FORUM CULTURAL

ocr necorectat, versiunea originală aici

Anul XIII, nr. 1, martie 2013 (48)

CRONICA

15 ianuarie-Ziua Culturii Naţionale

Gellu Dorian

Cea de a patruzeci şi patra ediţie a Zilelor Eminescu s-a desfăşurat şi anul acesta în perioada 13-16 ianuarie, incluzând şi data de 15 ianuarie ca Zi a Culturii Naţionale, aflate deja la a treia ediţie.
Programul manifestărilor, conform tradiţiei, a început şi la Vorona, pe 14 ianuarie, unde scriitorii prezenţi au susţinut un recital în faţa publicului voronean. Membrii Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu” din Vorona au susţinut un program artistic tradiţional, recitând şi
cântând din poezia eminesciană.
Programul a continuat a doua zi, pe 15 ianuarie, cu şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani, în care a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare poetului laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe anul 2012. Apoi s-au depus jerbe de
flori la statuia poetului din faţa Teatrului
„Mihai Eminescu” din Botoşani. A urmat, la Biserica Uspenia, în care a fost botezat Eminescu în data de 15 ianaurie 1850, un Te Deum. Grupul scriitorilor invitaţi s-a deplasat într-un pelerinaj la Ipoteşti, la memorialul consacrat familiei Eminoviceştilor, unde a avut loc un program în care au fost incluse cuvintele invitaţilor, lansări de cărţi şi reviste, un spectacol de teatru şi mai multe vernisaje ale unor expoziţii, printre care menţionăm expoziţia pictorului Corneliu Dumitriu, consacrată poetului Mihai Eminescu. Seara, în sala de spectacole a Teatrului
„Mihai Eminescu” din Botoşani a avur loc gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pe anul 2012, Opera Prima şi Opera Omnia, urmată de un concert extraordinar susţinut de artistul Grigore Leşe.

COMUNICAT DE PRESĂ

NICOLAE PRELIPCEANU – LAUREATUL PREMIULUI NAŢIONAL DE POEZIE

„MIHAI EMINESCU” PE ANUL 2012

Juriul de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, format din NICOLAE MANOLESCU, preşedinte, şi MIRCEA MAETIN, CORNEL UNGUREANU, ION POP, AL. CISTELECAN, MIRCEA A. DIACONU
şi IOANA HOLBAN, a decis ca pe anul
2012, acest premiu să-i revină poetului NICOLAE PRELIPCEANU. Au mai fost nominalizaţi poeţii: Mircea Cărtărescu, Ion Mureşan, Ovidiu Genaru, Gheorghe Grigurcu, Constantin Abăluţă şi Marta
1

Petreu. Premiul, ajuns la cea de a XXII-a ediţie, este acordat de Primăria Municipiului Botoşani, care i-a acordat poetului laureat şi titlul de cetăţean de onoare. Premiul a fost înmînat poetului Nicolae Prelipceanu pe scena Teatrului
„Mihai Eminescu” din Botoşani, în cadrul
unei gale, în care a susţinut concertul extraordinar „...de dragoste, de război, de
moarte, de unul singur” artisul Grigore
Leşe.
De asemenea, poetul ANATOL GROSU a obţinut Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primus, ajuns la cea de a XIV-a ediţie. Juriul a fost format din: Al.Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea- Enache, Andrei Terian şi Vasile Spiridon.

Gala de decernare a Premiilor Nationale de Poezie "Mihai Eminescu", Botosani 2013!

Gala de decernare a Premiilor Naţionale de Poezie, Opera Omnia şi Opera Prima, a reunit la Botoşani scriitori,
.
oameni de cultură şi artă, politicieni, dar şi numeroşi iubitori ai poeziei şi ai cântecului Românesc autentic.

O seară cu accente culturale de excepţie, menite să demonstreze, dacă mai era nevoie, că Ziua Culturii Naţionale înseamnă în primul rând ziua poetului Mihai Eminescu şi că acordarea Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" la Botoşani trebuie să fie
2
punctul de la care se reconstituie, în fiecare an, etalonul valoric la care trebuie să ne raportăm ca naţiune. O misiune meritorie, dar care şi responsabilizează, obligând organizatorii şi participanţii deopotrivă să se ridice şi apoi să se

menţină la nivelul pe care un eveniment
de o asemenea anvergură îl presupune.
Gala a debutat cu un moment de reculegere în memoria Constanţei Buzea, laureată a Premiului Naţional de Poezie la editia a X-a, Cetăţean de onoare al municipiului Botosani, poetă plecată dintre noi în anul 2012.
Publicul s-a delectat apoi, la fel ca în anii trecuţi, cu mult aşteptatul discurs al scriitorului Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, care a vorbit, de această dată, despre OMUL Eminescu.

“Sunt mulţi ani de când vorbim aici despre poetul Mihai Eminescu şi găsim de fiecare dată resurse să vorbim. Altminteri el este, dacă ar fi să îl aşezăm în tabelul lui Mendeleev, un poliedru cu multe feţe şi care ne descifrează tainele luminii. Astăzi însă eu am ales să nu vă vorbesc, deşi o fac în numele Uniunii Scriitorilor din România, să nu vă vorbesc despre poetul Mihai Eminescu, astăzi o să vă vorbesc despre un om ca noi. Despre un om ca noi care avea şi el deprinderile sale, bucuria sa de a fuma, de a bea bere, tânjelile şi mizantropiile sale, singurătăţile sale, fanteziile sale. Un om care însă s-a pus mai mult decât oricare dintre noi în slujba poetului Mihai Eminescu. Şi anume
OMUL Mihai Eminescu. Dacă noi astăzi îl sărbătorim pe poetul Mihai Eminescu, dacă am păstrat manuscrisele lui care au fost adunate într-o colecţie excepţională a Academiei Române, dacă memoria sa este neştirbită şi el vine spre noi cu atâta putere, să ne ţină îndoielile, năzuinţele de mai bine de un secol, şi să fie împreună cu noi în toate firidele sufletului nostru, asta o datorăm şi harului, dar o datorăm şi omului Mihai Eminescu. Acest Om care a păstrat în lăzi manuscrisele şi le-a adunat gândindu-se că într-o zi celălalt Mihai Eminesu, Poetul, va avea nevoie de ele să le dăruiască. Vreau să vorbesc despre omul Mihai Eminescu, cel care a refuzat mari onoruri, date nu oricum, ci din partea
3

regilor şi reginelor vremii sale, și le-a refuzat pentru că singurul lui rege era el însuşi, poetul din el, Mihai Eminescu. Cel care a dat câteva sensuri existenței noastre, de la el a rămas o sintagmă care din păcate ne bântuie, aceea că viaţa neamului românesc este o veşnică neorânduială. Aşadar, astăzi aş vrea să ne amintim de omul Mihai Eminescu. Nu ştiu dacă aţi avut acces la aceeaşi informaţie ca mine, dar, într-o însemnare, Mihai Eminescu ar fi scris că şi-a estimat viața la 78 de ani. Și într-un fel a avut dreptate. Pentru că omul din el şi poetul din el au trăit împreună 78 de ani, şi adăugând timpul fiecăruia, 39 și cu 39, fac exact 78. Numai că probabil că atunci când Mihai Eminescu a făcut această însemnare, el folosea aritmetica obişnuită, dar el era sortit unei alte aritmetici, în care timpul e şi moment şi clipă. În profunzimi, Mihai Eminescu, în această dublă ipostază, a omului și a poetului, a trait chiar 78 de ani, după care poetul a rămas să ducă singur memoria amândurora, aşa cum în timpul vieţii lor comune, omul Mihai Eminescu a apărat mândria, prestigiul amândurora. Poate că această pildă, a omului Mihai Eminescu ce l-a protejat pentru noi pe poetul Mihai Eminescu, pentru noi, cei care credem că avem un har, ar fi o pildă ca oamenii din noi să trăiască în aşa fel încât să protejeze darurile din noi”, a spus în discursul său scriitorul Varujan Vosganian.
Amfitrionul serii, actorul Marius Rogojinschi, l-a invitat pe criticul Mircea A. Diaconu pentru a anunța laureatul Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu" Opera Prima, aflat la ediţia a XIV-a, premiu acordat de Consiliul Judeţean Botoşani, prin Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu – Memorialul Ipotesti. Premiul i-a fost decernat lui Anatol Grosu, din Republica Moldova (pentru volumul "Epistola din Filipeni"), de către scriitoarea Lucia Olaru Nenati.
"Vă mulţumesc din suflet, am fost surprins de acest premiu. Vreau să mulţumesc tuturor prietenilor, în special lui Claudiu Komartin, pentru că a editat
această carte şi a fost un redactor bun", a spus Anatol Grosu.
Pentru acordarea Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" Opera Omnia, al ediţiei a XXII-a, au fost invitați pe scenă criticul Ion Pop, reprezentantul juriului de acordare a premiului, poetul Adrian Popescu, câştigătorul ediţiei din 2006, precum şi viceprimarul Viorel Iliuţă, din partea Primăriei Botoşani, cea care a acordat premiul în valoare de 20.000 de lei. "Mulţumesc acelei părti din juriu care m-a votat. Nu am să fac ipocrizia oamenilor politici care mulţumesc şi celor care nu i- au votat. Vreau să îi mulţumesc şi iniţiatorului şi sufletul acestei manifestări şi la altor manifestări legate de Eminescu la Botoşani, poetului Gellu Dorian", a spus poetul Nicolae Prelipceanu.
Criticul Ion Pop a făcut o amplă prezentare a poetului laureat, precizând că premiul lui Nicolae Prelipceanu era unul aşteptat, după mulţi ani în care acesta s-a aflat pe lista nominalizaţilor. "Sunt foarte bucuros, foarte emoţionat şi foarte onorat că mi-a revenit mie misiunea frumoasă de a-l lăuda cum se cuvine pe poetul Nicolae Prelipceanu. Pentru că Nicolae Prelipceanu trebuia să primească acest premiu, era de multă vreme pe listă. Sunt mulţumit şi în calitate de critic literar, pentru că i-am urmărit constant opera, citindu-l, recenzându-l, comentându-l, şi am fost întotdeauna atent la mesajul foarte aparte al acestei poezii. O poezie pe care am recunoscut-o destul de uşor în multitudinea de stiluri ale unor poeţi de foarte bună calitate care s-au afirmat în anii 60, generatia din care Nicolae Prelipceanu face parte. A fost şi o chestiune de solidaritate această lectură, este şi generaţia mea şi probabil din această cauză i-am putut înţelege destul de bine mesajul poetic. Pentru mine acest mesaj înseamnă o înnoire în contextul anilor 60, ani care sunt caracterizaţi astăzi, cum stiți mulți dintre dumneavoastră, drept o epocă a neomodernismului literar. Nicolae Prelipceanu s-a indreptat spre o lume a
4

vieţii imediate, el scria o poezie care se înscria în categoria poeţilor care nu vorbeau cu voci dilatate şi scoţând pieptul în faţă, ci se menţinea într-un fel de modestie a notaţiei realului dat. Nicolae Prelipceanu merita acest premiu şi daţi-mi voie să spun, ca cititor al poeziei sale, şi ca prieten de zeci de ani, ca unul care îl cunoaşte şi pe omul Nicolae Prelipceanu, omul care şi-a trăit poezia. Pentru că între biografie şi poezia lui există canale de comunicare, canale profunde, o întreagă reţea capilară care face ca această comunicare să fie profundă şi permanentă şi asigură şi va asigura vitalitatea poeziei sale. Îl felicit cu o îmbrățişare care este şi pentru poezia sa, şi pentru omul Nicolae Prelipceanu”, a mărturisit criticul Ion Pop.
Nicolae Prelipceanu a fost desemnat câştigător de un juriu condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Pentru acest trofeu au mai fost nominalizaţi Ion Mureşan, Ovidiu Genaru, Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, Constantin
Abăluţă şi Gheorghe Grigurcu. Nicolae Prelipceanu este născut pe 10 august 1942 la Suceava. El a urmat liceul la Curtea de Argeş şi a absolvit Facultatea de litere a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj. A lucrat ca redactor la revista Tribuna din Cluj şi la ziarul România liberă, unde a coordonat pagina culturală. În prezent este redactor-şef la revista Viaţa Românească. Este membru în structurile de conducere ale Uniunii Scriitorilor şi membru în consiliul consultativ al revistei Steaua din Cluj. Debutează în 1966 cu volumul Turnul înclinat. Dintre numeroasele volume de versuri, s-a bucurat de o foarte călduroasă primire critică selecţia Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu,
1999.
Prefectul județului Botoşani, Costică Macaţeți, a oferit ambilor laureaţi ai Premiilor "Mihai Eminescu" câte o lucrare purtând semnătura artistului Ioan Nemţoi.

Regal cultural GRIGORE LEȘE

Partea a doua a Galei a fost un adevărat regal cultural, Grigore Leşe impresionând publicul nu doar prin capacitatile artistice incontestabile, ci şi prin discursul autentic, pledând pentru adevărata tradiţie şi cultură românească, tezaur care trebuie să se aşeze firesc în spaţiul naţional şi să îmbrace civilizaţia acestui popor. Grigore Leşe a punctat în special nevoia de profunzime a trăirilor, de disciplină în actul cultural, altfel, rămânând să ne zbatem în aceleaşi "ospeţe şi divertiment ieftin".
"Avem civilizație, dar dacă peste civilizație nu punem nimic nu e bine. Dacă nimeni nu ne valorizează pe noi în Europa, degeaba jucam căluşul la Bruxelles. Aici e problema! Că altfel, dacă numai ne
învârtim şi ne jucăm de-a ospeţele şi de-a divertismentul ieftin în Europa, tare mă tem că nu vom deveni niciodată buricul pământului. Talente avem, dar trebuie să avem şi caracter. Atâtea cântece sunt pe lumea asta, care vorbesc despre viaşa noastră... Mă uit şi văd aici oameni de vază. Atâtea cărţi am adunat! Am cărţi pentru două luni de citit. Sunt aici oameni serioşi! Atâta a trebuit să mă pregătesc pentru concertul ăsta… Am avut emoţii, am auzit atâtea cuvinte frumoase aici! Mi-e atât de dor de Cezar Ivănescu, de Ioan Alexandru... Vedeti ce linişte e aici, toate sălile trebuie să fie aşa. Asta disciplinează! E o seară specială!", a spus Grigore Leşe la finalul concertului.

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

Situl arheologic de la Dumeni – Dealul Coropcaru,

com. George Enescu, jud. Botoşani

dr. Ioan Ignat

ABSTRACT: In this article, the author is presenting a new archaeological site on the territory of Botoşani county where there were discovered archaeological remains belonging to the Precucuteni, Cucuteni, Hallstatt and Sântana de Mureş cultures.
RÉSUMÉ: Dans cet article, l’auteur présente un nouveau site archaéologique sur le territoire du département de Botoşani où l’on a découvert des vestiges archaéologiques appartenant aux cultures Precucuteni, Cucuteni, Hallstatt et Sântana de Mureş.
Situl de pe Dealul Coropcaru din satul Dumeni, com. George Enescu, jud. Botoşani a atras atenţia din punct de vedere arheologic de mai mult timp, atât prin bogaţia materialelor arheologice observabile la suprafaţa solului (scoase la lumină datorită lucrărilor agricole, dar şi din cauza alunecărilor de teren), cât şi prin forma de relief proeminentă pe care este amplasat.
Dealul amintit se află la cca. 400 m în partea de SV a satului Dumeni 2 şi la cca. 250 m SE de satul Dumeni 1 (Cracalia), reprezentând o formă de relief alungită, orientată SE-NV (dinspre bază spre vârf), cu trei dintre laturi abrupte. Cu cea de-a patra latură se leagă de Dealul Coşcovei, din care probabil s-a desprins în urma eroziunii unui pârâu cu caracter temporar, aflat în partea de SV. De cealaltă parte a Dealului Coropcaru, la NE, curge pârâul Valea Mare, afluent de dreapta al Ibănesei, aflată la cca. 500 m de punctul discutat (Ibăneasa este un afluent de stânga al Jijiei). La baza dealului se observă mai multe izvoare, care completează rezerva de apă a pârâurilor care îl flanchează (fig. 1-
2).
Astfel, chiar dacă paginile Repertoriului arheologic al judeţului Botoşani din 1976 (PĂUNESCU,
ŞADURSCHI, CHIRICA 1976, 131-135) nu amintesc acest punct, fiind probabil necunoscut, ulterior, el a captat atenţia unuia sau chiar a mai multor profesori de istorie din sat, care au efectuat aici cercetări perieghetice, astfel încât mai multe statuete antropomorfe din lut ars, aparţinând culturii Cucuteni, au ajuns în colecţiile Muzeului Judeţean Botoşani, fiind publicate în 2001 (DIACONESCU
2001, 7-36).
Situl a atras atenţia subsemnatului încă din copilărie, când era vizitat în căutare de arme preistorice, lucrurile începând a prinde contur începând cu anul
2001, o dată cu anii studenţiei. De atunci, situl a fost periodic investigat, fiind culese bogate materiale arheologice aparţinând culturilor Precucuteni, Cucuteni, faza B, primei epoci a fierului şi epocii migraţiilor (cultura Sântana de Mureş), precum şi câteva fragmente ceramice aparţinând Epocii Medievale. Potrivit cercetărilor de teren realizate până în prezent, apreciem că situl arheologic are o suprafaţă de aproximativ patru hectare.
La suprafaţa solului au fost observate mai multe aglomerări de bucăţi de lutuială, de dimensiuni şi forme variate, unele prezentând urme de nuiele, altele urme de calcinare, semn că ar putea proveni şi de la vetre. De asemenea, situl abundă şi în resturi osteologice animale, cochilii de melci, râşniţe fragmentare de gresie, galeţi şi piese finite de silex etc., însă majoritatea materialelor arheologice este reprezentată de ceramică.
Cele mai vechi vestigii din punctul Dealul Coropcaru sunt cele aparţinând cicilizaţiei Precucuteni, fiind vorba de fragmente ceramice de calitate bună, arsă până la obţinerea culorii roşii-cărămizii, uneori cu tente cenuşii. Atrag atenţia un fragment de vas decorat pe suprafaţa
6

