Situat în zona sudică a oraşului Focşani, mausoleul a fost construit pe baza unei iniţiative publice, cu sprijinul Societăţii „Cultul Eroilor'' şi al administraţiei locale. Lucrările au început în 1927 şi au fost finalizate în 1931. Proiectul a fost realizat de către arhitectul State Baloşin având ca inspiraţie arta bizantină. Materialele constitutive sunt: beton, piatră, cărămidă. Stratul exterior este tencuit în culoare albă. Caracteristica structurală distinctivă a mausoleului o constituie prezenţa a trei cupole, acoperite cu segmente metalice finisate ş...;i finalizate prin câte o lucrare plastică în formă de cruce. În subsolul mausoleului se găsesc 750 de cripte funerare, în care sunt depuse osemintele a cca. 2619 de eroi români şi ruşi căzuţi în decursul luptelor din regiune.