FORUM CULTURAL

ocr necorectat, versiunea originală aici

anul XV, nr. 1, ianuarie 2015

Redacţia

Redactor coordonator

dr. Octavian-Liviu Şovan

Redactori

Dănuţ Huţu, dr. Ioan Ignat, Gellu Dorian, dr. Aurel Melniciuc, Mihai Cornaci Tehnoredactare

Octavian-Liviu Şovan, Maria Spătaru Botoşani, str. Unirii nr. 10, tel.-fax. 516925, tel. 515173 www.cimec.ro.revista-Forum-cultural-Botosani

SUMAR

CRONICA

Gellu Dorian

Rezultatele celei de-a XXI-a ediţii a Concursului naţional de interpretare

a piesei de teatru într-un act „Mihail Sorbul”, 7-9 noiembrie, Botoşani........................1

Gellu Dorian

Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

pe anul 2014…………………………………………..…………………………………3

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

Maria Diaconescu

Reprezentari zoomorfe de la Vorniceni, Pod Ibaneasa ...................................................7 dr. Ioan Ignat

Aşezarea Cucuteni A-B de la Şipoteni - Ţarna de la Vale, com. George Enescu, jud.

Botoşani.............................................................................................................................15

PATRIMONIU MOBIL

dr. Valentin Coşereanu

Eminescu – realitate şi sublimare poetică(21)………………………….. .……...…. ..19

Gheorghe Bâgu

Mărturisiri din perioada comunistă - portrete, eseuri şi schiţe (14)……....………. 23

Tatiana Rachieru

Toponimie botoşăneană(4)...........................................................................................28

Mihai Matei

Istoria Liceului „Mihai Eminescu” Botoşani(19)........................................................33

Mihai C. V. Cornaci

Insigna, stema munucipiului Botoşani.........................................................................45

Anul XV, nr.1, ianuarie 2015(54)

REVISTĂ

EDITATĂ DE DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU CULTURĂ BOTOŞANI

CRONICA

Rezultatele celei de-a XXI-a ediţii a Concursului naţional de interpretare a piesei de teatru într-un act „Mihail Sorbul”, 7-9 noiembrie 2014, Botoşani

Gellu Dorian

Juriul celei de-a XXIV–a ediţii a Concursului de Interpretare a Piesei de Teatru într-un act, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani,
7-9 noiembrie 2014,cu sprijinul Consiliului Judeţean Botpşani, format din: Ştefan Oprea – preşedinte, Oltiţa Cântec, Nicolae Corlat, Florin Aioniţoaei, Mircea Oprea, Andrada Corlat, Lucian Alecsa şi Gellu
1
Dorian – membri, în urma vizionării celor opt spectacole prezentate de tot atâtea formaţii de teatru de amatori, conform Regulamentului de Organizare şi Desfăşurare a conscursului, a decis acordarea următoarelor premii:
-Premiul I – pentru cel mai bun
spectacol şi Trofeul concursului: spectacolul A little drop of Hamlet, adaptare de Ilinca Anamaria Prisacariu după W. Shakespeare de la
”Atelierul de Teatru” al Colegiului
Naţional ”M. Eminescu” Botoşani.
- Premiul pentru regie: Ilinca Anamaria Prisacariu pentru regia spectacolului ampiticipecreier.com, prezentat de „Atelierul de Teatru” al Colegiului Naţional ”M. Eminescu” Botoşani.

Nominalizări: Aurel Luca, Ilinca

Anamaria Prisacariu.
- Premiul pentru interpretare a unui rol feminin: Camelia Enăşcuţ pentru rolul Amalia din spectacolul Amalia respiră adânc de Alina Nelega, prezentat de Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi.

Nominalizări: Emma Mateciuc,

Camelia Enăşcuţ, Ludmila Cioflică.
- Premiul pentru interpretarea unui rol masculin: Radu Mihoc – pentru rolul Vasili Vasilievici Svetlovidov” din spectacolul Cântecul lebedei de A. P. Cehov de la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” Iaşi.

Nominalizări: Florin Aioane, Radu

Mihoc, Theodor Şoptelea.
- Premiul pentru interpretarea unui rol episodic: Codrin Prisacariu pentru rolul Stepan Stepanovici din spectacolul O cerere prezentat de
„Drama Club” a Colegiului Naţional
”A.T. Laurian” Botoşani.

Nominalizări: Alexandru Afloare,

Codrin Prisacariu, Răzvan Ciobanu.
- Premiul Teatrului pentru copii şi tineret ”Vasilache” Botoşani: Ilinca Anamaria Prisăcariu pentru textele spectacolelor A little drop of Hamlet şi ampiticipecreier.com - Colegiul Naţional ”M. Eminescu” Botoşani.
- Premiul Special al juriului: pentru
autenticitate şi popularitate Casa de Cultură a oraşului Drochia - R. Moldova, pentru spectacolul cu piesa de teatru Cumpăna sau … hopa, hopa vrem şi noi în Europa!!!
- Premiul special: Florin Aioane
pentru rolurile Hamlet din A little drop of Hamlet şi rolul Daniel din spectacolul ampiticipecreier.com - Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” Botoşani
- Premiul Special: pentru întreaga
activitate – regizorul Aurel Luca de la
Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi.
1) Menţiune: Viorel Cioflică de la Asociaţia ”Grupul Skepsis” Alba Iulia.
2) Menţiune: Costi Bădeţ
instructorul formaţiei ”Centrul Cultural ”Nichita Stănescu” Drobeta Turnu Severin.
3) Menţiune: Theodor Şoptelea de la trupa de teatru ”Drama Club” a Colegiului Naţional ”A. T. Laurian” Botoşani.
2

Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pe anul

2014

Gellu DORIAN

De douăzeci şi patru de ani, la Botoşani se acordă Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Toţi poeţii României au fost de fiecare dată, la jumătatea lunii ianuarie, data de naştere a poetului Mihai Eminescu, cu ochii pe Botoşani. Aşa cum a spus criticul literar Al. Cistelecan pe scena teatrului botoşănean, de data aceasta improvizată în incinta Casei de Cultură a Tineretului Botoşani, din cauza lucrărilor de refacere a clădirii Teatrului „Mihai Eminescu”, Botoşanii timp de trei sute şaizeci şi trei de zile pe an aproape că nu există pentru lumea literară (dar chiar şi pentru cealaltă lume, aş spune eu, trăitor aici). Însă timp de două zile, la început de an, oraşul care l- a născut pe Eminescu devine cel mai important oraş al României prin această instituţie a Premiului Naţional de Poezie, care poartă numele poetului naţional,
Mihai Eminescu. Nu-l putem contrazice pe criticul mureşean, membru al juriului, în această privinţă. Botoşanii sunt de un sfert de secol în atenţia poeţilor, iubitorilor de poezie. Cei mai importanţi poeţi români au obţinut acest premiu. Cum acesta se acordă unui poet român contemporan în viaţă pentru întreaga operă poetică, unii poeţi la fel de buni cu cei laureaţi, cum ar fi Geo Dumitrecu, Marin Sorescu, Dan Laurenţiu sau Ioanid Romanescu nu l-au obţinut. Aşa dictând sorţii juriului naţional, care, aşa cum a spus Laurenţiu Ulici, cel care a fost alături de organizatori de la început, a avut în faţă de fiecare dată cele mai bune nominalizări. La început au fost câte cinci poeţi nominalizaţi, apoi, de trei ani încoace, câte şapte, aşa cum s-a întâmplat şi la această a XXIV-a ediţie. Iată ce a spus Laurenţiu Ulici în 2000, când a condus la Botoşani, la cei 150 de ani de la naşterea
3
poetului Mihai Eminescu, cel mai mare desant scriitoricesc din istoria literaturii române – un tren plin cu peste 400 de scriitori a oprit atunci în gara din Botoşani
–: „Ideea Primăriei Botoşani de a acorda în
fiecare an, de ziua lui Eminescu, un premiu de poezie dedicat celor mai buni poeţi români de azi s-a concretizat, după aproape zece ani de la lansare, într-o veritabilă instituţie: a celui mai important premiu pentru poezie din România post- comunistă. Au contribuit la această neobişnuită şi, poate, neaşteptată performanţă, nominalizările – făcute de botoşăneni cu maximă atenţie instinct sigur al valorii –, opţiunile lăsate în grija unui juriu de cinci critici din principalele centre culturale ale ţării, juriu mereu acelaşi – şi, nu în ultimul rând, consistenţa financiară a premiului, asigurată an de an cu Cum este deja încetăţenit, programul Zilelor Eminescu, ediţia de iarnă, a XLVII- a, a început la Joldeşti, sat al comunei Vorona, unde se află castelul familiei Iuraşcu, locul în care s-a născut mama poetului, Raluca Iuraşcu. Primarul comunei Vorona, domnul Aurel Ştefan, a pregătit o adevărată întâlnire „princiară” a scriitorilor invitaţi, considerând că un desant atât de important de scriitori la Joldeşti nu poate fi lăsat la voia întâmplării. De la recitaluri din poezia lui Eminescu ale elevilor din Şcoala Joldeşti, care învaţă chiar în acel castel al familiei Iuraşcu, refăcut cu ceva ani în urmă pe bani europeni, la datini şi obiceiuri de iarnă ca acum peste o sută şaptezeci de ani în urmă, când Gheorghe Eminovici a peţit-o în acel loc pe fiica boierului Vasile Iuraşcu, precum şi la discursurile scriitorilor invitaţi, toate au consemnat una dintre cele mai reuşite întâlniri organizate aici, la Vorona. Pelerinajul, la vreme de seară, la mănăstirea Vorona, un alt loc de legendă al zonei, a pus capăt primei zile
dedicate aniversării poetului naţional.
Pe 15 ianuarie, începând cu ora 9, în Sala de consiliu a Primăriei Municipiului Botoşani, a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani, rectificările impuse de rata inflaţiei de către Primăria Municipiului Botoşani”. În acest spirit au continuat şi ediţiile ulterioare primei decade de bilanţ, chiar şi fără Laurenţiu Ulici, dispărut brusc dintre noi la finele anului 2000. Asta nu i-a scutit pe organizatori de tot felul de discuţii, controverse, agitaţii în preajma decernărilor. Dar aceste aspecte sunt, la o astfel de miză, inerente, ceea ce ne-a făcut într-o oarecare măsură imuni la astfel de atacuri, erodaţi totuşi de unele aspecte ce ţin de hiperorgoliile unora şi mai ales de vanităţile celor mai mulţi pretendenţi. Suveranitatea juriului ne-a salvat de fiecare dată şi ne-a făcut să consolidăm această importantă instituţie a Premiului Naţional de Poezie, ajunsă, iată, la a XXIV-a ediţie, deja derulată la Botoşani în ziua de 15 ianuarie 2015 în care s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare poetului laureat. Apoi, la Biserica Uspenia din Botoşani, în care în ziua de 21 ianuarie 1850 a fost botezat pruncul Mihail Eminovici, a avut loc un Te Deum, urmat de un recital de poezie religioasă susţinut de actorul Constantin Chiriac. Manifestările au continuat la Ipoteşti, în Aula „Laurenţiu Ulici” a Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, unde se află şi Biblioteca de Poezie Românească, iniţiată de Laurenţiu Ulici, a cărui donaţie de carte de poezie este temelia acesteia. Aici au avut discursuri aplicate şi demne de luat în seamă de către cei cărora le-au fost adresate – Guvernului, Preşedinţiei, dar mai ales Academiei Române -, discursuri ţinute de Varujan Vosganian, prim- vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Dinu Flămând, fost laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pe anul 2010, Ion Pop, membru al juriului, precum şi o serie de lansări de carte dedicată vieţii şi operei lui Mihai Eminescu, apărută la Editura Junimea din Iaşi, coordonată de poetul Lucian Vasiliu. Astfel au fost lansate cărţile Paşii Poetului de Gellu Dorian şi Emil Iordache, Eminescu în studii critice de Constantin Cubleşan, De pe mal de Prut, pe malurile Senei de Dana Konya-Petrişor şi Reflexie de Hristina Doroftei, laureată a ediţiei de anul trecut a concursului de poezie „Porni Luceafărul...”, precum şi noua revistă
„Scriptor”, editată de Editura „Junimea”. De asemenea, Editura „Paralela 45” din Piteşti, care editează seria de carte de poezie „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, ajunsă la numărul 23, şi-a aniversat în aula de la Ipoteşti primii douăzeci de ani de existenţă prin bilanţul făcut de poetul Călin Vlasie, directorul editurii, care a prezentat
printre altele şi cartea de poezie Poem pentru Ivan Gogh de Maria Pilchin, premiată anul trecut la „Porni Luceafărul…” Actorul Constantin Chiriac a recitat din creaţia eminesciană. Au fost apoi depuse jerbe de flori la statuia poetului din incita Memorialului Ipoteşti şi s-a vernisat în Sala „Horia Bernea” expoziţia de fotografie „Scriitorii printre noi”, realizată de un grup de fotografi din Iaşi, expoziţie prezentată de scriitorul Dan Lungu.

