FORUM CULTURALocr necorectat, versiunea originală aiciAnul XII, nr. 1, februarie 2012 (44)
CRONICA Gellu Dorian Zilele Eminescu, ediţia a XLII-a.................................................................... .........1 PATRIMONIU ARHEOLOGIC Maria Diaconescu Raport de cercetare arheologică preventivă în perimetrul investiţiei „Construirea barajului hidrotehnic pentru prevenirea inundaţiilor în zona de vărsare a Ibănesei in Jijia - Vorniceni – Pod Ibăneasa”(3)…….……..… … ..6 Florin Hău, Ştefan Dejan Raport tehnic al cercetării arheologice preventive de la Biserica armeană veche cu hramul “ Adormirea Maicii Domnului” din Botoşani…....... .........10 PATRIMONIU MOBIL dr. Valentin Coşereanu Eminescu – realitate şi sublimare poetică(11)…………………………… .………. …20 Marcel Varga Judeţul Botoşani în primele luni ale ocupaţiei sovietice. Memoriile inedite ale lui Dimitrie Russu, prefectul judeţului Botoşani -7 aprilie-17 august 1944 (2)… ..23 Gheorghe Bâgu Mărturisiri din perioada comunistă - portrete, eseuri şi schiţe (4)……….………. …27 Mihai Matei Istoria Liceului „Mihai Eminescu” Botoşani(9)....................................................... ....29 RECENZII DOUĂ REPUBLICĂRI MULT AŞTEPTATE: Eugenia Greceanu- Ansamblul urban medieval Piteşti şi Ansamblul urban medieval Botoşani ( Teodor Octavian Gheorghiu, în Historia Urbana, tom. XIX, Ed. Academiei )…………………………..33 CRONICA Zilele Eminescu, ediţia a XLII-a Gellu Dorian Cea de a II-a ediţie a Zilei Culturii Naţionale, aleasă ca dată în ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, 15 ianuarie, s- a desfăşurat în cadrul mai larg al celei de a XLIII-a ediţie a Zilelor Eminescu, care au început cu data de 13 ianuarie şi s-au încheiat pe data de 15 ianuarie, cu Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie PREMIUL NAŢIONAL DE POEZIE „MIHAI EMINESCU” PE ANUL 2011 Pe 15 ianuarie 2012 a avut loc la Botoşani, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia, ediţia a XXI-a. Juriul de acordare a premiului, format din Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu şi Mircea A. Diaconu, avînd în vedere următoarele nominalizări: Nicolae Prelipceanu, Vasile Vlad, Ovidiu Genaru, Ion Mircea şi Doina Uricariu, a decis ca pentru anul 2011 laureatul să fie poetul Ion Mircea, căruia i s-a decernat şi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani.Totodată, s-a Poezia a chema primii fulgi peste Cetate Cum să te îndoieşti „că la-nceput era cuvântul, şi el era la Dumnezeu” ( Sfânta Evanghelie după Ioan), dacă după câteva minute de la deschiderea manifestării „Dor de Eminescu”, la rostirea numelui poetului, peste Cetatea Soroca au pornit să cadă fulgi puhavi şi moi ca într- un basm. Uite şi forţa poeziei, ecoul purităţii. Cine nu crede în poezie nu crede în viaţă, Ea fiind asemănătoare cu fulgul: unică, tainică, şi trecătoare. Interpretul De la Botoşani la Soroca, via Bălţi Frumoasa aventură a Zilelor „Mihai Eminescu” 2012 a început în dimineaţa zilei de 13 ianuarie când, o delegaţie de peste 40 de persoane, reprezentând poeţi şi scriitori români, au pornit spre Basarabia, având ca destinaţii oraşele Bălţi şi Soroca. Condusă de Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoşani, delegaţia a reunit oameni de cultură botoşăneni dar şi slujbaşi eminescieni din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Arad, Cluj-Napoca, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi scriitori botoşăneni. „Apreciez din tot sufletul această manifestare spontană şi sunt profund impresionat de prezenţa acestei delegaţii numeroase care ne-a stimulat şi pe noi, cei din Consulatul României de la Bălţi. Realmente sunt impresionat şi mândru că ne-am adunat aici, lângă bustul poetului care va reprezenta pe vecie România”, a declarat consulul general, Nicanor Dumitru Teculescu. Flori au fost depuse şi la impunătorul monument al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, situat în faţa Primăriei municipiului Bălţi. Un mic amănunt:acordăm o bilă neagră pentru lipsă de diplomaţie administraţiei bălţene, condusă de primarul comunist Vasile Panciuc, care a refuzat să primească, în calitate de gazde, delegaţia română. Lipsa de respect a administraţiei bălţene a fost diminuată de excelentele gazde de la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, prestigioasă instituţie de învăţământ condusă de profesorul universitar doctor Gheorghe Popa. Având în componenţă facultăţile de: Filologie, Limbi şi literaturi străine, Ştiinţe reale, Pedagogie Psihologie şi Asistenţă Socială, Drept, Economie. Ştiinţe ale Educaţiei şi Arte, Ştiinţe ale Naturii şi Agroecologie, universitatea a devenit pentru două ore o oază de românism într-un municipiu roşu, în care limba română se aude foarte rar. „Niciodată, universitatea noastră nu a avut un grup de oaspeţi atât de numeros din România. Sunt foarte bucuros că putem să vă primim şi că Mihai Eminescu ne-a ajutat şi continuă să ne ajute pe toţi să ne găsim propria identitate”, a declarat emoţionat Gheorghe Popa. A urmat apoi un veritabil schimb cultural şi de opinie românească, printre purtătorii de mesaj numărându-se şi primarul botoşănean Cătălin Flutur. Momentul final al zilei de 13 ianuarie s-a produs la hotelul unde a fost cazată delegaţia românească. La vremea mesei de seară, şi pentru că tot era şi sărbătoarea Revelionului pe stil vechi, ansamblul „Floarea Soarelui” din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, a oferit un spectacol de zile mari, care a cuprins obiceiuri şi dansuri specifice Anului Nou din nordul Moldovei. Toate aprecierile lume relativă/ Mai avem un nume sfânt/ Eminescu-i România/ Tăinuită în cuvânt…” Într-un decor de basm, ca în Bacovia sau poate ca în Esenin, pentru la Soroca apăruse primii fulgi de nea, poeţii României şi-au recitat creaţiile, îndelung apreciate de un public numeros care a suportat cu stoicism gradele tot mai puţine dintr-un decor hibernal întregit de apa Nistrului, graniţa istorică a trecutei Ţări a Moldovei. Lungul drum spre casă s-a produs în după amiaza înserată a zilei de 14 ianuarie, cu o mică escală în oraşul Drochia. Pentru că şi aici există un bust al lui Eminescu unde românii au dorit să facă fotografii. Duminică 15 ianuarie, zi în care se împlinesc 162 de ani de la naşterea poetului nepereche, manifestările au debutat cu şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani, în cadrul căreia aleşii botoşăneni au aprobat acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani, poetului Ion Mircea PATRIMONIU ARHEOLOGIC RAPORT DE CERCETARE ARHEOLOGICA PREVENTIVĂ în perimetrul investiţiei „Construirea barajului hidrotehnic pentru prevenirea inundaţiilor în zona de vărsare a Ibănesei in Jijia - Vorniceni – Pod Ibăneasa”(3) Maria Diaconescu Complexul nr. 8 (locuinţa nr. 8) Exploatarea lutului de către săteni în marginea sudică a aşezării cucuteniene a impus în 2003 dezvelirea parţială a L 8 şi a Gropii AB aflată alături. Cercetarea ei a continuat în anul 2008. Contrucţia remarcabilă prin dimensiuni are laturile de 15 şi 9m, suprafaţa de 135 m, forma dreptunghiulară. A fost orientată NV-SE. L 8 a fost o construcţie solidă, a apărut sub forma unei mase de chirpic omogen cu nisip în compoziţie, dens, consistent, ars la roşu, gros de cca. 10/12 cm la adâncimea de -0,40 – 0,55 m. Planul complexului L8 Mai ales pe latura de sud platforma se remarcă prin masivitate şi prin consistenţă. Aceasta păstra amprente de bârne cu secţiune semiovală, aşezate perpendicular pe latura lungă a locuinţei. Lipiturile de la pereţi aveau o grosime de cca 6-8 cm în zona centrală a locuinţei, probabil de la un perete despărţitor. Bucăţile de chirpic de la capetele construcţiei sunt mult mai groase, au cca. 10 – 17 cm, îmbrăcând structura de rezistenţă realizată din trunchiuri de copac. Sub platformă, pământul roşiatic cu bucăţi mici de chirpic a semnalat faptul că L 8 a fost distrusă de un puternic incendiu. Starea de conservare era foarte bună în jumătatea sudică, cu goluri în capătul de nord. Resturile pereţilor aveau aici culoare mai deschisă, roşu pal, gălbui, cu pleavă în compoziţie, fărâmiciose, mai slab arse. Acestea aveau amprente de nuiele, groase de 3-5 cm. Pe latura de S – E, locuinţa a avut o vatră deschisă, rectangulară cu dimensiunile 1,20 x 0,70 m, cu suprafaţa mozaicată. Fragmente ceramice au apărut mai mult pe latura de nord si vest, aparţinând unor forme bine cunoscute: pahare, capace, castroane, străchini, vase tip Cucuteni C, unele dintre aceastea fiind sparte „in situ”. Vasele aveau în general dimensiuni medii. Din inventarul L 8 remarcabil este materialul litic:11 percutoare, 20 de râşnite, unelte de silex şi numeroasele coarne de cerb cu urme de prelucrare, de tăieturi. La acestea se adaugă 5 statuete antropomorfe, două vase binoclu întregibile, un topor de piatră, 3 vârfuri de săgeată, fragmente ceramice de la vase diferite atât ca formă cât şi ca dimensiuni, unele dintre ele vitrificate, urmare a unui incendiu de proporţii ce a distrus locuinţa. Sub platforma locuinţei, în capătul de S – V s-a găsit ceramică în strat constant sugerând o locuire anterioară. 