Într-un peisaj neschimbat de generaţii, în satul Slătinioara, situat pe coasta Parângului şi anexat între timp oraşului din punct de vedere administrativ, Muzeul Momârlanului îşi aşteaptă vizitatorii. Momârlanii de pe Valea Jiului, populaţia de păstori ce trăia pe dealuri după cutumele străvechi, într-o evidentă distanţare faţă de oamenii veniţi din toate părţile să lucreze la mină, şi-au găsit o bună reprezentare la Muzeul Momârlanului din Slătinioara. Soţii Elena Mălinesc şi Petru Gălăţan sunt momârl...ani din Livezeni şi respectiv Dâlja Mare, sate din jur care au fost încorporate în municipiul Petroşani. Au lucrat la mină până la pensie, dar au crescut şi animale, ca momârlanii. Într-o casă de lemn cu arhitectură tradiţională din curtea casei, au amenajat un muzeu cu obiecte adunate numai din satele de momârlani, multe de o rară frumuseţe, despre care pot spune cu precizie cum se folosesc, căci sunt foarte buni cunoscători ai culturii locale. Hotărâţi să lupte pentru păstrarea tradiţiilor încă vii, organizează nedeia de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi pleacă cu piţărăii de Crăciun la urat, prin Asociaţia „Bujor-de-Munte'' Petroşani 2009 pe care au înfiinţat-o, căci aceste sărbători îi adună împreună pe localnici, ducând obiceiurile vechi în viitor. Momârlanilor le plac obiceiurile comunitare, cărora le dau o deosebită amploare. Înmormântarea, nunta, nedeia sunt sărbători cu sute de participanţi, mai bine zis, la care participă toţi, cu mic, cu mare. Nu e de mirare că Elena Mălinesc a ales să expună nunta într-una din cele două încăperi ale căsuţei care adăposteşte Muzeul. În interiorul bătrânesc, în care a păstrat cu sfinţenie obiectele bătrânei care le-a lăsat moştenire casa, a expus costume de sărbătoare astfel încât să reprezinte mirii, naşii, bătrânii, chemătorii. Plosca împodobită cu care sunt invitaţi la nuntă, instantanee de la diferite nunţi, patul împodobit şi lada de zestre plină de obiecte textile: lepedeie cu ciptă, căpătâie, şterguri, pricoiţe, ţeprag, pătureică, plocad şi desagi frumos ţesuţi, sugerând zestrea miresei, completează expunerea. Păpuşile îmbrăcate în port, manechine în miniatură, amintesc de copiii care se amestecă printre nuntaşi. Încăperea a doua este consacrată muncii. Războiul de ţesut, furca de tors, cămaşa de cânepă şi podişoarele cu vase de bucătărie reprezintă ocupaţiile feminine. O sarică de cioban expusă, original, pe un cuier de lemn, împreună cu obiecte care se găsesc la stână, sugerează ocupaţia principală a momârlanilor. Deschis abia în 2005, Muzeul Momârlanului mai are multe de arătat. Proprietarii doresc să integreze în muzeu o cămară tradiţională, construită pe o fundaţie de piatră cu beci, odată cu casa, o bucătărie de vară cu afumătoare, ca să poată transforma, cu încetul, Muzeul într-un ecomuzeu. Mai este prevăzută transformarea unui garaj într-o sală cu multiple funcţii, conţinând un punct de informare, o sală pentru expoziţii temporare, care să pună în valoare şi alte exponate, deocamdată ţinute în depozit, şi un punct unde localnicii meşteri să poată vinde turiştilor obiecte locale. Tot pentru a înzestra Muzeul cu cele necesare, proprietarii au ridicat şi câteva căsuţe din lemn, unde să-i poată caza pe cei dornici să rămână o vreme, să cunoască mai bine viaţa momârlanilor.
Localizare