Seara, pe scena Casei de Cultură a Tineretului Botoşani, aleasă pentru această ocazie din cauza, aşa cum am amintit, renovării Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, a avut loc Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, aflat la cea de a XXIV-a ediţie. Juriul, format din Nicolae Manolescu, Mircea Martin – preşedinte – , Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban, a avut de ales pe poetul laureat din cei şapte poeţi nominalizaţi, şi anume: Mircea Cărtărescu,
Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu şi Gabriel Chifu. La un scor foarte restrâns, de 4 la 3, a fost desemnat laureat al acestei ediţii poetul Gabriel Chifu. După recitalul susţinut de Quartetul de coarde al Filarmonicii de Stat Botoşani, a urmat citirea de către Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei pentru Cultură Botoşani, a unui salut trimis de ministrul culturii, Ionuţ Vulpescu. Discursul ţinut de Varujan Vosganian a electrizat sala, ca de fiecare dată de câţiva ani încoace. Redăm doar un scurt fragment: ”Vă rog să-mi permiteţi să nu vin singur, ci împreună cu dumneavoastră. Eu cred că noi trebuie să -l ajutăm pe Mihai Eminescu să nu fie singur. El ne ajută pe noi, de secole Eminescu a fost cu noi şi am găsit în gândurile lui încurajări. Eminescu a preluat asupra lui multe dintre grijile noastre. Întrebarea este ce facem noi pentru Mihai Eminescu?”. Întrebare de altfel justificată, iar noi, cei de la Botoşani, încercăm să facem an de an, cu eforturi enorme din partea unora şi cu delăsări pe tot parcursul anului din partea altora, astfel de momente, care să trezească interesul cetăţenilor nu numai ai urbei noastre, ci şi ai întregii ţări faţă de literatura română, faţă de poezie, faţă de statutul poetului român, devenit pentru mulţi o povară. Gala a continuat cu lansarea cărţii Poezii de Ion Mureşan, laureat al ediţiei precedente, carte editată de Editura Paralela 45 din Piteşti cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani şi al Fundaţiei Culturale „Hyperion- C.B.”Botoşani.”, carte inclusă în colecţia amintită şi care face parte din regula acestui important premiu. A urmat decernarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2014. Acesta a revenit poeţilor Ştefan Ivas pentru cartea Mila schimbă gustul cărnii, apărută în 2014 la Editura Max Blecher, şi lui Merlich Saia, pentru cartea Garda de corp, apărută la Editura Tracus Arte. Juriul, format din Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea - Enache, Andrei Terian şi Vasile Spiridon a avut de ales din şase poeţi extraşi pentru nominalizări din douăzeci şi cinci de autori care şi-au trimis cărţile juriului. Cei care le-a înmânat premiul poeţilor laureaţi a fost Vasile Spiridon, membru al juriului şi Gheorghe Sorescu, vice-preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Iulian Portariuc, după un scurt discurs şi după ce a fost citit procesul-verbal al juriului de către Mircea Martin, a înmânat Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu – Opera Omnia pe anul 2014 poetului Gabriel Chifu, iar poetul Ion Mureşan i-a înmânat cununa de lauri acestuia. Laudaţio poetului laureat l-a făcut Mircea Martin, iar Gabriel Chifu a spus câteva gânduri despre poezie şi a citit din creaţia sa. Gala a fost copertată cu un recital extraordinar, cu titlul „Domnule şi frate Eminescu!”, de actorul Constantin Chiriac.
Au participat la manifestările de la Vorona, Ipoteşti şi Botoşani scriitorii: Mircea Martin, Ion Pop, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Vasile Spiridon, Adrian Popescu, Dinu Flămând, Ion Mureşan, Varujan Vosganian, Călin Vlasie, Ioan Es. Pop, George Vulturescu, Ioan Radu Văcărescu, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Sava, Radu Florescu, Marius Chelaru, Valentin Talpalaru, Valentin Coşereanu, Paul Gorban, Claudiu Komartin, Ana Toma, Theodor Dună, Ştefan Ivas, Merlich Saia, Valentin Ajder, Constantin Iftime, Alexandru Ovidiu Vintilă, Viorica Petovici, Gavril Ţărmure, Maria Pilchin, Hristina Doroftei, Liviu Apetroaie, Adi Cristi şi scriitorii botoşăneni Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Vlad Scutelnicu, Nicolae Corlat, Gabriel Alexe, Vasile Iftime, Cristina Prisăcariu-Şoptelea, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Petruţ Pârvescu, Mircea Oprea, Emanoil Marcu şi alţii.

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

Reprezentări zoomorfe de la Vorniceni, Pod Ibaneasa

Maria Diaconescu

În mai toate aşezările cucuteniene s-a constatat prezenţa reprezentărilor zoomorfe, însă procentul acestora diferă destul de mult de la o staţiune la alta, deasemeni maniera de modelare, dimensiunile, expresivitatea.
La Vorniceni numărul acestei
categorii de piese poate fi considerat redus. Cu puţine excepţii majoritatea sunt fragmentare. Piesele sunt realizate în majoritatea cazurilor din pastă semifină şi fină ce are în componenţă drept degresanţi cioburi pisate, nisip, mică, concreţiuni calcaroase. Cele mai multe sunt de culoare gălbui-roşiatic – piesele mărunte, dar şi roşu, cele mai mari. Maniera de modelare este mai ales cea schematică, cu puţine excepţii realizate în manieră realistă. Constatăm existenţa în cadrul descoperirilor de la Vorniceni a unor piese de certă valoare artistică, dar care în mod regretabil nu pot fi restaurate, după cum nici vasele ce au reprezentări în alto-relief nu pot fi reconstituite. Dimensiunile pieselor se încadrează între 1,5 cm şi 8,5 cm. Figurinele sunt în general de mici dimensiuni, detaliile anatomice (urechi, picioare bot) sunt modelate organic. Datorită stilizării accentuate, fragmentării, unele piese nu pot fi identificate decât cu o oarecare aproximaţie sau deloc (Pl.I/1 -3, 11) Din totalul de 29 de reprezentări zoomorfe 15 piese sunt figurine, 2 statuete şi 12 protome.
Intre figurinele de la Vorniceni se detaşează o piesă de mici dimensiuni, întreagă, (Pl.I/7), o oiţă schematizată, cu capul uşor înălţat, două alveole drept ochi, picioarele scurte, botul neevidenţiat. Lâna oii este redată prin mici înţepături.
Alte piese mărunte, fragmentare
(Pl.I/1-5, 8-9) după rotunjime, coada lăsată în jos, par să reprezinte deasemenea oi. Tot de mici dimensiuni este o figurină (Pl. I/6) probabil de câine, cu spatele mai subţire, botul deschis şi rupt, un ochi indicat printr - o înţepătură. Tot din categoria pieselor mărunte este un cap de bovină cu coarne şi bot realizat prin ciupire. Pentru a-i asigura vericalitatea piesa a fost străpunsă de la bază până după ceafă de un ax(Pl.IV/1). Capul unui cerb (Pl. I/10) este mult mai realist modelat: botul ascuţit, urechile realizate prin ciupire, coarnele modelate organic se înalţă în V, dar sunt parţial rupte. Un fragment din jumătatea inferioară a unei piese pare să aparţină unei broaşte ţestoase (Pl.I/14). Alte piese sunt fragmentate astfel încăt nu putem preciza specia căreia îi aparţin .
Din lotul reprezentărilor zoomorfe de la Vorniceni se detaşează două statuete ce reprezintă doi porci, animal ce este redat şi în alte staţiuni cucuteniene (Drăguşeni, Druţa, Scânteia). O primă piesă (Pl.II/2) e modelată din pastă fină, bine arsă şi redă un purcel cu urechile drepte, ascuţite, cu vârful rupt din vechime, codiţa înălţată, botul şi picioarele rupte de asemeni. Piesa este goală în interior, pictată cu ciocolatiu pe fond alb cu linii ce imită părul ţepos.
Următoarea piesă reprezintă deasemeni un porc, matur, îngrăşat (Pl.II/1). Aceasta este realizată dint-o pastă fină, arsă la roşu, modelată mai neândemânatec. Privită din faţă, piesa, botul animalului seamănă mai mult cu cel de hipopotam. Corpul este masiv, rotunjit, uşor arcuit, capul masiv, botul lat are nările marcate pieziş, urechile ce-i cădeau peste ochi sunt rupte din vechime, gâtul scurt. Piesa are forma unei mici cupe adâncite dinspre coadă până aproape de jumătatea reprezentării. Buza cupei este subţiată, cavitatea vasului este de 4 cm adâncime. Lipsesc picioarele sau poate peretele cupei (nu cunoaştem concepţia iniţială). Piesa a fost pictată cu alb peste care s-au trasat dungi greu vizibile.
Reprezentările zoomorfe modelate de purtătorii culturii Cucuteni au avut în vedere asocierea acestora într-un sistem complex, dificil de descifrat în care multe artefacte (ceramică, plastică) folosesc simboluri cu o anumită semnificaţie spre a le utiliza în cadrul riturilor şi a ritualurilor. Statuetele şi protomele zoo ale diferitelor specii sunt puse în legătură cu importanţa lor economică1. Intre altele, statuetele de berbeci şi protomele cu aceeaşi reprezentare au acelaşi rol protector ca şi cel al taurilor. Aceste fiinţe erau interpretate ca fiinţe dotate cu capacităţi aparte legate de procreere şi forţă. Reprezentările de cornute sau coarne de animale simbolizau forţa virilă. Modelarea lor pe pereţii vaselor (Pl./III2,6) este pusă în legătură cu aceeaşi credinţă şi evident, folosite în practicile de cult. Deasemeni, modelarea spătarului unor tronuri cu braţe semiânălţate poate fi interpretat ca reprezentând coarne de taur dar şi poziţia de orantă a divinităţii aşezată pe tron. Lumea cucuteniană este o lume plină de simboluri, cu semnificaţii diverse, interpretarea acestora nefiind întotdeauna la îndemână.
Deşi fragmentare, două capete robuste de bovideu (ce a mai rămas din acestea) indică interesul, atenţia aparte cu care au fost modelate, arse perfect, pictate cu îngrijire. Primul cap de bovideu (Pl.IV/5) este realizat din pastă densă, de calitate, având în amestec cioburi pisate, ars la roşu. Prezintă o parte din capul şi gâtul animalului, iar pentru a-i asigura verticalitatea s-a realizat o cavitate în mijlocul piesei ce pleacă dinspre bază spre creştet. Privită dinspre ceafă se observă unele detalii: coarnele puternice au fost rupte, deasemeni urechile găurite, creştetul rotunjit, uşor înălţat între coarne, gâtul gros puternic. Partea din faţă, botul, ochii, au fost distruse din vechime, în locul ochilor

1 V.I. Markevici, Pozdnetripol’skie plemena

severnoj Moldavji, 1981, p. 157.

păstrându-se doar o adâncitură. Pe fondul alb al piesei s-au trasat benzi liniare roşii ce subliniază morfologia capului de bovideu.
A doua piesă este un bucraniu fragmentar (Pl. IV/6) realizat tot din pastă densă, cu cioburi pisate, foarte bine ars. Morfologia piesei sugerează că aceasta a avut funcţie decorativă pe corpul unui vas. Intr-o manieră stilizată cu accente naturaliste este modelat un cap puternic de bovideu. Atât coarnele cât şi urechile sunt evidenţiate prin modelarea unui singur element anatomic – coarnele, găurind vertical cele două anse (detaliu secundar). Botul animalului a fost rupt din vechime împreună cu cu o bucată din cornul stâng şi din gât. Pe fondul alb al piesei s-au pictat cu negru motive ornamentale sub formă de arcuri de cerc pe coarne şi motive în V pe frunte, gât, ceafă. Nu este lipsită de importanţă precizarea că acest bucraniu a fost descoperit în Groapa 40, groapă de cult cu un conţinut excepţional2 ceea ce dealtfel ar putea explica atât fragmentarea cât şi prezenţa sa acolo.
Din categoria reprezentărilor aviforme tratate schematic sunt trei bucăţi de dimensiuni reduse. Piesa (Pl.IV/3) modelată din pastă ce are în compoziţie ceramică pisată, bine arsă, pare a fi fost fixată pe un vas sau poate pe o piesă de mobilier. Se caracterizează prin poziţia sa, un cap înălţat, cu craniu rotunjit, cioc alungit, rotunjit, gât destul de scurt sub care atârnă guşa păsării. Piesa a fost pictată cu negru pe fond alb.
Al doilea cap de pasăre este şi mai
schematic prezentat (Pl.IV/2). Modelat din lut fin, redă doar capul şi gâtul rotund, fragmentar. Figurina redusă ca dimensiune este realizată prin îndoirea unei mici bucăţi de lut pentru a reda capul şi ciocul păsării. Prin ciupire pe părţile laterale capul a fost puţin lăţit. Nu prezintă alte detalii anatomice.

