FORUM CULTURAL

ocr necorectat, versiunea originală aici

Anul XI, nr. 1, martie 2011(40)

CRONICA

Colecţia"Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu"

Gellu Dorian

Cu douăzeci de ani în urmă lua fiinţă la Botoşani Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu". O iniţiativă care se impunea într-un context nu tocmai favorabil pentru mai nimic. Totul părea tulbure, incert. Pînă cînd şi democraţia recent instaurată devenea dintr-una aşteptată într-una "originală". Însă lucrurile trebuiau să intre într-o normalitate. Şi una dintre căile ce duceau spre aceasta era şi consacrarea unui brand naţional care să se impună nu neapărat în acele zile, că nu era cum, ci cu timpul.
Primul pas a fost făcut cu stîngul, în sensul că, imediat după 1990 la Ipoteşti a sosit Petru Creţia, care a schimbat menirea locului, aceea de Casă memorială dedicată lui Mihai Eminescu în cea de instituţie de cercetare cu adevărat a vieţii şi operei poetului, luînd astfel fiinţă Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu", devenit apoi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studiu "Mihai Eminescu". Discutînd cu Laurenţiu Ulici, căruia i-a plăcut ideea de înfiinţare a unui premiu naţional pentru poezie, care nu putea fi numit altfel decît Mihai Eminescu, acesta a decis ca preşedintele juriului naţional de acordare a premiului să fie Petru Creţia, care aproape că-şi mutase domiciliul la Ipoteşti. Deşi chestiunea se cunoaşte, merită să o reamintesc aici, pentru că înfiinţarea
1
premiului a fost la un pas de a nu mai fi posibilă, prin decizia preşedintelui astfel ales de a nu mai participa la jurizare şi la validarea primului laureat, deşi toate diligenţele fuseseră făcute, iar laureatul era deja prezent la Ipoteşti, urmînd să i se înmîneze premiul în biserica din cadrul complexului memorial. Nici atunci, nici astăzi, deşi Valentin Coşereanu, directul de atunci al instituţiei ipoteştene, a ştiut de ce a abandonat intempestiv Petru Creţia ideea şi susţinerea acestui premiu, nu ştiu să dau o explicaţie care să scuze jena creată atunci. Însă, inspirat, Laurenţiu Ulici, ad-hoc, de comun acord cu organizatorii, a schimbat regulamentul, propunînd ca premiul să se acorde în ziua de 15 ianuarie a fiecărui an pentru anul precedent unui poet român contemporan, pentru Opera Omnia. Astfel laureatul primei ediţii, Mihai Ursachi, a fost cunoscut cu şase luni înainte, acesta primind laurii pe 15 ianuarie 1992 în biserica Uspenia din Botoşani, biserică în care a fost botezat pruncul Mihail Eminescu.
Astfel calea spre normalitate şi-a urmat cursul de la ediţie la ediţie, cu schimbări succesive ale juriului, care a fost format din cinci membri din patru mari centre culturale ale ţării, profesori universitari şi importanţi critici literari, primul laureat fiind şi cel care timp de zece

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

ediţii a înmînat coroniţa de lauri poeţilor care au primit premiul. Laurenţiu Ulici, pînă la tragica lui dispariţie, a fost prezent la fiecare ediţie.
Însă premiul, deşi înainta spre jubileul XX, nu-şi găsea încă împlinirea, normalitatea. Regulamentul iniţial prevedea şi editarea unei antologii din creaţia poetului laureat. Cum de fiecare dată problemele financiare nu ne-au ocolit, editarea cărţilor a tot fost amînată, fiind un capitol care nu-şi găsea loc în devizele fiecărei ediţii. Dar am ţinut de fiecare dată, cel puţin în ultimii cinci ani, că la ediţia a XX premiul să fie încununat şi cu o colecţie care să cuprindă cărţile poeţilor care, primind premiul, au devenit şi cetăţeni de onoare ai municipiului Botoşani.
Anul trecut ideea a prins şi am trecut la treabă. Un lucru deloc uşor din toate punctele de vedere: de la conceperea proiectului, pe care Primăria Municipiului Botoşani l-a propus Consiliului Local, iar acesta din urmă a găsit calea legală de a-l face viabil prin Fundaţia Culturală
"Hyperion-C.B.", care a iniţiat proiectul şi a devenit asociat al primăriei de aici înainte în realizarea acestuia. De la ediţia XXI-a, poetului laureat i se va edita, pînă la ediţia următoare, o antologie din opera sa poetică, încît argumentul juriului să fie pus şi în faţa publicului cititor. Apoi contactul cu moştenitorii - şase dintre poeţii laureaţi nemaifiind printre noi -, cu poeţii laureaţi, unii arătîndu-se foarte încîntaţi şi răspunzînd imediat solicitărilor, alţii mai sceptici, iar unul chiar refuzînd, deocamdată, să-şi dea acordul pentru editarea unei antologii din creaţia sa. Pînă la urmă totul a mers ca pe roate. S-au selectat poezii din peste cincisprezece mii de pagini, apoi s-au cules sau au fost scanate şi convertite, pentru o selecţie, pentru fiecare într-o carte de aproximativ 250 de pagini. Ca în final să se depăşească cu mult numărul paginilor propuse, în total, în economia cărţilor editate fiind peste cinci mii de pagini de poezie. Pasul celălalt, mult mai dificil, a fost cel al solicitării la termen a postfeţelor. Unele dintre ele sosind pe ultima sută de metri. Cu efortul echipei de la Editura Paralela 45, coordonată de Călin Vlasie, cele 19 titluri de
2
carte de poezie au ieşit la timp şi vor fi lansate la Botoşani pe 15 ianuarie. Astfel Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" a intrat în normalitate şi îl face acum şi mai rîvnit de poeţii români.
Pe primii 18 poeţi laureaţi îi pot face acum aici cunoscuţi, cu cărţile editate în această colecţie. Dintre primii 19 lipseşte Mircea Dinescu, care a propus o păsuire pentru a-şi da acordul. Iar cel de al douăzecilea va fi făcut cunoscut în ziua de
15 ianuarie, la Botoşani. Dar iată-i aici, într- un anunţ, pe poeţii laureaţi şi cărţile lor: Mihai Ursachi – Inel cu enigmă, antologie şi note bio-bibliografice Daniel Corbu, postfaţă Mircea A. Diaconu, 286 pagini; Gellu Naum – Exactitatea umbrei, antologie de Simona Popescu, note bio-bibliografice Aurel Sasu, postfaţă de Vasile Spiridon, 256 pagini; Cezar Baltag – Odihnă în ţipăt, antologie de Gellu Dorian, note biobibliografice Aurel Sasu, postafţă de Mircea Martin, 250 pagini; Petre Stoica – Polifonia nopţii, antologie de Gellu Dorian, note biobibliografice Aurel Sasu, postfaţă de Cornel Ungureanu, 294 pagini; Ileana Mălăncioiu – Ardere de tot, ed- a II-a, notele biobibliografice aparţin autoarei, postfaţa de Daniel Cristea-Enache, 144 pagini; Ana Blandiana – Pleoape de apă, antologie de autor, notele biobibliografice aparţin autoarei, postfaţa de Mircea Martin, 264 pagini; Ştefan Augustin Doinaş – Jucătorul de şah, antologie de Gellu Dorian, note biobibliografice Aurel Sasu, postfaţă de Mircea A. Diaconu, 302 pagini; Mircea Ivănescu – Versuri alese, antologie şi note biobibliografice de Ioan Radu Văcărescu, postfaţă de Al. Cistelecan, 266 pagini; Cezar Ivănescu – Rod, antologie de autor, note biobibliografice de Dumitru Ivănescu, postfaţă de Ion Pop, 230 pagini; Constanţa Buzea – Roua plural, antologie de autor, note biobibliografice Aurel Sasu, postfaţă de Nicolae Manolescu, 302 pagini; Emil Brumaru – Versuri, antologie şi note biobibliografice de autor, postfaţă de Mircea A. Diaconu, 314 pagini; Ilie Constantin – Coline cu demoni, antologie şi note de autor, postfaţă de Alexandru Călinescu, 270 pagini; Angela Marinescu – Probleme personale, antologie de Gellu Dorian, note

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

biobibliografice de Aurel Sasu, postfaţă de Mircea Martin, 280 pagini; Şerban Foarţă – Amor amoris, poeme inedite, note biobibliografice de Aurel Sasu, postfaţă de Mircea A. Diaconu, 270 pagini; Gabriela Melinescu – Stări de suflet, antologie de autor, note biobibliografice, autoarea, postfaţă de Mircea A. Diaconu, 270 pagini; Adrian Popescu – Ieşirea în larg, antologie şi note biobibliografice de autor, postfaţă de
Ion Pop, 270 pagini; Cristian Simionescu – Ţinutul bufonilor, notele biobibliografice şi antologie de autor, postfaţă de Mircea Martin, 300 pagini; Dorin Tudoran – Pisicuţ (Somnografii), antologie şi note biobibliografice de autor, postfaţă de Mircea Martin, 280 pagini. Coordonatorul colecţiei este sus-semnatul.

Zilele Eminescu, ediţia a XLII-a

Cea de-a XLII-a a ediţie a "Zilelor Eminescu", organizate la Botoşani în perioada 13-16 ianuarie 2011, a fost un succes deplin, un maraton cultural derulat pe un traseu care a fost cunoscut şi de paşii poetului, Botoşani – Herţa – Cernăuţi – Ipoteşti- Vorona. În organizarea Primăriei şi Consiliului Local Botoşani, a Consiliului Judeţean Botoşani, Uniunii Scriitorilor din România, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Fundaţiei Culturale
"Hyperion – CB" Botoşani, a Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional, Centrului Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Naţionale şi a Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoşani, manifestarea din acest an a adunat peste 60 de poeţi români din ţară şi din diaspora, unii dintre ei câştigători ai Premiului Naţionale de Poezie "Mihai Eminescu", din 1991 încoace.
3
Cea de-a XX a ediţii a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" a început în amiaza zilei de 13 ianuarie, prin plecarea poeţilor invitaţi spre Cernăuţi şi Herţa. Aşadar un desant de scriitori cum nu s-a mai întămplat de peste 70 de ani în nordul Bucovinei. Prima escală a fost în Ţinutul Herţa, unde gazde excelente s-au dovedit a fi: Tatiana Popa – consulul României la Cernăuţi, Dorin Popescu – viceconsul al României la Cernăuţi, Victor Crâşmaru – preşedintele Administraţiei Raionale de Stat Herţa, Ion Ciornei – preşedintele Consiliului Raional Herţa, Ion Cibotaru – şeful secţiei de Cultură Herţa şi, nu în ultimul rând, scriitorul, jurnalistul şi poetul Vasile Tărâţeanu.
Primul act cultural major al Zilelor Eminescu 2011 s-a derulat pe scena Casei de cultură din Herţa unde, în faţa unei sălii arhipline, ansamblul artistic "Plaiul Herţei", condus de maestrul Ilie Crâşmaru, a susţinut

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

un spectacol folcloric, alături de solista Cristina Manolache, smulgând ropote de aplauze şi admiraţie din partea generosului public. Nu au lipsit cuvintele de apreciere şi admiraţie faţă de poeţii României, astfel că Ilie Tudor Zegrea, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Cernăuţi, a spus: "Este pentru prima dată după 1941 când aici, la Cernăuţi şi Herţa, vin atât de mulţi scriitori şi poeţi din România, aşa de mulţi ostaşi ai culturii române. Este un moment pe care noi de aici nu-l vom uita niciodată". Iar în cuvântul său, Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoşani, a transmis salutul botoşănenilor, cu menţiunea că
"Întotdeauna vă vom aştepta la Botoşani ca acasă". Următorul popas al delegaţiei române a fost făcut în dimineaţa zilei de 14 ianuarie la Casa lui Aron Pumnul din Cernăuţi unde, la bustul din curte al poetului Mihai Eminescu, au fost depuse jerbe de flori, printre cei prezenţi fiind şi o delegaţie a Societăţii pentru Cultură Românească
"Mihai Eminescu" din Cernăuţi, instituţie condusă de Vasile Bîcu. Un alt moment emoţionant a fost cel derulat la statuia lui Mihai Eminescu din Cernăuţi unde, în prezenţa a peste 500 de persoane, au fost depuse coroane şi jerbe de flori, au fost rostite elogii la adresa poetului nepereche. Următorul punct al vizitei s-a consumat la Universitatea de Stat "Iuri Fedkovici" din Cernăuţi, o impresionantă şi impunătoare citadelă a învăţământului cernăuţean. În amiaza aceleiaşi zile s-a revenit la Herţa, la liceul "Gheorghe Asachi", cu o întâlnire de suflet a poeţilor de aici şi de dincolo. În prezenţa a numeroşi profesori şi elevi ai liceului cu predare în limba română, singurul din Raionul Herţa, ţinut care numără 32.000 de locuitori, 90% fiind de etnie română, a fost prezentată colecţia
"Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu". Au citit din creaţiile lor cinci dintre poeţii laureaţi prezenţi – Ana Blandiana, Ilie Constantin, Adrian Popescu, Cristian Simionescu şi Dorin Tudoran, precum şi poeţii invitaţi. Pe drumul de întoarcere, din după amiaza lui 14 ianuarie, ultima escală a fost făcută la Mănăstirea cu hramul Înălţării Domnului din
4
localitatea Băneşti, o bijuterie arhitectonică
impunătoare.
În dimineaţa zilei de 15 ianuarie, reprezentanţi ai Primăriei, Consiliului Local, Consiliului Judeţean, partide politice, scriitori, după şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani, în care a fost conferiti titlul de cetăţean de onoare poetului laureat, au depus jerbe de flori la bustul poetului din faţa teatrului botoşănean care poartă numele lui Mihai Eminescu. A urmat un Te Deum la Biserica Uspenia, în care a fost botezat pruncul Mihail Eminovici, care urma să devină poetul Mihai Eminescu. Gala decernării premiilor de poezie pentru Opera Omnia şi Prima a avut loc după amiaza la Teatrul "Mihai Eminescu", unde premiul pentru debut a fost acordat tânărului poet M.Duţescu, pentru volumul "Şi toată bucuria acelor ani trişti", premiul financiar fiind oferit de Consiliul Judeţean Botoşani, prin preşedintele Mihai Ţâbuleac. Momentul de vârf al celei de-a XX-a ediţii a Zilelor Eminescu, derulat în faţa sălii arhipline a teatrului botoşănean, s-a consumat atunci când, poetul Dorin Tudoran - câştigătorul ediţiei din 2009, i-a înmânat coroniţa cu lauri lui Dinu Flămând, nu înainte ca DorinTudoran, stabilit la Washington, să spună: "Când am fost întrebat de cineva ce caut iar în România, i-am spus că am fost convocat din nou la lotul naţional de poezie. Iar antrenorul Mihai Eminescu a decis ca anual, un mic antrenament să fie organizat la Botoşani. Rolul meu în această seară este de a preda banderola de căpitan de echipă premiantului din 2010, căruia îi voi transmite mesajul: cultura se face prin includere nu prin excludere". Iar marele câştigător, poetul, eseistul, traducătorul şi jurnalistul francez de la Radio France International, Dinu Flămând, născut pe 26 iunie 1947 în Susenii Bârgăului din judeţul Bistriţa Năsăud, a mulţumit pentru încrederea acordată de către juriul format din: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Alexandru Călinescu şi Cornel Ungureanu, premiul pecuniar în valoare de
2.500 euro fiind înmânat, potrivit tradiţiei de primarul Cătălin Mugurel Flutur, în urma sponsorizării asigurate de BCR şi OTP Bank.

