Clădirea, construită înainte de 1860, în care a locuit poeta Otilia Cazimir (1894 - 1967) între 1908 - 1967 a fost restaurată între anii 1970 - 1972 şi în 1977, după cutremur. Casa fusese cumpărată de părinţii poetei când avea 4 ani, ea locuind aici până la sfârşitul vieţii. Sunt expuse icoane din secolul al XVIII-lea cu ferecături de argint, fotografii inedite, cărţi cu autograf, manuscrise, scoarţe moldoveneşti, mobilier şi obiecte personale ale poetei. Obiectele sunt expuse în două camere şi un hol, redând mediul în care a trăit şi a creat... cunoscuta scriitoare. Portrete ale sale sau peisaje din zona Bucşinescu, realizate de pictori din şcoala ieşeană, precum Victor Mihăilescu-Craiu, Nicolae Constantin ş.a. dau măsura preţuirii de care se bucura Otilia Cazimir în rândul artiştilor plastici.
