FORUM CULTURAL

versiunea originală aici

Anul I, nr. 1, mai 2001 (1)

PUBLICAŢIE TRIMESTRIALĂ

EDITATĂ DE DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ŞI PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL BOTOŞANI

Apropo...

Instituţiile de stat care îşi asumă răspunderea organizării culturii naţionale(...) nu pot avea ca scop crearea culturii ci numai crearea condiţiilor prielnice de dezvoltare a ei, descoperind, stimulând şi organizând colaborarea tuturor elementelor culturale. (D.Gusti)

Publicaţia - Forum Cultural - pe care cutezăm a o realiza trimestrial se vrea o modestă dar curajoasă încercare de a prezenta puncte de vedere ale unor specialişti în domeniul conservării şi valorificării patrimoniului cultural naţional, proiecte culturale realizate în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale, cu structurile societăţii civile, cu ONG -uri, asociaţii ale creatorilor, instituţii de cultură.

Vom crea un spaţiu în care se pot promova valori, credinţe şi idealuri, comunicarea cu sine şi cu aproapele său, toate acestea conducînd la formarea gustului artistic şi a deprinderilor intelectuale. În felul acesta viaţa culturală a comunităţii locale va conduce la încurajarea participării, deopotrivă a creatorilor şi consumatorilor de cultură.

Dana Petraru

Biserica şi cultura

Protos.Luca Diaconu

"Sufletul culturii este cultura sufletului" (A.Rademacher)

Acesta este titlul unei cărţi publicate în 1996 de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române cu binecuvântarea P.F. Teoctist, Patriarhul României, a prof. Teodor Popescu, unul din cei mai mari profesori de teologie şi ai culturii româneşti.

Credem că este foarte nimerit să redăm în rândurile de faţă un rezumat al acestui capitol "Biserica şi cultura" aşa cum l-a tratat acest mare savant român şi care poate răspunde la multe şi posibile întrebări care vor exista faţă de noul minister sau cel puţin faţă de nouă titulatură a Ministerului Culturii şi Cultelor.

Creştinismul a apărut în epoca unei culturi înfloritoare, dar vicioase. A fost combătut ca şi astăzi, în numele acestei culturi, de care greco-romanii erau mândri pe drept cuvânt.Era considerat un pericol pentru cultura antică, pentru că îi arăta slăbiciunile şi vestea o viaţă nouă, al cărui duh este diferit de cel al lumii. Şi totuşi <duşmanul> culturii a fost salvatorul culturii.

Pentru multă lume, Biserica şi Cultura constituie două realităţi diferite, ba chiar opuse.

Sub acest aspect de contrast şi de <conflict> le-a privit şi le priveşte o mare parte a societăţii moderne. Pentru mulţi credincioşi cât şi necredincioşi - unii, istorici, filosofi, sociologi, Biserica este o instituţie obscurantistă, potrivnică procesului culturii.

Opinia care atribuie creştismului o anumită opoziţie fată de cultură nu este întru totul greşită. Ca religie, creştinismul nu are scopuri culturale. Religia îl leagă pe om de Dumnezeu şi îl orientează către El. Ea afirmă sufletul, nemurirea, veşnicia, viaţa de dincolo.Scopul său nu se limitează la lumea aceasta. Creştinismul are ca ideal să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, care nu este din lumea aceasta (Ioan 18,36)...

Cultura, în schimb, este îndeletnicire omenească închinată scopurilor pământeşti... limitată şi legată de condiţiile din viata aceasta. În accepţia sa generală, cultura, care este adesea identificată cu civilizaţia, reprezintă suma activitătii umane... care a schimbat faţa pământului. Cultura este destinul firesc, pământesc al omului, reprezintă legătura omului cu pământul pe care locuieşte şi pe care îl transformă prin munca sa;... se deosebeşte, deci, de religie atât prin geneză, cât şi prin motivaţie şi scop.Religia îl preamăreşte pe Dumnezeu, cultura îl preamăreşte pe om. Religia este transcedentă şi teocentrică, cultura este relativă şi antropocentrică. Creştinismul este mesajul lui Dumnezeu care ne cheamă la El, ne mântuieşte. Cultura nu ne mântuieşte, ţelul său fiind bunăstarea pe acest pământ.'

Această deosebire de esenţă poate genera conflicte între creştinism şi cultură; (P. 214216) este vorba de un conflict de principii şi tenainte opuse, pe care istoria le-a cunoscut sub diferite forme şi în epoci diferite. Cea mai gravă şi mai îngrijorătoare criză dintre creştinism şi cultura care a existat şi nu a dispărut este cea a raporturilor dintre ele. Într-adevăr, cultura modernă este strălucită, dar din păcate nu totul este bun şi sănătos în această splendidă cultură; ea nu ne asigură o viaţă mai bună. "Civilizaţia ştiinţifică ne-a închis 'lumea sufletului, ne-a rămas numai cea a materiei." (Dr. Alexis Carrel). Această civilizaţie este viciată de defecte şi mizerii, a căror gravitate o resimţim din ce în ce mai acut.

Moravurile, care sunt cea mai înaltă expresie a culturii - care sunt cultura însăşi în ceea ce are ea mai elevat şi mai curat, cultura sufletească - îndeosebi moravurile sunt cele care înăspresc, sentimentele umane devin vulgare, omul moral decade.Omul civilizat al timpurilor noastre redevine un primitiv şi un păgân. Este rezultatul firesc al culturii sale, ştiintifice şi tehnice fără îndoială, dar care sacrifică aspiraţiile sufleteşti pentru cele trupeşti şi preferă satisfacţiile prezente, pământeşti in locul celor veşnice.Omul modern trăieşte pentru pământ, pentru astăzi, crede în existenţa sa somatică şi limitată, practică indiferenţa religioasă şi morală; îl uită pe Dumnezeu şi viaţa de dincolo, işi crează idoli, are cultul plăcerii, al interesului, al forţei, devine egoist, dur, fără scrupule, urmăreşte doar câştigul şi satisfacerea instictelor şi poftelor sale. (p. 218) Creştinismul nu este o metodă de rezolvare a dificultăţilor temporale în istorie, dar orice religie are influienţe asupra culturii. Religia nu este numai legătura omului cu Dumnezeu, ci şi o concepţie despre viaţă, o disciplină de viaţă, o practică. Doctrina religioasă este un răspuns la marile probleme ale existenţei şi ale vieţii. Fiind în acelaşi timp şi credinţă şi morală, creştinismul impune o viaţă morală, conferă vieţii un sens superior, este o religie culturală prin excelenţă. Creştinismul a creat condiţiile morale, singurele care pot garanta dezvoltarea armonioasă a vieţii omului şi a culturii sale, ale unei culturi superioare, solide şi valabile pentru toate veacurile, (p. 219)