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Ultimul act cultural al Zilelor Eminescu a fost magnificul "Cetăţeni de onoare ai poeziei", un spectacol impresionant regizat de actorul Ion Caramitru şi în care 11 actori botoşăneni au prezentat, într-o interpretare absolut
fabuloasă, din creaţiile primilor 19 câştigători ai Premiului Naţional de Poezie
"Mihai Eminescu". (articol preluat sintetic din "Informatorul Moldovei", semnat de Gabriel Balaşa)

Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pe anul 2010

Ediţia a XX-a a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", ediţie aniversară, a avut loc în acest an într-o atmosferă de sărbătoare solemnă şi grandioasă, în acelaşi timp, sala mare a Teatrului "Mihai Eminescu" dovedindu-se neîncăpătoare pentru toţi botoşănenii dornici să participe la eveniment. În seara zilei de
15 ianuarie 2011 s-a acordat Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia şi, de asemenea, pentru a XII-a oară, Premiul pentru Opera Prima, premii acordate de Primăria Municipiului Botoşani şi Consiliul Local Botoşani.
Juriul pentru Opera Omnia a fost alcătuit din Nicolae Manolescu, Alexandru Călinescu, Mircea Martin, Ion Pop şi Cornel Ungureanu – ultimii trei fiind prezenţi la festivitate. Din cei cinci nominalizaţi la această ediţie, Ion Mircea, Vasile Vlad, Nicolae Prelipceanu, Dinu Flămând şi Ovidiu Genaru, jurul a deliberat ca premiul să se acorde poetului Dinu Flămând. În dimineaţa aceleaşi zile, prin şedinţa extraordinară a Consiliului local Botoşani, prima şedinţă din acest an, laureatul Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" a fost declarat Cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani.
Dinu Flămând este născut la 24 iunie
1947 în Susenii Bârgăului din nordul Transilvaniei. Este absolvent al Facultăţii de filologie din Cluj-Napoca. În 1966 debutează cu poezie dar de-a lungul bogatei sale cariere va publica şi critică, reportaje, traduceri din literatura universală. În 1989 obţine azil politic în Franţa devenind curând corespondent pentru posturile de radio BBC şi "Europa Liberă". Colaborează constant la Radio France Internationale dedicându-se cu pasiune şi activităţii de traducător. Volume de poezie publicate: Apeiron (1971), Poezii (1974), Altoiuri (1976), Stare de asediu
5
(1983), Viaţa de probă (1998), Dincolo/De l'autre côté (2000), Tags (2002), Migraţia pietrelor (2000 – ediţia I; 2003, ediţia II) Grădini/Jardin (2005), Frigul intermediar (2006), Opera poetică (2007) Umbre şi Faleze (2010), Biopoeme (2010). Ca o apreciere faţă de opera sa (versuri, critică dar şi traduceri) a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale, i s-au atribuit burse şi este invitat constant în numeroase programe culturale internaţionale.
În acest an, Premiul Naţional de Poezie pentru Opera Prima a fost acordat poetului Mihai Duţescu pentru volumul "Şi toată bucuria acelor ani trişti" (Cartea Românească, 2010), juriul fiind format din: Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Daniel Cristea-Enache şi Andrei Terian. Laureatul a fost decis dintre următorii nominalizaţi: Sorin Despot, Val. Chimic, Naomi Ionică şi Bogdan Lipcanu.
În continuarea Galei care a avut ca prezentator pe actorul Marius Rogojinschi, participanţii au vizionat un spectacol de poezie inedit "Cetăţeni de onoare ai poeziei" în regia actorului Ion Caramitru şi având în distribuţie actori ai teatrului botoşănean: Gina Pătraşcu, Florin Aioniţoaie, Cristina Ciofu, Lenuş Moraru, Cezar Amitroaie, Eduard Sandu, Ovidiu Ivan, Petronela Chiribuţă, Andreea Moţcu, Sorin Ciofu, Bogdan Horga.
*
La manifestările dedicate sărbătoririi naşterii poetului, în acest an au fost invitaţi din ţară şi din străinătate scriitorii: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Alexandru Călinescu, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Ilie Constantin, Emil Brumaru, Şerban Foarţă, Adrian Popescu, Mircea Dinescu, Cristian

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Simionescu, Dorin Tudoran, Adrian Baltag, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Dinu Flamând, Romulus Rusan, Claudiu Komartin, Varujan Vosganian, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Dumitru Ivănescu, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Nicolae Sava, Constantin Arcu, Vasile Ursache, Carmen Veronica Steiciuc, George Vulturescu, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Călin Vlasie, Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun, Nichita Danilov, Liviu Antonesei, Vasile Tărâţanu, Valentin Talpalaru, Tucu Moroşanu, Iulian Costache, Dan Coman, Ion Caramitru, Kelemen Hunor precum şi scriitorii
botoşăneni: Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Ignat, Emanoil Marcu, Lucia Olaru Nenati, Maria Baciu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Constantin Bojescu, Dumitru Necşanu, Vasile Iftimie, Petruţ Pârvescu, Gabriel Alexe, Corneliu Filip, Stelorian Moroşanu, Victor Teişanu, Cristina Şoptelea, Mircea Oprea, Valentin Coşereanu, Lucreţia Andronic, Mihai Lupu, Ciprian Manolache, Dorin Baciu, Vasile Clem, Cezar Florescu, Marius Irimia şi alţii. Cei mai mulţi dintre scriitori au răspuns invitaţiei fiind prezenţi la întregul program al manifestărilor.

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

Piese din vechea colecţie a Muzeului Judeţean Botoşani de la Corlăteni, jud.

Botoşani(1)

Maria Diaconescu

Literatura arheologică a înregistrat în fiecare an noi mărturii documentare , noi luări de poziţii referitor la periodizarea evoluţiei culturii Cucuteni. In acest demers arheologii români , de-a lungul celor peste
125 de ani de cercetări ai acestei culturi au făcut eforturi conjugate pentru lămurirea diverselor aspecte ale dezvoltării civilizaţiei Cucuteni în spaţiul românesc. In fapt, istoricul acestei culturi se suprapune cu începutul arheologiei din România. Prof. I. Nestor1, conştient că doar o cercetare sistematică va putea da roade, a iniţiat şi condus cercetările arheologice din bazinul Jijiei. Cercetările de la Corlăteni, punct Ţarină din anii 1949 – 1951 au relevat un
material interesant, din păcate cunoscut doar
în parte, din rapoartele preliminare de săpătură, care ulterior au determinat clasificarea fazelor din etapa A-B a culturii Cucuteni. Nepublicarea materialelor arheologice rezultate din săpături sistematice, cum sunt şi cele de la Corlăteni,

1 I. Nestor, Al. Alexandrescu, E. Comşa, Studierea societăţii omeneşti de la începuturile barbariei din nordul Moldovei. SCIV, 1, 1, 1950, p. 68-76; Idem, Săpăturile de pe Valea Jijiei (Iaş-Botoşani-Dorohoi)

în anul 1950, SCIV 2, 1, 1951, pp. 84-94.

6
constituie un obstacol important pentru studiul fazei de mijloc al culturii Cucuteni.
In colecţia Muzeului Botosani există un lot de materiale ceramice care provine din cercetările de la Corlăteni pe care ne propunem să le publicăm. Vor fi astfel cunoscute un număr mai mare de materiale din această aşezare ce vor întregi repertoriul formelor ceramice, şi al grupelor stilistice utilizate la Corlăteni. Faptul că aceste materiale sunt extrem de corodate, parte datorită condiţiilor de zacere în pământ, a uzurii funcţionale, sau a tehnicii de restaurare folosite cu mulţi ani in urmă, face dificilă distingerea decorului, a culorilor, ce abia se zăresc.
Ceramica analizată este de calitate, arsă la roşu. Puţine fragmente au culoarea cenuşie la interior şi roşie la exterior. Vasele cu pereţi groşi au în compoziţia pastei cioburi pisate. Dintre formele prezente la Corlăteni, caracteristice fazei A-B putem enumera: pahare modelate din pastă fină, cu corpul bombat şi gât redus, străchini tronconice, castroane cu umărul rotunjit sau în carenă, capace cu fund plat şi bor evazat, vase cu gura largă şi umăr rotunjit, amfore cu un început de etajare a umărului, vase

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

binoclu cu trei punţi de legătură, vase globulare cu gât cilindric vertical, vase suport. Se constată că ceramica are multe asemănări cu faza precedentă, atât în ce priveşte formele cât şi decorul. Decorul acestor vase este caracteristic fazei de mijloc al culturii Cucuteni, se desfăşoară în registre orizontale cu respectarea principiului tectonic, delimitate prin benzi albe sau negre. Predomină decorul în stil , benzi pictate cu negru brun sau ciocolatiu pe învelişul alb al vasului. Distingem însă şi decor în benzi albe umplute cu linii roşii paralele, benzi cruţate cu negru-brun din înveliş, în stil .
xxx
Pe baza materialului ceramic amintit mai sus distingem următoarele grupe stilistice ale decorului pictat: benzi albe

1. Vas globular

I: 13 cm; DG: 10,5 cm: DM: 27: DB: 9 cm
Inv. 770
unitare, cruţate cu negru din învelişul alb al vasului in stil ; benzi negre-brune, paralele, ce rezervă benzi albe din fond (stil
; benzi roşii ce alternează cu benzi liniare roşii pe fond alb (stil ; benzi rezervate cu negru din învelişul alb si umplute apoi cu linii roşii, paralele, pe fond alb (stil .
Din inventarul pieselor de la Corlăteni, aflate în colectia Muzeului Judeţean Botoşani nu rezultă existenţa altor grupe stilistice. O bună cunoaştere a repertoriului de forme, decor, grupe stilistice, asocierile lor pe forme de vase, provenind din diferite aşezări vor putea contribui cu siguranţă la o încadrare corectă a staţiunilor intr-o schemă de periodizare.

Lucrat din pastă fină, ars oxidant. Are gât cilindric, gura strâmtă, buza uşor înclinată spre interior, corpul bitronconic, dezvoltat şi oarecum turtit, carenat pe diametrul maxim.Umărul e scos în evidenţă printr-un prag circular aflat la baza gâtului. Pe gât, motive foliacee rezervate cu roşu-brun din învelişul alb al vasului, flancate de benzi arcuite. Zonele decorative pe gât sunt separate prin două benzi albe verticale, aşezate opus. Registrul următor, pictat tricrom, se desfăşoară pe corpul vasului. Decorul e compus din benzi circulare negre, intercalate de benzi multiliniare roşii, paralele, orizontale, pe fond alb. Partea inferioară a vasului e pictată cu alb.

2. Vas globular (fragment) I:11 cm; DM : l8 cm; Gr. 0,8 cm Inv. 1691

Fragment dintr-un vas globular cu gura strâmtă, verticală, albiat la baza gâtului, umăr rotund, frânt in carenă in zona diametrului maxim, cu o proeminenţă – toartă străpunsă vertical. Este realizat din pastă fină , ars oxidant, miezul cenusiu. Decorul se desfăşoară în două registre orizontale, delimitate prin benzi multiliniare roşii. La rândul lor, registrele sunt împărţite în metope prin benzi verticale. E pictat tricrom, pe gât se observă benzi liniare roşii, atât verticale cât şi orizontale trase pe fondul alb - gălbui al vasului. Interspaţiul e pictat cu negru întins. Decorul de pe umărul vasului e compus din două motive rombice, realizate cu ajutorul benzilor liniare roşii pe fond alb, interspaţiul fiind pictat cu negru intins. Rombul interior e ornamentat cu patru motive foliacee simetrice, aşezate cruciform, rezervate cu negru din fondul alb – gălbui al vasului.

7

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

3. Vas globular (fragment)

I: 8,5 cm; D.M. : 11,5 cm
Inv. 1692

Fragment de vas globular cu gât vertical, modelat din pastă fină, ars secundar. Umărul este scos în relief printr-un mic prag, carenat în zona diametrului maxim. Este ornamentat cu benzi în spirală şi linii de legătură între ele , pictate cu roşu pe fond alb. In partea inferioară a fragmentului se observă o perlă foliacee realizată deasemeni cu ajutorul unor benzi liniare.

4. Pahar

I: 10 cm; DG: 8 cm; DM: 11 cm
Inv. 787

Modelat din pastă fină, ars oxidant. Are corpul bombat spre bază, gâtul uşor tronconic, o tortiţă laterală străpunsă orizontal la baza gâtului, fundul slab conturat. Decorul se desfăşoară pe două registre orizontale, delimitate de benzi circulare albe, rezervate din fondul vasului. Motivele decorative pe gât sunt pictate cu roşu pe fond alb, interspaţiile pictate cu negru.Registrul acesta este impărţit in două metope decorate identic cu romburi realizate din benzi liniare ce ocrotesc interior două arcuri aşezate opus. Corpul vasului e pictat bicrom cu negru pe fond alb, cu motive spiralice, cu volute răsucite, şters in cea mai mare parte.

5. Pahar (fragmentar) I: 9,5; D.G.: 10 cm; D.B.: 5 cm Inv. 1703

Lucrat din pastă fină, ars oxidant. Are formă tronconică, umărul uşor rotunjit, gura largă, baza redusă. Pictat bicrom cu roşu pe fond alb. Pe corp alternează patru benzi late si patru benzi multiliniare al căror număr creşte de la două benzi liniare la bază, până la cinci benzi la gură. Pe interior, marginea buzei e pictată deasemeni cu roşu.

6. Pahar (fragmentar)

I: 6 cm; D.G. 8 cm
Fără număr de inventar
8

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Lucrat din pastă fină , ars oxidant. Fragment dintr-un pahar cu gâtul aproape drept si corp bombat. S-a pictat pe fondul alb al vasului motivul in zig-zag în benzi orizontale ce imbracă vasul de jur împrejur. Zig-zagul pictat cu negru-brun este realizat prin juxtapunerea a două zig-zaguri. Intre liniile frânte ale zig-zagului s-a pictat cu roşu, rezultând în final un spaţiu de fond alb cu laturile în dinţi de fierăstrău, ceea ce duce la o dublare a motivului. Pe buză, exterior, apar mici liniuţe ce sugerează continuarea motivelor decorative, infinitul. Interior sunt pictate cu roşu motive arcuite, benzi liniare.

7. Pahar fragmentar

I: 9 cm; D.G.: 8 cm
Inv. 1709

Modelat îngrijit din pastă fină,consistent, bine ars. Are gâtul aproape drept, corpul bombat. Pe fondul alb al vasului s-au pictat succesiv benzi negre late şi benzi liniare roşii. Pe buză in interior e pictat cu alb, iar marginea cu negru.

8. Pahar fragmentar

I: 10 cm; D.G.: 8 cm
Inv. l599

Modelat din pastă foarte fină, ars oxidant. Are buza adusă uşor spre interior, gâtul aproape drept, corpul bombat, fundul mic şi slab conturat. Registrele tectonice sunt delimitate printr-o bandă circulară albă, rezervată cu roşu din fond. Este ornamentat cu ghirlande de benzi liniare roşii pe inveliş alb, in două registre: unul pe gât şi unul pe partea dezvoltată a vasului. In interior e pictat in întregime cu alb, iar pe marginea buzei cu roşu.

9. Pahar fragmentar

I: 9,5 cm; D.M. 8,5 cm
Inv. 1704

Modelat din pastă fină, ars oxidant. Are buza aproape dreaptă, gâtul delimitat de corp printr-o uşoară şănţuire, partea inferioară bombată, fundul slab conturat. Pictura e ştearsă pe alocuri. Este ornamentat pe trei registre. Pe gât e pictat tricrom, pe fondul alb al vasului s-au trasat benzi liniare roşii arcuite, iar interspaţiile s-au umplut cu negru.Al doilea registru, pe corpul vasului , s-a pictat motivul în spirală cu capete răsucite, în bandă unitară, însotit de benzi de Legătură realizate cu negru pe fond alb.Spre baza vasului s-au trasat patru benzi liniare, circulare, roşii, încadrate de benzi circulare negre.

10. Castron

I: 5,5 cm; D.G.: 14 cm; D.M. 16 cmInv. 78
9

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Vas lucrat din pastă fină, ars oxidant. Are buza inclinată spre interior, umărul rotunjit iar corpul uşor arcuit şi aplatizat, fundul nedefinit. Registrele tectonice sunt delimitate de benzi circulare rezervate cu brun din fond. Exterior vasul e pictat tricrom cu roşu şi negru pe fond alb. Zona de pe buză prezintă o friză compusă din perle albe, cruţate cu negru-brun şi flancate de benzi arcuite, înguste, roşii. Fundul vasului e decorat cu două motive simetrice aşezate opus, pictate cu roşu şi negru sub forma unor cercuri concentrice ce includ arcuri negre divizate de două scurte benzi liniare. Interspaţiile sunt pictate cu negru întins ce cruţă două buline albe aşezate opus(din motive obiective am putut reda numai desenul fundului vasului).

11. Castron

I: 7,5 cm; D.G.: 17 cm; D.M.: 19 cm
Inv.16742

Vas realizat din pastă semifină, ars oxidant. Are buza inclinată spre interior, umărul putin rotunjit, corpul arcuit, fundul aplatizat.Pictat doar exterior cu roşu- brun pe fond alb, în două registre, delimitate printr-o bandă circulară. Decorat neglijent, pe buză prezintă o friză compusă din perle cruţate flancate de benzi arcuite. Aceste motive ornamentale sunt separate de benzi liniare piezişe pe o parte, iar în zona opusă prin benzi liniare orizontale. Decorul celui de al doilea registru, fundul vasului, constă în benzi liniare roşii pe învelişul alb în motive cu dublu efect, pictat si rezervat. Benzile arcuite sunt dispuse în două sectoare egale ce se desfăşoară concentric în jurul a două perle ovoidale cruţate din albul învelişului, aşezate opus, secţionate de câte două benzi liniare.

12. Castron.

I: 10 cm; D.G.: 24,5 cm; D.M. 27,5
Inv. 6843

Este modelat din pastă bună, ars oxidant. Are buza uşor rotunjită, aplecată spre interior, umărul uşor carenat, corpul arcuit şi aplatizat, fundul slab conturat, uşor albiat. Decorul bicrom, este puternic corodat. Se mai disting pe o parte a vasului benzi roşii liniare, lungi, trase pieziş pe buza vasului şi altele mai scurte, arcuite, pe fondul alb al vasului.

13. Castron (fragmentar)

I: 6,5 cm; D.M. 18 cm
Inv. l690

Vas fragmentar modelat din pastă bună, ars oxidant. Are buza uşor rotunjită, aplecată spre interior, umărul carenat, corpul arcuit şi aplatizat. E pictat bicrom cu roşu pe fond alb. Registrele decorative sunt delimitate prin benzi circulare pictate şi rezervate. Pe buză decorul are aspect metopic, dat de două grupări de benzi liniare verticale ce împart în două această suprafaţă. Aici s- au trasat benzi liniare lungi, trase pieziş, însoţite de benzi arcuite. Zona inferioară utilizează

10

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

acelaşi mod de decorare, cu benzi liniare, cruţate si pictate cu roşu pe alb, pe acest fragment distingându-se benzi liniare arcuite. Pe ambele registe interspaţiile sunt umplute cu roşu.