corpului cu şiruri de împunsături fine (fig.
3:a), o toartă sub forma unui con aplicat pe umărul vasului şi perforată orizontal (fig.
3:b), precum şi un fragment pe care se observă două pastile aplicate, folosite, probabil, pe post de apucători (fig. 3:d). Cel mai interesant vestigiu este însă un fragment dintr-o măsuţă-altăraş, legat de cult, putând fi observate şi slabe urme de pictură (din păcate, decorul nu a putut fi reconstituit) (fig. 3:e).
Grosul materialelor arheologice din punctul Dealul Coropcaru este reprezentat de ceramica de tip Cucuteni B, în general pictată. Motivele decorative au fost obţinute atât prin schiţarea lor cu culoare, în special, neagră (dar şi roşie) pe fondul cărămiziu al vaselor, cât şi prin cruţarea lor în urma pictării cu aceeaşi culoare a fondului vasului. Motivele predominante sunt spirala, meandrul, banda mai lată sau mai îngustă, motivele unghiulare etc. În unele cazuri este decorat întregul corp al vaselor, în altele doar partea superioară, iar în cazul vaselor cu deschidere mai largă inclusiv interiorul (fig. 4:1-17). Multe dintre fragmente nu prezintă decor. Pasta din care sunt realizate recipientele este, în general, de calitate superioară, bine arsă la cărămiziu, mai rar cu miezul de nuanţă cenuşie. Sunt prezente şi elemente ceramice încadrate în specia C, din pastă cu scoică pisată, melci, cioburi şi pietricele în compoziţie, care sunt vizibile nu numai în spărtură, ci şi pe pereţii vaselor. Aceste ultime fragmente au, în unele situaţii, elemente de decor incizat (fig. 4:18-21).
Formele cel mai des întâlnite sunt castroanele, străchinile, capacele, amforele, vasele de dimensiuni mici, chiar miniaturale, cele de mari dimensiuni, vasele-binoclu etc. Multe dintre fragmentele ceramice descoperite, din cauza calităţii proaste şi a dimensiunilor reduse, nu au putut fi atribuite unor forme anume.
De asemenea, în domeniul ceramic trebuie inclusă şi o serie de elemente de plastică antropomorfă, constând din opt statuete feminine, cinci de tip realist şi trei
de tip schematizat (fig. 5) (IGNAT 2010,
39-44). Alte opt piese sunt cunoscute şi din colecţiile Muzeului Judeţean Botoşani (DIACONESCU 2001, 7-36, pl. 9:1, 12:4,
13:1,5, 14:1, 15:1, 16:1,4), ajunse acolo probabil în urma donaţiei unor profesori de istorie care au activat în sat şi au efectuat cercetări arheologice de teren.
Din situl de pe Dealul Coropcaru au fost adunate şi piese litice, în special de silex, dar şi din alte roci. Una dintre cele mai însemnate piese este un fragment de sceptru cruciform, cu analogii, printre altele, la Bârlăleşti (jud. Vaslui), Decea Mureşului (jud. Alba), Bădeuţi (jud.
Suceava) şi Ocna Sibiului (jud. Sibiu). Asupra acestei piese au fost realizate şi
analize petrografice şi mineralogice (rocă fanero-blastică de culoare albă-cenuşie cu epte negre, având feldspaţi, amfiboli şi cuarţ în componenţă), care au dovedit
provenienţa materiei prime (sau chiar a
piesei) din zona Crimeea-Urali (fig. 6:1) (NICULICĂ 2008, 23-42, pl. I:2, cu bibliografia aferentă).
De aici provine şi un topor de marnă de culoare cafenie, neperforat, de secţiune longitudinală trapezoidală, cu baza mică înspre un tăiş curbat, aflat momentan în colecţiile Şcolii Gimnaziale nr. 1, Dumeni (com. George Enescu, jud.
Botoşani) (fig. 6:2) (IGNAT 2012, 8-15, fig. 2).
Pe lângă numeroşii galeţi de silex
cenuşiu şi a multor aşchii, care ar putea dovedi existenţa unui atelier de prelucrare in situ a silexului, au mai fost descoperite şi câteva percutoare de silex întregi sau fragmentare (fig. 6:3-5) şi o multitudine de piese finite: aşchii şi lame retuşate, gratoare şi racloare, vârfuri de săgeată cu baza concavă, unele dintre piese fiind calcinate (fig. 6:6-18).
Puţine vestigii au fost atribuite şi secolelor IV-V p.Chr., cultura Sântana de Mureş, fiind vorba de fragmente ceramice de culoare cenuşie sau cenuşiu-cărămizie, inclusiv câteva funduri de vas inelare, provenind de la vase lucrate la roată (fig.
7:2-7). Aceluiaşi nivel i-ar putea fi atribuit
7

şi un craniu fragmentar de copil (Infans II) (fig. 7:1), descoperit la suprafaţa solului. Nu excludem posibilitatea ca acesta să provină dintr-un mormânt deranjat.
Deşi în acest studiu nu s-a intrat în prea multe detalii privind materialul arheologic descoperit, care este de o surprinzătoare bogăţie şi diversitate,
considerăm că sitului de pe Dealul Coropcaru ar trebui să i se acorde, pe viitor, o mai mare atenţie, astfel încât să poată fi luată în calcul şi posibilitatea efectuării unor săpături arheologice propriu-zise.

Bibliografie

DIACONESCU Maria

2001 Plastica antropomorfǎ cucutenianǎ din colecţiile muzeelor din judeţul Botoşani, Hierasus, XI, p. 7-36.

IGNAT Ioan

2010 Plastică antropomorfă cucuteniană inedită de la Dumeni-Dealul Coropcaru, com.

George Enescu, jud. Botoşani, Suceava, XXXVII, p. 39-44.

2012 Topoare de piatră din colecţia Şcolii cu clasele I-VIII, nr. 1, Dumeni, Forum cultural, An XII, nr. 2, iunie (45), p. 8-15.

NICULICĂ Bogdan Petru

2008 Noi date despre sceptrele cruciforme eneolitice descoperite pe teritoriul Moldovei, ArhMold, XXXI, p. 23-42.

PĂUNESCU Alexandru, ŞADURSCHI Paul, CHIRICA Vasile

1976 Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, vol. I-II, Bucureşti.

Lista figurilor

Fig. 1. Amplasarea sitului de pe Dealul Coropcaru. / L’emplacement du site de Dealul

Coropcaru. / The location of the site from Dealul Coropcaru.

Fig. 2. Vedere dinspre nord-vest cu situl de pe Dealul Coropcaru. / Vue de la partie de nord- ouest du site de Dealul Coropcaru. / View from the north-western side with the Dealul Coropcaru site.

Fig. 3. Fragmente ceramice Precucuteni. / Fragments céramiques Precucuteni. / Precucuteni pottery fragments.

Fig. 4. Ceramică Cucuteni B (1-17) şi C (18-21) de pe Dealul Coropcaru. / Céramique

Cucuteni B et C de Dealul Coropcaru. / B and C types pottery from Dealul Coropcaru.

Fig. 5. Plastică antropomorfă Cucuteni B de pe Dealul Coropcaru. / Plastique anthropomorphe Cucuteni B de Dealul Coropcaru. / Cucuteni B anthropomorphic plastic from Dealul Coropcaru.

Fig. 6. Piese litice din punctul Dealul Coropcaru: 1 – sceptru cruciform fragmentar; 2 – topor

de piatră; 3-5 – percutoare de silex întregi şi fragmentare; 6 – vârfuri de săgeată; 7-18 – diferite piese de silex. / Pièces lithiques du point Dealul Coropcaru : 1 – sceptre cruciforme fragmentaire ; 2 – hache en pierre ; 3-5 – buteurs en silex entiers et fragmentaires; 6 – pointes de flèches; 7-18 – différentes pièces en silex. / Lithic tools from Dealul Coropcaru site: 1 – fragmentary cruciform scepter; 2 – stone axe; 3 – broken and unbroken flint strikes; 6 – arrow heads; 7-18 – different flint tools.

Fig. 7. Craniu uman fragmentar (1) şi ceramică (2-7) aparţinând culturii Sântana de Mureş din punctul Dealul Coropcaru. / Crâne humain fragmentaire (1) et céramique (2-7) de la culture de Sântana de Mureş de Dealul Coropcaru. / Fragmentary human skull (1) and pottery of Sânatan de

Mureş culture from Dealul Coropcaru.

Fig. 1. Amplasarea sitului de pe Dealul Coropcaru.

Fig. 2. Vedere dinspre nord-vest cu situl de pe Dealul Coropcaru.

a b c d e

Fig. 3. Fragmente ceramice Precucuteni.

1 2 3 4

5 6

7 8 9

10 11 12 13

14 15 16

18 19 20 21

Fig. 4. Ceramică Cucuteni B (1-17) şi C (18-21) de pe Dealul Coropcaru.

1 2 3 4 5 6 7 8

Fig. 5. Plastică antropomorfă Cucuteni B de pe Dealul Coropcaru.

1 2 3 4 5

6 7 8 9 10 11

12 13 14 15 16 17 18

Fig. 6. Piese litice din punctul Dealul Coropcaru: 1 – sceptru cruciform fragmentar (apud Niculică, ArhMold, XXXI, 2008, p. 23-42, pl. I:2); 2 – topor de piatră (apud Ignat, Forum cultural, An XII, nr. 2, iunie 2012 (45), p. 8-15, fig. 2); 3-5 – percutoare de silex întregi şi fragmentare; 6 – vârfuri de săgeată; 7-

18 – diferite piese de silex.

Fig. 7. Craniu uman fragmentar (1) şi ceramică (2-7) aparţinând culturii Sântana de Mureş din punctul

Dealul Coropcaru.

Piese de cupru descoperite la Vorniceni

Maria Diaconescu

Săpăturile arheologice efectuate între anii 2001 – 2010 la Vorniceni, Pod Ibăneasa au dus la descoperirea câtorva obiecte de cupru de mici dimensiuni. Cercetarea acestui gen de obiecte se dovedeşte deosebit de importantă din perspectiva cultural-istorică a evoluţiei societăţii omeneşti. Prin comparaţie, faţă de marea cantitate de unelte de silex, piatră, os, corn, piesele de metal (unelte, arme, obiecte de podoabă) pot fi considerate rarităţi, obiecte de acest gen găsindu-se doar în unele aşezări cucuteniene. Acest fapt se datorează în bună măsură distanţelor considerabile faţă de sursa de materie primă, dificultăţilor legate de extragerea şi prelucrarea acestui metal într-o perioadă de început. Situaţia a impus ca acest fapt să fie suplinit prin deplasarea meşterilor ce realizau piese diverse în diferite aşezări, funcţie de materia primă pe care o aveau, prin schimburile economice realizate între comunităţi constituite din lingouri, piese finite, bucăţi brute1. Uneltele de aramă erau folosite încă din Precucuteni2, pentru ca începând din faza A a culturii Cucuteni, pe lângă uneltele simple să apară şi piesele mai grele, topoarele3 . Primele obiecte de cupru au fost realizate prin ciocănire . Aceste piese erau de mici dimensiuni: împungătoare, ace, dălţi. Progresele legate de metalurgia aramei vor conduce la apariţia de noi tipuri de unelte ce au fost realizate prin topirea lingourilor şi turnarea în tipare de piatră sau lut: topoare,

1 I. Mareş, I. Cojocaru, Prelucrarea cuprului în cultura Cucuteni – Tripolie (topoarele ciocan şi topoarele cu două braţe dispuse în cruce) în Suceava, 1995-1996, p.

187 – 237;I. Mareş, Metalurgia aramei, în neo- eneoliticul României, Suceava, 2002.

2 S. Marinescu-Bîlcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul

României, Bucureşti, 1974, p. 42 – 43.

3 H. Schmidt, Cucuteni în der oberen Moldau, Berlin- Leipzig, 1032, p. 59-61; Vl. Dumitrescu et alii,

Hăbăşeşti, monografie arheologică, 1954, p. 270 şi 510,

fig. 29; A. Crîşmaru, Drăguşeni. Contribuţii la o monografie arheologică, Bacău, 1977, p. 23, fig. 15/1,2.

pumnale, dălţi. Repertoriul obiectelor realizate din aramă cuprinde şi obiecte de podoabă: ace de păr, brăţări, mărgele, ceea ce indică faptul că acest metal are regimul unui metal preţios.
Pe teritoriul judeţului Botoşani, în cadrul culturii Cucuteni au mai fost descoperite astfel de piese cu ocazia cercetărilor arheologice la Corlăteni4, Truşeşti5, Drăguşeni6, Stânca-Ştefăneşti7 ce confirmă raritatea unor astfel de piese, dacă raportăm la numărul aşezărilor din aria culturii Cucuteni.
La Vorniceni, Pod Ibăneasa au fost descoperite 12 piese de cupru în nivelul cucutenian şi trei piese în cel de epoca bronzului (vezi catalog). Dintre obiectele cucuteniene patru piese au fost descoperite în locuinţe, trei în gropi, patru în secţiuni în stratul de cultură, în spaţiul dintre locuinţe, iar toporul de cupru, fragmentar a fost descoperit în pământul aruncat cu ocazia lucrărilor hidrotehnice înainte de începerea cercetărilor arheologice. Piesele de la Vorniceni au elemente comune cu cele descoperite în aria culturii Cucuteni, în eneolitic8.

4 I. Nestor şi colaboratorii, Şantierul valea Jijiei, în SCIV,

3-4,1952, p.19-119.

5 M. Petrescu-Dîmboviţa şi colaboratorii, Truşeşti, monografie arheologică, 1999, p. 521.

6 A. Crîşmaru, Un topor de aramă descoperit în

aşezarea Cucuteni A de la Drăguşeni (jud. Botoşani), în SCIV, 1970, 22, 3, p. 479-481; idem, Drăguşeni, Contribuţii la o monografie arheologică, 1977, p. 23-24, fig. 15/-1a; 15/2.

7 A. Niţu, P. Şadurschi, Săpăturile de salvare de la “Stânca Doamnei”, (sat Stânca – Ştefăneşti, judeţul Botoşani), în Hierasus IX, 1994, p.181-193.

8 Vl. Dumitrescu, H. Dumitrescu, M. Petrescu-

Dîmboviţa, N. Gostar, Hăbăşeşti. Monografie arheologică, Bucureşti, 1954; R. Vulpe, Izvoare. Săpăturile din 1936-1948, Bucureşti, 1957; C.M. Lazarovici, Copper artefacts and clay axes at Scânteia, în

120 ans des recherché. Le temps du bilan, Piatra-Neamţ,

2005, p. 117-122; E. Comşa, Neoliticul pe teritoriul României. Consideraţii, Bucureşti, 1987, p. 102-109; idem, Kupferverwendung bei den Gemeinschaften der Cucuteni-Kultur in Rumanien, in Prehistoriche Zeitschrift, 55,2, 1980, p.197-219.