Principiul cultural al creştinismului este de ordin moral. Or, un astfel de principiu caracterizează adevărata cultură. O cultură imorală este un non-sens, ea devine un sinonim al pierzaniei. Cultura vizează îndeosebi educaţia sufletului. Ea trăieşte din suflet, este peniru suflet şi nu poate ignora nici neglija existentele sale cele mai legitime, care sunt spirituale şi morale Pe bună dreptate s-a spus că "sufletul culturii este cultura sufletului" (A. Rademacher). Lucrând pentru desăvârşirea omului, creştinismul lucrează, deci, şi pentru cultură. Mântuind sufletul, mântuieşti cultura. El pune în valoare şi desăvârşeşte sufletul omenesc, care este izvorul, motorul, raţiunea de a fi a culturii. Lumea nu a cunoscut o altă forţă culturală de valoarea creştinismului, un generator de cultură tot atât de eficace ca religia mântuirii (p.220). Se ştie că biserica a fost salvarea vechii culturi greco-romane care, roasă de vicii, încetează de a mai fi creatoare. Cultura modernă, în esenţa , este vechea cultură greco-romană, transfigurată şi transmisă nouă de Biserica medievală. Ea este, astfel, opera milenară a Bisericii, este o cultură creştină, atât căt a fost cu putinţă aşa ceva. Renaşterea şi umanismul, revoluţiile, descoperirile, progresul general şi ştiinţa au contribuit la slăbirea elementului său religios, făcând din ea o cultură profană, laică, ba chiar anticreştină.

Decizia Revoluţiei franceze, devizele noilor revoluţii sociale nu sunt altceva decât principii creştine. Creştinismul îşi păstrează întotdeauna dreptul de paternitate asupra culturii moderne, pe care acesta nu îl poate nega. Creştinismul are întotdeauna şi datoria de a opera asupra culturii, datorie de la care nu se poate eschiva.(p. 223)

Biserica nu trebuie să rupă relaţiile cu cultura, nu-i poate întoarce spatele, are nevoie de aceasta şi este chemată să o ajute; ea se află şi trebuie să rămână întotdeauna mai presus de cultură, o instituţie supraculturală, întrucât este mai presus de fire - instituţie divino-umană. Alianţa sa cu cultura este condiţionată şi limitată, nu merge până la capăt, ci se opreşte acolo unde conştiinţa Bisericii de Trup al lui Hristos îi cere să se oprească. Cultura poate rătăci, poate decade, se poate chiar compromite. Cultura modernă este bolnavă. Biserica trebuie să o trateze ca aţare, luându-şi desigur, toate precauţiile pentru a se feri de o molipsire funestră.

Cultura modernă este cucerirea lumii; Biserica trebuie să-i înveţe pe om că la nimic nu-i va folosi de va cîştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde (Matei16, 26). Biserica trebuie să lupte pentru primatul spiritual, pentru a repune spiritul în drepturile sale.Cultura este materialistă, creştinismul are cu ce s-o înduhovnicească. Biserica nu se va lega, deci, de formele culturii, îi va judeca intenţiile , duhul, sensul, şi va încerca să le pună în aplicare pe ale sale. Rolul civilizator al Bisericii a fost şi va fi întotdeauna cel de a impune legea morală mai presus de toate celelalte.în viaţa noastră, această valoare este răsturnată, călcată în piciore, discreditată, defăimată. Aceasta este cauza esenţială a tuturor relelor de care suferim. Biserica trebuie să restabilească ordinea morală, singura care permite omenirii să- şi păstreze neatinse instituţiile fundamentale, ca familia şi Statul. Dacă nu se va redresa voaloare morală, viaţa oamenirii va fi ameninţată - şi este deja - de catastrofe morale şi sociale.. "Dacă Evanghelia nu este un program cultural, ea este în schimb un program mai măreţ şi mai necesar culturii umanităţii:este spiritul însuşi al culturii, sufletul' unei culturi cu adevărat superioară, armonioasă, binefăcătoare, sufletul unui program al culturii, sufletul culturii sufletului."

Prima ctitorie a doamnei Elena Rareş, Biserica Sf. Gheorghe, a sărbătorit anul acesta 450 de ani de existenţă şi slujire continuă. Biserica a fost ridicată în 1551, fapt dovedit de inscripţia situată deasupra uşii de intrare:

"Elena, fiică de Despot; Doamna răposatului Petru Voevod a zidit acest hram întru numele Sfintului mare Mucenic Gheorghe în târgul Botoşanilor, în zilele Domnului Io Ştefan Voevod şi s-a săvîrşit în anul 7049 (1551) luna lui octombrie."

Fiind una din cele mai vechi biserici ale oraşului noştri şi datorită valorii sale arhitectonice şi istorice este clasată între monumentele istorice.

Pentru că în Botoşani se ţineau iarmaroacele cele mai mari din Moldova, Petru Rareş dăruie acest târg Doamnei sale Elena, fiica despotului sârbesc Ioan. După cum ne relatează Miron Costin în Letopiseţul său, Elena Rareş locuia aici la Botoşani, fiul ei cel mare ajuns la domnie după moartea lui Petru Rareş a domnit din acest oraş, iar în timpul domniei celui de-al doilea fiu Ştefan, ea ridică aici bisericile Sf. Gheorghe şi Uspenia.

Arhitectura bisericii resimte influenţele ctitoriei lui Ştefan cel Mare, Popăuţi, înscriindu-se armonios în arhitectura citadină botoşeneană. Ctitoria are formă de cruce, turlă pe naos şi era împodobită la exterior cu discuri ceramice smălţuite şi colorate aşezate în brâie. Interiorul este împărţit, asemănător tuturor bisericilor creştine în naos, pronaos şi altar, iar indicii sau informaţii că ar fi fost pictată şi că ar fi posedat odoare bisericeşti, nu există. în vecinătatea bisericii s-a ridicat şi un turn clopotniţă.

De-a lungul timpului biserica suferă mai multe reparaţii, mai întâi sub domnia lui Mihai Racoviţă. Tot atunci clopotniţa veche este dărâmată şi se ridică o clopotniţă nouă alipită zidurilor bisericii.

În perioada 1910-1914 sub îngrijirea lui Nicolae Iorga, care era preşedintele Comisiunii Monumentelor Istorice, biserica este restaurată şi consolidată, iar faţada a fost îmbrăcată cu un placaj de piatră şi cărămidă apartentă aşa cum se păstrat până în zilele noastre.Clopotniţa de secol 18 a fost dărâmată şi înlocuită printr-o copie a celei de la Popăuţi, amplasată în colţul de nord al curţii.în urma acestor lucrări de restaurare au fost înlăturate elementele de arhitectură baroce şi clasiciste. Noul model propus a primit influenţa arhitecturii bisericilor din Ţara Românească şi anume: reducerea pantei acoperişului, coborârea cu doi metri a zidăriei triconcului, îmbrăcarea faţadei cu placaj de piatră şi cărămidă. Aceste intervenţii nu au readus clădirea la modelul original.