6 Complexul nr. 9 (locuinţa nr. 9) A apărut în sectorul B, în S IX, în partea de vest a platoului cercetat la adâncimea de - 0,20 – 0,30 m. Suprafaţa locuinţei a fost de cca 24 m, laturile acestei construcţii fiind de 6 şi respectiv 4m, forma relativ rectangulară. Platforma locuinţei cu multe goluri în zona de mijloc, urmare a unor lucrări de construcţie a unui şanţ, avea urme de bârne fasonate, despicate pe lungime şi se remarcă prin masivitate, consistenţă, este arsă la rosu. Planul complexului L9 Din lutuiala pereţilor s-au găsit fragmente puţine cu urme de stuf şi nuiele de la scheletul lemnos. Pe porţiunea păstrată n-au fost observate resturi ale vreunei instalaţii de încălzit. Ca inventar în afară de puţinele fragmente ceramice s-a mai găsit o jumătate de percutor, o râşniţă, două aşchii de silex şi puţine oase. Complexul nr. 10 (locuinţa nr. 10) Ca prim rezultat al cercetărilor în capătul vestic al sanţului 11, între metrii 123 – 127 la adâncimea de -0,10 – 0,20 m a apărut locuinţa 10. Aflându-se la o adâncime atât de mică faţă de nivelul actual de călcare şi datorită lucrărilor agricole, L 10 a fost deranjată astfel încât fragmente ceramice au fost antrenate spre suprafaţă. Pe o suprafaţă de cca. 50 mp s-au aflat fragmente de chirpic şi ceramică, unelte de silex ce au confirmat existenţa unei locuinţe afectată de lucrări antropice. În această situaţie s-a constatat doar existenţa acesteia fără a fi întreprinse alte cercetări. Complexul nr. 11 (locuinţa nr. 11) A apărut pe lungimea S8 şi a avut o stare de conservare bună. Construcţia avea o suprafaţă de peste 40 m, laturile sale fiind de 7,5x5,5m, orientată NV-Se. Forma acesteia este aproximativ rectangulară. În zona centrală a construcţiei s-au concentrat bucăţi mari, din podina locuinţei mişcate din poziţia iniţială, probabil urmare a prăbuşirii acesteia. În mijlocul locuinţei pe o zonă oarecum pătrată situată între cuptor şi vatră, lipiturile de pe sol sunt mozaicate. Planul complexului L11 Pe suprafaţa locuinţei s-au găsit bucăţi ce păstrau urme de nuiele, stuf, şipci. Aveau culoare roşiatică, erau friabili. In apropierea cuptorului de pe latura de Vest s-au găsit bucăţi mari, groase de cca 7-8 cm de la montanţi ce păstrau urme de pari. Această construcţie se deosebeşte de altele ce au fost cercetate prin amenajările interioare, prin starea bună de conservare a amenajărilor interioare. Astfel s-a găsit un cuptor cu dimensiunile de 2,60 / 2,30 m, ce avea bolta prăbuşită şi 3 laturi exterioare înălţate şi netezite într-un cofraj. O vatră rectangulară se afla în zona central estică a locuinţei şi avea dimensiunile de 1,60 / 1,30 m, cu orientarea NE – SV. Era încadrată de o ramă cu o lăţime cuprinsă între 40 – 60 cm şi înălţată cu 4 – 5 cm faţă de suprafaţa vetrei spre a o proteja. Suprafaţa ei era mozaicată, avea o culoare albicios – cenuşie, aşezată pe un fundament de chirpic ars la roşu, gros de 7 – 8 cm. Pe suprafaţă se observau două adâncituri datorate uzurii, vatra deschisă fiind utilizată probabil la prepararea hranei. Altă amenajare deosebită a fost o râşniţă cu dimensiunile de 1,40 / 1 m, aranjată într-o ramă rotunjită de lut ars la 7 cărămiziu, înaltă de 11 cm şi lată de 15 cm. Piatra râşniţei era crăpată şi mozaicată. E posibil ca această râşniţă să fi fost utilizată la transformarea fragmentelor ceramice în degresant pentru pasta altor vase, lângă râşniţă găsindu-se un pahar cu pulbere şi mici fragmente ceramice. Tot în această locuinţă s- au mai găsit alte două amenajări, oarecum asemănătoare: una în zona central – vestică, descoperită după degajarea chirpicilor căzuţi pe suprafaţa locuinţei se prezenta sub forma unei amenajări lutuite cu o ramă înaltă de 5 – 6 cm, cu o formă oarecum pătrată, rotunjită la capete, cu dimensiunile de 65 / 65 cm. Lângă aceasta se afla un „căţel de vatră”, un vas binoclu, o statuetă întreagă şi un capac. A doua amenajare, de formă rotundă, cu diametrul de 70 cm, de asemenea cu ramă, mult mai joasă, de 1 – 2 cm înălţime. Alături de aceasta s-a găsit o statuetă antropomorfă feminină fragmentară. Ambele amenajări au fost utilizate probabil în practicile religioase. Din inventarul locuinţei putem enumera: o eboşă de topor, un pahar ,un vas suport, un vas binoclu, o statuetă, un vas crater tip Cucuteni C, toate întregi, trei percutoare, un capac, fragmente ceramice de la diferite vase, unelte de silex. Complexul nr. 12 (locuinţa nr. 12) Era situată la baza pantei promontoriului aşezării de la Pod Ibăneasa, aproape de zona mlăştinoasă, la adâncimea de -0,15m. Locuinţa avea formă rectangulară şi dimensiunile de 5,10 / 2,30 m, orientarea E – V. Masa de lipitură era destul de regulată, chirpicul ars la roşu sub forma unor bucăţi mici, având în pastă pleavă. Nu s-au observat amenajări în spaţiul locuinţei. În colţul nord estic al L 12, grupate apar fragmente de la un vas cu pereţii de 1 cm grosime şi alte fragmente ceramice răzleţe de la vase de dimensiuni mici şi mijlocii.Din inventarul L 12 enumerăm: trei figurine antropomorfe fragmentare, cinci percutoare de silex şi alte unelte de silex. Complexul nr. 13 (locuinţa nr. 13) A fost surprinsă la adâncimea de -0,60 – 0,70 m. Suprafaţa construcţiei a fost de peste 8 30 mp, forma aproximativ rectangulară şi era orientată NV-SE. Locuinţa n-a avut platformă în perimetrul său descoperindu-se bucăţi izolate de lutuială provenind de la pereţii şi plafonul locuinţei. Planul complexului L 13 De asemenea nu s-au constatat amenajări interioare de încălzit sau gătit. Construcţia a fost răvăşită de locuirile ulterioare dovedite de fragmentele ceramice din epoca bronzului şi epoca fierului de sud. Dimensiunile acestei locuinţe sunt 8 m pe latura de vest şi 5 m pe cea planul locuinţei stabilindu-se după resturile de chirpic de la pereţi şi fragmentele ceramice răspândite în perimetrul locuinţei. Pe latura estică s-a observat o lutuială cu urme de bârne, cu o lăţime de 6 – 7 cm ce provenea de la diferite îmbinări de la structura de rezistenţă şi alte lipituri cu urme de nuiele subţiri, câteva fiind zgurificate. Pe latura nord estică s-a găsit un rest dintr-o amenajare realizată dintr-o compoziţie nisipoasă de culoare albicioasă, cu dimensiuni reduse (cca. 30 cm) aproape triunghiulară utilizată probabil în practicile de cult judecând după dimensiunile sale reduse. În urma taluzării în perimetrul locuinţei au fost recuperate fragmente ceramice printre care şi fragmente de la un vas ornamentat prin canelură, o protomă de bovideu cu coarnele rupte. Ca utilaj litic remarcăm existenţa în marginea nordică a locuinţei a două râşniţe de mici dimensiuni insoţite de alte pietre. Pe aceeaşi latură s-a găsit o altă râşniţă cu capetele rotunjite, cu o suprafaţă delimitată, având lungimea de 30 cm, utilizată în scopul şlefurii, netezirii unor obiecte. În partea centrală s-au aflat un percutor calcinat, un nucleu de silex negru, un topor de marnă, un vârf de săgeată