2 M. Diaconescu, Aspecte ale unor practici magico- religioase în aşezarea cucuteniană de la Vorniceni, Pod Ibăneasa, Jud. Botoşani, în Acta Moldaviae Septentrionalis XI, 2012, p. 14-25.

8
O piesă măruntă, întreagă, realizată din pastă bună, de culoare cenuşiu -gălbui, prezintă un aspect hibrid, umano-zoomorf (Pl. IV/4). Este o imagine schematică , sever stilizată constituită dintr-un cap sprijinit pe un gât lăţit la bază şi albiat, fapt ce-i asigură stabilitatea şi verticalitatea. Piesa are nasul proeminent modelat en “bec d’oisseau”, uşor îndreptat spre stânga. Este evidenţiat doar ochiul stâng printr-o mică albiere. Atrage atenţia mai ales prin ceea ce ar putea fi un coc aranjat într -o parte, asemănător unui disc, gâtuit la bază şi cu o tăietură pe mijlocul acestui disc. Vedem astfel elemente antropomorfe îmbinate cu cele zoomorfe.
Capete de păsări se găsesc
reprezentate pe vase şi sub forma unor torţi (Pl.III/1, 5). Aceste apucători sunt uşor lăţite, pictate cu negru, prezintă în zona mediană o perforaţie circulară verticală. Capul păsării este privit de sus în jos, nu are precizaţi ochii, ciocul e destul de scurt, mai mult sau mai puţin ascuţit. Deşi s-au găsit trei astfel de reprezentări de la vase diferite, cu aceeaşi configuraţie, nu putem aprecia specia căreia îi aparţin.
Cele mai numeroase reprezentări
zoomorfe – plastice sau pictate, (ca de altfel şi antropomorfe) aparţin culturii Cucuteni. Aşa cum s-a constatat şi până acum ceramica desfăşoară o întreagă tematică de forme şi conţinut (A. Niţu,
1972, p. 123). Analiza acestora conduce la interpretări legate de practici magico- religioase, de viaţa spirituală, a comunităţilor cucuteniene.
Forma pe care sunt modelate de regulă capete de animale, sunt în general vasele cu gura largă, corp tronconic, buza evazată, protomele fiind dispuse în general în zona diametrului maxim4. Un astfel de fragment este şi cel care provine dintr -o

3 A. Niţu, Reprezentările zoomorfe plastice pe ceramica neo-eneolitică carpato-dunăreană,în Arh. Mold. VII, p. 12.

4 A. Niţu, M.-C. Mantu, Themes plastiques anthropomorphes et zoomorphes de la ceramique cucutenienne de style A de Poieneşti (dep. de Vaslui), în La civilisation de Cucuteni en contexte

europeen, 1987, p. 301-307.

groapă rituală (Gr. A-B), pe care sunt modelate în basorelief două capete alăturate: unul de porc iar celălalt de arici (Pl.III/3). Diametrul vasului din care a făcut parte fragmentul este de 34 cm, gros de cca 1,5 cm. Pasta din care a fost modelat este densă, de culoare gălbui- roşiatic, conţine ceramică pisată. Exterior păstrează urme de angobă albă şi vagi urme de vopsea roşie deasupra capului de purcel. Capetele sunt modelate cu puţine detalii, dar foarte sugestive. Ambele protome redau atitudinea naturală a celor două animale, uşor stilizate: capului de purcel nu i-au fost modelate urechile, are fruntea rotunjită, botul scurt, uşor ridicat, ochii străpunşi. Capul de arici are botul ascuţit, ridicat, pare că adulmecă, ochii mici, piezişi. Asocierea celor două animale cu siguranţă e intenţionată, acestea fiind în directă legătură cu pământul şi probabil ritualuri ce privesc fertilitatea pământului şi nu doar o expresie artistică, decorativă.
Două fragmente ce fac parte din acelaşi vas, descoperite tot într-o groapă rituală – Gr. 40, sunt decorate de asemeni cu protome. Vasul de cca 25 cm era modelat din pastă fină, ars la roşu. Decorul interior şi exterior al vasului e realizat cu roşu pe fondul alb. Cele două fragmente au fiecare câte o protomă evidenţiată într-un scut alb rezervat cu roşu. Un sistem de linii piezişe, orizontale, completează decorul. Unul din fragmente are modelat pe buză un cap de ovină foarte expresiv (Pl. II/4), profilul botului reliefat, arcuit, specific acestor animale. Gura este întredeschisă de parcă ar emite sunete. Ochii mari, rotunzi, dispuşi simetric sunt străpunşi dintr-o parte în cealalaltă. Capul ovinei este decorat cu trei dungi verticale pe ambele părţi. Micile crestături de pe buza vasului se continuă şi pe creştetul animalului. Faptul că protoma a fost prinsă la limita superioară a vasului dă privitorului impresia că buza vasului constituie chiar coarnele animalului. Cea de a doua protomă (Pl.II/3) are o conformaţie aparte, ciudată. Se pare că e modelată deliberat aşa de către artistul ce şi-a demonstrat anterior capacitatea de modelator talentat prin modelarea capului de ovină. Este o figură hibridă, sintetică, caracterizată printr-un schematism accentuat în care recunoaştem atât trăsături umane cât şi zoomorfe. Este practic o formă inventată, un cap ce are în mijlocul frunţii o protuberanţă conică rezervată într- un dreptunghi trasat cu roşu, ce poate fi interpretat ca fiind un corn sau cioc bont. Ochii rotunzi sunt străpunşi dintr-o parte în cealaltă, genele sunt figurate prin crestături doar la ochiul stâng. Pe zona unde ar putea fi părul sunt două incizii puţin adânci. Gura e redată prin linii paralele trasate peste ceea ce ar fi nas şi bărbie totodată. Pe fruntea triunghiulară a protomei (privită de deasupra) continuă inciziile asociate cu culoare roşie, sugerând un breton pieziş. Astfel de creaţii artistice ce îmbină trăsături umane cu cele din lumea animală sunt proprii neoliticului, întâlnite în cultura Vinca, Gumelniţa, Cucuteni5 .
Printre obiectele modelate sub forma unor siluete zoomorfe există şi categoria vaselor „cu atribute de animal”, cele decorate cu protome zoomorfe. Modelate în ronde-bosse reprezentările de la Vorniceni redau capetele animalelor dispuse pe faţa exterioară a peretelui vasului. In modelare constatăm o notă realistă care ţine probabil de abilitatea plasticianului care le-a conceput.
Un mic fragment dintr-un văscior (Pl. III/4), din pastă foarte fină, ars la roşu, prezintă un cap cu duble trăsături: umane şi zoomorfe. Pe faţa exterioară e modelată o figură din care se păstrează mai bine de jumătate din chip, partea stăngă, dincolo de zona ochiului. Partea dreaptă a figurii şi bărbia sunt rupte din vechime. Schematismul reprezentării este evident.
Din peretele vasului se detaşează nasul, lung şi drept, bine reliefat, modelat sub forma unei protuberanţe alungite, puţin rotunjit la vârf. Ochii străpunşi sunt uşor migdalaţi. Ambele elemente anatomice au trăsături umanoide. Deasupra ochiului, arcada coboară până la colţul ochiului şi este reliefată accentuat. Asemănarea cu protomele antropomorfizate de la Ruginoasa6 este evidentă. In acest fel modelatorul cucutenian urmărea să accentueze anumite elemente anatomice în mod sintetic. Această reprezentare iconografică a elementului masculin cu cele două componente ale sale – plastică şi simbolică a fost atent analizată de cercetătorii preocupaţi de simbolistica acestor protome zoomorfe antropomorfizate. Cuplul divin e reprezentat prin vase cu protome de taur sau berbec – în legătură cu cultul puterii virile, în care recipientul constituie divinitatea feminină, iar protoma pe cea masculină. Aceste vase zoomorfe – utilizate în practicile magico-religioase ale eneoliticului, sunt de fapt un simbol al puterii7.
Plastica zoomorfă de la Vorniceni prezintă aceeaşi diversitate în redarea, interpretarea schematico-realistă cunoscută ca şi în alte staţiuni cucuteniene, cu rol important în spiritualitatea acestor comunităţi, legată desigur de anumite momente importante ale vieţii triburilor ce privesc ciclurile vegetale, renaşterea vieţii, legate de cultul fecundităţii şi ferilităţii pământului, turmelor, naturii.

5 Vl. Dumitrescu, Arta preistorică în România,

1974; D. Galbenu, Aşezarea neolitică de la

Hârşova, SCIV, XIII, p. 285 – 384; Radian Andreescu, Reprezentări antropo-zoomorfe în cultura Gumelniţa – Karanovo VI – Kodjadermen, în vol. “In memoriam Vl. Dumitrescu”, 2002, p. 107

/ 111; V. Chirica, M.-C. Văleanu, Umanizarea taurului celest,. Mărturii ale spiritualităţii comunităţilor cucuteniene de la Ruginoasa-Iaşi,

2008.

6 C.-M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, Ruginoasa Dealul Drăghici. Monografie arheologică, 2012, fig. VIII/81-85.

7 Vl. Marchevici, Vase zoomorfe eneolitice din

Republica Moldova, în Cucuteni aujourd’hui, 1996,

253-261.

Aşezarea Cucuteni A-B de la Şipoteni - Ţarna de la Vale,

com. George Enescu, jud. Botoşani

dr. Ignat Ioan

RÉSUMÉ: Dans cet article, on présente quelques découvertes archéologiques du type Cucuteni A-B du site Şipoteni-Ţarna de la Vale, commune de George Enescu, département de Botoşani. Il s’agit des fragments céramiques peints ou sans peinture et des outils en silex.

