Sala de expoziţie găzduieşte una din cele mai importante colecţii de artefacte francmasonice din România, de la colecţionari privaţi dar şi din colecţii publice. Vizitatorul va face o incursiune imaginară de la începuturile francmasoneriei universale până la cea din prezent, prin intermediul obiectelor prezentate, multe dintre ele piese rare, de o mare valoare. Începând cu uneltele masonice devenite simbol al mişcării fraterne, continuând cu primele planşe ce reprezintă procesiuni masonice redate prin gravuri, diplome originale de sec. XIX şi XX, medalii masonice, paramente masonice, statuete, săb...ii şi obiecte de ceremonial masonic, toate aceste obiecte expuse conferă vizitatorului o experienţă unică pe plan naţional şi o incursiune inedită în misterele francmasoneriei.