şi trei statuete antropomorfe. Complexul nr. 14 (locuinţa nr. 14) A apărut pe lungimea S 15 între metrii 10 şi 18, la adâncimea de -0,50 – 0,70 m. Suprafaţa acestei construcţii a fost în jur de 35 m, avea formă dreptunghiulară şi era orientată E-V. Planul complexului L 14 Resturile locuinţei se prezentau sub forma unei mase de chirpic dispus neregulat datorită răspândirii diferite pe suprafaţă, de culoare cărămizie cu nisip în compoziţie având goluri în masa de lipitură. S-a observat la demontarea vestigiilor că resturile ce proveneau de la pereţi aveau imprimate stuf şi crengi împletite de grosimi diferite, de culoare roşie până la galben-negricios. Podina era formată dintr-un strat de lut gros de 10 – 15 cm aplicat pe trunchiuri despicate. N-au fost identificate amenajări interioare. Pe suprafaţa construcţiei s-au găsit numeroase fragmente ceramice tipice fazei A – B, câteva fragmente canelate, fragmente aparţinând aşa – zisei ceramici Cucuteni C, câteva fragmente din epoca bronzului şi Hallstatt, în capătul vestic al locuinţei s-au găsit fragmente ceramice zgurificate iar în marginea de N bucăţi mici de cărbune pe chirpic, printre fragmentele ceramice ce provin de la incendierea locuinţei. Printre diversele fragmente ceramice ne-au atras atenţia sunt cele provenind de la patru vase binoclu diferite ca dimensiuni şi probabil ca decor. Dintre unelte şi arme enumerăm trei percutoare, patru săgeţi, un nucleu de silex, o râşniţă cu frecător. Utilzate probabil ca obiecte de podoabă s-au găsit două mici tuburi de os de pasăre tăiate cu precizie, conservate diferit, unul cu urme de ardere. Plastica antropomorfă e reprezentată de patru fragmente de statuete antropomorfe. Vorniceni-Pod Ibăneasa. Ceramică cucuteniană Vorniceni-Pod Ibăneasa. Ceramică cucuteniană 9 Raport tehnic al cercetării arheologice preventive de la Biserica armeană veche cu hramul “ Adormirea Maicii Domnului” din Botoşani Florin Hău, Ştefan Dejan Urmare a înţelegerii contractuale dintre Muzeul Bucovinei şi antreprenorul S.C. RESTACO S.R.L. şi de asemenea, cu sprijinul Consiliului Parohial al Bisericii Armene din Botoşani, s-au desfăşurat, în incinta Bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului (biserica armeană veche), cercetările arheologice menite a completa datele structurale şi planimetrice necesare, în ve- derea finalizării programului de restaurare al mo-numentului istoric mai sus menţionat. Cercetarea arheologică a avut loc în in- tervalul calendaristic 27 ianuarie – 17 martie 2011, în condiţiile în care, anterior datei debutu-lui lucrărilor, fuseseră deja rezolvate din punct de vedere structural, problemele consolidării şi fini-sării parţiale a volumetriei monumentului, cu excepţia amenajării pardoselii din interiorul bise-ricii armene vechi şi în condiţiile în care, în anul 2000, avusese loc o altă cercetare arheologică vizând acelaşi obiectiv, ale cărei rezultate fusese-ră deja publicate1. Potrivit datelor existente în articolul ci- tat, cercetarea a avut loc în jumătatea sudică a interiorului bisericii (naos – pronaos), precum şi în zona nord-estică a capelei adosate laturii de sud a monumentului, având ca obiective „ ... clarificarea, din punct de vedere arheologic şi istoric, a etapelor de construcţie şi reparaţie a construcţiei actuale, a regimului de fundare a acesteia, ca şi existenţa, eventuală, a unor edificii anterioare”2. În urma efectuării cercetărilor din anul 2000, s-a putut stabili faptul că actuala biserică armeană veche, cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Botoşani, datează din anul 1826 „fiind rezultatul reconstruirii unui edificiu de cult mai vechi”3 ridicat în intervalul cronologic identificate, indicii planimetrice şi volumetrice care atestă şi faptul că un edificiu şi mai vechi, datând din secolul al XV-lea, a existat mai degrabă imediat la sud de configuraţia planimetrică a corpului bisericii din anul 1826, soarta acestei vechi zidiri, fiind pecetluită prin demolarea ei în întregime, odată cu persecuţiile antiarmeneşti declanşate de voievodul Ştefăniţă Rareş, în anul 1551. Prezenta cercetare arheologică a debutat după ce au fost rezolvate formalităţile necesare avizării unor asemenea lucrări, Muzeul Bucovinei întocmind documentaţia preliminară statuată conform prevederilor legale4. Potrivit obiectivelor de cercetare stabi- lite, au fost deschise în incinta interioară a bise-ricii (naos), un număr de 3 casete, poziţionate în colţurile de sud-vest (caseta C1), nord-est (caseta C2) şi nord-vest (caseta C3), însumând o suprafaţă totală de 25,2 mp (fig. 1)5. Fig. 1. Planul general al săpăturilor. 1551 – 1669. Sub volumetria şi planimetria acestui dificiu, au fost de asemenea 1 Cf. Cătălin HRIBAN, Cercetăril arheologice la Biserica armenească „Adormirea Maicii Domnului” din Botoşani, în: Forum cultural, II, nr. 3, 2002, p. 12 – 15 (a se vedea textul acestui articol, anexat prezentului Raport). 2 Ibidem, p. 12. 3 Ibidem, p. 14. 10 4 A se vedea Formularul pentru solicitarea Autorizaţiei de cercetare arheologică preventivă (SA-CP3) şi Anexa nr. 1 la Formular, precum şi Protocolul dintre Muzeul Bucovinei şi Muzeul judeţean Botoşani, privitor la reglementări conexe, toate, ataşate prezentului Raport. În baza acestei documentaţii, Muzeul Bucovinei obţinut Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr. 30/2011 din partea Direcţiei Patrimoniu a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. 5 A se vedea şi Planşa nr. 1 anexată prezentului Raport. Săpăturile au început la o dată ulterioară extragerii pardoselii din naos, datând din anul 1826 sau din anii următori, cota de referinţă fiind stabilită la înălţimea păstrată a pragului marcând intrarea actuală în biserică, de pe latura de vest a încăperii deasupra căreia este clădită clopotniţa. Trasarea casetelor cercetării s-a făcut ţi-nându-se cont de amplasarea celor două casete (A şi B) deschise cu ocazia cercetărilor din anul 2000 şi anume: caseta C1/2011 cu latura de nord pe axul bisericii ( la 3,80 m distanţă spre nord faţă de zidul de sud al naosului) şi latura de vest la 1,66 m vest de colţul din naos al pilastrului arcadei dintre naos şi pronaos, pe o lărgime de 3,00 m orientată vest-est; caseta C2/2011 din colţul nord-estic al naosului cu laturile de sud şi respectiv de vest = 3, 00 x 3,00 m; caseta C3 din colţul de nord-vest al naosului cu laturile de est şi respectiv sud = 2,00 x 2,90 m. Pe parcursul efectuării cercetărilor, au fost culese interesante date despre configuraţia în plan, stratigrafia şi volumetria segmentelor de zidărie interceptate, astfel încât, la această dată, pot fi sintetizate următoarele observaţii. Caseta C1. Imediat după trasarea laturilor casetei, s-a procedat la înlăturarea unui strat superficial de pietriş rămas de la suportul vechii pardoseli, (post 1826) identificându-se la adâncimi cuprinse între 0,07 şi 0,13 m, traseul in situ al unor tronsoane de zidărie orientate sud-nord. Cel din-tâi tronson, situat în treimea vestică a casetei C1/2011, s-a dovedit a fi fundaţia zidului de vest al naosului bisericii edificate ante 1669, dată la care, biserica va fi avut o compartimentare distinctă între naos şi pronaos, cu zid plin şi portal de acces, ambele demolate integral, cu ocazia reformulării aspectului volumetric al edificiului, petrecută în anul 1826 (fig. 2). Interesant a devenit faptul că, după înlă-turarea depunerilor de moloz care au suprapus acest tronson de fundaţie, s-au putut observa do-uă ogaşe păstrate la faţa fundaţiei, care reprezintă urmele păstrate ale unei perechi de tiranţi din lemn, pe care structura iniţială a zidăriei i-a avut încastraţi şi aici, asemenea altor cazuri înregis-trate şi descrise în legătură cu maniera de zidire constatată în evul mediu, atât în cazul monumentelor ecleziale cât şi a celor civile6. Deşi săpătura a prezentat în acest seg- ment al dezvoltării sale unele dificultăţi, s-a putut totuşi observa faptul că, acest tronson de fun-daţie, se afla aşezat pe o complexă umplutură de mortar şi piatră