14.Castron

I:6,5 cm; D.M.: 22 cm
Inv. 1698

Fragment de castron. Realizat din pastă densă, cu amestec de cioburi pisate, ars oxidant. Vasul are buza rotunjită, înclinată spre interior, umărul ascuţit, în carenă. Corpul este usor arcuit, aplatizat, fundul nedefinit. Interior vasul a fost pictat în întregime cu roşu- brun. Exterior, pe acelaşi fond roşu-brun s-a decorat cu alb pe două registre, pe buza şi pe corpul vasului, delimitate prin benzi circulare pictate şi rezervate . Zona de pe buză prezintă o friză compusă din triunghiuri realizate cu ajutorul unor benzi liniare ce se întilnesc alternativ pe buză sau pe umărul vasului. Fundul este ornamentat cu benzi liniare arcuite .

Despre două topoare de silex dintr-o colecţie particulară

Ioan Ignat1

În luna septembrie a anului 2010, ne-au fost oferite spre analiză şi publicare, de către directorul Şcolii cu clasele I-VIII, Lozna, com. Lozna, jud. Botoşani, profesorul de istorie Ilie Oanea2, două topoare de silex, descoperite de către elevii din sat în urmă cu mai mulţi ani, probabil în punctul "Fânaţ" al satului Străteni, com. Lozna. Elevii au predat obiectele profesorului lor, fără a se cunoaşte dacă, în punctul amintit, sunt prezente şi alte vestigii.
În ceea ce priveşte această locaţie, menţionăm că nu este cuprinsă în paginile repertoriului arheologic al judeţului Botoşani din 1976, fiind numai amintit un topor-ciocan dintr-o rocă neprecizată, descoperit în acelaşi loc şi aflat, în momentul întocmirii

1 ignatioan1981@gmail.com

2 Căruia îi mulţumim pe această cale pentru amabilitatea de a ne fi pus piesele la dispoziţie.

repertoriului, în colecţia Şcolii cu clasele
I-VIII, Lozna3.
Ambele topoare sunt lucrate din silex, primul având o culoare majoritară cenuşie mai deschisă, pe una din feţe având şi o porţiune de nuanţă vineţie, iar celălalt fiind de culoare cenuşiu-vineţie mai închisă, cu mici pete albicioase. Având în vedere această culoare a materiei prime, se pare că suntem în faţa unor piese lucrate din silex de Prut.
Primul dintre topoare poate fi încadrat în categoria pieselor cu secţiunea longitudinală trapezoidală, cu baza mică la muchie şi cea mare în zona tăişului. Secţiunea transversală este rectangulară, părţile laterale sunt aproximativ drepte, iar tăişul foarte uşor curbat prezintă câteva ciobituri, semnalate, de altfel, pe aproape întreaga

3 Al. Păunescu, P. Şadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, vol. I, 1976, p. 111, nr. XVIII.

11

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

suprafaţă a piesei, inclusiv în zona muchiei rectangulare. În zona tăişului, se observă urme de şlefuire, însă restul corpului piesei a fost realizat în tehnica aşchierilor de suprafaţă.
Dimensiunile toporului sunt următoarele: 9 cm lungime maximă, 2 cm înălţime în zona muchiei, 3,4 cm înălţime în zona tăişului, între 1,4 şi 1,6 cm lăţime, 85 grame greutate.
Cel de-al doilea topor este asemănător celui dintâi, dar de dimensiuni mai mari şi mult mai atent prelucrat. Secţiunea longitudinală este trapezoidală, iar cea transversală este rectangulară, cu laturile foarte uşor curbate. Lateralele curg în linie dreaptă dinspre muchia rectangulară spre tăişul aproape drept, cu uşoare curbări la colţuri. Dacă în cazul primului exemplar, tăişul era realizat prin şlefuire, marginile sale fiind lucioase, în cazul celui de-al doilea s-a folosit tehnica aşchierilor de suprafaţă, obţinându-se un tăiş mult mai ascuţit şi cu marginea puţin dinţată. În schimb, această ultimă piesă are o suprafaţă atent finisată şi lustruită, fiind observate doar puţine ciobituri în zona muchiei şi pe marginile părţilor laterale.
Dimensiunile celui de-al doilea topor sunt: 15 cm lungime maximă, 3,1 cm înălţimea muchiei, 6,7 cm înălţimea tăişului, 1,5-1,7 cm lăţime, 310 grame greutate. Analogii pentru prima piesă există în cultura Horodiştea, aparţinând eneoliticului final4, piese similare fiind descoperite, printre altele, la Suceava – Cetatea Şcheii, Suceava – Parcul Cetăţii, Horodiştea5 etc., iar

4 Cercetările şi studiile mai vechi includ cultura Horodiştea în perioada de tranziţie de la eneolitic la Epoca Bronzului.

5 Al. Păunescu, Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită descoperite pe

teritoriul României, Bucureşti, 1970, p. 197, anexa nr. 18 A, fig. 40:11; P. V. Batariuc, Un

mormânt din perioada de tranziţie de la neolitic

pentru cealaltă în cultura amforelor sferice, printre altele la Piatra Neamţ, Suceava – Spitalul Nou, Moţca, Dolheştii Mari6, datând din perioada timpurie a Epocii Bronzului. Pentru această datare (a ultimului dintre topoare) putem aduce ca argument şi menţionarea toporului-ciocan de piatră din colecţia şcolii din localitate, care ar putea fi încadrat, din punct de vedere cronologic, în aceeaşi perioadă timpurie a Epocii Bronzului (deşi topoarele- ciocan sunt atestate începând cu perioada eneolitică şi până în perioada târzie a Epocii Bronzului, chiar Hallstatt- ul timpuriu, bineînţeles variind ca forme şi design7).
În ceea ce priveşte modalitatea de prindere în coadă a acestor topoare, se poate presupune fie folosirea unor manşoane din os sau corn, fie perforarea cozii de lemn pentru introducerea muchiei, fie crăparea cozii sub forma unei crăcane, în toate trei cazurile putând

la epoca bronzului descoperit la Suceava, Suceava, X, 1983, p. 835-840; Gh. Dumitroaia, Comunităţi preistorice din nord-estul României. De la cultura Cucuteni până în Bronzul Mijlociu,

2000, p. 63.

6 M. Dinu, K voprosu o kul'ture šarovidnyh amfor na territorii Moldovij, Dacia,

NS, IV, 1960, p. 89-106; Idem, Contribuţii la problema culturii amforelor sferice pe teritoriul

Moldovei, ArhMold, I, 1961, p. 43-64; Al.

Păunescu, Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României, Bucureşti, 1970, p. 197, anexa nr. 19

A; Gr. Foit, Două morminte ale culturii amforelor sferice descoperite la Suceava, Studii şi materiale, III, Suceava, 1973, p. 1-10; Şt. Cucoş, Cultura amforelor sferice din Depresiunea Subcarpatică a Moldovei, MemAnt, IX-XI, 1985, p. 141-161 Gh. Dumitroaia, op. cit., 2000, p.68-81;.

7 I. Ignat, Une hache-marteau naviforme en pierre découverte à Recia Verbia (com. de Dimăcheni, dép. de Botoşani), SAA, XIII-XIV,

2007-2008, p. 64, cu bibliografia aferentă.

12

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

fi folosite şnururi vegetale sau din piele
şi răşini, pentru o mai bună fixare8.
Cât despre activităţile la care erau folosite, literatura le atribuie o funcţionalitate multiplă. Astfel, ele putea fi utilizate ca arme în activităţile războinice sau vânătoreşti, dar şi ca unelte de tăiat lemnul (prin urmare în

8 O. Cotoi, C. Grasu, Uneltele din piatră şlefuită din eneoliticul Subcarpaţilor Moldovei, Iaşi, 2000, p. 27-29.

unele activităţi de prelucrare a lemnului), de tranşat carnea animalelor sacrificate, la cultivarea pământului pe post de săpăligă sau piese componente ale plugului9.

9 Ibidem, p. 28-29, 67, 72.

13

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Lista figurilor

Fig. 1. Primul topor de la Lozna – Fânaţ: a – fotografie, b – desen (1 – prima faţă,
2 – laterala inferioară, 3 – cea de-a doua faţă, 4 – laterala superioară).
Fig. 2. Cel de-al doilea topor de la Lozna – Fânaţ: a – fotografie, b – desen (1 –
prima faţă, 2 – laterala inferioară, 3 – cea de-a doua faţă, 4 – laterala superioară).
Fig. 3. Topoare de silex aparţinând culturii Horodiştea descoperite la Suceava – Cetatea Şcheii (1), Horodiştea (2-3), Suceava – Parcul Cetăţii (4) – scări diferite (1 - apud Batariuc, Suceava, X, 1983, pl. II:5; 2-4 – apud Dumitroaia, 2000, fig. 45:2, 46:2,
62:8).
Fig. 4. Topoare de silex aparţinând culturii amforelor sferice descoperite la Piatra Neamţ (1), Suceava – Spitalul Nou (2), Moţca (3), Dolheştii Mari (4-5) – scări diferite (1,3-5 – apud Dinu, ArhMold, I, 1961, fig. 4:3,5,9-10; 2 – apud Foit, Studii şi materiale, III, 1973, fig. 2:2).

Bibliografie selectivă

 BATARIUC Paraschiva-Victoria, Un mormânt din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului descoperit la Suceava, Suceava, X, 1983, p. 835-840.
 BURTĂNESCU Florentin, Epoca timpurie a bronzului între Carpaţi şi Prut cu unele contribuţii la problemele perioadei premergătoare epocii bronzului în

Moldova, Bibliotheca Thracologica XXXVII, Bucureşti, 2002.

 COTOI Ovidiu, GRASU Constantin, Uneltele din piatră şlefuită din eneoliticul

Subcarpaţilor Moldovei, Editura Corson, Iaşi, 2000.

 CUCOŞ Ştefan, Cultura amforelor sferice din Depresiunea Subcarpatică a

Moldovei, MemAnt, IX-XI, 1985, p. 141-161.

 DINU Marin, K voprosu o kul'ture šarovidnyh amfor na territorii Moldovij, Dacia, NS, IV, 1960, p. 89-106.
 Idem, Contribuţii la problema culturii amforelor sferice pe teritoriul Moldovei, ArhMold, I, 1961, p. 43-64.
 DUMITROAIA Gheorghe, Comunităţi preistorice din nord-estul României. De la cultura Cucuteni până în Bronzul Mijlociu, Muzeul de Istorie Piatra Neamţ, 2000.
 FOIT Grigore, Două morminte ale culturii amforelor sferice descoperite la

Suceava, Studii şi materiale, III, Suceava, 1973, p. 1-10.

 IGNAT Ioan, Une hache-marteau naviforme en pierre découverte à Recia Verbia

(com. de Dimăcheni, dép. de Botoşani), SAA, XIII-XIV, 2007-2008, p. 61-80.

 PĂUNESCU Alexandru, Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită

descoperite pe teritoriul României, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1970.

 PĂUNESCU Alexandru, ŞADURSCHI Paul, CHIRICA Vasile, Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, vol. I, Bucureşti, 1976.
 SULIMIRSKI Tadeusz, Corded Ware and Globular Amphorae North-East of the

Carpathians, The Athlone Press, London, 1968.

14

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

1a 1b 2a 2b 3a 3b 4a 4b

Fig. 1. Primul topor de la Lozna – Fânaţ: a – fotografie, b – desen (1 – prima faţă, 2 – laterala inferioară, 3 – cea de-a doua faţă, 4 – laterala superioară).

1a1b2a2b3a3b4a4bFi

Fig. 2. Cel de-al doilea topor de la Lozna – Fânaţ: a – fotografie, b – desen (1 – prima faţă, 2 – laterala inferioară, 3 – cea de-a doua faţă, 4 – laterala superioară).

15

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

1 2 3 4

Fig. 3. Topoare de silex aparţinând culturii Horodiştea descoperite la Suceava – Cetatea Şcheii (1), Horodiştea (2-3), Suceava – Parcul Cetăţii (4) – scări diferite (1 - apud Batariuc, Suceava, X, 1983, pl. II:5; 2-4 – apud Dumitroaia, 2000, fig. 45:2, 46:2, 62:8).

12345

Fig. 4. Topoare de silex aparţinând culturii amforelor sferice descoperite la Piatra Neamţ (1), Suceava – Spitalul Nou (2), Moţca (3), Dolheştii Mari (4-5) – scări diferite (1,3-5 – apud Dinu, ArhMold, I, 1961, fig. 4:3,5,9-10; 2 – apud Foit, Studii şi materiale, III, 1973, fig. 2:2).

PATRIMONIU MOBIL

Eminescu – realitate şi sublimare poetică(7)

dr. Valentin Coşereanu

Izolarea lui Eminescu copil în oaza singurătăţii fericite a insulei mai sus pomenite se datorează unei atracţii spontane, naturale, dar se poate bănui că e şi din cauza ursuzeniei tatălui, care nu stătea la taifas cu ipoteştenii,

16

considerând că pierde timpul. Înalt, voinic, […] munte de om, de o putere herculeană, trup sănătos, minte sănătoasă, […] cap masiv, […] nas prădalnic şi ochi albaştri-verzii132, căminarul n-avea în mod nativ nici o subtilitate sufletească; mai mult, îl zeflemisea pe Mihai (care avea obiceiul să recite versuri) cu apelativul poet, completându-l cu fel de fel de ironii, fiind meşteşugit la de-alde astea. Astfel, copilul, a cărui sensibilitate prisosea, prefera să-l ocolească şi să trăiască după bunul lui plac într-un cadru mioritic, cu Paseri lăutari,/ Păsărele mii/ Şi stele făclii133.

Cuprinzând partea cea mai frumoasă din existenţa sa – înâia iubire – Ipoteştii trebuie să fi fost scumpi lui Eminescu, care, toată viaţa, s-a temut ca bătrânul să nu-i înstrăineze.134 De aici înainte, viaţa copilului Eminescu s-a transformat, ca urmare a unei cotituri radicale; şi-a depus carapacea introvertirii la picioarele iubitei, cu care va comunica deplin, deschizându-se întru totul şi necondiţionat,

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

având-o sfetnic de taină şi parteneră a mărturisirilor lui celor mai intime, în toată nevinovăţia şi curăţenia lor, dar mai ales – părtaşă uimitoarei stări aduse de Eros. Portretul de atunci al copilului ni-l arată în toată splendoarea copilăriei sale fericite: Mic şi îndesat, cu părul negru pieptănat de la ceafă spre frunte, cu fruntea lată, faţa lungăreaţă, umerii obrajilor puţin ridicaţi, ochii nu mari, dar vii, colorul feţei întunecat prin care străbătea însă rumeneala sănătoasă a obrajilor.135 Sosise vremea ca Mihai să se folosească din plin de timpul acesta, care nu se va mai întoarce niciodată. Mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în jos şi mai totdeauna gânditor136. Galaction spune despre el că era un copil straniu, iar nepotrivirea lui cu cealaltă lume, Eminescu a trebuit s-o ispăşească foarte greu, începând din frageda-i copilărie137.

Cu o fire ca a sa, e de mirare că străfulgerarea inimii n-a avut loc ceva mai devreme chiar. În vara lui 1863, Eminescu a întâlnit prima dragoste, căreia i s-a dedicat cu tot sufletul său ardent. A fost epoca în care începea să scrie cu patimă. Nu erau, desigur, primele

încercări şi cu atât mai mult nesaţul versului îi

oferea o stare unică în viaţa sa, căci nimic nu e mai puţin jucat în întreaga viaţă a lui Eminescu, ca această dragoste ivită dintr-un consens păgân, […] străină de cazuistica şi penibilele nesincronizări ale iubirilor ce vor veni […] Înâia iubire eminesciană s-a putut împărtăşi, neîndoios, din toate resursele unei firi, prin excelenţă imaginative, sprijinite […] pe deontologia aproape religioasă, de o solemnitate neostentativă, a Erosului folcloric şi rustic românesc138.

Tainele firii intime ale copilului Eminescu sunt greu descifrabile, dar se pot datora şi împrejurărilor în care a căzut, întocmai ca Hyperion, în apa jumătate vie, jumătate moartă a melancoliei: Apa unde-au fost căzut/ În cercuri se roteşte/ Şi din adânc necunoscut/ Un mândru tânăr creşte139. Se pot distinge însă din întreaga sa operă venele groase ale omului viu Eminescu, dar şi vinişoarele albăstrii, abia perceptibile ale copilăriei. Nervurile accentuate de mai târziu îşi găsesc originea în ultimele şi se cade ca ele să fie reliefate, în primul rând, căci sfânt – după expresia lui Ion Barbu – e doar nunta, începutul140. Iar cum literatura e o aventură a fiinţei141, este momentul unui exerciţiu pe cât de folositor, pe atât de riscant: reliefarea iubirii găsite şi regăsite în raiul copilăriei fermecate, dar şi reliefarea a ceea ce a zămislit această iubire în operă, căci poetul se

17

distinge într-o mult mai mare măsură de toate celelalte categorii umane decât suntem înclinaţi să credem; şi trebuie să ne familiarizăm cu gândul […] de a înţelege viaţa interioară şi modul de comportare pe plan exterior al acestor naturi demonice, în funcţie de structura lor specifică şi nu potrivit etalonului mediu al unor oameni obişnuiţi142. Aşa ar trebui înţeleasă şi viaţa, dar şi opera unui geniu.