Cu toate că se află în centrul vechi al oraşului biserica a fost de-a lungul timpului una din cele mai sărace din Botoşani. Motivul ar fi că în jurul ei locuiau mulţi armeni şi evrei, iar parohia avea la începutul secolului 60 de enoriaşi marea lor majoritate muzicanţi sau oameni săraci.

În urma cercetărilor arheologice efectuate în anul 1997 s-au găsit urmele unei temelii mai vechi faţă de cea de la 1551, care relevă existenţa unor construcţii anterioare aici, posibile mai vechi lăcaşuri de cult. Aceste urme pot duce la determinarea altor orizonturi ale formării târgului Botoşani, anterioare anului 1439, data de atestare cunoscută în prezent.

Biserica este legată şi de una din primele peceţi ale oraşului, ce-1 reprezintă pe Sf. Gheorghe călare , omorând balaurul. Datorită faptului că acest "Sf. Gheorghe" ce este socotit patronul ocrotitor al oraşului Botoşani la 8 octombrie 2000 a avut loc un eveniment deosebit pentru "Târgul Doamnei" prin aducerea la Botoşani a moaştelui acestuia .

Oricât de glorois ar fi trecutul bisericii "Sf. Gheorghe" nu poate fi eludată starea fizică precară în care se află acum. Este de datoria întregii comunităţi locale de a salva acest vechi lăcaş de cult şi arhitectură medievală românească, simbol al istoriei Botoşanilor, fie şi la acest ceas aniversar, al împlinirii a 450 de ani. Astfel prin indiferenţă şi lipsă de acţiune nu vom mai avea ce sărbători săvărşind un adevărat sacrilegiu.

Pentru ca viaţa să ne curgă altfel decât acum, e nevoie să ne scuturăm de ură, invidie şi micimi sufleteşti. într-o lume în care nu facem altceva decât să orbecăim, lipsiţi de certitudini legate de o alta, singura speranţă e gândirea pozitivă, admirarea jumătăţii pline a paharului şi perpetua căutarea a ideilor menite să schimbe, fie şi cu un milimetru, un status you complet anost. O asfel de idee şi-a avut geneza în ultima iarnă, ea născându-se într-o zonă ce trăieşte, predilect, din amintirea unor înaintaşi iluştri. Timid mai întâi, gândul a prins putere pe măsura materializării, ideea transformării Pietonalului Unirii într-o inimă culturală a oraşului viabilizându-se de la o zi la alta. Plecată de la Mihai Mălaimare, ideea s-a ramificat cu trecerea timpului, înfăţişarea ei trecută, prezentă şi viitoare semănând, uimitor, cu o gorgonă culturală. În zilele în care ne punem grijile în sertarul existenţei şi scormonim după motive de sărbătoare, stropii artezienelor înviorează locuri ce nu mai seamănă, nici pe departe, cu ce ştiam. Gardurile şi pereţii prind viaţă, străluminându-se de icoane şi de emoţiile celor ce le privesc. Ca într-un caleidoscop complicat, week-end-urile religioase cu icoane şi încondeieri de ouă - îmbracă subita haină laică la răsturnări temporale de clepsidră. Pe Pietonalul deschis tuturor, nu numai unei elite, în ţinută de gală, s-au succedat şi vor mai prinde viaţă spectacole de muzică populară şi dansuri ale micuţilor, ultimii punctînd recent o zi mondială a dansului. Deşi s-ar putea gândi că vremea e "inamicul public nr. 1"al unor manifestări în aer liber, s-a dovedit că gustul ancestral al oamenilor pentru frumos domină rafale de ploaie, oricât de furioase. De chiar ziua oraşului oameni şi umbrele au asistat, în zgomot de aplauze, la virtuozităţile "Datinei", perseverenţa lor demonstrând că mrejele televiziunii nu sunt, încă atotstăpânitoare. Şi asta nu e totul. Prin grija celor decişi să lase în urmă un siaj cultural, pe Pietonal se vor aduna curând etnici conlocuitori, ce ne vor vorbi, prin cântece şi dansuri, despre tradiţiile ce le-au asigurat supravieţuirea. După ei, strada artezienelor se va transforma într-o scenă deschisă pentru spectacole de marionete, un punct culminant urmând a fi marcat spre finele acestei luni. Pentru micuţi ce nu şi-au pierdut - în plină eră a calculatoarelor - puritatea copilăriei, Pietonalul se va transforma într-o lume de poveste, inundată de jucării.La şirul de tarabe, copii vor deveni negustori în toată legea, ei urmând a vinde celor ca ei jucării la care sunt dispuşi să renunţe. Funcţie de imaginaţia organizatorilor şi acelor dispuşi să intre în "joc", Pietonalul se va identifica, mai curând decît am crede, cu o"Scenă cu ziduri de fum"- ce se va petrece în spaţiile deschise fiind menite, în special, celor cărora pauperizarea le-a blocat o viaţă, accesul spre lumea artelor.

Răspunzând la Chestionarul arheologic propus de Al Odobescu în 1870, privind vestigiile arheologice din România, învăţătorul I.Băncilă amintea de urmele aflate pe cetăţuia de la Corni şi încheia sugestiv ..."acum s-au răspânditu aceste semne"...

Într-adevăr, curgerrea timpului este neiertătoare şi în fiecare an numeroase vestigii arheologice dispar datorită factorilor naturali dar şi acţiunii uneori inconştienţe a omului. Cu toate acestea, 130 de ani de cercetare pe teritoriul actual al judeţului Botoşani au permis conturarea unei hărţi arheologice cu "o bogăţie de semnalări de-a dreptul uimitoare", după cum se exprima în 1976 prof. D. M. Pippidi în prefaţa la Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, Botoşanii devenind, prin bogăţia numeroaselor aşezări străvechi "un adevărat muzeu în aer liber".,

Primele preocupări, datând de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului următor, au permis strângerea unor bogate informaţii (sub forma unor chestionare) şi elaborarea, pe aceasta baza, a unor repertorii, dicţionare sau lucrări de sinteza. Realizările sunt legate de activitatea lui Al. I. Odobescu, N. Densuşianu, D. Frunzescu, N. Filipescu - Dubau, C. Chiriţă, Vasile I. Nădejde, I. Ţiţu ş.a. Prin cercetările efectuate de Grigore Ştefanescu (1885), I. Simionescu (1901-1902) ş.a. au fost descoperite staţiuni paleolitice importante în comunele Mitoc şi Ripiceni. Deceniul 3 al secolului XX marcheaza începutul cercetării arheologice propriu-zise, prin săpăturile efectuate de N. N. Moroşan (1925-1929) la Ripiceni - Izvor (paleolitic) şi de Hortensia Dumitrescu la Horodiştea - Păltiniş (aşezare întărită cu şanţuri şi valuri de

pământ - datând din veacurile VII-VIII d. H.). Pentru începutul deceniului 5, istoriografia mai reţine sondajele efectuate de Radu Vulpe (1941) şi Anton Niţu (1943) în aşezarea culturii Cucuteni de la Truşeşti - Ţuguieta.