sfărâmată, provenind probabil de la demolarea mai vechiului edificiu datând din secolul al XV-lea, adâncimea tălpii sale, fiind măsurată la 0,81 m. Beneficiind de un aspect compact, fundaţia nu a prezentat fisuri ori fracturi, deşi liantul din mortar folosit, de culoare gălbuie, accentuat nisipos, sugera o tehnică de execuţie mai puţin îngrijită sub aspectul robus-teţii iniţial scontate. Zidul de vest al naosului, judecând după datele păstrate la nivel de fundaţie, a avut o lă-ţime de 1,38 m extremitatea sa sudică fiind astăzi invizibilă, întrucât, cu ocazia lucrărilor de recom-punere volumetrică a complexului de încăperi naos-pronaos din anul 1826, de o parte şi de alta a configuraţiei sale proaspăt demolate, s-au adosat doi sâmburi noi de fundaţie (imediat la est şi la vest), peste care s-a clădit pilastrul arcadei ce ramforsează astăzi, arcul larg ce permite accesul dinspre pronaos spre naosul bisericii (fig. 3)7. Fig. 2. Traseul zidului păstrat la nivel de fundaţie al peretelui de vest al naosului, după demolare. Acest sâmbure de fundaţie, menit, aşa cum s-a observat deja, preluării descărcărilor arcadei de zidărie dintre naos şi pronaos, stă spri-jinit însă, pe decroşul aceleiaşi fundaţii mai vechi (latura de sud a naosului, în zona colţului sud-vestic al acestuia) aparţinând bisericii ante 1669, dar perforează şi un alt tronson de zidărie, alcătuit din piatră fără liant 6 A se vedea şi Planşa nr. 2 anexată prezentului Raport. 7 A se vedea şi Planşa nr. 2 anexată prezentului Raport. 11 de mortar, orientat sud-nord şi situat la doar 0,42 – 0,55 m est de fundaţia păstrată a zidului vestic al naosului (fig. 4). Fig. 3. Sâmburele fundaţiei de sub colţul de nord-vest al pilastrului, văzut dinspre nord-vest. Având o lăţime de circa 0,55 – 0,60 m şi o cotă de fundare de 0,60 – 0,73 m zidul din pia-tră fără liant din mortar, a surprins prin amplasa-mentul lui în poziţia identificată, întrucât, el pare tăiat de fundaţia bisericii ante 1669, ceea ce sugerează o prezenţă anterioară momentului în care s-a trecut la edificarea celei de a doua bise-rici, după ce aceea mai veche, probabil datând din secolul al XV-lea, a fost demolată în anul 1551 în contextul istoric mai sus citat (fig. 5). identificată funda-ţia primei biserici, cea demolată la 1551 în con-textul istoric deja menţionat. De această dată avem de a face cu o fun-daţuie robustă, alcătuită din piatră legată cu un mortar de foarte bună calitate, amenajată prin tehnica turnării în şanţul de fundare, dovadă fiind păstrarea aproape pe toată suprafaţa verticală a feţei zidăriei a unei pelicule de mortar cu grosimi variind între 0,5 şi 1,5 cm. Talpa acestui tronson de fundaţie, a fost identificată la adâncimea de 2,10 m faţă de nive-lul de referinţă. S-a putu aşadar observa evidenta deose-bire dintre omogenitatea caracterizată de robus-teţe a fundaţiei datând din secolul al XV-lea şi aceea caracterizată de o omogenitate mult mai sla-bă, datorată calităţii inferioare a mortarului folosit, în cazul celei de a doua biserici, care o suprapune aşadar pe cea dintâi, pe aliniamentul zidului de sud al naosului (fig. 6). Fig. 5. Configuraţia în plan a zidului fără liant din mortar, văzută dinspre sud-est Fig. 4. Decroşul fundaţiei de sud a naosului, în zona de contact cu zidul din piatră fără liant din mortar şi sâmburele de fundaţie din epoca modernă. Întocmai concluziei formulate la capătul cercetării arheologice din anul 2000, sub fundaţia (mai degrabă decroş de fundare) aparţinând bise-ricii edificate ante 1669, a fost La adâncimea de circa 0,85 m faţă de nivelul de călcare existent la data debutului cer-cetării (– 1,02 m faţă de cota de referinţă), a fost identificat nivelul humusului medieval peste care, cu o grosime de circa 0,25 m se afla depunerea rezultată în urma demolării bisericii ante 1551, alcătuită din fragmente de mortar şi tencuială (unele cu urme de pictură în frescă), sfărâmătură de piatră şi – rar – fragmente de cărămidă. De la acest nivel, s-au putu observa şi contururile foarte bine vizibile ale unor morminte (M1 – M4) dar şi vagi urme de arsură, reperate sub aspect insular, ceva mai groase ca depunere, spre treimea de nord a 12 secţiunii, în segmentul situat imediat la est de traseul zidului de piatră fără liant din mortar. De pe acest nivel, au fost recoltate câteva fragmente ceramice (atipice), datând din stratigrafic, fiind evident faptul că mormântul M3 este ulterior mormântuilui M4 întrucât acesta din urmă este tăiat de cel dintâi8. Nicăieri în aria casetei C1/2011 nu au fost identificate urmele care să fi aparţinut unei pardoseli, ceea ce duce la concluzia că aceasta a fost extrasă complet la data la care s-au desfăşurat lucrările de amenajare din anul 1826. Caseta C2. Fig. 5. Aspect al relaţiei dintre fundaţia vechii biserici (sec. XV) suprapusă de cea ulterioară. secolul al XVI –lea şi al XVII-lea. Dintre cele patru morminte, cercetate au fost numai trei şi anume M2, M3 şi M4 situate în treimea sudică (colţul sud-estic C1/2011). Judecând după datele oferite de profilul estic al casetei, mormântul M2, a fost săpat la o dată la care a doua biserică fusese deja edificată, acesta fiind ca atare, un mormânt interior. Celelalte însă, (M3 – M4), se pare că aparţin necropolei din jurul bisericii ante 1551. O monedă din inventarul mormântului M2, datând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea ar sugera că la această dată, biserica post 1551, fusese deja ridicată şi că în naosul ei, se practicau deja înhumări, ale unor personaje de vază aparţinând comunităţii negustoreşti de elită a târgului Boto-şanilor de atunci. Ar demonstra-o inclusiv faptul că per- sonajul înhumat în mormântul M2, a avut sicriu de lemn, veşminte din stofă cu fir aurit, nasturi globulari din argint aurit şi moneda, acestea toate fiind, piesele de inventar recoltate din mormântul cu pricina. Celelalte morminte, nu au dat nici un fel de inventar şi nici nu au pus în evidenţă resturi de lemn de la sicrie, din punct de vedere În suprafaţa casetei C2/2011, poziţionată în zona colţului nord-estic al naosului, cercetarea a evidenţiat faptul că fundaţia bisericii edificate post 1551 nu suprapune pe latura ei de nord, vre-un tronson de fundaţie anterior, aşa cum această situaţie s-a dovedit evidentă în aria celeilalte casete, C1/2011. Talpa acestei fundaţii, a fost identificată la adâncimea de circa 1,80 m, din punct de vedere structural, aceasta prezentând aceleaşi slăbiciuni ca acelea deja menţionate în dreptul problematicii zidului de vest şi de sud al nao- sului, cercetate în aria casetei C1/2011. Un fapt notabil îl reprezintă felul în care s-a amenajat fundaţia zidului de nord, cel puţin în zona cercetată, aici remarcându-se aspectul neîngrijit al zidăriei precum şi aspectul evazat dinspre nord spre sud al felului în care a fost zidită fundaţia (mai degrabă în trepte decât vertical) – fig. 7. Fig. 6. Vedere dinspre sud-vest asupra fundaţiei zidului de nord a zidului Neîndoielnic rămâne şi faptul că cele două sub-segmente ale fundaţiei (cel de nord şi cel de est) sunt totuşi ţesute, o linie de adosare fiind reperată între fundaţia propriu-zisă a 8 A se vedea Planşa nr. 2 anexată prezentului Raport. 13 bisericii şi platforma altarului acesteia, aşa cum aceasta arată în zilele noastre. O particularitate o reprezintă şi faptul că, pentru amenajarea acestei/acestor fundaţii, a fost săpat un şanţ cu o lărgime de 0,90 – 1,10 m a cărui umplere, după amenajarea fundaţiei, păs-trează urma bine vizibilă a nivelului de con-strucţie interior, corespondent elevaţiei peretelui de nord al naosului (fig. 8). Fig. 7. Groapa şanţului de fundare al zidului de nord a naosului văzută dinspre est. Conturul corespunzător laturii sudice a acestui şanţ, s-a putut observa odată cu intercep-tarea nivelului definit de faţa hunusului medie-val, şi aici, suprapus insular, de urme inconsis-tente de arsură. În suprafaţa aceleiaşi casete C2/2011, au mai fost identificate trei gropi de stâlpi de schelă, a căror săpare s-a produs de deasupra nivelului de construire interior corespunzător elevaţiei zi-dului de nord al naosului, ceea ce leagă acest aspect de lucrările din 1826, ( a se vedea Planşa nr. 3 anexată prezentului Raport), precum şi trei morminte de inhumaţie (M5 – M7). Dintre acestea, mormântul M5 a rămas nesăpat iar în legătură cu celelalte, s-a putut observa bunăoară faptul că M6 a fost o înhuma-re (cu aspect de reînhumare ?) făcută după lu-crările din anul 1826, iar mormântul M7, situat imediat sub mormântul M6, a fost o înhumare ce nu a străpuns nivelul de demolare al primei biserici (cea existentă ante 1551), aşa cum o demonstrează şi cei câţiva nasturi din argint aurit care au constituit modestul inventar al acestui mormânt, pe baza cărora, am putea deduce unele indicii cronologice în acest sens (fig. 9). 