Deosebindu-se de comunul tuturor celorlalte vieţi, există, în astfel de naturi date, un curent puternic, care pornind de la cele mai simple procese de viaţă sufletească, urcă, antrenând cu el naturile ce sunt dotate pentru creaţia poetică. El acţionează cu cea mai mare vigoare în copil, în omul naturii, în omul sesibilităţilor şi al viselor, în artist143. La baza tuturor acestora stă sinceritatea şi credinţa. Dar sinceritatea e greu de priceput. Ea este substanţial dezagreabilă şi revoluţionară, mai ales când se găseşte împreună cu un suflet tumultuos şi o bunătate în toate încrezătoare… Orice se iartă, dar tenacitatea sincerităţii, niciodată144. Cu foarte puţine excepţii, viaţa şi opera poetului au fost cu precădere apanajul sincerităţii. Cât priveşte credinţa, judecata esenţială a unui om ca Panait Istrati este revelatorie şi pentru Eminescu: eu nu concep să devină o profesiune ceea ce este de domeniul credinţei.145

Pentru a vorbi de dragostea dintâi, exuberantă şi melancolică a poetului, ar trebui să ne imaginăm totul cinematografic, de sus şi de foarte departe. Spiritele moderne, prin excelenţă grăbite, abia de au timp să înţeleagă incursiunile eminesciene în ţara florilor neatinse, unde Iarba- i moale, stuful mare/ Nu te vezi din el călare146, în ţara fânaţului care n-a văzut niciodată coasa. Se poate uşor închipui cum, în libertatea singurătăţii, Mihai se lua la întrecere cu fratele său Ilie, înnotând spre insula cea verde din mijlocul lacului şi speriind sărmanele broaşte numai de dragul de-a câştiga supreme bătălii iluzorii, alergând prin iarbă cu un coif de hârtie pe cap, călărind nevinovate căpiţe de stuf şi paie, închipuindu-se pe munţi: Cu fiece bătaie. Mărşăluiam alături// Şi pe cap mi se îmfla/ Casca de hârtie./ O batistă într-un băţ,/ Steag de bătălie.147 Într-un cuvânt – alergând. Este verbul revelator pentru energia copilăriei ipoteştene, mai ales în prima ei fază.

Chiar şi atunci când poetul evocă universul interior al unei locuinţe, ritmul este alert, cu inserţii viguros-caricaturale: Se coceau pe vatra sură două turte în cenuşă,/ Un papuc e într-o grindă, celălalt e după uşă,/ Prin gunoi se primblă iute legănată o răţuşcă/ Şi pe-un ţol

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

orăcăieşte un cucoş închis în cuşcă;/ Hârâie-n colţ colbăită noduros râşniţa veche,/ În cotlon toarce motanul pieptănându-şi o ureche/ Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac.148 La fel sunt creionate amănunte din decorul pe care şi-l alcătuiseră fraţii în joaca lor: Şi la margine de codru ei aprind o focărie/ Într-o groapă cu cenuşă… de juca trandafirie/ Colibioara cea de trestii cu uşiţa-i rezimată,/ Împletită din răchită, cu curmei de tei legată.149 Descrieri detaşate de sentiment, simple aduceri-aminte ale nevinovatelor jocuri.

După ce va interveni marea despărţire de iubita ce va muri în floarea tinereţii, totul se va întoarce pe dos şi se va petrece în alt ritm. La început a fost fulgerul care-i cutremură fiinţa lui copilărească şi care-l face să încremenească la vederea îngerului blond sub formă de fată, în albastru-mbrăcată,/ Părul cel blond (s.n.) împletit într-o coadă îi cade pe spate150. Sunt primele semne esenţiale pe care se va structura întreaga lirică eminesciană de mai târziu. Părul bălai şi floarea albastră, care se pot confunda cu imaginea iubitei ideale sunt intuite de copilul

poet încă de atunci. Izvorul lor a răsărit în mod natural, iar apele acestuia se vor răspândi în tot tărâmul creaţiei eminesciene. Se sesizează, în Codru şi salon, un lucru pe cât de simplu pe atât de important: înainte de a-şi întâlni iubita, poetul o visează (Visa copilul151), iar presentimentul erotic descris de Heliade într-o poezie întreagă (Zburătorul), Eminescu îl concentrează într-un singur vers: Râdea, cânta degeaba… plângea chiar în zădar.152

Începând din acest moment, ritmurile se schimbă. Se schimbă şi atitudinea, care devine introvertită. Copilul, odată cu poetul, se adânceşte în sine. Dar iată, cinematografic, întâlnirea: El s-a trezit pe-o punte sub ochii ei de foc…/ Ea păru-şi dă-ntr-o parte din faţa ruşinoasă,/ Îşi pleacă ochii timizi şi el a stat pe loc.153 Altădată, perspectiva este inversă; Eminescu face des acest exerciţiu; el se descrie pe sine aşa cum crede că l-ar fi văzut ea. Poate şi în baza unei destăinuiri: Deodată ea văzu prin

arbori o figură de om… gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze… şi acel chip luă din ce în ce conture mai mai clare… era el.154 De aici înainte, totul este o derulare lentă, care aminteşte de procedeul cinematografic al încetinirii. Brusc, copilul

devine altfel implicat. Devine melancolic şi meditativ; îi va dispărea acea naivitate eroică a băiatului pe câmpul imaginar de luptă din bătălia cu… broaştele. Deocamdată, iubita este prezentată firesc: Ea cântă şi pocneşte în crengi c-o vargă lungă./ O ploaie de flori albe se scutură pe ea,/ Un fluture se înalţă, cu sete ea-l alungă,/ Cu mâna cregi îndoaie şi glasu-i răsuna.155 Dar iată că, mai în joacă, mai în serios, ea îl aşteaptă: Ca Margereta din Faust ea ia o floare în mână/ Şi şoptea: mă iubeşte… nu mă iub… mă iubeşte.156

Sigur că se desprinde din ghicitul cu frunzele de salcâm un nevinovat joc de copii, copii care fac adesea acest exerciţiu în toate dorinţele lor: vine – nu vine; a găsit – nu a găsit, mă iubeşte – nu mă iubeşte etc. Tot restul derulării minunatei iubiri între cei doi stă sub semnul acestei lentori aparente, sub care se poate intui un noian întreg de fericire edenică, de bucurii, iar mai târziu de chinuri şi de scufundări în neant. Este o diferenţă ca de la cer la pământ între atitudinile care vor urma de aici înainte şi ceea ce a fost până acum; căci una este să te închini l-amanta […] de lemn,/ În sfânta mănăstire,/ Într-un cotlon de sobă157, aruncată în foc pentru că nu-ţi răspunde, şi cu totul altceva să tânjeşti la o oră de iubire158.

În prima atitudine, era o simplă imitaţie nevinovată de copil, în a doua, credinţa că fata întâlnită în edenul ipoteştean îi va fi destinată pentru tot restul vieţii. Transpus în operă, acest episod conservă întreagă inocenţa lor adamică: Nici unul din ei nu ştie încă ce-nsemnează iubirea… ei se iubesc fără s-o ştie… formele sunt virgine şi necoapte… în espresia feţei am pus duioşie şi nu pasiune, este un idil liniştit şi candid între doi oamani ce n-au conştiinţa frumuseţei, nici a goliciunii lor. Ei îmblă- mbrăţişaţi sub umbra unui şir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei.159 În proza Umbra mea, acest amor apare pacific şi dulce ca ideea eternităţii, fără nici o cugetare sau o dorinţă nevergină, acest amor era aerul vieţei noastre, sărutarea copilărească, dulce, profumată a gurelor noastre, împletirea angelică a braţelor noastre – un amoriu sânt! Lumea mea nu era decât icoana ei strălucită, lumea ei – faţa mea cea palidă încadrată de păr negru. Această viaţă era un basm strălucit şi înstelat.160

NOTE

132 G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, ed. cit., p. 24.

133 * * * Mioriţa. Texte poetice alese, Bucureşti, Editura Minerva, 1980, p. 32.

134 G. Călinescu, op. cit., ed. cit., p. 67.

18

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

135 Teodor V. Ştefanelli, Amintiri despre Eminescu, Iaşi, Editura Junimea, 1983, p. 62.

136 Augustin Z.N. Pop, Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Academiei

R.P.R., 1962, p. 265.

137 Gala Galaction, Mihai Eminescu, Editura Junimea, Iaşi, 1987, p. 37-39.

138 George Munteanu, Hyperion I, Viaţa lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p. 31.

139 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 170.

140 Ion Barbu, Versuri şi proză, Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 53.

141 Jean-Pierre Richard, op. cit., p. 11.

142 Wilhelm Dilthey, op. cit., p. 197.

143 Ibidem, p. 194.

144 Apud Dumitru Irimia, Introducere în stilistică, Iaşi, Editura Polirom, 1999, p. 244.

145 Apud Ibidem, p. 249.

146 Mihai Eminescu, Opere III, ed. cit., p. 226.

147 Idem, Opere IV, p. 76.

148 Idem, Opere VI, p. 45.

149 Ibidem, p. 39.

150 Idem, Opere IV, p. 199.

151 Ibidem, p. 319.

152 Ibidem.

153 Ibidem, p. 320.

154 Idem, Opere VII, ed. cit., p. 166.

155 Idem, Opere IV, ed. cit., p. 320.

156 Ibidem, p. 199.

157 Ibidem, p. 75.

158 Idem, Opere I, ed. cit., p. 177.

159 Idem, Opere VII, ed. cit., p. 121.

Sigiliul Botoşanilor (2)

dr. Daniel Botezatu

Deşi fusese făcută cu gândul de a fi folosită începând cu anul 1780, această pecete a fost retrasă nu atât din cauza scrierii defectuoase a numelui târgului (să fi fost meşterul care a făcut tiparul mai puţin familiarizat cu limba română?), cât mai ales deoarece în anul 1780 apare o nouă ştampilă municipală, reprezentându-l pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul10. Legenda încadrată în exergă lămureşte noua situaţie: "PECETEA TÂRGULUI BOTOŞAN<I> AFIEROSIT LA S<FÂN>T<UL> GHEO<R>GHIE
1780".
Afierosirea peceţii municipale la o biserică domnească era de natură a suplini autoritatea laică a lucrului judecat sau actului încheiat, pe care şoltuzul o exercita, prin intermediul sigilării respectivului act, autoritate care încetase să mai existe în condiţiile în care instituţia şoltuzului şi a pârgarilor era în plină disoluţie, cu

10 O reproducere la Artur Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, Ediţia Primăriei de Botoşani, f.a.(1926), p. 432, fig. 1. Vezi Anexa Sigiliul Botoşanilor, fig. 7 (după reproducerea lui A. Gorovei).

autoritatea spirituală pe care o aveau Biserica şi oamenii săi. Cu aceasta ia sfârşit şi iluzia reprezentativităţii, în vechiul său înţeles, a celui care aplica sigiliul, din moment ce de atunci înainte acest lucru urma să îl facă epitropul acelei biserici, una dintre cele trei ctitorii domneşti din târg.
La 20 ianuarie 1787, stolnicul Manolache Dimache, vornicul de Botoşani, îl rânduieşte pe Constantin sin Apostol ca epitrop al bisericii Sf. Gheorghe, încredinţându-i şi sigiliul târgului pentru întărirea zapiselor, din care se şi asigura venit bisericii (câte o oca de ceară pentru fiecare act întărit)11. La acea dată, Vornicia de Botoşani avea controlul deplin asupra peceţii târgului: numea epitropul bisericii la care era afierosit acest sigiliu şi tot Vornicia încredinţa respectivului epitrop pecetea, stabilind şi venitul pe care aplicarea acesteia, pe fiecare act municipal, trebuia să îl aducă. La 4 aprilie 1793 şi la 20 aprilie
1820 erau rânduiţi alţi epitropi ai bisericii

11 ASBT, Documente, X/7.

19

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Sf. Gheorghe păstrători ai peceţii târgului12, ceea ce înseamnă că timp de 40 de ani toate documentele târgului au fost sigilate de către epitropii acestui lăcaş.
Noua pecete este aplicată pe un zapis din 12 aprilie 1800, prin care Ecaterina Cuciureanu, văduva clucerului Athanasie, vinde la doi negustori armeni din târg trei dughene de piatră. La o cercetare atentă a peceţii se constată că între aceasta şi cea aplicată pe actul din 1780 există câteva detalii care nu concordă.
Astfel, în cazul peceţii din 1800, este vizibil căpăstrul calului, inexistent la pecetea reprodusă de Artur Gorovei. În al doilea rând, dacă la sigiliul din 1800 turla bisericii, reprezentată în partea dreaptă a câmpului sigilar, aproape că este la acelaşi nivel cu urechile calului, în cel aplicat pe actul din
1780 turla este la nivel cu botul calului. În sfârşit, diferă între cele două sigilii şi poziţia picioarelor calului.
În ceea ce priveşte pecetea aplicată pe actul din 1800, suliţa Sf. Gheorghe împarte câmpul sigilar în două registre perfect egale. Se remarcă grija deosebită pentru detalii şi naturaleţea reprezentării. În partea superioară a câmpului sigilar, două mobile îl flanchează pe Sf. Gheorghe, conţinând iniţialele acestuia: pe cea din dextra "CT", pe cea din senestra "ΓE". Ca şi peceţile anterioare, şi aceasta este aplicată în fum13.
Acelaşi sigiliu, dar în tuş, este
Artur Gorovei reproduce şi o altă pecete a târgului, aplicată pe un document din 4 mai 1831, din Colecţia Dombrowoski, observând că ea diferă de aceea din 1780, semnalată de Iorga şi fotocopiată şi în monografia din 1926 a Botoşanilor16. Aşadar, până în 1831 se folosiseră patru peceţi închipuindu-l pe Sf. Gheorghe, neidentice una cu cealaltă, diferenţiate prin modul de reprezentare a unora dintre amănunte. În schimb, pe o scrisoare din 20 ianuarie 1832, a "Obştiei" târgului Botoşani către Divanul Împlinitor al Cnejiei Moldovei, s-a aplicat în fum, primul dintre specimenele acestor peceţi, cel din 1780, reprodus de Artur Gorovei17.
În 1832 se schimbă din nou pecetea, urmare a adoptării Regulamentului Organic, prin care se dă o nouă organizare administraţiei comunale din oraşele Moldovei. Acest din urmă sigiliu, aplicat pe un document din 25 iulie 183218, este diferit radical faţă de stemele municipale ale târgului Botoşani. Noua emblemă este o coasă, aşezată în câmp în poziţie oblică, lama fiind orientată spre dreapta, coasa fiind încadrată într-un scut dreptunghiular central, având în registrul de jos menţionat anul
1832. Scutul este timbrat de o coroană închisă, din stânga căreia, în exergă, începe legenda cu următorul conţinut: "PECETE SFATULUI MUNIŢIPAL DE BOTOŞENI". Scutul timbrat este susţinut de doi delfini afrontaţi. Noua pecete este
aplicat pe un act din 11 iunie 1804, care
consacră vânzarea unei case din mahalaua Morăreşti14. În schimb, pecetea aplicată pe un document datat 1 septembrie 1826, al Eforiei târgului Botoşani şi adresat Vorniciei de acolo, reprezentându-l tot pe Sf. Gheorghe, este diferită de celelalte două folosite până atunci15.

12 Idem, X/7.

13 Vezi Anexa Sigiliul Botoşanilor, fig. 8.

14 În spaţiul liber din dreapta locului unde s-a aplicat pecetea scrie: "S-au întărit şi cu pecetea târgului de mine, Dimitrie Micuresa epitrop, înaintea vornicilor

de Botoşani" (ASBT, Documente, II/43). Vezi Anexa

Sigiliul Botoşanilor, fig. 9.

15 Deşi nu este la fel de clară ca şi celelalte, imprimându-se şi pe pagina aşezată peste ea imediat

după aplicare, se poate observa diferenţa faţă de celelalte peceţi prin compararea picioarelor

20

balaurului, mai lungi şi mai subţiri decât în precedentele sigilii, la fel ca şi picioarele posterioare ale calului, de altfel; (ASBT, Documente, II/61). Vezi Anexa Sigiliul Botoşanilor, fig. 10.

16 Picioarele calului şi capul acestuia au poziţii diferite faţă de biserică, într-o pecete se vede doar un picior al balaurului (ele sunt, de fapt, două, dar

celălalt, fiind în plan secund, este suprapus de cel din

primul plan) etc. Vezi Artur Gorovei, op. cit., p. 418 şi p. 432, fig. 1 şi fig. 4; reprodus şi în Anexa Sigiliul Botoşanilor, fig. 11.

17 Deşi starea peceţii aplicată pe actul din 1832 este destul de proastă, cercetarea sa atentă nu lasă loc la

interpretări: este aceeaşi cu pecetea aplicată pe documentul din 1780; ASI, Documente (Colecţia

Artur Gorovei), CCLXXXVI/8. Vezi Anexa Sigiliul

Botoşanilor, fig. 12.

18 ASI, Documente (Colecţia Artur Gorovei), CCLXXXVI/10. Coroana ce timbrează scutul

seamănă izbitor cu o coadă răsfirată de păun! Vezi

Anexa Sigiliul Botoşanilor, fig. 13.

