FORUM CULTURALocr necorectat, versiunea originală aiciAnul X, nr. 2, iunie 2010 (37)
PATRIMONIU ARHEOLOGIC Florin Hău, Ştefan Dejan Raport privind cercetările arheologice preventive din centrul istoric al municipiului Botoşani-Parcarea 3 ....................................................................................1 Ioan Ignat Cercetări arheologice de teren pe teritoriul satului Stânca, com. George Enescu, jud. Botoşani (2)................................................................................................16 PATRIMONIU MOBIL dr. Valentin Coşereanu Eminescu – realitate şi sublimare poetică(4)…………………………..……………..21 dr. Lucia Olaru Nenati Junimea Moldovei de Nord, o săgeată în timp(8) (Structură, colaboratori, program, particularităţi,mentor)……..………….……….24 Gheorghe Bâgu Mărturisiri din întuneric(21)…………………..….…………………………….……28 Mihai Matei Istoria Liceului „Mihai Eminescu” Botoşani(1)..............................................................31 dr. Eugenia Greceanu PATRIMONIU IMOBIL Ansamblul urban medieval Botoşani (33)…………………………..…………….…35 Victor Teişanu Biserica „Sf. Nicolae” Darabani.......................................................................................40
PATRIMONIU ARHEOLOGIC Raport privind cercetările arheologice preventive din centrul istoric al municipiului Botoşani- Parcarea 3 1. Introducere. În conformitate cu prevederile Contrac- tului nr. 38901/13572 din 28 august 2008, s-au desfăşurat la Botoşani, în intervalul calendaristic 02 martie – 30 noiembrie 2009, cercetările arheologice cu caracter preventiv determinate de aplicarea programului intitulat „Reabilitarea centrului istoric şi a zonei pietonale – Botoşani manageriat de către Primăria municipiului Botoşani şi încredinţat spre execuţie antreprenoru-lui S. C. „Condacia” S. A. – Botoşani, (subantre-prenor S. C. Conrec. S. A. – Botoşani). În vederea efectuării cercetărilor arheolo-gice cu caracter preventiv propriu-zise, Comple-xul Muzeal „Bucovina” din Suceava, a recurs – în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la întocmirea „Memoriului general privind fundamentarea cercetărilor arheologice cu caracter preventiv, ocazionate de Reabilitarea centrului isto-ric şi a zonei pietonale – Botoşani” (nr. 2415 din 02 iunie 2008) şi la întocmirea şi semnarea în compania partenerului mai sus menţionat, a Protocolului de colaborare nr. 27683/10294 din 25 iunie 20085 referitor la obiectivele cercetărilor, a condiţiilor şi împrejurărilor în care acestea se vor desfăşura precum şi a destinaţiei artefactelor şi eco-factelor aparţinând categoriei patrimoniului cultural mobil, care urmau sa fie Florin Hău, Ştefan Dejan În vederea obţinerii Autorizaţiei de cercetare arheologică preventivă, din partea Ministerului Culturii şi Cultelor – Direcţia Generală a Patrimoniului Naţional, Complexul Muzeal „Bucovina” din Suceava a întocmit şi completat Formularul-cerere tip (SA – CP3) pe care, prin mijlocirea Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniul Naţional a judeţului Suceava, l-a înaintat Comisiei Naţionale de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii6. În baza Autorizaţiei nr. 163/2009 cerce- tările arheologice cu caracter preventiv de la Bo-toşani, s-au desfăşurat în intervalul calendaristic mai sus menţionat de către o echipă de cercetători formată din: Florin Hău7 şi Ştefan Dejan8 – reprezentând Complexul Muzeal „Bucovina” din Suceava şi, Eduard Setnic şi Daniel Ciucălău9 – reprezentând Muzeul Judeţean Botoşani. Din cadrul lărgit al aceleiaşi echipe de cercetare, au mai făcut parte conservatorii Varvara Scutaru, şi Florentina Milici, precum şi restauratorii Dan Fărtăiş şi Ilie Cojocaru – toţi de la Complexul Muzeal „Bucovina” din Suceava. Cercetarea arheologică cu caracter pre- ventiv de la Botoşani, s-a bucurat de asemenea şi de sprijinul calificat al echipei de investigare coordonată de dl. lect. univ. dr. Vasile Cotiugă din cadrul „Centrului Interdisciplinar de Studii Arheoistorice” din cadrul Universităţii „Al. I. identificate şi recoltate pe parcursul cercetărilor. 6 În virtutea acestui fapt, Complexul Muzeal „Bucovina” a primit Autorizaţia pentru cercetare arheologică preventivă, nr. 163/2009, emisă de către Direcţia Generală a 1 Registratura Complexului Muzeal „Bucovina” din Suceava 2 Registratura Muzeului Judeţean Botoşani 3 Registratura Complexului Muzeal „Bucovina” din Suceava 4 Registratura Muzeului Judeţean Botoşani 5 A se vedea Anexa nr. 3 la prezentul Raport Patrimoniului Cultural Naţional a Ministerului Culturii şi Cultelor, cu avizul prealabil al Comisiei Naţionale de Arheologie. 7 Responsabil ştiinţific al şantierului 8 Membru al echipei de cercetare 9 Arheolog specialist şi, respectiv arheolog debutant – membri ai echipei de cercetare 1 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) Cuza” din Iaşi care, a avut drept principală activitate contractuală, efectuarea investigaţiei arheologice non-distructive prin scanare subterană cu aparatura GPR (Ground Penetrating Radar) în ariile desemnate în şantier, de comun acord cu proiectantul lucrărilor de reabilitare a centrului istoric Botoşani S. C. „Geosist Construct” S. A. – Botoşani10 şi a antreprenorului angajat în execuţia lucrărilor, S. C. „Condacia” S. A. – Botoşani11. Pentru justificarea încadrării legale a derulării întregului program iniţiat de Primăria municipiului privind Reabilitarea centrului istoric şi a zonei pietonale – Botoşani facem cuvenita menţiune în virtutea conţinutului căreia, aceasta a beneficiat de Avizul 283/M/2007 emis de către Ministerul Culturii şi Cultelor – Direcţia Generală Patrimoniu Cultural Naţional, nr. 8341 din 07 iulie 2007, la data la care a fost supus spre avizare, conţinutul desfăşurat al programului12. *** La baza întocmirii documentaţiei prelimi- nare, avută în vedere în scopul fundamentării a- cesteia atât pe date istorice cât şi fizico-geogra- fice, planimetrice/volumetrice, urbanistice şi ar- tistice s-au folosit informaţiile culese din conţinu-tul următoarelor repere bibliografice (selectiv !), considerate esenţiale din unghiul de vedere al abordării cercetărilor arheologice cu caracter preventiv a zonei centrului istoric al municipiului Botoşani şi anume: 1. *** Planul cadastral al comunei urbane Botoşani datând din anul 1872 2. *** Harta reţelei stradale a oraşului Botoşani, planşa din anul 1899 3. *** Planul centrului istoric Botoşani (vers. actualizată-Geosist Construct, 2007) 4. N. Iorga, Un oraş românesc: Botoşanii, în: Istoria românilor în chipuri şi icoane, Buc., 1905, p. 183 – 220 5. *** Revista Moldovei, Botoşani, 1921 – 1929. 6. Artur Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, Botoşani, 1926 7. A. I. Gheorghiu, M. Olinescu, Botoşanii care se duc, Bucureşti, 1927 8. Gh. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea (1527 – 1582), Bucureşti, 1928 10 Reprezentată de dl. ing. Dan Sârbu – şef proiect 11 Reprezentată de dl. ing. Gheorghe Caloianu în calitate de director general. 12 În conformitate cu prevederile acestui aviz, în baza Legii 422/2006 beneficiarului i s-a impus şi condiţia angajării prealabile a cercetărilor arheologice cu caracter preventiv, în aria teritorială desemnată implementării programului. 9. Victor Tufescu: Un oraş în declin: Botoşanii, în: „Sociologie românească”, III, nr. 10-12, 1938, p. 468 . 518. 10. Cosma Bălan, Biserica Sf. Gheorghe din Botoşani, în: Mitropolia Moldovei, XXX, 1954, nr. 11, p. 63-65 11. Gh. Lungu, Biserica Sf. Gheorghe din Botoşani, în: Mitropolia Moldovei, XXXVI, 1960, nr. 9- 12, p. 665-674 12. E. Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoşani, Bucureşti, 1981 13. V. M. Puşcaşu, Biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii din Popăuţi, Botoşani, 2004 Notificare: Proiectul cercetărilor arheologice, expus în Memoriul general privind fundamentarea cerce- tărilor arheologice cu caracter preventiv, ocazio-nate de Reabilitarea centrului istoric şi a zonei pietonale - Botoşani a fost întocmit pentru întreaga suprafaţă a terenului care, delimitat cu ocazia întocmirii proiectului de reabilitare, va face obiec-tul aplicării programului manageriat de Primăria municipiului Botoşani pe întreaga lui perioadă de desfăşurare, estimată a avea loc în intervalul calendaristic 1 august 2008 – 31 iulie 2010. Din totalitatea suprafeţelor de teren considerate în momentul alcătuirii proiectului de cercetare arheologică, susceptibile a fi supuse investigaţiilor cu caracter arheologic-preventiv, în perioada ca-lendaristică 2 martie – 30 noiembrie 2009, au fost cercetate două parcele incluse programului de reabilitare şi anume: a) parcela în suprafaţă de 2974 mp supranumită în mod convenţional Parcarea nr. 113 şi b) parcela existentă la nord de str. Victoriei, în dreptul (la sud) Pieţei 1 Decembrie (fostă Carol I), supranumită în mod convenţional Parcarea nr. 3. Organizarea de şantier, a fost asigurată de S.C. Condacia S.A. Botoşani, prin subantrepre- norul său S.C. Conrec S.A. – Botoşani, cu largul sprijin al Primăriei municipiului Botoşani şi a d- lui viceprimar