migală şi talent, de un real efect educativ, mai ales pentru eleve.
În ziua de 10 mai 1937, s-a
prezentat Darea de seamă asupra activităţii
„Societăţii de lectură” a elevelor cursului superior, pe anul şcolar 1936-1937; prezentarea a fost făcută de eleva Virginia Negoiţă, din clasa a VIII-a. De activitatea Secţiei „Crucea Roşie a Tinerimii”, în acest an şcolar, s-au ocupat Elena Haralamb şi Margareta Stamatin, care au adunat, păstrat şi distribuit fondurile societăţii, ce constau din cotizaţiile anuale ale tuturor elevilor. S- au colectat 3.470 lei, din care, 30%, adică
1.050 lei, au fost trimişi Societăţii Naţionale de Cruce Roşie „conform statutelor”.
Activitatea de cercetaşe strejerie de la acest liceu, desfăşurată în anul 1936-
1937, a fost şi ea complexă, după cum se vede din Darea de seamă, întocmită de Elvira Chiroiu, comandanta Stolului şi Cohortei „Carmen Sylva”. Sunt evidenţiate în acest document acţiunile de cunoaştere a activităţii Crucii Roşii, apărarea contra gazelor asfixiante, cursuri de poştă şi telegraf, cu aplicaţii practice şi manifestări de educaţie religioasă.
Cursurile, expunerile şi demonstraţiile practice au fost făcute de ofiţeri ai Garnizoanei, medici şi specialişti din spitale, poştăşi telegraf, preoţi. S-au sprijinit elevele sărace şi femeile văduve cu mulţi copii.
Pentru modul cum au lucrat cerceta- şele-străjere, pe 8 iunie 19371 profesoara M. J. Tilici, delegata liceului la această manifestare, a primit, în Marea Sală a Tronului Regal, din mâinile M. S. Regele Carol al II-lea,
„Fanionul Stolului”. Cu acest prilej, M. S. Regele a conferit profesoarei Elvira Chiroiu, decoraţia „Virtutea cercetăşească”, de argint.
Activitatea străjerelor era autofi- nanţată, până acum, dar prin Circulara nr.
8080 din 15 martie 1937, Ministrul Educa- ţiei Naţionale şi Casa Şcoalelor şi a Culturii Poporului, adresată Liceului şi Comitetului Şcolar, se dă următoarea indicaţie, pentru în- tocmirea proiectului de buget pe noul an:
Comitetele şcolare vor sprijini moral şi du-

pă posibilităţi, material, unităţile de străjer, stabilindu-le o cotă din bugetele lor ordina- re”. Se motiva acest lucru astfel: “Având în vedere marea importanţă a străjeriei, menită să dea tineretului o educaţie morală, socială, naţională şi fizică, pregătindu-l astfel pentru ziua de mâine, conştienţi de datoriile lui şi însufleţiţi de cele mai bune sentimente de dragoste de ţară, de Dumnezeu şi de Rege, vă rugăm să prevedeţi în bugetul Comitetu- lui o cotă de 2% pentru Straja Ţării.217

