Colecţia de artă românească Lucian Pop cuprinde circa 250 de lucrări, în marea lor majoritate de pictură (şi de sculptură şi grafică), ce oferă, prin opere de mare valoare, o imagine succintă, dar reprezentativă asupra picturii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea, până în contemporaneitate. Colecţia mai include şi circa 300 de monede româneşti moderne. Experienţa de tip cognitiv şi spiritual pe care o presupune întâlnirea cu opera de artă din spaţiile muzeelor şi expoziţiilor este o cale de acces de neînlocuit spre conţin...ut ideatic şi emoţional al creaţiei. Expoziţia de muzeu, prin rolul său instructiv-educativ şi recreativ, îndeplineşte o importantă funcţie socială. Publicul de azi tot mai bine pregătit, cu o experienţă vizuală bogată şi diversă, doreşte să probeze capacitatea spaţiului muzeal de a-i oferi trăiri complexe care să înglobeze atât impactul cu opera in sine, cât şi cu un spaţiu construit/ambientat în aşa fel încât să înlesnească trăiri speciale: piese valoroase într-un spaţiu şi o atmosferă specifice. La ora actuală, Colecţia deţine un număr de 19 lucrări de pictură clasată în patrimoniul cultural naţional, categoriile tezaur şi fond.