Cătălin Alexa. O prezenţă activă şi binevoitoare a constatat şi primit întreaga echipă de cercetare din partea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Botoşani, prin persoana d-lui consilier superior dr. Octavian Liviu Şovan. *** 13 A cărei problematică a fost între timp redactată sub forma Raportului tehnic al cercetării 2 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) Materialele arheologice descoperite şi recoltate14 pe parcursul efectuării cercetărilor, au fost spălate, (pre)marcate şi ambalate în condiţii optime, utilizându-se în acest scop, cutii de carton dublu stratificat tipizate şi unde a fost cazul – tipodimensionate, activitatea conservatorilor de colecţie angajaţi în şantier fiind în mod exclusiv dedicată acestui scop15. De asemenea, pe durata cercetărilor, au fost iniţiate riguroase măsuri de conservare in situ, atunci când acestea au fost absolut necesare, cum a fost în mod excepţional cazul cuptoarelor medievale de redus minereurile şi de ars ceramica, datând din sec. XV – XVI. Prin bunăvoinţa Primăriei municipiului Botoşani şi deopotrivă, a Proiectantului şi Executantului lucrărilor, am beneficiat de amenajarea unui adăpost confecţionat din structură metalică şi folie din plastic, menit a proteja de intemperii valoroasele cuptoare medievale descoperite în zona Parcării nr. 1. De asemenea, în vederea conservării eficiente a acestora, pe durata anotimpului rece, s-a recurs la construirea unui adăpost temporar din structură rigidă de lemn, acoperită cu carton asfaltat, obţinându-se un spaţiu închis şi izolat complet din punct de vedere termic. 2. Obiectivele cercetării. Studiul bibliografiei referitore la trecutul istoric al oraşului Botoşani, a relevat încă de la început faptul că urbanitatea acestuia este identificabilă în legătură cu cronologia celor trei epoci istorice pe care le-a parcurs, dintre care, cea a evului mediu şi, deopotrivă cea a epocii moderne, ne-au interesat în mod deosebit. Excelentul studiu al d-nei Eugenia Greceanu16 a constituit reperul pe seama căruia am identificat în teren, în zona Centrului vechi, ariile de interes arheologic, în special din punct de vedere urbanistic ştiut fiind faptul că, pe 14 În marea majoritate a cazurilor, cantităţi impresionante de fragmente ceramice şi/sau piese întregi, datând din evul mediu (sec. XIV – XVII), dar şi piese metalice, structuri din lemn, monede, şi aticlărie, etc. 15 Depozitarea meterialelor, a fost făcută în condiţii optime la sediul Muzeului Judeţean Botoşani. 16 E. GRECEANU, Ansamblul urban medieval Boto- şani, Bucureşti, 1981 care, între timp, prin grija consilierului superior al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Botoşani, dr. Octavian Liviu Şovan, a revăzut lumina tiparului într-o excelentă reeditare. parcursul anului 2009, vom avea de investigat şi terenul altfel liber de sarcină imobiliară, existent la sud de configuraţia în plan a fostei Pieţe Carol I, astăzi ansamblu arhitectonic monumental ocrotit de lege. Al doilea reper pe care echipa de cercetare l-a avut în vedere, l-a constituit rezultatul deosebit de important pe care l-a avut cercetarea arheologică cu caracter preventiv din aria Parcării nr. 1 (zona delimitată de străzile Victoriei (la sud), 1 Decembrie – fostă Calea Naţională (la nord) şi actuala Cale Naţională (la vest), ocazie cu care s-a putut constata fără îndoială că urmele depunerilor de vârstă medievală au supravieţuit vremurilor, îndeosebi activităţii de resistematizare urbanistică din anii 1970 – 1989 ai secolului trecut. Fig. 1. Piaţa Carol (Piaţa mare), pe la 1910 – carte poştală de epocă. Identificarea în zona menţionată a celor 8 cuptoare de redus minereuri şi de ars ceramică da-tând din secolele XV – XVI, precum şi a altor ur-me de vieţuire datând din evul mediu (secolele XIV – XVIII), prefigurase inclusiv ipoteza că în zona Parcării nr. 3 urma să fie mai mult decât probabilă şi identificarea altor mărturii de civilizaţie medievală, dacă nu mai importante şi mai consistente cel puţin la fel de interesante. Din acest unghi de vedere, cercetarea suprafeţei de teren aferente Parcării nr. 3, situată mult mai aproape de amplasamentul bisericii cu hramul Sf. Gheorghe (1521), cu alte cuvinte, mult mai aproape de nucleul vechiului târg medieval, crease toate premisele favorabile “cuceririi” zonei de interes major din punct de vedere arheologic, raportată actualei configuraţii urbanistice a municipiului Botoşani. În consecinţă, pe primul plan, s-a situat obiectivul alegerii unei locaţii a viitoarelor secţi- uni şi casete, astfel încât, proximitatea faţă de 3 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) monumentul istoric mai sus menţionat să devină criteriul de bază al cercetării. Nu am avut la îndemână decât informaţii strict orientative, culese pe baza studiului vechilor planşe cadastrale păstrate până astăzi, între care, cea datând din anul 1857, nu ne-a fost de prea mare folos. Caracterul exclusiv schematic, deşi propor-ţionat, al acestui preţios izvor cartografic, ne-a formulat convingerea că, actuala Piaţă 1 Decembrie (fostă Carol I), la data întocmirii planului, abia dacă consfinţea reglementarea din punct de vedere urbanistic a acestui nu lipsit de importanţă segment teritorial al urbei, într-o epocă în care, suntem convinşi, profilul urban al Botoşanilor, se pregătea de împământenirea celui mai modern areal al său, anume acela care face astăzi obiectul protejării sale din punct de vedere istoric şi patri-monial. Fig. 2. "Locul pieţi" – viitoarea piaţă Carol I consemnată în cea mai veche sursă cartografică a oraşului Botoşani. (sursa: Arhivele Naţionale – filiala judeţului Botoşani). Faptul că, pe bordura estică a acestui vechi loc de piaţă apărea menţiunea “uliţa boierească” şi de asemenea, faptul că direcţia de orientare spre sud a acesteia coincidea perfect cu arealul Parcării nr. 3 către care în mod vădit se orienta, ne-a determi-nat să alegem ca sector predilect al cercetării arhe-ologice, tocmai jumătatea de est a terenului disponibil. Nu este mai puţin adevărat şi faptul că, după ce am putut observa nivelul contemporan de călcare, aşa cum acesta a reieşit concret după activitatea de decopertare cu mijloace mecanice a terenului, ocazie cu care s-a văzut pavajul din cuburi de granit pus în operă după al doilea război mondial, am decis deschiderea cercetării, în sectorul est al parcării. În sectorul vest, a fost remarcată o extinsă arie în care va fi existat până pe la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, un edificiu anterior (probabil edificat înainte de 1872) care a fost demolat tot atunci, urmele acestei demolări fiind cât se poate de evidente (fig. 3). Fig. 3. Vedere asupra Parcării nr. 3, după decopertarea asfaltului (în plan apropiat, suprafaţa pe care a fost demolat un ansamblu de imobile datând din secolul al XIX-lea). În consecinţă, s-a decis efectuarea a două son-daje în zona de vest a Parcării nr. 3, ambele urmând a fi deschise tangent la strada Victoriei, restul cercetărilor urmând a avea loc într-o arie incomparabil mai mare, în zona de est a acesteia, în apropierea locaţiei în care până pe la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, existase aşa-zisa “Casă cu coloane” care, în aceeaşi perioadă, fusese demolată. Principalele obiective ale cercetării vizau obţinerea tuturor datelor stratigrafice, planimetrice, volumetrice şi cronologice, aferente depunerilor existente în zonă, precum şi recoltarea materialelor arheologice în vederea studierii, conservării şi depozitării acestora în colecţiile de specialitate ale Muzeului Judeţean Botoşani. În jumătatea estică a Parcării nr. 3, au fost deschise secţiunile S1.1 – S1.2 şi casetele C1.1 – C1.3 şi C3, astfel amplasate încât punctul de referinţă al tuturora să rămână Casa cu coloane. 