Începând cu anul 1949, când, sub egida Academiei Române, se organizeaza ample campanii de săpaturi arheologice, zona Botoşanilor va atrage numeroşi specialişti de marca de la institutele şi universităţile din laşi şi Bucureşti, care, valorificând în chip strălucit rezultatele cercetărilor, vor include Botoşanii în circuitul arheologic naţional şi internaţional. Contribuţii deosebite au adus Ion Nestor, Vladimir Dumitrescu, Mircea Petrescu - Dîmboviţa, Radu Vulpe, Alexandrina D. Alexandrescu, Maria Bitiri, Mihalache Brudiu, Vasile Chirica, Marin Dinu, Adrian C. Florescu, Ion Ioniţă, Attila Lászlö, Silvia Marinescu - Bîlcu, Emil Moscalu, C. S. Nicolaescu - Plopşor, Anton Niţu, Alexandru Păunescu, Rodica Popovici, Victor Spinei, Dan Gh. Teodor, Silvia Teodor, D. Tudor, Nicolae Ursulescu ş.a.

Urmare a interesului aparte acordat de specialişti, Botoşanii sunt printre puţinele zone din România în care s-au făcut investigaţii pe scara larga pentru aproape toate epocile. Pentru paleolitic, deosebit de importante au fost cercetările de la Ripiceni şi Mitoc - Malu Galben. Eneoliticul (cultura Cucuteni) este strălucit reprezentat la Corlăteni, Truşeşti şi Drăguşeni. Perioada de tranziţie la epoca bronzului este bine atestata la Horodiştea. Bronzul timpuriu este cunoscut în parte prin cercetările din tumulii de la Corlăteni, Cotârgaci şi Prăjeni, iar Bronzul târziu (cultura Noua) îndeosebi prin cele de la Truşeşti. Epoca fierului este atestată la Corlăteni (Hallstatt timpuriu), Stânceşti (cetăţile fortificate traco-getice), Horodiştea, Lozna (depozit: peste 50 piese de fier), Cucorăni, Botoşani - Dealul Cărămidăriei, Ripiceni-lzvor (Laténe), ultimele trei, ca şi Ipoteştii, fiind reprezentative şi pentru cultura carpică (sec. II-III d.H). Intens cercetată a fost, de asemenea, epoca migraţiilor, cunoscută, în diferitele ei etape, prin cercetările de la Bold - Manoleasa, Mitoc, Crasnaleuca, Hăneşti.Truşeşti, Ionăşeni (sec. IV d.H.), Horodiştea (sec. IV-V, VII-VIII), Ripiceni - Izvor (sec. IV şi VI-VII, VIII-IX), Botoşani - Dealul Cărămidăriei (sec. IV-V), Cucorăni (sec. VI-VII). Epoca medievala este bine ilustrata prin descoperirile de la Fundu-Herţei (sec. IX-XI), precum şi prin cele de la Bold- Manoleasa, Stânceşti, Mitoc, Horodiştea, Hudum (doua necropole), Ripiceni - Izvor şi Lunca - Vârfu Câmpului (sec. XIV-XVII).

Deosebit de importanta a fost activitatea desfaşurată, timp de peste doua decenii, de soţii Emilia şi Nicolae Zaharia, care au contribuit în măsura importanta la identificarea multor situri arheologice (prin cercetări de teren) şi la investigarea, prin săpături, a unora dintre acestea.

Începând din anii '70, cercetarea arheologică botoşeneană. va fi reprezentata cu pricepere şi pasiune, timp de peste 25 de ani, de Paul Şadurschi, muzeograf şi, o perioadă, director al Muzeului Judeţean Botoşani. Pe lângă numeroasele situri investigate, participări la sesiuni şi colocvii, precum şi articolele de arheologie publicate, Paul Şadurschi rămâne în istoria arheologiei prin doua realizari remarcabile. Prima este legata de conceperea şi realizarea expoziţiei de baza a Muzeului (1977), în cadrul căreia partea de arheologie (care reprezintă mai mult de jumatate din spaţiul întregii expoziţii) este strălucit reprezentata prin materiale descoperite în principalele situri din judeţ. Cea de a doua consta în elaborarea, în colaborare cu cercetători de la Institutele de Arheologie din Bucureşti şi laşi (Al. Păunescu şi, respectiv, V. Chirica), a Repertoriului arheologic al judeţului Botoşani, lucrare de înalta ţinuta ştiinţifica, premiata de Academia Româna. Menţionăm că la data tipării repertoriului, în urmă cu 25 de ani, se semnalau 1700 de situri arheologice, la care s-au adăugat de atunci prin strădaniile arhelogilor botoşăneni alte câteva sute de staţiuni.

Contribuţii importante la cercetarea siturilor arheologice de pe teritoriul judeţului au adus, de asemenea, arheologii; Octavian - Liviu Şovan, prin săpături întreprinse la Ipoteşti, Tocileni, Stânca, Victoria-Stăuceni, Cotu- Copălău, Miorcani, Hănesti, Nichiteni, Mihălăşeni ş.a. în staţiuni din epocile Hallsttat, sec. II-III şi IV-V; Lidia Dascălu la Brăeşti şi Crasnaleuca (sfârşitul epocii bronzului, cultura Noua), Maria Diaconescu (cultura Cucuteni) şi, în ultimii ani, Florentin Burtănescu (bronzul timpuriu): Participând, singuri sau în colaborare, la numeroase campanii de săpături, aceştia au îmbogăţit informaţiile despre perioadele abordate de fiecare în parte, valorificând totodata, rezultatele cercetărilor prin comunicări ştiinţifice, prezentate la sesiuni şi colocvii naţionale şi internaţionale, participări la expoziţii naţionale şi internaţionale (Milano, 1994), ca şi prin publicarea unor importante studii şi articole. Cercetările efectuate în necropola culturii Sântana de Mureş - Cernjachov de la Mihălăşeni (520 de morminte) au scos la iveală un material de o inestimabila valoare care au impus numele staţiunii pe plan mondial. Cercetările efectuate în aşezări şi necropole ale culturii Noua, contribuie, în buna măsură, la cunoaşterea particularităţilor acestei civilizaţii de la sfârşitul epocii bronzului

Muzeul de Istorie Botoşani este un punct de referinţă pentru cercetătorii interesaţi de descoperirile paleolitice, cele privind cultura Cucuteni, cultura Noua, civilizaţia geto-dacică, civilizaţia dacilor liberi, începutul epocii migraţiilor, începuturile epocii medievale. Toate aceste colecţii s-au bucurat de o excelentă apreciere din partea a numeroşi specialişti din străinătate (S.U.A., Franţa, Germania, Norvegia, Belgia, Cehoslovacia, R. Moldova etc.).