Cunoscută de mai mulţi ani, aşezarea aparţinând culturii Cucuteni, faza A-B, din punctul Ţarna de la Vale/Ţarna din Vale din satul Şipoteni (Dumeni 3), com. George Enescu, jud. Botoşani, a fost menţionată pentru prima dată în paginile Repertoriului arheologic al judeţului Botoşani din 1976 (PĂUNESCU, ŞADURSCHI, CHIRICA, 1976, vol. I, 131, XXVI.1.C), materiale arheologice provenind din acest punct fiind prezente şi în colecţiile Muzeului Judeţean Botoşani. Ulterior, situl a atras atenţia subsemnatului, care, în timpul cercetărilor de teren proprii din anii 2003-2005, mai ales, dar şi ulterior, a verificat din nou situl şi a colectat alte materiale litice şi ceramice. Recent, punctul Ţarna de la Vale este amintit şi în noul Repertoriu arheologic al judeţului Botoşani, realizat în 2013 (ŞOVAN, 2013, 201, nr. 2) Aşezarea discutată se află pe Dealul Ghinghioaia/ Ghenghioaia (altitudine maximă aprox. 201 m), situat în partea de nord-vest a satului Şipoteni (Dumeni 3), în zona de interfluviu a pârâurilor Ibăneasa (care mărgineşte satul la sud şi sud-vest) şi Valea Stâncii (pârâu cu debit fluctuant şi sezonier, afluent de stânga al Ibănesei), la nord-est şi est (fig. 1). Informaţii mai vechi menţionează existenţa în vechime a unei cariere de extragere a pietrei (PĂUNESCU, ŞADURSCHI, CHIRICA, 1976, vol. I, 131, XXVI.1.C) ale cărei urme nu se mai cunosc astăzi. Numai în partea de nord a dealului se mai observă, în rupturi, straturi nisipoase.
Revenind la aşezare, aceasta este amplasată mai ales spre partea de vârf a dealului, întinzându-se pe zona de platou pe o suprafaţă de câteva hectare înspre vest. Locul unde este poziţionat situl este cu cca. 20-25 m mai înalt decât zona limitrofă şi cu cca. 65 m faţă de valea Ibănesei, oferind o mare vizibilitate în părţile de est, sud şi vest, mai puţin spre nord unde, peste Valea Stâncii, se află punctul Ţarna de la Deal, cu mult mai înalt (220 m altitudine maximă). Limitele de nord-est, est şi sud ale aşezării ating marginile mai abrupte ale dealului, oferind o bună apărare naturală, pe când dinspre vest şi sud-vest accesul se putea realiza mult mai uşor. Trebuie menţionat faptul că, înaintând spre vest, pe panta sudică a aceluiaşi deal, dar separată de punctul discutat în aceste pagini, se află şi aşezarea de tip Noua din punctul Ghenghioaia, menţionată cu alte ocazii (PĂUNESCU, ŞADURSCHI, CHIRICA, 1976, vol. I,
132, XXVI.1.E; IGNAT, 2009, 159-169;
ŞOVAN, 2013, 201, nr. 2).
Semnalarea acestui sit a fost posibilă deoarece lucrările agricole au scos la lumina zilei mai multe materiale arheologice, constând în bucăţi de lutuială provenind din pereţii locuinţelor, fragmente de silex şi fragmente provenind de la vase de lut, unele decorate cu pictură alb-neagră.
Ceramica de tip Cucuteni A-B din locul discutat face parte din categoria vaselor arse în mediu oxidant, ceea ce i-a conferit o culoare roşie-cărămizie la exterior, mai rar cenuşie în miez. Fragmentele colectate în urma cercetărilor de teren proprii provin de la vase de dimensiuni diferite, de calitate bună, lucrată îngrijit şi pictată. Există şi exemplare ale ceramicii uzuale, cu pereţii mai groşi, lucrate din pastă cu materiale degresante (nisip, pietricele de mici dimensiuni, chiar scoică şi cioburi pisate mărunt). În general, marea majoritatea a ceramicii fine este pictată cu motive diferite de culoare neagră, albă sau, mai rar, roşie, însă şi ceramica uzuală este uneori prevăzută cu motive pictate în aceleaşi culori. Există multe fragmente de vase care nu prezintă ornamentaţie.
La o primă vedere, formele de vase care pot fi recunoscute pe baza fragmentelor descoperite sunt: vasele de provizii de dimensiuni mari, capacele, castroanele, vasele cu corp globular. Majoritatea fragmentelor provine însă din corpul vaselor şi îngreunează recunoaşterea anumitor forme. Vom prezenta mai jos unele fragmente ceramice mai deosebite.
Un fragment de vas interesant este cel din fig. 3:2, realizat din pastă fină, cu pictură neagră pe fondul cărămiziu al vasului. Recipientul este unul de mici dimensiuni, având în zona pântecului (de unde pare a proveni fragmentul) un diametru de cca. 16 cm. Grosimea peretelui vasului nu depăşeşte 0,3 cm. Decorul constă, se pare, din spirale puternic geometrizate, care tind a se asemăna cu litera Z.
Multe dintre fragmente provin de la capace, unele frumos decorate, precum este cel din fig. 3:3. Acesta este lucrat din pastă fină şi fără degresanţi, arsă uniform, având un diametru maxim de 20 cm. Ornamentarea sa este negativă, pictura fiind realizată cu negru pe fondul alb. Motivele decorative sunt grupate în două registre, unul pe deschiderea de formă tronconică, iar celălalt pe restul fragmentului, cele două fiind separate de o bandă albă obţinută din fond. Primul registru constă într-o alternanţă de benzi negre şi benzi albe, precum şi, din când în când, anumite ove sau semiove cruţate din fond. Ceea ce se poate observa din decorul celui de-al doilea registru atestă un decor asemănător cu cel dintâi, cu diferenţa că seriile de benzi alb-negre sunt oblice.
Fragmentul din fig. 3:7 provine de la un vas de mari dimensiuni, cu pereţii groşi de 1,6 cm şi un diametru maxim de 56 cm. Pasta din care a fost confecţionat conţine nisip, pietricele şi urme vegetale. Decorul constă din benzi orizontale, precum şi din alte benzi, mai late sau mai înguste, care cad oblic pe cele dintâi. Benzile sunt pictate cu culoare negru - cafenie, iar spaţiul dintre ele este umplut cu pastă de culoare alb-gălbuie.
Un vas de dimensiuni mari este şi cel din fig. 3:6, având pereţi groşi de 1 cm şi un diametru de 28 cm. Este ornamentat cu benzi orizontale de culoare neagră pe corpul pictat cu alb al vasului. Pasta din care a fost realizat este grosieră, cu multe impurităţi, lucru care a făcut şi ca ruptura să fie una mai neregulată.
În ceea ce priveşte materialul litic din aşezare, sunt de remarcat câteva lame (fig. 2:1-2) şi lamele de silex (fig. 2:3 -4), unele dintre ele calcinate, un fragment de frecător de silex, de asemenea, calcinat (fig. 2:5) şi un percutor cu urme de utilizare. Pe lângă acestea au fost descoperite şi alte piese din acelaşi material, constând din fragmente de nucleu şi deşeuri de prelucrare care ar putea fi dovada prelucrării locale a silexului. Culoarea cenuşie a materiei prime atestă provenienţa acesteia din zona Prutului (BOGHIAN, 2009, 120-121).
Nu au fost descoperite alte piese deosebite în afară de cele amintite mai sus. Poate doar cercetările viitoare vor aduce la lumină vestigii şi mai spectaculoase. Trebuie menţionată, totuşi, prezenţa unor fragmente ceramice medievale dintr-o perioadă incertă.
Aşezarea de tip Cucuteni A-B din punctul Ţarna de la Vale este importantă pentru studierea preistoriei locale mai ales pentru că este una dintre puţinele staţiuni de acest gen de pe teritoriul comunei George Enescu, pe lângă celălalt punct deja amintit de literatura de specialitate: Liveni-La Rădoaia (PĂUNESCU, ŞADURSCHI, CHIRICA, 1976, vol. I,
133, XXVI.3.E; ŞOVAN, 2013, 203, nr.
9).
16

BIBLIOGRAFIE

BOGHIAN Dumitru, Din nou despre unele surse de materie primă pentru confecţionarea utilajului litic al comunităţilor Complexului Cultural Precucuteni-Cucuteni, Suceava. Anuarul Complexului Muzeal Bucovina, XXXIV- XXXV-XXXVI (2007-2008-2009), Editura Universităţii Suceava, 2009, p.
117-146.
IGNAT Ioan, O aşezare din perioada târzie a Epocii Bronzului de la Şipoteni-Ghenghioaia, com. George Enescu, jud. Botoşani, Suceava. Anuarul Complexului Muzeal Bucovina, XXXIV- XXXV-XXXVI (2007-2008-2009),
Editura Universităţii Suceava, 2009, p.
159-169.
PĂUNESCU Alexandru, ŞADURSCHI Paul, CHIRICA Vasile, Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, vol. I, Bucureşti, 1976.
ŞOVAN Octavian Liviu,

Repertoriul arheologic al judeţului

Botoşani, Botoşani, 2013.

Fig. 1. Amplasarea sitului de la Şipoteni (Dumeni 3) – Ţarna de la Vale. / L'emplacement

du site de Şipoteni (Dumeni 3)-Ţarna de la Vale.

PATRIMONIU MOBIL

Eminescu- realitate şi sublimare poetică(21)

dr. Valentin Coşereanu

Contrapunctic faţă de aceste imagini dominante ale zborului-plutire se găsesc în poem două imagini ale unui alt fel de zbor: Şi s-arunca fulgerător733; Părea un fulger ne-ntrerupt734. Aceste două ipostaze ale zborului ţin de dinamica diferită a motivaţiei interioare a Luceafărului; de aceea, forţa năvalnică a zborului-combustie.
Starea de vis a copilului care se imagina zburând se regăseşte transpusă mai târziu în Sărmanul Dionis: Sărutarea lui îl umplu de geniu şi de o nouă putere. Astfel îmbrăţişaţi […] îi înconjură talia […] iar cu ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se ridică încet, încet prin aerul luciu şi pătruns de razele lunei, prin norii negri ai cerului, prin roiurile de stele, până ce ajunseră în lună.735
Imaginea iniţială a plânsului are concreteţea realului tragic al pierderii iubirii adolescentine: Ce fuse juneţia? o umbră ce-şi plânge/ Trecutele-i doruri pustii şi nătânge736. Poetul ajunge de foarte tânăr la concluzia unei fatalităţi conform căreia omul trebuie să-şi primească soarta şi să o poarte ca atare: Dar aşa ne e destinul,/ Vitreg prea adeseori,/ Unui’ lumea i-a-cordează,/ Iar pe altul îl botează/ Cu-a lui rouă de plânsori737. Atunci când în Mortua est! este plânsă iubirea pierdută, întrebările iau aspecte tragice, căci visele par şi ele a se sfârşi în mormânt: Văd vise-ntrupate gonind după vise,/ Pân’ dau în morminte ce-aşteaptă deschise738; starea poetului devine un lamento pe marginea sorţii omenirii: Şi nu ştiu gândirea-mi în ce să o stâng:/ Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?739

În Strigoii, durerea este atât de acută încât nici plânsul nu -i mai poate da lui Arald o eliberare: El ar răcni ca leii dar vai! Nu poate plânge740. Plânsul este prin definiţie apanaj al eliberării omului de durerea lăuntrică; când i se ia şi această ultimă şansă, omul e damnat să poarte crucea durerii sale insondabile – De-atunci el haina morţii şi-a îmbrăcat viaţa741, ori să fie sortit pieirii – Pân ce-un fior de moarte îl prinde742. După stingere, vor plânge chiar elementele naturii, care intră în rezonanţă şi ele cu moartea a tot ceea ce fiinţează: Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu743.

Există şi alte sensuri ale aceluiaşi verb. Atunci când poetul spune: Apele plâng clar izvorând în fântâne744, el se contopeşte mai degrabă cu starea de melancolie generală care-l înconjoară. Neînsufleţitele plâng şi ele când durerea provocată de moartea mamei, spre exemplu, umple inima poetului: Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă745. Aşa cum s-a mai remarcat, chiar atunci când plânge moartea mamei sale, Eminescu nu poate să nu rememoreze moartea iubitei: Pe maică-mea sărmana atâta n-am iubit-o746. În varianta Elena, subintitulată meditaţiune, interogaţia shakespeariană devine firească, iar plânsul

– o imagine laitmotivică: A fi sau a nu fi au nu e tot una?747; Nu plâng a ta moarte ci mai fericesc/ O rază trecută din caos lumesc748; Eu nu plâng pe-un angel ce n- avea în lume/ Afară de zile neci aur neci nume […]/ Tu eşti o martyră dar nu plâng de tine/ Căci nu voi să-ntunec zâmbirile-ţi line749.

Înfăţişând plânsul ca efect al unei suferinţe mistuitoare, Eminescu îl va proiecta asupra întregului cosmos, aşa încât aproape nimic nu va ramâne neatins de el: munţii, soarele, văile, stelele, izvoarele, codrii, marea, zeii etc. Pe
19

coordonate distincte şi cu intensităţi adecvate, plânsul uman şi plânsul elementelor întreţin o pulsaţie fraternă, plecată din aceleaşi obârşii neştiute şi năzuind spre acelaşi liman750. O mitologie întreagă, preluată creator, va fi fructificată în Memento mori, întrucât universul însuşi nu este indestructibil, ci poartă în sine contradicţii care fac şi desfac în interiorul său conflicte şi drame a căror rezolvare pare a fi extincţia. În Melancolie, imaginea copleşitoare a unui bocet al cosmosului, domină: De umbre lungi purtatu-i sicriul [cel] de nouri/ Şi firea-ntreagă plânge în înmiite-e-couri/ Plâng stelele frumoase şi în de aur roi/ Se-nşiră l-a ta moarte în luminos convoi751.

Tristeţea primordială de care pomenea I. Negoiţescu în volumul Poezia lui Eminescu are la bază plânsul universului genuin752, consumat în sine, dar care se propagă şi în elementele sale disparate. În elementele acestea domneşte o tristeţe iremediabilă, extrem de profundă şi contradictorie. Starea descrisă este starea de vis a universului: Ei dorm cum doarme- un haos, pătruns de sine însuşi,/ Ca cel ce-n visu-i plânge, dar nu-şi aude plânsu-şi753. Plânsul elementelor primordiale ale universului se desparte însă de plânsul Demiurgului, căruia îi este hărăzită singurătatea absolută. Până la El, elementele cosmosului pot tânji după perechile lor, chiar dacă nu sunt absolvite de suferinţă. Demiurgos însă n-are pereche şi este damnat să-şi poarte destinul, întorcându-şi lacrima-n sine: De plânge Demiurgos doar el aude plânsu-şi754. Nu este deloc întâmplător faptul că asemănători Demiurgului mai sunt doar Poetul, Călugărul şi Monarhul/Voievodul. Nici unul dintre ei nu trăieşte sub imperiul spaimei morţii, ci trăiesc cu toţii în eternitate, în jalea ei infinită755, lucru care- i uneşte şi-i singularizează pe vecie, iar peste toate există obsesia primordialului, a elementarului, obsesie care înseamnă în bună parte dorul de haos, de somnul originar, de plânsul demiurgic756.

