Revista Forum cultural, anul XI, nr. 1, martie 2011 (40)

În organizarea CONSILIUL JUDEŢEAN BOTOŞANI, CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA, CENTRULUI JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE BOTOŞANI,CENTRUL CULTURAL "BUCOVINA" SUCEAVA, MEMORIALUL IPOTEŞTI – CENTRUL NAŢIONAL DE STUDII "MIHAI EMINESCU", FUNDAŢIA CULTURALĂ
"HYPERION-C.B." BOTOŞANI, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani, al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din R. Moldova şi Societatea Scriitorilor Bucovineni s-a desfăşurat, după programul de mai jos, în perioda 15-18 iunie
2011 cea de a XLII-a ediţie a "Zilelor
Eminescu": miercuri, 15 iunie 2011, ora
11,30 – Memorialul Ipoteşti – Centrul
Naţional de Studii "Mihai Eminescu" – Deschiderea "Zilelor Eminescu"; decernarea Premiului pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene, premiu acordat de Memorialul Ipoteşti-Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu"; decernarea premiilor Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene "Porni Luceafarul…", ediţia a III-a. Recitalul poeţilor laureaţi. Prezentarea Antologiei Antologiilor "Porni Luceafărul…", editată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani; vizitarea Memorialului Ipoteşti. Ora 17 – Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu" Botoşani – Scriitorii la bibliotecă: prezentarea cărţilor scriitorilor botoşăneni: Gellu Dorian, Dumitru Ţiganiuc, Constantin Bojescu, Cristina Prisăcariu Şoptelea; prezentări de reviste. Ora 18,00 – Parcul "Mihai Eminescu" Botoşani – Deschiderea Standului de carte de poezie, prilejuite de cea de a IV-a ediţie a Congresului Naţional de Poezie. Prezentări de cărţi şi reviste. Joi,
16 iunie 2011: ora 9,30 – 13,00 – Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" -Aula "Laurenţiu Ulici" – Deschiderea lucrărilor Congresului Naţional de Poezie, ediţia a IV-a. Alegerea unei noi conduceri. Tema: "Poezia română contemporană în context european. Traduceri, editări, prezenţe în edituri, librării

şi presa literară din Uniunea Europeană". Ora 16 – Parcul Mihai Eminescu – La Standul Cărţii de Poezie. Lansări de carte, autografe. Prezentări de reviste. Ora 18,30 – Terasa Cofetăriei "Parc" - Recitalul poeţilor invitaţi. Spectacol de muzică şi poezie. Vineri 17 iunie 2011: ora 15,30 – Aula Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava: Continuarea lucrărilor Congresului Naţional de Poezie, ediţia a IV-a. Ora 18,00 – Recital la Cetate – recitalul poeţilor invitaţi. Decernarea Premiilor Congresului Naţional de Poezie, ediţia a IV-a, pentru un poet consacrat şi pentru un poet tânăr. Sîmbătă,
18 iunie 2011: ora 10,30 – Sala de consiliu a Mănăstirii Putna: - Concluziile Congresului Naţional de Poezie, ediţia IV-a. Lansarea unui apel sau a unei scrisori către Institutul Cultural Român.
Au fost prezenţi scriitorii: Liviu Ioan
Stoiciu, Doina Popa, Nicolae Tzone, Chiril Covaldji, Elena Loghinovski, Dinu Flămând, Doina Uricaru, Liviu Dumitriu, Leo Butnaru, Vasile Tărâţanu, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Andra Rotaru, Dan Mircea Cipariu, Dan Coman, Radu Vancu, Ştefan Manasia, Marin Malaicu-Hondrari, Rita Chirian, Cornelia Maria Savu, Iolanda Malamen, Călin Vlasie, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu, Paul Aretzu, Silviu
Guga, George Vulturescu, Luigi Bambulea, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Daniel Corbu, Liviu Apetroaie, Nicolae Panaite, Aurel Ştefanachi, Val. Talpalaru, Adi Cristi, Şerban Axinte, Paul Gorban, Liviu Pendefunda, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Emil Nicolae, Adrian G. Romila, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Corneliu Antoniu, Andrei Velea, Mircea A. Diaconu, Constantin Arcu, Carmen Veronica Steiciuc, Ovidiu Alexandru Vintilă, Izabel Vintilă, Ion Beldeanu, Mircea Tinescu, Doina Cernica, Viorica Petrovici, Liviu Popescu, Nicolae Cârlan, Mircea Tinescu, Ion Filipciuc, Vasile Ursache, Horaţiu Stamatin, Dumitru Brădăţanu, Vasile Zetu, Anica Facina, Constantin Severin, Elena Brânduşa Steiciuc, Sabina Fânaru, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Lucia Olaru Nenati, Maria Baciu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Pârvescu, Vasile Iftimie, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Ciprian Manolache, Cristina Şoptelea, Cezar Florescu, Valentin Coşereanu şi alţii. PARTENERI MEDIA: www.agenţiadecarte.ro, Radio România Cultural,Botoşăneanul, ww.stiribotoşani.ro, Capisco.

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu", începând cu această ediţie, acorda Premiul pentru traducere şi promovarea operei eminesciene în străinătate. Juriul acestei ediţii a fost: Elena Loghinovski, preşedinte, şi Leo
Butnaru, Dragoş Cojocaru, Mircea A. Diaconu şi Vasile Spiridon, membrii. Premiul a fost acordat traducătorului Chiril Covalgi din Moscova, pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene în limba rusă.

Iniţiat în 1982 de către fostul Comitet de Cultură, prin Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Botoşani, la o propunere a poetului Lucian Valea, pe atunci muzeograf, responsabil cu casele memoriale din judeţul Botoşani, Festivalul- Concurs Naţional de Poezie şi Interpretare
Critică a Operei Eminesciene "Porni Luceafărul...", care avea pe atunci şi o secţie de recitare a poeziei eminesciene, a ajuns anul acesta la cea de a XXX-a ediţie. De la început au fost implicate în organizarea acestui important festival consacrat debutanţilor şi instituţii prestigioase la nivel

naţional, cum ar fi Uniunea Scriitorilor din România, Editura Junimea, Muzeul Literaturii Române Iaşi, reviste literare de prestigiu ca "Familia", la care a debutat Eminescu, "Luceafărul", "Convorbiri literare", "Ateneu" şi altele.
O simplă statistică arată că în cele douăzeci şi nouă de ediţii de pînă la aceasta de anul în curs au fost primite, în medie anuală de 60 de plicuri, peste 2.500 de plicuri, aparţinînd cel puţin unui număr de
800 de creatori, ţinînd cont că unii au trimis
la mai multe ediţii, obţinînd premii anuale ale unor reviste sau edituri. Astfel au debutat editorial, avînd în vedere numărul mare de premii ale editorilor de după 1990, cînd au fost implicate la un moment dat şi zece edituri la o ediţie, peste 100 de tineri poeţi, iar în reviste peste 600. De asemenea un număr impresionant de interpreţi critici ai operei eminesciene şi-au văzut lucrările premiate şi publicate. Unii dintre aceşti creatori au confirmat pe deplin, ajungînd nume importante ale poeziei şi criticii literare româneşti actuale, alţii au dispărut, eventual, doar pentru o bucată de timp.
De la început, regulamentul concursului a permis înscrierea în competiţie a autorilor care nu au debutat în volum şi nu au depăşit vîrsta de 39 de ani. Pînă în 1989, au fost implicate în acordarea premiilor doar edituri şi reviste care ţineau oarecum de viaţa, opera şi numele poetului, cum ar fi Editurile Junimea şi Eminescu, cea de a doua neonorîndu-şi de fiecare dată premiul acordat, revistele "Familia", la care Eminescu a debutat, "Convorbiri literare" sau "Luceafărul". La prima ediţie, Uniunea Scriitorilor din România a acordat premiul cel mare, care a constat într-un exemplar din recenta reeditată atunci "Istorie a literaturtii române de la origini pînă în 1940" a lui G. Călinescu. Personal am primit acest premiu pentru grupajul "Încercare asupra Poesiei".
De la a noua ediţie, din 1990, chiar
dacă şi pînă atunci, de la venirea regretatului Emil Iordache la Centrul Creaţiei Populare Botoşani, ca metodist, în 1984, m-am implicat în organizarea concursului, reformarea şi regîndirea acestui important
concurs naţional, devenit unul din cele mai prestigioase şi căutate de către tinerii creatori, mi-a revenit în mod direct, ca referent al restructuratei instituţii. Astfel regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului a fost regîndit, iar implicarea unui număr de zece edituri şi şaisprezece reviste de cultură din întreaga ţară a adus un nou prestigiu acestuia, iar afluenţa tinerilor poeţi spre El Dorado-ul debutului editorial, cum a devenit oraşul Botoşani, a crescut de la an la an. Din 1998, la un an de la moartea poetului Horaţiu Ioan Laşcu, în colaborare cu Filiala Iaşi a USR, s-a acordat şi premiul acestei filiale unei cărţi de poezie, la secţiunea debut editorial, premiul care poartă de atunci numele tînărului poet dispărut, fost salariat al instituţiei organizatoare.
Din anul 2000, de la venirea la conducerea instituţiei organizatoare a domnului Ionel Nicorici, care a dorit să desfiinţeze compartimentul literatură-teatru, compartiment care se ocupa în mod direct de organizarea concursului, şi pînă în 2004, cînd a revenit la conducerea instituţiei domnul Ion Ilie, finanţările pentru acest concurs au fost sistate, iar organizarea lui a fost posibilă printr-un protocol anual de colaborare cu Memorialul Ipoteşti-Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu", dar şi cu sprijinul unor sponsori şi al editurilor şi revistelor implicate, care asigurau valoarea premiilor care uneori a depăşit, prin editarea cărţilor, anual peste 100 de milioane lei vechi.
Din anul 2001, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, se acordă în cadrul "Zilelor Eminescu", ediţia din vară, cînd se decernează premiile concursului, s-a instituit şi Premiul revistei
"Hyperion-caiete botoşănene" pentru un
poet optzecist, revistă editată de fundaţia cu acelaşi nume.
Instituţia organizatoare, Centrul
Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Botoşani, prin compartimentul literatură-teatru, editează anual o antologie de poezie şi eseu "Porni Luceafărul...", care include creaţiile poeţilor

şi eseiştilor premiaţi, realizîndu-se astfel o zestre importantă care, în viitor, poate însemna un important procent de plecare în analiza unui fenomen în expansiune, aşa cum este poezia, ca element de reală tradiţie culturală a zonei, cu implicare naţională. Anul acesta edităm o Antologie a antologiilor "Porni Luceafărul...", care include majoritatea poeţilor şi eseiştilor premiaţi şi publicaţi în antologiile anuale din
1995 pînă în prezent.
Este meritoriu să menţionăm aici toate instituţiile care au contribuit, într-un fel, la menţinerea acestui prestigios concurs naţional de poezie, ajuns acum la cea de a XXX-a ediţie, începînd din 1982 încoace: Comitetul de Cultură şi educaţie Socialistă Botoşani, Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă Botoşani, Biblioteca Judeaţeană
"Mihai Eminescu", Casa Memorială "Mihai Eminescu " Ipoteşti, şi după 1990, Inspectoratul Judeţean pentru Cultură Botoşani, devenit Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani, Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Creaţiei Populare Botoşani, devenit Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Primăria Botoşani, Memorialul Ipoteşti-Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu", dar şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala
Iaşi a USR, APLER, Ministerul Culturii, Muzeul Literaturii Române Iaşi, editurile Junimea, Timpul, Convorbiri Literare, Parnas, Princeps Edit, Cronica, Eminescu, Cartea Românească, Emia, Eikon, Dacia, Geneze, Axa, Dionis, Dionysos Kostellaun Germania, Geea, precum şi revistele
"Convorbiri literare", "Dacia Literară",
"Cronica", "Poezia", "Ateneu", "Familia",
"Vatra", "Poesis", "Viaţa Românească",
"Luceafărul", "Porto Franco", "Antares",
"Antiteze", "Bucovina literară",
"Euphorion", "Antiteze", "Conta", "Feed back", "Hyperion-caiete botoşănene",
"Colloqvium", poate şi altele.
Anul acesta, manifestările incluse în cadrul "Zilelor Eminescu" vor avea loc la Botoşani şi Ipoteşti, în zilele 15-18 iunie, cu jurizarea lucrărilor sosite în concurs, decernarea premiilor "Porni Luceafărul...", înmînarea Premiului "Horaţiu Ioan Laşcu" al Filialei Iaşi unei cărţi de debut în poezie şi al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova unei cărţi de debut în eseu, cît şi cea de a IV-a ediţie a Congresului Naţional de Poezie. Însă evenimentul, aşa cum am spus, va fi marcat prin editaterea Antologiei antologiilor "Porni Luceafărul...", o carte care ilustrează pe deplin activitatea unei instituţii de cultură care şi-a făcut din acest program de promovare a tinerilor poeţi un nume de real prestigiu.
(Gellu Dorian)

Juriul celei de a XXX-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene
"Porni Luceafărul…", întrunit în ziua de 15
iunie 2011, după lectura lucrărilor sosite în concurs, format din: Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Liviu Apetroaie, Marius Chelaru, George Vulturescu, Luigi Bambulea, Adi Cristi, Nicolae Panaite, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan
I. Secţiunea CARTE DE DEBUT:
Radu Văcărescu, Ioan Moldovan, Paul Aretzu, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu, Vasile Spiridon, Mircea A. Diaconu, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Sava, Radu Florescu, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, secretariat Nicolae Corlat, avîndu-l ca preşedinte pe Cassian Maria Spiridon, a decis acordarea următoarelor premii:
- Premiul "Horaţiu Ioan Laşcu" al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România - Andrei P. Velea, pentru cartea Gimnastul fără plămâni, Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2010;

- Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova – Adrian Diniş, pentru cartea

Poezii odioase de dragoste, Editura Vinea, Bucureşti, 2010. II. Secţiunea manuscrise:

- Premiul Editurii Junimea, Iaşi, al revistei "Dacia liteară" şi "Familia" –

- Premiul Editurii revistei "Convorbiri literare" şi al revistei "Convorbiri literare" – Alexandru Maria, din Galaţi;
- Premiul Editurii Princeps Edit şi al revistei Feed back – Diana Frumosu, din
R. Moldova;
- Premiul Editurii "24 de ore" şi al suplimentului cultural al cotidianului "24 de ore" "Symposion" – Ioana Miron, din Botoşani;
- Premiul Editurii Alfa din Iaşi şi premiul revistei "Cronica veche" – Silvia

- Premiul Editurii Vinea şi al revistei "Ateneu" – Răzvan Buzilă din
Botoşani;
- Premiul revistei "Poesis" – Sebastian Liviu Clisu, din Târgu Jiu;
- Premiul revistei "Viaţa Românească" – Raluca Mihaela Şişu, din Craiova;
- Premiul revistei "Verso" - Alexandra Cârstean , din Suceava;
- Premiul revistei "Bucovina literară" – Daniela Varvara, din Corbu, Constanţa;
- Premiul revistei "Euphorion" – Irina Maria Stoleru, din Botoşani;
- Premiul revistei "Poezia" – Alexandra Lazăr Aioanei, din Suceava;
- Premiul revistei "Argeş" – Bogdan Sebastian Filipescu, din Piatra Neamţ;
- Premiul revistei "Conta" – Ioana Pruteanu, din Botoşani;
- Premiul revistei "Porto Franco" – Sabina Bălan, din Botoşani;
- Premiul revistei "Cafeneaua literară" – Maricica Frumosu, din R. Moldova;
- Premiul revistei "Ramuri" - Adrian George Matus, din Satu Mare ;
- Premiul revistei "Hyperion" – Alexandru Stan, din Suceava;
- Premiul revistei "Dunărea de Jos" – Mirela Ciolacu, din Vaslui;
- Premiul revistei "Ţara de Sus" – Corina Zaharia, din Botoşani, Simona

Raluca Buiciuc, din Botoşani şi Otilia Oniciuc, din Botoşani. III. Secţiunea "Interpretare critică a operei eminesciene":

- Premiul revistei "Convorbiri literare" – Raluca Fodor, din Suceava;
- Premiul revistei "Dacia literară" – Daniela Paula Epureanu, din Botoşani;
- Premiul revistei "Feed back" – Daniela Varvara, din Corbu, Constanţa;
- Premiul revistei "Poesis" – Roxana Alexandra Lazăr, din Braşov;
- Premiul revistei "Hyperion" – Antoneta Alexandra Atanasiu, din Iaşi;
- Premiul revistei "Poezia" – Cristina Gabriela Nemeş, din Bălan, Harghita; Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal şi s-a semnat.
PREŞEDINTE, MEMBRI: Cassian Maria Spiridon

În perioada 15-18 iunie 2011 s-a desfăşurat la Botoşani, Ipoteşti, Suceava şi Putna ce-a de a IV-a ediţie a Congresului Naţional de Poezie. S-a ales o nouă
conducere, formată din Gellu Dorian (preşedinte), Nichita Danilov şi Leo Butnaru (vice-preşedinţi) şi Cassian Maria Spiridon, George Vulturescu, Vasile Tărâţanu, Andra

Rotaru, Carmen Veronica Steiciuc şi Dan Mircea Cipariu. Tema acestei ediţii a fost: Poezia română contempornă în context european. Prezenţe în editurii, librării şi presa de specialitate. Au mai avut loc două recitaluri (pe terasa Cofetăriei Parc din Parcul "Mihai Eminescu" din Botoşani în ziua de 16 iunie, un stand de carte de poezie, şi un alt recital în Cetatea de Scaun a Sucevei, pe 17 iunie), la care au participat peste 50 de poeţi din cei peste 90 de participanţi. Participanţii au fost prezenţi în ziua de 18 iunie la Putna. Un juriu format din Mircea Martin, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Andrei Terian, Paul Cernat, Gellu Dorian şi Dan Mircea Cipariu, a acordat următoarele premii:lui Lucian Vasiliu, pentru un poet consacrat, şi pentru un poet tînăr, lui Radu Vancu.
În aula Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, pe 17 iunie, a fost adoptat următorul Apel:
Pentru ca valorile poeziei româneşti contemporane, din geografii şi generaţii diferite, să fie bine cunoscute în ţările unde România are structuri şi programe de diplomaţie culturală, solicităm Institutului Cultural Român să aibă un dialog constructiv cu reprezentanţii Congresului Naţional de Poezie, astfel încît să putem realiza împreună programe de promovare şi de traducere a poeziei române contemporane. În acest sens, Institutul Cultural Român este invitat să dezvolte un program de achiziţii carte (în original şi/sau traducere) şi de reviste literare cu pagini de poezie română contemporană pentru bibliotecile filialelor ICR din toată lumea, precum şi pentru bibliotecile naţionale din ţările respective; să finanţeze prima bază de
date cu poezie română contemporană; să creeze un fond de mobilitate pentru poeţii români invitaţi la manifestările de gen internaţionale.
Congresul Naţional de Poezie poate oferi expertiză calificată şi evaluatori pentru proiectele ICR dedicate poeţilor români.
Apelul a fost semnat de: Dinu Flămând, Doian Uricariu, Liviu Dumitriu, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Nicolae Tzone, Chiril Covalgi, Leo Butnaru, Vasile Tărâţanu, Andra Rotaru, Dan Mircea Cipariu, Dan Coman, Radu Vancu, Ştefan Manasia, Marin Malaicu-Homdrari, Teodor Dună, Iulia Militaru, Rita Chirian, Andrei Novac, Cornelia Maria Savu, Nicolae Oprea, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu, Paul Aretzu, Vasile Leac, George Vulturescu, Luigi Bambulea, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Daniel Corbu, Nicolae Panaite, Val. Talpalaru, Adi Cristi, Şerban Axinte, Paul Gorban, Liviu Pendefunda, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Vasile Spiridon, Nicolae Sava, Emil Nicolae, Adrian G. Rimila, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Corneliu Antoniu, Mircea A. Diaconu, Constantin Arcu, Carmen Veronica Steiciuc, Elena Brânduşa Steiuc, Ovidiu Alexandru Vintilă, Izabel Vintilă, Ion Beldeanu, Mircea Tinescu, Doina Cernica, Viorica Petrovici, Liviu Popescu, Nicolae Cârlan, Ion Filipciuc, Vasile Ursache, Horaţiu Stamatin, Dumitru Brădăţanu, vasile Zetu, Anica Facina, Constantin Severin, Sabina Fânaru, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Lucia Olaru Nenati, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Pârvescu, Vasile Iftimie, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Ciprian Manolache, Cristina Prisăcaru-Şoptelea, Mircea Oprea.

Notă: Comitetul de coordonare al Congresului Naţional de Poezie se delimitează de orice altă informaţie publicată pe blog-urile şi site-urile personale. De asemenea, printr-o decizie unilaterală, Dan Mircea Cipariu, ales în comitetul de coordonare al CNP, şi-a dat demisia din acest comitet.

Piese din vechea colecţie a Muzeului Judeţean Botoşani de la Corlăteni, jud.

Fragment de castron, modelat din pastă ce are drept degresant cioburi pisate, ars oxidant. Are corpul tronconic, buza aplecată spre interior, umărul rotunjit. Este pictat cu negru-ciocolatiu pe fondul alb al vasului. S-au pictat volute spiralice mari ce rezervă totodată benzi albe de aceeaşi lăţime , dănd impresia unui motiv dedublat. In interior, pe buza vasului, pe acelasi fond alb a fost trasată o bandă neagră urmată de două benzi liniare roşii, orizontale.

Lucrat din pastă semifină, cu cioburi pisate ca degresant, ars oxidant. Se păstrează jumătate din vas, punţile de legătură rupte. Decorul este corodat. E ornamentat cu roşu-brun pe fondul alb al vasului. Decorul se împarte în trei zone potrivit părţilor componente ale vasului: pe pâlnii şi pe corpul cilindric . Pe pâlnii se disting benzi mai mult sau mai puţin arcuite, iar pe corp, zona centrală, s-au trasat benzi liniare aproape orizontale. Pâlnia superioară are marginea pictată cu roşu- brun de jur- împrejur, completată cu trei benzi oblice alăturate.

Modelat din pastă semifină, ars oxidant. Se păstrează un corp din cele două, puntea de legătură de jos şi jumătate din cea de mijloc. Este ornamentat bicrom cu brun pe fond alb. Pâlniile sunt pictate cu spirale flancate de benzi arcuite. Zona de mijloc este ornamentată cu dungi orizontale negre, iar fragmentul de punte cu benzi arcuite. Pâlnia superioară e pictată interior cu trei benzi negre ce se întretaie în zona punţii superioare.

Modelată din pastă foarte fină, arsă oxidant. Este pictată atât interior cât şi exterior cu roşu pe fond alb, cu motive distribuite pe buză şi pe suprafaţa corpului. Pe fragmentul păstrat, exterior se observă două motive foliacee rezervate din inveliş cu roşu, ce pleacă de la baza vasului şi ajung pe marginea buzei. Decorul e completat de benzi liniare dispuse arcuit în zona umăr-buza vasului. Pe interior se văd doar trei benzi pictate cu roşu pe invelişul alb.

Lucrată din pastă semifină cu cioburi pisate în compoziţie, ars oxidant, însă incomplet pentru că miezul este cenuşiu. Umărul este uşor arcuit, buza înclinată în afară, fundul slab conturat. Pe umăr are o proeminenţă străpunsă orizontal. E pictat bicrom pe ambele feţe cu roşu pe fond alb. Exterior, pe buza vasului, motivul ornamental e realizat cu ajutorul benzilor liniare înguste şi late, verticale si piezişe ce-i dau vivacitate şi în acelaşi timp un aspect metopic. Fundul vasului prezintă benzi circulare. Interior, pe fragmentul păstrat, se văd benzi liniare piezişe, pictate si rezervate.

Modelat din pastă fină, ars oxidant, uniform. S-a păstrat jumătate din vas. Acesta are gâtul scurt, buza răsfrântă în afară, corpul bombat, gura largă, umărul rotund, fundul puţin definit. Are o tortiţă laterală pe linia dintre gât si umăr străpunsă orizontal . Buza vasului e uşor lăţită iar pe jumătatea aceasta de vas păstrează două "ciocuri" trase exterior, cu rol ornamental (probabil au fost patru).Pe fondul alb al vasului s-a pictat cu roşu şi negru. Registrele tectonice orizontale sunt delimitate prin benzi circulare rezervate cu brun spre bază şi roşu deasupra umărului. Buza vasului e decorată cu scurte liniuţe roşii , trase pe lăţime. Registrul superior prezintă o friză compusă din perle albe cruţate cu negru- brun din inveliş, ornamentate cu scurte liniuţe verticale. Acestea sunt flancate de benzi arcuite, înguste, roşii. Intre aceste motive s-au tras benzi multiliniare, piezişe, roşii. Interspaţiul e pictat cu negru intins. Pe corp decorul e compus din motive spiralice liniare pictate cu roşu, legate tangent de benzi multiliniare rosii.

"frunze"zimţate rezervate. Interspaţiul e pictat cu negru întins. Interior, pe buză s-au pictat pe fond alb benzi liniare arcuite roşii între care sunt arcuri pline, negre, aproape şterse.

Modelat din pastă de calitate, densă, arsă la roşu. Are gâtul relativ cilindric, buza evazată, corpul scund, arcuit, fundul larg, plat, nedefinit. Pe linia dintre gât si umăr sunt prevăzute două tortiţe perforate orizontal. Decorul se desfaşoară în trei registre orizontale cu respectarea principiului tectonic. Vasului i-a fost aplicată în întregime culoarea de fond, albă, peste care s-a pictat cu roşu. Primul registru e decorat cu benzi albe unitare, în fapt spirale simple îmbucate orizontale, interspaţiile fiind ocupate cu culoare roşie. Gâtul vasului e decorat cu benzi unitare, orizontale. Pe corpul dezvoltat se desfaşoară volute spiralice mari cu benzi de legătură între ele. Interior pe gât, pe fondul alb s-a pictat cu aceeaşi culoare roşie, benzi arcuite aşezate opus ce include între ele un motiv in T in bandă lată.

Modelat din pastă semifină, cu ceramică pisată în compozitie, ars oxidant. Piesa prezintă un picior suport, cilindric, evazat la bază. Pe acest picior se află o strachină tronconică. In zona dintre picior si recipient se mai păstreză una dintre proeminenţe străpunse orizontal. Decorul comportă două registre decorative pictate bicrom: interiorul străchinii şi piciorul suport. Pe fragmentul rămas, strachina vasului e decorată cu benzi dispuse arcuit, pictate cu negru pe fondul alb-gălbui al vasului. Sub buză s-a trasat cu negru o bandă liniară lată. Pe picior motivele decorative, ove largi, sunt rezervate cu brun din fondul alb gălbui prin benzi de lăţime variabilă, arcuite, din întîlnirea acestora rezultând un motiv oarecum cruciform în care s-a rezervat o mică perlă foliacee.

Vasul e lucrat din pastă semifină, cenuşiu-albicioasă. Are gura strâmtă, gâtul cilindric, despărţit de umăr printr-o albiere destul de pronunţată. Amfora prezintă un început de etajare a umărului marcat printr-o uşoară albiere. Pe corpul bitronconic sunt prevăzute patru proeminenţe-torţi asezate opus:două mai mari, situate pe diametrul maxim, perforate vertical şi două mai mici aflate deasupra celor mari, la limita dintre cele două etaje ale umărului, străpunse orizontal. Pictura în cea mai mare parte ştearsă, comportă două stiluri pe acest vas. Pe umărul superior decorul e impărţit metopic prin benzi liniare roşii, verticale, ce pleacă de la baza gâtului până în dreptul celor două mici proeminenţe aflate sub primul umăr al vasului. Motivul ornamental pe primul umăr e compus din benzi albe, late, rezervate cu negru-brun din învelisul alb al vasului şi umplute cu linii paralele roşii ce se desfăşoară sub forma unor spirale îmbucate. Partea dezvoltată a vasului e pictată cu dungi negre-brune pe învelişul alb, cu motive spiralice mari, aşa încât apar sub aspect dublu: pictat si rezervat.