În viitor, arheologilor de la Muzeul dinBotoşani le revin sarcini de mare răspundere.Ei au datoria de a îmbogăţi colecţiile prin noicercetări de teren, de a continua şi definitiva evidenţa riguroasă a patrimoniului arheologic (situri şi obiecte de patrimoniu) şi de a participa cu competenţă la cercetarea ştiinţifica, activitate ce a devenit în prezent o componentă obligatorie a activităţii tuturor unităţilor muzeale. Şi nu în ultimul rând, de a se implica în aplicarea Legii 182 din 2000 privind ocrotirea patrimoniului cultural national.

Munca arheologilor de la aceasta instituţie este strălucit ilustrată şi prin revista "Hierasus", aflata la a unsprezecea apariţie, publicaţie ştiinţifica cu un conţinut predominant arheologic, la apariţia careia contribuie, de asemenea, numeroşi colaboratori de valoare. Larga circulaţie a revistei (peste 120 de instituţii din ţara şi străinătate) permite, pe de o parte, includerea cercetării arheologice botoşănene în circuitul ştiinţific naţional şi internaţional, şi, pe de alta, contribuie, prin schimb de carte, la îmbogăţirea fondului documentar al instituţiei.

Pe malul lacului Sinoe "la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului " (Strabon) se află cetatea Histria - prima colonie greacă de pe ţărmul de vest al Pontului Euxin şi cel mai vechi oraş de pe teritoriul ţării noastre. Întemeiată pe la mijlocul secoluluial VIII-lea (aprox. 657) î.Chr, după Eusebius, sau în ultimele decenii ale aceluiaşi secol de coloniştii din Milet, Histria a avut o dezvoltare neîntreruptă atît în perioada greacă, cît şi în cea romană, reprezentînd pentru o lungă perioadă de timp cel mai însemnat centru economic şi comercial de la gurile Dunării. Strategia aşezării se justifică, pe de oparte, prin condiţiile prielnice de pescuit, iar pe de alta, prin uşurinţa cu care de aici, pe drumuri de apă se putea pătrunde în spaţiul traco-getic. Dezvoltarea economică şi schimburile comerciale au determinat apariţia semnelor premonetare sub forma unor vîrfuri de săgeţi din bronz în trei muchii (5-9 g) şj sub formă de frunze de salcie (4,5-6,5 g) ca mai tîrziu să apară monedele "cu roată" şi către mijlocul secolului al V-lea î. Chr.

DRAHMĂ HISTRIANĂ- emisiune de argint (7,688,42 g).

Simbolurile de pe aversul şi reversul drahmelor nistriene se referă la cetate (la comunitate) şi nu se abat de la deprinderile răspîndite în lumea greacă. Astfel, pe avers, drahmele au redate două capete alăturate, inversate, reprezentări nemaiîntîlnite decît pe monedele Histriei.Cu toate strădaniile specialiştilor, enigma rămîne nedezlegată. Interpretări ale arheologilor şi numismaţilor: Wiese şi Eckel au apreciat în ele Dioscuri. Vossius a apreciat că sînt cele două guri ale Dunării (prin care anticii credeau că se varsă în mare)

Pick apreciază că sînt reprezentaţi zeii vînturilor, protectori pentru navigatorii histrieni, în direcţii opuse (dinspre fluviu şi dinspre mare), în general, în dezlegarea reprezentării de pe aversul drahmelor histriene cercetătorii admit ipotezele: " cele două capete reprezintă două divinităţi ce fac aluzie la doua idei, evenimente sau fenomene opuse.Pe avers este redat principalul zeu - adorat de Histria - Apollo.

Reprezentarea de pe revers, încadrată într-un pătrat adîncit (quadratum incusum) redă un vultur pe un delfin (emblema oraşului) avînd în partea superioară înscris numele oraşului (IETP sau ISTPI ).

În secolul al IV-lea î.Ch. la Histria continuă să apară emisiuni monetare, dar reversul nu mai prezintă - quadratum incusum- iar stilul reprezentărilor de pe ambele feţe este mai evoluat. Pe lîngă inscripţia IXTPH mai apar litere izolate şi monograme, semne ale atelierelor monetare sau magistraţilor monetari.

Greutatea acestor drahme scade pînă la aproximativ 5 g. clasificate după etaloanele ponderale practicate.

Cercetătorul O. Iliescu apreciază:

-piesele cu greutăţi în jurul a 8,4 g sînt emise pînă la anul 480 î.Chr..

-piesele cu greutăţi de aproximativ 7 g sînt emise după sistemul fenician, între 480-450 î. Chr.. piesele cu greutăţi mai mici, cu apartenenţă la sistemul eginetic, sînt plasate ulterior anului 450 î.Ch.

-concomitent cu drahmele, pentru nevoile de schimb din interiorul cetăţii, la Histria

s-au emis încă din a doua jumătate a secolului al V-lea, diferite tipuri de monede de bronz.. Primele monede de acest fel sînt de dimensiuni mici (C 5, 8, 12 mm), sînt turnate din bronz, au pe avers o roată cu patru spiţe, iar pe revers inscripţia UT. în secolul IV-I î.Ch. aproape toate emisiunile au pe revers emblema oraşului şi inscripţia IITPIH.iar pe avers efigiile zeilor Apollo, zeul fluvial Istros, Dionysos, Helios, Demetra, Hermes. Activitatea atelierelor monetare ale Histriei autonome încetează complet pe la mijlocul secolului I î.Ch., odată cu pătrunderea armatelor romane în Scytia Minor (Dobrogea), precum şi datorită ocupării temporare a cetăţii de către geţii lui Burebista. Cetatea capătă dreptul de.a-şi relua activitatea monetară în vremea împăratului roman Antonius Pius (138-161 ). Noile emisiuni, toate din bronz, cu puţine excepţii au redate pe avers efigia şi titulatura împăraţilor romani în vremea cărora s-au emis, iar pe revers o serie de zeităţi greceşti cu inscripţia KTPIHNQN şi rareori vulturul pe delfin ca o reminiscenţă din perioada monetăriei autohtone. Pe reversul acestor piese, denumite monede coloniale, ca şi la cele similare din alte oraşe greceşti, siglele izolate semnifică valori nominale. Activitatea monetară a Histriei încetează odată cu emisiunile din timpul împăratului Gordian al ll-lea (238-244) ca urmare a decăderii economice şi politice a oraşului, cauzată de incursiunile şi atacurile populaţiei migratoare.