3. Cercetarea arheologică. Investigaţiile au început odată cu decopertarea stratului de asfalt existent în aria Parcării nr. 3 acţiune ce s-a desfăşurat cu mijloacele mecanice puse la dispoziţie de către Executant (S. C. Conrec S.A. Botoşani). La adâncimea medie de circa 0,50 m, sub două-trei straturi de asfalt contemporan şi a patului din balast al acestora, s-a ivit pavajul din 4 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) piatră cubică de granit, pus în operă în deceniul VI al secolului trecut, care se prezenta continuu, faţă de textura stradală a microzonei luate în studiu, prezentând unele nesemnificative abateri în plan17. Fig. 4. Locul în care a existat “Casa cu coloane”, vizibil după decopertarea asfaltului contemporan. De la această cotă, situată în medie cu circa 0,30 – 0,35 m mai jos decât nivelul de călcare anterior, s-a procedat la extragerea pavajului din piatră cubică precum şi la extragerea bordurilor întregului teren de parcare. Cota de referinţă a fost stabilită la nivelul de călcare existent pe latura nordică a parcării, în zona în care s-a operat deschiderea primului segment al secţiunii S1.1. Deschiderea concomitentă a Casetei C1.1 (ini-ţial sub forma unui sondaj cu laturile de 3,0 x 3,0 m) a determinat identificarea mai întâi a stratului de nisip, cu grosimi apreciabile (0,25 – 0,40 m), pe care s-a aşternut pavajul de piatră cubică. Sub acest strat, s-a constatat o răzuire a terenului, efectuată cu mijloace mecanice, astfel încât pe alocuri, depunerile datând din secolul al XIX – lea şi al XVIII – lea, au dispărut cu totul. Situaţia nu a fost o caracteristică general- valabilă întregii suprafeţe de teren luată în studiu întrucât, în unele zone, fără ca în acest fel să poată fi constatate şi amenajări edilitare specifice acestei perioade, s-au mai putut culege materiale şi implicit informaţii stratigrafice, încadrabile acestui segment cronologic. Stratul de depuneri datând din secolul al XIX-lea, foarte compactat, era format din moloz nivelat la faţa locului mai degrabă în epoca 17 Locul a două imobile masive între timp demolate a apărut foarte bine vizibil în sit, unul dintre acestea identificat ca fiind, mai sus menţionata „Casă cu coloane” (a se vedea fig. 4). amenajării pavajului din piatră cubică, în amestec, în unele arii, cu un orizont din pietriş cu grosimi nu mai mari de 10 – 15 cm. Ca atare, nu s-au constatat urme ale unui nivel de călcare amenajat, care să fi fost o mărturie a felului în care au funcţionat în zonă, uliţele târgului Botoşanilor datând de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi/sau din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Faptul în sine, asemănător şi cu situaţia strati-grafică identificată în cazul cercetărilor efectuate în aria Parcării nr. 1 pune în evidenţă felul în care, urbanitatea datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea s-a împământenit în zona Centrului vechi de astăzi, în condiţiile în care, în epoca imediat anterioară, terenul în care aveau să fie edificate majoritatea clădirilor cu valoare de patrimoniu de astăzi, era neocupat de alte construcţii. Încă de la bun început, facem aici menţiunea că în întreaga zonă cercetată, nu au fost identificate urmele incendiului devastator din 3 iunie 1887 căruia Botoşaniul i-a supravieţuit, fie pentru că focul nu a surprins şi această zonă18 fie, pentru că la data amenajării pavajului din piatră cubică, urmele acestuia vor fi fost răzuite. În segmentul marcând jumătatea sectorului estic al Parcării nr. 3, la adîncimea de circa 0,50 – 0,55 m faţă de cota de referinţă, a fos identificat traseul laturii nordice a Casei cu coloane, păstrat la nivel de fundaţie, iar la circa 1,20 m nord de acesta o foarte restrânsă porţiune de depuneri care s-a dovedit a fi urma nivelului ei de construcţie. Fig. 5. Casa cu coloane văzută dinspre nord, la capătul din perspectivă al mulţimii ce aglomerează dughenele dintr-una din zilele de târg de la Botoşani, probabil de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea (imagine după o carte poştală, în care nu apare încă , monumentul ridicat în anul 1924). 18 Un indiciu al caracterului viran al parcelei ? 5 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) Latura nordică a clădirii, avea lungimea de 12,34 m prezentându-se sub forma continuă a unui segment liniar, orientat NV – SE, fără articulări spre VNV, aşa cum o sugerează cele câ-teva imagini în care se pot vedea caracteristicile volumetrice supraterane ale edificiului (fig. 5 şi fig. 6). În aceleaşi imagini, se pot surprinde însă aspectele de faţadă în virtutea cărora edificiul şi- a primit numele, astăzi încă prezent în memoria cetăţenilor de vârsta a treia ai urbei. Parterul clă- dirii, era ritmat de şirul a nu mai puţin de patru coloane, ale căror fundaţii, păstrate din fericire în preajma zidului de nord al clădirii, aveam să le identificăm pe parcursul extinderii şi adâncirii săpăturilor. Fig. 6. Acelaşi edificiu, fotografiat din Calea Naţională în anul 1915. Clădirea nu a avut mai mult de un etaj, pe latura vestică fiindu-i ataşată o pivniţă orientată est – vest lungă de 11,80 m şi lată (la interior de 5,00 m. Această pivniţă ( a se vedea Planşa nr. 4 la prezentul Raport), va fi avut nivelul interior de călcare la circa 4,60 m mai jos decât orizontala terenului de la cota de referinţă al se vedea fig. 7 – 8 şi de asemenea, Planşa nr. 4 anexată prezentului Raport). Fig. 7. Vedere din interiorul pivniţei, dincolo de molozul umpluturii, vizibil, arcul-dublou vestic. Fig. 8. Gârliciul pivniţei, cu intrarea dinspre nord (urmele treptelor păstrate pe peretele vestic al antecamerei). Nu s-a putut determina configuraţia laturii 19 căruia a fost amenajată, în interior, deşi nordice a acestui segment al clădirii , din măsurarea s-a făcut cu o oarecare dificultate, având o înălţime de circa 3,50 m. Bolta acestei amenajări a fost una simplă, semicilindrică, ranforsată fiind, cu două masive arce-dublou, întreaga structură fiind construită din cărămidă. Gârliciul pivniţei a fost amenajat în colţul de sud-est al încăperii subterane, la data la care l- am identificat, pivniţa fiind de mult scoasă din funcţiune. Aşa se face că acesta era în între- gime obturat de molozul rezultat din dărâmarea Casei cu coloane, în vremea în care, întreaga zonă a fost supusă unei resistematizări din punct de vedere urbanistic, în urma căreia, a apărut configuraţia actuală a Pietonalului Transilvaniei, străzii Victoriei şi – implicit – a Parcării nr. 3 ( a pricina faptului că, la capătul sudic al secţiunii S1.1, am întâlnit un branşament electric de înaltă tensiune care ne-a împiedicat până la capătul cercetărilor să efectuăm investigaţiile care s-ar fi cuvenit. Cert rămâne însă faptul că, ataşarea acestei pivniţe la Casa cu coloane, este contemporană cu zidirea ei şi că nu este exclus ca, aria subterană a acesteia să fi fost excedentară proiecţiei în plan a casei propriu- zise şi astfel ea să fi ocupat un spaţiu sub strada alăturată spre vest – situaţie pe care am mai întâlnit-o la Botoşani, cartând unele pivniţe ale clădirilor istorice şi în alte zone ale Centrului Vechi. 19 Antecamera gârliciului 6 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) Un fapt deosebit de interesant s-a dovedit a fi acela care ne-a prilejuit singura şi certa evidenţiere a unui nivel datând din secolul al XVIII-lea, în zona situată în dreptul zidului despărţitor al celor două compartimente reperate ale Clădirii cu coloane (a se vedea Planşa nr. 4). Este vorba despre faptul că tot aici, a fost deschisă în secolul al XVI-lea o groapă de împrumut, şi numai datorită tasărilor umpluturii acesteia, s-a evidenţiat un petec de pavaj, amenajat din piatră măruntă de râu, pe un pat de pământ brun-cenuşiu purtat, sub care, la foarte mică adâncime (circa 6 – 7 cm), aşadar în stratul servind ca suport pavajului, a fost descoperită o monedă rusească (un sfert de rublă datând din epoca Ecaterinei a II-a – fig. 9). Fig. 9. Fragmentul de pavaj datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Evenimentul în sine, dobândeşte o oarecare importanţă, în condiţiile în care, informaţia oferită de schiţa cartografică datând de la 1857, pune în evidenţă existenţa pe latura estică a “Locului pieţi” a acelei uliţe boiereşti, cu care, din punct de vedere urbanistic, se poate face singura apropiere. Poziţia in situ a fragmentului de pavaj menţionat, se înscrie în traseul probabil al acelei uliţe boiereşti, cu condiţia ca ea să fi funcţionat, în calitate de arteră de comunicaţie între vatra tîrgului vechi, desigur, concentrată pe valea Cacainei situată la sud de locaţia zonei Casei cu coloane, şi zona bisericii Uspenia al cărui edificiu va fi dominat oraşul medieval de la înălţimea colinei pe care a fost ctitorită încă la 1522. *** Stratigrafia secolelor XVI-XVII a fost ceva mai bine reperată în ariile cercetate îndeosebi încasetele C1.1 şi C1.2 (a se vedea Planşa nr. 3) întrucât aceasta a fost reprezentată de o depunere succesivă de straturi mai mult decât evidente formată din două cuverturi distincte şi anume: a) – o depunere de pământ cenuşiu (dominant) în ames-tec cu pietriş (rar), bulgări de lut galben purtat (rar) şi fragmente minuscule de piatră, în consistenţa căreia am identificat suficiente fragmente ceramice de factură brun- cenuşie prezentând pereţii subţiri, ardere completă de bună calitate, buze răsfrânte oblic spre exterior, corespunzătoare unui profil supraînălţat şi, mai ales, decorul specific acestor vase, executat cu rotiţa, în zona treimii superioare a umărului situat imediat sub buză. Urme de lustruire bine vizibile, îndeosebi pe verticală, ritmează decoraţia specifică a acestei categorii ceramice, bine cunoscute şi la Suceava, unde este considerată, poate pe bună Fig. 10-11. Fragmente ceramice brun-cenuşii cu decor angobat (sec. XVII). dreptate, ca prim orizont cronologic al ceramicii de Marginea din secolul al XIX-lea şi din zilele noastre. O categorie aparte de vase, va fi fost cea Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) prin lipsa liniilor de lustruire verticale, însă se individualizează prin aplicarea unui decor pictat de culoarea angobei, cu motive simple, de tuşe arcuite din penel, înclinate, alter-nând cu şiruri paralele de linii orizontale aplicate în zona gâtului