Vas modelat din pastă bună, ars oxidant. De tip "coif suedez", are fundul plat, corpul arcuit, borul evazat, o tortiţă laterală străpunsă vertical pe linia corpului. Decorul este foarte corodat, sters, dar din ceea ce se mai observă, buza vasului a fost marginită de o bandă liniară, iar pe corp se desfăşoară motivul în "ghirlandă" realizat cu negru pe fond alb.

Modelat din pastă semifină ce are în compoziţie materiale organice. Vasul de tip "coif suedez" are fundul plat, corpul arcuit, borul evazat. Are în loc de tortiţe, două străpungeri verticale prin muchia fundului vasului, una dintre ele ruptă din vechime. Decorat cu roşu pe fond alb, în două registre. Pe buză, benzi liniare înguste, paralele. Pe corp, atât cât se mai observă, s-au pictat benzi arcuite de grosimi variabile.

Modelat din pastă fină, ars oxidant. Capac de tip "coif suedez", are fundul uşor albiat, umărul arcuit, demarcat printr-o uşoară albiere de borul evazat al vasului. Pe diametrul maxim era prevăzut cu două tortiţe străpunse vertical. Este decorat tricrom pe corp şi pe buza vasului, ornamentat cu un sistem de benzi liniare roşii, grupate câte trei, patru, pe fondul alb. Interspaţiile sunt pictate cu negru întins. Pe fragmentul de fund se observă două benzi liniare trase circular pe margine de la care pleacă spre centru benzi liniare pictate cu roşu pe fond alb.

Realizat din pastă bine aleasă, densă, ars secundar. Vasul are gura largă,gâtul înalt, tronconic, partea inferioară bombată, bitronconică, fundul slab conturat. Registrele decorative sunt delimitate tectonic. Este pictat bicrom cu roşu pe fond alb, în trei registre orizontale, suprapuse. Registrul superior de pe buza vasului, e decorat cu benzi liniare piezişe. Gâtul e ornamentat cu benzi orizontale simple. Următorul registru comportă benzi liniare, piezişe, iar pentru a da vivacitate piesei s-au trasat şi benzi liniare mai late.

Fragment de vas bitronconic, modelat din pastă grosieră cu ceramică pisată în compoziţie, ars oxidant. Are buza uşor răsfrântă în afară, gâtul înalt. Pe fragmentul păstrat se observă decorul primelor registre delimitate prin benzi orizontale suprapuse ce respectă principiul tectonic. Motivele ornamentale se constituie din benzi spiralice însoţite şi de benzi scurte piezişe pictate cu negru ce rezervă din înveliş benzi albe de aceeasi lăţime, astfel că motivul pare dublat.

Vas lucrat din pastă grosieră, cu cioburi pisate în compoziţie, suprafeţele insuficient netezite, ars oxidant, de culoare galben-cenuşie. Are forma tronconică, buza curbată spre interior, fundul plat. Sub diametrul maxim al vasului se află patru proeminenţe de tip toartă, dispuse simetric, cu perforaţie orizontală. Exteriorul a fost acoperit cu o angobă alb-cenuşie.

Schlüsselwort: Völkerwanderungszeit; Sântana-de-Mureş-Kultur; Körperbestattung
Necropola de la Nichiteni a fost descoperită în anul 1961, cu prilejul unor lucrări de mari proporţii pentru îndiguirea cursului pârâului Volovăţ şi realizarea unei acumulări de apă în locul numit Mârzâc, situat la circa 800 m nord de satul Nichiteni şi la circa 1 km sud-sud-est de satul Coţuşca, pe partea stângă a pârâului amintit. De altminteri, panta sudică a dealului aflat la sud de satul Coţuşca, mărginită la sud şi vest de pârâul Volovăţ şi străbătută de şoseaua Nichiteni-Coţuşca, constituie un loc ideal pentru locuire. În acest areal, situat pe o lungime de circa 450 m, s-au descoperit artefacte din şase perioade istorice: paleolitic, eneolitic dezvoltat (cultura Cucuteni B), bronz târziu (cultura Noua cu elemente Costişa), Hallstatt târziu (cultura getică), migraţii (cultura Sântana de Mureş- Černjachov) şi medieval timpuriu (culturile Costişa-Botoşana şi Suceava-Şipot-
Botoşana)1. Tot aici, cu prilejul unui sondaj

1 N. Zaharia, Descoperiri paleolitice în Moldova efectuate între anii 1952 şi 1957, în ArhMold, I,

în secolul al XVIII-lea), Bucureşti, 1970, p. 254; N. Zaharia, Em, Zaharia, Contribuţii privind rezultatele

Superioare din jud. Botoşani, în Din trecutul judeţului Botoşani, I, Botoşani 1974, p. 137; D.

Botoşani, I, Botoşani 1974, p. 102-103; idem, Descoperiri arheologice şi numismatice la est de Carpaţi în secolele V-XI, Bucureşti, 1997, p. 122; Dorin Popescu, Săpăturile arheologice din Republica Socialistă România în anul 1964, în SCIVA, XVI,

efectuat în 1993 de O. L. Şovan, alături de fragmente ceramice cucuteniene a fost descoperită o camee de agat din sec. III d. Chr., având gravată o figură cunoscută din mitologia grecească, aceea a capului
Meduzei2. Sondajul efectuat şi studiul pe
Google Earth în 2009 au permis identificarea exactă a perimetrului cercetărilor în necropolă şi a locuirii cucuteniene.
În anii 1962, 1964 şi 196, Em.
Zaharia şi N. Zaharia au efectuat săpături de salvare în zona necropolei din secolele IV-V d. Hr., recuperând şi o parte din inventarul mormintelor distruse cu ocazia amenajării barajului amintit. În total au fost dezvelite un număr de 25 de morminte, între care, prin bogăţia obiectelor aflate asupra şi în preajma persoanei înmormântate, se detaşează mormântul 18. Inventarul acestui mormânt, complex de care ne vom ocupa în cele ce urmează, conţinând printre altele un pahar de sticlă şi două fibule de argint cu placă pentagonală şi semidisc, se află în colecţiile
Muzeului Judeţean Botoşani3. Restul
materialului arheologic recoltat prin săpăturile de salvare se află în colecţiile Muzeului de Istorie a Moldovei din Iaşi şi ale Institutului de Arheologie din Iaşi.

Mormântul 18. Înhumaţie (pl. 1). Adâncimea nu a fost notată. Orientarea NNE

- SSV. Groapa era rectangulară cu colţurile
rotunjite. Scheletul, întins pe spate şi cu mâinile pe lângă corp, a fost deranjat în zona toracelui încă din antichitate.

Chirica, Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, I, Bucureşti, 1976, p. 92.

2 O. L. Şovan, Meduza de la Nichiteni, în Forum cultural, an I, nr. 2, Botoşani, 2001, p. 7-8.

Inventarul mormântului cuprinde:
1. Fibulă de argint cu semidisc, decorat pe marginea semicirculară şi placă pentagonală la picior, cu resort simplu, cu o singură spirală şi portagrafa lipsă. Baza arcului are un singur orificiu prin care trece axul de fier al resortului. Fibula are un buton fixat pe capătul tijei de susţinere a plăcii semicirculare. A fost descoperită pe partea stângă superioară a toracelui. L 5,5 cm (pl.
2, 1).
2. Fibulă de argint identică, descoperită pe partea dreaptă superioară a toracelui (pl. 2, 2).
3. Pieptene de os cu mâner
semicircular şi marginile plăcilor cu dinţi verticale, cu două alveolări pe marginile laterale, lucrat din trei rânduri de plăci prinse cu nituri de bronz. Plăcile laterale ale mânerului sunt decorate cu două rânduri de caneluri paralele. A fost descoperit în stânga craniului. Î-7 cm (pl. 1, 3).
4. Cataramă de bronz cu veriga circulară îngroşată, descoperită în dreapta vertebrelor lombare. Dimensiuni 2,5x2,8 cm (pl. 1, 4).
5-59. Colier format din 55 de mărgele, descoperit în zona claviculelor, alcătuit din 14 mărgele de carneol polifaţetate, cu lungimi cuprinse între 1-1,6 cm (pl. 3, 5-18) şi 41 mărgele de coral, cu diametre între 0,4-0,6 cm (pl. 3, 19-59).
60-70. Colier format din 11 mărgele, descoperit pe oasele bazinului, alcătuit din
10 mărgele discoidale de chihlimbar cu diametre între 1,4-1,7 cm (pl. 3, 60-69) şi o mărgică de sticlă verde, cu diametrul de 2,7 cm (pl. 2, 70).
71. Pandantiv din colţ de mistreţ perforat, descoperit între femure. L 7,8 cm (pl. 1, 71).
72. Pandantiv din scoică marină

Cypraea, cu orificiu pentru veriga de atârnare, găsit între femure. Î 6, 6 cm (pl. 2,

72).
73. Oală din pastă zgrunţuroasă lucrată la roată, cu fundul plat, descoperită în poziţia culcat într-un şir de recipiente în stânga corpului. Î 15, 2 cm (pl. 3, 73).
74. Castron din pastă fină cenuşie, lucrat la roată, cu fundul inelar profilat. Î 5,6 cm (Pl. 3, 74).
75. Castron lucrat la roată din pastă
fină cenuşie, cu fundul inelar profilat. Î 8 cm
(pl. 3, 75).
76. Castron lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu două caneluri pe umăr şi fund concav. Î 12, 8 cm (pl. 3, 76).
77. Castron bitronconic lucrat la
roată din pastă fină cenuşie, cu fundul inelar. Î 11, 2 cm (pl. 3, 77).
78. Castron bitronconic lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu marginea înaltă evazată şi fundul inelar. Î 8, 3 cm (pl.
3, 78).
79. Fragmente dintr-un castron bitronconic lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu nervură pe umăr şi fund inelar, descoperit în vasul 78. Î 8, 4 cm (pl. 3, 79).
80. Supieră bitronconică lucrată la roată din pastă fină cenuşie, cu nervură pe umăr şi fund inelar profilat. Î 20 cm (pl. 3,
80).
81. Pahar de sticlă verzuie, decorat cu o canelură lată sub margine şi două registre de faţete ovale, descoperit în vasul
80. Î 6, 6 cm (pl. 2, 81).
82-83. Două fusaiole bitronconice de lut, descoperite în stânga picioarelor (nu au mai fost descoperite în colecţiile Muzeului judeţean Botoşani şi din acest motiv ele nu apar în planşă).
84. Între vasele 77 şi 80 au fost
descoperite numeroase resturi de ofrandă provenind de la un ovicaprin. Sub acestea au fost găsite resturi de cărbune de lemn şi două cuţite de fier, care s-au dezintegrat în timpul recoltării.
Fibulele de argint cu placă
pentagonală şi semidisc descoperite la Nichiteni se încadrează, conform clasificării lui Ambroz în grupa 21, subgrupa I, cu patru variante, fiind datate în secolul IV şi la
începutul secolului V4. Conform clasificării
stabilită pentru inventarul necropolei de la

4 A. K. Ambroz, Fibuly juga evropejskoj časti SSSR. II v. do n. ė. – IV v. n. ė. Archeologija SSSR. Svod archeologičeskich istočnikov, D1-30, Moscova, 1966, p. 77, 82.

Mihălăşeni5, ele se încadrează în tipul 4, varianta a 4a şi se poziţionează, conform incidenţei seriilor tipologice de obiecte (planşa 387), în faza a III-a a necropolei, deci în etapa târzie, datată în a doua jumătate a secolului IV, eventual la începutul secolului al V-lea. Această variantă de fibulă pare să fie răspândită mai ales în aria vestică a culturii Sântana de Mureş - Černjachov.
Paharul de sticlă descoperit la Nichiteni, prin caracteristicile sale de formă şi ornamentaţie, îşi găseşte cele mai apropiate analogii în două descoperiri din Peninsula Scandinavă, şi anume de la Borrby (Suedia) şi Rådal (Norvegia), încadrate de E. Straume tipologic în variante I B 3 şi cronologic în faza C3 cu probabilitate până în jurul anului 400 d.
Hr.6.
Pieptenele lucrat din corn de cerb descoperit la Nichiteni se încadrează, conform aceleiaşi clasificări de la Mihălăşeni în tipul 1, varianta 1a. Acest tip de pieptene se regăseşte şi în mediile anterioare locale, ca în aşezarea de tip
Chilia-Militari de la Târgşor7 din sec. III d.
Hr., ca şi în cultura Wielbark, cum ar fi la Pruszcz-Gdaňsk 78. Datarea sa timpurie este confirmată şi de tabelul incidenţei seriilor tipologice de obiecte pe faze de la
Mihălăşeni, unde apare şi în fazele I şi II, dar tipul acesta de pieptene îşi continuă existenţa şi în faza a III-a târzie a necropolei. În aceeaşi situaţie se află şi singura oala din pastă zgrunţuroasă descoperită în mormânt (tip 6b), dar şi castronul de la poziţia 75 (tip 6c), care se

5 O. L. Şovan, Necropola de tip Sântata de Mureş- Černjachov de la Mihălăşeni (judeţul Botoşani), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2005, pl. 387.