14 Cea mai spectaculoasă descoperire din aria casetei C2/2011, s-a produs în momentul în care, lărgindu-se spre vest caseta, la adâncimea de numai 11 cm faţă de nivelul de construire din interiorul naosului (corespunzător elevaţiei pere-telui de nord), a apărut un excepţional de bine conservat recipient din lut ars, lucrat la roata cu turaţie rapidă, cu gâtul bine evidenţiat şi încununat de o buză înaltă, nerăsfrântă spre exterior dar Fig. 8. Profilul de vest al casetei C2 cu situaţia stratigrafică a mormintelor M6 şi M7. întărită de două caneluri la partea superioară şi cea inferioară, cu toartă aplatizată, pornind de la canelura inferioară până la zona diametrului maxim al corpului, cu fundul vasului doar cu un centimetru mai larg decât gura, cu o ardere uniformă, în mediu oxidant ..., suficiente argu- mente pentru a data această piesă ceramică de o mare frumuseţe, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (fig. 10)9. Groapa în care a fost depus acest vas – evident, un ritual de fundare, a fost săpată precis, de la faţa nivelului interior de construire cores-punzător elevaţiei peretelui de nord al naosului, de unde şi concluzia că lucrarea/edificarea în discuţie, nu se poate data decât în acelaşi interval cronologic. Şi în suprafaţa casetei C2/2011 s-au făcut eforturi pentru identificarea unui nivel de pardosire care să fi fost anterior lucrărilor de 9 A se vedea, alături de totalitatea datelor planimetrice, Planşa nr. 3 anexată prezentului Raport. renovare/reconstruire datând din anul 1826, însă, nici aici, ca de altfel şi în cuprinsul casetei următoare, C3/2011, astfel de indicii nu au fost găsite. Fig. 9. Vedere asupra contextului stratigrafic în care a fost descoperit vasul din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În mod cert, lucrările probabil extrem de ample, iniţiate de comunitatea armeană din Bo-toşani în deceniul al III-lea al secolului al XIX-lea, au dus la scoaterea pardoselii bisericii anteri-oare, umplutura existentă sub pardoseala datând din anul 1826, pe care în cercetarea de faţă nici n-am mai găsit-o la faţa locului, lipsindu-ne, fie şi de resturile care ar mai fi putut proveni de la vechea pardoseală. În aceste condiţii, cota sigură certificând o pardoseală a bisericii aşa cum ea se prezintă astăzi, este doar cea păstrată pe faţa vestică a platformei altarului, acolo unde sunt foarte bine vizibile „dungile” marcând contactul dintre a-ceastă pardoseală şi verticala feţei de vest a ace-leiaşi platforme. Cota acestei pardoseli, este situată la + 0,05 m faţă de cota de referinţă şi ca atare, la – 0,81 m faţă de orizontala platformei altarului. Caseta C3. Deschiderea casetei C3/2011 a fost de- terminată de necesitatea identificării zidului de vest al naosului şi de asemenea, de identificarea şi poziţionarea traseului acelui zid de piatră fără liant din mortar, descoperit în suprafaţa casetei C1/2011, cercetată anterior. Săpătura a avut mai degrabă caracterul unui sondaj, dată fiind şi expeditivitatea cu care am fost nevoiţi a lucra spre finalul cercetărilor, motiv pentru care în suprafaţa acestei casete nu s-a săpat decât până la circa 1,10 m adâncime. Din datele identificate şi culese, se pot face următoarele observaţii: a) – zidul de vest al naosului, ţinând de momentul edificării din a doua jumătate a secolului al XVI-lea este şi aici flancat (la vest şi la est) de cei doi sâmburi de fundaţie poziţionaţi întru a ranforsa pilastrul adosat pe care se sprijină arcada intrării dinspre pronaos în naos10; b) – zidul de nord al naosului, dezvelit în colţul de nord-vest al încăperii, arată încălecat de sâmburele de fundaţie datând din timpul lucrărilor efectuate în 1826. Fundaţia lui în schimb, arată în acest segment al încăperii, ceva mai bine, elevaţiei fiindu-i caracteristică aici, un decroş de circa 0,20 – 0,23 m (fig. 11)11; c) – în suprafaţa casetei C3/2011 a fost identificat şi conturul a două morminte (M8 şi M9), care au rămas ca atare, necercetate; d) – şi în suprafaţa casetei C3/2011 a fost reperat acel şanţ de fundare al zidului de nord al naosului, cu o lărgime de circa 0,90 – 1,01 m; e) – cota de fundare a zidului de vest al naosului, apare la adâncimea de – 0,72 m supra-punând un orizont foarte bine compactat din resturi de moloz rezultate de la demolarea bise-ricii ante 1551; f) - zidul de piatră fără liant din mortar, a fost tăiat de şanţul de fundare al zidului nordic al naosului, păstrând în acest segment al desfăşurării sale, o lăţime de circa 0,50 m şi o lungime de circa 0,80 m. Cota lui de fundare, corespunzătoare în această locaţie doar celor trei patru asize păstrate, este de – 0,54 m. Cu deosebită prudenţă, reluînd proble- matica funcţiilor îndeplinite de acest segment planimetric identificat pe parcursul cercetărilor din casetele C1 şi C3, se poate înainta, doar cu titlu de ipoteză, concluzia că el ar putea pune 10 Ar fi fost interesant dacă, la data restaurării acestor pilaştri, s-a mai văzut ceva din zidul vertical de vest al naosului, care, în mod firesc, ar trebui să existe încastrat, în zona treimii mijlocii a structurii lor. 11 A se vedea şi Planşa nr. 4 anexată prezentului Raport. 15 în evidenţă, fundaţia din piatră a unei biserici de lemn, care va fi servit nevoilor confesionale ale comunităţii armene din Botoşani, după 1551, (data la care aceasta pierdea biserica veche din piatră) şi până în momentul debutului lucrărilor de zidire a unui nou edificiu, care în acest caz, nu poate fi decât cel renovat/reconstruit la 1826 şi restaurat într-o manieră strict ştiinţifică şi de calitate remarcabilă la capătul lucrărilor aproape încheiate în anul 2010.
PATRIMONIU MOBIL Eminescu – realitate şi sublimare poetică (11) dr. Valentin Coşereanu Casa şi incinta reprezintă un alt topos transcens din realitatea strictă a lumii ipoteştene în amintita lume de sensuri a textului eminescian. Casa cu întregul ei, casa generică, casa simbol, casa rod al aminitirii are rolul ei aparte în creaţia eminesciană, din moment ce de-a lungul întregii sale corespondenţe apare obsedant: obţinând un congediu de 5 zile, am plecat, spre a găsi casa în dezordinea cea mai mare. […] Întors la Iaşi, n-am mai auzit de-atunci nimic de-acasă [...]