de vas (fig. 10 – 11). Fig. 12. Consistenta depunere de arsură datând din secolul al XVI-lea, aşa cum apare pe profilul de nord al secţiunii S1.1. b) – al doilea nivel, de această dată mult mai consistent, prezentând ca atare grosimi de până la 0,60 m, datează cert din secolul al XVI-lea, pre-zentând în întreaga arie cercetată (casetele C1.1 şi C1.2), particularitatea felului în care se va fi aşternut şi anume: stratul, cu grosimile apreciabile deja menţionate, pare a fi fost purtat şi depus compact, pe o mare suprafaţă (mai bine Fig. 13. Aceeaşi depunere, pe profilul de vest al secţiunii S1.1 (în plan apropiat, colţul nord-vestic al fundaţiei Casei cu coloane). de 100 mp) reprezentat fiind în exclusivitate de ceea ce în arheologia medievală numim arsură, rezultată în urma incendierii pereţilor de locuinţe din chirpic (de altfel, în consistenţa acestui nivel, au fost reperate destul de numeroase fragmente de chirpic ars, rămase însă destul de puţine, raportate la cantitatea remarcabilă de arsură, în care le-am descoperit – să fi fost vorba de un proces lent dar sigur de fărâmiţare în timp ? – a se vedea figurile 12 şi 13 la prezentul Raport). Ceramica descoperită în acest orizont, este de culoare cărămizie deschisă, aproape albicioasă, specia zisă “caolin”, cu pereţii subţiri şi modela-rea la roata cu turaţie rapidă, prezentând o gamă de forme relative restrânsă, probabil, şi aici la Botoşani ca şi la Suceava, semnul acelei specializări şi tipizări a producţiei ceramice, specifică olăritului din secolul al XVI-lea (fig. 14 şi 15). Fig. 14. Fig. 15. Cele mai vechi depuneri constatate în cuprinsul ariilor cercetate în jumătatea estică a Parcării nr. 3 datează din secolul al XV-lea şi din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. S-a 8 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) decopertat o suprafaţă relativ extinsă aparţinând acestui nivel, datorită faptului că în cele mai multe cazuri, acest nivel a fost suprapus direct şi Fig. 16. Primul orizont de depuneri pe humusul medieval. dintr-o dată de depunerea de arsură din secolul al XVI-lea, dovadă dunga consistentă de arsură ce le desparte. Fig. 17. Acelaşi orizont, identificat şi cercetat în suprafaţa casetei C1.1 (în dreapta imaginii, orizontul de arsură din secolul al XVI-lea). Şi în cazul acestei depuneri timpurii pe scara cronologiei evului mediu de la Botoşani, s-a constatat o dublă stratificare: a) – prima depunere, direct pe humusul medieval, este aceea a unui subţire strat de culoare vag cenuşie, cu (uneori), consistente urme de cărbuni, proveniţi de la o incendiere de arboret (?) alături de care au apărut (rar) fragmente specifice perioadei finale a secolului al XIV-lea ori, a începutului de secol XV (fig. 16, 17 şi 18). Cea mai interesantă descoperire a întregii campanii o reprezintă însă ceea ce numai cu deosebită prudenţă am numit locuinţa L120, identificată imediat la est de fundaţia Casei cu coloane, Fig. 18. Fragment de ceramică cenuşie, decorat cu motivul “brăduţului” (sf. sec. XIV) descoperit în consistenţa primei depuneri de pe humusul medieval. Numai latura vestică acomplexului, a putut fi cercetată integral, aceasta având 2,64 m, întregul complex fiind săpat, până la o adâncime de 0,94 m de sub nivelul de depuneri şi aici deose-bit de consistent datând din secolul al XVI-lea. Fig. 19. Zona de sud a locuinţei L1 cu gârliciul şi gropile de par specifice. În apropiere spre vest, fundaţia Casei cu coloane. Laturile – să le zicem – lungi, nu au putut fi cercetate, din pricina limitei până la care am 20 Întrucât, deşi a întrunit toate caracteristicile necesare, ne-a lipsit oportunitatea identificării şi a instalaţiei sale de încălzit şi, implicit, a cahlelor, în umplutura foarte atent cercetată. 9 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) putut efectua cercetarea în perimetrul dat, astfel încât, spre est, complexul s-a dovedit a avea o lungime de 3,30 şi respective 3,10 m (aceasta fiind şi latura pe care fusese amenajat gârliciul locuinţei (fig. 19). Cele mai vechi depuneri descoperite pe podeaua de lut a complexului, datează de asemenea din secolul al XVI-lea, încadrarea cronologică a complexului fiind atribuită pe seama acestor fragmente ceramice. Locuinţa se încadrează seriei de complexe binecunoscute pentru această perioadă, fiind un bordei semiîngropat, cu intrarea dinspre sud, prezentând inclusiv particularitatea perforării podelei de lut a complexului, în două locuri distincte şi anume, în poziţie tangentă laturii nordice (până la adâncimea de circa 0,60 m faţă de orizontala podelei) şi în poziţie nedefinibilă pe latura de est a săpăturii, acolo unde doar a fost interceptat conturul incomplet al unei gropi asemănătoare (fig. 20 şi Planşa nr. 4). Fig. 20. Vedere asupra complexului L1 dinspre nord (groapa cu diametru lărgit din treimea superioară a imaginii datează din secolul al XIX-lea şi reprezintă locul fundării singurei coloane identificate aici, aparţinând Casei omonime descrise mai sus. Urme de locuire, de această dată încadrabile cronologiei secolului al XV-lea, am identificat şi cu ocazia săpăturii efectuate la sud de fundaţia Casei cu coloane (intramuros), întrucât la adâncimea nu exagerat de mare faţă de nivelul medieval de călcare (circa 1,60 m), am descoperit un orizont de arsură alcătuit din bârne carbonizate, dar nici un indiciu în legătură cu ele, nu sugera o poziţie regulată, ci mai degrabă o prăbuşire din partea superioară a unui complex de tip locuinţă de suprafaţă cu pivniţă (fig. 21 şi Planşa nr. 4). Ceramica recoltată din acest segment al cercetării (Caseta C1.3), datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea, însă cantitatea Fig. 21. Urmele bârnelor carbonizate descoperite sub Casa cu coloane, indiciu firav pentru evidenţierea unui complex arheologic de tip locuinţă de suprafaţă cu pivniţă. recoltată a fost deosebit de restrânsă, în condiţiile în care, o groapă masivă de împrumut, în care cele mai vechi depuneri datează din secolul al XVI-lea, a distrus în cea mai mare parte ceea ce ar fi putut să fie complexul arheologic menţionat. Şi în celălalt compartiment (intramuros), În extremitatea sudică a secţiunii S1.2 (a se vedea Planşa nr. 4) au fost identificate doar realităţi arheologice ţinând de urbanitatea secolului al XIX-lea, aici depunerile cu caracter medieval lipsind cu desăvîrşire. Traseele de zidărie identificate, aparţin cu siguranţă unor anexe la Casa cu coloane, ele 10 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) fiind adosate corpului pivniţei descrise şi prezentate aici, anterior (fig. 22). Fig. 22. Traseul fundaţiilor adosate corpului Pivniţei ţinând de Casa cu coloane – complexe datînd din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Studiul planşelor cadastrale datând din 1872 şi 1905 pun în evidenţă aceste realităţi planimetrice şi inclusiv, (a se vedea Planşa nr. 1 anexată prezentului Raport) oferă indicii despre proprietarul acestui ansamblu monumental din păcate dispărut, anume, botoşăneanul Schlessinger. *** La capătul cercetărilor arheologice, s-a în- tocmit o extrem de masivă bază de date cuprin- zând informaţii grafice şi fotografice, inclusiv datele ridicării topografice ale întregului sit, obţinută prin bunăvoinţa Proiectantului (S.C. Geosit S.A. Botoşani). Materialele arheologice, au fost depozitate în colecţiile de specialitate ale Muzeului Judeţean Botoşani, cea mai mare parte dintre acestea urmând şi la această dată procedeele de restaurare şi conservare necesare. Din punctul nostru de vedere, cercetarea din zona Parcării nr. 3 a completat setul de date culese despre urbanitatea de vârstă medievală a Botoşanilor, oferind noi aspecte cantitative de luat în seamă atunci când se va alcătui o nouă încercare istoriografică dedicată rescrierii istoriei timpurii a unuia dintre cele mai vechi centre urbane – şi aceste cercetări au dovedit-o – din nordul Moldovei. 11 Forum cultural AnulX, nr. 2, iunie 2010 (37) Planşa nr. 1 12 www.botosani djc.ro /www.cimec.ro Fornm cultural Anul x , nr. 2, iunie 201O (37) L casa cu coloane casa cu coloane 13 www botosanidjcro /www.cimec.ro