6 E. Straume, Gläser mit Facettenschliff aus skandinavischen Gräbern des 4. und 5. Jahrhunderts

7 Gh. Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Bucureşti, 1984, p. 52, pl. LV, 4.

8 M. Pietrzak, M. Tuszyňska, Période romaine tardive (Pruszcz-Gdaňsk 7). Inventaria

regăsesc în cadrul fazei a II-a, dar şi în faza a III-a, târzie, a necropolei.
În concluzie, materialul arheologic descoperit în mormântul 18 de la Nichiteni indică, fără urme de îndoială, apartenenţa necropolei la arealul culturii Sântana de Mureş-Černjachov. Datarea sa este asigurată prin cele două fibule, pieptenele de os şi paharul de sticlă, care o situează în faza sa târzie, a doua jumătate a secolului al IV şi posibil şi la începutul secolului V.
DAS GRÄBERFELD DES IV.-V. JAHRHUNDERT VON NICHITENI (GEM. COŢUŞCA, BEZIRK BOTOŞANI)
Zusammenfassung
Das Gräberfeld von Nichiteni wurde
1961 während der Errichtung einer Talsperre auf dem Flüßchen Volovăţ entdeckt und zum Teil zerstört. 1962, 1964 und 1966 haben Em. Zaharia und N. Zaharia durch Notgrabungen weitere 25 Gräber untersucht, von denen die Körperbestattung Nr. 18 hier vorgestellt werden wird.
Die Grabgrube ist etwa rechteckig
und NNE–SSW orientiert. Die Tiefe ist nicht bekannt. Das Skelett ist im allgemeinen rückenliegend, mit längs des Körpers ausgestreckten Armen, und gehört einer Frau. In der Thoraxzone ist das Skelett teilweise zerstört (Taf. 1).
Das reiche Grabinventar umfaßt zwei Silberfibeln (Taf. 2, 1-2), ein Beinkamm (Taf. 1, 3), eine Bronzeschnalle (Taf. 1, 4), zwei Perlenketten (von denen eine mit Karneol- [Taf. 3, 5-18] und Korallenperlen [Taf. 3, 19-59] und andere mit Bernsteinperlen [Taf. 3, 60-69] und eine größere Glasperle [Taf. 2, 70] auf dem Becken), ein Eberzahn (Taf. 1, 71), ein Gehäuse Cypraea (Taf. 2, 72), acht scheibengedrehte Tongefässe (Taf. 3, 73-
80), ein Glasbecher mit Facettenschliff (Taf.
2, 81), zwei (verlorene) Spinnwirtel, zwei (verlorene) Eisenmeser, Schafknochen und Hozkohle.

Die Körperbestattung Nr. 18 von Nichiteni gehört der Sântana-de-Mureş- Černjachov-Kultur, und der Autor datiert sie in der zweiten Hälfte des IV. Jahrhundert,
mit Wahrscheinlichkeit bis am Anfang des
V. Jahrhundert.

Taf. 1. Nichiteni. Grab 18 (3, Beinkamm; 4, Bronzeschnalle; 71, Eberzahn).
Taf. 2. Nichiteni. Grab 18 (1-2, Silberfibeln; 70, grünliche Glasperle; 72, Gehäuse

Taf. 3 Nichiteni. Grab 18 (5-18, Karneolperlen; 19-59, Korallenperlen; 60-69, Bernsteinperlen; 73-80, scheibengedrehte Gefässe aus feinem (74-80) und gemagertem Ton (73).

Pl. 1. Nichiteni. Mormântul 18 (3, pieptene de os; 4, cataramă de bronz; 71, colţ de mistreţ).
Pl. 2. Nichiteni. Mormântul 18 (1-2, fibule de argint; 70, mărgică de sticlă verzuie;
72, scoică marină Cypraea; 81, pahar de sticlă).
Pl. 3. Nichiteni. Mormântul 18 (5-18, mărgele de carneol; 19-59, mărgele de coral;
60-69, mărgele de chihlimbar; 73-80, vase lucrate la roată din pastă fină (74-80) şi zgrunţuroasă (73).

Eminescu a fost atât de marcat de această întâlnire încât ea va imprima dominanta majoră a poeziei sale erotice; după Geoge Munteanu, existenţa de mai târziu a poetului n-a putut adăuga, în acest sens, nimic substanţial161. Mihai a descoperit că nu era singur, că din acel moment singurătatea lui dobândea alte adâncimi. Valenţele sufleteşti, în care zăcea latentă melancolia, i s-au sensibilizat la maximum, iar percepţia universului ipoteştean a început să dea la iveală o alchimie specială; ea va institui o axiomă existenţială universal-valabilă, de o gravitate fără seamăn, pe care o vom datora poetului atâta timp cât va mai suna pe lume limba românească, fiindcă deasupra tuturor gloriilor efemere şi deşărtăciunilor legate de patimile noastre omeneşti, un singur punct

istorică: geniul162. Atâta timp cât vor exista versuri pe care fie şi numai muzicalitatea lor interioară le ridică la rangul genialităţii, identitatea neamului nostru – afirmă Mircea Eliade – este salvată163: Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,/ Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,/ Stelele nasc umezi pe bolta senină,/ Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină […]// Ne-om răzima capetele-unul de altul/ Şi surâzând vom adormi sub înaltul,/ Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată,/ Cine pe ea n- ar da viaţa lui toată?164

transpare atât din operă, cât şi din viaţa propriu- zisa, trăită jumătate în realitatea ipoteşteană, jumătate în vis; Sărutarea mă umpluse de geniu şi de putere creatoare.165 Mai târziu, amintirea episodului erotic dobândeşte forţa regenatoare a vârstei nevinovate: Hai şi noi la craiul, dragă/ Şi să fim din nou copii,/ Ca norocul şi iubirea/ Să ne pară jucării166. Dimensiunea indubitabil ludică a iubirii ipoteştene apare şi mai pregnant într-un alt context: Amândoi mergem în codru,/ Amândoi culegem fragi/ Ş-amândoi ca-ntr-o poveste (s.n.)/ Ni suntem atât de dragi167. Iubirea de care vorbeşte Eminescu este o iubire aproape frăţească. Cu doar foarte puţin mai mult; ceea ce pentru oamenii hârşiţi de lume, acomodaţi cu toate relele de pe pământ, pare banal, pentru ei,

copiii lumii primordiale, sărutul este un eveniment: Şi un deget ţii pe buze/ Sfătuieşti şi ameninţi/ Ca de astăzi înainte/ Noi să fim mult mai cuminţi168. Dar, până la urmă, Care-i crima, ce doi oameni/ A o face azi putură?/ C-am furat ca niciodată (s.n.)/ De la tine drag-o gură169. Idila trădează formele nevinovate ale unui joc: Adesea ea se prefăcea că se supără şi se ascundea prin tufişurile labirinticei grădini. Deşi o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în estaz şi cu ochii umezi, până ce o prindeam în braţe şi o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă.170

comune, înotânde în mocirla vieţii obişnuite şi desfăşurate mai toate în umbra interesului, Eminescu va izbucni în interogaţii de un dispreţ suveran: Ca toţi să fiu? Ca dânşii să fiu viclean făţarnic?/ Să cumpăr cu un zâmbet, un zâmbet iar zădarnic;/ Viaţa adoratei şi gingaşei copile/ Să o pătez cu umbra plăcerei unei zile/ Şi să iubesc ca dânşii… când partea cea mai bună/ Din inima-mi şi minte i-a ei pe totdeauna?171

diversele ei forme, nimic nu este esenţial pe pământ, căci fără să vrea, şi oricât şi-ar impune, S-a aprins de-un foc mai mare/ Iară nu şi-l potoli172. În tot ce vede mai târziu, poetul nu poate să nu facă analogii cu (de-acum) iubita lui. De aceea, Unde vede vreodată/ Pom frumos şi înflorit/ El la ea gândeşte-ndată/ Şi la trupu-i potrivit// Când privea acea roşaţă/ Trandafirii ce o au/ I se pare că văpseala/ De pe buzele-i o iau.// De-auzia un stol de pasări/ Ciripind voios

Pătrunzând miezul problemei, în Trăire şi poezie Wihelm Dilthey spune că la temelia creaţiei poetice stă […] trăirea personală […]. Punctul de pornire al creaţiei poetice este întotdeauna experienţa de viaţă, ca trăire personală sau ca înţelegere a altor oameni, contemporani sau din trecut, ca şi a evenimentelor în cadrul cărora aceştia au acţionat împreună174. Şi asta cu atât mai mult atunci când este vorba despre o relaţie de iubire. Cristian Livescu vorbeşte, pe bună dreptate, chiar de un complex al Ipoteştiului175, căci până

Din clipa în care iubeşte, cel mai înţelept om nu mai vede nici un obiect aşa cum e… Nu mai atribuie nimic hazardului; pierde sentimentul probabilităţii. Un lucru imaginat e un lucru care există pentru efectul lui asupra fericirii sale177; iar ceva mai departe, Jean-Pierre Richard adaugă un aspect esenţial pentru ceea ce ne-am propus să demonstrăm: dragostea e o idolatrie a adevărului.178 Pentru Pascoli, poetul […] nu are alt ţel […] decât acela de a se restitui naturii din care a ieşit, lăsând în ea un accent, o rază, un freamăt nou, etern, al său179. În acelaşi sens gândeşte Eminescu atunci când spune că natura/ Toată mintea ei şi-a pus,/ Decât orişice păpuşă/ Să te facă mai presus180.

întâlnirea dintre cei doi este iniţial premoniţie: Te vedeam cu a mea minte/ Şi acum când te-am găsit:/ Pare-mi că-mi aduc aminte/ Cumcă-n vremi de mai nainte/ Te-am văzut şi te-am

iubit.181 Imaginile se contaminează, în vis, de un halou marial, amintind de frescele mănăstirilor din Bucovina: poetul a avut viziunea unei scări întinse de la pământ la cer – Într-a cerului mărire/ Scara de-aur se prindea –, iar din ceruri, pe-un tron de nemurire,/ [...] Maica Domnului zâmbea182. Printre imagini luminate altfel decât pe întunecatul pământ, învăluit într-un blând Ave Maria sufletu-i se abătu şi văzu minunea: Acel înger ai fost tu183 – conchide Eminescu. Frumuseţea cea mare a poemului (Basmul ce i l- aş spune ei) constă în jocul dintre interogaţii şi răspunsuri din final: Când ai lăsat cerul, dragă?/ De ce-n lume ai venit?/ Ai ştiut că viaţa-ntreagă/ Trista-mi inimă pribeagă/ Tot pe tine te-a iubit?184 De remarcat forţa mântuitoare a venirii: Ai ştiut cine te-aşteaptă/ Şi-ai venit să răsplăteşti/ Lungi durerile-mi lumeşti,/ Cu zâmbirea-ţi înţeleaptă/ Şi cu ochii tăi cereşti.185

aştepta întâlnirea cu fata dragă (Ah! În curând pasul spre tine grăbeşte186) – într-o viziune mai târzie, iubita va lua un vag contur de Crist feminin, apărându-i cu părul neîmpletit şi prins într-o cunună de spini –, aceasta se strecoară, aidoma zânelor, Printre stâncele de cremeni,/ Lângă lacul de smarald,/ Ca să-şi scalde sânii gemeni/ Unde zânele se scald!187 În nuditatea ei abisală, ea nu apare decât în ipostaze cu totul fantomatice, ceţoase, lunare şi, desigur, numai în deplină singurătate: El din trestii o priveşte,/ Nici se mişcă,… -ncremeneşte/ L-arătarea ei cea crudă./ Şi când lacul părăseşte/ Pe-al ei corp ea tot nu-i udă.188

Eva, umblau şi ei desculţi prin luncă, poetul îi spunea iubitei câte-n lună şi-n stele, însă

basmele pe care i le-nşiruia erau adânc tâlcuite; copilul cel şiret cu ochii îi spunea cum a umblat feciorul de crai nouă ani după copila pe care-o iubea ca s-o întâlnească: Cum o strângea în braţ/ Şi-n ochii-i se uita/ Ştiai că-n pilda ta/ Eu astea le spuneam.189 Tâlcurile marcau ieşirea din copilărie.

În poemul Sarmis, proiecţia e dusă din nou în grădina păsărilor din Rai, în care totul vibrează în aer şi unde, de tânăr, poetul, din iarbă, florile-auzea crescând. Însăşi fata dragă a tinereţii sale apare ca prea mult înger şi prea puţin femee190. Lirica eminesciană a începuturilor atestă că Erosul este echivalentul Dorului şi se-mplineşte în vis, ca în legănarea primei copilării. Omul spaţiului mioritic se simte parcă în permanentă, legănată înaintare, într-un infinit ondulat191, spune Lucian Blaga. Aşadar, visul eminescian poate fi reprezentat în arealul unui plai mioritic, în care dorul ni se pare mai naiv, mai sănătos, mai organic192. Acelaşi filozof al spaţiului mioritic, aşa cum am arătat şi mai înainte, reliefează faptul esenţial că spiritul îşi ia energiile de care are nevoie de oriunde acestea îi stau la dispoziţie193. În Diana – spre exemplu – Eminescu indică în subsidiar melancolia ca sursă a creaţiei; la întrebarea ce caută, în fond, poetul unde bate luna, nu se poate răspunde decât prin analiza de profunzime a relaţiei sale personale cu propria-i creaţie. Între melancolia literară şi melancolia psihologică a lui Eminescu este în fond acelaşi raport ca între poezia şi biografia lui. Una se înalţă pe expierenţele celeilate, dezvoltându-se însă după propria ei logică şi constituindu-se într-o realitate ideală autonomă.194

Revenind la relaţia real – sublimare artistică, se poate spune că poetul vieţuieşte într- o dublă simbioză cu realulul însuşi şi cu reprezentările acestuia. Iar dacă cele de pe urmă rivalizează cu realitatea195, devenind ele însele o nouă realitate, (una a semnelor ce subîntind un sens/o multitudine de sensuri), atunci avem a face cu o operă de artă (poetică, plastică, muzicală etc.). Important este faptul că aproape tot ceea ce s-a întâmplat şi a existat în universul real al vârstei dintâi a creatorului nu se pierde; devine substanţă creatoare, de la primele imagini până la cele condensate ale maturităţii sale artistice. Experienţa fabuloasă a copilăriei se încifrează în senzaţii şi imagini care se retopesc, după o alchimie necunoscută, în noul univers al creaţei. Acest univers re-creativ îşi are, aşadar,

inevitabil, rădăcini în grădina copilăriei, aşa cum stă în bobul de rouă chipul întregului Univers. Cât de fericit este acela a cărui viaţă se desfăşoară pe tărâmul limitat al locului său natal! Pretutindeni găseşte spontan

Este scutit de chinul relaţiilor bazate pe aprecieri pur intelectuale, de tortura ezitărilor date de orgoliul pe care-l trezesc. Şi fără multe căutări şi lipsuri îl învăluie condiţiile cele mai fireşti; el le întâmpină cu o mulţumire anticipată.196

spaţiul natal, Mihai Eminescu l-a cufundat definitiv în sine şi, astfel, au pribegit împreună; l-a invocat adesea şi pretutindeni, în operă ca şi în viaţă, fiindcă Ipoteştii au fost începutul care i- a modelat destinul. Ipoteştii lăuntrici l-au ajutat pe Eminescu să ştie de ce nu sunt toţi oamenii înţelepţi şi mari, deşi, altfel [,] sânt toţi tot asemenea197. Destinul său singular ilustrează cu asupra de măsură că unii au în ei o rază cerească care-i face să fie pătrunşi de puterea suprafirei a unei stele iară ceilalţi, născuţi din lut şi nefiind în legătură decât cu coaja pământului, sunt robi cu duhul şi fericiţi numai atunci dacă oamenii insuflaţi prin mişcarea stelelor de Dumnezeu însuşi se pun în fruntea

166 Idem, Opere I, ed. cit., p.100. În limbaj naiv-prozaic: ce bine era când eram copiii nevinovaţi ai Ipoteştilor şi când trăiam în poveste cu împăraţii şi craii din imaginaţia noastră, petrecuţi de noroc (apanajul omului obişnuit) şi de jocurile copilăreşti; iată un exemplu de reconstituire naivă a biografiei, în sensul semnalat de Alonso Amado.