. La moment nu puteam scrie nici acasă […].238Chiar acum voi scrie şi acasă […].239Pentru ce nu scriu acasă, ştii tu...240 Aşa cum s-a arătat în baza unor documente de arhivă, într-un capitol precedent, casa avea următoarea structură: o sufragerie care păstra vestita bibliotecă, camera părinţilor, în care dormea probabil ultimul născut şi o altă cameră, unde dormeau fetele. Băieţii dormeau – mai ales în vacanţele din copilărie – într-o cameră separată din atenansa curţii. Aşezată ceva mai la vale, cu faţa spre biserică, dependinţa aceasta mai avea încă două camere – la fel de mari cât dormitorul – pentru o cancelarie şi o bucătărie. În spate, coşere cu porumb, staul pentru vite şi orătăniile curţii, apoi vie, livadă şi prisacă. În proza eminesciană casa apare înfundată în cercul curţii, încunjurată de pomăt, albă şi invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara241, iar lectorului i se propune nici mai mult nici mai puţin decât familiarizarea cu casa întreagă în simpla ei frumuseţe şi cu copilăria eroului nostru242. Ea nu se deosebeşte cu mult de imaginea descrisă de George Călinescu: Fereştile dreptunghiulare strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate…243 Era ceea ce-şi dorea poetul Din străinătate, adică o casă tăcută, mitutică,/ În valea mea natală ce undula în flori244. Sigur că, din perspectiva depărtării şi după ce la Cernăuţi a văzut case cu mult mai arătoase decât o aveau părinţii pe cea de la Ipoteşti, preferinţa lui Eminescu pentru casa mitutică era ecoul fiorului liric al copilului care stătea pe malul lacului din pădure, unde-şi făcea colibă de trestii, mitutică –/ În ea un pat de scânduri; pe el un pui de- odor să doarmă245. În realitatea poetică eminesciană, casa apare cinematografic, iar realitatea ipoteşteană nu o dezminte: În pădurea nepătrunsă/ O căscioră e ascunsă,/ Nu-i aproape sat nici drum,/ Singurică, nu ştii cum/ Doar din horn îi iese fum.246 Zăpada care cade şi-o să cadă/ Tot grămadă pe grămadă,/ De-ntrece gardu-n ogradă/ Pîn’ la streaşin-o s-ajungă/ De s- alege iarna lungă247. Cât priveşte atmosfera concretă din interiorul casei, ea nu este surprinsă nicăieri în operă. Descrierea din Călin (File din poveste) seamănă mai degrabă cu aceea pe care o bănuim a fi cea a dependinţei din incinta exterioară casei: Atunci intră în colibă şi pe capătu-unei laiţi,/ Lumina cu mucul negru într- un hârb un roş opaiţ;/ Se coceau pe vatra sură două turte în cenuşă,/ Un papuc e sub o grindă, iară altul după uşă;/ Hârâită, noduroasă stă în colb râşniţa veche,/ În cotlon torcea motanul pieptănându-şi o ureche;/ Sub 20 icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac;/ Pe-a icoanei policioară, busuioc şi mint-uscată/ Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată;/ Pe cuptiorul uns cu humă şi pe coşcovii păreţi/ Zugrăvit-au cu-n cărbune copilaşul cel isteţ/ Purceluşi cu coada sfredel şi cu beţe-n loc de labă,/ Cum mai bine i se şade unui purceluş de treabă./ O beşică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie/ Printre care trece-o dungă mohorâtă şi gălbuie,/ Pe un pat de scânduri goale…248 Cu un dinamism de crochiu, imaginile descrise în Călin – purtând urme evidente de umor în descriere – dau sens literar la ceea ce prezintă poetul, refăcând atmosfera (altfel decât în proză) şi fixând cadrele miniaturizate în care dormea tânăra copilă. O realitate de basm cuprinde întregul tablou. Aşa trebuie să fi fost interiorul dependinţei, văzută cu ochii copilăriei, din moment ce se găseşte descrisă aievea, în amintirile unei sătence: o odaie mică, joasă, sclipitoare de curăţenie, apoi o alta mai mare. Aici iarăşi pereţi albi, văruiţi, dar şi perdele albe, dese, slobozite. Miros mare de sulfină, podele uscate, gălbii, proaspăt unse cu lutişor galben.249 Atmosfera de interior generează o intensă stare poetică: Îmi place-atunea-n scaun să stau în drept de vatră,/ S-aud câinii sub garduri că schiaună şi latră,/ Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,/ Să cuget basme mândre, poetice poveşti.250 Starea de poezie si visare o dă însuşi cadrul domestic al interiorului: Orlogiul să sune – un greer amorţit –/ Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,/ Să văd roze de aur şi sărutări aprinse/ În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit.251 Nici beciul din incinta casei nu putea lipsi (mai ales la un boier de rangul lui Eminovici). Familia are-n pivniţă poloboace de irmilici şi de dimerlii de galbeni, numai că acestea erau creaţiuni ale fantaziei252 – precizează Eminescu. Totuşi, un sâmbure de adevăr era în fantasmele oamenilor, căci în aceeaşi proză Eminescu spune: într-o scatulcă veche de fier ce era şurubuită de podelele unui ietac mic se adunase, din moşi-strămoşi, fără avariţie, dar cu economie, mulţi ochi de vulpe şi mulţi bani albi, încât rafturile ei n-ar fi fost pentru nimeni indiferente.253 În ultimă instanţă, ceea ce este important în toate acestea este faptul că spaţiile – fie ele interiore sau exterioare – se deschid prin aceea că sunt introduse în locuirea omului – după cum spune Heidegger254; şi, mai departe: Relaţia dintre om şi spaţiu nu este nimic altceva decât locuirea gândită în chip esenţial255. Eminescu asta a făcut în toată creaţia sa: a gândit, în chip esenţial, locuirea la Ipoteşti ca locuire în cosmos. Jocul realitate-imaginar are darul de a-l scoate şi pe povestitor şi lumea povestită din timpul şi spaţiul profan256. Presupunând că lumea care se vede este cea reală şi că lumea povestită este o fantasmă, nu se ştie dacă în „jocul” în care s-a prins omenirea de secole încoace realul este, într-adevăr, ceea oamenilor le pare a fi aşa. Dacă lucrurile stau într-adevăr în acest fel, atunci harul scriitorului constă tocmai în capacitatea lui de a accepta sfidarea lumii şi de a crea iluzia realităţii257. Aşadar, s- ar putea ca drumul adevăratei înţelegeri să fie tocmai invers, şi mai curând să înţelegem realitatea înconjurătoare prin intermediul realităţii artistice, fiindcă aceasta din urmă este întemeiată plecând de la intuiţie. De aceea poezia deschide scara realului […] numai în orizontul acestei lumi viaţa îşi desfăşoară plenar ceremonialurile propriei esenţe.258 În acest sens se găsesc suficient de multe exemple în opera eminesciană. Focul, de pildă, în mod predilect – dar şi atmosfera casei în genere – îi „stârneşte” poetului (îi „animă” adică) noua realiate: Atunci focu-mi spune povestea – a mai frumoasă./ Din el o aud astfel cum voi să o aud/ (s.n.) Ş-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit./ Şi mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,/ O-nşiră apoi iarăşi cum dânsa a voit (s.n.)259. O gingăşie fără margini surprinde Eminescu în interiorul casei atunci când este vorba de nou-născutul care e un martor tăcut a toate câte-l înconjoară: Când îşi pun copilu-n leagăn,/ Cu-n picior încet îl leagăn/ La lumina din surcică/ Şi o vorbă de- alta leagă-n/ Planuri mari pe gâza mică.260 Nici o candelă din lume n-ar contribui la o atmosferă atât de expresivă ca aceea pe care-o crează poetul, prin imagini care reconfigurează realitatea însăşi. Din atmosfera interioarelor spre incinta casei, mersul este firesc, aşa cum e şi-n realitate: Ce lumină-i şi ce vorbe/ Jos, sub grinzile colibii?261– căci atmosfera incintei este, cu asupră de măsură, auditivă. Şi este aşa ab initio: Când pe el veni botezul/ Îl trecu auzul (s.n.), văzul,/ Nici că-i pasă lui săracul,/ Că nănaşa spune crezul/ Şi se leapădă de dracul262. Atmosfera incintei este cea obişnuită: la colţul marei vetre/ Stau pe laiţi, 21 lăngă spuze,/ Un moşneag şi trei cumetre,/ Povestesc mişcând din buze./ Tinerica puica naşa/ Prejmuieşte tot pe moaşa,/ Pe când spală la un blid,/ Iar bătrâna gată faşa/ Şi cumetrele se râd./[…] Marta mânue cociorbe/ Iar Maria toacă hribii.263 Nici arborii de la Ipoteşti nu sunt uitaţi, constituind parte integrantă a incintei, părând să protejeze casa însăşi: Iar în uşa casei creşte/ Teiul mândru ce-o umbreşte/ Ca un viu coperământ264. În jurul casei, întocmai ca-n basm, floarea-i cade fără vânt/ Scuturată la pământ265, cum cădea o dulce ploaie pe creştetele îndrăgostiţilor. Şi pe prispă, singurea/ Văduvioară tinerea/ Cu-n picior îmi legăna/ Copilaş înfăşeţel.266 Curtea este un eden luxuriant: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Şi snopii de flori albe pe crenge de cireş/ Şi iarba cea subţire şi moale- amestecată/ Cu flori galbene ş-albe printre pelinii deşi –/ Pelinii suri c-argin-tul cu dulcile miroase/ Ce împlu-adormitoare tot aerul cel cald/ Şi vişini cu crengi grele de boabe- ntunecoase/ Şi lanţul ce se mişcă în valuri de smarald.267 Sunt extrem de pregnante sunetele, culorile şi miroasnele în structura intimă a imaginarului eminescian: Miros, lumină şi un cântec nesfârşit, încet, dulce eşind din roirea fluturilor şi a albinelor, îmbătau grădina şi casa (s.n.).268 De altfel, trecute în basm, casa şi incinta apar în aceeaşi proză eminesciană la fel ca în poezie; ele par a fi de pe tărâmul celălalt, dar