Acestor piese le-am adăugat şi pe cele care atestă desfăşurarea activităţii unor meşteri specializaţi în metalurgia cuprului ce au lucrat aici. Este vorba despre un creuzet de turnat metal, descoperit în Gr. 4. O confirmare în plus a desfăşurării unor lucrări de metalurgie la Vorniceni o constituie prezenţa unor granule de cupru ce s-au găsit sub nivelul Locuinţei 8 şi descoperirea în L7 a unei bucăţi dintr-o turtă de bronz. Detectarea acestei bucăţi de bronz brute în aşezarea de la Vorniceni prezintă importanţă întrucât aceasta indică o activitate de atelier în această zonă lipsită de materia primă necesară obţinerii bronzului. Descoperiri asemănătoare putem aminti la Traian Dealul Fântânilor9, precum şi în aşezări aparţinând altor culturi din eneolitic10. Dezvoltarea activităţii metalurgice la Vorniceni este confirmată şi de descoperirea întâmplătoare a unui topor- ciocan de minerit. Piese de acest gen, cu o singură şănţuire , au fost descoperite în mediul cucutenian11, dar piesa poate fi atribuită în egală măsură epocii bronzului12, circulând pe un spaţiu vast ce poate indica atât obârşia cât şi spaţiul de circulaţie a acestui tip de unelte. Toporul- ciocan de la Vorniceni se află într-o stare de conservare foarte bună, fiind puţin afectat pe o singură latură în cadrul activităţii.
După începutul exploatării, prelucrării minereurilor cuprifere în neolitic şi utilizarea obiectelor de aramă – unelte, obiecte de podoabă, de prestigiu, evoluţia societăţii materiale a fost urmărită

9 H. Dumitrescu, Şantierul arheologic Traian (raionul

Buhuşi, regiunea Bacău), în Materiale, VII, 1961 a, p.

100-101.

10 I. Mareş, Metalurgia aramei în neo-eneoliticul

României, Suceava, 2002, p. 51.

11 Vl. Dumitrescu et alii, op. cit. Fig. 23/2-3.

12 P. Gherghe, Unelte de piatră aflate în colecţia

Muzeului Judeţean Gorj, Târgu Jiu, SCIVA, 38, nr. 2,

1987, 159-165; C. Schuster, Despre un anumit tip de

ciocan şi ciocan-topor neperforat din piatră de pe

teritoriul României, Thraco-Dacica, XIX, 1-2, 1998, 113-

144; Maja Kasuba, Elke Kaiser, Ein rillenhammer mit geritzen darstelungen aus Şoldăneşti, nordwestliches schawarzmeergebiet, în Analele Banatului, S:N. , Arheologie-Istorie, XVII, 2009, p. 175 – 198.

şi după acest indice tipologico-stilistic de prim rang, obiectele de bronz. Arheologii au încercat decelarea momentelor de evoluţie a comunităţilor omeneşti, în condiţiile în care unele piese au avut o perioadă îndelungată de utilizare fără a suferi modificări tipologice importante. Cercetările arheologice de la Vorniceni completează harta aşezărilor din epoca bronzului în spaţiul judeţului Botoşani, zonă în care s-au semnalat multe puncte atribuite acestei perioade istorice, dar în care s-au realizat destul de puţine invetigaţii arheologice, acestea vizând în primul rând alte perioade istorice. Amintim aici săpăturile arheologice de la Corlăteni13, Truşeşti14, cercetările de suprafaţă realizate cu ocazia elaborării Repertoriului Arheologic al Judeţului Botoşani15, apoi săpăturile arheologice de la Prăjeni16, Mihălăşeni17, Cotârgaci18, Brăeşti şi Crasnaleuca19. Descoperirile de pe teritoriul judeţului Botoşani au permis formularea unor concluzii importante privitoare la dezvoltarea acestei perioade istorice în partea de Nord a Moldovei, între Prut şi Siret. Fără a intra în amănunt, amintim că cele mai multe obiecte de bronz au fost descoperite accidental, puţine piese au fost recuperate cu ocazia

13I. Nestor, „Şantierul Valea Jijiei (săpăturile de la

Corlăteni)”, în SCIV, III, 1952, p. 84 – 94.

14Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Şantierul Truşeşti în SCIV,

IV, 1953, 1-2, p. 7-44; idem, Şantierul arheologic Truşeşti, în SCIV, V, 1954, 1-2, p. 7-33; M. Petrescu- Dîmboviţa, M. Florescu, A. Florescu, Truşeşti, Monografie arheologică, Bucureşti-Iaşi, 1999, p. 634-

636.

15 Al. Păunescu, P. Şadurschi, V. Chirica, Repertoriul

arheologic al judeţului Botoşani, I-II, Bucureşti, 1976.

16 N. Ursulescu, P. Şadurschi, Mormintele de inhumaţie

de tip Costişa, descoperite la Prăjeni(jud. Botoşani), in

SCIVA, 39, 1,1988, p. 45-52.

17 P. Sadurschi, O.L. Şovan, Necropola de tip Sântana de

Mureş-Cerneahov de la Mihălăşeni, judeţul Botoşani, în

Suceava, X, p. 841-846; O.L. Şovan, Necropola de tip Sântana de Mureş- Cernjachov de la Mihălăşeni, (jud. Botoşani), Târgovişte, 2009.

18 E. Moscalu, Săpăturile de salvare de la Cotârgaci

(comuna Roma, jud. Botoşani, în Hierasus, VII-VIII, p.

117-145.

19 L. Dascălu, Probleme ale bronzului târziu din Nord-

Estul României. Rit şi ritual funerar în cultura Noua, în

Hierasus IX, 1994, p.135-165; idem. Bronzul mijlociu şi

târziu în Câmpia Moldovei, Iaşi, 2007.

efectuării unor săpături sistematice, acestea încadrându-se într-un număr redus de tipuri, mai ales ace. Numărul redus de descoperiri a pieselor de metal în epoca bronzului poate sugera o reducere a activităţilor legate de metalurgia aramei şi totodată o reducere a circulaţiei unor astfel de piese. Aria de răspândire a pieselor arată că meşterii preocupaţi de metalurgie erau răspândiţi în tot spaţiul est-carpatic, aceşti meşteri deplasându-se la comunităţile care-i solicitau20. Diversitatea obiectelor se datorează acestor meşteri, aceştia imitând unele produse realizate în alte centre, răspândite pe un spaţiu larg, în perioade cronologice diferite.
Din epoca bronzului, la Vorniceni, Pod Ibăneasa au fost descoperite în timpul cercetărilor trei piese: un ac cu cap rulat Rollennadel, un vârf (de săgeată?), un străpungător. Cele trei piese amintite au fost descoperite în Cenuşarul I, ivit in SVIII, între metrii 24 – 50, la adâncimea de – 0,15 – 0,30 m.
Redăm mai jos catalogul pieselor de cupru şi de bronz descoperite în cadrul cercetărilor arheologice de la Vorniceni, cucuteniene şi de epoca bronzului.

20 M. Ignat, Metalurgia în epoca bronzului şi prima epocă a fierului din Podişul Sucevei, Suceava, 2000, p.

Piese cucuteniene

Catalogul obiectelor de cupru

1. Fragment de brăţară, Pl.1/7, nr. inv. 17472.

Fragment dintr-o spiră de brăţară, secţiune transversală rotundă pe toată lungimea piesei, confecţionată din sârmă de cupru. Descoperită în SXI, gr. 29. O piesă similară a fost descoperită la Scânteia21. Dimensiuni: Lungime: 50 mm; Diametru: 3 mm.

2. Ac de cupru (fragmentar), PL. 2/4, nr. inv 17473.

Confecţionat dintr-o sârmă subţire, îndoit, secţiune transversală rotundă. Descoperit în SVII, m 19, -1,00– 1,15 m. Piesă similară s-a descoperit la Scânteia22. Dimensiuni: Lungime: 60 mm; Diametru: 1,5 mm.

3. Vârf de ac (fragment), Pl.1/2, nr. inv. 17474.

Fragment cu secţiune transversală rotundă, vârf ascuţit. Descoperit în SXVII, Gr. 36, m
9, - 0,90 – 1m. Dimensiuni: Lungime: 25 mm; Diametru : 1,5 mm.

4. Străpungător, Pl..1/5 , nr. inv. 17 475.

Piesa are secţiune transversală rectangulară în partea proximală şi circulară (rotundă) în
partea distală, profilul drept. Descoperită în şanţul XI, m 86 la adîncimea de -1,40 - 1,47. Piese similare: Poduri23, Traian24. Dimensiuni: Lungimea: 85 mm; Diametru: 4mm.

5. Străpungător, Pl. 1/6,nr. inv. 17372

Obiectul are secţiunea transversală rectangulară(pătrată) şi capetele ascuţite. A fost descoperit în L11, car.64/d, la – 0,90 m. Piese similare: Traian25. Dimensiuni: Lungimea: 95 mmm; Diametru: 3 mm.

6. Străpungător, Pl. 1/3, nr. inv. 17476

Piesa are secţiune transversală circulară (rotundă), un vârf ascuţit, corodată. A fost descoperit în L8, car.20/b, la -0,70 m adâncime. Piese similare: Drăguşeni26, Hăbăşeşti27, Izvoare28. Dimensiuni: Lungime: 60 mm; Diametru: 3 mm.

7. Străpungător, Pl.1/4 , nr. inv. 17296

Obiectul , cu secţiune transversală circulară (rotundă), are un capăt ascuţit, celălalt puţin
turtit. Corodat. Descoperit în L6, car. 76, la adâncimea de – 0,70 m. Piese similare – aceleaşi
ca la piesa de la nr. 6. Dimensiuni: Lungimea: 72 mm; Diametru: 3 mm.

8. Ac cu buclă, Pl. 2/1, nr. inv.17477

Piesa are secţiunea transversală circulară, partea proximală are o buclă rezultată prin
îndoirea şi aplatizarea capătului, vârful ascuţit. Descoperit în SVIII, m 58, la adâncimea de –
0,65 m. Piese similare: Hăbăşeşti29. Dimensiuni: Lungimea: 70 mm; Diametru: 2 mm.

9. Obiect nedeterminat tipologic, Pl.2/2, nr. inv. 17479

21 .C.M. Mantu, S. Ţurcanu, Scânteia, cercetare arheologică şi restaurare, Iaşi, 1999, p. 126, fig. 280.

22 Ibidem, fig. 278.

23 D. Monah et alii, Poduri –Dealul Ghindaru. O Troie în Subcarpaţii Moldovei, Piatra Neamţ, 2003, p. 210, fig. 272.

24 C. Bem, Traian Dealul Fântânilor. Fenomenul Cucuteni A-B, 2007, fig. 395/2-3, 5-6.

25 Ibidem, fig. 395/4.

26 A. Crîşmaru, Drăguşeni. Contribuţii la o monografie arheologică, Bacău, 1977, fig. 15/2.

27 Vl. Dumitrescu et alii, Hăbăşeşti, 1954, fig. 29/5.

28 R. Vulpe, Izvoare, Bucureşti, 1957, fig. 272/1-2.

29 Vl. Dumitrescu, op. cit. fig. 29/7.

Piesa are capătul proximal lăţit şi rulat, secţiunea transversală circulară, fragmentată în două, pare a fi ruptă în capătul distal. Descoperit în S VIII, m 48, la adâncimea de – 0,70 m. Piesă similară: Hăbăşeşti30. Dimensiuni: Lungime: 65 mm; Diametru: 5 mm.

10.Mărgică tubulară, P.1/1, nr. inv. 17480

Piesa este realizată din foiţă prelucrată prin batere şi rulare, are un început de corodare. Descoperită în L6, SX, m 16, la adâncimea de – 0,90 – 1m. Piesă similară: Traian31. Dimensiuni: Lungimea: 12 mm, Diametru: 6 mm.

11.Sârma (fragment), Pl. 2/3, nr. inv.17484

Bucata de sârma este răsucită, are secţiunea transversală rotundă, este curbată, corodată.
Descoperită în L11, sub resturile prăbuşite ale cuptorului, la adâncimea de -0,80 – 1 m. Piesă similară: Scânteia32. Dimensiuni: Lungime: 90 mm; Diametru: 2mm.

12.Topor-ciocan tip Vidra (fragmentar), Pl.1/8, nr. inv. 17481

Piesa are tăişul semicircular, evazat la capete, secţiunea transversală a muchiei (a fragmentului) este pătrată, secţiunea longitudinală triunghiulară. A fost reutilizată drept daltă sau pană, cu urme de lovire în partea proximală. Descoperit întâmplător în pământul aruncat cu ocazia lucrărilor hidrotehnice în 2004. Piese similar în cadrul culturii Cucuteni: Cerchejeni33, Cucuteni34, Izvoare35, Mărgineni36. Dimensiuni: Lungime: 50 mm; Grosime
maximă: 23 mm.

13.Creuzet, Pl.2/5, nr. inv. 17453

Obiectul este lucrat dintr-o pastă grosieră, are coada ruptă din vechime. Interior este puternic ars, de culoare negru-cenuşiu. Găvanul are corpul circular, buza dreaptă, este prevăzut cu o zonă de scurgere în partea opusă cozii, fundul uşor rotunjit. Piesa este pictată exterior cu roşu pe fond crem. Decorul este compus din arcuri aşezate opus pe corpul vasului. Descoperit în Gr. 4. Piese similare: Poduri37. Dimensiuni: Diametru: 67 mm; Inălţime: 37 mm.

14.Topor-ciocan “de minerit”, Pl. 3/1, nr. inv. 17485

Obiectul38 este realizat dintr-o rocă de culoare negricioasă. Şanţul de înmănuşare se află în jumătatea proximală a piesei, şi are formă semicirculară, cu lăţime uniformă. Zona cefei are formă aproape pătrată, cu colţurile rotunjite, suprafaţa plană, şlefuită accentuat. Părţile laterale
ale piesei sunt şlefuite mediu, iar una din laturile înguste este afectată de câteva desprinderi în urma lovirii uneltei de corpuri solide. Frontul activ (distal) este convex şi prezintă mici desprinderi. Braţul activ are contur trapezoidal, secţiunea transversală rectangulară. Piesa are lăţimea maximă în jumătatea distal. Descoperit întâmplător. Piese similare: Hăbăşeşti39. Dimensiuni: Lungime: 98 mm; Lăţime maximă: 41 mm.

Piese din epoca bronzului

30 Vl. Dumitrescu, op. cit. fig. 29/4.

31 C. Bem, op. cit. fig. 396/5.

32 C.M.Mantu, S. Turcanu, op. cit. fig. 82

33 Catalog, M.J. Bt., 1982, p. 2, fig. 10/1.

34 Al. Vulpe, Die Axte und Beile in Rumanien II, in P.B.F., IX, 1975, 5.

35 Gh. Dumitroaia, Săpături şi cercetări arheologice de suprafaţă în judeţul Neamţ (1987-1991), în Mem. Antiq. XVIII, p.287-

297.

36 D. Monah, Topoare de aramă şi bronz din judeţul Neamţ şi Bacău, în Mem. Antiq. XII-XIV, 1980-1982, p.31-36.

37 D. Monah et alii, Poduri – Dealul Ghindaru o Troie în Subcarpaţii Moldovei, Piatra Neamţ, 2003, p. 49, fig. 195-197.

38 Unealta aparţine tipului de topor-ciocan cu o singură şănţuire în care se încadrează toate ciocanele din cultura Cucuteni, însă piesa poate fi atribuită în egală măsură şi epocii bronzului având în vedere că aici se găsesc şi materiale din epoca bronzului.

39 Vl. Dumitrescu, op. cit. fig. 23/2-3.

1. Ac de podoabă, Pl. 2/7, nr. inv.17478
Acul (Rollennadel) are capătul proximal lăţit şi rulat, vârf ascuţit, secţiune transversală circulară. A fost descoperit în SXI, , car. 43, la adâncimea de -0,30 - 0,45m. Piese similare în judeţul Botoşani au fost descoperite în cadrul cercetărilor sistematice la Corlăteni40, Truşeşti41
. Dimensiuni: Lungime: 70 mm; Diametru: 2 mm.
2. Vârf, Pl.2/6, nr. inv. 17482
Piesa are secţiunea transversală rectangulară pe lungimea piesei, rotunjit şi ascuţit spre capăt ul distal. Prelucrată prin turnare. Descoperit în Cenuşar I, S VIII, car. 46, -0,15 – 0,30. Dimensiuni: Lungime: 64 mm; Diametru maxim 5 mm.
3. Străpungător Pl. 2/8, nr. inv. 17483
Piesa, cu profil romboidal are secţiunea transversală rectangulară , iar spre capetele ascuţite, uşor îndoite, secţiunea este rotundă. Obiectul este lucrat prin batere, foarte bine conservată, acoperită cu patină nobilă, suprafaţa lucioasă. Descoperit în Cenuşar I, SVIII, car. 22, la – o,15 – 0,30 m. Dimensiuni: Lungime: 70 mm; Diametru maxim: 5 mm.

40 I. Nestor, Şantierul Valea Jijiei (Săpăturile de la Corlăteni) în SCIV, III, 1952, p. 84-94; M. Petrescu- Dîmboviţa, Date noi relativ la descoperiri de obiecte de bronz de la sfârşitul epocii bronzului şi începutul Hallstattului din Moldova , în Arh. Mold., II-III, 1964, p. 251-267.

41 A. Florescu, Contribuţii la cunoaşterea culturii Noua, în Arh. Mold. , II-III, p. 143-203, fig. 23/7 şi 17; M. Petrescu-

Dîmboviţa, op. cit. p. 251-267, fig. 7/17 şi 19.