Cercetări arheologice de teren pe teritoriul satului Stânca, com. George Enescu, jud. Botoşani (2) O parte din fragmentele ceramice descoperite în punctul La Buliga provin de la vase-sac de dimensiuni variate, majoritatea cu pereţii drepţi, plecând din zona buzei (fig. 8:4-5, 7-9), altele cu gura un pic evazată şi marginile răsfrânte spre exterior (fig. 8:6). Buza acestor vase este, în general, dreaptă, cu colţurile în formă de T, mai rar tăiată oblic, cu panta înclinată spre interior. Pereţii sunt de aproximativ un centimetru grosime, pasta din care au fost lucrate prezentând anumiţi degresanţi, precum nisip, cioburi şi scoică pisată. Ioan Ignat exterioară (fig. 8:3). Gâtul vasului se uneşte cu pântecul într-un unghi de aprox. 100 şi continuă cu un corp bitronconic, care pare a se bomba. E posibil ca acest vas să fi avut torţi supraînălţate. Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) predominantă rămâne vasul în formă de sac cu variantele sale, având diametrele gurii şi fundului relativ egale. Buza e dreaptă sau uşor evazată. Alte forme mai întâlnite sunt vasele bitronconice cu gât strâmt, margine evazată, vasele cu pereţii verticali, oalele, borcanele, străchinile tronconice, cănile, cupele de dimensiuni mici (Teodor, Şadurschi 1981, 13-44) etc. Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) S-a mai intrat în posesia a două fragmente de căni sau ulcele de mici dimensiuni (fig. 10:1), care prezintă o gură destul de evazată, uneori cu buza mai îngroşată şi un corp oarecum sferic. Fig. 7. Fragmente ceramice de tip Noua din punctul Cuciureanu A (scări diferite)/Fragments céramiques Noua du point Cuciureanu A (échelles différentes). 18 Forum cultural Anul X, nr. 2, iunie 2010 (37) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Fig. 8. Forme ceramice de tip Noua din punctul La Buliga: 1 – vas globular; 2 – castron; 3 – vas cu corp bombat; 4-9 – vase-sac/Formes céramiques Noua du point La Buliga: 1 – vase globulaire; 2 – bol; 3 – vase à corps bombé; 4-9 – vases-sac. 19 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) 1 22 3 4 5 6 Fig. 9. Forme ceramice La Tène din punctul Cuciureanu B/ Formes céramiques La Tène du point Cuciureanu B. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10111 12 Fig. 10. Forme ceramice de tip Sântana de Mureş din punctul Cuciureanu B/ Formes céramiques Sântana de Mureş du point Cuciureanu B. 20 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) PATRIMONIU MOBIL Eminescu – realitate şi sublimare poetică(4) dr. Valentin Coşereanu Problema este de la ce punct înainte începe sublimarea poetică? Există un element, la sfârşitul citatului, care încununează toate realităţile pe care Eminescu nu le-a trăit decât în adâncimile imaginarului: închipuit în moarte, el va sta sub curgere – fiindcă ştia mai bine ca oricine ce înseamnă panta rei – ca un bătrân rege din basme, adormit pe sute de ani într-o insulă fermecată. Dacă, în Marea Nordului, trupul, încremenit în gheţurile polare, şi-ar găsi un astfel de destin – cum se desprinde din fantazările poetice –, apele obişnuite i-ar grăbi, cum se ştie, descompunerea. Numai că pe Eminescu nu îl interesează realitatea în sine, ci emoţiile imaginare despre care vorbea Cassirer. O operă de artă – în cazul acesta literară – se dezvoltă din posibilităţile conţinute în inconştient, care făuresc tot ce e realitate60, aşa încât Heidegger, când afirmă că mai presus decât realitatea stă posibilitatea61, nu face decât să confirme că imaginea literară nu este altceva decât o nouă realitate, al cărei conţinut se găseşte numai în operă – produs finit al sentimentului şi visului, deci al imaginarului. Existentă doar în imaginaţia poetului, noua realitate are însă rădăcini în realitatea înconjurătoare, fără de care poetul n-ar exista; nici o experienţă importantă din viaţă nu va fi trăită deplin dacă nu va fi ridicată la rangul de experienţă poetică62, spune Lope de Vega. Este cu totul altceva faptul că, atunci când a plăsmuit imaginile în discuţie, Eminescu s-a gândit mai degrabă la vechile credinţe, care echivalau cufundarea în apă cu spălarea păcatelor. Există o multitudine de motive să se creadă că tocmai acestea sunt rolurile jucate de (şi în) viaţa unei opere de geniu: să fie deschisă infinitelor sensuri. Mai mult decât atât, este o condiţie sine qua non. Dar până a pune în discuţie morfologia geniului, e cazul să se reliefeze prin ce semne s- a particularizat, înainte de toate, copilul obişnuit din ochii altora. Revenind la spaţiul ipoteştean şi admiţând că geniul este un dat al naturii (sub al cărui suflu oamenii obişnuiţi, oricâte eforturi ar face, nu vor putea sta niciodată), se poate afirma că omul genial va fi fiind atins de aripa îngerului, că acest om este altceva, ceva ce nu stă în putinţă nimănui să explice. Mai mult, aşa cum se arăta mai sus, nici geniul însuşi nu ştie s- o facă, deşi e conştient de diferenţa lui intrinsecă. Aşa stând lucrurile, se pot remarca semnele unei originalităţi indubitabile la copilul năzdrăvan care avea să revoluţioneze mai târziu limba maternă şi cultura poporului său, căci aşa i s-a hărăzit să fie: mai mult un exponent decât un individ63. Şi toate acestea i s-au hărăzit încă din leagăn: Nu-i daţi daruri trecătoare/ Cum daţi altora sub soare,/ Dăruiţi-i lui ceva/ Ce în lume nimenea/ N-a avut, nici n-o avea.64 În Ursitorile, Eminescu imaginează timpul de dinaintea naşterii unei făpturi umane de excepţie, în care se proiectează pe sine ca într-o imagine ideală. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi faptul că în versurile citate, verbele exprimă o dorinţă, aşa încât s-ar putea presupune că ceea ce se cere urmează să fie şi îndeplinit. Dar povestea nu rămâne la stadiul 21 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) dorinţei, ci ia forma certitudinilor imediat după aceea: Numai tu vei mai avea/ Ce nu are nimenea,/ Că acum ţi-e dat de soarte/ Viaţă fără moarte,/ Şi ţi-e dată tinereţe/ Fără bătrâneţe.65 În lumea aceasta el este străinul, cel care cere Divinităţii să-i arate calea, dându-şi sufletul curat în mâna Domnului: Iară eu străin fiind/ Pe nimenea cunoscând,/ Mă rugai lui Dumnezeu/ Să-mi arate drumul meu/ […] Ia-mi, Doamne, sufletul meu/ Şi mi-l bagă-n sânul tău/ […] Şi de-acum pân-în vecie/ Mila Domnului să fie.66 Aşa a şi fost, fiindcă marele mister al geniilor stă în capacitatea de a fi în contact cu puterile infinite ale subconştientului67. S-ar putea spune, absurdizând lucrurile, că Eminescu s-a născut la Ipoteşti, înainte de a se naşte la Botoşani, din moment ce în memoria sa ancestrală se vede pe sine, copil mic, dormind în tihnă şi pace în pură atmosferă şi armonie specific ipoteşteană: Că mama ţie ţi-a face,/ Sub cel tei bătut de vânt,/ Pătişorul la pământ68 atunci când (se putea altfel?) – […] luna va străbate/ Dulcea ta singutătate69. Ar fi absurd însă ca, adâncind tipul acesta de demers, să se facă din Eminescu un Iisus (se află multe în grădina criticii româneşti!); el rămâne ce i-a fost dat să fie: Sfântul preacurat al ghiersului românesc, aşa cum l-a numit Arghezi. Destinul a făcut să se nască în mediul citadin al Botoşanilor, târg înfloritor la vremea aceea, priitor mai degrabă părinţilor decât copilului; copilul Mihai a trebuit să-şi urmeze destinul acolo unde acesta l-a condus, în raport cu propria structură. Era ca intrat în vârtejul unei ape din care nu putea ieşi, oricât de bun înotător ar fi fost. Nu se ştie nimic despre atitudinea copilului din oraş, dar se ştie că natura încă nealterată a Ipoteştilor a rezonat perfect cu structura lui romantică. Copilul, care căuta singurătatea cu orice preţ, a găsit-o – dacă nu cumva ea l-a întâmpinat – pe la opt ani, în stare pură, pe întinderea moşiei (420 hectare!) cumpărate de familia poetului în 1847. Există – spune Lucian Blaga – un inconştient cu o seamă de predispoziţii native.70 Eminescu a fost urmărit toată viaţa de visul unei insule paradisiace, unde viaţa capătă din nou fluxul primordial, fără şocuri, fără conflicte şi chiar fără conştiinţă, unde omul are prilejul să- şi descopere condiţia adamică de înaintea căderii din Paradis71. Or, Eminescu a găsit acel loc ideal fără să-l caute. Dar ce găseşte, în fond, Eminescu la Ipoteşti? Nu se găsesc în toată ţara locuri cu mult mai spectaculoase? Răspunsul este afirmativ, desigur; Eminescu, însă, la vârsta aceea, nu căuta frumuseţi în sine, imagini spectaculoase; el a primit ce i s-a dat şi a văzut în asta un colţ de rai, grădina lui Dumnezeu. Poetul vede mai întâi ceea ce nu i-a fost dat să vadă în Botoşanii clădirilor îngrămădite de lângă biserica Uspenia. Vede, adică, ceea ce la Ipoteşti intra în firescul incintei: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Şi snopii de flori albe pe crenge de cireş/ Şi iarba cea subţire şi moale-amestecată/ Cu flori galbene ş- albe printre pelinii deşi// Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase/ Ce împlu-adormitoare tot aerul cel cald/ Şi vişini cu crengi grele de boabe-ntunecoase/ Şi lanţul ce se mişcă în valuri de smarald.72 Satul e atemporal – spune Blaga, el s-a păstrat în toată curăţenia sa, iar copilul Mihai, purtându-şi aceeaşi inocenţa naturală, a intrat cu el într-o consonanţă veşnică: La sat copilăria e o vârstă autonomă, care înfloreşte pentru sine73, la fel ca viaţa săteanului adult. Într-un fel, copilul şi satul său se unesc prin aceeaşi credinţă în Tot şi în toate. Moşnegii spun aşa de frumos poveşti pentru că ei cred în faptele povestite, fapte care provin la rându-le din timpuri imemoriale. Moşneagul şi copilul au aceeaşi uimire; ei trăiesc şi retrăiesc acelaşi tors de caier, fiindcă timpul, aşezat peste tot în aceleaşi ritmuri lente, curge la fel pentru ei atât în poveste cât şi în realitate. La sat, bolta cerească îşi trăieşte – în sufletul şi imaginaţia inocentă a celor căzuţi întâplător pe coaja terestră (probabil din acelaşi cer misterios) cu o duioşie dezarmantă şi senină – liniştea stelară; din cer, Dumnezeul tuturor, imparţial