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

întrucâtva asemănătoare cu cea a Judecătoriei ţinutului Botoşani, aplicată pe un act din 5 martie 1832. Coasa este figurată tot într-un scut dreptunghiular, timbrat de o coroană deschisă, cu cinci fleuroane, terminată cu glob crucifer. Scutul este flancat la dextra de o cunună de spice, iar la senestra de o mlădiţă de copac. Pe coroană, cu litere latineşti, scrie, "LEX". În scut se află o balanţă susţinută de o senestroseră. Legenda acestei peceţi ovale este: "PECETE GIUDICĂTORIE ŢINUTULUI BOTEŞAN
1832".
Foarte apropiată de această reprezentare este pecetea ţinutului Botoşani, aplicată pe un document din 2 septembrie
183219 şi a cărui legendă o citeşte greşit Artur Gorovei20. Singura diferenţă este că la această pecete coroana este perlată în interior cu cinci perle care înlocuiesc cuvântul "LEX".
Interesantă este pecetea Vorniciei de Botoşani din 1814 (1817?), aplicată pe o chitanţă a acestei Vornicii din 6 iulie 182821. De formă rotundă şi aplicată în fum, ea are câmpul sigilar împărţit în două registre prin chenarul de la mijloc, în care este scris
"BOTOŞONII"22. În registrul superior, la mijloc stă coasa, orientată spre stânga, flancată la dreapta de o lună (semiluna descrescentă), iar la stânga de un soare format din zece raze. În registrul inferior este scris anul 1814 (7?), ultima cifră lăsând loc interpretărilor. Sub an, o acoladă flancată la dreapta de un spic de grâu, iar la stânga de
o mlădiţă de copac.
Nu cunoaştem când s-a făcut primul sigiliu al Botoşanilor, dar putem bănui că acest lucru s-a întâmplat după ce a fost

19 Idem, CCLXXXVI/12. Vezi Anexa Sigiliul

Botoşanilor, fig.14.

20 Citită corectă legenda este următoarea: "PECETE GIUDICĂTORIE ŢINUTULUI BOTEŞAN".

21 ASI, Documente, DLXXXVIII/142. Vezi Anexa

Sigiliul Botoşanilor, fig. 15.

22 Cum apare, din nou, eroarea de scriere a numelui

"BOTOŞANI", la fel ca pe ultima pecete cu păunul a târgului, credem că fie era vorba de acelaşi meşter care a făcut şi tiparul peceţii din 1814 (1817?), fie de unul aparţinând aceleiaşi etnii, pentru care părea mai firesc astfel numele ortografiat fie, pur şi simplu s-a copiat forma greşită a numelui, cu "O" în loc de "A", de pe pecetea aplicată în 1779, în care apărea această

eroare.

21
acordat privilegiul domnesc de târg. Primul sigiliu cunoscut, cel aplicat pe acte din 1603 şi 1604, a fost probabil folosit şi în secolul al XVI-lea. Pasărea din câmpul sigilar seamănă, însă, prea puţin cu un păun. Rămâne un semn de întrebare şi asupra fiinţei sau obiectului ce se observă în ciocul păsării.
Următorul sigiliu, făcut şi folosit în secolul al XVII-lea, deşi grosier, arată mai clar că pasărea respectivă este un păun. Neclară este mobila de la picioarele păunului, interpretată de noi ca fiind reprezentarea unei cetăţi, posibilă figurare a oraşului Botoşani peste care tronează păunul, simbolul protector al "cetăţii".
Din secolul al XVIII-lea pecetea este înlocuită, din nou, de o alta, închipuind tot un păun. În contextul instaurării domniilor fanariote şi în condiţiile diminuării considerabile a autonomiei orăşeneşti, acesta fiind secolul în care hotarele, vetrele şi vechile libertăţi urbane sunt constant şi deopotrivă uzurpate, sigiliul îşi pierde vechea sa semnificaţie, cu atât mai mult cu cât nu şoltuzul mai este cel care îl aplică, ci diferiţi dregători domneşti sau alte persoane desemnate de către vornicul de Botoşani.
În acest sens trebuie înţeleasă apariţia noii peceţi, cea din 1780, afierosită bisericii Sf. Gheorghe, ai cărei epitropi, numiţi de vornicii de Botoşani, se substituiau şoltuzilor de până atunci prin dreptul ce-l căpătaseră de a întări toate zapisele din târg. Prin aceasta, valoarea de simbol municipal a peceţii, dar şi menirea sa judiciară, sunt dublate de conotaţia economică pe care o dădea faptul că fiecare aplicare a respectivei peceţi aducea bisericii Sf. Gheorghe câte o oca de ceară.
Din 1832, când încep a fi aplicate prevederile regulamentare, Botoşanii capătă o nouă pecete în care elementul central îl constituie o ... coasă! Ca un reflex al istoriei seculare a târgului şi ca o rămăşiţă a vechii peceţi cu păunul, coroana care timbrează scutul seamănă cu o coadă răsfirată de păun. De altfel, coasa devine simbolul central şi pe celelalte peceţi botoşănene, a Judecătoriei ţinutului Botoşani, a ţinutului ca atare şi a Vorniciei.

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

ANEXĂ

SIGILIUL BOTOŞANILOR

Fig. 1

ASI, Documente, CCLXXIV/2

Fig. 4

ASBT, Documente, XIV/2

Fig. 2

ASB, Fond Mănăstirea Cetăţuia, XVII/6

Fig. 3

ASI, Documente, CCCXXIII/39

Fig. 5

ASBT, Documente, VII/1

Fig. 6

ASI, Documente, DCI/3

22

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Fig. 7

Reproducere după Artur Gorovei, op. cit., p. 432,

Fig. 8

ASBT, Documente, II/37

Fig. 9

ASBT, Documente, II/4

Fig. 10

ASBT, Documente, II/61

Fig. 11

Artur Gorovei, op. cit. p. 433, fig. 4

Fig. 12

ASI, Documente, CCLXXXVI/8

Fig. 13

ASI, Documente, CCLXXXVI/10

23

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Fig. 14

ASI, Documente, CCLXXXVI/12

Fig. 15

ASI, Documente, DLXXXVIII/142

Mărturisiri din întuneric (24)

Gheorghe Bâgu

Mi-au dat lacrimi în ochi şi de dorul de casă, de părinţi şi de logodnică şi a pus din nou stăpânire pe mine şi din nou nostalgia şi deznădejdea au început să mă apese.
Prima zi din noul an am rămas în colonie. Am primit cafeaua, apoi am fost număraţi şi lăsaţi într-un program de voie. Fanfara a început să cânte, iar pentru după- amiază s-a anunţat teatru cu obiceiuri de Crăciun. Până la începerea serbării ne-am revăzut prietenii de la alte brigăzi, le-am urat ani mulţi în libertate, apoi am venit toţi la spectacol.
De mult, de mult, de când eram elev în liceu, nu mai asistasem la aşa ceva. Din toate răzbăteau înţelepciunea poporului nostru, bunul simţ, modestia şi ironia ţăranului nostru. Am ascultat melodii duioase, glume, dar şi replici pline de umor şi de bun gust. Toate mi-au plăcut mult, însă când s-au prezentat obiceiurile din Moldova am fost impresionat până la lacrimi.
24
Mult, mult mai târziu, când ne-am revăzut şi când mi-a devenit soţie, Didina mi-a povestit câte a îndurat la Mislea, cum stăteau toată ziua în capul oaselor într-o sală cu ciment pe jos şi fără foc şi cum i-au degerat picioarele... Anul Nou, pentru ele, a fost o noapte ca toate celelalte.
Am fost şi a doua zi lăsaţi să stăm în colonie. Fiecare brigadă a prezentat în baracă un program propriu. La noi s-a recitat şi s-a cântat. Îmi amintesc de un fost solist de la opera din Bucureşti, care a cântat foarte frumos.
"Parc-o văd aşa pe mama

Chip de sfântă într-un altar..."

Iar un muncitor de la fabrica de textile din Iaşi, mic de statură şi cu glas de copil, a cântat:

"A venit aseară mama

Din sătucui de departe

Ca să-şi mai vadă feciorul ..."

A fost oprit, spunându-i-se că acest cântec nu este permis, deoarece textul era al lui Vasile Militaru.
M-am prezentat şi eu cu Georgescu cu "Ursul de la stabilizare" dar n-am avut succesul de la Jilava, ba chiar am fost caraghioşi. Unii ne-au încurajat din amabilitate.

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

După sărbători, trişti şi cu dorul în suflete, am început munca. Aceleaşi numărători şi acelaşi transport cu trenul păzit de o gardă înarmată cu puşti mitraliere. La sfârşitul săptămânii, asistam la aceeaşi scenă de groază cu bieţii pocăiţi care se ambiţionau şi nu voiau să muncească sâmbăta. Îi legau de tractoare, îi băteau şi-i forţau să muncească... În zadar.
Vremea trecea încet şi greu. Cel care ne mai scotea din monotonie era viscolul care se abătea câteodată cu atâta furie asupra noastră încât ne trezea la realitate. Nu mai visam ... vântul, în stepa dobrogeană, este fioros şi puternic. Urlă, flueieră cu tânguieri ca de pe altă lume şi geme sinistru încât te face să tremuri de groază şi de frig. Ne lipeam unul de altul, ne întorceam cu spatele către direcţia de unde bătea şi rămâneam aşa până frigul ne obliga să dăm din lopeţi pentru a ne încălzi. Când vântul şi gerul ne răpuneau, săpam în grabă o groapă în pământ în care intram câte 5-6 şi stăteam înghesuişi până ne încălzeam, apoi ieşeam ca să dăm locul altora.
Luna februarie a fost mai blândă şi cu cât ne apropiam de martie zilele erau mai lungi, mai luminoase şi soarele mai cald şi mai bun.
În ziua de 8 martie a plouat mult, mult, a plouat torenţial şi a umplut toate săpăturile noastre cu apă iar noi abia ne mişcam prin noroi. Eram uzi până la piele. La prânz s-a primit ordin să fim încolonaţi, număraţi şi să ne întoarcem în colonie. Ajunşi aici ne-am curăţat de noroi, ne-am spălat şi ne-am adunat în careu pentru o nouă numărătoare. Nu ieşea numărul şi se repeta pentru a nu ştiu a câta oară. Obosisem stând în noroi şi schimbând când un picior cânt altul. În acest timp un avocat din brigada noastră, Cioflea, originar din Tulcea, nu respecta rândul, fapt pentru care am avut impresia că din cauza lui ne tot număra.
Nevos, cum rar mi se întâmpla să fiu, îi spun:
- Stai, măi frate, în rând, ca oamenii, să terminăm odată cu calvarul ăsta. Ce ai, de nu respecţi disciplina?
- Vezi-ţi măi, gură bogată, de treabă! Stai să te numere până s-or sătura caralii. Ei au altceva mai bun de făcut?
25
- Eşti un caraghios, fiindcă din cauza ta stăm aşa de două ceasuri. Nu crezi că este de ajuns? Să-ţi fie ruşine!
- Vezi că întorc lopata cu coada spre tine!
- Ce vorbeşti tataie ... şi m-am repezit la el, dar nu ne-au lăsat ceilalţi să ne încăierăm. Ne-au despărţit, zicându-ne:
- Ce-aveţi măi? Ce-aveţi? Aţi turbat? S-a aprins arpacaşul în voi? Vedeţi- vă de treabă şi staţi liniştiţi la numărătoare.
După ce s-a terminat numărătoarea ne-am întors la baracă. Eram foarte neliniştit şi indispus din cauza incidentului cu Cioflea. Mă gândeam cu toţi l-au văzut că este indisciplinat dar fiecare şi-a căutat de treabă numai eu m-am găsit mai deştept. Eu m-am găsit să stric armonia şi liniştea brigăzii. De ce n-am ştiut să-mi înfrânez nervii? Eram foarte supărat şi abătut. N-am reuşit să rămân în baracă. Am plecat şi m-am plimbat pe potecile din ţarcuri. Aşa ceva nu mi se mai întâmplase. M-am gândit că poate este vreun semn ...
Ploaia trecuse şi pe cerul albastru de primăvară timpurie se plimbau norii albi prevestitori de vremuri bune. Seara târziu, după ce s-a servit masa, m-am întors la dormitor sperând că toţi s-au culcat şi eu n-o să mai fiu băgat în seamă. Ajuns la baracă i- am găsit pe toţi frămândându-se. Era ca într- un viespar. Brigadierul mi-a spus că ziua următoare nu voi merge la lucru.
- Doamne, da' ce s-a întâmplat? l- am întrebat.
- Nu cunosc motivul, dar acesta este ordinul comandantului.
Iancu s-a apropiat de mine şi-mi spune că şi el trebuie să rămână şi că din brigada noastră mai rămâne şi nea Nicu Stănescu. Toţi trei eram cu pedepsele terminate de mult şi am început să gândim, de data aceasta, la o adevărată libertate. Iancu mi-a spus că şi la brigăzile 13 şi 15 au fost opriţi toţi cei cu pedepsele terminate de o lună, de un an, doi sau chiar mai mult. În noaptea aceea, din cauza incidentului de la numărătoare şi din cauza opririi noastre în colonie, n-am reuşit să închid ochii. Nea Nicu, care la Jilava ne povestea câte un roman la două săptămâni, m-a simţit că nu dorm şi a venit la patul meu.

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

- Ce zici, măi Bâgule? Ce zici tu?
- Ce să zic? Cred că vom fi puşi în libertate. Cred că nu se mai repetă figura de la Valea Neagră. Dar aici te poţi aştepta la tot ce nu-ţi trece prin minte.
- Da, dar de ce am fost opriţi numai cei cu pedepsele terminate? Şi aşa, întrebându-ne şi argumentând, a trecut noaptea.
Dimineaţa brigada s-a echipat, a luat cafeaua şi a plecat spre poartă. Noi am rămas în colonie. Era în ziua de 9 martie. În această zi în calendarul ortodox se pomenesc cei 40 de mucenici iar în popor se spune că se întorc păsările migratoare. Se întorc berzele.
Era o zi umedă şi ceţoasă. Pe la ora 8 ne-au adunat pe platou. Eram peste 200 de oameni care am fost împărţiţi în două brigăzi de lucru şi repartizaţi la un loc de muncă foarte aproape de colonie. Aici am săpat şi am cărat cu roaba. Nu ne mai venea să lucrăm. Eram curioşi să aflăm ce se întâmplă.
Pe la ora 10 a sosit un căpitan de securitate, care a făcut apelul nominal, apoi ne-a ordonat să muncim înainte până se reîntoarce el. A plecat cu garda şi astfel ne- am văzut după atâta timp, nepăziţi ... Trăiască libertatea! Şi am început să aruncăm cu căciulile în sus. Căpitanul s-a întors imediat, ne-a încolonat şi ne-a condus la biroul său. Aici ne-a ordonat să facem linişte şi ne-a spus:
- De astăzi înainte sunteţi liberi! Mergeţi la familiile voastre şi vă încadraţi în munca de construire a socialismului. Să ştiţi să vă ţineţi gura! Nici o vorbă, nici un comentariu despre securitate, puşcărie sau coloniile de muncă! Dacă vă întreabă cineva unde aţi fost, spuneţi c-aţi fost la moară, moara era stricată, nu mergea şi că astfel aţi zăbovit acolo mai mult timp. Aţi înţeles? În detenţie aţi avut ocazia să vă convingeţi de realitate, de principiile umane comuniste, aţi avut ocazia să cunoaşteţi ce înseamnă capitalism, concepţia retrogradă bazată pe exploatarea omului de către om şi cine sunt adevăraţii duşmani ai poporului. Voi aţi fost consideraţi duşmani, datorită concepţiei şi faptelor vostre şi în consecinţă aţi fost trataţi ca duşmani ai clasei muncitoare – ca
26
paraziţi. De astăzi înainte, vă rog să fiţi prieteni ai poporului care trudeşte, prieteni ai securităţii care apără democraţia şi cuceririle ei, să fiţi informatori fideli şi devotaţi ai acestei instituţii. Vedeţi cum vorbiţi şi cu cine vorbiţi! Gura şi la "muncă cinstită" pentru progres şi bunăstare. Nu doresc să ne mai întâlnim în împrejurări asemănătoare! Majoritatea sunteţi intelectuali, aşa că terminaţi cu ideile retrograde, murdare, urâte şi revanşarde! Să fiţi exemplu de muncă! Şi acum veniţi să vă dau biletele de eliberare.
Am fost scoşi pe poartă şi eliberaţi fără a mai avea posibilitatea să ne luăm rămas bun de la cei care rămăseseră. Poate a fost mai bine, pentru că le cream o zi de suferinţă.
Buimaci, am plecat în grup spre gară. Nu vorbeam, eram disciplinaţi, nedumeriţi, neadaptaţi la noua situaţie, eram serioşi şi caraghios îmbrăcaţi. Majoritatea a luat trenul spre Bucureşti.
În tren ne-am întâlnit cu un fost coleg de liceu, ing. Amariţei care s-a uitat întrebător la mine, mi-a dat veşti de la ai mei, din Dorohoi şi mi-a dat 50 de lei.
Ajunşi în Gara de Nord ne-am adunat într-un colţ şi cum eram obişnuiţi să dormim pe jos, ne-am culcat. A doua zi ne- am despărţit hotărâţi să ne scriem şi să ţinem legătura. Ultimul pe care l-am părăsit a fost bunul meu prieten Iancu Benedict care a plecat spre Craiova.
*
* *
Psihologi şi sociologi de renume, observatori subtili şi talentaţi, înzestraţi cu o minte sănătoasă şi ochi pătrunzărori, afirmă că suferinţa ăl facem pe om meschin, egoist, zgârcit, bănuitor, exigent, irascibil şi ireverenţios, ursuz, greoi şi imposibil. Nu este adevărat. Din cele relatate până aici se poate deduce uşor că suferinţa oţeleşte caracterele şi le purifică, le măreşte sensibilitatea şi umple sufletele de bunătate şi încredere. Suferinţa te îndeamnă la cugetare profundă, la toleranţă şi compătimire, la compasiune şi iertare ...
*
* *