Corolarul sublimărilor eminesciene este, neîndoielnic, insula lui Euthanasius. Izolată prin definiţie de lume, ea este metafora sublimată a visului poetic şi, în esenţă, reprezintă locul pietrei din centrul cercurilor concentice ale apei. Dacă se face o comparaţie între starea dintâi a iubirii ipoteştene şi cea a iubirii sublimate din insula lui Euthanasius, se va observa cu uşurinţă că ele sunt două stări congenere, ce provin din acelaşi aluat al poeticului; încet-încet, ele îşi vor urma, fiecare, destinul său. Starea genuină a iubirii trăite în arealul ipoteştean este, într-o primă fază, regăsibilă în Cezara. Desigur, nu se poate trece cu vederea că poezia primei tinereţi are corespondenţe în proza po eti că şi că ecoul întâii iubiri se regăseşte în multiplele faţete ale iubirii dintre Ieronim şi Cezara. Din raţiuni însă ce ţin de planurile diferite ale epicului, de structura ideatică a nuvelei, prima parte are drept cadru mediul citatin, iar cea de-a doua – izolarea din insulă. Insula este spaţiul metaforic atât al vieţii, cât şi al morţii.
Întocmai ca în Edenul copilăriei,

universul înconjurător este acelaşi: Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea laţuri înflorite picioarelor… o căldură, un miros voluptos pătrundea aerul757. Atmosfera însăşi este aceeaşi: Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici şi albe pe cer şi argintul cald al lunei trecea, sfâşiind voalul transparent de nouri albi ce se încreţeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viaţa-nfoiată întinderea insulei… dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită şi, tremurând bolnavă, îşi răzima din când în când undele sclipitoare de ţărmii adormiţi758. Comparând cele două atitudini, cea a tinereţii şi cea a erosului sublimat din Cezara, până într-un punct, lacul şi insula par a fi identice celor din codru: El s-a-propie de lac şi, trecându-l

20

pe unde era vad, veni în insulă. Albinele îl înconjurară bâzâind…759 În această ipostază, Ieronim/Eminescu aduce aminte de copilul din poeziile tinereţii, când dărâma căpiţele cu fân ori se bătea cu broaştele, mărşăluind eroic prin insulă; la acea vârstă, insula este un simplu reper pentru întrecerea celor doi fraţi care-şi propuneau să atingă ţinta, înotând spre ea.

Iubirea ipoteşteană se consumă cu preponderenţa în spaţiul din preajma lacului, de-a lung de maluri. Cealaltă, dintre Ieronim/Eminescu şi Cezara se împlineşte în mijlocul insulei. În atmosfera ipoteşteană, lacul şi insula cea verde sunt ex-centrice faptelor: tinerii îndrăgostiţi îşi petrec vremea lâ n gă lac, adorm în căpiţe de fân proaspăt cosit, tot lângă lac, înoată pe rând în tăria nopţii, urmărin-du-se reciproc, dar revin la mal, sub teiul preferat. Deşi miza este înalt metafizică – imaginea frumuseţii eterne –, în adâncimile trăirilor amestecate din Cezara se regăsesc, totuşi, reflexe ale iubirii copilăreşti şi materne. Ieronim/Eminescu simţea parecă un ghimp în inimă când ea era faţă, nu mai avea acea libertate de vis care era esenţa vieţii sale760. Cezara însăşi era nebună ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată din basme761, iar împreună se simţeau inocenţi ca-n ziua cea dentâi762. După întâia sărutare, Ieronim nu simţea nimic… asemenea unui copil ameţit de somn pe care mama îl dezmiardă763. Poetul accentuează, şi în proza fantastică, asemănarea iubitei cu propria mamă, căci disponibilităţile ei materne îndeamnă femeia şă-şi desmierde şi să-şi ocrotească iubitul ca pe un copil, să-l apere de presupuse primejdii şi să-l împresoare cu o dragoste din care nu reiese întotdeauna limpede cât îi aparţine mamei şi cât iubitei764. Mai mult decât atât, Ieronim se familiariză […] cu micul imperiu, era ca acasă (s.n.), îngrijea de straturile grădinei şi de stupi, îmbla ca o căprioară sălbatecă prin tufăriile şi ierburile insulei765.
Acestă nostalgie a copilăriei revine
obsedant în opera lui Eminescu tocmai din
neputinţa de a retrăi nu numai entuziasmul,

cât mai ales întreaga sa credinţă în iubirea nealterată de complicităţile îndoielnice manifestate în anii maturităţii. De aceea, cuplul adamic fuge din viaţa obişnuită şi se retrage în insulă, comportându-se în toată libertatea unui spaţiu izolat şi ideal, al singurătăţii depline. În insulă, metamorfozat în Euthanasius/Eminescu, Ieronim/Eminescu devine noul şi tânărul împărat al raiului766, căci iubirea cuplului adamic este posibilă doar într-o existenţă dincolo de cadrele realului propriu-zis767. De aici rezultă dualitatea celor două lumi: a lumii ca lume şi a lumii insulei, metaforă pregnantă a sublimării poetice. Cu toate acestea, natura şi arta nu sunt ireconciliabile; dimpotrivă, în aceeaşi măsură în care arta se încorporează unei ordini naturale (sculpturile din cadrul insulei, de pildă), fiinţa este absorbită într- un spaţiu al artei care, în acestă ipostază, este un teritoriu al formelor ideale.768

Păstrând comparaţia dintre iubirea
nevinovată a copilăriei ipoteştene – consumată în apropierea insulei celei verzi din mijlocul lacului – şi utopia erotică plasată în insula lui Euthanasius, se poate spune că în cea de-a doua accentul cade pe concentricitatea care înglobează erosul. Erosul la rândul său mijloceşte refacerea unei unităţi, regăsirea unei stări de absolut către care ambele personaje tind de fapt769. În lumea sublimată a creaţiei, comunicarea nu se mai produce ca în lumea obişnuită, prin cuvânt; îngerii comunică fără vorbe între ei.
S-a vorbit de starea nudităţii adamice a celor două personaje întru comuniunea lor. Pe rând, fără a şti că se vor întâlni, Ieronim şi Cezara se dezbracă de hainele zilnice, întrucât acestea sunt apanajul concret a ceea ce rămâne în urmă
- lumea adică. Gestul poate fi interpretat ca dublu simbolic: o dată, ca simbol al părăsirii lumii aşadar, obol dat lui Caron pentru a putea trece Styxul; în al doilea rând, ca imersiune plenară în absolutul naturii. Euthanasius (lucru valabil şi pentru Cezara) mărturiseşte, de altfel, această (re)integrare în scrisoarea sa către Ieronim:
21

Eu, mulţămită naturei, m-am dezbrăcat de haina deşertăciunei770 Integrarea celor doi îndrăgostiţi în natura edenică a insulei, prin gestul simbolic al dezbrăcării, oferă prilejul unei contemplaţii estetice de netăgăduit şi al unei comuniuni în Eros. În felul acesta, natura încorporează în ea o vocaţie demiurgică771.

Insula are darul suprem de a aboli realitatea, timpul şi spaţiul, consacrând ieşirea în afara acestora. Dacă, în Luceafărul, Cătălina ar fi acceptat să părăsească viaţa pământeană şi să îşi asume lumea spaţiilor siderale ale lui Hyperion, situaţiile ar fi fost similare, căci în aceasta rezidă condiţia originară şi originală a celui din urmă. Spre deosebire însă de Cătălina, care se sperie atunci când este pusă în faţa unei alegeri (Căci eu sunt vie, tu eşti mort/ Şi ochiul tău mă- ngheaţă772), atât Ieronim cât şi Cezara au aceleaşi atitudini, aceleaşi reacţii. Nu este întâmplător faptul că amândouă personajele îşi împlinesc destinul iubirii, ajungând în insulă. Insula îndeplineşte funcţia de simbol esenţial al sublimării şi conţine în ea sâmburele începuturilor; ea ar putea fi punctul care se mişcă773, cel întâi şi singur, punct central, care din chaos face mumă, iară el devine Tatăl...774

Consubstanţialitatea ideală dintre natură, iubire şi cosmos consfiinţeşte absolutul erosului. Asumându-şi în toată opera sa o componentă utopică, Eminescu face din Cezara o piesă reprezentativă: pentru că ea sublimează într-un tot o seamă de

direcţii bine marcate pe întreg traseul operei [...] şi le dă o imagine de mare pregnanţă în „utopia“ care este insula lui Euthanasius.775

* * *
Introspectând aceste gândiri şi imagini776, nu s-a urmărit altceva decât să se pătrundă – atât cât este cu putinţă – abia sesizabilul păienjeniş din care este ţesută
rea lita tea p o eti că a creaţiei lui Eminescu. Rod al unor subtile procese de fotosinteză poetică dintre pământ şi cer, universul imaginar nu-şi dezvăluie cu uşurinţă jocurile ascunse ale sublimărilor întemeietore, chiar dacă Eminescu însuşi pare să ni le decodifice: Schema cursului naturii este un cerc de forme, prin care materia trece ca prin puncte de tranziţiune. Astfel fiinţele privite în sine sunt asemenea unui râu curgător pe surfaţa (s.a.) căruia sunt suspendate umbre. Aceste umbre stau pe loc ca o urzeală, ca ideea unei fiinţe subt care undele râului etern altele formează o bătătură, singura ce dă consistenţă acestor umbre şi totuşi ea însăşi într-o eternă tranziţie, într-un pelerinaj din fiinţă în fiinţă, un Ahasver a formelor lumii777. Toate aceste umbre ţes un joc al dedublării care, inducându-ne ideea piramidei egiptene, Fac să crezi că după poartă/ Zace-o-ntreagă ţară moartă, dar Când acolo! Sub o faclă/ Doarme-un singur rege-n raclă778.

NOTE

733 Ibidem, p. 168.

734 Ibidem, p. 176.

735 Idem, Opere VII, ed. cit., p. 105

736 Idem, Opere I, ed. cit., p. 302.

737 Ibidem, p. 14.

738 Ibidem, p. 40.

739 Ibidem.

740 Ibidem, p. 88.

741 Ibidem, p. 96.

742 Ibidem.

743 Ibidem, p. 129.

744 Ibidem, p. 231.

745 Idem, Opere II, ed. cit., p. 170.

746 Ibidem.

747 Idem, Opere I, ed. cit., p. 302.

748 Ibidem, p. 300.

749 Ibidem, p. 301.

750 Ştefan Cazimir, Stele cardinale, ed. cit., p. 93-

94.

751 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 379.

752 I. Negoiţescu, Poezia lui Eminescu, ed. cit., p.

30.

753 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 387.

754 Idem, Opere II, ed. cit., p. 185.

755 I. Negoiţescu, Poezia lui Eminescu, ed. cit., p.

52.

756 Ibidem, p. 107.

757 Mihai Eminescu, Opere VII, ed. cit., p. 131.

22

758 Ibidem, p. 151.

759 Ibidem, p. 131.

760 Ibidem, p. 127.

761 Ibidem, p. 151.

762 Ibidem, p. 152.

763 Ibidem, p. 128.

764 Iosif Cheie-Pantea, Op. cit., p. 85.

765 Mihai Eminescu, Opere VII, ed. cit., p. 131.

766 Ibidem.

767 Iosif Cheie-Pantea, Op. cit., p 75.

768 Marian Papahagi, Eros şi utopie, ediţia a II-a,

Postfaţă de Ion Pop, Cluj-Napoca, Editura Dacia,

1999, p. 15

769 Ibidem, p. 20.

770 Mihai Eminescu, Opere VII, ed. cit., p. 123.

771 Marian Papahagi, Op. cit., ed. cit., p. 24

772 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 171.

773 Ibidem, p. 132.

774 Ibidem.

775 Marian Papahagi, Op. cit., ed. cit., p. 25.

776 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 292.

777 Idem, Opere XV, ed. cit., 1993, p. 35.

778 Idem, Opere IV, ed. cit., p. 292-293.

Mărturisiri din perioada comunistă-portrete, eseuri şi schiţe (14)

Gheorghe Bâgu

IATĂ OMUL!