şi bun, prototipul moşnegilor tereştri, coboară fire nevăzute de lumină, o mreajă de văpaie74, şi dă semne de un clarobscur halucinant: ca-n vis, aşa vii75. Copacul, roditor sau nu, este într-adevăr elementul de legătură între cer şi pământ, arborele cerului (mai exact, coloana infinită – dar perfect reală în ochii copilului); fructele pomului sunt dulci sau amare, în funcţie de cât a fost omul de bun sau rău în timpul vieţii. Copii trăiesc aievea (şi adesea) această interpretare juvenilă. Nimic nu este mai autentic trăit, într-un elogiu adus satului, decât această aducere-amin-te a lui Blaga, cel care va spune mai târziu pe bună dreptate: Copilăria mea a fost ruşinos de lungă; apoi, ca o ghilotină de adevăr esenţial: Cred că nu s-a isprăvit nici astăzi.76 Aşadar, în infinitul restrâns al copilăriei, totul este ca-n rai, iar privilegiul suprem al acestui rai (deopotrivă închis şi deschis tuturor) este că stelele coboară de-a dreptul de pe bolta cerească în căpiţele de fân de un miros 22 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) adormitor, sau, şi mai mult, se zugrăvesc singure pe cupola bisericii satului, tăcută şi înconjurată de misterul celor mai de temut fenomene. Revenind, când se spune că nimic nu e la voia întâmplării, că toate au o ordine prestabilită, nu se poate să nu te gândeşti (întâmplător sau nu) la faptul că bisericuţa cumpărată de Raluca se afla la câţiva paşi de casa părintească. Sunt aici în joc sentimente şi vedenii nealterate de nici un alt act al raţiunii şi de nici o cosmologie învăţată şi acceptată de-a gata77. Iar atunci când Eminescu spune Credinţa (s.n.) zugrăveşte icoanele-n biserici –/ Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici78, o spune ca o rezultantă majoră a fiinţei copilăriei, nu atât din şarja amar-lucidă a maturităţii; la el, brazda reavănă a contopirii cu realitatea imediată a copilăriei pare a fi un dat imuabil, greu de răsturnat, cum lui însuşi îi era greu să-l privească altfel decât ca pe un dat. Un dat pe care l-a simţit călăuză credinciosă pe tot parcursul vieţii. Iar atunci când Eminescu spune Credinţa (s.n.) zugrăveşte icoanele-n biserici –/ Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici78, o spune ca o rezultantă majoră a fiinţei copilăriei, nu atât din şarja amar-lucidă a maturităţii; la el, brazda reavănă a contopirii cu realitatea imediată a copilăriei pare a fi un dat imuabil, greu de răsturnat, cum lui însuşi îi era greu să-l privească altfel decât ca pe un dat. Un dat pe care l-a simţit călăuză credinciosă pe tot parcursul vieţii. 60 Liviu Rusu, op. cit., ed. cit., p. 98. 61 Apud Ibidem. 62 Apud Alonso Amado, op. cit., ed. cit., p. 135. NOTE 63 G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, ed. cit., p. 459. 64 Mihai Eminescu, Opere VI, Editura Academiei R.P.R., 1963, p. 97. 65 Ibidem. 66 Ibidem, p. 173-174. 67 Cristian Livescu, Întâiul Eminescu (Copii lui Saturn. Digresiuni despre geniu), Piatra Neamţ, Editura Crigarux, 1998, p. 202. 68 Mihai Eminescu, Opere VI, ed. cit., p. 90. 69 Ibidem. 70 Lucian Blaga, Orizont şi stil, ed. cit., p.133. 71 Mircea Eliade, Despre Eminescu şi Hasdeu, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Handoca, Iaşi, Editura Junimea, 1987, p. 38-39. 72 Mihai Eminescu, Opere V, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 272. 73 Lucian Blaga, Elogiul satului românesc, ed. cit., p. 6. 74 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 168. 75 Ibidem, p. 120. 76 Apud Liviu Rusu, op. cit., ed. cit., p. 110. 77 Lucian Blaga, Elogiul satului românesc, loc. cit., p. 7. 78 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 69. 23 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) Junimea Moldovei de Nord, o săgeată în timp(8) (Structură, colaboratori, program, particularităţi, mentor) dr. Lucia Olaru Nenati “Nopţile” lui Macedonski ca avânt poetic şi ca perfecţiune a formei vor rămâne unice în literatura română. Găseşti în ele, inspiraţie, seninătate, duioşie, pasiune, cugetare adâncă, ironie şi satiră ascunsă. Proza sa este tot aşa de colorată şi descrierile lui sunt pline de fermecătoare amănunte. Mulţi dintre tinerii şi deja celebri noştri prozatori n-ar putea intra nici măcar ca ucenici la urgisitul şi necunoscutul Macedonski. Şi Ovid Densusianu a avut, în 1918, gestul cavaleresc de-a propune alegerea lui Macedonski ca membru al Academiei Române. Cabala fiind în floare, propunerea nu a avut succes, însă aceasta e dovada mai mult, că personalitatea artistică a lui Macedonski, deşi târziu, începe a se impune tot mai mult. Hulit şi respins de conaţionali, e totuşi preţuit şi admirat de străinătate. Despre volumul lui de versuri franceze Bronzes, Pierre Loti, membru al Academiei Franceze, scrie că versurile lui Macedonski sunt "profunde şi stranii" şi că el e "un confrate depărtat, dar cu adevărat mare”. Ziarul parizian Le siecle", din 21 III, 1906, scrie despre Le calvaire de feu că e o operă cu totul demnă de acest nume şi care clasează dintr-o lovitură pe autorul ei în rândul scriitorilor dinaintea cărora se şterg toate prejudecăţile de naţionalitate şi de graniţă". Iar Laurent Tailhade scrie : “Thalassa este o Cântare a cântărilor ce va rămâne printre cele mai arzătoare laude pe care le-au adus vreodată poeţii voluptăţii oamenilor şi zeilor, flăcării veşnice care face ca pământurile şi mările să-şi dea roadele". În antologia Les Prosateurs Francaises, Macedonski e caracterizat astfel: "Talent tumultuos, suflet inspirat, el este poetul unui lirism arzător şi nervos şi are adesea mişcări epice". E de neînţeles cum literatura noastră, săracă în talente, nu îmbrăţişează cu un ceas mai devreme opera aceluia pe care-l preţuieşte însăşi marea şi bogata literatură franceză. E un semn de barbarie a tăgădui opera, pentru cusururile reale sau pe nedrept atribuite omului. Dacă dragostea pentru frumos a generaţiei mai tinere nu e numai o făţărnicie, cerem să se facă dreptate operei şi să se întindă, cât nu prea târziu, o mână de ajutor omului. Cerem mai ales marilor edituri să-şi facă datoria faţă de cultura românească şi să ne deie cât mai curând o ediţie completă a operelor lui Macedonski, scrise în cele două limbi pe care le-a mânuit deopotrivă de magistral. În conflictul acesta literar care durează de jumătate de secol, publicul trebuie să fie unicul judecător şi sentinţa nu poate fi decât un triumf pentru marele poet căci a-l citi însamnă a-l admira. " C. Iordăchescu19 Cronologic, după acest demers, în numărul 23-24 al revistei apare poezia Noapte de mai sub semnătura lui Macedonski. Nu credem că e întâmplătoare alegerea acestei poezii spre a fi publicată în nordicul oraş provincial moldav cu care poetul nu avusese până atunci relaţii de colaborare. Vom vedea că bucuria pe care i- o stârnise articolul reparator al necunoscutului Iordăchescu îi va fi provocat poetului bolnav de persecuţie un entuziasm debordant pe care l-a manifestat, poate, în primul rând prin alegerea acestei poezii intens vitaliste, în care întreg universul se impregnează de sublimul sentiment al jubilaţiei de-a exista în parfum de roze, acelaşi parfum ce-avea să-i înmiresmeze ultima suflare la numai câteva luni mai târziu. Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) Nu e lipsit de semnificaţie nici faptul că Iordăchescu, ardentul admirator al lui Iorga, vitalistul energetic, dar tunător contestatar al oricăror manifestări moderniste în literatură, publică un articol - singular în peisajul vremii - de apărare viguroasă a lui Macedonski şi apoi această poemă, trimisă probabil în semn de mulţumire de către poetul însuşi. e ben trovato, stă dovadă episodul următor. În numărul 1 al Anului II al revistei, în aprilie 1921, apare chiar în prima pagină articolul întitulat O scrisoare, semnat de Iordăchescu, în care acesta relatează că în urma articolului Cazul Macedonski, a primit din partea poetului o scrisoare pe care o redă în continuare cu scopul declarat "că va interesa vreodată pe cel chemat să scrie, cândva istoria nepărtinitoare a literaturii române." Redăm mai jos, integral, această Bucureşti 29 Martie 1920 " Scumpe şi nobile suflet, Nu ştiu cine eşti, dar citindu-te am plâns. Am reaflat în d-ta simţirea cinstită şi plină de avânt a României de altădată. Nu pentru că-mi aduci laude, ci pentru că eşti o dovadă că acea Românie reînviază, că a reînviat. Cu toate acestea şi pentru ca lumina să fie deplină, te rog să ţii socoteală de aceste lămuriri şi anume: Niciodată nu am adresat nici o epigramă lui Eminescu. Cea cu pricina era scrisă cu doi ani înainte de nenorocirea ce l-a izbit. Este o infamie ce mi-a fost pusă în cârcă de oamenii interesaţi să-şi facă un steag şi un titlu de glorie din ipocrita şi falsa lor milă pentru cel pe care ei singuri l- au împins în prăpastie şi care vroiau totodată să răstoarne mişcara sufletească şi culturală dela Literatorul. De altminteri nici n'aveam vreun motiv să lovesc - şi încă cu aşa cruzime - pe un scriitor, care la acea epocă, nu putea să facă umbră nimănui. Chiar în cercul "Convorbirilor" nu era