167 Idem, Opere II, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1943, p. 6.

194 George Gană, Melancolia lui Eminescu, Bucureşti, Edutura Fundaţiei Culturale Române, 2002, p. 23.

Aşa cum am arătat şi în "Mărturisiri din întuneric", am scris această carte din dorinţa de a prezenta copiilor, nepoţilor şi urmaşilor mei, modul cum am trăit şi muncit eu, fiind tot timpul urmărit, agasat şi ameninţat de aceea poliţie politică, denumită securitate.
Tot ce am scris corespunde adevărului, străduindu-mă să fiu cât mai obiectiv şi mai corect, fără exagerări, doar prezentând realitatea aşa cum am văzut-o.
Totodată am creionat şi o serie de personaje deosebite, unele negative ca Eugen Ţurcanu, iar altele pozitive, ca vajnicul patriot Alexandru Hrib.
În eseuri am prezentat întâmplări reale,
ca cele de la mănăstirea Slătioara, unde în comunitatea celor optzeci de călugări elavioşi şi adânc credincioşi s-a înfiltrat o canalie securistă care a reuşit să dea foc bisericii.
Am descris şi situaţii pline de umor,
precum alegerile de sindicat de la Dărăbani, unde s-a vorbit numai şi numai de calul Puiu, cel ce mănâncă şi nu produce, sau ca cele de pe malul Prutului, unde un brigadier S.M.T. îşi înşela prietenul intim, pe şeful postului de miliţie.
Am prezentat şi pe acei români străini
de neam şi de morala creştină, care au

distrus zeci de mii de vieţi omeneşti şi care au sărăcit ţara şi ne-au plasat în coada lumii
civilizate.

Şeful reeducării din închisorile comuniste a fost Ţurcanu Eugen, condamnat şi el la şapte ani de detenţie corecţională pentru activitate subversivă cu caracter legionar. În momentul arestării era student în anul III la Drept, era membru al comitetului de partid Iaşi şi era propus pentru funcţia de ambasador.
Originar dintr-un sat de munte uitat de
lume, ce se numeşte Dârmoxa, liceul l-a terminat la Câmpulung Bucovina, unde a cunoscut-o pe Oltea Saghin, fiica prefectului legionar, elevă şi ea în acelaşi orăşel de pe Valea Moldovei. Dragoste mare între Eugen şi Oltiţa, iubire curată fără prejudecăţi.
Într-o zi caldă de vară s-au hotărât să dispară din ochii părinţilor şi din gura lumii şi ţinându-se de mână au trecut prin Pojorâta, au trecut Mestecănişul, au trecut prin Iacobeni, Vatra Dornei şi după ce au călcat pe jos mai mult de 25 de kilometri, i-a prins noaptea între cătunele Cojoci şi Rusca, unde obosiţi s-au culcat într-o claie de fân. Răcoarea nopţii de iulie, şopotul duios al Bistriţei, licăritul stelelor, cântecul privighetorilor, parfumul fânului proaspăt cosit şi al cetinei de brad le-au mângâiat sufletele şi le-a zâmbit blând, iar munţii şi codrii, în lumina palidă a lunii, i-au legănat şi desfătat într-un balansoar al dragostei şi fericirii aparent eterne ... şi aşa s-a făcut că Oltiţa a fost nevoită să întrerupă liceul şi să dea naştere la o fetiţă scumpă, inteligentă şi frumoasă.
Dar să trecem la reeducare, opera ce-l va face nemuritor pe crudul şi sadicul Eugen Ţurcanu. La Suceava, imediat după masivele arestări din vara anului 1948, aproape săptămânal intra prin celule un cetăţean în jur de 35 de ani, modest îmbrăcat, mereu îndatoritor şi zîmbitor care se recomanda Stângă (în realitate Nicolski). Stângă le vorbea deţinuţilor şi căuta să le explice că nu contează condamnarea, contează numai faptul de a se convinge partidul că sunt
reeducaţi şi că pot să devină cetăţeni utili societăţii. Pentru a te reeduca, spunea Stângă, se impunea mai întâi să demaşti tot ceea ce ai omis la ancheta securităţii, să arăţi pe toţi cei ce sunt contra regimului şi după ce vei îndeplini toate acestea, atunci vei avea dreptul să pretinzi cărţi pentru a te documenta în noua doctrină marxistă. După metoda Stângă, unii mai hotărâţi şi mai dornici de libertate pot pleca acasă în cel mult un an. Bogdanovici, Ţurcanu, Ghebac, Bobu, Munteanu, Prisăcaru şi încă câţiva au dat crezare preţioaselor îndrumări şi, în felul acesta, a început activitatea de reeducare.
Totul civilizat şi totul bazat pe libera alegere, sau reeducare, sau să stai să-ţi ispăşeşti pedeapsa ...
Dar mai târziu, la Piteşti, reeducarea a îmbrăcat o cu totul altă formă, toţi deţinuţii politici erau obligaţi să se reeduce. Cei ce se încăpăţânau şi rămâneau pe vechile poziţii erau consideraţi duşmanii tuturor.
Aşa cum a fost prezentat în
"Mărturisiri din întuneric" nu mai revin şi descriu cum a început şi cum a evoluat această mare tragedie. Aici o să descriu activitatea lui Ţurcanu, caracterul său răzbunător, dur şi de neclintit precum şi rezultatele obţinute în acţiunea de schimbare a concepţiilor umane.
Ţurcanu a intrat în celula numărul 1
din închisoarea Piteşti în noiembrie 1949, însoţit de oamenii lui de încredere, lămuriţi şi formaţi la şcoala lui Stângă şi Popic: Ghebac Leonard, student la Drept, originar din Iaşi, Sofronie Constantin – student la Agronomie, originar din Roman, Onişor – student la Medicină, originar din Iaşi, Negură Ioan – student la Litere, originar din Rădăuţi Bucovina şi Sobolevschi Maximilian – student la Medicină, originar din comuna Vama, judeţul Suceava. Nu-l cunoscusem şi nu-l văzusem pe Ţurcanu până la acea dată când a venit în celulă la noi şi s-a aşezat pe prici, lângă mine. El ştia că sunt prieten cu actuala mea soţie, fostă colegă de bancă cu Oltea Saghin – soţia sa.

Ţurcanu avea un fizic plăcut, atletic, trecut de înălţimea medie, ochi pătrunzători, părul negru şi des ca peria şi cu o voce baritonală, care, atunci când striga îţi spărgea timpanele. Era un om hotărât, inteligent ce acţiona fără menajamente, intransigent şi intolerant.
Ura legionarii cu care colaborase şi care-l târâseră în puşcărie, fapt speculat cu multă abilitate de Nicolski şi Popic, apoi de Marin Jianu, Dumitrescu, Sepeanu şi alţii.
Când am aflat că este conmdamnat la 7 ani de detenţie, l-am întrebat dacă a fost legionar. A negat plictisit. El ascundea, de fapt, adevărul. Fusese în Frăţiile de Cruce şi luptase cu arma în mână în timpul rebeliunii din vara anului 1941. după o bucată de vreme (după 1945) s-a retras şi s-a înscris în U.T.C., pentru ca mai târziu să revină la legionarism, odată cu înscrierea sa în Partidul Comunist.
Concomitent cu studiile de drept a mai
urmat o şcoală politică condusă de Ana Pauker şi Alexandru Nicolski. Până la declanşarea activităţii de reeducare, în închisoarea Piteşti, stând unul lângă altul pe acelaşi prici, am tot vorbit abordând tot felul de subiecte. Aici sunt dator să menţionez că despre demascările de la Suceava am fost avertizat încă din dubă, de către colegul Şoltuz Laurenţiu, aşa că ştiam cu cine vorbesc şi-mi cântăream toate cuvintele. Ţurcanu părea deschis şi simula că are încredere în mine. Într-o seară mi-a vorbit despre convingerile şi planurile sale, care m- au cutremurat. După ce mi-a arătat cu lacrimi în ochi, fotografiile fetiţei şi ale soţiei sale, mi-a spus că el este hotărât să omoare unul, doi sau trei legionari, pentru a- i convinge pe comunişti că nu mai are nimic comun cu Garda de Fier. Printre altele, s-a mai plâns de fratele său, elev la o şcoală silvică, pe care l-a surprins făcându-i curte soţiei sale. Era tare amărât şi hotărât să-şi omoare şi fratele.
Toată noaptea am reflectat la cele spuse de el şi am ajuns la concluzia că tot ceea ce spusese şi ceea ce întreprindea Ţurcanu era o acţiune de răzbunare personală, pentru a parveni în elita
comunistă. Mă îngrozea gândul că intrasem într-o horă din care nu ştiam cum voi reuşi să ies. El punea interesele personale mai presus de orice, nu cruţa pe nimeni şi aplica lozinca "scopul scuză mijloacele", dând impresia unui om cinstit şi corect. Mai târziu m-am convins că făcuse din minciună un cult, că era lipsit de loialitate, că era un om dubios, un om fără caracter, un sanguin înrăit, oricând gata să săvârşească crime. N- avea suflet şi nici o educaţie creştină. N- avea simţul realităţii, nu-i era frică de nimeni şi de nimic şi se comporta ca un sălbatic zicând: "ori soare ori spânzurătoare".
Minţea când afirma că este fiu de învăţător, că este sărac şi că are numai un frate; în realitate era fiu de mic funcţionar sătesc care poseda peste 20 de hectare de pământ şi mai avea încă şase fraţi. Oamenii creduli şi mai slabi din fire i-au devenit slugi devotate, trecând şi ei în lumea celor fără Dumnezeu, în lumea criminalilor odioşi.
După aproape o lună de zile, când toţi cei veniţi cu Ţurcanu de la Suceava la Piteşti, au tot iscodit şi au adunat date de la cei vrei treizeci de deţinuţi existenţi în celula
1, date pe care în modul cel mai discret la şopteau stăpânului şi după ce au considerat că perioada de documentare s-a terminat, au trecut la acţiune.
Între timp, noi ceruserăm să ni se dea cărţi pentru a cunoaşte noua doctrină materialistă, (sub pretext că dorim să ne reabilităm prin muncă), ceream aprobare pentru a scrie familiilor, ceream îmbrăcăminte, săpun, pastă de dinţi etc. Ţurcanu însă nu admitea nimic: "nici o clemenţă pentru legionari, reacţionari, bandiţi şi sabotori". Pentru a ni se îndeplini cererile eram obligaţi să spunem ce am făcut, să divulgăm pe toţi cei cu care am colaborat şi care în prezent sunt liberi, precum şi convingerile duşmănoase ale unor amici de-ai noştri. După ce vom fi îndeplinit toate acestea puteam veni cu pretenţii. Astfel a început activitatea aşa zisă de demascare.
A început cu cel mai simpatic, mai drăguţ şi mai agreat om din celulă, cu amicul nostru, cu cel care ne descreţea