3 4 5

1 L-0,012

L-0,06

L-0,075

L-0,09

L-0,025

L-0,05

Pl. 1 Obiecte de aramă cucuteniene

http://wWVII.eimec.ro/revista-Forum-cultural-Botosani

- -

Planşa 2. Obiecte de aramă cucuteniene (1-4); creuzet de lut ars (5); obiecte metalice din epoca bronzului (6-8).

http://wWVII.eimec.ro/revista-Forum-cultural-Botosani

(

o l

Planşa 3. "Ciocan de miner"

http://wWVII.eimec.ro/revista-Forum-cultural-Botosani

PATRIMONIU MOBIL

Eminescu – realitate şi sublimare poetică (15)

dr. Valentin Coşereanu

Dacă în legătură cu lacul, imaginile ţin mai degrabă de retină, atunci când este vorba de izvor, ele se adresează urechii: izvorul sare407, se bate-n pietricele408; singuratice izvoare fac cu valurile larmă409, plâng în vale410; apa sună somnoroasă411, tremură pe prund412; izvoare blânde cad413, murmură414, suspină415, cântă416, fac larmă417; izvoare albastre/ Şoptesc ele-n de ele418 sunt sdrumicate peste pietre licurind […], suspină-n flori molatic […], coboară-n ropot dulce […] sar în bulgări fluizi419 sunt vergine şi sânte420. Armonii cu rezonanţe auditive perfecte între cele două entităţi (a naturii, dar şi a naturii sufletului uman) – devin un întreg de lavă inseparabilă: Numai murmurul cel dulce/ Din izvorul fermecat/ Asurzeşte melancolic/ A lor suflet îmbătat.421

Chiar şi atunci când autorul face o descriere în proză, tot efectele auditive predomină: În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se

sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua şi toată noaptea.422 Când nu se întâmplă aşa, imaginile trec către categoria senzaţiilor: Râuri reci, izvoare reci423; poetul se întoarce însă repede la cele preferate: Dacă cineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi înţeles că jelea într-o lungă doină – pe Ileana, împărăteasa cea bălaie a lui Făt- Frumos. Dar cine să înţeleagă glasul isvorului într-un pustiu, unde pân-atunci nu călcase picior de om?424

Aşadar, izvorul e tâlcuit prin însăşi natura lui; trebuie să fii ales/iniţiat ca să-i înţelegi glasul, căci prin chiar natura lor, izvoarele sunt de lume date-uitării425, sunt singuratece426. Tocmai de aceea când îndrăgostiţii se vor culca lângă izvorul/ Ce răsare sub un tei427, la rându-le, ţinându-le isonul, izvoare spun poveşti428. Între cei doi îndrăgostiţi şi izvorul fermecat există o relaţie simbiotică: Se întreabă trist izvorul/ Unde mi-i crăiasa oare?/ Părul moale despletindu-şi/ Faţa-n apa mea privindu- şi/ Să m-atingă visătoare/ Cu piciorul?429
Element omogenizator ritmurilor cosmice şi al poemelor eminesciene, o stare armonică în sine, izvorul dă o armonie cu totul specială şi stărilor sufleteşti (Un cer de stele dedesubt/ Deasupră-i cer de stele430), în aşa fel încât
– exact ca-n cele două ceruri oglindite unul
într-altul – în poemul eminescian fizica şi metafizica spaţiului să ocupe un loc central, – constituind mediul ontic al evenimentului poetic; în felul acesta două momente spaţiale se desfăşoară după o fenomenologie particulară.431 Eminescu nu face altceva decât să transforme, printr-o curioasă alchimie metafizică, orizontul fizic în zarişte lăuntrică432. El include într- o sinteză organică orice formă de spaţiu fizic şi orice câmp energetic sufletesc, pentru ca apoi, la finele mişcării
21

fenomenologice din fiecare poem, să dea spaţiilor deschidere ad indefinitum433, adică să facă – după propria sa expresie – ruptura dintre lumea bulgărului şi lumea ideii.434

De acolo, din lumea bulgărului
ipoteştean şi-a tras poetul sevele, identificându-se cu tot ce vedea în afară, întrucât copilăria este nemurirea însăşi (s.n.), în al cărei cerc de atracţii magice omul s-a aflat de când lumea.435

3. NIVELURI DE SUBLIMARE

POETICĂ

Dară ochiu-nchis afară înlăuntru se deşteaptă

(Scrisoarea III)

A sufletului spaţiu e însuşi el

(Povestea magului călător în stele)
În Dicţionarul explicativ al limbii române, pentru termenul (a) sublima se dă următoarea explicaţie: (despre corpuri chimice) a trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă436 – cum se întâmplă îndeobşte. Dar întâlnim şi sensurile: a (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare, şi figurativ: a (se) purifica, a (se) rafina437.
Pornind de la principiul că literatura e o aventură a fiinţei438, interesează în principal sensurile date de un autor sublimării poetice. În capitolul anterior, Topoi esenţiali, s-a încercat definirea câtorva dominante ale operei reprezentând categorii laitmotivice ale întregii creaţii. Acestea se constituie în puncte reale de plecare spre altceva, spre noua realitate alcătuită din imagini care se concretizează în urma procesului de sublimare poetică; despre cele două realităţi se poate spune că trăiesc fervent şi dihotomic, întocmai ca-n sugestia baudelaireană din Corespondenţe.
Depistate cu precădere în poezie, însemnele realităţii secunde (în sens barbian) sunt: locul şi rolul creatorului, intensitatea şi adâncimea gândirii, imaginea iubitei, erosul, motivul germinării universale, cerul înstelat şi îngerii, sunetul cornului, al clopotului şi buciumului; luna, somnul, somnolenţa şi visul, lumile siderale, muzica sferelor, zborul şi plânsul, insula lui Euthanasius.
Împărţirea în cele două categorii şi aprofundarea lor în două capitole distincte a fost făcută după dihotomia criteriilor: pragmaticideal, materialimaterial, realimaginar, fizicmetafizic, toate cu menţiunea că al doilea termen reprezintă ceea ce încearcă să fie definit contextual prin dominanta metafizică intrinsecă procesului de sublimare poetică.

Înaintea descifrării a ceea ce s-a petrecut în magma ascunsă a gândirii poetice pentru a se ajunge la stadiul sublimării, sunt necesare unele precizări de metodă. Spre deosebire de capitolele anterioare, în care demersul a focalizat teme ce ţineau direct de realitatea ipoteşteană şi erau susţinute preponderent prin documente de arhivă, în acest capitol opera va fi privită ca un tot indestructibil şi tratată aşa cum a conceput-o Eminescu pe tot parcursul creaţiei, întrucât evoluţia poetului sub aspectul lărgirii continue a orizontului său spiritual, ca şi sub aceea al desăvârşirii mijloacelor, este lipsită de orice efect în planul temelor esenţiale. Sub raportul acestora din urmă, Eminescu nu devine, ci este el însuşi de la început până la sfârşit439.

Aşadar, întregul operei poetice va fi tratat ca un ghem incandescent; nu se caută nicăieri un fir – ca în mitul Ariadnei – pentru a ajunge la celălalt capăt. Munca nu şi-ar avea rostul cuvenit, iar vălmăşagul existent în întregul torsului său ar duce la ceea ce Eminescu însuşi n-ar fi vrut, căci un scriitor genial se prezintă într-un raport de perpetuă egalitate cu sine, nu prin situarea la acelaşi nivel a etapelor creaţiilor sale, ci prin unitatea
22

invulnerabilă a mobilurilor ei interioare

(s.n.)440.
* * *

Cum termenul metafizic este definit ca parte a filozofiei idealiste, având ca obiect fenomenele care nu pot fi percepute prin simţuri, care depăşesc cadrul experienţei441 şi cum Heidegger spunea că metafizica face parte din «natura omului»442, atunci nu rămâne decât să vedem ce este în fapt metafizica443, aşa cum o vede Heidegger, dând răspuns propriei sale interogaţii filozofice: Metafizica este modalitatea de a întreba trecând dincolo de fiinţare, în aşa fel încât fiinţarea să poată fi redobândită, ca atare şi în întregul ei, pentru înţelegere444. Admiţând că gândirea însăşi este contradictorie445 (s.a.), cum sublinia Pompiliu Crăciunescu, metafizica, aşa cum este înţeleasă în timpurile moderne se dovedeşte […] liantul discret şi unic al tuturor domeniilor spiritului446.

Or, formaţia teoretică a lui Eminescu este filozofia însăşi. A tradus din Immanuel Kant, într-o perioadă când canoanele limbii române nu erau fixate, cu atât mai puţin cele ale exprimării filozofice. Şi a făcut-o exemplar. Cât priveşte liantul tuturor domeniilor spiritului, acesta este revelat cu asupră de măsură în caietele manuscris. Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, Eminescu considera propunerea magistrului de a-şi asuma mult-grăitoarea calitate de profesor de filozofie […] îndeajuns de măgulitoare şi în acord cu întreaga mea aplicare firească447.
Aspiraţiile lui Eminescu erau, însă, cu totul altele; ca orice mare poet, el a tins spre straturile înalte ale sublimării. Evident că nu era mulţumit cu cât deprinsese la şcoală, fie ea şi cea a studenţiei vieneze, din moment ce el însuşi, în aceeaşi epistolă citată anterior, face afirmaţia justă că renaşterea intuitivă (s.n.) a gândirii lor (Kant şi Schopenhauer, n.n.) în mintea mea, cu mirosul specific de pământ proaspăt al propriului meu suflet, nu s-a

desăvârşit încă448. Principiul fenomenului în cauză este surprins în toată complexitatea lui de Alonso Amado în lucrarea Materie şi formă în poezie: Contemplând o realitate circumscrisă sieşi, poetul o pătrunde atât de adânc cu privirea-i sfredelitoare încât reuşeşte să ne dea o intuiţie sentimentală (s.n.) asupra lumii şi vieţii, ridicând prin aceasta umila realitate concretă a existenţei la planul înalt al realităţilor ideale şi al esenţelor.449

Aşadar, când se vorbeşte de metafizica poetului trebuie făcută distincţia între intuiţia sentimentală, care presupune implicare (una obligatorie), şi intuiţia rece, a ideilor filozofului, transpuse în materia gândirii sale. De aceea, termenul ales în titlu este sublimare şi nu transcendere. Sublimarea – în cazul acesta sublimarea poetică – este esenţa fenomenului, care trece de la viaţă la poezie, fără nici o altă intermediere. Spun la poezie şi nu la filozofia platonică ori la cea fenomenologică a ideilor şi a esenţei, căci creaţia poetică nu se dezvoltă necesarmente dintr-o concepţie metafizică [...], după cum nici organul poetic nu este o intuiţie intelectuală, care ar realiza de ce anume florile sunt flori şi nu pomi sau şoareci, de ce anume cerbii sunt cerbi, ochii ochi, durerea durere şi micimea micime, ci o intuiţie sentimentală (s.n.) care coboară până-n străfundul diferitelor obiecte, le dezghioacă din convenţionalismul viziunii realiste şi le transformă în simboluri […].450
Aşa stând lucrurile, forţa aproape divină a marilor poeţi constă şi se manifestă în obiectivarea durabilă şi fidelă a acestei atmosfere emoţionale şi a lumii create, care coboară adânc în ea; în crearea unei structuri cu sens (s.n.), a unei construcţii în care elementele structurale sunt sensul emoţional al lucrurilor şi nu lucrurile înseşi451. Poetul este asemenea viermelui de mătase: el îşi creează propria viaţă şi atmosferă – alta decât cea a prea comunei realităţi înconjurătoare  contribuind cu mijloace proprii la înţelegerea celei din urmă.
23

Trăirea obişnuită este ca o zbatere veşnică a valurilor mării, învălmăşindu-se continuu în eterna-i neodihnă452, pe când cealaltă trăire, trăirea poetică, este un flux al intuiţiei care constă într-o viziune penetrantă asupra realităţii, în descoperirea unui sens (s.n.) al lucrurilor mai adânc decât cel practic, pe care li-l conferă intelectul nostru453. Cu menţiunea că emoţiile poetului se află într-o relaţie pe deplin armonică cu întreaga panoplie a realităţii vii, el nu e purtătorul unei viziuni asupra lumii care să fie ordonată într-o cunoaştere raţională cu un sistem propriu de referinţe, precum filozofii; şi nici nu are nevoie de o perspectivă totală, exhaustivă, asupra lumii şi vieţii, oricât de difuză ar fi ea, ci de o perspectivă personală (s.n.) asupra lucrurilor, adcvată acestui unic moment (adecvată unităţii emoţionale a momentului), de o intuiţie care nu se teme

că, în alte împrejurări, ar intra în conflict cu alte moduri nepereche de intuiţie454.

Mai mult decât atât, glisând în spaţiul transdisciplinarităţii, Basarab Nicolescu afirmă că poezia este suprema

aproximare cuantică a lumii. Mecanica

cuantică descrie mecanica universului, în timp ce poezia îi revelează secreta dinamică455. Această interferenţă supra- reală a celor două entităţi care se unesc în Absolut, dincolo de marginile comune ale zărilor văzute de oamenii obişnuiţi, este surprinsă şi în apropierea făcută de Emil Cioran între poet şi profet; ei nu demonstrează, fiindcă gândul lor este fiinţa lor; ideea nu se deosebeşte de existenţa lor. […] Până şi Dumnezeu gândeşte în fragmente; în fragmente absolute456.

NOTE

406 Idem, Opere I, ed. cit., p. 79.

407 Ibidem, p. 157.

408 Ibidem, p. 389.

409 Ibidem, p. 404.

410 Ibidem, p. 54.

411 Ibidem, p. 121.

412 Ibidem,, p. 75.

413 Ibidem, p. 223.

414 Ibidem, p. 67.

415 Ibidem, p. 207.

416 Idem, Opere IV, ed. cit., p. 52.

417 Idem, Opere III, ed. cit., p. 176.

418 Idem, Opere IV, ed. cit., p. 411.

419 Idem, Opere I, ed. cit., p. 85.

420 Idem, Opere VII, ed. cit., p. 200.

421 Idem, Opere I, ed. cit., p. 67.

422 Idem, Opere VII, ed. cit., p. 121.

423 Idem, Opere VI, p. 517.

424 Ibidem, p. 322.

425 Idem, Opere V, ed. cit., p. 482.

426 Idem, Opere III, ed. cit., p. 176.

427 Idem, Opere I, ed. cit., p. 101.

428 Ibidem, p. 100.

429 Idem, Opere II, ed. cit., p. 136.

430 Idem, Opere I, ed. cit., p. 176.

431 George Popa, Spaţiul poetic eminescian, ed.

cit., p. 186.

432 Ibidem, p. 202.

433 Ibidem, p. 203.

434 Mihai Eminescu, Opere XVI, Bucureşti,

Editura Academiei R.S.R., 1989, p. 34.

435 Iosif Cheie-Pantea, De la Eminescu la Nichita Stănescu, Timişoara, Editura Excelsior Art, 2002, p. 48.

436 Academia Română, Institutul de Lingvistică

„Iorgu Iordan“, Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p. 1033.

437 Ibidem.

438 Jean-Pierre Richard, Literatură şi senzaţie,

Bucureşti, Editura Univers, 1980, p. 11.

439 Ştefan Cazimir, Stelele cardinale. Eseu despre

Eminescu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975, p. 8.

440 Ibidem, p. 5.

441 Florin Marcu, Marele dicţionar de neologisme,

Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2002, p. 549

442 Martin Heidegger, Repere pe drumul gândirii,

Traducere şi note introductive Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu, Bucureşti, Editura Politică,1988, p. 50.

443 Ibidem, p. 15.

444 Ibidem, p. 47.

445 Pompiliu Crăciunescu, Eminescu – paradisul

infernal şi transcosmologia, prefaţă de Basarab

Nicolescu, Iaşi, Editura Junimea, 2000, p. 29

446 Ibidem, 26.

447 Mihai Eminescu, Opere XVI, Bucureşti,

Editura Academiei R.S.R., 1989, p. 48.

448 Ibidem.

449 Alonso Amado, Materie şi formă în poezie, În

româneşte de Angela Teodorescu-Martin, Prefaţă

de Mihai Zamfir, Bucureşti, Editura Univers, p.

123.

450 Ibidem, p. 123.

451 Ibidem, p. 122.

452 Mihai Eminescu, Opere IV, Bucureşti, Editura

Academiei R.P.R., 1952, p. 408.

453 Alonso Amado, Op. cit., ed. cit., p. 15.

454 Ibidem.

455 Basarab Nicolescu, Teoreme poetice, traducere

în limba română de L. M. Arcade, prefaţă de Michel Camus, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1966, p. 93.

456 Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Bucureşti,

Editura Humanitas, 1996, p. 114.