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Nu voi uita niciodată nenorocirile pe care mi le-a pricinuit mie, familiei mele şi întregului meu neam, urgia comunistă, ciuma roşie, care s-a întins ca o boală necruţătoare şi peste sfintele plaiuri româneşti.
Nu, nu voi uita nici eu, nici copiii, nici copiii copiilor mei că ţara asta minunată a trăit peste 45 de ani în infernul comunist, poporul român fiind exterminat fizic şi moral.
Această crimă, patronată şi săvârşită de către Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, încurajaţi, susţinuţi şi ajutaţi de o haită de criminali, a însemnat pierderea a peste un milion de vieţi omeneşti.
*
* *
La scurt timp după ce am fost eliberat din puşcărie, mi-a fost dat să mai asist la o tragedie care s-a sfârşit cu executarea de către securitate a nouă tineri.
Era toamna anului 1953. Lucram ca geolog la şantierul Iacobeni – Vatra Dornei şi cercetam minereurile sărace de fier de la Iacobeni şi Cîrlibaba precum şi pe cele din Călimani. Eram îndrumat şi ajutat pentru Iacobeni – Cîrlibaba de regretatul profesor Gh. Mastacan.
Pe vremea aceea eram atât de timorat şi de înfricoşat, încât mă temeam şi de umbra mea. Îmi amintesc că-mi era frică să scriu de exemplu: "Raport asupra lucrărilor de exploatare geologică din muntele Negoiul Românesc" -, considerând că scriind
"românesc" pot fi acuzat din nou de naţionalism.
Lucram departe de familie, în locuri izolate şi ne adăposteam prin barăci sau stâne. De la sediul şantierului până la punctele de lucru aprovizionarea se făcea cu mijloace hipo. În Negoiu, eu, maistrul miner, artificierul şi vreo şase mineri ne-am găsit adăpost la o stână părăsită care era birou, bucătărie şi dormitor.
Pentru a ajunge la zona pe care o cercetam nu exista nici un mijloc de transport. Trebuia, deci, să mergem pe jos cu rucsacul în spate. Plecam din Dorna dimineaţa pe la ora 4 şi mergeam pe cărări noroioase numai la deal şi numai prin pădure până pe la ora 13,00 când poposeam
27
într-un loc potrivit unde mâncam şi ne odihneam, apoi o luam iar la deal şi numai prin păduri virgine şi pustii. Abia când se înnopta ajuneam la stâna ospitalieră de pe Negoiul Românesc unde, pe nişte paturi improvizate cu saltele umplute cu paie cădeam frânţi de oboseală. Atâta timp cât am lucrat în Călimani nu m-am încălzit niciodată. Stâna se găsea la altitudine mare, în zona Jnepăniş, unde verile sunt efemere şi reci, iar iernile lungi, geroase şi cu zăpezi abundente.
Cu minerii mă înţelegeam foarte bine, iar rezulatele cercetărilor, care la început ne entuziasmaseră, acum demonstrau că minereul era de proastă calitate, practic, inutilizabil.
Pe la începutul lunii spretembrie, pe la orele 6-7 seara, după ce se întunecase de-a binelea, stăteam toţi lângă foc şi pregăteam sărbuşca, adică cartofi fierţi în zer, când au început câinii să latre. Am crezut iniţial că sunt oameni de-ai noştri dar ne-a contrazis zbuciumul câinilor care se lupta cu cineva care venea spre noi. Într-adevăr, în uşă a apărut un străin, un tânăr chipeş, cu o armă în mână care ne-a ordonat:
- În numele securităţii, toată lumea cu faţa la pământ! Culcaţi pe burtă!! Toţi am executat ordinul cu excepţia
maistrului militar Isopescu Adam care a încercat un dialog cu necunoscutul, spunându-i că el cunoaşte securitatea, că este membru de partid şi că răspunde de activitatea minieră din Călimani. Tânărul nu l-a ascultat şi enervat îi strigă să se culce la pământ trăgând un foc de armă pe deasupra capului, încât bietul maistru speriat şi cuprins de groază s-a trântit la pământ. Tânărul ne-a întreabat de unde suntem, ce meserie avem, cum de-am ajuns în locurile acestea atât de pustii. Şi-a aprins o ţigară şi a pus arma pe sobă. Şeful lui a observat şi l-a dojenit aspru:
- Ia arma-n mână! Ia-ţi arma de pe sobă! Nu-ţi este frică că vreun membru de partid ca Isopescu poate să o ia şi să te achite??! Imediat tânărul a luat puşca şi ne-a spus:
- Toţi să puneţi şubele, topoarele şi joagărele lângă uşă! De asemenea, să predaţi toate păturile şi dinamita.

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Ciobanilor le-a ordonat să aducă brânza. Apoi a ieşit afară şi s-a lipit de fereastră, unde mai era un camarad de-al său. Noi ne-am ridicat şi am început să aranjăm lângă uşă tot ce ne ceruse. Atunci am observat că stâna era înconjurată de noii veniţi şi că aveau şi câţiva măgari. Tânărul a intrat din nou în stână şi curios a început să caute prin bagajele noastre. A găsit, într-un rucsac, un carnet de UTC pe numele lui Lavric Vasile.
- Cine este Lavric?
- Nu este aici, este plecat în concediu la Rădăuţi, răspunse Iacob Vasile, un miner. Am confirmat şi noi cele spuse de Iacob şi până la urmă l-am convins şi ne-a lăsat în pace.
Ne-au luat toate păturile, joagăre, topoare, o parte din bocanci şi şube, 90 kg de dinamită şi 80 kg de brânză. Le-au pus pe măgari, ne-au mulţumit, ne-au urat multă sănătate şi au plecat spre Pietrosul Călimani, spre inima pustiului.
Am stat aşa, muţi şi dezbrăcaţi, până s-a luminat de ziuă, când artificierul Voropciuc Alexandru a rupt tăcerea.
- Să mergem în sat la Gura Haitii că aici nu mai avem ce sta. Haideţi!
Am luat-o în fugă, la vale, înebuniţi. Ajunşi în sat am povestit cele întâmplate. Imediat ce a aflat şi a venit miliţia din Gura Haitii. Apoi au apărut miliţia şi securitatea din Vatra Dornei, iar pe la ora prânzului a venit securitatea din Suceava. Până seara ne- au tot întrebat cum a decurs întâlnirea noastră cu partizanii, insistând asupra faptului că n-am recunoscut pe vreunul.
Când s-a înserat, comandantul securităţii din Suceava, Popic, după ce în şoaptă s-a consultat cu alţi responsabili, a dat ordin întregului grup de miliţieni şi securişti:
- Mergem la faţa locului! Cu noi mai merg Isopescu, Adam, Bâgu Gheorghe, Popa Gheorghe.
Isopescu a început să argumenteze şi să se jelească că nu poate să meargă că-i bătrân, că i-au luat două perechi de bocanci cu două rânduri de tălpi, că are 6 copii ... Între timp eu mă tot gândeam: "Dacă nu merg îşi vor imagina că-i cunosc, că am legături cu ei, aşa că merg oriunde mă vor
28
duce". De asemenea şi Popa a aceptat să urce. A început să plouă mărunt şi noi eram foarte sumar îmbrăcaţi. Am plecat fără să scoatem un cuvânt. Mergeam într-o grupă de miliţieni îmbrăcaţi în militar însoţiţi de securişţi îmbrăcaţi în civil şi înarmaţi cu pistoale automate. După vrei 15 km de urcuş, pe întuneric şi burniţă, am ajuns la Stânca Pinului, am fost somaţi, cu urlete de junglă:
- Staţi! Staţi! Şi au început să se tragă focuri de armă. Miliţianul care era alături de mine s-a izbit de rădăcina unui brad, a scos încărcătorul din cizmă şi a încercat să tragă. Dar necaz! Pistolul s-a înfundat şi nu a luat foc. A sărit, s-a trântit pe burtă şi a dispărut în întuneric. S-a produs panică. Ne-am pierdut unii de alţii prin bezna nopţii şi desişul pădurii. Eu am rămas culcat acolo unde mă lăsase miliţianul. După o vreme mi-am pierdut răbdarea aşteptând şi am început să mă târăsc pe burtă, să-mi caut grupul cu care am urcat. M-am târât vreo 5 km (atât am apreciat a doua zi) dar nu l-am găsit. Deodată mi-am amintit că făcând prospecţiuni pe masivul Căliman, zilnic vedeam vite rupte de urşi. Odată apărut ursul în minte, m-a cuprins o frică de moarte.
Împuşcăturile se auzeau departe, depart şi ziceam eu că dacă am scăpat de puşcă, voi muri mâncat de urs.
Îngrozit, am reuşit să mă caţăr într- un brad, unde am stat toată noaptea. A fost o noapte de smoală, o noapte de teroare şi spaimă, cu burniţă rece care mă pătrunsese până la os.
Când s-a luminat de ziuă, am coborât din brad şi am luat-o pe un pârâu la vale, convins că acesta trebuie să se verse în Neagra de unde speram să mă descurc. N- am mers nici 2 km că am fost descoperit şi recunoscut de nişte securişti care m-au luat şi m-au condus la un cort unde m-au servit cu lapte fierbinte, mi-au făcut o frecţie, apoi m-au culcat pe o saltea pneumatică, acoperindu-mă cu o pătură. Am adormit pe loc. Am dormit până seara. Când m-am trezit şi am ieşit afară din cort, se înseninase, se încălzise şi era un amurg splendid de toamnă în munţi. Atunci m-am văzut: aveam pantalonii rupţi, cămaşa şi haina spintecate, eram nebărbierit, dar bucuros că am scăpat

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

cu viaţă. M-am hotărât pe loc să plec la casa mea unde mă aşteptau soţia şi copilul. Am luat-o la fugă la vale până la Vatra Dornei vreo 20 de km. Ajuns în gară, am luat primul marfar ce se îndrepta spre Iacobeni. Când am intrat în casă, soţia era cu fetiţa în braţe.
S-a speriat văzându-mă în ce hal arătam, iar după ce i-am povestit tot ceea ce am păţit m-a rugat, cu lacrimi în ochi, să nu mă mai duc în Călimani.
- O să trăim cum o da Dumnezeu, numai nu ne mai lăsa singure. Uite fetiţa cum te urmăreşte cu privirea !
După aproape un an de la cele întâmplate, la o şedinţă de analiză a muncii, m-am întâlnit cu Carcea Petru, vicepreşedintele sfatului regional Suceava, răspunzător şi de lucrările geologice din
Călimani şi care fusese în grupul în care a urcat la Stînca Pinului pentru a-i prinde pe partizani. Când a rămas singur l-am întrebat:
- Ce mai ştiţi de cei care ne-au atacat în Călimani ?
- A... erau nişte ofiţeri dezertori din armată. Au fost prinşi şi toţi 9 executaţi fără nici o formalitate, adică fără proces. Tovarăşul comandant al securităţii, Popic, ne-a spus că a curăţat pădurile sucevene de bandiţi.
In sine mi-am zis ,,Să-i răsplătească Dumnezeu după fapte pe toţi aceea care şi- au bătut joc de neamul nostru atât de încercat".
Explorările geologice din Călimani s-au suspendat după această crimă timp de
10 ani!

Lista foştilor elevi ai liceelor din Dorohoi, arestaţi şi condamnaţi ca anticomunişti

Abăcioae Leon – student – executat

Ailoaie Constantin – elev Airinei Remus – student Airinei Rodica – studentă

Alexandru Dumitru – student – a murit nebun în urma torturilor la reeducare

Andrieş Ştefan – student

Balanişcu Ion – student – mort în timpul torturilor la reeducare

Bâgu Gheorghe – student

Bobu Ion – student – a murit nebun în urma torturilor la reeducare

Brahonschi Constantin – inginer

Dorohonceanu Constantin – comisar de poliţie

Feodoriu Adrian – student

Formagiu Mihai – student – s-a sinucis la reeducare

Iliescu Constantin – student Maxim Constantin – elev Maxim Ioan – ofiţer artilerie

Maxim Vasile – student

Midoschi Gheorghe – ofiţer aviaţie Mocaschi Ştefan – student Moraschi Felicia – studentă

Moruzi Alexandru – student Mucea Harieta – elevă Mucea Mircea – student

Munteanu Eugen – mort în urma torturilor la reeducare

Popuşoi Didina – studentă Popescu Maria – studentă Praizner Mircea – elev

Sandovici Nicolae – student – mort în timpul

anchetei

Sapariuc Mihai – student Scutaru Ion – student Scutaru Mihai – student

Starovici Ion – student – executat

Sudor Constantin – elev

Şoltuz Laurenţiu – student mort nebun în urma torturilor

Ştefan Alexandru – elev mort în închisoare

Tudose Gheorghe – elev

Tudose Petre – inginer

29

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Istoria Liceului"Mihai Eminescu" Botoşani (4)

Mihai Matei

Un alt nume ce trebuie să reţină atenţia este cel al d-şoarei Eliza Popescu, căsătorită Gheorghiu, încadrată în noul an, pe catedra de matematică. Şi ea s-a ataşat sufleteşte şi profesional de această şcoală, funcţionând 41 de ani, fără întrerupere, până în 1931. A lucrat şi-n calitate de director, între anii 1904-1907, când, datorită eforturilor depuse, este închiriat localul din Bulevardul Mihai Eminescu nr. 56 (casele Manole), cumpărat apoi de Comitetul Şcolar.
Anul şcolar, acum şi cu clasa a IV-a, are un obiect de studiu nou: filosofia, pentru care este numită, suplinitoare d-şoara Natalia Davidel, ce s-a oferit să predea fără plată această disciplină, până la 1 aprilie 1891, când disciplina devenea bugetată.
În cursul anului, la 26 octombrie
1890, Externatul s-a mutat în Casele
Gheorghiade, din str. Dragoş Vodă nr.
67. Imobilul a fost contractat pe timp de 5 ani, cu o chirie anuală de 2600 lei.
Anul 1891 este trist pentru botoşăneni, deci şi pentru Externatul Secundar de fete, ca şi pentru întreaga ţară. Miercuri, 8 mai, a fost ziua înmormântării celui ce a fost Ion C. Brătianu, când la Catedrala Uspenia s-a oficiat o panahidă, la care au participat oficialităţile judeţului şi ale oraşului, un
mare număr de cetăţeni, profesori, elevi
şi eleve.56
O veste tot atât de cutremurătoare avea să fie şi cea a morţii lui Mihail Kogălniceanu, personalitate care alături de Ioan Cuza sunt ctitorii României moderne.57 La Burdujeni, 5 - 6 mii cetăţeni au aşteptat sicriul cucorpul neînsufleţit al Marelui Om. Din Botoşani a fost prezentă o delegaţie importantă. Profesorul "Laurian"-ului Ştefan Lupaşcu a depus o coroană de flori în numele corpului didactic al oraşului şi a rostit o importantă alocuţiune.
În aceeaşi vreme, lumea profesorilor şi a celorlalte cadre didactice a fost întristată de dispariţia distinşilor lor colegi, C. Cernea şi apoi a lui Emil Tokarschi58, cel care timp de 20 de ani a influenţat generaţiile ce s-au perindat
"prin inteligenţa, prin cunoştinţele sale
vaste şi prin bunătatea unei inimi înduioşate prin suferinţă".59 Presa locală a timpului a evocat personalitatea
"enciclopedistului" ca "o legendă vie, îndelungată, de cea mai neprihănită virtute civică".60
În anul 1891-1892 externatul Secundar de fete din Botoşani, funcţionează, pentru prima dată, cu ciclul complet de 5 clase. Încadrarea unităţii, la
1 septembrie se prezenta astfel:
1.Natalia Enescu- istorie, filosofie 6.Eliza Popescu-matematică
2.Elena Răutu-fizico-naturale 7.Aspazia Caton-lucru manual
3.Eugenia Savinescu-franceză 8.A. Ivaşcu-desen, caligrafie
4.Natalia Grecinschi-română 9.Elena Manu-muzică
5.Maria Gheorghiu-germană 10.Th. Gliga-religie
După deschiderea cursurilor, la religie apare suplinitoare Maria Briescu. Analizând situaţia de la sfârşitul anului acesta de învăţământ, observăm înregistrarea unei mari fluctuaţii de eleve, în sensul pierderilor de efectiv, pe parcurs. Astfel, din cele 193 eleve înscrise la început, 46 se retrag din
30
diferite motive; 20 rămân repetente, după examenul de corigenţă (50 au fost în această postură) şi 8 sunt eliminate. Au rămas 119 eleve în cele 5 clase, dar în clasele a IV-a şi a V-a câte 10 fiecare. Era oare prea mare exigenţa?
Anul şcolar ce urmează, respectiv 1892-1893, începe la 1