frunţile pline de gânduri amare, cu Paul Dumitrescu, student la drept. A început cu el şi pentru faptul că Paul îl desconsidera pe Ţurcanu şi nu-l asculta pe acest şef autoimpus, ştiindu-l informator. Toţi eram cu ochii plini de admiraţie faţă de răsfăţatul nostru Paul Dumitrescu. La un moment dat se ridică Ţurcanu, trece între priciuri şi începe să comande:
- Spune Dumitrescule, tată, spune tot ce ai omis faţă de securitate, spune, dacă vrei să te reeduci, demască pe mamă-ta şi pe tatăl tău. Spune tot ce ai gândit tu şi ceilalţi şi tot ce doreau ei să întreprindă. Spune totul că aici avem suficient timp de spovedanie. Hai spune!
Am rămas cu toţii surprinşi şi
nedumeriţi, cum un deţinut ca şi noi are tupeul să ne ia la întrebări, şi încă în acest mod imperativ. N-am fost noi anchetaţi îndeajuns de către semidocţii şi criminalii de la securitate? Ce mai doreşte şi acesta?
- Hai spune, Dumitrescule, nu te codi, spune tot, tot ce ai omis!
- Eu atât am avut de spus, ce am spus la anchetă. N-am fost legionar ca dumneavoastră. Eu sunt ţărănist şi sunt condamnat pentru omisiune de denunţ ... Ţurcanu enervat, se repede la el şi începe să- l lovească cu toată puterea, în special peste cap. Au năvălit şi reeducaţii care l-au bătut pe bietul om pnă l-au umplut de sânge. Paul şi-a acoperit faţa cu mâinile, apoi s-a sprijinit de perete. Pe pereţi au rămas urmele mâinilor pline de sânge.
Între timp, Ionescu, student la Academia Comercială, originar din Piteşti (greşit s-a trecut în cartea "Mărturisiri din întuneric" ca fiind din Ploieşti), cu strabism la un ochi, a vociferat:
- Ce, n-am mai fost bătuţi îndeajuns de securişti, bătuţi nevinovaţi, mai continuăm şi aici? În momentul acela oamenii lui Ţurcanu erau în minoritate şi întreaga celulă a început să fiarbă, să clocotească, gata să dea în foc. Dar Sofronie, omul deja reeducat, l-a strigat pe Nistor, gardianul de pe coridor, pe care l-a rugat să fugă şi să-l aducă pe director. Directorul s-a prezentat imediat. Elegant, proaspăt bărbierit,
parfumat şi făcând pe neştiutorul, întreabă ce s-a întâmplat. Ţurcanu îi dă raportul şi îi explică tendenţios şi incorect obrăznicia lui Ionescu. Într-o clipă, directorul s-a dezbrăcat de palton şi a început să-l lovească pe bietul Ionescu cu toată forţa. Acesta a căzut jos, a fost călcat în picioare şi cum era înghesuit şi strivit pe duşumea, striga cu vocea pierdută:
" ... nu sunt condamnat la moarte, sunt
condamnat la doi ani de închisoare, nu sunt condamnat la moarte ..."
L-au luat din nou pe Paul Dumitrescu
pe care nu mai ştim cum a rezistat la atâţia pumni şi picioare. Lovit şi desfigurat striga:
" ... eu sunt educat, n-am nevoie de reeducare, eu nu sunt legionar şi nu înţeleg reeducarea cu parul ..."
După plecarea directorului, am ajuns cu toţii la convingerea că întreaga acţiune de reeducare este condusă şi dirijată de sus, iar Ţurcanu este numai un simplu executant. În cele din urmă s-a amenajat pentru "nobila acţiune de reeducare" camera nr. 4, cea mai spaţioasă şi mai încăpătoare. Aici au venit şi i-au vizitat pe reeducatori ministrul Marin Jianu, care le-a spus că "este încântat de felul cum au decurs lucrurile". Tot aici inspectorul Nemeş Iosif şi colegul Sepeanu Octavian, urmăreau şi încurajau modul cum Ţurcanu îşi făcea datoria, iar directorul Dumitrescu Alexandru îi ordona: "Să-i baţi până le va sări carnea-n tavan!". De asemenea şi colonelul Sepeanu spunea: "nu contează că striveşti o mână, un picior sau chiar capul, informaţii să iasă". De acum înainte autodemascarea a adus numai frică, groază, bătăi, schingiueli şi moarte. Totul s- a transformat într-un adevărat iad. Am să dau doar câteva exemple din sutele de acţiuni de "reeducare", exemple de cinism, de dezumanizare, de barbarie, de primitivism şi de sălbăticie fără precedent.
Pe unii, după ce-i snopeau în bătaie, după ce-i năuceau, reeducaţii îi imobilizau şi-i băgau cu capul în hârdăul cu fecale şi urină şi-i ţineau până bolboroseau, apoi îi scoteau şi repetau aceste scunfundări,
"botezuri" cum spuneau ei, până când omul
îşi pierdea cunoştinţa.

Pe alţii, tot după bătăi crunte îi obligau să-şi mănânce fecalele, să-şi sărute amicii în fund, să-şi lingă de pe duşumele sângele căzut din nas sau din urechi etc. Dezumanizarea era totală, aşa cum o
impunea Nicolski şi Ana Pauker, cu scopul de a compromite şi distruge întreg tineretul studios anticomunist.

* După ce am prezentat în 24 de numere din revista noastră Forum cultural, începând cu numărul 17 din iunie 2005, paginile memorabile din cartea fostului deţinut politic originar din Vornicenii Botoşanilor, Gh. Bâgu, intitulată Mărturisiri din întuneric, avem în continuare permisiunea domniei sale de a tipări paginile volumului intitulat Mărturisiri din perioada comunistă - portrete, eseuri şi schiţe, în care sunt prezentate o serie de aspecte din viaţa celui care a suferit în temniţele comuniste dar şi din perioada de după eliberare când şi-a continuat studiile şi a devenit inginer geolog şi a desfăşurat o bogată activitate de explorare geologică, până în anul 1984 (detalii în revista amintită mai sus), inclusiv în judeţul Botoşani. Parcurgând Cuprinsul volumului, constatăm o diversitate remarcabilă a subiectelor abordate: Ţurcanu Eugen, Slătioara, Negoiul românesc, Două mari evenimente, Zăcământul de cauciuc, Alexandru hrib, Celula 6 Rahova, la Vârşeţ, Dărăbanii şi Gaston Marin, Câşla, Iată omul!, Două caractere, Popas la dreptul comun, De pe malurile Prutului, Densuş, La cadre, Securiştii, Mihai Mihăileanu, Calul Puiu sau alegeri sindicale, Mitică Cotae, Horă în Călimani, De prin păduri, 23 August 1944, Oameni de omenie şi Constantinescu Păun, prin toate aceste portrete, eseuri şi schiţe autorul etalând un real talent literar şi umor (n. n. – Octavian Liviu Şovan).

Cadrele didactice si elevele Externatului secundar s-au adunat la şcoală, serbarea începand la orele 9. Corul elevelor, condus de profesoara Manu a intonat un imn de deschidere, dupa care Maria Alevra, profesoara de filosofie si pedagogie, a ţinut o cuvântare subliniind însemnatatea zilei de
10 Mai. S-au recitat, mai apoi, poezii patriotice, ele alternând cu piese corale. Partea a doua a programului s-a desfasurat la o frumoasa vilă, în apropierea oraşului, pusă
la dispoziţie în mod gratuit.78 Şi aici, au
participat toate elevele, o parte din profesoare şi directoarea unităţii. S-a început cu un dejun, apoi s-a dansat, în sunetele muzicii alese în mod special; s-au interpretat apoi mai multe piese corale. Totul a fost plăcut, educativ şi recreativ, aşa cum s-a conceput.
Printr-un ordin al Inspectorului
General, confirmat de minister, s-au aprobat, din mai 1899, propunerile conducerii şcolii din Botoşani, privind uniforma elevilor. Spre sfârşitul anului, toate fetele şcolii purtau un şorţ, cu mâneci, care acoperea toată rochia; o pălărie de paie, culoare naturală; o pelerină de culoare albastru
închis şi o cravată de culoare la fel ca panglica de la pălărie. Era pentru eleve o uniformă frumoasă, distinsă, purtată cu mîndrie şi, lucru deloc de neglijat, ieftină.
La sfârşitul anului şcolar 1898-
1899, din 146 eleve înscrise 26 s-au retras; au reuşit să promoveze 55. Au rămas corigente 17 şi 48 repetente. Serbarea care a încheiat anul de învăţământ, susţinută de elevele Externatului, în după-amiaza zilei de duminică, 28 iunie 1899, s-a desfăşurat sub conducerea Elenei Manu şi a avut un succes desăvârşit, lucru ce "justifică pe deplin reputaţiunea ce domnia sa şi-a făcut-o între noi, ca distinsă artistă şi profesoară", scria "Curierul românesc". În programul complex susţinut (recitări, compoziţii corale şi instrumentale, interpretate la pian de elevele Natalia Hynek - a executat "Tarantele", de Thuller, Lucreţia Cantemir – "Mazurka", de Karganov, şi N. Goilav – "Grande Valse", de Schubert), "aceste gingaşe virtuoase, deopotrivă apreciate şi aplaudate sunt eleve speciale ale d-şoarei Manu. Publicul recunoscător a mulţumit cordial eminentei d-şoare directoare Aglae Adam şi

excelentei profesoare Elena Manu pentru distinsa plăcere ce i-au asigurat, prin producţiunea bunelor eleve, producţiune atât de bine condusă şi perfect reuşită".79
"Curierul Român" din luna iulie 1899 publică şi lista premiantelor, aceasta pentru a stimula şi mai mult interesul tuturor elevelor la învăţătură.80
Tot în acest an s-a primit o circulară semnată de Spiru Haret, Ministrul Instrucţiunii, prin care cerea sprijin prefecţilor de judeţe în aplicarea "Regulamentului şcolilor secundare" sancţionat şi prin Decretul Regal nr. 2829, din 7 august 1898. Se interzice, prin acest Regulament, participarea elevilor la baluri publice, intrarea în cafenele sau taverne, participarea la întruniri publice etc. Se cerea cu fermitate folosirea permanentă a
uniformei şcolare.81
În anul şcolar 1899-1900 nu se petrece nimic deosebit, ceea ce apare nou în următorul an şcolar, 1900-1901, este numirea ca suplinitoare a profesoarei Botez
Calypso pe catedra de geografie, rămasă vacantă prin plecarea la Iaşi a profesoarei Simioanescu, la 1 septembrie 1899.
Botez Calypso era licenţiată în istorie şi
filosofie a Universităţii din Iaşi. A predat româna şi filosofia până în 1906, când obţine o catedră cu titlu provizoriu la Bucureşti, după trecerea examenului de capacitate din 1904. Soţul său, Corneliu Botez a fost un remarcabil jurist, om de profundă cultură, poet şi publicist. Botez Calypso este şi ea autoarea unor lucrări de critică literară ("Teatrul lui Ibsen" şi "Poeziile Mariei Creţan") şi a publicat
poezii.81
În acest an şcolar se predă pentru, prima dată în Externat, gimnastica, pe această disciplină fiind numit, deocamdată ca profesor suplinitor, Ion Bucovineanu, maestru de gimnastică, titular la Liceul "Laurian".
Încadrarea Externatului secundar de fete se prezenta, acum, astfel:

	Numele şi prenumele	Specialitatea	Situaţia pe post	Observaţii
1	Pr. Gheorghe Rugescu	religie	suplinitor	-
2	Ortensia Buzoianu	geografie, română	definitiva	-
3	Calypso Botez	filosofie, română	suplinitoare	-
4	Aglaie Theodor	istorie, română	definitiva	director
5	Eug. Nicolau	franceza	definitiva	-
6	Maria Manasian	germana	definitiva	-
7	Eliza Gheorghiu	matematica	definitiva	-
8	Elena Rautu	ştiinţe, higienă	definitiva	-
9	A. Rocneanu	lucru	definitiva	-
10	Elena Manu	muzică	definitiva	-
11	Alex. Bors	desen, caligrafie	provizoriu	-
12	I. Bucovineanu	gimnastică	suplinitor	-

Anul şcolar 1902-1903 înfiinţează pe langă acest Externat o secţie comercială, profesoarele luându-si obligaţia de a preda în mod gratuit, la început. Conducerea, printr-un raport special, solicita ministrului aprobarea înfiinţării unei asemenea secţiuni. Se justifica în raport faptul că, Botoşanii fiind un oraş comercial, tinerele fete vor trebui să ocupe funcţii la micii proprietari, unde vor completa registre,
acte, altele vor deschide propriile lor magazine; aceste situaţii şi altele impun
"datoria noastră de a le îndruma. Ele au
nevoie de cunoştinţe speciale, cunoştinţe pe care programa secţiunii comerciale le satisface pe deplin".82
Ministrul prin Ordinul Nr.7806, seria B, din 28 august 1903, face cunoscut că aprobă înfiinţarea clasei a V-a, comercială, cu începere de la 1 septembrie

acelaşi an. Se comunica totodată că, plata pentru cine preda la această secţie va fi de
20 lei de fiecare oră, pentru profesori, şi 15 lei pentru profesoare, în afară de orele de scriere, care vor fi plătite cu 10 lei ora. Profesorilor care nu vor avea peste 12 ore
nu li se va plati nimic in plus.83
Un fapt important pentru şcoală şi oraş este acela că, doamna Aglae Theodor, cea care a condus cu destoinicie unitatea, a demisionat din motive de boală, locul ei fiind luat de Eugenia G. Nicolau. Ea va demisioa pe data de 8 aprilie 1904, în locul ei fiind numită, prin ordin, Eliza V. Gheorghiu, profesoară de matematică.
În 1903, oraşul Botoşani trăieşte momente emoţionante: Prinţul Ferdinand vizitează oraşul şi, în final, Liceul "Laurian" care a găzduit şi banchetul dat în cinstea înaltului oaspete, banchet la care
participă 80 de invitaţi.84 Acest moment
este apoi completat de sărbatorirea zilei de
10 Mai, organizată la Pădurea Rediu, unde au participat toate şcolile primare şi secundare ale oraşului împreuna "ceea ce a dat numitei zile un interes şi un farmec

În octombrie 1904, Externatul secundar de fete se mută în localul ce va deveni proprietatea sa. Această situatie bună se confruntă cu alta rea şi anume aceea că ministerul desfiinţează, în aprilie
1905, secţia comercială, fapt ce determină conducerea unităţii să intervină, cu raportul nr. 96, din 6 aprilie din 1905.
Ministerul comunică, în răspunsul său, că, dacă doamnele profesoare se oferă să predea gratuit, în acest an, clasa a V-a comercială se poate menţine şi că, în anul şcolar viitor, ea va putea fi bugetată. Viata a demonstrat că efortul celor care au predat gratuit a fost benefic, absolventele găsindu- şi locuri de muncă corespunzătoare în economia oraşului şi a judeţului.
Evenimentul marcant al anului scolar 1905-1906 a fost vizitarea, în ziua de
26 septembrie 1905, a Externatului
Secundar de fete de către Regele Carol I, vizită desfaşurată şi în alte instituţii din oraş. Ocazia s-a ivit ca urmare a participării
Majestatii Sale la Marele Manevre Regale ce s-au desfăşurat în judeţul Botoşani.86
Judeţul Botoşani s-a pregătit în mod special pentru această vizită. Prefectura şi primăria au adoptat măsuri de reparare a drumurilor şi podurilor, curăţirea, în special a zonelor şi traseelor unde aveau să aibă loc mişcări de trupe şi vizita propriu-zisă. Au fost în antrenati, acest scop, locuitorii, primarii comunelor şi toate organismele cu sarcini edilitar-
gospodareşti de la acea dată.87 Au fost
momente înălţătoare pentru locuitorii judeţului.
Statistica înregistrată la sfârşitul anului scolar 1905-1906 prezintă următoarele concluzii esenţiale: au fost înscrise 127 eleve, 22 s-au retras sau au fost eliminate, 21 au rămas repetente şi 84 au promovat, procentul fiind de 80%. De reţinut este faptul că se manifestă constant exigenţă în pregătirea elevelor, dar ies totdată în evidenţă, tot mai mult, şi unele cauze de natură socială care duc la abandon şcolar. Este edificator şi numărul mare de cereri adresate anual, de părinţi sau tutori ai copiilor, prefectului judeţului pentru înscrierea în buget a unor sume necesare acordării de burse. În limitele resurselor de care dispuneau, Consiliile judeţene aprobau cele mai multe dintre aceste solicitări (unele sume erau în acelaşi timp acordate ca burse, pentru studenţii botoşăneni şi elevii la şcolile de specialitate de care judeţul Botoşani nu dispunea).
În anul 1906-1907 s-au înscris 134 eleve, frecventând regulat 105. Dintre acestea 74 au promovat, 31 au rămas repetente, iar 29 sunt eliminate sau retrase. Prin Decretul Regal din 7 iulie, Maria Manasian a fost numită directoare, în locul Elizei Gheorghiu, funcţionând în această calitate până la 1 septembrie 1912, când a fost transferată, la cerere, la Externatul Secundar de fete "Despina Doamna" din Ploieşti. A fost o personalitate bonomă si modestă, demnă şi scrupuloasă, în întreaga sa activitate didactică, plecarea sa determinând regrete în rândul colegelor şi elevelor. A predat limba germană, din