considerat ca un poet mare. Pe lângă aceste, nu intra în caracterul meu să invidiez pe nimeni şi dovadă că aşa este, e că Duiliu Zamfirescu, Traian Demetrescu, Ştefan Petică, Iuliu Cezar Săvescu, Caton Theodorian, Cincinat Pavelescu, mult regretatul poet Orest, o floare a literaturii noastre, decurând secerată de moarte şi foarte mulţi alţi scriitori vechi şi noui, al căror mari merite au fost recunoscute numai prin sprijinul meu moral şi efectiv, au putut să răzbată, până la marele public şi să ocupe locuri de onoare în opiniunea lui. Nu cred să existe pe pământ invidioşi care să caute să pună în lumină pe alţii. Că aşi fi un spirit satanic, mi se pare o glumă. Am crezut totdeauna în Dumnezu şi'n el mi-am pus nădejdea, iar - cum am spus adesea - el singur mi-a fost tăria. Batjocoritor am fost pentru secăturile ce căutau să se impună fără nici o valoare de cugetare, de suflet, sau de simţire. Sfânt mi- a fost tot ce e sfânt: dragostea de mamă, de tată, de ţară, de copii, entuziasmul, faptele nobile, poezia, arta, frumosul. Sunt în sfârşit de părere că o scriere nu poate să fie decât răsfrângerea sufletului şi că poeţii mari sunt şi suflete mari. Prin urmare, eu primesc ca omul să nu fie despărţit de poet. Când voi fi judecat de cei cari o să vină după viaţa mea reală, se vor îngrozi de mişelia, defăimarea şi nerecunoştinţa a cărei victimă am fost! Dar n'am voit să ştie stânga ce face dreapta. Dumnezeu însă vede şi ştie tot. Şi-acum să nu mai vorbim de mine. N'am să uit niciodată nobila d-tale mişcare şi pot să strig la rându-mi: " De-acum liberează, Doamne, pre robul tău, că ochii mei văzură mântuirea ta" 25 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) Urez revistei "Junimea" izbândă. Mă înscriu şi eu printre colaboratorii ei. Voiu trimite însă rar, fiind foarte ocupat. Spune, te rog, scumpilor mei confraţi dela "Junimea", că le voiu urmări scrierile cu mult interes. Multe din versurile din No. 20 sunt puternice, fără să vorbesc de proză. Limba este curat românescă şi depărtându-se, precum urmează, de termenii prea locali, intră în cadrul marii noastre literaturi. Sunt, prea iubite d-le Iordăchescu, al d-tale, cu totul şi din toată inima. Alex.Macedonschi." Observând că scrisoarea e datată 29 martie 1920, deci la puţine luni înainte de moartea poetului, ea are, prin urmare, o intensă valoare confesiv- testamentară, dar, totodată, aduce la bară şi punctul de vedere al lui Macedonski într-un demers de audiatur et altera pars - de care poetul n-a prea avut parte - în atât de controversata chestiune a epigramei contra lui Eminescu. Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) lui Gh. Panu, care-şi scria în întregime revista sa, Săptămâna, care cu toate astea, “nu era lipsită de farmec“. Şi acum urmează formularea care conţine o semnificaţie subiacentă concentrată şi lasă să se întrevadă o adevărată dramă petrecută în culisele redacţionale, ale cărei motive pot fi deduse din însăşi evoluţia propusă prin acest număr al revistei. “Dimpotrivă, s-a dovedit de mult că în domeniile cele mai puţin prozaice, principiul cooperaţiei (s.C.I) nu dă totdeauna roade strălucite”. Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) importantă fiind "impresia de firesc". Încheierea e concluzivă şi optimistă: "O simfonie în cuvinte, în care urechea va găsi armonia deplină în ritmul furtunos al pasiunilor, imaginaţia icoane variate ca natura, iar cugetarea simboluri vaste.” Ca atare, nu credem că e lipsită de temei presupunerea că anume această orientare temerară, avangardistă pentru acel timp şi loc, (dar şi în sine, ţinând cont de atitudinea opiniei publice generale faţă de Macedonski) îl va fi costat izolarea de restul colectivului redacţional.Deşi exprimând propriile sale convingeri, şi propria sa personalitate (cuvânt chepe pentru exigenţa lui Iordăchescu), venind în continuarea scrisorii lui Macedonski, articolul propagă NOTE 19 Gala Galaction, Alexandru Macedonski, în Cuvântul liber, revistă săptămânală, An I, Nr. 32, 11 aprilie, 1920, Bucureşti, pp.6-820 Pierre Fontanier, Figurile limbajului, Editura Univers, Bucureşti, 1977, Traducere, prefaţă şi note de Antonia Constantinescu, pag. 46. Mărturisiri din întuneric(21) Gheorghe Bâgu
Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) Mihoc, brigadierul, care era şi el în vârstă, s-a supărat mult. Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) la jurnalul coloniei şi totdeauna am primit mâncare în plus. Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) Istoria Liceului „Mihai Eminescu” Botoşani(1) CARMEN SYLVA – uimitoarea regină ELISABETA A ROMÂNIEI, patron spiritual al şcolii Mihai Matei Carmen Sylva, Elisabeta, regina României, întruchipează o regină „model”, suferind din pricina nedreptăţilor îndurate din partea celorlalţi şi mai ales a soţului său. Era o mare artistă, cu suflet caritabil, un fel de reîncarnare revăzută şi îmbunătăţită a celeilalte Elisabbete, Sfânta din Turingia, care-i precedase cu şapte sute de ani. Notorietatea sa era atât de mare, încât o importantă parte din teritoriul Ţării de Foc îi poartă numele. Uneori, romantismul ei era chiar bomba care incendia paginle ziarelor de scandal şi asta într-o asemenea măsură, încât „L’Echo de Paris” crease anume pentru ea, la începutul anilor 1890, o rubrică fixă. Această celebritate marcată de cele mai mari laude şi cele mai cumplite calomnii nu-i displăcea neapărat, pentru că avea temperamentul unei adevărate dive, născută parcă spre a fi admirată ori pentru a străluci şi suferi. Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) Efigia Reginei Carmen Silva în Parcul „Mihai Eminescu” Adesea, toaletele ei au fost considerate de apropiaţi sau de oaspeţi ca adevărate îndrăzneli de vedetă. Rochii- tunici albe erau acoperite de bijuterii nu tocmai regale, ci de fantezii cu dimensiuni mari, precum şi de tot felul de dantele şi broderii neaşteptate. Introducere O istorie, cât de cît completă, a Liceului „Mihai Eminescu” din Botoşani, care să cuprindă perioada 1887 – 2012 era mai mult decât necesară acum, la 125 ani de existenţă. Nevoia ei pentru prezent, şi mai cu seamă pentru viitor, nu mai trebuie, desigur, demonstrată. Liceele cu tradiţie din ţară au, demult asemenea lucrări. Să pomenim aici doar câteva: Istoria Liceului 1 Sunt şi alte monografii locale, precum Gheorghe Grigoraş “Şcoala Normală” Şendriceni, Editura Litera, Bucureşti, 1978, Constantin Cojocariu, „Dascăli şi elevi”, Editura Quadrat Botoşani, 1996, Gheorghe Severincu, „Învăţământul Agroindustrial Botoşani, Editura Axa, Botoşani, 2000, Aristide Zub, „Din istoria şcolilor şi bisericilor din comuna Vârfu Câmpului, Am îndrăznit noi, să realizăm o istorie a liceului „Mihai Eminescu” deşi putea să o facă şi un alt colectiv sau persoană. Indiferent cine comitea acest lucru avea de surmontat complexitatea dificultăţilor pe care şi noi le-am avut, dar pe care cu răbdare, perseverenţă, îndrăzneală, risc şi optimism, sperăm, le- am învins. Demersul nostru nu putea a avea finalitate dacă nu ne bucuram de sprijinul sistematic şi prompt al conducerii şcolii, a unor cadre didactice pensionare sau active, de ajutorul dezinteresat al Editura Grafik Art, Botoşani, 2005, Mihai Vieru, Maria Zaiţ, El. Rujinschi, „Liceul de matematică-fizică Dorohoi – file de monografie”, Tipografia Suceava, 1979, I. Mihai, S. Nistorică, I. Onofrei, „Istoria Liceului «A.T. Laurian», Editura Axa, Bootoşani, 1999 etc. Multe unităţi de renume din ţară au volume scoase şi la 50 de ani, altele au scos fie anual, fie la o anumită dată, anuare, au editat şi unele reviste ce consemnează viaţa ştiinţifică şi literară din liceu. Toate acestea se constituie mereu în documente de mare valoare pentru viitor (n.n. – M.M.) 32 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) cunoscutului istoric, profesorul Ştefan Cervatiuc, specialist la Arhivele Naţionale, Filiala Botoşani, directorii unităţii, M. Vasilică şi M. Buzduga, Th. Trişcă şi Loredana Botezatu, cărora le aducem mulţumiri şi pe această cale. 1 “Viaţa Botoşanilor”, an II, nr. 20, 1 – 7 februarie 2001, art. Pentru o istorie a Liceului “Mihai Eminescu” Desigur în literatura psihologică, pedagogică, a timpului apar multe materiale, dezbateri de idei, sunt editate opere de referinţă ale unor gânditori luminaţi, dar acestea nu sunt puse la dispoziţia lucrătorilor din învăţământ, mai ales acelor din şcolile de grad inferior şi 2 Vezi Istoria gândirii sociale şi filozofice în România, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1960; Ştefan Bârsănescu, Istoria pedagogiei, Editura Didactic şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;Colecţia Revista de Pedagogie, organ al Institutului de Cercetări Pedagogice, Colecţia Revistei Generale a Învăţământului, fondator Spiru C. Haret etc. 3 “Viaţa Botoşanilor”, an I, nr. 10, din 11 – 12 noiembrie 2000 (prof. Paul Ungureanu realizează un interesant interviu cu profesoara Ileana Turuşancu) 33 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) originale. Din păcate, şi ea a plecat în lumea umbrelor.3 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) începutul determinării şi naşterii unei asemenea posibile „galaxii”. Să pomenim doar câteva nume de mare prestigiu precum: Eugenia şi Olga Savinescu, Eliza Ghiorghiu, Aglae Theodor, Elena Manu, Gabriela Leonardescu, Sibi Charlotte, Elena Haralamb ş.a. * Deziderat neîmplinit. Până la punerea în practică, ne-am asumat noi să publicăm o necesară scriere (pentru început vol. I, anii 1887-1948) cu încărcătură ştiinţifică şi nu numai, despre o unitate de învăţământ, care, alături de celebrul Liceu A.T.Laurian, ca şi alte unităţi de învăţământ din Botoşani a din integrat în elita României numeroase nume ce confirmă celebrul “Nasc şi la Moldova oameni”. (n. n. Octavian Liviu Şovan) PATRIMONIU IMOBIL Ansamblul urban medieval Botoşani (33) dr. Eugenia Greceanu PROPUNERI* A. Conservarea elementelor de tramă stradală care sunt definitorii pentru închegarea şi evoluţia oraşului medieval (fig.15/1) B. Declararea ca rezervaţii de arhitectură urbană1 a următoarelor zone (fig.15/2), la care se indică perimetrul prin străzi, considerate cu ambele fronturi, inclusiv parcelarea frontului periferic: români din mahalaua Trisfetitelor, delimitată de străzile Kogălniceanu, Viilor, Bucovina. 