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

septembrie, fără probleme deosebite. Se remarcă doar înlocuirea directoarei Eufrosina Pravăţ, cu ordinul ministrului de resort nr. 229 din 18 ianuarie 1893, fiind numită d-şoara Aglae Adam (devenită Theodor, prin căsătorie). Ea ocupă catedra de istorie şi conduce unitatea cu rezultate deosebite, după cum vom vedea, timp de 10 ani, până în iulie
1903, când demisionează, pe motiv de boală, funcţionând apoi, fără întrerupere, ca una din cele mai bune profesoare ale oraşului, până în anul 1932, dată la care se pensioanează.61
Situaţia pe clase a elevelor prezintă în acest an următoarele efective:
220 eleve înscrise, dar se retrag iarăşi, destul de multe: 51, şi promovează
114 eleve; au rămas repetente 47 şi au fost eliminate 8; menţionăm că în situaţia de corigente au fost 44 eleve.62
La serbarea ce încheia anul
şcolar, s-au înmânat celor mai bune eleve
125 exemplare cărţi, primite de la minister, printre care şi titlurile "Cum vorbim", "Zoologia", "Istoria", de I. H. Rădulescu, "Cronica" lui Gh. Şincai,
"Luptele pentru naţionaliatate" etc.
Anul 1892 avea însă să aducă pentru Externatul Secundar de fete din Botoşani evenimente şi probleme ce au concentrat mult atenţia colectivului didactic, oragnelor locale de conducere şi Ministerului Instrucţiunii Publice.
Pentru înţelegerea evenimentelor, să ne aducem aminte că, un rol important în viaţa social-politică a României, la sfârşitul secolului al XIX- lea l-a jucat mişcarea socialistă, între curentele sociale, politice şi filosofice, care s-a fundamentat pe condiţiile concret istorice de dezvoltare a societăţii. În ultimele decenii ale secolului trecut, s-a desfăşurat o vastă activitate de căutări teoretice, pentru elaborarea unui program politic care să susţină constituirea unui organism politic socialist.
Astfel, încă în 1880, la Iaşi a luat fiinţă o societate studenţească având ca scop "ridicarea morală şi materială a poporului român". Sufletul acestei mişcări erau botoşănenii Ion şi Gheorghe
31
Nadejde, la care s-au adaugat V. G. Mortun, Th. Speranţa, C.Mille, Chernbach şi alţii. Publicaţiile "Revista şcolii", "Muncitorul" şi
"Contemporanul" serveau ca tribună a răspândirii ideilor socialiste. La Botoşani, socialiştii erau strânşi în jurul farmacistului Alex. Şmeltz si a elevului Liceului "Laurian" Horia Sanielevici.
Socialismul "aceasta noua evanghelie" reprezenta o literatură nouă, la modă, cu idei ce apărau adevărul şi dreptatea. Nicolae Iorga, amintindu-şi de această perioadă marturiseşte: "din acest socialism de zori ai cugetării, mi-a rămas ce trebuie, ca mila de oameni, de orice om, cu atât mai mare mila,cu cât el e mai

nenorocit".63

S-au creat cercurile socialiste apoi cele muncitoreşti.64 În 1890, la Botosani, participa la dezvelirea bustului poetului Mihai Eminescu, din partea cercului socialist din Iasi, Panait Muşoiu, făcând cunoştinţă cu Panait Zosin, unul din cei mai buni elevi ai "Laurian"-ului. Panait Zosin, împreuna cu alţi colegi, organizează, la gazda sa, o serie de întruniri, conferinţe, apoi la sfârşitul anului 1891, creează un club al muncitorilor, ce va edita si un ziar, bilunar, "Proletarul".65
Sosit din nou la Botoşani, Panait Muşoiu avea de gând să organizeze, cu o participare de amploare, sărbătorirea zilei de 1 Mai în grădina Petrino. Acum se
hotărâse să intervină organele de ordine
locale. Au fost avertizaţi părinţii, s-a împiedecat sărbătorirea zilei de 1 Mai prin mobilizarea armatei din zonă, constituirea unor patrule, paza barierelor de intrare în oraş şi efectuarea unor arestări preventive, printre care şi mulţi tineri.66
Ulterior, inspectorul general al şcolilor Ştefan Mihăilescu realizează o anchetă si el, atât la Liceul "Laurian" cât şi la Externatul Secundar de fete. Pe baza acestor concluzii, la 3 mai 1892 s-a judecat, în Consiliul şcolar al Externatului secundar de fete situaţia elevelor găsite participante la mişcarea socialistă, hotărându-se eliminarea lor din

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

şcoală. Elevele erau în clasa a V-a, cu o situaţie bună la învătătură. Acestea sunt: Vasiliu Elena, din Botoşani (părinţii fără profesie), Teodor Emilia, din Dorohoi (părinţi funcţionari), Munteanu Eufrosina, din Berhometele, pe Siret, judeţul Dorohoi (tatăl psalt), Segal Fany, din Botoşani (tatăl comerciant) şi Leibovici Rifca, din Botoşani (părinţii fără profesie).67
Despre acest eveniment, Monografia Liceului "Carmen Sylva" nu pomeneşte nimic, probabil din prudenţă, ori pentru a nu umbri, după părerea autoarei Leonardescu, activitatea şcolii, la cincizeci de ani de la infiintarea sa. Faptele, spunem noi, nu pot însă rămâne neconsemnate.
În această vreme, unele cadre didactice participă la importante manifestări publice. Astfel, la 28 martie
1892, în Sala Teatrului "Petrache Cristea", unde conferenţiază, din nou, istoricul A. D. Xenopol, despre "Românii din Ardeal", profesoara Elena Manu a susţinut un recital de pian, după care a cântat Fanfara Regimentului 16
Dorobanţi. Tot în acea sală, în aprilie
1902, profesoara Ortensia Buzoianu a susţinut şi ea conferinţa "Studiu comparativ asupra Munţilor Padurea Neagră, Alpi şi Carpaţi, din punct de vedere pitoresc". Conferinţa a fost urmată de un concert de muzică cultă, dat de formaţia Ateneului din Bootoşani. Sunt prezenţe în viaţa culturală a urbei remarcate de presa timpului, la aceste manifestări, de fiecare dată participând un public elevat, ştiind să recepteze şi să aprecieze gestul benevol făcut de aceste
intelectuale generoase.68
Numărul elevelor creşte, în anul de învăţământ 1893-1894; au fost înscrise 219, s-au retras 60, au promovat
69, au rămas corigente 42; numărul celor repetente este de 37, iar 17 au fost eliminate pentru diferite abateri. Dupa corijare, numărul total al elevelor promovate s-a ridicat la 105.
În componenţa cadrelor didactice se remarcă figura d-şoarei Elena Buznea (căsătorită apoi C. Meissner)
32
unul din cele mai combative personaje din mişcarea de emancipare socială şi politică a femeii. A fost numită prin concurs, provizoriu, la catedra de filosofie şi pedagogie. Funcţioneazăla Externatul secundar de fete din Botoşani pânăla 1 septembrie 1895, după care a plecat la Iaşi, apoi la Bucureşti şi din nou la Iaşi. A fost membră în diferite societăţi de binefacere şi preşedinta Asociaţiei feministe din Iaşi.69
Ca şi în alte ocazii pomenite, cadrele didactice susţin, în afară de şcoală, diferite activităţi. Prin Raportul nr. 137, din 6 februarie 1895, directoarea şcolii cere Inspectorului general aprobarea ca unitatea să-şi dea concursul la susţinerea serbării muzical-literare, organizată de Societatea de binefacere "Şezătoarea" a domnişoarelor din Botoşani. Societatea a avut o bogată activitate timp de peste 10 ani. Ea a luat fiinţă la 11 noiembrie 1891 şi făceau parte din ea toate profesoarele Externatului secundar de fete, alături de distinse domnişoare din oraş. Aprobarea s-a dat, scopul urmarit fiind cel de a aduna fonduri pentru sprijinirea unor eleve şi elevi săraci, până la terminarea studiilor secundare.70
În următorul an şcolar, 1895-
1896, numărul elevelor nu creşte; el începe cu 179, din care se retrag 31; promovează 70, rămân corigente 35; sunt repetente 38 şi eliminate 5. Condiţiile în care se învaţă, situaţia precară de la unele gazde, lipsa unui internat, nivelul cu care provin din unele şcoli, nepriceperea familiei în probleme de conţinut ale şcolii şi, desigur, necunoaşterea mai atentă a particularităţilor individuale de dezvoltare a tinerelor fete, de către toate profesoarele Exernatului, si-au pus amprenta pe rezultatele mai slabe la învăţătură, acum, ca şi altădată.
Şcoala nu mai putea funcţiona în Casele Ghiorghiade, cu spaţii înguste şi neigienice; de aceea, directoarea intervine la minister şi acesta a aprobat mutarea unităţii în Casele Arapu, din str. Marchian. Contractul de locaţie s-a încheiat pe timp de cinci ani, cu începere

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

de la 26 octombrie 1896, cu o chirie anuală de 4000 lei.71
Anul şcolar 1896-1897 se desfăşoară sub semnul împlinirii a zece ani de când Externatul secundar de fete exista, sfârşitul de secol găsind afirmată deja această unitate şcolară botoşăneană. Conducerea şcolii a solicitat ministerului să se aprobe introducerea uniformelor şcolare, cerere motivată de nevoia întăririi ordinii şi disciplinei. Din statisticile inregistrate se poate observa iarăşi numărul destul de mare de eleve eliminate din şcoală: 40, în cinci ani de şcoală, din aproximativ 938 câte au fost înscrise în planurile de şcolarizare, reprezinta un procent îngrijorător (4%). Această solicitare însă a rămas, deocamdată, fără ecou.
Noul ministru al Instructiunii Publice, Petru Poni, a elaborat Legea pentru construirea şcolilor primare şi înfiinţarea Casei Şcoalelor, instituţie care avea să se ocupe şi de editarea manualelor, a materialelor didactice. La activitatea Casei Şcoalelor, Spiru Haret va atrage şi scriitori care, la rândul lor,vor crea povestiri şi poezii pentru manualele şcolare.72
În cursul acestui an, patru din valoroasele profesoare ale Externatului sunt numite cu titlul definitiv, prin I. D. Regal, din noiembrie şi decembrie 1896. Este şi primul an când primăria oraşului acordă suma de 200 lei, pentru a se
cumpăra cărti elevelor lipsite de mijloace
financiare (reţinem faptul că în anii 1894-
1897 s-au retras din şcoală, din cauza lipsei posibilităţilor materiale, un număr de 222 eleve).73
Acest an de învăţământ se încheie şi el cu o frumoasă serbare.
Anii şcolari 1897-1898 şi 1898-
1899 nu aduc modificări deosebite; toate cadrele didactice, precum şi cei care trebuiau să sprijine şcoala au acţionat pentru consolidarea şi propăşirea Externatului. Din anul 1898-1899, intră în vigoare o nouă Lege a învăţământului -
"Legea Haret". Potrivit ei, gimnaziul este desemnat să reprezinte această treaptă mijlocie de cultură generală. Gimnaziile
33
de până acum reprezentau o parte din cursul întreg de liceu. După noua lege, el capătă o existenţă de sine stătătoare. Studiile de gimnaziu vor reprezenta continuarea învăţăturilor din şcoala primară şi în acelaşi timp dezvoltarea unui ciclu complet de cunoştinţe generale care să fie în mai strânsă legătură cu viaţa practică.74 Aplicarea noii legi însemna şi mărirea salariilor profesorilor din şcolile secundare, a indemnizaţiei de conducere a directorilor. Legea prevede multe alte măsuri despre care va fi vorba pe parcursul prezentării evoluţiei şcolii botoşănene.75
Una din profesoarele de prestigiu ale Externatului de fete, care se afirma acum, este Elena N. Rautu, care, în anul 1890-1891, devine definitivă, în decembrie, prin I.D.Regal. Era absolventă a Azilului "Elena Doamna", din Bucureşti, obţinând diploma de maturitate în iunie 1890. În 15 septembrie, acelaşi an, este numită suplinitoare pe catedra de matematică, apoi pe cea de fizico-naturale si higienă, în locul Virginiei Micle. În urma concursului susţinut la Universitatea din Iaşi, devine titulară şi din 1896 - definitivă. S-a bucurat tot timpul de stima şi respectul elevilor si părinţilor, colegelor si autorităţilor scolare, precum şi ale conducerii oraşului. Î;i Încheie mulţumită cariera, în anul 1930, deci după 40 de ani de muncă onestă,
responsabilă, fiind mereu exemplu. De
aceea a şi fost mult timp regretată.
Tot în acest an, prin ordinul 63, emis de minister, din 5 octombrie 1898, orarul externatelor secundare din ţară s-a modificat, reducându-se numărul de ore la unele obiecte, la altele sporind. De aceea s-a întocmit, si la Botoşani, un orar nou, prin care sâmbăta după-masa a devenit liberă, iar orele de miercuri după- masa au fost rezervate muzicii vocale. Erau prevăzute şi ore pentru disciplina gimnastică, dar din lipsa unui cadru didactic acestea nu se efectuau.76
Consemnăm, în contextul derulării şi a acestui an şcolar, un nou fapt deosebit ce a zguduit sufletele şi

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

spiritele luminate ale ţării şi, desigur, ale intelectualilor botoşăneni, mereu sensibili şi la asemenea evenimente. Era "Ţara în doliu", cum sublinia necrologul din ziarul lui Scipione Bădescu: Lascăr Catargi,
"şef autorizat, de 30 si mai bine de ani, al Partidului Conservator, a fost Locţiitor domnesc şi în mai multi ani Prim- ministru". La manifestările de doliu locale au participat si profesoarele Externatului secundar de fete din Botosani.77
În luna mai, elevele şcolii, în frunte cu directoarea Aglae Theodor şi profesoarele au participat la mai multe drumeţii, vizite şi scurte excursii; s-au colectat plante pentru herbare, s-a vizitat

NOTE

apoi Biserica Popăuţi, ctitorie a lui Ştefan cel Mare (1496), s-a facut o deplasare la Bucecea, la şantierul unde se executau lucrări pentru aducţiunea apei potabile necesare oraşului Botoşani.
Cu fast deosebit s-a sărbătorit ziua 10 Mai 1899. Întregul oraş a participat la manifestările organizate de cei în drept: parada militară şi a elevilor
"Laurian"-ului, trecută în revistă de prefectul judeţului şi comandantul garnizoanei, generalul Palladi, un tedeum la Catedrala Uspenia, iar după-masă ample şi diverse activităţi recreativ- distractive.

56.Cadrele didactice si elevele Externatului secundar s-au adunat la şcoală, serbarea începand la orele 9. Corul elevelor, condus de profesoara Manu a intonat un imn de deschidere, dupa care Maria Alevra, profesoara de filosofie si pedagogie, a ţinut o cuvântare subliniind însemnatatea zilei de 10 Mai. S-au recitat, mai apoi, poezii patriotice, ele alternând cu piese corale. Partea a doua a programului s-a desfasurat la o frumoasa vilă, în apropierea oraşului, pusă la dispoziţie în mod gratuit.78 Şi aici, au participat toate elevele, o parte din profesoare şi directoarea unităţii. S-a început cu un dejun, apoi s-a dansat, în sunetele muzicii alese în mod special; s-au interpretat apoi mai multe piese corale. Totul a fost plăcut, educativ şi recreativ, aşa cum s-a conceput. 56 Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Liceul "Carmen Sylva", dosar nr. 1/1890, fila 2

57 Barbu Teodorescu, Nicolae Iorga, Editura Tineretului, pag. 49

58 Matei Mihai, Aspecte ale organizării luptei sociale şi de clasă în oraşul şi judeţul Botoşani, în perioada 1880-

1900, în volumul "Botoşani - istorie si contemporaneitate", Intreprinderea Poligrafică, "13 Decembrie", Bucureşti,

1969, pag.57

59 Ionel Bejenaru, Începuturi ale mişcării socialiste şi muncitoreşti botoşănene, în "Hierasus", anuar, 1978, pag.433

60 I.Mihai, S. Nistorică, I. Onofrei, op.cit., pag.55

61 Ştefan Ciubotaru, Pagini din istoria învăţământului botoşănean, op. cit., pag. 179. Vezi şi "Vocea

Botoşanilor", nr. 18, din 9 iunie 1892

62 Ştefan Ciubotaru, Monografia oraşului Botoşani, Editura Geea, 1994, pag. 187; vezi şi Ştefan Ciubotaru

Pagini culturale botoşănene, op. cit., pag. 141

63 Gabriela Leonardescu, op. cit., pag. 170

64 Ştefan Ciubotaru, Pagini culturale botoşănene, Editura Geea, 1994, pag. 187

65 Gabriela Leonardescu, op. cit., pag. 25

66 Monitorul Oficial nr. 277, din 10 martie 1896

67 O cifră foarte mare faţă de cifra mică a elevelor care urmau şcoala secundară, la acea vreme (n.n.)

68 Gheorghe Dumitrescu-Iaşi, Raport asupra proiectului de lege a învăţământului secundar din 1898, în A. Bondrea "Perenitatea unei moşteniri", op. cit., pag. 81

69 În felul acesta, prin astfel de măsuri, se va elimina fluctuaţa de cadre care era destul de mare până acum; erau făcute mutări de cadre chiar în timpul desfăşurării anului şcolar (n.n. – M.M.)

70 Gabriela Leonardescu, op. cit., pag. 27

71 "Curierul românesc", nr. 13, din 1 aprilie 1899

72 Este vorba de "Vila Boyan", proprietatea fostului prefect şi apoi primar al oraşului Botoşani, situată în Bariera

Curteşti, într-un loc foarte pitoresc, pe atunci (n.n. – M.M.)

73 "Curierul Românesc", nr. 22, din 1 iunie 1899

74 "Curierul Românesc", nr. 25, din 3 iulie 1899

75 Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Prefectura judeţului, Dosar nr. 3/1899, fila 80

76 Ionel Bejenaru, Dicţionarul Botoşănenilor, Editua Moldova, Iaşi, 1994, pag. 55

77 "Curierul românesc", nr. 25, din 3 iulie 1899

78 Arhivele Nationale Direcţia Judeţeană Botosani, Fond Prefectura judeţului, Dosar nr. 3/1889, fila 80

34

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Prima medalie dedicată "Zilei Culturii Naţionale"

Mihai C.V. Cornaci

Pe 15 iunie 2010, cu ocazia manifestărilor organizate la Botoşani, prilejuite de împlinirea a 121 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, academicianul Eugen Simion făcea publică solicitarea sa adresată Parlamentului României prin care ziua de 15 ianuarie să devină "Ziua Culturii Naţionale".
Iniţiativa fostului preşedinte al Academiei Române a fost susţinută de un număr de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi liberalul Mircea Diaconu.
În expunerea de motive se arată: "Românii văd în Eminescu, de aproape un secol şi jumătate, un poet reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie. (…). Este justificat în acest caz să legăm ziua culturii naţionale de numele poetului în care vorbitorii de limbă română de pretutindeni văd în el o expresie a spiritualităţii lor."