Judeţul Botoşani în primele luni ale ocupaţiei sovietice. Memoriile inedite ale lui Dimitrie Russu, prefectul judeţului

Botoşani -7 aprilie-17 august 1944 (6)

Marcel Varga

În ziua de 10 mai sunt chemat la Comandament de Maiorul Comandant Novoselov în scopul ca să dau o declaraţie ce se va imprima pe o placă pentru Radio Moscova de felul cum se comportă Armata Sovietică pe teritoriul nostru. Textul a fost următorul: „Din ziua intrării Armatei Sovietice în Botoşani, eu, Dimitrie Russu, sunt Prefectul acestui judeţ. Am acceptat această demnitate cu un singur scop, ca să iau toate măsurile, care depind de mine în calitate de Prefect pentru a uşura pe cât e cu putinţă toată populaţia judeţului, care nu s-a evacuat cu armatele româno-germane, de greutăţile inerente războiului. Mulţumită înţelegerii pe care am găsit-o la Comandamentul sovietic scopul meu a fost în bună parte atins. Actualmente ţăranii noştri au posibilitatea de a-şi face muncile de primăvară în toată liniştea. Viaţa oraşului Botoşani s-a normalizat: magazinele, restaurantele şi pieţele publice sunt deschise. Alimentarea cu apă, oprită vremelnic din cauza bombardamentului aviaţiei germane, se face astăzi normal. Ţin să mai adaug, că, dacă cetăţenii, cari au evacuat oraşul de frica ca acesta să nu fie un câmp de război, ar fi rămas pe loc, şi ei şi Ţara ar fi câştigat de pe urma aceasta”71.
Pentru că contact cu judeţul nu puteam avea din cauza lipsei mijloacelor de transport m-am gândit, că ar fi bine ca să convoc întâi pe administratorii moşiilor părăsite, adică aşa zisele Comitete ţărăneşti72 şi lucrul acesta l-am făcut în
ziua de duminică 18 iunie 1944. În sala de consiliu din Palatul Administrativ se strânsese lume multă în cadrul convocării, însă printre ea se infiltrase şi alte elemente străine între cari pot menţiona şi pe Colonelul de artilerie, prizonier, din armata noastră Maltopol73, cu un mic număr de grade inferioare.
Printr-o cuvântare ocazională lămuresc rostul convocării, greutăţile ce le- am întâmpinat din cauza plecării autorităţilor, că acum ne înfăţişăm în faţa autorităţilor militare cu un judeţ organizat, cu ordinea restabilită, cu securitatea vieţii şi avutului nostru, fiecare putându-şi continua activitatea sa, că acest fapt ne-a pus într-o lumină favorabilă în faţa autorităţilor cu care am început o conlucrare rodnică; că este necesar ca munca, organizarea şi administrarea moşiilor părăsite să fie efectuate în condiţii bune cu gând cinstit şi curat pentru ca ţărănimea să-şi câştige nu numai valori materiale trecătoare, ci şi un prestigiu moral şi o conştiinţă ţărănească cinstită absolut necesară României de mâine; că stăpâni pe destinele noastre să muncim cu râvnă, căci numai în felul acesta vom putea veni în ajutorul fraţilor noştri de dincolo şi vom contribui cu fapta noastră la eliberarea Ţării şi la înfăptuirea păcii. Apoi ia cuvîntul Directorul Prefecturii care lămureşte lumea în chestii de detaliu a convocării.
25

I se dă cuvântul săteanului Iuşcă din Măşcăteni, organizatorul Comitetelor ţărăneşti de pe lângă Serviciul bunurilor. Dânsul însă deviază de la scopul convocării, înscriindu-se în nota de politician, atacând toate guvernele ce s-au perindat de la războiul trecut şi dând aspect convocării unei întruniri publice politice. Tot în felul acesta glăsuieşte şi Colonelul de artilerie Maltopol, încât noi oficialii ne găseam într-o situaţie penibilă. După ce s- au terminat cuvântările lumea s-a retras liniştită, eu însă personal am rămas foarte amărât, reproşându-mi că am inaugurat prima întrunire comunistă în Palatul Prefecturii fără ca să ştiu, că s-a pus la cale aşa ceva.
De la această dată comuniştii reprezentaţi numai prin jidani şi câţiva creştini au început a activa mai intens şi neplăcându-mi deloc această atitudine a lor în situaţia nenorocită în care ne aflam noi, la o ocazie binevenită l-am apostrofat în cabinetul meu pe şeful comuniştilor locali, dr. Salzberg, care avea şi calitatea de medic primar de judeţ. La observaţiile mele ce i le-am adresat, el nu-mi răspundea aproape nimic. Îmi făcea impresia că regretă, însă în realitate nu era decât o prefăcătorie iudaică.
Pentru a repara această greşeală, fără voia mea, convoc la 25 iunie 1944 pe toţi primarii din judeţ, cărora le arăt ce am izbutit să realizez în administraţie -punerea pe picioare a tuturor instituţiunilor publice- întronând o disciplină prin ajutorul căreia lucrurile s-au îndreptat mult şi rog întreg corpul Primăriilor să-mi dea ascultare, iar ei unanim îmi răspund, că da. Citez pe cei mai merituoşi dintre ei, cari s-au relevat în administrarea comunelor cât şi [printr-un] comportament corect şi demn faţă de Armata Roşie aducându-i serviciile cuvenite.
Sâmbătă, 30 iunie 1944 sunt anunţat de Comandament -Maior Cerneiev, un tânăr foarte cumsecade şi amabil- că voi fi vizitat de o misiune de presă anglo- americano-sovietică. După ce această misiune a vizitat Comandamentul şi
Primăria, la ora 12.30 a sosit la Prefectură; era compusă din vreo 15 persoane din care nu lipseau şi chinezi. Am întâmpinat-o în sala de primire cu următoarele cuvinte pronunţate în limba franceză cu claritate şi energie: „Très honorés hôtes, /Messieurs les Commandants,/Messieurs,/Au nom de la population de la ville et du département de Botoşani je vous exprime les sentiments de bonheur et de satisfaction que nous éprouvons tous à l'occasion de la visité des très distingués émissaires des grandes puissances alliés. Nous considérons cette haute visite comme le symbole de l'entente et de l'ésprit de bienveillance que ces grandes puissances ont manifesté toujours vis-à-vis du peuple roumain. Marquant l'aube de temps nouveaux, nous considérons cette visite comme un premier pylon de l'avenir, qui signiefera sans doute une eternelle entente et un sincère amour de collaboration entre les peuples de la terre. Nous profitons de cette occasion pour souligner la manière plus que civilisée et pleine de compréhension avec laquelle l'armée rouge et ces commandants ont traité notre population au premier instant de l'entrée sur notre teritoire et tout le temps, qui s'est écoulé depuis. Nous avons aidés et encouragés tout le temps, et nous pouvons déclarer à presant que nous avons reorganisé et normalisé la vie du départament, qui avait été abandonné à un certain instant à la dérive et menacé de tomber aux griffes de l'anarchie. Notre population a compris ce traitement et fait tout ce qui est en son pouvoir pour prouver par sa collaboration, q'elle a compris que l'armée rouge n'est pas entrée comme occupante, mais comme éliberatrice. Avec l'espoir qui dans ce court espace du temps les distingués hôtes sentiront les sentiments du profond attachement de la population du département, nous les assurons de notre entier concours et nous nous mettons à leur disposition pour l'accomplissement de la mission dont vous êtes les horteurs”.74
O plăcută impresie mi-a lăsat
jurnalistul francez cu care am convenit mai
26

mult, spunându-mi între altele că cunoaşte Bucureştii şi Constanţa, rămânând încântat de frumuseţile ţării noastre. După o despărţire amiabilă, membrii delegaţiei jurnaliere s-au îndreptat cu maşinile către Mănăstirea de maici „Agafton” din apropierea oraşului pentru a o vizita. Maica Stareţă mi-a adus la cunoştinţă că oaspeţii au fost plăcut impresionaţi de primirea şi ordinea din mănăstire.
La 9 iulie 1944 am convocat o adunare a elementelor Camerei de agricultură pentru a ne consfătui şi a lua măsuri pentru strângerea recoltei. Un plan de lucru a fost stabilit de Directorul Camerei, care a fost adoptat de adunare cu obligaţia de a-l pune în practică cât mai în grabă, nesilit, dar cu bărbăţie, cu vrednicie pentru ca scopul să fie atins.
La această adunare a luat parte din partea Comandamentului Maiorul Jukov, care a rămas foarte mulţumit de măsurile luate, stabilind împreună şi cota de grîu cuvenită sătenilor 33% -iar restul de 7% pentru Serviciul bunurilor, în contul cheltuielilor de suportat; deci 60% pentru armată şi 40% pentru săteni şi Serviciul bunurilor- o socoteală foarte mulţumitoare pentru toată lumea.
La 14 iulie 1944 am luat jurământul Primarului de Botoşani, imberbului Carol Artberger (mamă unguroaică şi tată neamţ-caretaş) creştin şi ai consilierilor săi, recomandându-le între altele ca cu toţii să se apropie sufleteşte în aşa fel încât să formeze un suflet mai mare, mai puternic pentru înfruntarea greutăţilor ce stau în cale în administrarea oraşului.

NOTE

71. Textul acestei proclamaţii a apărut şi în primul număr (19 iunie 1944) din “Graiul Liber”, ziarul de front al

Direcţiei Politice a Armatei Roşii; redactorul-şef al acestei publicaţii era I. Gavrilov.

72. Primul Comitet Ţărănesc s-a creat în satul Măşcăteni din comuna Albeşti la 7 mai 1944, iniţiatorul fiind

Constantin Iuşcă; aceste organizaţii s-au extins rapid în întreg judeţul Botoşani, în luna iunie fiind create 101

Comitete care administrau 183 moşii, 138 iazuri, 81 livezi, 42 vii, 50 mori şi 145 păduri (Ionel Bejenaru, Lupta

maselor populare din judeţul Botoşani pentru instaurarea şi consolidarea regimului democrat-popular-1944-

1947 (I) în “Anuarul Muzeului Judeţean Vaslui, II, 1980, p.435).

73. Colonelul Mihai Maltopol s-a născut în 1892 la Bucureşti, a urmat studiile militare la Berlin, dar odată căzut prizonier în Uniunea Sovietică a devenit unul dintre fondatorii diviziei “Tudor Vladimirescu” ajungând chiar “conducătorul politic” al acesteia; a participat la luptele din nordul Moldovei alături de Armata Roşie, iar mai târziu a devenit unul din membrii de bază ai Asociaţie Române pentru Strângerea Legăturilor cu U.R.S.S. (A.R.L.U.S).

74. La 8 iulie 1944 Legaţia română de la Lisabona a trimis Ministerului de Externe articolul apărut în “Daily

Express” referitor la vizita ziariştilor anglo-americani în judeţele Botoşani şi Dorohoi: “Prima impresie, lipsa de oprimare şi lipsa de încordare. Armata Roşie se ocupa de treburile ei. Populaţia civilă -ordonată, magazinele, băncile –închise. Raporturi prieteneşti între populaţie şi soldaţii ruşi. Ţărănimea se ocupa de lucrările agricole, dar în oraşe multă lume este fără ocupaţie. Autorităţile, funcţionarii, proprietarii, învăţătorii şi liberii profesionişti au plecat. Noii funcţionari afirmă că în cele 10 zile precedând sosirea ruşilor a domnit anarhia. Ruşii au introdus moneda de ocupaţie. Piaţa neagră. Proclamaţia Molotov este afişată pretutindeni. Decretele româneşti contra evreilor şi sindicatelor au rămas neabrogate dar practic înlăturate. Evreii au fost reinstalaţi în locuinţe şi s-a înfiinţat sindicatul general muncitoresc. La Camera de Comerţ, care a oferit recepţia ziariştilor, li s-a spus că acum 70% din membri sunt evrei. Circulaţia pe stradă este oprită înt re 9 seara şi 5 dimineaţa, iar întrunirile publice interzise”; cf. Aurel Sergiu Marinescu, Armata Roşie în România (1944-1958). Jafuri, violuri, crime, furturi, răpiri, tâlhării, confiscări, devastări, rechiziţii, sechestrări de persoane, vol. I, Bucureşti, Ed. Vremea, 2001, pp. 64-65.

Mărturisiri din perioada comunistă – portrete, eseuri şi schiţe (8)

Gheorghe Bâgu

ALEXANDRU HRIB

Încerc să schiţez, sub principiul „timpul decantează şi istoria selectează”, o mică parte din biografia unui erou român Alexandru Hrib, convins fiind că mai târziu istoria îl va aşeza şi pe el alături de toţi cei ce au luptat, au suferit şi s-au sacrificat pentru binele şi propăşirea neamului românesc.
Născut în iunie 1914, în comuna Vorniceni, din judeţul Botoşani, a rămas orfan de război de la vârsta de doi ani, crescând alături de cei patru fraţi sub îngrijirea şi supravegherea plină de devotament, dragoste şi competenţă a mamei, care a trudit din greu până i-a văzut mari. Termină patru clase primare în comuna natală, apoi se prezintă la examenul de admitere pentru a urma Şcoala Normală „Alexandru Vlahuţă”. Reuşeşte şi după 8 ani o absolvă cu calificativul „foarte bine”. Amintirile cele mai frumoase, mai duioase şi mai dragi le are din timpul şcolarizării. Şcoala normală este aşezată la marginea unei păduri de stejari din comuna Şendriceni – Dorohoi, într-un loc pitoresc, lângă un frumos lac, lângă care nopţile erau de basm. Ne povesteşte că în luna mai adormea în corul brotăceilor, în cântecul privighetorilor şi în parfumul teilor. După terminarea şcolii a suplinit în mai multe comune ca învăţător, apoi a fost luat în armată şi trimis la Şcoala Militară de Ofiţeri de rezervă din Bacău. Cu acelaşi calificativ cu care a absolvit Şcoala Normală, a absolvit şi Şcoala de Ofiţeri de Rezervă şi a fost lăsat la vatră.
A mai funcţionat ca învăţător în comuna Bârnova de lângă Iaşi, apoi în satul Liveni, azi George Enescu, din Dorohoi, până în anul 1938, când a fost concentrat şi trimis la graniţă.
Mai târziu a fost transferat ca sublocotenent mitraliere în orăşelul Ştefăneşti de pe râul Prut. Aici a stat mai bine de un an.
Tuturor li se urâse, îşi mai umpleau timpul cu jocul de cărţi, de şah, cu cititul şi mai totdeauna, către seară, trimiteau ordonanţa la un gospodar din satul Stânca, să le cumpere vin. Vinul îi mai scotea din
amorţeala de zi cu zi, din acea monotonie care-i obosea şi-i plictisea. A venit şi vara cu călduri mari, praf şi roiuri de ţânţari. Dimineaţa făceau instrucţie şi tot felul de teme de luptă cu plutoanele, iar după amiaza stăteau tolăniţi la soare povestind tot felul de întâmplări, snoave, sau citind câte o carte ce trecea din mână în mână.
Uitaseră cu toţii de război şi de multe ori se întrebau: de ce mai stau pe graniţă, nu sunt deajuns grănicerii care apără frontierele ţării? Ce rost mai aveau ei? N- aveau voie să facă baie în Prut, totuşi în zilele toride se bălăceau pe lângă mal. Şi timpul se scurgea în acea atmosferă apăsătoare din care reuşeau să evadeze,
seară de seară, la câte un pahar de vin.
În ziua de 21 iunie 1941 li se ordonă să nu părăsească posturile deoarece se va da un comunicat important. Erau obişnuiţi cu astfel de ordine comunicate, încât şi-au văzut de treburile lor ciocnind mai departe câte un pahar. Nu au trecut nici două ore şi ordinul a fost repetat: nu părăseşte nimeni postul, urmează un important comunicat. În situaţia aceasta au rămas pe loc şi au aşteptat. Pe la orele 23, pe când îi furase somnul, au fost treziţi din nou de câtre un apel prin care erau atenţionaţi să fie pregătiţi pentru orice acţiune. Imediat după miezul nopţii, în noaptea solstiţiului de vară, li s-a comunicat: „Atenţie!” Atunci au auzit vocea mareşalului Antonescu, care într-o scurtă expunere plină de îndemnuri la recucerirea Basarabiei a spus:
„Ostaşi vă ordon, treceţi Prutul! Dezrobiţi din jugul roşu bolşevic pe fraţii voştri cotropiţi, ştergeţi pata de dezonoare din cartea neamului şi umbra umilinţei de pe frunţile şi epoleţii voştri. Treceţi Prutul!”.
Au rămas cu toţii înmărmuriţi şi de entuziasm şi de bucurie, dar şi de frică. Ordinul era atât de categoric încât i-a zdruncinat puternic şi cu inimile bătând încercau să se întărească, dar nu s-au scurs nici cinci minute şi au auzit glasul căpitanului de companie:
- Companie, ascultă comanda la mine: încărcaţi armele, pregătiţi mitralierele, pregătiţi bărcile pneumatice şi fiţi gata de atac!
În acelaşi timp din spatele liniilor în care se aflau, au început să bubuie tunurile. Bătea artileria română asupra adăposturilor ruseşti ... A început războiul! Au părăsit tranşeele, au coborât către Prut, l-au trecut şi în zori erau pe pământ basarabean. De aici înainte, luptând cu mult curaj, zi de zi şi noapte de noapte, au împins armatele sovietice până la Nistru, eliberând în curs de două săptămâni pe fraţii noştri basarabeni, apoi frontul s-a îndreptat spre Odesa unde s-au dat lupte grele şi unde în unele zone au fost ţinuţi pe loc câte 10-15 zile, zone în care au existat mari pierderi. Era toamnă, era rece şi începuseră ploile. Acolo unde se oprea înaintarea se săpau tranşee şi rămâneau pe loc până la noi dispoziţii. În timpul ploilor viaţa în tranşee
era insuportabilă. În tranşee se strângea apa, se forma noroi şi nu aveau nici o posibilitate de a se odihni. Nu exista loc unde să te poţi rezema sau unde să pui capul, să poţi să dormi câteva ore, să te relaxezi. Toate acestea le cunoştea inamicul, care ataca încontinuu. Pentru a scăpa de mâlul şi huma din adăposturi erau bucuroşi să treacă la atac şi să iasă din aceste şanţuri mocirloase.
Nu dura mult şi se auzea comanda:
- Ostaşi, salt înainte! Părăseau tranşeele şi după 7-8 metri se culcau la pământ şi îşi puneau lopata Lineman în dreptul capului pentru a se proteja de gloanţele duşmanului apoi aşteptau comanda care urma:
- Salt înainte! Şi tot aşa până se apropiau de şanţurile sovieticilor. Aici se
dădeau lupte pe viaţă şi pe moarte. Cădeau
mulţi din ambele părţi. Dacă vedeau ruşii că nu există altă scăpare începeau să se retragă. Atunci ai noştri urmărindu.-i strigau: Ura! Ura! Ura! până când sovieticii se opreau în noi adăposturi, săpate dinainte în spatele frontului. Românii, obligaţi de noua situaţie, culcaţi pe burtă, săpau gropi în care intrau şi se adăposteau de furia gloanţelor. În felul acesta se oprea înaintarea, dând posibilitatea trupelor să se odihnească. Aşa luptând şi câştigând cu greu teren s-a ajuns la porţile Odesei, care a capitulat şi a intrat sub administraţia românească, în ziua de
24 octombrie 1941. Ne-a costat foarte scump: 62.000 de ostaşi şi 980 de ofiţeri morţi.
În urma luptelor înverşunate duse pentru dezrobirea Basarabiei şi în continuare pentru cucerirea Odesei, regimenul 29 infanterie a suferit mari pierderi, motiv pentru care a fost nevoit să treacă la refacere în oraşul de reşedinţă Dorohoi. În această perioadă de lupte grele de la Prut până la Odesa, sublocotenentul Hrib, datorită modului său ager de a se descurca şi datorită modului inteligent în care şi-a condus plutonul pe câmpurile de bătaie, grija faţă de subalterni, ingeniozitatea, prezenţa de spirit, curajul, vitejia şi devotamentul l-au avansat la
29