1892, când prin concurs devine suplinitoare, definitivăa pe post; a absolvit secţia normală de la Azilul "Elena Doamna" din Bucureşti.
A fost trimisă, pentru completarea studiilor, la Şcoala pedagogica din Nevenhaim-Soden-Germania, de către Regina Elisabeta. Din 1912, a funcţonat la Externatul Secundar de fete din Ploieşti, de unde iese şi la pensie. Pentru activitatea sa prodigioasă, la 24 martie 1931, i se conferă Ordinul "Meritul cultural", pentru şcoală, în grad de cavaler, clasa a II-a.
Izbucnirea răscoalei la 8/21
februarie 1907, în satul Flămânzi, pe o mare moşie arendată de fraţii Fiser, a declanşat o reacţie dramatică, ce a cuprins numeroase sate şi comune din nordul Moldovei. Intervenţia forţelor de ordine au determinat intensificarea acţiunilor, al căror apogeu a fost atins, în Moldova, între
5 şi 10 martie 1907. Dupa cum se ştie,
răscoala s-a extins apoi în Muntenia şi Oltenia. Represiunea a fost destul de sângeroasă, analizarea cauzelor răscoalei impunand problema agrară din România în
centrul atenţiei partidelor politice.88
Cercetarea arhivei din fondul
Prefecturii judeţului Botoşani, pe anii 1906-
1907 si 1908, ne relevă, faţă de ceea ce ne interesează, în lucrarea noastră, faptul că era multă sărăcie şi lipsă de cultură, în satele şi comunele ţării. Starea de spirit, de revoltă a persistat, deşi se desfăşurau mereu anchete, printre primari, învăţători, studenti din această parte a ţării, acuzaţi de instigare la răscoală sau că nu au luat cele mai eficiente măsuri de prevenire şi combatere a manifestărilor ce s-au produs. S-au cheltuit sume mari pentru transportul trupelor, al cetelor de cetăţeni arestaţi sau duşi la
judecată, ca inculpaţi ori martori.89
Aceste evenimente înfricoşătoare au cutremurat spiritele sensibile ale profesoarelor Externatului Secundar de fete. Soţii lor fiind avocaţi, reprezentanţi în organele de conducere ale judeţului, ofiţeri de carieră care erau confruntaţi cu efectele unor manifestări sociale nemaiîntâlnite în istoria locului. Stăruia în conştiinţele tuturor
sensul profund al pamfletului "Dumnezeu sa-i ierte", publicat de Nicolae Iorga în ziarul său "Neamul românesc", referindu-se la primii ţărani, din judeţul Botoşani căzuţi
în răscoală.90
Şcoala trebuia să meargă înainte. În anul de învăţămant 1907-1908, au loc unele modificari ale situaţiei încadrării cu personal la Secţia Comercială: pe catedra de limba franceză şi germană este numită, suplinitoare, Olga C. Savinescu, viitoarea directoare a Şcolii Normale de Învăţătoare.
Tot în acest an, s-au făcut eforturi şi s-a aprobat înfiinţarea unei secţii de gospodărie "în vederea completării cursului de economie domestică de la clasa a V-a". În scrisoarea adresată de directoare primarului, în semn de mulţumire pentru sprijinul acordat, se spune: "corpul didactic şi cu mine vă mulţumim pentru părinteasca dumneavoastră solicitudine. Dând acest ajutor şcolii noastre, ni se realizează idealul de a pregăti şi desăvârşi educaţiunea elevelor şi a le da o instrucţiune, cu deosebire în sensul practic, cel mai folositor pentru timpurile în care trăim. Este cert că, dacă nu este nimeni azi, să facem din copilele noastre numai titrate în vederea funcţiunilor, ar fi tot atât de daunător mersului evolutiv al neamului, daca s-ar sacrifica studierea diferitelor ştiinţe spre a face din tinerele fete numai gospodine. De aceea ajutorul dumneavoastră vine la timp şi este de mare preţ înlesnindu-ne putinţa să
ajungem la educaţia integrală a femeii".91
Pentru strângerea fondurilor necesare înfiintării secţiei de gospodărie şi funcţionarea unei cantine şcolare s-a pregătit şi desfăşurat o serbare la Teatrul Popovici, În seara zilei de 31 mai 1908. Au participat notabilităţile oraşului şi cele ale judeţului, un numeros şi distins public. Programul bogat şi variat a inclus coruri,disertaţii, teatru şi exerciţii de gimnastică. S-au încasat
1005 lei, toţi fiind depuşi la CEC, într-un cont special.
Anul şcolar se încheie cu
următoarea situaţie: au fost înscrise 136 eleve, dintre ele 36 s-au retras, 82 au

promovat şi un număr de 18 au rămas repetente.
Secţia comercială dă din nou bataie de cap conducerii şcolii, deoarece cu mare greutate se asigură încadrarea disciplinelor de specialitate: contabilitate şi birou comercial, corespondenţa comercială, dactilografie si stenodactilografie.
Ministrerul Instrucţiunii cere Externatului să i se comunice ziua în care este posibilă sărbătorirea patronului şcolii. Direcţiunea şi toate cadrele didactice au ales ziua de 16 decembrie şi ca patron pe Regina Elisabeta, poeta Carmen Sylva, "model de
virtuţi feminine".92 Ziua de 16 decembrie,
ziua de naştere a Alteţei Sale, s-a serbat cu fast, de atunci în fiecare an, până la 30 decembrie 1947, iar şcoala denumită liceu va purta purta cu demnitate acest frumos şi

distins nume.93

Mergând mai departe, în anul şcolar ce urmează, 1909-1910, s-a făcut precizarea, prin norme, că, elevele capabile şi cu dare de mână, dacă voiau să urmeze mai târziu la Universitate, puteau, după absolvirea a patru clase secundare, să se
pregătească în particular, dând examen la liceu, sau puteau trece la una din puţinele şcoli secundare de gradul doi.94
În septembrie s-au înscris 129 eleve, dintre acestea au promovat 103, au rămas repetente 13 şi s-au retras, de asemenea, 13. Chiria ce se plătea pentru
localul şcolii a crescut la cinci mii lei, contractul de locaţiune prelungindu- se pe o nouă perioada de cinci ani.
Trecem peste anul scolar 1910-
1911 fără evenimente demne de reţinut şi dăm mai jos încadrarea Externatului secundar de fete, din anul şcolar 1911-1912: Anul şcolar 1912-1913 începe cu
o noua directoare, în persoana profesoarei Buzoianu Ortensia, numită prin Decretul Regal nr. 3883, din 3 septembrie 1912,95 care lucra în unitate din anul şcolar 1905-
1906. Era absolventă a secţiei normale de la

"Azilul Elena Doamna", din Bucureşti. În octombrie 1895 a obţinut, prin concurs, catedra de geografie de la externatul de fete nr.1 din Bucureşti, apoi este directoarea Externatului de fete nr. 2 din Capitală, obţinând şi titlul de profesoară definitivă în specialitatea geografie. Este apoi transferată cu Ord. Nr. 8732, din 29 noiembrie 1895, pe catedra de geografie de la Externatul secundar de fete din Botoşani. Aici a funcţionat timp de 23 de ani, până la 1 noiembrie 1918, când se retrage la pensie. Ca directoare, îndeplineşte această funcţie în perioada 1912 până în 1918.

Nr. crt.	Numele şi prenumele	Specialitatea	Observaţii
1	Preot Gheorghe Rugescu	religie	-
2	Eugenia Nicolau	l. franceză	-
3	A. Ghermanescu	l. română	-
4	Maria Manasian	l. germană	director
5	S. Pascal	birotică comercială	-
6	Aglaie Theodor	istorie	-
7	V. Nedelcovici	l. franceză	-

8	Ortensia Buzoianu	geografie	-
9	Eliza Gheorghiu	matematică	-
10	Elena Răutu	şt.fizico-naturale	-
11	C. Jipescu	birou com. şi cont.	cl. comerc.
12	M. Placa	aritm.-merciologie	cl. comerc.
13	A. Rocneanu	maestră de lucru	cl. comerc.
14	A. Ciornei	gospodărie	-
15	Elena Manu	maestră-muzică	-
16	M. Constantin	gimnastică	-

Ortensia Buzoianu a condus
şcoala cu rezultate deosebite, în condiţii foarte grele, generate de starea de război, cu privaţiuni de tot felul, în special în ce priveşte spaţiul de şcolarizare. Dar domnia sa s-a remarcat şi prin elaborarea şi publicarea unor lucrări: "Dicţionarul geografic al judeţului Bacău",
"Geografia", pentru clasa I secundară,
"Geografia", pentru clasa a II-a secundară,
"Caiete de studiu", pentru clasele I, II, III, IV şi a V-a ale şcolilor profesionale de fete, în colaborare cu alţi autori. Pentru meritele sale deosebite, a fost decorată cu medalia "Beni Merenti", clasa a II-a.

1. Calea Naţională, nr. 28. Uzina electrică (Secţia judeţeană de distribuţie a energiei electrice). Proiect Anghel Saligny. Foarte valoroasă arhitectura. Arhitectură industrială. Forme naţionale.
2. C. Naţională nr. 126. Oficiul pentru

construirea şi vânzarea locuinţelor. Parter şi pivniţă. Eclectism clasicizant de bună factură.

3. C. Naţională nr. 137. Două clădiri: A. Parter, eclectism clasicizant
curent.(Grădiniţă de copii). B. Arhitectură populară cu puternice influenţe orăşeneşti, bosaje foarte reliefate, arcaturi înzidite. Stare foarte proastă, de relevat atent înainte de dispariţie.
4. C. Naţională 140. Parter şi pivniţă.
Foarte interesantă decoraţia faţadei. Stucatură neo-gotică.

5. C. Naţională nr. 148 (Biblioteca judeţeană şi Atelier de proiectare). Casa

Bereş Moscovici (bancher). Parter+1 monumental, arhitectură neo-clasică. Iniţial, locuinţă la etaj şi birouri bancă la parter. Ulterior, bancă de comerţ la parter şi cameră de comerţ la etaj (după 1925-1926, până în
1948). Decoraţia interioară dispărută - a avut stucaturi, tavane pictate etc. Inf. R. Ionescu: construită de arh. Leopold din Cernăuţi.

9. C. Naţională 209-211. Dughene cu arcade, arhitectură clasicizantă. Nr. 211 poată anul 1911.

6. C. Naţională 150-152. Eclectism clasicizant, 150-P+1 - tratare de colţ (intersecţie cu Pictor Grigorescu). Balcoane la care au dispărut consolele şi s-au executat plăci. Tâmplărie veche la vitrine. 152- Eclectism de factură barocă, ancadrament etaj cu frontoane curbe. Pe feroneria balconului, anul 1886 şi iniţialele A.W.

Faţada principală eclectică, elemente de arhitectură romantică (1850). Laturile lungi, spre curte cu balcoane, geamlâcuri, elemente de arhitectură populară.
Inf. Eugen Nicolau: Casa Morarilor, peste drum de Moara de foc, proprietar Avram Fişer. În 1929, 2 camere pentru Clubul liberal.

12. C. Naţională nr. 233-235. Parter cu pivniţe- Arhitectură clasicizantă modestă, dar plăcută. Bună întoarcere de colţ.

13. C. Naţională nr. 234. Casa Bolfosu (familie armenească) dăruită comunităţii armene către 1900 (Inf. Anton Trancu, 82 ani). În clădire a funcţionat Liceul Laurian, apoi poliţia(inf. I. Raţă). Parter înalt cu 2 portice. Exemplar Empire excepţional, probabil 1790-1810. Ante 1850 a fost închiriată pentru municipalitate (Simion S. Raţă, Cele mai vechi clădiri, în Clopotul, anul XLI, nr. 3928/26. VIII. 1973; se afla "aproape de pliaţu târgului, pe uliţa Ţigănimii (Transilvaniei)" (Ştefan Dragomir, Contribuţii la cunoaşterea luptei târgoveţilor botoşăneni împotriva rânduirilor feudale şi pentru cârmuirea târgului la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi

începutul sec. al XIX-lea, în Din trecutul judeţului Botoşani, 1974, p. 182-183). Garabet Bolfos, negustor fruntaş, ales epitrop în 1825, în "casa obştească", hotărâtă de Hrisovul lui Mihail Şuţu din

1820. Ca epitrop a fost taxildar şi păstrător al arhivei.(N. Iorga, Inscripţii botoşănene, p.
27. Morminte biserica Sf. Maria- Adormirea.-"În acest strâmt şi îngust mormânt doarme uin om de frunte, Sahag Bolfosul, vestit negustor, de neam bun şi făcător de bine şi totdeauna săracilor ajutător,+ 1830, 15 iulie, în vârstă de 79 ani"

- "Acest mormânt, al drepcredinciosului Cristea Bolfosul, feciorul dumisale Ioan, negustor împărătesc, înţelept şi bland, de neam bun, pururea milostiv săracilor -+ 25 mai 1802" (Ştefan Dragomir, Contribuţii, vezi Negustori, comerţ…).1836-1847-Liste alegători pentru eforie.1836- 109 negustori şi meşteşugari. P. 182- Prima casă obştească-numai negustori şi meşteşugari (boierii au refuzat). 4 negustori: Manole Iorga, Garabet Bolfos, Iani Vasiliu, Ştefan Goilav- 2 meşteşugari: Tudorachi Bacal- Başa şi Andronic Zaharia mare boier.(Catagrafia de toţi sudiţii din târgul Botoşanilor în 1820, Anton Bolfosu, armean, născut la Suceava, în Bucovina. A venit în Moldova la 1810. Însurat cu Tofana, fata lui Baron Crâste din Suceava. N'are copii. Şade în casa sa de veci, în mahalaua Sf. Gheorghe, are şi două dughene ale sale în târgu vechi- Breasla: să năguţătoreşte cu vite de negoţ, ţiind moşii cu anul (Gorovei, Monografia, p. 90).

