Muzeul a fost înfiinţat în conacul familiei lui Costache Negri, construit la începutul secolului al XIX-lea, în stilul casei ţărăneşti din Moldova, de tip evoluat. În anul 1943 clădirea a fost declarată monument istoric şi s-a luat hotărârea de a fi transformată în muzeu. Această intenţie s-a materializat abia după 25 ani, actuala formulă organizatorică fiind inaugurată la 21 mai 1986. În cele şapte săli de expoziţie se regăsesc mobilier şi piese de artă decorativă, din renumite stiluri europene, ce erau la modă în saloanele boiereşti d...in perioadă; picturi, fotografii şi documente relevante pentru viaţa şi activitatea lui Costache Negri, familiei şi colaboratorilor săi. Sunt expuse şi bunuri culturale, cu valoare memorială, legate de personalităţi precum: Mihail Kogalniceanu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza etc. În felul acesta, se poate percepe mai coerent, ambientul în care s-au manifestat spiritul paşoptist, cel unionist, precum şi maniera în care acestea s-au concretizat într-un secol (al XIX-lea), într-o lume românească racordată la civilizaţia europeană.