Drahma histriană, cea mai veche monedă care a circulat pe teritoriul actual al României rămîne un etalon al numismaticii româneşti, subiect de continuare a cercetărilor pentru noile generaţii de specialişti şi motiv în plus de recuparare, conservare si ocrotire.»

Casa Manolaghe Iorga ridicată în secolul 18 este una din casele vechi cu structură moldovenească din Botoşani. Ea a aparţinut lui Manolache Iorga, străbunicul marelui istoric Nicolae lorga.

Casa, ca şi celelalte locuinţe din mahalaua Vrăbienilor se afla în mijlocul unei grădini pomenite astfel de Nicolae Iorga :"casa moşului mieu Manole, cu atâţia arbori în livadă, încât pare că nu i-aş fi putut număra..." În 1909, Al Saint Georges, la acea vreme (proprietar al casei) îi trimite lui Nicolae lorga o scrisoare în care îi descrie clădirea: "Casa noastră, aşezată în fundul ogrăjei, pe strada Belvedere trebuie să aibă peste 100 de ani... Deci, dacă casa este făcută de Manolache Iorga de bună seamă, casa, dacă nu e cea mai veche din Botoşani, e una din cele mai vechi clădiri ale oraşului. Rândul întâi al casei e făcut din piatră şi e aşa de gros încât s-ar fi putut zidi o casă cu 5-6 caturi pe această temelie; rândul de sus e făcut din cărămidă şi e mai înalt decât cel de jos; podul e făcut din bârne mari de stejar, cari singure alcătuiesc o adevărată avere. Casa de cînd a fost zidită n-a suferit aproape de loc schimbări şi aşa cum e, îşi păstrează azi forma ei originală. În genereal casa, îţi face impresia unei clădiri vechi şi intinse. Te simţi trăind cu trecutul, respiri parcă atmosfera pacinică a celor vechi." Clădirea cuprinde pivniţa de vinuri cu acces din exterior şi pivniţa de alimente care comunică cu vestibului central de la parter.

Parterul are încăperi grupate în jurul unui mare vestibul, iar etajul era destinat locuinţei. Intrarea principală, orientată către vest, a fost pusă în valoare printr-un pridvor ridicat pe un corp de intrare la parter, prevăzut cu arcade şi acoperit cu boltă cu muchii teşite Pridvorul este astăzi transformat într-o încăpere închisă, dar cu o coloană de lemn cu modenatură clasicistă, angajată în peretele etajului, arată că în prima sa formă pridvorul deschis a fost susţinut de coloane de acest tip.

Accesul la etaj se face printr-o scară acoperită, înconjurată printr-un pitoresc portic cu stâlpi de lemn care permite legătura adăpostită de ploi între parter şi etaj.În acestă casă, şi-a avut sediul mulţi ani Societatea muzicală "Armonia".

Din 1980, clădirea a intrat în circuitul valorilor patrimoniale de arhitectură veche, supusă fiind în anul următor lucrărilor de restaurare. Din 1989 în această frumoasă clădire funcţionează Muzeul de Etnografie care oferă posibilitatea cunoaşterii unor mărturii ale culturii materiale şi spirituale din zona Botoşani. Arhitectura tradiţională, ocupaţiile, meşteşugurile, ţesăturile pentru decorarea interiorului locuinţei şi obiectele de folosinţă casnică, portul şi accesoriile pentru obiceiurile de Anul Nou, reflectă talentul şi măiestria creatorilor populari locali. Deseori, muzeul devine gazdă pentru manifestările expoziţionale temporare, spectacole muzical-folclorice şi filmări, afirmându-se activ în viaţa culturală a Botoşanilor.

Drumuri prin Botoşani

Cotidianul existenţei noastre ne face deseori să trecem nepăsători pe lîngă locuri, monumente, clădiri, oameni ,câteodată, fără să apreciem întotdeauna valoarea lor.

Rămînem miraţi cînd călători de aiurea rămîn impresionaţi de bogăţiile ce bucură sufletul şi care sînt la îndemîna noastră, deseori fără să le dăm cuvenita atenţie. Sugestiile de mai jos pot constitui o schiţă a unui concept mai larg, denumit turism cultural, care, inteligent pus în valoare poate constitui o soluţie pentru o existenţă mai bună.

Un prim traseu ar cuprinde localităţile Botoşani (şi împrejurimi) - Dorohoi - Liveni.

În acest circuit sunt cuprinse obiectivele:

Centrul vechi Botoşani: este ridicat la sfîrşitul secolului XIX, pe o structură complexă de beciuri boltite dispuse pe două nivele şi executate din piatră care au

folosit ca loc de refugiu pentru populaţie în timpul năvălirilor şi adăpost pentru mărfuri. Clădirile sunt cu parter sau parter şi etaj. Spaţiile boltite de la parter au avut rol comercial iar etajul avea destinaţia de locuinţe.În arhitectura centrului vechi se reflectă toate curentele de influenţă europeană.

Biserica "Adormirea Maicii Domnului"-Uspenia: este ctitorie a Elenei Rareş din 1552 când târgul Botoşani era apanaj domnesc. Aici a fost botezat în 1850 Mihai Eminescu. În apropierea bisericii se află marcat şi locul unde s-a aflat casa familiei Eminovici, unde s-a născut Mihai Eminescu.

Mănăstirea Popăuţi: Biserica a fost ridicată de Ştefan cel Mare în 1496 în cadrul unei curţi domneşti mai vechi. Arhitectura este o sinteză mai reuşită "din perioada de maximă înflorire a stilului de epocă din zona Moldovei de Nord. Pictura în curs de restaurare este de o înaltă calitate şi datează de la începutul, sec.16. Mănăstirea Popăuţi este singura care păstrează turnul clopotniţă iniţial din perioda ştefaniană (1496), construit din piatră brută şi cu interesante particularităţi arhitecturale.

Casa memorială "Nicolae Iorga": este casa copilăriei celui mai de seamă istoric român, înfiinţată în 1965. Este o casă de lemn cu arhitectură populară şi cerdac. Obiectele personale ale savantului: manuscrise, fişe de corespondenţă, ediţii princeps ale unor cărţi scrise sunt sugestive pentru legătura lui Iorga cu oraşul în care a primit cea dintâi învăţătură.

