Realizat în parteneriat cu Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP Iaşi), Muzeul Copilăriei în Comunism cuprinde o expoziţie permanentă împărţită în două secţiuni: o parte recreează atmosfera dintr-o sală de clasă specifică perioadei comuniste, iar cealaltă parte este dedicată atmosferei de acasă a copilului acelor vremuri, în care vom regăsi diverse obiecte familiare şi familiale. Comunismul românesc a însemnat, pe lângă atâtea lucruri dramatice pe care „istoria mare'' le consemnează, şi o ...încercare cotidiană de creare a „omului nou'' încă din primele momente ale existenţei individului. Iar muzeul de faţă îşi propune să marcheze, printr-o serie de exponate din epocă, tocmai această „istorie mică''. Expoziţia permanentă are la bază preocuparea Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi de a aduce la un loc şi a valorifica exponate din acea epocă, de-a lungul anilor fiind organizate diverse expoziţii temporare în acest sens, precum „Copilăria părinţilor noştri'' şi „Muzeul Vieţii Cotidiene în Comunism'', realizate în anul 2014, sau „D’ale propagandei 1.0'', realizată în anul 2016. Conceptul şi amenajarea sălii de clasă aparţin USLIP Iaşi, iar sala dedicată obiectelor familiare copilăriei comuniste se bazează pe donaţiile în exponate ale USLIP Iaşi, Asociaţiei „Patrimoniu pentru comunitate'' (APC) şi Asociaţiei pentru Ospitalitate Culturală (AOC).