Petre Băcanu, directorul ziarului România Liberă, într-un articol din luna ianuarie 2001, arată că în istoria României au existat nume ca Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Mihnea Turcitul etc. dar de această dată se va înregistra şi va rămâne Ion Iliescu, sub denumirea de Ion cel Mic şi Rău.
Apreciez că mai bine şi mai corect i s-ar potrivi denumirea de fariseu neruşinat. Fost nomenclaturist comunist, totdeauna setos de putere, n-a ezitat niciodată să se folosească de orice machiavelism numai să stăpânească şi să tindă către vârful piramidei.
Ruşine, bun simţ, omenie, cinste,
corectitudine, toate dispar în lupta pentru mărire. Este „Omul Nou”, creat de bolşevici, adică „Homo sovieticus”, acel lipsit de respect, acel om fără experienţă, fără responsabilitate, fără trecut, venal şi ignorant, incult şi pedant, laş şi brutal.
S-a născut în 1930 în orăşelul
Olteniţa de pe malul Dunării, din părinţii Alexandru Iliescu şi Maria Cioabă. Alexandru-tatăl a avut mai multe meserii: ceferist în Olteniţa, motorist în Braşov şi şofer în Ploieşti. În cele din urmă a fugit în U.R.S.S. unde a stat trei ani şi de unde s-a întors ca spion comunist, semnatar alături de Ana Pauker, Gheorghiu -Dej, Walter Roman etc. a unui document în care se preciza că Basarabia este pământ rusesc.
Alexandru se căsătoreşte cu domnişoara Cioabă, căsătorie din care a rezultat Ionel, preşedintele actual al României.
După doi ani, doamna Iliescu -
Cioabă pleacă definitiv şi irevocabil la Bucureşti, fără să o intereseze soarta copilului care este crescut în continuare de a doua soţie a lui Alexandru, fostă amantă, ajutată de bunicii după tată.
Mai târziu, cea de-a doua soţie, îi
scrie lui Alexandru în arest, că fiul lor Ionel merge bine cu şcoala şi că exersează cu mult interes la mandolină.
Termină cu succes cele patru
clase primare în Olteniţa şi probabil mai slab pregătit, n-a reuşit la liceul teoretic şi a fost îndreptat spre meserie, la liceul industrial Polizu. Aici s-a acomodat uşor şi pe când termina cele patru clase gimnaziale a avut loc actul de la 23 august, ocuparea României de către trupele sovietice. Bucurie mare pe adolescentul Ionel, pe care la data aceea îl deranja liceul industrial şi fără nici o diferenţă sau alt examen de echivalare a fost admis în cursul superior la unul din cele mai renumite licee teoretice din Bucureşti, la Liceul Spiru Haret, acolo unde s-a pregătit şi Mircea Eliade şi Eugen Ionescu.
Aici trai. Se urca în pauze pe bănci, de multe ori şi în prezenţa pedagogilor, le vorbea elevilor despre învăţătura marxist-leninistă. Dar,
23
nenorocire! În acea vreme Ionel îşi pierde tatăl. Mare durere, mare tragedie!
În timpul unei manifestaţii de stradă, în care se sărbătorea măreaţa zi de
23 august, la împlinirea unui an de ocupaţie sovietică, tatăl Alexandru, hipertensiv, după ce a stat 4-5 ore în soare, cu capul descoperit, a făcut infarct, a căzut jos şi a decedat. Ceva groaznic, ceva de neimaginat, dar tânărul suportă toate cu stoicism şi îşi continuă studiile, de data aceasta mai protejat, mai alintat de către profesori, fiind acum un copil orfan care şi.a pierdut tatăl şi totodată cu toţii au pierdut un mare luptăror, au pierdut pe unul din cei mai valoroşi oameni ai Partidului Comunist Român.
După terminarea liceului s-a înscris la Institutul pentru Energie din Moscova, facultatea de hidrotehnică pe care o frecventează în perioada 1950-1953. Întors în ţară, devine preşedintele studenţilor comunişti (1956-1960 timp când a avut loc revoluţia din Ungaria}, apoi propagandist în Comitetul central al Partidului Comunist Român între anii
1960-1967, devine prin secretar al Uniunii
Tineretului Comunist Român, între anii
1967-1971.
În aprilie 1968 este promovat de către Nicolae Ceauşescu în Comitetul Central al Partidului Comunist Român în locul lui Alexandru Drăghici, apoi prim secretar judeţean la Iaşi, ministrul apelor şi în cele din urmă director al Editurii Tehnice.
Rezultă că în toată Epoca de Aur, Ion Iliescu s-a bucurat de încrederea conducerii Partidului Comunist Român şi că a beneficiat din plin de toate bunurile primite de către nomenclaturişti: casă în cartierul Primăverii, acces la magazinele cu circuit închis, maşină, plimbări în străinătate etc. Încercând prin toate mijloacele să ajungă cât mai sus, intră în dizgraţie şi este mutat secretar cu propaganda în judeţul Timiş, apoi prim- secretar la Iaşi şi ministrul apelor.
Nu este mulţumit şi se consideră
nedreptăţit, fapt ce-l supără pe Nicolae
Ceauşescu şi-l exclude din Comitetul Central al Partidului Comunist Român în anul 1984, numindu-l director al Editurii Tehnice. Astfel Ionel devine dizident?
Un dizident răsfăţat, cu maşină la
scară, cu vilă în cartierul Primăverii, cu acces peste tot şi cu un cuvânt greu în cadrul partidului. Dar această zisă dizidenţă n-a ţinut nici ea prea mult pentru că a urmat Revoluţia Română. Iliescu stătea la pândă şi aştepta momentul, deoarece o revoltă, o schimbare era previzibilă.
Se umpluse paharul şi românii se
săturaseră de foame, frig, nedreptăţile sociale şi disperaţi, cu tot riscul, au ieşit în stradă strigând, jos comunismul, mai întâi la Timişoara între 16-20 decembrie 1989 şi apoi începând cu 21 decembrie în capitală. Iliescu a aşteptat să vadă cum evoluează schimbarea sperând la unele promisiuni de ajutor din străinătate.
În ziua de 22 decembrie 1989 pe
la orele 16, după fuga ceauşistă şi-a făcut apariţia tovarăşul Iliescu, ajutat aşa cum afirma Vadim Tudor de un comandou evreiesc condus de Samuel Catz şi de unul rusesc. Vine însoţit de Petre Roman, fiul lui Walter Roman (Neuländer), cel care a dustrus armata română în 1945, de Brucan (Brucner) fost redactor şef al ziarului comunist Scânteia, cel ce scria articolele fulminante pentru distrugerea satului românesc prin trecerea la colectivizare, de Bârlădeanu, un nomenclaturist înrăit şi bătrân, reîntors în ţară pe tancurile sovietice, la care s-au mai adăugat Voican Voiculescu, fost condamnat de drept comun, Sergiu Nicolaescu regizor, generalul Guşe, generalul în rezervă Militaru şi Mazilu, fost director al şcolii de securitate Băneasa. Toţi aceştia s-au constituit într-un grup intitulat Frontul Salvării Naţionale. Revoluţia a avut un caracter net anticomunist şi ne-am trezit din nou conduşi de către o clică de oameni străini de ţară, străini de Dumnezeu, străini de omenie, aşa dar conduşi din nou de comunişti.
24
În stradă, zeci de mii de cetăţeni strigau: „Jos comunismul! Jos trădătorii!”. Cei constituiţi în Frontul Salvării Naţionale, aşa cum afirma Iliescu, au apărut ca o emanaţie a revoluţiei şi nu auzeau şi nu doreau să audă şi să vadă ce se întâmplă în stradă. Pentru a-i înlătura şi a-i trimite la casele lor pe revoluţionari, au inventat teroriştii. Iliescu a ieşit pe postul de televiziune şi a avetizat că „teroriştii trag în orice poziţie”. S-a indicat populaţiei să se adăpostească în locuinţe, ba mai mult, la fiecare intrare în bloc să se constituie pază armată (cu ce? cu ciomege?). A început să se împuşte, a început să se tragă. Totul din Piaţa Palatului a fost ciuruit de gloanţe, numai clădirea Comitetului Central unde lucrau feseniştii, a rămas intactă. Pentru intimidare, s-au tras şi două salve de tun care au zguduit toate ferestrele şi uşile blocurilor, aşa că în cel mai scurt timp, piaţa a rămas pustie şi noua conducere a reuşit să se organizeze în linişte.
După decembrie, după fuga
Ceauşeştilor, teroriştii au omorât peste
1000 de tineri, au rănit multe persoane şi au provocat mari pagube. Cine răspunde de moartea tinerilor, de răniţi şi de uriaşele pagube materiale?
În ajunutul Crăciunului, Frontul
Salvării Naţionale hotărăşte moartea cuplului Ceauşescu. Iliescu scrie cu mîna lui un ordin prin care dispunea să se constituie cât mai urgent, un tribunal militar excepţional care să condamne la moarte pe Elena şi Nicolae Ceauşescu (în ce calitate o fi scris acest ordin, deoarece el a fost ales preşedinte în ziua de
28.12.1989?). hotărârea de lichidare fizică a soţilor s-a luat în ziua de 24 decembrie
1989 de către Iliescu, Brucan, Roman, Stănculescu, Militaru şi Mazilu (acesta din urmă neagă prezenţa în grupul hotărâtor). Tribunalul a fost condus de către generalul magistrat Gică Popa, care i-a condamnat la pedeapsa capitală cu drept de recurs. Conducerea F.S.N-ului n-a ţinut cont de hotărârea tribunalului şi în sfânta zi a Crăciunului, pe 25 decembrie, soţii
Ceauşescu au fost legaţi şi asasinaţi. Dispoziţia de execuţie a fost dată de generalul Victor Stănculescu care a ordonat: „Legaţi-i şi la zid cu ei!”. Cine era Stănculescu? Era omul de casă al familiei Ceauşescu şi căruia Elena în momentul fugii, i-a strigat din elicopter: „Victoraş, să ai grijă de copii!”. Drept e că a avut grijă... o bestie!
Cine era Iliescu? Era fostul
apropiat al lui Ceauşescu, cel care a lucrat mult timp în vârful piramidei comuniste. Cine era Petre Roman? Era protejatul Ceauşeştilor, pretendent la mâna fiicei lor
– Zoe. Elena, mama lui Zoe, a spus: „mai avem unul din ăsta în familie (era vorba de fiica lui Borilă, soţia lui Valentin)”; iar pentru a scăpa de acest intrus a hotărât trimiterea lui la studii în Franţa (Toulouse). Cine era Brucan? Fostul director al ziarului comunist Scânteia, acela care a afirmat despre poporul român că este „stupid people”. Acela care n-a reuşit să depăşească cinci clase de liceu, a batjocorit poporul român, el care cu întreaga sa familie a mâncat o pâine albă în România.
Înteresant este faptul că Ceauşeştii se temeau să nu-i omoare legionarii sau ţărăniştii şi i-au asasinat oamenii lor apropiaţi, comuniştii.
După ce Iliescu a preluat puterea,
după ce s-a văzut preşedintele statului, era normal, ca fost mare activist comunist, să - şi ceară scuze pentru atrocităţile şi ororile săvârşite de partidul său pe care l-a slujit cu devotament, partid ce a sădit multă ură şi vrajbă şi care a condamnat la moarte şi ani grei de temniţă mii de români nevinovaţi. N-a făcut-o!
În prezent în toate luările sale de cuvânt n-a pomenit niciodată de crimele comuniştilor, nu a auzit de ele, nu a auzit de Jilava, de Sighet, de canal, n-a auzit de Revoluţia Ungară din 1956, n-a auzit nimic. Vorba românului: „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”.
Vorbeşte şi acuză cu multă
vehemenţă sărăcia şi corupţia, dar cine a sărăcit ţara timp de 45 de ani, nu partidul
25
comunist în care el a avut un rol important?
Este greu de admis că Iliescu luptă cinstit pentru înfierarea corupţiei, el care a introdus în mod fraudulos în ţară peste 20 de tiruri încărcate cu afişe electorale, el care a încurajat devalizarea băncilor şi n-a pedepsit pe cei ce au jefuit România: Caritas, S.A.F.I., Bancorex, Bankcoop, Banca Agricolă, Credit Bank etc. timp când s-au furat mii de miliarde ce reprezintă un pericol pentru siguranţa naţională.
O ţine într-una cu sărăcia. Repet,
ce sărăcie, când propaganda electorală din toamna anului 2000 a costat de şase ori mai mult decât cea din Germania? Ce sărăcie când îmbogăţiţii peste noapte şi-au făcut palate şi vile somptuoase, unele în străinătate, în zonele tropicale? Unde este conştiinţa acestui om care se pretinde
„sărac şi cinstit”. Dar el are conştiinţă, are
obraz? Pe el îl mustră cugetul pentru toate necazurile pricinuite neamului, pe el îl mustră conştiinţa pentru asasinarea soţilor Ceauşescu, pentru cei 1000 de tineri morţi în aşa zisă perioadă a falşilor terorişti, pentru cei 50 de tineri morţi la Otopeni, pentru morţii şi răniţii din timpul mineriadelor?
Nu-şi mai aduuce aminte de nimic
şi de nimeni şi oriunde şi în orice ocazie zâmbeşte şi râde. Râde cu rost şi fără rost, vorba românului: „râde ca proasta -n târg”.
El afirmă astăzi că majoritatea
celor morţi în 22 decembrie s-au împuşcat între ei şi că în prezent nu se pot afla vinovaţii. Dar cine le-a dat arme? Cine i-a înarmat şi cine i-a condus şi dirijat?
Am exagerat când am afirmat că râde cu rost şi fără rost deoarece există şi situaţii când el îmbracă o alură de om grav, hotărât şi adânc preocupat. Este serios şi înfăţişează o mimică de om pocăit şi pătruns de credinţă atunci când ia parte la slujbele religioase. A uimit populaţia ieşeană când la Hramul Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie 2000, bătrânul comunist, măcinat de minciună şi răzbunări, fost membru al Comitetului Central al
Partidului Comunist Român, ateu, apoi liber cugetător, a depăşit pe toţi preoţii cu atitudinea sa pravoslovnică de credincios autentic, făcând repetate cruci şi adânc mişcat a sărutat moaştele Sfintei Parascheva.
La el de poţi aştepta la orice:
criminal în timpul asasinării Ceauşeştilor, în timpul teroriştilor, a mineriadelor, a fost corupt în timpul colaborării cu Costea la afişele electorale şi la tipărirea cărţilor aurite, a fost cinic şi pervers în timpul
„firului roşu”, ateu pe vremea când se situa
în vârful clasei muncitoare, credincios la Hramul Sfintei Parascheva, mincinos în relaţiile cu subalternii, cu d-na Cornea, cu Mazilu, cu cei ce trag din orice poziţie, în promisiunile electorale etc.etc.
A ocrotit şi a ţinut în funcţii pe
toţi nomenclaturiştii, pe toţi securişii şi pe toţi vânzătorii de neam şi de ţară. Nicolski n-a murit în patul său? Drăghici n-a fost lăsat să fugă din ţară? Nu este Pleşiţă un pensionar onest? Vătaful de la Sighet cu trei clase n-a fost avansat? Brucan nu viciază şi în prezent atmosfera? Nu sunt lăsaţi liberi şi feriţi de pedepse toţi cei ce şi-au bătut joc de acest popor atât de încercat?
El face pe indiferentul şi pe bonumul şi insistă să ştergem cu buretele toate rănile trecutului. În realitate la el nu contează nimic, ţară, biserică, tradiţi, nimic decât puterea. Om fără o educaţie din familie, din şcoală, om ce nu a făcut armata, nu a avut copii, om ce a luptat toată viaţa cu rost sau fără rost, numai să ajungă mare conducător şi niciodată nu a reuşit să se desprindă de limba de lemn, folosind termeni din materialul dialectic, precum şi cei din economia marxistă. Nu de mult la Focşani a afirmat că proprietatea privată este un moft iar băncile străine scot din ţară plusvaloarea. Toate acestea dovedesc că este un semidoct care nu cunoaşte ce este proprietatea privată, luând-o în derâdere cu „sfânta proprietate privată”.
Proprietatea privată la om a apărut o dată cu apariţia lui, este legată de
26
instinctele de conservare, de instinctul de emancipare, de civilizaţie, de ambiţii personale şi nu poate fi disociată de legile concurenţei şi ale cointeresării. A vizitat şi a aprins lumânări la monumentul Holocaustului din New York, foarte frumos, dar n-a aprins nici o lumânare la Jilava, Sighet, canal etc.
Aceasta este realitatea. Preşedintele Iliescu educat la Moscova, a îngreunat şi chiar a stopat trecerea de la statul socialist-comunist la cel capitalist. El a încurajat întreprinderile neproductive ce au condus la pagube imense dându-ne înapoi în economie şi în industrie. După alegerile din 2000, câştigate de comunişti, au apărut din nou în guvern muncitori promovaţi peste noapte, ingineri şi economişti.
În încheiere o să dau câteva
exemple de economie comunistă condusă de pseudospecialişti, pe vremea când se plătea lenea şi incompetenţa.
În Oltenia pentru exploatarea cărbunilor lignit, s-au distrus mii de hectare de teren arabil şi totodată s-au construit centrale de termoficare, toate pe baza acestor cărbuni ce practică n-au o putere calorică utilizabilă (600-700Kcal).
S-au înălţat centrale termice la Rovinari, Paroşeni, Işalniţa,Turceni, Anina etc. centrale ce urmau să asigure căldura şi energia necesară ţării. Cărbunii din Oltenia, aşa cum am mai arătat, au o putere calorică mică, aproximativ egală cu a cocenilor de porumb, iar pentru a -i arde este necesară exploatarea prin lucrări miniere foarte constisitoare (impun armarea metalică), apoi sortarea manuală, după sortare urmează uscarea prin vibratoare electrice şi în cele din urmă măcinarea până la pulbere, pulbere care poate arde şi produce căldură amestecată în proporţie de 60-70% cu motorină sau păcură.
Toată această valorificare a ligniţilor costă mai mult decât ar costa un import de cărbuni cu putere calorică de
7000-8000 Kcaş din Canada.
În prezent toate centralele stau. Unele (Turceni) au fost transformate în ciupercării, Işalniţa în fabrică de îngrăşăminte, în rest cântă cucuveaua.
Mai amintesc şi de exploatarea
sulfului nativ din Călimani, sub formă de pregnaţii (5%) în roci extradure andezitice. Tot un pseudoinginer a întocmit proiectul de verificare a sulfului. După ce s-a construit o şosea asfaltată de 45 de km prin păduri şi mlaştini şi după ce s-a organizat un grup special şi după ce s-a mutat din loc un munte, Negoiul Românesc, rămânând în urmă doar un peisaj selenar, s-a ajuns la concluzia că zăcământul nu poate fi valorificat, nu prezintă importanţă. A venit Ceauşescu şi a hotărât închiderea şi lichidarea tuturor lucrărilor. Astăzi în zona Negoiul Românesc, unde cu zece ani în urmă lucrau mii de oameni, este doar o paragină şi precum la Turceni şi Anina cântă cucuveaua. Aici se întrec în nopţile de noiembrie huhurezii, creând o atmosferă lugubră, în pustietatea neolitică. În felul acesta s-a distrus şi agricultura şi comerţul, cultura, religia, şcoala, aşa s-a distrus totul.
Dintr-un stat ce în perioada interbelică mărşăluia în pas cu civilizaţia Europei, comuniştii în cei 50 de ani de întuneric, ne-au situat în coada lumii.
Aşadar, după ce marele luminat,
în urma alegerilor din toamna anului 2000 a revenit la Cotroceni, cu certitudine că nu va mai auzi nimic de 21 decembrie, de terorişti, de Otopeni, de mineriade, totul va fi trecut în umbră, iar el va râde în continuare călcând în picioare adevărul, cinstea şi corectitudinea, adică tot ce este sfânt.Un fariseu neruşinat, el a reuşit de patru ori (deşi n-avea dreptul decât de două ori) să devină preşedintele României, să ajungă în fruntea tuturor. Acesta este omul ce ne conduce în prezent, pe acesta l-am votat, aşa că suntem obligaţi să răbdăm şi să nu mai manifestăm împotriva sărăciei, corupţiei şi a furtului legalizat.
27