gradul de locotenent şi l-au decorat cu una
din cele mai mari distincţii: ordinul
„Coroana României” cu Spade şi Panglică
cu gradul de Cavaler.
În timpul cât regimentul s-a găsit în refacere, locotenentului Hrib i s-a încredinţa comanda unui pluton de mitraliere din oraşul Paşcani, oraş muncitoresc, unde începuse să se infiltreze bolşevismul. Aici a stat până în februarie
1944, când a fost trimis din nou pe front. În luptele de la Budeşti-Ghica din judeţul Neamţ, a fost grav rănit şi internat în spitalul din Focşani, apoi transferat la spitalul militar din Slatina. După spitalizare a intrat în concediu medical, iar în ziua de 26 mai 1945, după terminarea războiului a fost demobilizat. Intrat în viaţa civilă a funcţionat ca învăţător în satul său natal Vorniceni, până la 1 decembrie 1946, când este numit director la Şcoala Primară nr. 1 din satul Boteşti, judeţul Neamţ.
Încă din 1945, imediat după demobilizare, s-a înscris în Partidul Naţional Ţărănesc, pentru care a făcut propagandă în alegerile din 1946, insistând, explicând şi îndemnând populaţia să voteze „Ochiul” (sigla Partidului Naţional Ţărănesc).
Din noiembrie 1946 până în 1950 a fost mereu hărţuit şi persecutat de către organele de securitate pentru că era ţărănist şi pentru faptul că s-a opus colectivizării agriculturii.
Cunoscându-l din război pe căpitanul Mohu Constantin, pe care-l ştia şeful unei organizaţii subversive, anticomuniste, denumită „Frontul Patriei”, i-a cerut acestuia să fie şi el înscris printre cei care luptă pentru dreptate. Mohu s-a bucurat mult că mai are un camarad de nădejde alături de el şi i-a dat un pachet de manifeste antisovietice pentru a le împărţi, în cel mai strict secret, populaţiei. Le-a luat, şi în câteva nopţi a reuşit să le plaseze lipindu-le pe gardul primăriilor, şcolilor şi pe la magazinele săteşti dintr-o serie de comune ca: Bodeşti, Dobreni, Girov, Serbeşti, Soci, oraşul Piatra Neamţ etc. Securitatea s-a alertat de urgenţă şi a trecut
la arestări. Auzind Mohu pe cine a arestat, s-a grăbit să meargă la Hrib în satul Soci, unde a ajuns în ziua de 25 noiembrie pe la ora 21. Părea foarte agitat, foarte prudent şi foarte atent cu pistolul Bereta în mână. Pe la miezul nopţii s-au auzit bătăi în poartă. Hrib s-a grăbit să vadă cine bate. Erau doi civili care s-au prezentat şi s-au legitimat drept ofiţeri de securitate şi care au pretins că vor să meargă în casă pentru a discuta o serie de probleme arzătoare. Mohu văzându-i, s-a blocat în altă cameră. Un securist s-a repezit la Hrib, l-a prins de piept şi i-a pus pistolul la tâmplă, iar celălalt i-a imobilizat soţia. În timpul acesta Mohu a forţat un geam, a ieşit în curte, a deschis uşa pe unde au intrat securiştii şi a tras două rafale de pistol automat deasupra capetelor celor din casă. Speriaţi cei doi s-au adăpostit unul după Hrib, iar celălalt după soţia acestuia, ca în cele din urmă să se culce la pământ, timp în care soţii Hrib au reuşit să fugă şi să dispară în noapte. Mohu s-a retras şi el destul de abil, dar a fost rănit de un glonţ la picior. Aşa rănit s-a băgat într-o fântână, dispărând din ochii securităţii care l-a căutat până a doua zi la prânz şi nu l-au găsit. După câteva zile şi nopţi de zbucium şi fugă s-a întâlnit familia Hrib cu Mohu şi cu mai mulţi luptători în casa lui Ojică din satul Valea Albă, comuna Războieni.
De aici înainte au devenit cu toţii luptători contra organelor comuniste de represiune. S-au mutat noapte de noapte dintr-un pod de casă în altul sau dintr-o claie de fân în alta, începând de la Cetatea Neamţului prin Pipirig, Nemţişor, Mănăstirea Agapia şi aşa mai departe. În ziua de 17 iunie 1951 pe când se găseau în podul casei locuitorului Axinte din comuna Săbăoani, de lângă Paşcani, au fost trădaţi chiar de către proprietar. Casa era înconjurată de securişti care i-au somat să se predea. Înarmaţi cu grenade şi pistoale automate, cunoscând terenul şi văzând ce cordoane de militari existau în jurul casei, s-au aruncat în luptă. Toţi au căzut în afară de Hrib şi soţia sa, care au fost prinşi după hornurile de pe acoperiş . au fost legaţi de
30

mâini şi de picioare, legaţi la ochi şi aruncaţi într-un camion unde au întâlnit şi alţi luptători de sub comanda lui Mohu: Alexandru Popa şi I. Olistor din satul Buzeşti, Gavrilă din satul Miroslăveşti, preotul Filip Nicolae, preotul de la Boureni şi alţii. Au stat aşa până s-a înnoptat, apoi au fost duşi prin Piatra Neamţ la securitatea din Bacău. Aici a urmat ancheta. Cu toţii au declarat şi au recunoscut că n-au fost şi nu sunt de acord cu colectivizarea, adică să predea averea, munca moşilor şi strămoşilor, să-şi predea pământul, vitele şi plugul unor oameni fără căpătăi, unor chiulăi, beţivi şi haimanale ai satelor. Oricât şi orice ar fi recunoscut tot nu era de ajuns, şi-i luau la bătaie, şi-i chinuiau ţinându-i dezbrăcaţi şi flămânzi în întuneric, cu picioarele goale în apă rece câte 48 de ore, altă dată îi puneau să alerge pe genunchi şi pe coate ducând în spate câte un securist până înroşeau duşumelele cu sângele ce le ţâşnea din mâini şi din picioare. Tot ce declarau nu era suficient şi nu-i slăbea până nu indicau şi locul unde se află Mohu şi ceilalţi bandiţi. Ei mărturiseau şi se jurau că nu cunosc, că din noaptea când au fost atacaţi în casa lui Ojică nu mai ştiu nimic de Mohu. Nu erau crezuţi şi-i băteau mereu la tălpi, apoi cu funia udă pe spate şi din nou îi întrebau: unde este Mohu?
Răspundeau că nu ştiu şi iar îi luau la torturat cu câini, cu pisici pe care le trăgeau şi le făceau să-i zgârie pe faţă, pe capul tuns, pe mâini şi cu tot felul de invenţii bestiale şi dezumanizante inventate de ignoranţii şi călăii de la securitate. Dar în zadar.
Într-o noapte preotul Filip Nicolae s-a sinucis. Torturile şi ancheta au durat din 17 iunie 1951 până în ianuarie 1953, când Mohu a fost trădat de cetăţeanul Tănăselea din zona Boureni, în casa căruia se adăpostea. Mohu, dându-şi seama că nu mai are nici o scăpare, mai întâi la lichidat pe trădător, pe Tănăselea, apoi a intrat în luptă cu securitatea. Din casă, din adăpost, a luptat 24 de ore: când trăgând de pe o fereastră, când de pe alta, când de pe
acoperiş sau din uşă până i s-a terminat muniţia, iar ultimul cartuş şi l-a tras în cap şi în felul acesta s-a terminat cu Mohu, considerat de securitate cel mai mare bandit. După moartea lui Mohu cei din
„Frontul Patriei”, închişi la Bacău în număr de 12, au fost legaţi şi transportaţi la Tribunalul Militar din Iaşi, unde au primit condamnări între 20 şi 25 de ani de muncă silnică, de la Iaşi au fost duşi la Jilava apoi la Capul Midia (Canal), unde au fost supuşi unui regim de exterminare, la Aiud şi în cele din urmă la exploatarea minieră Cavnic.
La Cavnic au lucrat în subteran la extragerea minereului de plumb, galenă (sulfură de plumb naturală), într-un mediu puternic silicifiat până în anul 1956. De aici au fost transferaţi la Baia Sprie, la exploatarea de stibină (sulfură naturală de stibiu), localizată şi aceasta în roci silicioase, unde au lucrat până în anul
1958, când mina s-a închis şi eu au fost transferaţi la închisoarea Gherla.
De la Cavnic, Baia Sprie şi Gherla, Hrib îşi aminteşte figura celui mai mare torţionar şi călău cunoscut în puşcăriile comuniste şi anume de căpitanul Tudoran. La Gherla a muncit la atelierul de mobilă până la 1 august 1964, când a fost pus în libertate. Au sperat că au scăpat de
întuneric şi de umilinţe şi că au devenit oameni liberi într-o societate liberă. Dar n- a fost aşa, au fost consideraţi tot bandiţi. Până a fi puşi în libertate au murit în închisoare nouă combatanţi din organizaţia
„Frontul Patriei”, adică din cei doisprezece condamnaţi de Tribunalul Militar Iaşi au văzut libertatea numai trei: opt au murit în
puşcărie şi unul s-a sinucis.
Cei ce s-au pierdut în urma torturilor, a
frigului şi a subnutriţiei, sunt: Bodoaşcă Gavril – preot
Alistor Constantin – agricultor din
satul Buzeşti
Popa Alecu
Amarandei Gheorghe – agricultor din satul Soci
Movileanu Gheorghe
Grigoriu? – agricultor din satul Cârligi
31

Gorgos?
Bordei? – agricultor din satul Şerbeşti Filip Nicolae – preot, s-a sinucis Mohu Constantin – mort în luptă.
În lumea aşa zis liberă pe care a dorit- o, Alexandru Hrib n-a fost acceptat ca învăţător, a fost repartizat în fabricile de cărămizi „Lupta pentru Pace” din Dorohoi.
Până la urmă şi aici a fost considerat periculos „merele putrede strică şi pe cele bune” şi i s-a desfăcut contractul de muncă. Rămas fără posibilitatea de a-şi câştiga existenţa, după ce a bătut pe la mai multe uşi cu intervenţii şi nenumărate ploconeli, a fost încadrat ca muncitor la
centrul de Energie Electrică unde a lucrat doi ani şi de unde a fost epurat ca
necorespunzător.
A luat-o de la început cu rugăminţi şi umilinţe până a fost reprimit, de data aceasta, într-un post mai acceptabil pregătirii sale şi anume merceolog în comerţul de stat, unde a activat până în anul 1974, când domnul Pintilie Octav, şeful serviciului comercial, în prezent deputat P.D.S.R., l-a obligat să iasă la pensie. Neavând anii necesari pentru a fi pensionat, deoarece anii munciţi la Cavnic, Baia Sprie şi Gherla n-au fost consideraţi ani activi, a beneficiat de o pensie atât încât să nu moară de foame. În felul acesta bătrâneţile i-au fost un calvar, muncind din greu, în special în agricultură, reuşind astfel să-şi mai îndulcească amarul.
Copilul său a rămas în perioada arestării sale la mama soţiei; când nu împlinise doi ani. A crescut, a fost bun la învăţătură, harnic şi cuminte, dar când a fost să dea examen la liceu, n-a fost acceptat, deoarece era fiu de bandit.
În situaţia aceasta, bunica l-a înfiat, i-a schimbat numele şi a reuşit să termine o facultate, astăzi fiind inginer la Oneşti.
Hrib a fost un bun român ca şi sutele de mii care au umplut gropile comune, omorâţi de răutateşi ignoranţa comunistă.
În cei 45 de ani de guvernare totalitară
a fost distrusă ţărănimea, temelia ţării, s-a distrus cultura, intelectualitatea şi biserica. Dacă ţara s-ar fi dezvoltat în ritmul anilor
1938-1944, aşa cum începuse, eram şi noi acum în rândul ţărilor civilizate, dar am fost ţinuţi în loc de o hoardă incompetentă, fără neam şi fără Dumnezeu, supravegheată, îndrumată şi dirijată de Moscova, care până la urmă a reuşit să ne aşeze în coada Europei.
Cu toţii ne amintim că din cele 39 de nume de dizidenţi existente pe lista întocmită în seara zileri de 22 decembrie
1989, adică în ziua în care a izbucnit revoluţia, au mai rămas doar două: Sergiu Nicolaescu şi Dan Marţian şi aceştia pătaţi şi plini de păcate. Cei ce au avut merite de dizidenţi recunoscuţi în perioada comunistă şi de adevăraţi revoluţionari, nu mai există. Profitorii s-au ales cu fotolii confortabile, de exemplu: Adrian Năstase, Oliviu Gherman, Văcăroiu, Văcaru, Dumitraşcu, Chebeleu şi mulţi alţii care au devenit aşa, peste noapte, anticomunişti. Ce legătură mai au aceştia cu revoluţia, cu dizidenţa? Pentru cine s-au jertfit tinerii şi pentru cine a suferit întreaga viaţă Alexandru Hrib şi alte sute de mii ca el? Pentru o serie de inculţi, ce au cântat osanale la perechi prezidenţiale analfabete ce ne-au condus un sfert de veac ţinându- ne în frig, în întuneric şi hrănindu-ne cu gheare de găini şi copite de porc?
Suntem obligaţi să reamintim că burghezia din trecut, adică cei dinaintea instalării comunismului, erau oameni şcoliţi, erau oameni de bun simţ, modeşti, iar chiaburii erau gospodarii şi fruntaşii satelor, pe când cei proveniţi din clasa muncitoare, aşa cum se vorbea în şoaptă, proveniţi din clocitori, posedau o pataşama care le dădea dreptul să se creadă intelectuali, plini de ei, distanţi, aroganţi şi mari specialişti. În realitate se născuse o nouă clasă alcătuită din oameni fără profesie: activiştii de partid. Aceştia ne-au adus ţara la sapă de lemn, aceştia au judecat, condamnat şi omorât pe românii ce se opuneau distrugerii neamului şi bisericii.
Holocaustul comunist a fost mult mai dur şi mai criminal decât cel nazist (şi datorită extinderii lui în timp şi spaţiu).
32

Soljeniţîn afirma că pentru a se lupta contra ticăloşiei comuniste, singurul mijloc este acela de a arăta adevărul şi numai adevărul. Ne întrebăm: era normal ca în ziua de 22 decembrie 1989 când a învins revoluţia, o serie de nomenclaturişti să poarte banderole tricolore, iar tovarăşii şi fraţii lor de partid şi de luptă să poarte cătuşe? Ne mai întrebăm cum de noua putere şi-a condamnat tovarăşii de luptă, în timp ce criminalii adevăraţi ca Nicolski, Dulgheru, Drăghici şi mulţi alţii au fost lăsaţi liberi şi chiar protejaţi?
Paradoxal şi de necrezut: astăzi în Parlament se joacă Hora Unirii ţinându-se de mână victimele cu călăii. Într-adevăr de necrezut.
Din nou ne întrebăm: pentru cine a luptat şi a suferit toată viaţa Alexandru
Hrib? Pentru cine s-au sacrificat şi au
murit sute de mii de buni români?
Să sperăm că se va termina odată şi odată cu aceşti nemernici şi că societatea, aşa cum este normal, va merge înainte şi va merge bine, indiferent că în prezent, profitorii au pus mâna pe putere.
Generaţiile sunt trecătoare ca şi perioadele istorice care se succed cu caracteristicile ce le definesc. Societatea se purifică în timp şi adevărul rezultă din lupta celor buni, harnici şi inteligenţi cu lichelele şi parveniţii fără merite. „Timpul decantează şi istoria selectează”.
Alexandru Hrib şi toţi cei nedreptăţiţi
şi oropsiţi vor fi recunoscuţi de posteritate şi aşezaţi de către istorie în locul pe care îl merită. Se vor vărsa lacrimi şi li se va alina suferinţa cu florile recunoştinţei.

