Colecţia muzeală Conceşti

- -

Denumire:
Colecţia muzeală Conceşti
Domeniu:
Secţii:
Etnografie
Descriere:

Colecţia cu peste 500 de exponate cuprinde inventarul complet al gospodăriei ţărăneşti tradiţionale, mai ales ţesături şi componente ale costumului popular, unele cu o vechime de peste o sută de ani. Obiectele au fost adunate de bibliotecara Aglaia Bălinişteanu timp de peste zece ani şi găzduită în trei camere ale Casei de Cultură. Fiecare obiect donat este etichetat, astfel încât cei care îl privesc să ştie de unde provine, cui i-a aparţinut şi, mai ales, cât de vechi este. Piesele-cheie ale colecţiei de la Conceşti sunt cămăşile tradiţionale, at&...#226;t cele de sărbătoare, cât şi cele purtate în fiecare zi, extrem de rare în tezaurul etnografic al zonei, deoarece multe dintre modele nu s-au mai păstrat. Astfel, prin grija şi atenţia Aglaiei Bălinişteanu, au fost păstrate cămăşi de soacră, cămăşi de mire, cămăşi bărbăteşti lungi, folosite când mergeau la câmp, cămăşi de copii, cămăşi ţesute în foiuri, cu poale, dar şi costume populare de sărbătoare, chingi sau brâie, catrinţe, iţari, sumane, ştergare de nuntă şi batiste de vornicel, cum astăzi nu se mai găsesc nicăieri în judeţ.


Județ:
Botoşani
Localitatea:
Conceşti
Comuna:
Conceşti
Adresa:
Casa de Cultură
Cod poştal:
36541
Program:
La cerere
Subordonare administrativă:
Consiliul local
Importanţă:
Locală
Anul înființării:
2009
Cod deținător:
7120010
Clasate:
 
Publicații:
  • Margareta Mihalache, ,,Cămaşa de sărbătoare din Colecţia muzeală Conceşti” , Editura Agata, Botoşani, 2009.