14. C. Naţională nr. 236. Construcţie cu schelet de lemn, pridvor, stâlpi, tâmplărie originară cu balamale fier forjat, horn păstrat. Arhitectură populară.

15. C. Naţională nr. 238, Casă, parter înalt (hochparter), eclectism clasicizant.

17. C. Naţională nr. 248. Arhitectură clasicizantă, profilele golurilor masacrate. Prost folosită (6 familii). La faţă, două travei cu statui.

20. C. Naţională nr. 255-257. P+1. Eclectism original-decoraţie bogată (capete de furci). Balcoane cu feronerie. Pe frontonul spre C. Naţională, iniţialele I. D. sau H.D. Pe feroneria balconului, anul 1880. Aripa lungă spre curte, balcon etaj cu stâlpi de lemn.

clădire numită teatrul Petrachi Cristea. Concert Adelina Patti în 1865-2 seri de concert. (dărâmat 1978).

25. C. Naţională nr. 264. Casa Artberger. Două corpuri de casă acoperite cu şiţă-vechime circa 3000 ani-Ambele P. A- tindă stâlpi lemn. B. –fără tindă, tavanul cu grinzi masive şi sistem original de căptuşeli.

21. C. Naţională nr. 259 (colţ cu Pictor Grigorescu), P +1. Arhitectură clasicizantă. Elemente neogotice şi feronerie balcon, datare 1850. Caracteristici comune cu arhitectura transilvăneană. La capătul laturei înguste pe str. Pictor Grigorescu, foişor de lemn cu scară acoperită.

22. C. Naţională 261. P+1. Balcon feronerie, console. Iniţiale Ch. G. C.Eclectism cu specific local.

26. C. Naţională nr. 267. Pivniţă şi P+1. Eclectism de şcoală franceză. Ansamblu stucaturi în interior cu elemente Secession. Feronerie-balustrada scării. Aripă lungă cu geamlâc în consolă la etaj.

27. C. Naţională nr. 268. Parter cu tindă. Stâlpi lemn. Arhitectură populară.

28. C. Naţională nr. 269. P+1, parter boltit. Arhitectură romantică. Iniţiale I.S.F.
24. C. Naţională. Imobil lângă PTTR. Teatrul vechi-Casa Petrache Cristea. P+2., Arhitectură romantică. Casă printre dughene, etaj, locuinţe cu chirie. Sală la etaj, fost cinema Lux. Până în 1914 a funcţionat ca teatru. Clădit în jurul anului 1850. V. Şardin, Teatrul Petrache Cristea, în Botoşanii în 1932, p. 242-245: Teatrul înfiinţat 1860 la catul întâi în momunetala

29. C. Naţională nr. 271. Pivniţă şi P+1. Etaj cu eclectism Renaştere. AAripa din curte cu balcon pe console din fier forjat.

31. C. Naţională nr. 275. P+1. Pivniţă şi parter boltit. Balcon console piatră. Fronton spre Săveni.

32. C. Naţională nr. 277. Pivniţă
boltită, parter +1, portic spre Mihai Viteazul
(zid paralel cu zidul cu arcade).
33. C. Naţională nr. 279, P+1, neoclasic.
34. C. Naţională nr. 281. P+1.
Eclectism clasicizant. Pe balcon, anul 1875, iniţiale J.S.
35. C. Naţională nr. 285. Eclectism
clasicizant. P+1. Pe balcon, iniţialele B. I.
36. C. Naţională nr. 287. Eclectism clasicizant.

37. C. Naţională nr. 333. Pivniţe boltite, P+2, f. înalte. Pe grilajul balconului, anul 1868. Arhitectură romantică.

nivele ca la 333 şi arhitectură similară. Reparaţii 1890(grilaj balcon). Reparaţii proaste (balcon placă b.a., tencuire urâtă). Vitrină veche la parter-f. bună. Arhitectură romantică.

38. C. Naţională nr. 337. P+1, eclectism baroc, modenatura parterului distrusă. Pe grilajul balconului, anul 1888, iniţialele A.B.

39. C. Naţională nr. 339. P + pivniţă. Are intrare la beci din stradă. Eclectism clasicizant.
40. C. Naţională nr. 341. Poartă anul

1891. Modificaări remediabile ale modenaturii. Friză cu goluri pod. Eclectism clasicizant.

42. C. Naţională nr. 403. Arhitectură populară. Tindă stâlpi lemn pe o latură, acoperiş în 4 ape, tavan cu grinzi şi scânduri profilate. .

43. C. Naţională nr. 355 (lângă poştă).
Dugheană veche (sfârşit secol XVIII) în centrul oraşului. Mici platforme pentru vânzarea mărfii şi cu streşini largi. (P. Petrescu, Arhitectura civilă a Botoşanilor, p.
297)

* Publicarea în serial a cărţii distinsei doamne arhitect dr. Eugenia Greeceanu, Ansamblul urban medieval Botoşani- Botoşanii care s-au dus, în revista noastră, dar şi ca volum reeditat în ediţia a II-a în anul 2009, volum apărut sub îngrijirea noastră, cu un cuvânt înainte de istoricul ieşean Ioan Caproşu şi cu un indice general de Alexandrina Ioniţă au însemnat un efort considerabil dar şi un act de cultură ce trebuie, credem noi, menţionat. După apariţia cărţii, autoarea ne-a încredinţat, pentru a fi donate Arhivelor Statului Botoşani, toate notele făcute în timpul studiului pe teren, în oraşul Botoşani, cu sugestia de a publica cel puţin monumentele aflate pe traseul Căii Naţionale (rebotezată I. C. Brătianu). Întrucât cele mai multe nu au fost publicate în volumul amintit, am considerat că publicarea notelor respective ar fi extrem de utilă pentru istoria unui oraş care cu siguranţă că va suferi transformări păgubitoare pentru patrimoniul său arhitectural. Menţionăm că multe dintre clădirile menţionate nu mai există şi că publicăm numai fotografiile care au fost ataşate fişelor. (n.n.- Octavian Liviu Şovan).

EUGENIA GRECEANU, Ansamblul urban medieval Botoşani. Botoşanii care s-au dus. Ediţia a II-a revizuită şi adăugată, apărută sub îngrijirea lui Octavian Liviu Şovan. Iaşi: Casa Editorială Demiurg, 2009, 133 p+126 p.il.+1 h.*

După reeditarea lucrării despre ansamblul urban medieval Piteşti în anul
2007, doamna Eugenia Greceanu ne oferă,
într-o elevată ţinută grafică, revăzută şi adăugată cealaltă carte, într-un fel pereche cu cea menţionată, tot mai greu de găsit, despre anasamblul urban medival Botoşani, subintitulată, în mod inspirat, Botoşanii care s-au dus. Necesitatea reeditării se resimţea într-adevăr, întrucât avem de-a face cu o analiză model, cu un subiect de permanentă actualitate, deoarece în ultimele două decenii distrugerea patrimoniului nu a încetat.
Volumul este prefaţat cu un binevenit Tabel cronologic, care oferă o succintă imagine asupra carierei autoarei, cercetătoare pasionată şi competentă a patrimoniului construit, care a împărtăşit din
experienţa sa şi tinerilor studioşi. Mai multe aflăm despre autoare şi laborioasa activitate depusă dintr-un Cuvânt înainte semnat de profesorul Ioan Caproşu. Domnia sa a fost
"referent" al primei ediţii, din 1981, pe care a apreciat-o fără rezerve, drept "o abordare ştiinţifică armonioasă a fenomenelor istoric şi artistic din trecutul unui oraş medieval",
"o pătrundere excepţională a fenomenului
istoric" (p.9), "studiu de sinteză clar şi precis de care nu se poate dispensa nici istoricul de artă şi nici urbanistul de astăzi, ca să nu mai vorbim de istoriograful predispus mereu la înşiruirea amănuntelor" (p.10). Aprecierile elogioase ale domnului profesor faţă de această carte sunt cu atât mai preţioase, cu cât este cunoscută exigenţa domniei sale în evaluarea lucrărilor ştiinţifice.
Despre avatarurile cercetării şi ale
publicării primei ediţii aflăm din Prefaţa autoarei la volumul de faţă, dar şi din aceea scrisă acum 28 de ani. Aceasta din urmă este tradusă şi în limbile engleză şi franceză. Asemenea informaţii sunt completate în Introducere, unde se prezintă baza documentară şi scopul iniţial al cercetării: intenţia valorificării oraşului vechi Botoşani în condiţiile sistematizării.
În capitolul I este reconstituită, într-o sinteză exemplară, istoria oraşului medieval Botoşani. De remarcat analiza componenţei sociale şi etnice a populaţiei. Din rândurile acesteia s-au ridicat beneficiarii dar şi constructorii edificiilor care au alcătuit centrul istoric, a cărei evoluţie este urmărită şi analizată în mod profesionist, în capitolul II. O atenţie deosebită se acordă delimitării Târgului Vechi, al cărui nucleu, păstrat până în anii

`70, este datat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
Urmează apoi o analiză sistematică a valorilor istorice, urbanistice şi arhitecturale botoşănene păstrate în esenţă până în epoca cercetărilor de teren efectuate de autoare în anii `70 ai veacului trecut. Paradoxal, această păstrare s-a datorat stagnării oraşului, ca urmare a unui complex de factori economici şi politici. Revenirea aşezării la statutul de reşedinţă a judeţului cu acelaşi nume, în 1968 a dus la dezvoltarea economică, dar şi la "sistematizării" care au jertfit substanţa urbanistică moştenită pentru o modernizare prost înţeleasă şi aplicată.
Această stare de lucruri este pusă în evidenţă de capitolul IV, introdus în ediţia nouă, care prezintă o analiză documentată asupra arhitecturii civile a oraşului din veacul al XIX-lea din spaţiul vechiului târg, dar şi din afara lui. În acest secol, când populaţia a sporit de patru ori, edificiile ridicate s-au înmulţit, fiind prezente diferite stiluri arhitectonice, de la arhitectura populară din cartiere, la cea romantică, eclectică şi secession din centru.
Analiza critică a transformărilor prin care a trecut ansamblul urban Botoşani până în 1978, efectuată în ultimul capitol, împlică un adevărat curaj pentru epoca primei ediţii, întrucât era combătută în 1980 sistematizarea întreprinsă în defavoarea oraşului vechi, din care erau păstrate
"selectiv" unele edificii. Şi sistematizarea
făcea parte din politica urbanistică a Partidului Comunist, care dirija totul. Din păcate, procesul de distrugere a continuat până în 1989 şi după acest an, propunerile de conservare, de declarare a unor rezervaţii de arhitectură urbană, de completare a listei monumentelor istorice cu o serie de edificii de cult şi civile, au şi o valoare documentară, întrucât unele dintre aceste construcţii au dispărut.
Un rezumat în limba franceză,
adăugat actualei ediţii, are menirea de a face accesibil conţinutul acestui volum unui cerc
mai larg de beneficiari, care sunt ajutaţi în folosirea lucrării şi de indicele general elaborat de Alexandrina Ioniţă.
Considerăm că ediţia de faţă, într-o
formulă grafică elegantă, datorată Editurii Demiurg, are cel mai mare câştig prin publicarea celor 126 de pagini de ilustraţii, care au lipsit din prima ediţie. Desigur, pentru toţi cei care au cunoscut vechiul oraş Botoşani, aceste fotografii, deşi alb-negru, alcătuind un adevărat album, au şi o valoare sentimentală. Documentaţia adunată de autoare în anii 1976-1978, constând din planuri şi fotografii, desene, relevee, a fost completată cu unele imagini recente de îngrijitorul ediţiei de faţă, dr. Octavian Liviu Şovan, care are meritul de a nu se fi oprit la constatarea necesităţii şi rarităţii acestui volum, ci a trecut la acţiune pentru reapariţia lui îmbunătăţită.
Volumul de faţă constituie un real câştig pentru cercetarea istoriei oraşelor, cu atât mai mult cu cât ediţia I este greu de găsit. Avem în această reeditare îmbunătăţită un veritabil model în privinţa documentării care tinde spre exhaustiv, a acribiei analizei, a concluziilor pertinente. Acest model se cuvine urmat de generaţiile mai tinere, cu atât mai mult cu cât dispreţul faţă de substanţa ţesutului urbanistic cu valoare istorică nu a dispărut. Libertatea dobândită după 1989 a fost interpretată şi de către unii urbanişti în sensul că se poate face ce vrea fiecare. Din păcate, paginile dense ale acestui volum, cu judecăţi de valoare indubitabile, dovedesc că ansamblul istoric Botoşani "s-a dus", rămânând doar
"mostre", biserici şi puţine edificii civile. Acest ansamblu era o dovadă peremptorie a existenţei unor oraşe veritabile şi în spaţiul extracarpatic până la jumătatea veacului al XIX-lea, aşa cum, pe bună dreptate, afirma autoarea în Prefaţa acestei cărţi. Tocmai de aceea, cartea doamnei Eugenia Greceanu este şi o adevărată pledoarie convingătoare pentru apărarea patrimoniului construit, cât mai există astăzi.

* HISTORIA URBANA, Tomul XVIII, 2010, Academia Română, Comisia de istorie a oraşelor din România

ocr necorectat, versiunea originală aici

Anul XI, nr. 2, IUNIE 2011(41)