Istoria Liceului”Mihai Eminescu” Botoşani (13)

Mihai Matei

Pe parcusul anului, liceul a fost inspectat de Petrescu Zoiţan, din Ministerul Instrucţiunii, care a asistat la unele ore şi în final făcând aprecieri pozitiva cu privire la desfăşurarea activităţilor şcolare şi extraşcolare184.
În raportul de sfârşit de an întocmit de directoarea şcolii şi înaintat ministerului se arată că frecvenţa şi disciplina elevilor a fost destul de bună, mai ales ca urmare a măsurilor luate de Conferinţa şcolară de a nu se motiva absenţele decât numai de părinţi sau corespondenţii elevilor în persoană. În legătură cu disciplina se arată că „n-am trecut cu vederea nici cea mai mică abatere de la prescripţiile regulamentare. Orice abatere a fost pedepsită conform cu art. 252 din Regulament. Nu am avut de aplicat pedepse prea aspre, cea mai mare a fost eliminarea, pe timp de o săptămână, a câtorva eleve de curs superior şi în genere pentru motivul nerespectării

uniformei şcolare, impuse de minister.” 185

Tot în raport, în ce priveşte programa analitică, se face observaţia că „această supraîncărcare de ore nu poate fi decât dăunătoare copiilor, iar orele de după- amiază devin un adevărat supliciu”. Conferinţele s-au ţinut conform Regulamentului Şcolar şi ordonate de minister, scopul lor fiind citirea şi interpretarea unor ordine şi dispoziţii privitoare la normele de învăţământ şi aducerea la cunoştinţa cadrelor didactice a unor măsuri luate de minister pentru bunul mers al învăţământului.
În conferinţe, arată mai departe raportul, s-au făcut observaţii privind notarea elevilor cu calificative. Astfel, profesoara Charlotte Sibi aduce următoarele argumente: „credem că nu e o justă apreciere a situaţiei copiilor, e în avantajul unora şi dezavantajul altora. Întregul corp didactic e de părere de a se introduce din nou notarea cu cifre, fiind şi
33

un criteriu mai just în clasificarea la finele anului şcolar. Lipsa de precizie e un mare neajuns şi a deprinde pe elevi cu ea înseamnă a pregăti pentru viaţă fiinţe superficiale; cerem deci cu insistenţă revenirea la note; nu e metodă învechită, este singura modalitate de apreciere justă, nepărtinitoare, unde hotărăşte calculul şi nu dispoziţia celui ce apreciază” 186.
Capacitatea internatului, se spune în acelaşi raport, a fost de 80 locuri, dar s-a ocupat numai 50, datorită faptului că elevele fiind din judeţ nu dispun de sumele necesare plăţii mesei şi cazării. Se solicită acordarea a mai multe burse pentru anul şcolar următor.
În ce priveşte activitatea Comitetului Şcolar, se face, pe merit, elogiul muncii desfăşurate de Octav Lupaşcu, decedat pe neaşteptate, fiind regretat de membrii acestui organism, cât şi de colectivul de cadre didactice.187
Ziarul „Ştirea”, din Botoşani, publică articolul „Un palat cultural”, semnat de Ion Vlad. In articol este evocată iniţiatiuva profesorului Nicolae Bidner, preşedintele „Ligii Culturale”, de realizarea unui asemenea complex, în genul fundaţiilor „Rockefeller” sau
„Dallas”, un sediu al tuturor societăţilor
culturale, sportive şi patriotice.188
Acelaşi ziar consemnează un alt eveniment: inaugurarea Cimitirului Eroilor, din Botoşani, realizat de un comitet de acţiune condus de generalul Constantin Atanasescu Mavrocordat, prefectul judeţului şi I. Romanescu, primarul oraşului. Evenimentul are loc în ziua de 21 noiembrie 1934.189
În anii 1933-1934, problemele şcolii ţin de faptul că statul român a emis o serie de legi şi s-a angajat pe linia protejării economiei naţionale, devenind primul acţionar. S-au adoptat o serie de măsuri privind încurajarea întreprinderilor, controlul activităţii unor carteluri, lichidarea şi reeşalonarea datoriei publice şi ţărăneşti.
Un mare număr din muncitorii industriali, ca şi tehnicienii şi inginerii
rămaşi fără ocupaţie au fost rechemaţi şi reangajaţi. Pe plan cultural, se pune tot mai mult problema lichidării analfabetismului, care în zona rurală afectase 48,6% din totalul populaţiei în 1936. Cum analfabetismul şi subculturalizarea ţinea departe de viaţa publică categorii întregi de cetăţeni, generalizarea culturii a fost considerată de oamenii luminaţi ai vremii drept „contribuţia cea mai de căpetenie pentru propăşirea, sub toate raporturile, a statului”.190 Tot în această perioadă Regele îşi pregăteşte, treptat, drumul către un regim tot mai autoritar în România.191
Anul de învăţământ s-a deschis pe
15 septembrie 1933 prin oficierea slujbei religioase de către preotul Sotir Simionescu, în asistenţa întregului corp profesoral şi a elevelor liceului. După un scurt cuvânt, rostit de preot, în care se urează spor şi succese în muncă, se desfăşoară conferinţa cadrelor, unde se aduc la cunoştinţă noile ordine şi dispoziţii primite şi unele modificări în programele analitice.192
În structura încadrării unităţii se produc unele modificări, dar reţinem ca suplinitoare şi detaşate două profesoare de elită, şi anume: Olga Savinescu şi, în continuare, Charlotte Sibi, nume ce vor căpăta rezonanţă poziitivă în istoria învăţământului liceal din Botoşani.
Între manualele folosite în acest an se remarcă cele de limbă franceză de la clasele I-IV ce au ca autoare pe Charlotte Sibi, Gabriela Leonardescu, Olga Savinescu şi Bantoş, iar la muzică şi geografie – manualele profesorilor liceului
„Laurian”, I. V. Luca şi M. Gr. Posluşnicu.193
La examenele de admitere în clasa I, în cele două sesiuni organizate s-au înregistrat, din nou, rezultate remarcabile, pe care le consemnăm: din cele 77 candidate prezentate, 7 au fost respinse; au reuşit 36 cu medii între 8 şi 9.66; 19 cu medii între 7 şi 7.66; 9 cu medii între 6 şi
6.66 şi numai 6 cu medii între 5 şi 5.66. În septembrie reuşesc 37 fete din 38 prezentate, majoritatea cu medii foarte
34

bune.194 Prin urmare, cu toată exigenţa cunoscută, în ce priveşte desfăşurarea învăţământului în această unitate, mulţi părinţi aici vor să-şi dea copiii, sau tocmai pentru acest lucru au această opţiune.
Dintre comemorările recomandate de minister reţinem atenţia deosebită dată pomenirii marelui om de stat I. G. Duca,
„răpus mişeleşte de o mână criminală”. Într-o atmosferă de profundă tristeţe profesoara M. Mascany-Duca, a evocat „în cuvinte bine-simţite” icoana ilustrului dispărut, care şi-a închinat scurta viaţă numai binelui public, lucrând între altele şi în calitate de Ministru al Instrucţiunii şi
deci, pentru propăşirea şcoalelor. După conferinţă, corpul profesoral şi elevele au
asistat la slujba religioasă oficiată de preotul Sotir Simionescu, la Biserica Sf. Ilie. A fost colectată suma de 1400 lei, cu care liceul a contribuit la realizarea şi
dezvelirea dezvelirea bustului distinsului
om. Bustul a fost aşezat în Piaţa Teatrului. (Acum nu ştiu unde este!?).
Reamintim, în contextul mersului şcolii, faptul că mişcarea legionară înregistrase acum un progres statornic în popularitate, graţie formelor neobişnuite de manifestare, ca organizaţie politică; spijin dat ţărănimii în gospodărie, comerţ destinat să elimine concurenţa străină, tabere de
muncă, totul şi toate desfăşurate într-o atmosferă de energie tinerească, captivantă. Dar, în acelaşi timp, s-a cultivat cultul morţii în slujba Căpitanului şi a mişcării, organizându-se ceremonii
religioase ipocrite, s-a promovat mult antisemitismul. De aceea, guvernul liberal I. G. Duca, sfătuit şi de N. Titulescu,
alarmat de consecinţele pe plan extern ale acţiunilor antisemite şi de afinităţile mişcării cu fascismul şi nazismul, a hotărât să dizolve, la 10 decembrie 1933, „Garda de Fier”.195
În timpul anului şcolar parcurs a fost făcută, prin diferite manifestări, pe clase şi pe şcoală, comemorarea Regelui
Albert, al Belgiei, încetat din viaţă datorită unui accident. Societatea de lectură condusă de G. Leonardescu editează acum
revista cu titlul „Gândul Nostru”, redactată de elevele clasei a VI-a ocupându-se, totdată, şi de funcţionarea unui cinematograf şcolar şi a unei bibllioteci ce a adunat peste 4000 de volume, aflată acum la dispoziţia elevilor unităţii.196
În zilele de 29 şi 30 ianuarie 1934, liceul „Carmen Sylva” a fost vizitat de C. Botez, inspector general, care în documentul încheiat consemnează: „Am găsit liceul ţinut în mare curăţenie, arhiva în cea mai desăvârşită ordine, profesoarele toate prezente şi punctuale în îndeplinirea datoriei”.197
Între anii 1927-1937, în liceu au
fost efectuate următoarele inspecţii, soldate cu procese-verbale: din 46 inspecţii, 6 sunt pe probleme de contabilitate; 7 sunt inspecţii generale; 6 efectuate de inspectori secundari şi 27 sunt de specialitate, multe efectuate pentru acordarea gradului definitiv. Consemnările concluzive, deosebit de pozitive, atestă prestigiul la care a ajuns liceul îndată semicentenar.198
De exemplu, inspectorul de specialitate Margareta Dinculescu, sin Bucureşti, asistă la orele de educaţie fizică, pe profesoara Adela Petrovici, titulara catedrei. „La clasa a III-a, s-a făcut un program de gimnastică, fără aparate. Elevele, bine pregătite şi bine conduse, au executat corect. La clasa a V-a, profesoara face o lecţiune de dansuri româneşti. D-şoara Petrovici munceşte conştiincios. Rezultatele la care ajunge sunt mulţumitoare”.199
Ziarul „Ştirea”, din 12 mai 1934, consemnează: „Zece Mai, festivitate veterană, intrată în sentimentul maselor, ca un eveniment anual, de strălucire şi exuberanţă, s-a sărbătorit ieri în localitate într-un cadru impresionant. După slujba de la Uspenia, a început parada militară, au defilat cohortele de cercetaşi şi cercetaşe, ofiţerii fără trupă, regimentele

37 Infanterie, 8 Roşiori şi 7 Călăraşi, Liceul de băieţi şi Liceul „Carmen Sylva”. Parada a fost primită de comandantul garnizoanei Botoşani, generalul Atănăsescu (călare).” O manifestare

patriotică, înălţătoare, cu mare valoare educativă pentru elevi.200
În raportul încheiat de Elena Haralamb, directoarea unităţii, la sfârşit de an, şi înaintat ministerului, este ridicată din
nou problema extinderii spaţiului de
şcolarizare, propunându-se etajarea clădirii existente, în care scop un arhitect local a şi elaborat un proiect şi un deviz de lucrări ce se ridica la suma de 4-500.000 lei.
În ce priveşte colaborarea cu familia, raportul specifică faptul că adunările generale cu părinţii s-au ţinut conform indicaţiilor, cea mai importantă fiind cea din 8 mai 1934, adunare ce fusese recomandată de minister a se ţine, prin ordinul nr. 80.696. Aici s-au dezbătut probleme legate de disiplina elevelor şi s-a informat că, s-a înfiinţat „Liga pentru ocrotirea şi educarea tineretului”, din care făceau parte toţi părinţii elevilor. Acum s-a dispus purtarea obligatorie a uniformei şi pe timpul vacanţei şcolare mari şi în zilele legale de sărbătoare.201
Despre internat, raportul informează că suma anuală pentru întreţinere a fost de 90.000 lei, cu unele reduceri pentru elevele fără posibilităţi financiare suficiente. Comitetul şcolar a continuat să ajute cu burse două eleve, iar din diferite cotizaţii încasate – o elevă. Se solicită ministerului burse pentru
sprijinirea întreţinerii şi cazării a mai multor eleve, deoarece vizitele făcute la gazde arată o situaţie de promiscuitate şi absenţa elementarului confort pentru studiu.202
Este evidenţiată activitatea
Comitetului Şcolar, care a creat două fonduri permanente aducătoare de venituri: este vorba de „Fondul Lucreţia Blebea”, reprezentând donaţie în bonuri a căror dividende anuale vor forma un premiu pentru cea mai bună (şi săracă) elevă din clasa I şi “Fondul I. Romanescu” ale cărui dividende vor fi premiul pentru cea mai bună (şi săracă) elevă din clasa a VII-a.203
În anul de învăţământ 1934-1935, s-a dat o dispoziţie prin care orele ce
depăşeau o catedră să fie puse la dispoziţia profesorilor tineri, care puteau fi numiţi, fără a avea normă întreagă, aceasta urmând să fie întregită, în altă unitate şcolară. În
felul acesta pe 5 ore de limbă franceză este încadrată profesoara Maria Paula Adamiu,
licenţiată în litere la Universitatea din Sorbona. A predat şi istoria în liceu, profesoara Aglae Theodor pensionându-se pentru limită de vârstă.
În acelaşi timp, alte inspecţii sunt făcute de preotul Inspector general Cezar Vuza, care asistă la lecţiile părintelui Sotir Simionescu şi participă la orele ţinute de
B. David, profesor de religie mozaică.
Încadrarea liceului pe anul şcolar 1934-1935:

Nr. crt.	Numele şi prenumele	Modul cum funcţionează	Obiectul	Nr.ore	Observaţii
	Pr. Sotir Simionescu	definitiv	religie	3	Completare Şcoala Profesională Fete
	Ana Horga	provizoriu	l. română	5	-
	Gabriela Leonardescu	definitiv	l. română, filosofie	4	-
	Veronica Alexievici	provizoriu	l. română		Catedră Şcoala Normală fete
	Maria Mascany	definitiv	l.latină, elină		-

Charlotte Sibi	definitiv	l.franceză	5	Detaşată de la Şc. Normală fete
Maria Adamiu	suplinitoare	l.franceză	5	Completare Şcoala Comercială fete
Natalia Vasiliu	suplinitoare	germană	9	În locul lui Nemţeanu
Sabina Botez	definitiv	istorie	5	-
Elena Ene	definitiv	geografie, drept	5	-
Magdalena Placa	definitiv	matematică	1	-
Felicia Ionescu	provizor	matematică	3	Catedră Şc. Prof. Fete
Margareta Grigoriu	definitiv	matematică	3	Catedră Şcoala Comercială fete
Aspazia Ţupa	suplinitoare	matematică		-
Margareta Cadelcu	definitiv	fizică	7	-
Elena Haralamb	definitiv	şt. naturale	0	Directoare
Lucia Simion	provizor	şt. naturale	2	-
Valentina Mihăilescu	definitiv	muzică	0	Compl. Şc. Prof. Fete
Aspazia Chersin	definitiv	caligrafie, desen	5	-
Adela Petrovici	definitiv	gimnastică	5	-
Netty Adam	definitiv	lucru	4	-
Elvira Chiroiu	definitiv	gospodărie	0	-