nu cel al Zmeului, ci al lui Făt-Frumos: Făt-Frumos […] merse mereu […] până ce ajunse lâng-o casă frumoasă, albă (s.n.), care steclea la lumina lunei în mijlocul unei grădini de flori (s.n.). […] Lângă prispă stăteau două butii cu apă.269 Chiar şi atunci când casa apare pe tărâmul lui Scaraoţchi, ea tot frumoasă şi strălucitoare apare: Aşa mergând el la iazul acela, era straşnic palat făcut de draci, unde ţineau banii; şi pe apă mergea o casă făcută straşnic de mândră (s.n.) şi-n casa ceea s-auzea un bocet270. În sfârşit, incinta, în toată complexitatea ei, apare desenată uşor caricatural în cuvinte, lapidar şi expresiv, aşa cum sunt executate crochiurile pictorilor de talent: ei ştiau a cristaliza împrejurul lor un fel de curte, compusă din boiernaşi sărăciţi cari, slujind, îşi recâştigau pe-ncetul o avere din care să poată trăi fără grijă, din rude scăpătate, însă pline de deşărtăciune, care trăiau pe sama vărului avut […] un popor de servitori, ţigani şi străini, cari «jos» trăiau sfădindu-se şi clevetindu-se la boieri unul pe altul. Capelmaistru curţii era în genere vo cioară bătrână şi isteaţă care ştia cântece bătrâneşti, doine, hore, cântece de lume, ba nici poetul nu lipsea, reprezentat adesea prin persoana vrunui scriitoraş or dascăl de copii isteţ care făcea acrostihuri pentru doamna şi, la zile mari, fintosmosuri nimerite pentru lăutar.271 Importantă în simbolistica eminesciană, casa, după pierderea mamei, devine pustiul însuşi: Casa e pustie, zic, tata n- a venit toată ziua azi, ieşi de-a-colo şi vino acasă…272; Oamenii ce stau în casă se jucau de-a cărţile, dar mama sta tot întinsă, tot nemişcată, tot galbenă. A treia zi au dus-o oamenii la o casă de lemn cu cruce deasupra – la biserică. […] M-am întors acasă […] Mă duceam de-o căutam în casă […]. Cum a înnoptat m-am dus la biserică…[…] M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de ţerână. Mamă! Mamă! am strigat, ieşi de- acolo şi vino acasă…273 Dar cu toate ale ei, cu bune şi rele, cu frumuseţile şi cu necazurile ei, poetului îi rămâne în minte pentru că este casa şi atmosfera copilăriei lui – raiul celui mai fericit timp al existenţei sale. O va spune în Geniu Pustiu, esenţializând şi poetizând totul: Am zărit întunericul lunei sub un troian de ninsoare, adică într-una din acele colibe cari iarna nu-şi mai manifestă existenţa lor decât prim fumul cel verde ce tremură asupră-le274. NOTE 238 Mihai Eminescu, Opere XVI, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., p. 56. 239 Ibidem, p. 57. 240 Ibidem, p. 188. 241 Mihai Eminescu, Opere VII, ed. cit., p. 305. 242 Ibidem. 243 Ibidem, p. 304. 22 244 Idem, Opere I, ed. cit., p. 6. 245 Ibidem, p. 251. 246 Manuscriptum, nr. 1(82)/1991, Anul XXII, Număr special Eminescu – Poezii inedite, ediţie de Petru Creţia; p. 108. 247 Ibidem, p. 108-109. 248 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 84. 249 Apud G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, ed. cit., 1932, p. 21-22. 250 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 81. 251 Ibidem. 252 Idem, Opere VII, p. 305. 253 Ibidem. 254 Martin Heidegger, Originea operei de artă, Traducere şi note Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu, Studiu introductiv Constantin Noica, Editura Univers, Bucureşti, 1982, p. 157. 255 Ibidem, p. 158. 256 D. Irimia, op. cit., p. 248. 257 Ibidem. 258 Pompiliu Crăciunescu, Strategiile fractale, Iaşi, Editura Junimea, 2003, p. 35. 259 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 81. 260 Idem, Opere VI, ed. cit., p. 66. 261 Ibidem, p. 65. 262 Ibidem, p. 66. 263 Ibidem, p. 65. 264 Ibidem, p. 513. 265 Ibidem. 266 Ibidem, p. 520. 267 Idem, Opere V, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 272. 268 Idem, Opere VI, ed. cit., p. 319. 269 Ibidem. 270 Ibidem, p. 355. 271 Idem, Opere VII, ed. cit., p. 305. 272 Ibidem, p. 187. 273 Ibidem, p. 186-187. 274 Ibidem, p. 186. Judeţul Botoşani în primele luni ale ocupaţiei sovietice. Memoriile inedite ale lui Dimitrie Russu, prefectul judeţului Botoşani -7 aprilie-17 august 1944 (2) Intrarea Armatei Roşii în comunele Marcel Varga să ia cu asalt Moscova şi să devină stăpânii 26 din judeţ nu a putut fi reconstituită din Clopotul. Primul număr din 19 iunie 1944 Haosul instaurat în acele zile avea să se sfârşească în jurul orei 9 a zilei de 7 aprilie 1944 când, după un puternic bombardament de artilerie, trupele sovietice comandate de colonelul Sajin au intrat în Botoşani „pe muzica automatelor”. „Eliberarea” oraşului a fost salutată la Moscova cu 15 lovituri de tun; pe plan intern, ziua de 7 aprilie a adus populaţiei din nordul Moldovei şi sudul Bucovinei întâlnirea „cu o nouă lume, cu o nouă mentalitate, cu un nou popor despre care a auzit atâta minciună, dar pe care nu l-a cunoscut cu adevărat decât acum; în loc de ură şi răzbunare, bunăvoinţă şi înţelegere; în loc de emfază şi trufie, simplitate şi corectitudine, în loc de porniri sângeroase şi cotropitoare, iubire de ţară şi de libertate, în loc de paradă deşartă, Clopotul. Numărul aniversar din 8 aprilie 1945 Dat fiind că evreii erau majoritari în oraş în momentul intrării sovieticilor, comandanţii militari le-au cerut lor în primele zile „sfaturi, lămuriri şi ajutor pentru aprovizionarea trupelor întrucât din cauza înaintării repezi, coloanele de aprovizionare ruseşti rămăseseră cu mult în urmă”. În aceste condiţii „Comunitatea evreilor a pus la dispoziţia Armatei Roşii tot ceea ce era necesar în materie de îmbrăcăminte şi igienă, a asigurat oameni pentru repararea podurilor şi aprovizionarea armatei”, cheltuind pentru toate serviciile 425000 lei. Dimitrie Russu Indiferent dacă Russu a fost prima opţiune în discuţiile Comunitate- Comandament sau a fost „validat” datorită faptului că sovieticii doreau ca la conducerea judeţului să fie un român, cu siguranţă, pe Dimitrie Russu l-a recomandat competenţa, profesionalismul şi experienţa administrativă de care a dat dovadă pe parcursul întregii sale activităţi în Prefectură în anii de dinaintea războiului. Având în vedere că personalul celor două instituţii se evacuase în Muntenia, cei mai mulţi funcţionari, atât de Prefectura judeţului Botoşani La puţin timp după ocuparea oraşului, în noaptea de 8-9 aprilie 1944, aviaţia germană, profitând de o bună vizibilitate şi de faptul că Botoşaniul era slab apărat împotriva unui atac aerian, a bombardat zona în care se găseau principalele instituţii (teatrul, liceul 26. „Clopotul”, an I, nr. 1/8 octombrie 1944. 27. Idem, an II, nr. 55/8 aprilie 1945. 28. Ibidem NOTE 29. S.J.A.N. Botoşani, fond Prefectura judeţului Botoşani, dosar nr. 77/1944, f. 45-46. 26 30. Idem, fond Primăria oraşului Botoşani, dosar nr. 41/1944, f. 1; în cifre absolute, la 21 iunie 1944 populaţia oraşului era de 23932 locuitori, din care 5666 români şi 16792 evrei. Numărul mare de evrei se explică prin faptul că aceştia, dar şi alţi minoritari, conform Ordinului nr. 4600/4 februarie 1944 emis de Ministerul Afacerilor Interne, nu au avut dreptul să se evacueze din oraş în caz de pericol; cf. S.J.A.N. Botoşani, fond Prefectura judeţului Botoşani, dosar nr. 82/1944, f. 1. 31. Şlomo Leibovici-Laiş, în articolul Cum au apărut fruntaşii comunişti Ana Pauker şi Vasile Luca la Botoşani în preajma lui 23 august 1944 apărut în “Magazin istoric”, an XXIX, nr. 12/1995, p. 27, afirmă că “în fruntea tuturor exponenţilor autorităţilor civile locale au fost numiţi români la cererea expresă a sovieticilor”. 32. S.J.A.N. Botoşani, fond Primăria oraşului Botoşani ,dosar nr. 51/1944, passim. 33. T. V. Volokitina, G. P. Muraşco, O. V. Naumov, A. F. Noskova, T. V. Ţarevskaia (editori), Sovetskii faktor vostocinoi Evropy (1944-1953), tom I, 1944-1948, Dokumenty, Moskva, Rosspen, 1999, pp. 53-56; documentul ne-a parvenit prin amabilitatea d-lui prof. dr. Ioan Chiper, cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” din Bucureşti. Mărturisiri din perioada comunistă – portrete, eseuri şi schiţe (4) Gheorghe Bâgu