Presa locală comentează favorabil activitatea străjerească subliniind faptul că ea „aduce un suflu nou în viaţa şcolii româneşti, Straja Ţării fiind o instituţie creată pe lângă Ministerul Instrucţiunii Publice, menită a întări, completa şi mai ales unifica acţiunea educativă a şcoalei asupra tineretului, în afară de zidurile clasei şi cu alte mijloace”. De fapt, copiilor le
plăcea să poarte uniformă, să defileze, în pas
cadenţat, să se joace de-a soldaţii.218
La sfârşitul anului şcolar 1936-
1937 rezultatele la învăţătură sunt următoarele: din 381 eleve înscrise, au promovat 359; au rămas repetente 7 şi s-au retras sau au fost eliminate un număr de 15. Această situaţie bună este completată de cea înregistrată la învăţământul particular, unde la examen s-au prezentat 81 eleve, au promovat 78 şi au rămas repetente 3.
Comitetul Şcolar, în frunte cu pro- fesorul N. Blebea, harnic, corect, priceput şi cu multă iniţiativă, se remarcă prin preocu- parea pentru extinderea spaţiului de şcolari- zare; astfel s-a cumpărat, în sfârşit, localul din proprietatea „Societăţii Doamnelor Ro- mâne”, local situat în vecinătatea Liceului
„Carmen Sylva”. Casa Şcoalelor şi-a dat consimţământul pentru folosirea sumei de
300.000 lei, din cont-depozit, pentru plata pe
loc, şi apoi încă 100.000 lei, peste trei ani.219
O altă implicare a Comitetului Şco- lar a fost aceea de a răspunde la apelul minis- terului de resort, de a participa la „renaţiona- lizarea românilor secuizaţi”. Comitetul a ho- tărât să înscrie în buget suma de 24.000 lei, cu care să se întreţină, cu totul gratuit, în in- ternatul liceului, două eleve din secuime, în viitorul an şcolar. Pentru participarea la a- ceastă operă, s-a ales comuna Bicsad din
secuime, comună aleasă şi de Liceul Laurian deoarece aici funcţiona o şcoală mixtă. S-a mai hotărât să fie primită în internat şi fiica preotului- învăţător, ortodox, din Bicsad, cu preţul redus de 6000 lei anual. De asemenea, s-au aprobat bani pentru premii şi pentru constituirea unei biblioteci a şcolii din Bicsad (suma era de 577 lei).220
Programul de românizare elaborat de N. Blebea cuprindea ajutorul şcolii din Bicsad cu material didactic, cărţi pentru bibliotecă, confecţionarea, la orele de lucru manual, a unor costume naţionale ce trebuiau trimise acolo, înzestrarea Bisericii Ortodoxe, ce se construia, cu odăjdii şi alte lucruri necesare, susţinerea unor conferinţe şi predici de către profesoarele Liceului „Carmen Sylva”, deplasate în localiate etc. Aceste probleme au fost supuse dezbaterii Consiliului profesoral care a aprobat şi s-a angajat să participe la aplicarea întocmai a lor.
Comitetul Şcolar s-a mai preocupat şi de procurarea de mobilier nou, cărţi pentru bibliotecă (în valoare de 30.000 lei), realizându-se totdată reparaţii de calitate la toate localurile. Acum contabilul Comitetului a decedat subit şi în locul lui a fost încadrată Susana B. Missir, absolventă a Secţiei comerciale a Externatului Secundar de fete din Botoşani, şi apoi diplomată a Şcolii Comerciale din Neuchâtel (Elveţia).

NOTE

207 Gabriela Leonardescu, op. cit. pag. 149

208 Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Liceul „Carmen Sylva”, Dosar nr. 4/1936-1937, fila 6

209 Ştirea”, Anul V, nr. 242, din 10 iunie 1935

210 Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Liceul „Carmen Sylva”, Dosar nr. 4/1936-1937, Fila 6

211 Revista Şcolii”, an XIII, nr. 2-3, Botoşani, februarie-martie 1936, articol „Straja ţării şi educaţia t ineretului”,

pag. 31

212 Încă din 1933, s-a încercat extinderea spaţiului şcolar, atunci când s-a trecut la liceul cu opt ani de studiu.

Arhitectul Stănescu a realizat un proiect şi un deviz. Suma însă era foarte mare, respectiv – 2.000.000 lei. În condiţiile crizei economice de atunci, această sumă nu putea fi obţinută; de aceea, iniţiativa a eşuat pentru moment, aceasta fiind reluată, cu insistenţă, în anii următori (n.n. – M. Matei)

213 Gabriela Leonardescu, op. cit., pag. 154

214 Idem, pag. 157

215 Ştefan Ciubotaru, Din trecutul şcolii botoşănene, profesori, învăţători, mărturii, Editura Axa, Botoşani, 1997,

pag. 74-76

216 Ştefan Ciubotaru, Pagini din istoria învăţământului botoşănean, op. cit., pag. 103

217 Ionel Bejenaru, Dicţionaul botoşănenilor, Editura Moldova, Iaşi, 1994, pag. 152

218 Mircea Muşat, Ion Ardelean, op. cit., pag. 397

219 Idem, pag. 889

220 Idem, pag. 891

 

Profile