În ziua de 13 octombrie 1934, s-
au suspendat cursurile, ca urmare a doliului instituit, cu ocazia funeraliilor lui L. Barthou, fost ministru de externe al Franţei, devotat prieten al românilor, asasinat odată cu regele Alexandru al Iugoslaviei, la Marsillia.204 Cu această ocazie, profesoara de istorie S. Botez, a susţinut o interesantă expunere în faţa elevilor, scoţând în evidenţă meritele, pe plan internaţional, ale marelui om de stat francez dispărut. Manifestări pline de ecou s-au realizat şi cu ocazia înhumării lui R. Poincaré, fost preşedinte al Republicii Franceze.205 În luna aprilie, s-a închinat o oră marelui român Mihail Kogălniceanu, când G. Leonardescu, în expunerea sa
remarcă rolul acestei personalităţi în
punerea temeliilor statului român modern.
În luna februarie 1935, s-au
sărbătorit 20 de ani de existenţă a Teatrului
„Mihai Eminescu” din Botoşani. Teatrul s- a inaugurat la 21 decembrie 1914, el realizându-se la iniţiativa d-lui Hariton Haritonovici, director al Băncii Naţionale din Botoşani şi a lui Dimitrie Ursian, primar al oraşului. Lor li s-au alăturat alţi oameni de vază ai oraşului Botoşani. Teatrul a costat 400.000 lei, avea 700 de locuri, fiind socotit cel mai frumos din Moldova.
La festivităţile desfăşurate, elevele Liceului „Carmen Sylva” au realizat dansuri şi apoi au cântat alături de corul Liceului „A.T. Laurian”.
37

NOTE

184 Anuarul liceului de fete „Carmen Sylva”, pe anul şcolar 1933-1934, pag. 4-5

185 Idem, pag. 15

186 Anuarul liceului „Carmen Sylva”, pe anul şcolar 1933-1934, op. cit., pag. 18-20

187 Florin Constantiniu, O istorie sinceră ..., op. cit., pag. 344

188 Şt. Ciubotaru, Pagini din istoria învăţământului botoşănean, op. cit., pag. 103

189 Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Liceul „Carmen Sylva”, Registrul de inspecţii pe anii

1927-1937, filele 23 – 24

190 Idem, fila….

191 Idem, fila 37

192 „Ştirea”, An, IV , nr. 185, din 12 mai 1934

193 „Ştirea”, An. IV, nr. 181, aprilie 1934

194 În şedinţa din 20 august 1934, Comitetul Şcolar aprobă aceste taxe, pentru anul şcolar 1934-1935:

- taxă frecvenţă - 2500 lei Casa Şcoalelor aprobă aceste taxe, conform proces-verbal;

- taxă specială - 500 lei Condica anilor 1934-1941; Pe parcursul anului şcolar, acum,

- cotizaţia membrilor - 100 lei ca şi altădată, se vor aproba, de către Comitetul Şcolar, scutiri

- anuar şi …………. - 40 lei şi reduceri de taxe, la cererea părinţilor elevelor.

- taxă bibliotecă - 100 lei Aproape nu există şedinţă a Comitetului Şcolar, în care să nu se prezinte cereri de scutire şi de reducere a taxelor, la care erau obligate elevele. Mai toate cererile elevelor care învăţau şi se purtau în spiritul regulamentului erau aprobate, ceea ce făcea şcoala adorată şi în acelaşi timp releva munca plină de succes, de corectitudine, de umanism a comitetului Şcolar, a membrilor săi (n.n. – M.M.)

195 Anuarul Liceului „Carmen Sylva” pe anii 1933-1934, op. cit., pag. 54-57

196 Chronique de l’humanite nouvelle edition Misea Jour Jasquen, 1989, Paris, pag. 1056

197 Idem, pag. 1057

198 „Ştirea”, An. V, nr. 225, februarie 1935

199 Gabriela Leonardescu, op. cit., pag. 132

200 Crucea Roşie din România (1876-1976), Bucureşti, 1976, pag.78

201 Arhivele NaţionaleDirecţia Judeţeană Botoşani, Fond Liceul „Carmen Sylva”, Dosar nr. 7/1939, fila 2-4; vezi

şi Botoşanii în 1932, op. cit., pag. 187

202 „Revista Şcolii”, anul XV, nr. 3-4, martie-aprilie, 1938, pag. 24

203 Gabriela Leonardescu, op. cit., pag. 138

204 „Ştirea”, An. VI, nr. 281, februarie 1936

205 Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Liceul „Carmen Sylva”, Dosar 4/1936-1937, Fila 32

206 Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Botoşani, Fond Comitetul Şcolar al Liceului de fete „Carmen Sylva”, Registrul de procese-verbale ale comitetului, pe anii 1934-1941, Proces verbal din 30.V.1936; Proces-verbal din

23 octombrie 1936

„Sfinxul” culturii româneşti

Mihai C.V.Cornaci, Coriolan Chiricheş

Apariţia ilustratelor maxime este greu de a fi precizată în timp şi a fi localizată într-un anumit spaţiu geografic.
Colecţionarea acestor piese de către cei pasionaţi a determinat apariţia MAXIMAFILIEI apreciată ca fiind „cea mai tânără” ramură a filateliei. Această preocupare – devenită în timp pasiune, presupune o nouă modalitate mai
complexă de colecţionare a unor piese formate din cărţile poştale ilustrate pe faţa cărora au fost aplicate şi obliterate mărci
poştale.
Astfel de realizări poartă denumirea
de TCV (timbre côté vue).
În timp, subiectele ilustrate pe mărcile poştale capătă o mare diversitate multiplicând existenţa similitudinii dintre acestea şi subiectele conţinute în imaginile cărţilor poştale existente în circulaţie şi pe care erau aplicate.
Denumirea acestor piese de ILUSTRATĂ MAXIMĂ (carte maximă) a fost atribuită în anul 1932 de către M. Lacestre colecţionar francez de c.p.i. din
Melun fiind considerat „naşul” acestor gen de piese deşi „părinţii” rămân necunoscuţi undeva în ultimii ani ai sec. al XIX-lea.
Atât literatura de specialitate cât şi regulamentul F.I.P.1 definesc ilustrata maximă (I.M.) ca fiind „piesa filatelică alcătuită din trei elemente constitutive (marca poştală, cartea poştală ilustrată şi ştampila), care respectă în ansamblu
concordanţele de subiect (imagine) de loc şi de dată (timp)”2.
Aceste trei domenii distincte de
colecţionare:
- filatelia (prin marca poştală)
- cartofilia (prin cartea poştală ilustrată)
- marcofilia (prin ştampila ce obliterează) - îmbinate ştiinţific şi în armonie estetică, creează complexitatea şi farmecul acestor piese denumite şi
ILUSTRATE MAXIME, care fiind colecţionate, au dat naştere unui nou domeniu de colecţionare cunoscut şi practicat azi sub numele de MAXIMAFILIE.
În România, Grigore Scărlătescu realizează prin corespondenţă între anii
1900-1910 o serie de T.C.V. - uri dintre care unele sunt apreciate şi azi ca fiind veritabile I.M.
În perioada ce urmează capătă amploare activitatea premeditată de realizare a ilustratelor maxime, aşa încât şi revista FILATELIA (iun. - iul.1947)
publică primele articole de popularizare a maximafiliei.
Pe plan organizatoric au apărut în
cadrul A.F.R. primele Cercuri de studii maximafile, iar în 1965 se înfiinţează în cadrul A.F.R. – Secţia de Maximafilie – moment apreciat ca fiind actul de naştere al maximafiliei organizate din România.

Urmare acestei structuri organizatorice în anul 1971 se constituie grupe de maximafilie în multe localităţi din ţară, printre care şi Botoşani avându-l ca responsabil pe pasionatul profesor Vasile

Arnăutu .
Maturitatea activităţii de specialitate, recunoscută pe plan naţional au determinat res-ponsabilii centrali să atribuie pasionaţilor botoşăneni ai domeniului, organizarea primei Expo-ziţii republicane de maximafilie şi a celui de
„Al doilea simpozion naţional de maximafilie”.
Urmare aceluiaşi statut recunoscut pe plan naţional, în iulie 1988 – la Botoşani a fost organizată expoziţia internaţională de maximafilie
„SOCMAXIMAFILEX” cu participarea colecţionarilor expozanţi din ţările socialiste.
39

După revoluţia din decembrie 1989
se elaborează proiectul statutului pentru
„SOCIETATEA ROMÂNĂ DE FILATELIE TEMATICĂ ŞI MAXIMAFILIE” (S.R.F.T.M.) statuată la data de 28.09.1990 de Congresul de constituire al S.R.F.T.M. desfăşurat la Braşov.
Ca preşedinte a fost ales dr. Valeriu Neaga, personalitate recunoscută în rândul maximafiliştilor din întreaga lume.
Din anul 2009 este constituită la Bacău în cadrul F.F.R. „SOCIETATEA ROMÂNĂ DE MAXIMAFILIE DR. VALERIU NEAGA” având ca preşedinte
fondator pe general (r.) VASILE DOROŞ
iar ca secretar pe ing. Mihai Ceucă.
În toată această perioadă maximafiliştii botoşăneni au activat sub toate aspectele în aceste structuri locale şi naţionale remarcându-se în activitatea expoziţională precum şi în realizarea unor ilustrate maxime deosebite realizate în mod deliberat.
Pentru ca o astfel de realizare să poată fi uşor înţeleasă şi de către cei nefamiliarizaţi cu genul, am apreciat util acest preambul cu referire la un foarte scurt istoric al maximafiliei”.
Dintre pasionaţii botoşăneni
contemporani ai maximafiliei, s-a remarcat
între alţii, prin diverse realizări, colecţionarul şi cercetătorul de specialitate al istoriei locale col. (r.) dr. Gică Mariţanu.
Cu sensibilitate sporită şi exigenţă la actul cultural-ştiinţific din judeţul său de baştină, a iniţiat şi realizat începând cu data de 09-07-2010 seria de plicuri ocazionale, omagiale sub genericul
„GALERIA CELEBRITĂŢILOR BOTOŞĂNENE” fiind marcate astfel aniversarea sau comemorarea personalităţilor în cauză cel puţin o dată la un interval de 5 ani. În această serie de realizări, GALERIA va fi finalizată în anul
2016.
În această logică, la data de 12-06-
2012 autorul l-a reidentificat pe cel care s- a afirmat ca geniu al spiritualităţii neamului, Mihai Eminescu.
La comemorarea din acest an (123 ani de la moarte) pune în circulaţie plicul ocazional (fig.1) care prezintă – masca mortuară a lui Mihai Eminescu, operă a sculptorului Filip Marin realizată la
17.06.1889.
Sub semnul aceleiaşi comemorări autorul evidenţiază cei 140 de ani de la întâlnirea de la Viena (18 martie 1872) dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle (fig.2).

Fig. 1 Fig. 2

Având la îndemână unul din elementele constitutive ale unei posibile ILUSTRATE MAXIME (ştampila ocazională comemorativă) autorul şi-a propus o realizare mai deosebită.
Dând curs dorinţei şi imaginaţiei a găsit în „geografia
40

României” – SFINXUL3 stâncă uriaşă, creaţie a naturii rezultată prin erodarea în timp de către agenţii modelatori (vânturi, ploi, îngheţ, dezgheţ etc).
Ca rezultat al acestor erodări, în timp stânca situată în Munţii Bucegi a căpătat, privită lateral, înfăţişarea unui cap uriaş de om.
A fost suprapusă acestei realizări a naturii imaginea din profil a Poetului după bustul realizat de sculptorul Ion Georgescu în anul 1890.
Pentru găsirea variantei optime în finalizarea acestei suprapuneri realizatorul a trebuit să execute şi să probeze un număr
mare de fotografii pentru ca suportul să satisfacă exigenţele propuse şi cerute în
acest caz. Mulţumit de această reuşită realizare, autorul îşi lasă „imprimate” iniţialele M. G. pe secţiunea verticală a unei stânci, componentă a ansamblului
„SFINXUL” din Bucegi.
Această compoziţie a fost finalizată în C.P.I. de către S.C. KMI PROD SRL Botoşani şi este al doilea element constitutiv necesar, realizării ilustratei maxime propuse.
Pentru al treilea element constitutiv, s-a folosit marca poştală cu nominalul de 6 lei prezentându-l pe Mihai Eminescu, cap de serie din emisiunea
„PORTRETELE BANCNOTELOR” din
03-02-2012 (L. p. 1932).
Obliterarea s-a efectuat cu ştampila ocazională specială ce are în câmp efigia Poetului, la care în semn de preţuire este
asociată o ramură de laur, încadrată de milesimii 1850-1889, precum şi elementele poştale obligatorii: data, codul poştal, Oficiul poştal şi emblema poştei dispuse în partea inferioară.
Asocierea inspirată a celui definit de Nicolae Iorga ca fiind „expresia Integrală a spiritului Românesc” cu deosebita creaţie a naturii din spaţiul românesc a dus la realizarea acestei ilustrate maxime (fig.3), justificat denumită de autor „Sfinxul” culturii româneşti.
Această compoziţie a fost preluată de Gruparea Colecţionarilor de medalii şi insigne „Mihai Eminescu” a S.N.R. pentru a fi redată pe una din feţele medaliei ce va fi editată cu ocazia Salonului expoziţional naţional Eminescu organizat la Sala „C-tin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului. D-l Mihai Costin, preşedintele grupării a şi expediat la Oradea macheta medaliei (fig.
4).

Fig. 3

Fig. 4

1 . Federation Internationale de Philatelie. Organism constituit în anul 1926 cu sediul la Geneva.

2. Dr. Ioan Daniliuc, „Ghid de maximafilie” Editura – AXA – Botoşani – 2003.

3. Dicţionar enciclopedic vol. VI, Editura Enciclopedică – Bucureşti 2006 p. 396.

Insignă aniversară

Mihai C. V. Cornaci

În luna aprilie a anului 2013, se împlinesc 130 de ani de când în Almanahul Societăţii „România Jună” din Viena a fost publicată cea mai valoroasă dintre creaţiile eminesciene, poemul Luceafărul.
În urmă cu 10 ani, la sărbătorirea celor 120 de ani de la publicarea poemului, un grup de 35 de colecţionari la subiectul Eminescu, au hotărât constituirea unei grupări la această frumoasă şi sensibilă tematică, iar rezultatele activităţii lor să fie
făcute cunoscute în publicaţia trimestrială
„Buletin informativ”.
În cei 10 ani de fructuoasă activitate numărul membrilor grupării a ajuns la 80, iar publicaţia la nr. 32.
Dubla aniversare din acest an va fi evidenţiată în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor oraşului Botoşani, când va fi vernisată şi expoziţia filatelică cu tematică generală, organizată de Asociaţiile Filatelice „Bistriţa – Sibiu - Botoşani”
În preambulul acestei aniversări, membrii grupării prin preşedintele ei, ing. Nicolae Iosub au editat printre alte materiale şi o insignă aniversară, realizată la „R.A. Monetăria Statului” Bucureşti.
În câmpul central al insignei
(generat de r = 12 mm.) este redat bustul
prim Eminescu în semiprofil spre stânga, încadrat simetric de două ramuri de laur. La baza bustului, sunt trecuţi milesimii
2003-2013, ce marchează perioada de la înfiinţarea grupării botoşănene. Pe o bandă circulară cu lăţimea de 3 mm. este menţionat editorul: * GRUPAREA COLECŢIONARILOR „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI * 10 ANI DE ACTIVITATE.
Insigna iniţială este din tombac
argintat. Pentru satisfacerea preferinţelor mai multor colecţionari, s-au realizat în plus trei variante color. La toate trei, câmpul este în email de culoare albă, ce lasă evidenţiat în culoarea galbenă a metalului portretul Poetului, laurii şi legenda.
Variantele sunt delimitate de culorile: galbenă, roşie şi albastră, de pe banda circulară ce include legenda.
Concepţia şi machetarea insignei aparţin d-lui Nicolae Iosub şi d-lui C-tin Dumitrescu.
Insigna (φ = 30 mm.), în tiraj total de 80 de exemplare, (tiraj ce va fi reluat pentru satisfacerea cererilor), este prevăzută cu ac de prindere vertical, siguranţă şi element antirotire.
Editarea acestei noi insigne, vine să întărească sentimentul de preţuire din partea colecţionarilor care,alături de toţi
ceilalţi „slujitori”, aduc cuvenitul omagiu
„astrului polar al Poeziei, al spiritului şi cuvântului românesc”. (Fănică N. Gheorghe: Mihai Eminescu „Analize şi sinteze”)
42