Proiectul de Lege a fost aprobat de Plenul Senatului în data de 6 septembrie 2010 şi dezbătut ulterior şi adoptat de Camera Deputaţilor pe 16 noiembrie 2010.
La 6 decembrie 2010, Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul1 pentru promulgarea legii privind declararea zilei de
15 ianuarie "Ziua Culturii Naţionale"
Contactat2 după promulgarea Legii, criticul şi istoricul literar Eugen Simion a
declarat: "Primesc cu bucurie vestea promulgării acestei legi, o idee pe care a îmbrăţişat-o Victor Socaciu. Mulţumesc celor care au votat-o şi au susţinut-o. Orice naţiune trebuie să îşi celebreze cultura. Ziua de naştere a lui Eminescu e cea mai potrivită pentru celebrarea culturii naţionale."
În Sesiunea Solemnă3 a Academiei Române dedicată Zilei Culturii Naţionale, în urma propunerii academicianului Eugen Simion, Victor Socaciu a primit "Distincţia Culturală".
Astfel, începând cu 15 ianuarie 2011 românii de pretutindeni, în diferite forme de organizare, vor avea prilej de omagiere a poetului Mihai Eminescu, precum şi a valorilor culturii naţionale.
În acest context, Elena Condrei, director Editura "Geea" Botoşani, a marcat

prima ediţie a Zilei Culturii Naţionale prin editarea primei medalii dedicată acestei Sărbători, inclusă în sfera largă a manifestărilor cultural-artistice şi acţiunilor social-culturale desfăşurate pe plan local şi naţional.
Realizată la un atelier monetar din Moscova, medalia poate fi prezentată şi astfel:
35

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

Centrul aversului este dominant de bustul poetului Mihai Eminescu (inspirat de fotografia realizată la Praga în 1869) încadrat de milesimii 1850-1889 şi doi luceferi în ascensiune.
Semicircular, în partea superioară
este trecut textul "Ziua Culturii Naţionale".
Simetric, în partea inferioară, textul
"15 ianuarie 2011".
Între bust şi textul de la exerga inferioară este trecut editorul "Editura Geea" ce încadrează sigla "G".
Prin această compoziţie a aversului, generată de omul de cultură Elena Condrei, ni se sugerează că prin Eminescu atât însemnele culturii cât şi ale istoriei românilor, cu bogatele ei tradiţii, străbat imensitatea spaţiului şi limitele timpului.
Sub semnul unor astfel de realizări, în acelaşi timp cu sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale se are în vedere şi omagierea nemuririi Poetului aflat într-un permanent zbor astral:

"Porni luceafărul, creşteau

În cer a lui aripe,

Şi căi de mii de ani treceau

În tot atâtea clipe."

Reversul medaliei prezintă în partea superioară textul eminescian:

"Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii."

În partea centrală este redată o floare
de nufăr galben (Nuphar luteum) care face trimitere la forţa de creaţie şi eternitatea Poetului, dar ne duce cu gândul şi la "Lacul" de lângă Ipoteşti.

"Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă" (Lacul)

Prin menţiunea de la exergă "Serie unică" editorul care se semnează cu E.C. face trimitere şi la tirajul extrem de limitat al acestei medalii, 20 exemplare.
Executată din tombac acoperit cu Ø =
50 mm, pe ambele feţe execuţia fiind într-un singur plan.
Contrastul dintre câmpul uşor matisat şi reprezentările superfinisate crează imaginea unei execuţii proof.
36
Medalia este protejată într-o cutie din mase plastice, cu capac transparent şi cu suportul de bază din catifea de culoare albastru închis.
Facem menţiunea că pe traseul bunei finalizări a acestei emisiuni medalistice şi-a adus contribuţia cavalerească dl. dr. Constantin Ciobanu recunoscut colecţionar, scriitor şi cercetător al istoriei poştale, preşedintele Asociaţiei Filateliştilor, Maximafiliştilor şi Cartofiliştilor din Republica Moldova.

Medalia a fost semnalată ca apariţie duminică, 9 ianuarie 2011, în Sala de conferinţe a Editurii Agata Botoşani, în şedinţa colectivului redacţional al revistei "Luceafărul".
De asemeni noua apariţie medalistică a fost prezentată de dl. Mihai Costin, Preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne "Mihai Eminescu" a S.N.R. la vernisajul expoziţiei prilejuite de sărbătorirea celor 161 de ani de la naşterea "Luceafărului poeziei româneşti", în sala Constantin Brâncuşi de la Palatul Parlamentului, în data de 12.01.2011.
Prezentarea medaliei şi lansarea oficială în circuitul public a avut loc vineri
14 ianuarie a.c. în cadrul programului de manifestări organizate de Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu" Botoşani cu ocazia aniversării Poetului şi a primei ediţii a "Zilei Culturii Naţionale".
Prezentarea medaliei a fost făcută de editorul Elena Condrei, care şi-a exprimat satisfacţia că spaţiul cultural botoşănean a generat această primă şi frumoasă apariţie, justificând cinstea revenită oraşului nostru de a fi leagănul acestei solemne sărbători naţionale.

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

PATRIMONIU IMOBIL

Biserica Popăuţi-sinteză şi inovaţie(2)*

Dumitru Agachi

Legătura optică naos – altar se realizează prin pictura "de factură monumentală" (Sorin Ullea), având în centru pe Maica Domnului cu pruncul în braţe, cea atotstăpânitoare (Platytera), înconjurată de câte doi îngeri îmbrăcaţi ca diaconi. În zona mediană a absidei, sub un brâu de medalioane cu serafimi, au fost plasate, de la stânga la dreapta, scene ale frizei Patimilor: Învierea, Împărtăşirile apostolilor (plasate simbolic de o parte şi de alta a ferestrei din axul absidei), apoi Cina cea de taină şi Spălarea picioarelor. Registrul inferior, delimitat de friza Patimilor printr-un frumos brâu floral pictat cu aur, conţine Liturghia arhierească. Lucrările de curăţire a picturii, realizate în ultima perioadă de restauratori, au repus local în valoare, printre altele, eleganta caligrafiere chirilică de pe filactere, solemnitatea gesticii personajelor sau brâul fitomorf . Palmetele în succesiune, rafinat pictate cu aur, de frumuseţea unui chenar de manuscris, reliefează sobrietatea şi rafinamentul decoraţiei menită a marca atributul domnesc al ctitoriei.
necesitând o mare precizie şi atenţie la zidire, la cerinţa zugravului de a se crea o suprafaţă relativ vizibilă pe toată înălţimea mare a turlei. Întrucât măsurătorile au evidenţiat că diametrul interior variază constant pe înălţime, de la 3,40 m, la baza tamburului, la 3,20 m, această dimensiune fiind măsurată la înălţimea de 8,50 m, este o evidenţă că tamburul are o dezvoltare verticală interioară tronconică şi nu cilindrică, după cum se credea. Spre partea superioară a tamburului sunt variaţii semnificative ale diametrului interior în aceeaşi secţiune, la înălţimea de 8,50 m măsurându-se următoarele dimensiuni : 3,25 m, pe direcţia nord – sud, 3,22 m, pe direcţia est – vest şi 3,20 m pe direcţia nord – vest / sud – est. În zona mediană a turlei, generând o bună iluminare a primei jumătăţi a acesteia, sunt plasate, pe direcţiile cardinale, patru ferestre, care, deşi înguste, au o dezvoltare verticală importantă.

Schela montată în naos şi prelungită în turlă ne-a facilitat observaţii directe la sistemul de boltire şi la tamburul turlei. În urma măsurătorilor pe care le-am efectuat, a rezultat că înălţimea totală a turlei, măsurată din cheia bolţii şi până la baza tamburului este de 10,65 m; precizăm că la această măsurătoare este posibilă o eroare de ± 1 ÷ 5 cm., ca urmare a modului de măsurare, prin adiţie, permis de tronsoanele schelei. Semnificativă pentru modul de execuţie al tamburului este adaptarea, în fond dificilă,
37

Pentru a spori luminozitatea interioară şi efectul optic simbolic al inelului de lumină, zidarul Popăuţilor a creat, sub ferestre, glafuri foarte înclinate, cu înălţimea de 1,50 m, de o dezvoltare poate unică în arhitectura moldovenească a sec. al – XV – lea. În penumbra de la partea superioară a tamburului, prin efectul de

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

impunătoare înălţime creat de aceasta, tabloul Pantocratorului pare plasat, parafrazându-l pe Sorin Ullea, în cele mai de sus înălţimi.
Pe verticala turlei, de sus în jos, după lucrările de restaurare a devenit vizibilă următoarea succesiune iconografică: Pantocratorul, bandă ornamentală, bandoul Puterilor Cereşti: Serafimi şi Heruvimi,

două registre suprapuse de arhangheli în sinaxă, dintre care al doilea dezvoltat între ferestrele turlei, registrul profeţilor, registrul

apostolilor, iar la baza tamburului, un chenar floral pictat cu aur, asociabil grafic celui plasat peste primul registru cu sfinţi din altar şi naos. Suprapunerea, la pictarea al turlei, a două registre cu sinaxe de arhangheli este probabil unică, individualizând şi sub acest aspect, pe lângă cele remarcate de Sorin Ullea, programul iconografic Popăuţilor. Având de pictat una dintre cele mai înalte turle ale epocii (mai mult decât dublul înălţimii celorlalte, Voroneţ, Sf. Ilie, Pătrăuţi etc.), artistul de la Popăuţi are meritul de a fi gândit excepţional spaţiul interior al tamburului, dublând registrul arhanghelilor, scenele ajungând la înălţimea de circa 5 m şi ocupând jumătate din înălţimea totală a decoraţiei tamburului. Această rezolvare compoziţională conferă şi importante valenţe tematice.

Privind modul specific în care erau acoperite bisericile lui Ştefan cel Mare (acoperişul multiplu), cităm observaţiile pertinente şi argumentate ale lui Dumitru Năstase (Istoria artelor plastice în România, vol. I, cap. Arta în Moldova de la mijlocul
sec. al XV-lea până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Arhitectura, pag. 312 – 313): "În lipsa acoperişurilor originare, care nu s-au păstrat, numeroase documente iconografice, dintre care cele mai importante sînt imaginile din tablourile votive, dovedesc că bisericile moldoveneşti de tip triconc au avut, în epoca lui Ştefan cel Mare şi în veacul următor, acoperişuri înalte, e o formă specifică.
De fapt, fiecare parte a clădirii era învelită separat, pronaosul cu un acoperiş în patru ape, iar absida – ca şi turla – cu căciuli conice. Streşinile erau late, pantele învelitorilor repezi şi arcuite concav, iar în jurul bazelor turlei coame şi vârfuri ascuţite formau cunună. [...] Acest acoperiş a accentuat considerabil una din cele mai specifice trăsături ale arhitecturii moldoveneşti religioase – verticalismul; fiind compus din elemente distincte, ce pot fi îmbinate sau dispuse separat, el a permis degajarea bazei (…) turlei; el urmăreşte cu exactitate traseul zidurilor, individualizând volumele absidelor şi punând în evidenţă jocul maselor arhitectonice". (Sublinierile în text îmi aparţin, D. A.) De remarcat, în sensul verticalismului, şi accentul pus, la Popăuţi, pe înălţimea turlei. Consideraţiilor deja cunoscute, referitoare la alcătuirea acoperişurilor multiple ale ctitoriilor ştefaniene, le adăugăm observaţia, ce se desprinde din studiul tablourilor votive păstrate (includem aici – ca foarte important, pe considerentele amplasării apropiate, a execuţiei în aceeaşi perioadă a edificiilor, precum şi a arhitecturii lor similare – pe cel din biserica Sfântul Nicolae Domnesc, Dorohoi.), că şi peste ambele baze ale turlelor (în cazul Popăuţilor, dublă bază stelară), existau învelitori. Renunţarea, în cazul bisericii Sfântul Nicolae Popăuţi, cu ocazia restaurării din anii 1900, la învelitorile peste treptele bazei turlei şi aplicarea unor glafuri din dale de piatră, care urmau să asigure etanşeitatea şi protecţia la umiditatea de infiltraţie, a reprezentat o altă eroare tehnică, determinând efecte profunde ale umidităţii asupra construcţiei.
*http://dumitruagachi.wordpress.com/
38

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

NOTE, COMENTARII, IDEI

Bustul lui Mihai Eminescu din Darabani

Haha Dumitru – Voicăuţi

În anul 1987, în Darabani, se întâlneau
"Fiii oraşului", ocazie cu care a fost dezvelit un bust al poetului naţional Mihai Eminescu, operă a sculptorului botoşănean Marcel Mănăstireanu. Dar, deşi chipul poetului este destul de reuşit, făcut după fotografia din
1869, Mănăstireanu debutând astfel cu o operă monumentală expusă în aer liber, materialul din care este confecţionat era de slabă calitate, anume praful de piatră cu ciment alb. Cu trecerea timpului, deşi statuia a devenit o prezenţă aproape vie a orăşelului, materialul din care a fost durată s-a degradat, albul a devenit pătat cu negru, ploile acide au măcinat parţial chipul poetului, în aceste condiţii devenind imperios necesară turnarea unui nou bust dintr-un material mai rezistent. Astfel, poetul Victor Teişanu şi consilierul juridic Haha Dumitru – Voicăuţi, fii ai oraşului Darabani, ca reprezentaţi ai societăţii civile, au luat iniţiativa turnării unui bust din bronz, problema principală fiind în faza iniţială, procurarea materialului în cantitate de peste o sută de kg de metal. Pentru acest lucru a fost constituit un Comitet de Iniţiativă format din mai multe persoane, acesta având următoarea componenţă:
- Poetul şi ziaristul Victor Teişanu, născut la Darabani, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor al mai mult volume de poezie, a fost ales ca Preşedinte executiv al Comitetului de Iniţiativă;
- Consilierul juridic Dumitru Haha – Voicăuţi, din Bajura – Darabani, a fost ales ca secretar, el ocupându-se efectiv de procurarea cantităţii de bronz necesare;
- Judecătorul Smochină David, Preşedintele Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Tribunalului
39
Botoşani, născut la Darabani, a fost ales ca membru în comitet;
- Colonelul (r.) Dumitru Strugariu, născut în Bajura – Darabani, actualmente trăitor în Bucureşti, coautor a mai multor lucrări de specialitate (pompieri), membru în Comitet;
- Stelian Brânzei din Botoşani, membru fondator al Grupării colecţionarilor de Eminescu din Bucureşti, colecţionar de numismatică (medalii, insigne, cărţi, documente etc. privind pe Eminescu), membru în Comitet.
Până la data de 10 decembrie 2010, cu ajutorul unor inimoşi donatori din localitate, nominalizaţi în mai multe numere ale ziarului lunar intitulat "MESAGER", publicaţie editată de Consiliul Local şi Primăria Darabani, a fost strânsă cantitatea de 110 kg de bronz, cupru şi alamă, necesare turnării bustului, urmând ca la începutul anului 2011, să se treacă la faza a doua, anume negocierea turnării şi finisării operei de către acelaşi sculptor botoşănean Marcel Mănăstireanu. Domnul Stelian Brânzei a sponsorizat confecţionarea unei ştampile având următoarea inscripţie: "Bustul lui Mihai Eminescu – Darabani – Comitetul de Iniţiativă", fiind stilizat grafic şi chipul poetului, ştampila urmând a fi utilizată pentru "legalizarea" scrisorilor de mulţumire adresate donatorilor şi sponsorilor ce vor contribui la finalizarea lucrării. Dacă în unele oraşe din ţară există statui ale poetului naţional Mihai Eminescu, lucru lăudabil, şi a fost dată denumirea unor instituţii de învăţământ sau cultură, deşi el nu a avut nici o legătură cu acele localităţi, de data aceasta, Eminescu a avut în atenţie localitatea Darabani în mai multe rânduri. Astfel, poetul a adunat din folclorul dărăbănean o Doină de cătănie, iar în anul 1877, atunci când ţăranii s-au revoltat împotriva

Forum cultural Anul XI, nr.1, martie 2011 (40)

comercianţilor evrei din localitate devastându-le 158 de prăvălii dintre ele, 68 dintre ţărani fiind arestaţi şi trimişi în judecată la Tribunalul din Dorohoi, Eminescu a scris mai multe articole în ziarul ieşean "Timpul", luând apărarea ţăranilor şi a proprietarului moşiei de atunci, George Cimara, arestat şi el. Eminescu a urmărit evoluţia evenimentelor de la Darabani, deoarece unul dintre avocaţii evreilor era însuşi junimistul Titu Maiorescu, demonstrându-se că nu a fost vorba de
antisemitism (aşa cum doreau evrei să reiasă din dezbateri, ei neavând drepturi civile prin Constituţia din 1866), ci de un conflict spontan ivit din cauza lăcomiei comercianţilor evrei care îi înşelau pe români. Nu deţinem documente care să ateste prezenţa poetului la Darabani, dar prin analogie, dacă a cules o Doină de cătănie, este posibil să fi călcat şi aceste meleaguri, în acest sens un bust din bronz al poetului justificându-şi cu prisosinţă prezenţa în localitate.

1 Publicat în: Monitorul Oficial al României, partea I, Nr.

831/13 XII 2010.

2 http://www.agentiadecarte.ro/

3 http://m.cotidianul.ro/article.php?id=134872

40