Muzeul de etnografie: funcţionează în una din cele mai vechi case cu structură moldovenească din Botoşani, casa "Manolache lorga", ridicată în secolul 18. Ea a aparţinut lui Manolache Iorga , străbunicul marelui nostru istoric Nicolae Iorga. Din 1980 clădirea a intrat în circuitul valorilor patrimoniale de arhitectură veche şi adăposteşte secţia de etnografie şi artă populară a Muzeului judeţean, oferind posibilitatea cunoaşterii unor mărturii ale culturii materiale şi spirituale din zona Botoşani.

Muzeul de istorie al judeţului Botoşani: păstrează cele mai «vechi relicve de locuire umană de pe cuprinsul tării(de peste 100.000 de ani).

În municipiul Botoşani îşi desfăşoară activitatea: Orchestra populară "Rapsozii Botoşanilor". Taraful "Datina", Ansamblurile folclorice "Balada"şi "Mărgineanca"

Cazarea se poate face la hotel:"Rapsodia" , hotel "Parc" .hotel "Tineret "

Satul Cătămărăşti Deal:

Expoziţie cu vânzare de produse ceramice - Sonia Iacinschi

Comuna Mihai Eminescu: Memorialul Ipoteşti, care cuprinde: Casa memorială "Mihai Eminescu" - este casa copilăriei poetului construită de Gheorge Eminovici în 1849 după ce cumpărase jumătate din moşia răzeşească Ipoteşti. Clădirea actuală este reconstruită în 1977 şi este o casă de ţară modestă din paiantă cu pridvor. Bisericuţa de lemn "Mihail şi Gavril": a fost ridicată de familia Eminovici la 1825 şi a servit apoi şi ca biserică a satului. Biserica de zid "Mihail şi Gavril" a fost ridicată în 1938 la stăruinţa lui Nicolae lorga

Mormintele părinţilor Gheorghe şi Raluca Eminovici: se află în cimitirul din vecinătatea bisericilor şi a casei memoriale. Tot aici sunt îngropaţi şi cei doi fraţi mai mari ai poetului: Iorgu şi Nicolae.

Biblioteca cu donaţia Laurenţiu Ulici

Expoziţia "Trecut-au anii"

Lacul cu nuferi şi rezervaţia "Codrii de aramă"

Satul Agafton:

Mănăstirea Agafton : Biserica din lemn a fost clădită de sihastrul Agafton înainte de 1729, iar biserica nouă din deal a fost ridicată între 1838-1843 de către Agapia Curt. Cele două biserici împreună cu grupul de case de factură tradiţională care adăpostesc personalul monahiei constituie un ansamblu etnografic de arhitectură. În vecinătatea bisericuţei de lemn se află şi mormintele mătuşilor lui Mihai Eminescu (Fevronia, Safta şi Olimpiada). Tabăra de elevi- cu posibilităţi de cazare de 250 de persoane, în camere cu 1,2,3 şi 4 paturi, preţuri cuprinse între 60.000 şi 120.000lei.

Municipiul Dorohoi

Biserica "Sf. Nicolae": este o ctitorie de seamă a lui Ştefan cel Mare din 1495 care păstrează destul de bine conservată pictura realizată în timpul lui Ştefăniţă Vodă. Aceasta are o valoare deosebită şi reprezintă un moment al evoluţiei picturii din Moldova.

Muzeul "George Enescu"

Expoziţia cu vânzare de sticlărie şi porţelan "Glass porcelain Manufactures Debelly"

Expoziţia cu vânzare de ceramică "Maxîm"- primitive art collection"

Restaurant "Trei brazi" Satul Liveni

Casa memorială "George Enescu" : este casa în care s-a născut şi copilărit în primii ani marele compozitor George Enescu. A fost inaugurată în anul 1958, iar mai apoi reorganizată. Atmosfera de familie este reînviată de materialul muzeistic original: fotolii, mese, pian, ceas.

Un al doilea traseu propus se referă la o zonă împădurită din sudul judeţului unde au fost ctitorite principalele mănăstiri:

Localitatea Vorona :

Mănăstirea Vorona şi Sihăstria Voronei

Biserica principală cu hramul "Naşterea Maicii Domnulùi" este ctitorită de Rafael arhimandritul în 1835 pe locul uneia din lemn, fondată de călugări veniţi de peste Prut în 1600.

Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului"este ctitorită în 1793 şi conservă două tablouri pictate pe pânză, de o rară frumuseţe: "Judecata Universală" şi "Patimile Mântuitorului".

Biserica "Sf. Nicolae" păstrează catapeteasma -capodoperă de artă şi pictură fină. Aici a făcut primii paşi în tainele vieţii monahale Preafericitul Părinte Teoctist. Mănăstirea adăposteşte şi o bogată colecţie de obiecte de cult (cărţi, icoane, odoare bisericeşti) adunate de la lăcaşele de cult din judeţ.

Expoziţia de măşti populare Gheorghe Ţugui.

Satul Coşula

Mănăstirea Coşula: este ridicată în prima perioadă a domniei lui Petru Rareş, la 1535 de către vistiernicul acestuia Mateiaş. Biserica păstrează pictura murală originală de o deosebită valoare din secolul 16. Prima traducere a operelor lui Herodot în România a fost făcută de călugării de la Coşula.

Pod medieval de piatră peste râul Miletin

Zona de lacuri a judeţului permite organizarea unui turism sportiv (canotaj, vânătoare şi pescuit sportiv)şi instalări de corturi. Principalele acumulări sunt: Lacul Stânca Costeşti, Dracşani, Negreni, Calul Alb, Costeşti, Hudeşti şi lacul cu insulă Hăneşti.

În anul 1946, Ia 6 ani de la moartea năprasnică a lui Nicolae Iorga, ziarul "Liberalul" publică discursul comemorativ rostit de Henri Focillon, intitulat "Hommage a un grand roumain".Textul respectiv denunţa oribilul asasinat săvârşit

de membrii Gărzii de Fier, prin care se răpeau Franţei şi României "una din forţele cele mai tari şi mai curate din cîte legau frăţia de suflet dintre cele două patrii". Această iniţiativă a presei bucureştene avea să fie ultima tresărire de conştiinţă românească - exprimată public cu ocazia comemorării istoricului - dinaintea instaurării regimului dictatorial comunist.

Din 1947 până în 1965, tăcerea a coborât peste uriaşa moştenire ştiinţifică şi culturală, răsfrângâdu-se şi asupra casei copilăriei din oraşul natal Botoşani.

Supraveţuind din secolul trecut, clădirea ce păstra urma paşilor copilului atins de aripa geniului, împărtăşea soarta celorlalte ctitorii ale istoricului.Ajunsă într-un avansat stadiu de degradare, casa oferea adăpost ocazional unor persoane defavorizate de soartă. în această stare, de casă părăsită se găsea în 1965 , cînd se împlineau 25 de ani de la moartea savantului, iar numele său era înscris printre personalităţile culturale româneşti propuse de UNESCO pentru a fi sărbătorite. Astfel decizia înfiinţării Casei memoriale "Nicolae Iorga" din Botoşani a fost luată atunci de către autorităţile locale. Din cauza stării avansate de degradare s-a procedat la reconstrucţia unei clădiri noi pe vechiul amplasament.