Toponimie botoşăneană (4)

Tatiana Rachieru

STRĂZI CE POARTĂ DENUMIREA UNOR LOCALITĂŢI,

DATE SAU EVENIMENTE ISTORICE

Regulamentul Organic din 1832 prevede obligaţiunea eforiilor de a da nume la toate străzile din oraşe.
Multe au primit numele vechilor
mahalale, unele au fost denumite după biserici, altele după meserii. Odată cu dezvoltarea oraşului numărul străzilor se măreşte, iar denumirea lor devine o preocupare de seamă a administraţiei comunale.
În jurul anului 1880, întâlnim primele
străzi ce poartă numele unor localităţi, date sau evenimente istorice (strada Unirii, strada Ră zb oi e ni , strada Că lu gă r e ni).

Cu timpul numărul lor se măreşte. Strada Mărăşeşti, strada Oituz sînt străzi a căror nume amintesc de luptele din Marele război mondial, strada 23 August, strada

30 Decembrie, sînt străzi a căror date

marchează etape de cotitură din istoria ţării.
Strada Independenţii (1969, S.G.C., fosta stradă Rebeca Birinbaum).
Strada Unirii (1878, I.c.h.p., 59; 1969, S.G.C.).
C. Lo ca lită ţ i i s tor ic e
Strada Alba Iulia (1942, I.c.h.p.178; 1969, S.G.C.).
Strada Călugăreni (1999, Pl.t.Bot.; 1969,
S.G.C.).
Strada Dumbrava Roşie (1942, I.c.h.p.230;
1969, S.G.C.).
Strada Griviţei (1887, I.c.h.p.81; 1969,
S.G.C.).
Strada Mărăşti (1942, I.c.h.p. 269), (fosta stradă Mitoc).
Strada Oituzului (1969, S.G.C.), (fosta
stradă Traian).
Strada Plevna (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Războieni (1899, Pl.t.Bot.; 1969,
S.G.C.).
Strada Sarmisegetuza (1942, I.c.h. p.137;
1969, S.G.C.).
Strada Smîrdan (1942, I.C.h. p.151; 1969, S.G.C.).
Unele date sunt legate de istoria
oraşului. Cităm în acest caz strada 7

Aprilie ce aminteşte de data cînd armata sovietică eliberează oraşul de sub ocupaţia germană.

A. Date istorice
Strada 7 Aprilie (1950, S.G.C. fostă
strada Basarabia).
Strada 23 August (1969, S.G.C. fosta
stradă N. Filipescu).
Strada 30 Decembrie (1969, S.G.C.
fosta stradă Sfinţii Voievozi).
Strada 24 Ianuarie (1878, I.c.h.p.
1969).
Strada 7 Noiembrie (1969, S.G.C. fosta stradă Mănăstirea Popăuţi).
Strada 1 Mai (1969, S.G.C. fosta stradă
10 Mai).
B. Evenimente istorice

STRĂZI ALE CĂROR NUME AMINTESC EXISTENŢA DIVERSELOR INSTITUŢII

Dacă pe o anumită stradă se afla o instituţie de o importanţă deosebită, strada era numită după numele acesteia. O parte din aceste numiri de străzi au dispărut odată cu instituţia respectivă; altele au supravieţuit. Procedeul nu aparţine numai perioadei mai vechi, este cunoscut şi astăzi (strada teatrului, strada Uzinii).
Strada Abatorul Vechi (1898, I.c.h.p.309;
1969, strada A.S.Puşkin).
Strada Be ră ria ve c h e (1892, R.st.c. 856). Existenţa unei berării în Bo to şa ni este menţionată în 1820: „Ignati Sulţi, neamţ ... şase în berăria lui Ene Beraru, ţinînd-o cu chirie în Mahalaua Sfîntul Gheorghe. Breasla: berar”. Mai tîrziu construindu -se
28
şi o altă berărie, strada pe care era berăria lui Ene Beraru s-a numit strada B eră ria veche.
Strada Cafenelelor (1892, R.st.c.804;
1969, strada Mureş).
Strada farmaciei (1878, I.c.h., p.29).
Strada e numită astfel după Farmacia
„Semaca” ce era pe această stradă. Clădirea acestei farmacii există şi astăzi, fiind una din cele mai vechi construcţii ale oraşului.
Strada G ă rii (1891, I.c.h., p.67; 1969, strada Aprodul Purice).
Strada Hanului (1869, R.st.c. 1056, III).
Pe această stradă se afla cel mai
vechi han de care îşi aduc aminte locuitorii oraşului şi care era numit Hanul
„La Cucoş”1. Mai tîrziu numărul hanurilor
crescînd, strada s-a numit Între Hanuri, iar la 1848 o găsim cu numele de strada Hanurilor.
Strada Liceului (1885, I.c.h. p.5;
1969, strada N. Iorga). În 1859, prin ordinul Ministerului de resort s-a înfiinţat în B ot o şa n i un gimnaziu care a funcţionat în mai multe locuri. În 1885 se inaugurează noul local al liceului. Cu prilejul acestei inaugurări s-a dat numele liceului A.T.Laurian2.
Strada Moara de foc (1899, Pl.t.Bot.;
1969, S.G.C.). odată cu dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste apar şi întreprinderile industriale mecanice, instalaţiile industriale puse în mişcare de forţa aburului. In B ot o şa n i ia fiinţă o moară acţionată termic şi ea va fi numită moara de foc, de unde şi numele străzii.
Strada P e s că r ia (1878, I.c.h., p.27).
Pentru vânzarea anumitor produse
existau în oraş locuri speciale. De aici şi
„pescăria”, locul unde se vindea peşte. Prima atestare a acestei străzi este în 1878. În 1889 strada se va numi P e s că ria V e c he , fapt care ne duce la concluzia că ulterior au luat fiinţă şi alte pescării. În 1913 există în