Istoria Liceului”Mihai Eminescu” Botoşani (9) Ministerul a dat aprobare, pentru ca Netty Adam să conducă cu delegaţie şcoala şi a făcut bine, deoarece în perioada ce a urmat, folosind cu pricepere fondurile colectate de Comitetul şcolar, în sumă de Mihai Matei şcoală. S-au reparat acum aducţiunea de apă, canalizarea, lumina electricăa, grupurile sanitare etc. De asemenea, s-a recondiţionat mobilierul, procurându-se totodată şi unele piese noi, cum ar fi catedre, scaune, cuiere etc. În felul acesta, la 1 septembrie 1920, şcoala fiind complet 29 Repartitia orelor pe anul scolar 1920 – 1921:
În acest început de an şcolar toate fetele au făcut vizita medicală dr. E. Tauber şi Galian, realizând acest lucru; săptămânal apoi, tot aceşti medici au făcut controale atât în şcoala cât şi la gazde. Pentru elevele sărace, medicamentele se continentele şi la baza căreia stă deviza «Gata oricând pentru bine, pentru adevăr, pentru dreptate» a prins rădăcini în ţara noastră pentru că săteanul nostru este cercetaş prin naştere. La noi, în Botoşani Legiunea «Domniţa Ruxandra» a luat fiinţă către sfârşitul anului 1914, şi, de atunci, continuă şi cu perseverenţă s-a muncit pentru îndrumarea tineretului pe drumul cel bun.”135 Potrivit tradiţiei NOTE 131 Revista generală a învăţământului, An. XIII, nr. 2, februarie 1928 132 Revista Moldovei, an. II, nr. 3-4, iulie-august, 1922, pag. 45 133 Gabriela Leonardescu, op. cit., pag. 79 134 C. C. Giurescu, Istoria românilor, Editura Cugetarea-S. Delafras, Bucureşti, pag. 503 135 C. Carp, Istoria învăţământului liceal din Botoşani, op. cit., pag. 25 136 Nicolae Nicoară, Crucea Roşie Română aproape o poveste, Bucureşti, 1996, pag. 21 137 Revista Modovei, an III, nr.2-4, Botoşani, iunie-august 1923, pag. 51 138 Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Liceu „Carmen Sylva”, Dosar 87/1922, fila 32 139 „Revista Modovei”, an I, nr.11, 1922, pag. 28 140 Ştefan Ciubotaru, Pagini culturale botoşănene, op.cit., pag. 176 141 I. Saizu, Funcţia moderniozatoare a culturii în România interbelică, în Anuarul Institutului de Istorie „A.D.Xenopol”, Iaşi, 1999, pag.149 RECENZII DOUĂ REPUBLICĂRI MULT AŞTEPTATE: Eugenia Greceanu- Ansamblul urban medieval Piteşti şi Ansamblul urban medieval Botoşani. Teodor Octavian Gheorghiu
În primul rând, au reprezentat prima încercare de a oferi mediului urban românesc medieval un binemeritat statut şi o recâştigare a unei demnităţi pierdute cândva în sec. XIX. Mentalitatea liderilor orăşeneşti din sec. XIX şi prima jumătatea a sec. XX şi a orăşenimii influenţată de aceasta, istoriografia de profil (indiferent cu ce tip de informaţii opera), teoriile şi practicile protecţiei şi reabilitării monumentelor, starea fizică precară a acestor oraşe (ca urmare a cataclismelor naturale şi conflictelor din prima jumătate a sec. XIX) şi multe alte circumstanţe, făceau din această clasă de aşezări, entităţi, dacă nu dispreţuite complet, oricum “retrogradate” la nivelul rural, “specific”, nu-i aşa, civilizaţiei româneşti12. În fapt, se 12 O spune, criticând conceptul, şi Fl. Georgescu în Prefaţă la volumul dedicat Botoşanilor (pag. VI- VII), afirmaţie “împumutată“ de la autoare, care o susţine explicit în mai toate textele sale (de pildă, în Un problème actuel: l’urbansime médiéval en Roumanie, “Revue roumaine d’histoire”, XVIII, 1979, 1, pag. 133-153), ca argument în tentativa de modificare a percepţiei primare asupra acestor oraşe, cu efecte benefice asupra cercetării. În al doilea rând, au reprezentat primele semnale de alarmă referitoare la sistematizările comuniste deja începute şi accelerate (perfect nemotivat) de consecinţele seismului din 1977. La Botoşani, în momentul apariţiei volumului, în cei 3 ani scurşi de la schimbările politicilor urbanistice româneşti (ca urmare a seismului, dar din motive doctrinare), erau deja restructurate zonele urbane din vest şi nord-vest13 (menţinându-se relativ În al treilea rând, chiar înainte de apariţia celor două lucrări, Eugenia Greceanu propunea o metodă de studiu neutilizată până în acel moment. În afara unei corecte şi aproape exhaustive 13 E. Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoşani, pag. 1-2. 14 E. Greceanu, Ansamblul urban medieval Piteşti, pag. 17-18. 34 În al patrulea rând, era pentru prima oară când se discutau, serios şi documentat, probleme de morfo-structură urbană (evoluţie teritorială, zonificare, morfologie parcelară, arhitectură majoră versus arhitectură “minoră” etc.), operându-se prin analize planimetrice (topografice), repere tipologice, analize arhitecturale şi interpretându-se datele istorice şi arheologice existente. Dezbaterea era pornită de la nivelul 15 T. O. Gheorghiu, Metodă de abordare şi modele ale genezei unor oraşe medievale româneşti extracarpatice, “Arhitectura”, 1988, 34, 1, pag. 39, unde făceam trimitere la lucrările Eugeniei Greceanu, prima fiind articolul La structure médiévale de la ville de Roman, “Revue roumaine d’histoire”, 1972, 15, 1, pag. 39-56. 16 Vezi, de pildă: Eugenia Greceanu, Structura urbană a oraşului Roman, mărturie a trecutului istoric, “Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă, , 1975, 44, 2, pag. 30-40, o reluare completată a primului articol despre Roman. teritoriului, al zonei şi vecinătăţilor, ajungându-se la cel al organismului urban propriu-zis, determinat şi determinând, la rândul său. Faza finală a studiilor era reprezentată de arhitectura urbană obişnuită (casa târgoveţului, negustor sau meseriaş) şi cea majoră (biserica, mănăstirea, hanul, reşedinţa domnească sau boierească). Unul dintre elementele bazice era “cartarea” istorică şi arheologică, suport al concluziilor prin care se oferea pentru prima oară (după începutul făcut cu Roman) hărţi ale În fine, cred că important a fost şi tonul ferm şi, frecvent polemic, pe care acest tip de discurs începea să-l capete, în raport cu metodologia “clasică” de abordare şi concluziile “comode” decurgând de aici, elemente cu care Eugenia Greceanu şi adepţii punctelor ei de vedere vor fi într-o stare conflictuală (ştiinţifică) permanentă. Scopul lor a fost şi este obţinerea unei istorii veridice a urbanisticii româneşti extracarpatice (în speţă medievală), integrabilă marii istorii continentale şi trans-continentale, o istorie în care să-şi găsească locul firesc şi morfo- structurile urbane specifice: reţea stradală, spaţii urbane diverse, parcelar etc. Cu hărţi şi planuri care să înlocuiască vorbele fără acoperire, consistenţă sau sens. Având o detentă de mai bine de 30 de ani, cred că pot să evaluez corect ecoul pe care lucrările Eugeniei Greceanu l-au avut în mediul românesc istoric, arheologic, arhitectural, urbanistic şi chiar politic. Citind printre rânduri cele două lucrări din anii ’80 devine limpede că, local şi chiar central, cercetările respective urbanistice zguduiau sau măcar corectau mentalităţi, cutume ştiinţifice, puncte de vedere, argumente ale deciziei politice. Dacă 1990 a surprins câteva oraşe româneşti de la est şi sud de Carpaţi cu 17 Eugenia Greceanu, … Botoşani, pag. 51 şi idem, …Piteşti, pag. 84. 18 Ibidem (ambele lucrări), passim. 35 19 Una dintre ele este, de pildă, problema conformaţiei şi caracteristicilor centrelor acestor oraşe. Conceptul referitor la pieţele urbane, plauzibil de a fi existat la începuturile lor şi demonstrabile prin metode diverse, mi-a fost indus într-o discuţie privată de la sfârşitul anilor ’80 şi pe parcursul consultărilor avute în perspectiva elaborării tezei mele de doctorat. referinţele la profesionişti “de marcă” ai momentului, care, ca şi în cazul Bucureştilor, argumentau (pe faţă sau din umbră) distrugerea şi reconstruirea, pentru a le proiecta sau coordona. Paradoxal, ca şi în alte situaţii, profesioniştii au fost, în fapt, autorii morali şi fizici ai distrugerii, mult mai mult decât un prim secretar (ca Dincă, de pildă, evocat de autoare), care părea să fi înţeles valoarea structurilor urbane tradiţionale şi acţiona în scopul conservării ei. Cazul Piteştilor nu este singular. 20 …Botoşani, pag. 132 şi urm. 36
|