6. Zona rezidenţială românească de veac XIX, de pe B-dul Eminescu (între str. Octav Onicescu şi N. Iorga), str. Kogălniceanu (între str. Bucovina şi B-dul Eminescu) şi str. Zorilor. 35 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37)
C. Declararea ca rezervaţie de artă plastică a sectorului armenesc din cimitirul Eternitatea, implicând stricta limitare a noilor înmormântări, conservarea monumentelor funerare şi întreţinerea plantaţiilor, interzicerea construirii unor monumente funerare noi care să distoneze sau să intre în concurenţă cu vechile monumente. D. Completarea listei monumentelor istorice. Lista monumentelor istorice din oraşul Botoşani, aprobată prin H.C.M. 1160/1955, a fost relativ bine întocmită MONUMENTE DE CULT 1. Biserica Sf. Ilie, str. Calea Naţională nr. 87A, refăcută de breaslablănarilor pe locul unei biserici care exista în 1768 şi care a fost dărâmată între Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) existentă în 1777, care era metoh al Mitropoliei Iaşilor. Biserica de zid este ctitorie mixtă, boieri, negustori şi meşteşugari din mahalaua Humăriei (salahori, dulgheri, pietrari). Plan pseudo- trilobat cu absidă semicirculară şi turn- clopotniţă pe faţada de vest; arhitectură romantică. CONSTRUCŢII CIVILE 9. Str. Octav Băncilă nr. 22 – Casa Ţăranu-Jaba, arhitectură populară cu influenţe clasiciste din perioada 1800. Teodoru, ante 1908, eclectism clasicizant. 11. Str. Bucovina nr. 11 – Casă, arhitectură populară cu portic clasicist, perioada 1800.** Vrabie, arhitectură eclectică.** 14. Str. Cuza Vodă nr. 14 – Casă, arhitectură clasicistă perioada 1800, pe schemă de arhitectură populară. Silion, arhitectură „Secession”, ante 1914. 21. Str. I.C. Brătianu nr. 38 – Şcoală, israelită, arhitectură de forme naţionale, circa 1910. 25. Aleea. Dochia nr. 3 – Casă, Casa Ulea, arhitectură de forme naţionale ante 1914, inclusiv corpul grajdurilor (fără gard).** 32. Str. Maxim Gorki nr. 1 – Casa Costiner, circa 1880 – 1890, eclectism clasicizant.** 33. Str. Maxim Gorki nr. 6 – Institutul Sofian, clasicism moldovenesc circa 1800, vechea casă a familiei Sofian, donată pentru azil de bătrâni ante 1872. 37 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) 34. Str. Maxim Gorki nr. 14 – Casa Miclescu, arhitectură populară cu influenţe transilvănene, tindă pe o latură. Pântea, arhitectură populară, eventual sec. al XVIII-lea, inclusiv bucătăria cu cuptor de zid. 36. Str. Maxim Gorki nr. 18 – Casă, Han, sec. al XIX-lea, faţade spre stradă clasicizante, curte interioară cu cerdace şi balcoane de lemn, pe două nivele (degradată prin folosire improprie). 40. Str. Calea Naţională nr. 39 (în curtea bisericii Sf. Spiridon) – Casă, pivniţă boltită din sec. al XVIII-lea, înglobată într-o casă cu arhitectură de forme naţionale executată 1933. Laurian, 1885, incendiat 1917, reparat cu adăugarea unui atic între 1922-12; valoare memorială (personalitatea profesorilor şi a elevilor); valoare arhitecturală. 42. Str. N. Iorga nr. 12 – Casa memorială Nicolae Iorga, arhitectură populară, apare în planul Emilian (1872) ca aparţinând Ecaterinei Ciolac. Jean Goilav (în 1872, azi Oficiul de Îmbunătăţiri Funciare), ante 1872, eclectism de şcoală franceză (curte devastată de camioane). Ursian-Mavrocordat, ante 1872, eclectism clasicizant (gard distrus de camioane, idem grădina).** 49. Str. Kogălniceanu nr. 16 – Casa Doctor Goilav, ante 1872, eclectism clasicizant (curte distrusă de camioane). farmacistului Vasiliu, ante 1872, arhitectură de forme naţionale. 51. Str. Kogălniceanu nr. 20 – Casa Mavrocordat, ante 1872, eclectism clasicizant. 52. Str. Kogălniceanu nr. 33-35 – Casă, arhitectură populară, tip rar de locuinţă dublă, tindă pe trei laturi, două intrări cu fronton de lemn. ** 53. Str. Kogălniceanu nr. 44 – Casă, Manole, circa 1908-1909, eclectism de şcoală franceză. Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) 62. B-dul Eminescu nr. 57 – Casa Isăcescu, eclectism de şcoală franceză, 1905-1910, pe o clădire mult mai veche. Ursian-Fişer, ante 1872, eclectism de şcoală franceză. Dughene cu locuinţă, circa 1850, front cu arcaturi, pivniţe medievale.** 72. Str. Marchian nr. 7 – Casa Garabet Ciolac, circa 1850, arhitectură
Urzică, 1908, eclectism clasicizant. N O T E *Chiar dacă unele dintre propuneri nu mai sunt actuale din cauza transformărilor intervenite în ultimii doi ani, ele pot sugera soluţii potrivite cu specificul ansamblului la care s-a renunţat, în scopul realizării unui dialog între vechi şi nou, noţiune care exclude reducerea la tăcere a ansamblului sau a unor părţi din ansamblul istoric, obţinută în general prin metoda selectivă. Autorul acestui studiu se va considera răsplătit dacă va contribui astfel la păstrarea unei structuri urbane care permite înţelegerea pe viu a ceea ce a însemnat un oraş medieval românesc(optimism 1980, dovedit iluzoriu, înainte şi mai ales după 1990, E. Greceanu, 2009). 1.Regimul de rezervaţie, asemănător celui al zonelor de protecţie legiferat prin HCM 661/1955, implică: asanarea şi restaurarea construcţiilor valoroase; înlăturarea adaosurilor parazitare; plombarea – în funcţie de parcelare – cu construcţii unicat, condiţionate arhitectural de cadrul existent; respectarea sistemului de parcelare; conservarea plantaţiilor valoroase şi a grădinilor; atenţia acordată iluminatului nocturn, sistemului de pavaj, împrejmuirilor şi – în general – mobilării străzilor; supravegherea arheologică a săpăturilor de mare amploare ocazionate de construcţii noi sau de lucrări edilitare. Reamintim că textul acestor propuneri este redactat în 1980 (notă 2008). ** Clădiri care nu se mai regăsesc conform noului Nomenclator Stradal al Municipiului Botoşani, transmis nouă de Primăria Botoşani. . 39 Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) Biserica „Sf. Nicolae” Darabani Victor Teişanu
Turnul-clopotniţă Mai sunt alte două chipuri de familie, soţiile celor 2 boieri, de data acesta imortalizate de artişti fotografi ai epocii. Naosul, spaţios, are 2 ferestre mari, eliptice, Forum cultural Anul X, nr.2, iunie 2010 (37) cu gratii metalice. Bolta înfăţişează firmamentul înstelat, cei 4 evanghelişti şi în centrul Mântuitorul. Din pieptul lui Iisus coboară un lanţ de cca. 12 m care susţine policandrul cu 9 suporturi pentru lumânări, spaţiile dintre acestea fiind acoperite cu horbote metalice. În dreapta şi în stânga există câte o strană mobilă destinate cântăreţilor şi dotate iniţial cu serii complete de cărţi pentru cult. Naosul posedă 21 de strane pentru enoriaşi şi o strană arhierească. Tot aici, spre altar, la stânga, străjuieşte baldachinul tronului Maicii Domnului, iar la dreapta un iconostas cu cruce fixă. Spre altar se urcă 2 trepte din lemn de stejar. Catapeteasma este împodobită la bază spre limita superioară, cu 64 icoane având inscripţii greceşti şi slavone. Pe catapeteasmă, în faţa uşilor împărăteşti apare monograma T.B. (Theodor Balş), purtând icoana princiară şi crucea. Un amănunt laic: atât pe catapeteasmă cât deasupra baldachinului se regăsesc viţa de vie cu ciorchini de struguri şi snopii de grâu, simbolizând puterea ocrotitoare a bisericii faţă de oameni şi holde. Altarul, lipsit de intrări şi ieşiri separate, este luminat de 3 ferestre mari, identice cu cele ale naosului. În centru se află Sfânta Masă, pătrată, cu toate dotările de cult necesare. Vasele Sfintelor Taine sunt aurite, ca şi cădelniţa. Odoarele bisericii se păstrează cu grijă pentru ocazii importante în diaconiconul închis. În patrimoniului sfântului lăcaş mai există o Evanghelie dăruită de Balş (20 decembrie 1858), cu dedicaţia şi semnătura donatorului, o Biblie uzuală din 1856, alta din 1793 cu text bilingv elino-român şi mai ales Evanghelia Mare, având coperţi metalice suflate în aur şi realizată la Mănăstirea Neamţ (1821) sub |