Între 1967 -1971, a funcţionat în clădirea muzeului un punct documentar, patrimoniul muzeului reducându-se la un modest fond de carte. A urmat perioada de constituire patrimonială ,1a care şi-au adus contribuţia mai multe personalităţi culturale botoşănene, între ei amintim pe Angela Olaru, Lucian Valea, Elena Dicu. La amenajarea primei expoziţii permanente s-a solicitat colaborarea domnului Frasin Munteanu-Râmnic, biograf al istoricului şi muzeograf la casa memorială din Vălenii de Munte, între anii 1971-1990 muzeul memorial a funcţionat neîntrerupt şi s-au primit mai multe donaţii astfel că zestrea patrimonială a ajuns în 1990 la circa 2700 de bunuri muzeale.

În 1990, după aproape două decenii de la inaugurare, expoziţia permanentă din casa memorială "Nicolae Iorga"dădea semne evidente de îmbătrînire. Proiectul de reorganizare tematică a parcurs un drum lung şi dificil din 1982 şi pînă la realizarea practică din 1990, cu ocazia comemorării semicentenarului morţii.

În conformitate cu noua orientarea tematică s-a pornit de la un amănunt legat de existenţa familiei Iorga, care în perioada 1886-1880 a ocupat doar jumătate din locuinţă -nefiind proprietari şi locuind în calitate de chiriaşi. Această situaţie a permis îmbinarea caracterului strict memorial cu cel muzeistic- documentar. Astfel în cele două încăperi ocupate de familia Iorga s-a realizat o reconstituire de epocă. în spaţiul rămas disponibil, respectiv holul şi celelalte două camere s-a amenajat o expoziţie foto-documentară şi o sală multifuncţională, unde sunt expuse primele ediţii ale operei lui Nicolae Iorga. Ultima încăpere adăposteşte o bibliotecă istorică, alcătuită din carte curentă achiziţionată în ultimii ani.O succintă descriere a expoziţiei permanente actuale, se impune de la sine.

Salonul familiei era o încăpere în care copii aveau rareori acces. Aici s-a imaginat un interior, datând din ultimile decenii ale secolului trecut, aparţinînd unei familii cu un venit modest, dar cu un trecut prosper, timp în care s-au acumulat o serie de bunuri , provenind din agoniseala proprie sau moştenite de Ia familii avute din care proveneau cei doi părinţi.în reconstituire s-.a pornit de la însemnările cu caracter memorialistic ce au aparţinut lui Nicolae Iorga , fără de care atmosfera unei epoci de mult apuse era greu de realizat.

În camera copiilor, pasiunea cititului de care era stăpânit fiul cel mare - Nicolae- este sugerată de etajeră cu cărţi, o masă de scris, un sfeşnic cu lumânare .Expoziţia foto-documentară ce se desfăşoară în holul supranumit tindă conţine colecţia de manuscrise şi materiale care evidenţiază activitatea ştiinţifică şi cea politică a Iui Nicolae Iorga.

De la inaugurare expoziţia a fost apreciată de un public numeros şi valoros; însemnările din Cartea de Onoare o dovedesc cu prisosinţă. Pentru mediatizarea expoziţiei s-au realizat interviuri radiofonice, articole de popularizare în presă, s-au publicat studii, s-au realizat interviuri,iar cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naştere s-a realizat un film documentar care a fost difuzat pe TVR-Internaţiona!.

AGENDA CULTURALA.

1. Zilele "George Enescu", ediţia XXV-a

Primăria Botoşani Filarmonica de Stat Botoşani D.J.C.C.P.C.N. Botoşani 11-13 mai

Botoşani-Dorohoi -Liveni 2.

2. Educaţia permanentă prin universităţi populare, centrul pilot I -Vîrfu Câmpului

D.J.C.C.P.C.N.Botoşani, Primăria Vârfu Câmpului

Societatea Culturală "Ecoul Siretului"-Vârfu Câmpului 12 mai

Vîrfu Câmpului

3. Atelier de lucru :"Proiecte culturale iniţiate de rromi"

D.J.C.C.P.C.N.Botoşani Asociaţia "P.omani bari" Botoşani Asociaţia "Divano romano" Ştefaneşti 18 mai Botoşani

4. Festivalul interjudeţean de folclor"Satule, mândră grădină", ediţia a XIII-a

D.J.C.C.P.C.N'Botoşani

Primăria comunei Bucecea

Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a

Tradiţiei şi Creaţiei Populare Botoşani

19-21 mai

Bucecea

5.Festivalul de folclor "Laleaua pestrită", Ediţia I

D.J.C.C.P.C.N Botoşani

Primăria comunei Vârfu Câmpului

Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a

Tradiţiei şi Creaţiei Populare Botoşani

27 mai

Vîrfu Câmpului

6. Festivalul judeţean "Moştenite din bătrâni" Ediţia XXO-a ' D.J.C.C.P.C.N Botoşani Liceuj Vorona

Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Botoşani 3 iunie Vorona

7. Zilele "Nicolae Iorga" -120 de ani de naştere

Casa memorială "Nicolae Iorga" D.J.C.C.P.C.N Botoşani 5-6 iunie Botoşani

8. Zilele "Octav Onicescu" D.J.C.C.P.C.N Botoşani Fundaţia"Octav Onicescu'-Botoşani Regia Autonomă Judeţeană APA Botoşani 9 -10 iunie Botoşani

9. Tabăra de pictură "Ştefan Luchian" D.J.C.C.P.C.N Botoşani D.J.C.C.P.C.N. Iaşi 15 -27 iunie Ştefaneşti

10. Zilele "Mihai Eminescu"

Memorialul Ipoteşti -Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu"

Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu"Botoşani Teatrul "Mihai Eminescu"Boto°ani Orchestra populară"Rapsozii Botoşanilor" Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Botoşani Primăria Botoşani Muzeul Judeţean Botoşani D.J.C.C.P.C.N.Botoşani 14-15 iunie

Botoşani -Vorona - Ipoteşti

Odată cu sărbătorirea zilelor oraşului, 23 aprilie 2001, la început de secol şi mileniu, Primăria municipiului Botoşani a editat şi lansat Albumul "Municipiul Botoşani" care s-a dorit a fi o carte de vizită pentru botoşeneni şi o invitaţie pentru oaspeţii noştri.Albumul este util prin bogăţia de informaţii şi imagini ce le conţine şi redă în chip sugestiv personalitatea oraşului Botoşani.