Bot o şa n i o Hală de peşte, clădire

amenajată cu instalaţiile necesare, unde se vindea peşte.
Strada P o şta V ec h e (1878, I.c.h, p.66;
1969, S.G.C.).
Strada e situată spre periferia oraşului şi aminteşte despre o veche staţiune de poştă. Şi în cazul toponimiei rurale întîlnim acest nume: P o şta V e ch e (Tec., Tit.), Dealul
Po şt ei (Iaş., Paş.)3.
Strada Pri mă ri ei (1878, I.c.h., p.71;
1969, Piaţa Republicii). În spatele Primăriei se afla una din grădinile publice ale oraşului numită G ră d ina Pri mă ri ei .
Strada Spitalul Izrailit (1899, Pl.t., Bot.).
Aşa era numită strada pe care era situat spitalul comunităţii evreilor din Bo to şa ni.
Strada Spitalul Mavromati (1889, I.c.h, p.121).
Spitalul Mavromati a fost înfiinţat îm
1838 de către boierul cu acelaşi nume.
Strada Spitalul Sfntul Spiridon (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Ş co lii nr .2 (1877, I.c.h., p.38). Strada T eatrului (1880, I.c.h, p.30).
După desfiinţarea Societăţii Filarmonice,
Costache Caragiale soseşte la Iaşi dar nereuşind să realizeze ceva aici, pleacă la

Bot o şa n i la 15 octombrie 1838. Acolo formează un mic teatru „care în curs de trei luni de apariţiune făcu capitala Iaşi a se ruşina citind articolele de succes prin foile periodice”, relatează Costache Caragiale. Împreună cu directorul Nicolini, formează o trupă de actori care joacă printre altele

„Ştefan cel Mare” de G.Asachi. „Uniforma lui Velington” de Kotzebuie. Acestea stîrniră orgoliul ieşenilor care îl chemară pe C. Caragiale la Iaşi, pentru a forma un teatru naţional.
După aceasta, pînă la Unire, ştirile
privitoare la o mişcare teatrală în Bot o şa ni nu sînt prea numeroase, o serie de spectacole au avut loc însă. În 1858 un număr de 70 de boieri şi begustori au adresat o suplică Ministerului de Interne pentru „a ruga pe onoratul minister să bine voiască a regula înfiinţarea şi statornicirea teatrului şi în viitor”.
Potrivit unor năzuinţe de înzestrare a
unor oraşe cu instituţii menite să le ridice prestigiul, linie promovată de Al.I.Cuza, corpurile legiuitoare au votat în februarie
29
1856 înscrierea în bugetele unor oraşe a unor subvenţii pentru dezvoltarea sau creiarea de teatre. Primăria iraşului

Bot o şa n i avea înscrisă în buget pentru

subvenţionarea teatrului suma de 10.000
lei.
În 1865 ia fiinţă o stagiune teatrală permanentă sub conducerea lui I. Grigorescu. Strada pe care se afla la 1880 clădirea teatrului, va purta acest nume. În timpul celui de-al doilea război mondial clădirea a fost distrusă. Strada a fost numită strada La s că r Ca ta rg iu . Acum strada poartă din nou numele de strada Teatrului. Clădirea a fost renovată în
1955.4
Strada Uzinei (1969, S.G.C.).
Este numită astfel strada pe care se află Uzina Electrică din Botoşani.

1 Anchetă directă, informator S.4..

2 T. Crudu, B ot oş ani i î n 1932 , p.162.

3 Vezi I. Iordan, Toponi mi a ro mâneas că,

p.66.

4 Vezi I. Massaf, Teatrul românesc, 1961.

STRĂZI CE POARTĂ NUMELE

UNOR CONSTRUCŢII

CARE ASTĂZI NU MAI EXISTĂ

Numele acestor străzi sunt legate de realităţile trecute. Botoşănenii de astăzi nu cunosc nimic în legătură cu existenţa unui pod de piatră ce exista într-o anumită zonă a oraşului. Mărturie că a existat acest pod cîndva ne stă însă numele străzii care a supravieţuit pînă acum. Numărul străzilor din Botoşani încadrat în această categorie este mic; o parte din ele le găsim şi astăzi, altele au primit ulterior altă numire.
Strada Canalului (1888, I.c.h.p. 25).
Strada Fîntînei (1878, I.c.h.p.64;
1969, S.G.C.).
La 1844 se fac mai multe fîntîni cu pompă în diferite locuri ale oraşului1. Una din aceste fîntîni se află pe această stradă, de unde şi denumirea străzii.
Strada Fîntîna Alexa (1889, I.c.h.p.
92).
Acest nume al străzi ne spune faptul că aici a existat o fîntînă construită de un oarecare Alexa.
Strada Havuzului (1899, Pl.t.Bot.).
La 1888 Sfatul orăşenesc hotărăşte să se facă un havuz (fîntînă arteziană) în care să se aducă „apa pe oale”2. Strada unde a fost făcută construcţia va purta acest nume.
Strada P odu l d e pia t ră (1869, R.s.t.c.645, V).
Vorbindu-se de Mahalaura armenilor
pe la 1810, se făcea precizarea că se afla
„din sus de podul cel de piatră”3. Mai tîrziu, strada pe care era acest pod va primi
numele de strada P odu l de Pia tră , aşa cum o găsim în documente în 1869 şi cum se numeşte şi astăzi.
Strada Vila Boyan (1899, Pl.t.Bot.).
Strada poartă numele acestei impunătoare construcţii ce se află aici, vila Boyan. Botoşăneanului Teodor Boyan i se datoreşte sistematizarea străzilor.

1 Vezi A.Gorovei, M onogr afi a or aş ul ui

B ot oş ani , 1926, p.292.

2 Idem, p.291.

3 Idem, p.55

STRĂZI CE POARTĂ NUME DE BISERICI

Atunci cînd străzile oraşului Botoşani au fost denumite oficial, multe au primit nume de biserici. În Bo to şa ni fiecare biserică a dat numele unei străzi. Uneori, întreg cartierul din juduel bisericii era numit cu acelaşi nume (Mahalaua Duminica Mare). Acest sistem de denominaţie aparţine unei epoci mai vechi.
Strada Duminica Mare (1869, R.st.c.
979, VII).
Strada poartă numele bisericii ridicată în 1838. Cartierul din jurul bisericii este numit de populaţia localnică Mahalaua Duminica Mare sau La Taxîer1.
Strada Sfîntul Dumitru (1869, R.st.c.970).
Strada poartă numele bisericii ridicată în 1833 cu ajutorul comisului I. Mavromati Strada Sfîntul Gheorghe (1869, R.st.c.
1022, VII).
30
Strada poartă numele bisericii ridicată de Elena Rareş în 1541.
Strada Sfîntul Ilie (1892, R.st.c. 796).
Strada poartă numele bisericii ridicată în 1802, pe locul unei biserici de lemn, din breasla blănarilor din Bo to şa ni.
Strada Sfîntul Ioan (1884, I.c.h.p.54).
Strada poartă numele bisericii Sfîntul
Ioan, ridicată în 1750 de Aniţa Chiriciasa.
Strada Sfînta Natalia (1878, I.c.h.p.
105).
Strada Sfîntul Nicolae (1869, R.st.c.
987, VII).
Strada poartă numele bisericii ridicată
în 1808 de Dimitrie Hriste.
Strada Sfînta Paraschiva (1877, I.c.h.p.71).
Strada poartă numele bisericii ridicată
în 1817.
Strada Mă nă st ir ea P opă u ţi (1869, R.st.c. 345).
Ctitoria lui Ştefan cel Mare, mănăstirea
poartă acest nume după moşia pe care a fost ea zidită, moşia Popăuţi. Deasupra intrării în biserică se află inscripţia: „ Ion Ştefan Voevod cu mila lui Dumnezeu, domnul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a zidit acest hram în umele celui întru sfinţi părintelui nostru Arhierarhul şi făcătorul de minuni Nicolae la anul 7004 (1496) iar domniei sale în al patruzecilea an. Luna septembrie 30”.
Strada Biserica Roset (1878, I.c.h.p.51).
Biserica poartă numele spătarului Costache Roset, ce a ridicat această biserică în 1825, cu hramul Întîmpinarea Domnului.
Strada Sfîntul Spiridon (1869, R.st.c.
981,VII).
Strada poartă numele bisericii ridicată în 1801; mai apare şi cu umele de strada Spiridoniei.
Strada Trei Ierarhi (1869, R.st.c.
971,VII).
Atît strada cât şi biserica erau numite şi

Trei Sfetitele. Biserica a fost ridicată în

1789.
Strada Uspenia (1869, R.st.c. II).
Strada poartă numele bisericii Uspenia sau Adormirea Maicii Domnului, ridicată în 1552, fiind a doua ctitorie a Elenei Rareş.
Strada S fi nţii Vo ie v oz i (1880,
I.c.h.p.41).
Strada poartă numele bisericii zidită în
1856 cu cheltuiala lui Turel Pisoschi în locul unei bisericii de lemn, făcută în 1770 şi strămutată în satul Cotîrgaci.
Strada Vovidenia (1869, R.st.c.1053,
VII).
Strada poartă numele bisericii ridicată
în 1834 cu cheltuiala baronului Cîrstea.

1 Anchetă directă, informator S.3.

STRĂZI CE POARTĂ NUMELE UNOR LOCALITĂŢI,

PROVINCII SAU APE

Străzile încadrate în această categorie se împart în două subgrupe. Una cuprinde nume de localităţi, provincii sau ape de pe cuprinsul întregii ţări (strada C er na v o dă , strada Ma ra mu r e ş).
O altă subgrupă se referă la nume topice care aparţin împrejurimilor oraşului Botoşani (strada Agafton, strada Sicna).
Un număr mic de străzi poartă denumirea unor localităţi sau ţări străine (strada Belvedere, strada Fra nţ ei ).
Strada Agafton (1899, Pl.t.Bot.). strada aminteşte de satul Agafton aflat în apropierea oraşului B ot o şa ni , unde se afla şi o mănăstire. „pe la 1760 două mănăstiri, a Popăuţilor şi a lui Agafton sihastru înconjurau tîrgul”1.
Bariera Baisa (1899, Pl.t.Bot.).
Această barieră se află în direcţia satului Baisa, aflat la poalele pădurii cu acelaşi nume, pe şoseaua Botoşani- Suceava.
Strada Basarabiei (1942, I.c.h.p.183;
1969 strada 7 Aprilie).
Strada Belvedere (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Bucovina (1942, I.c.h.p.196; 1969, S.G.C.).
Strada Ca rpa ţ i (1969, S.G.C.).
Strada Ce rna vo dă (1899, Pl.t.Bot.;
1969, S.G.C.).
31
Strada Ci ş m ea (1942, I.c.h.p.206).
Strada se află în direcţia satului

Ciş m ea , aflat în direcţia de nord a oraşului. Numele satului vine de la o cişmea zidită în acest sat, despre care se zice că a fost făcută de Ştefan cel Mare. Inscripţia de pe zid spune că cişmeaua a fost refăcută în

1831 de diaconul Panaitescu Nicolae din
Botoşani.2
Strada Cu rt e şti lor (1878, I.c.h.p.3). strada duce spre stul Curteşti, aflat în direcţia sud-vestică a oraşului.
Strada Dacia (1942, I..h.p.224; 1969,
S.G.C.).
Şoseaua Dorohoi (1899, R.st.c.
1039,VII).
Bariera Dorohoi (1899, Pl.t.Bot.). Strada Fra nţa (1899, Pl.t.Bot.). Şoseaua Ia şu lu i (1869, R.st.c.
1033,VII).
Bariera Ia ş i (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Luizoaia (1942, I.c.h.p.257). Numele străzii este în legătură cu satul Luizoaia aflat în apropierea oraşului
Strada poartă numele pîrîului ce curge pe lîngă oraş.
Strada Su liţ e i (1877, I.c.h.p. 96). Bariera Su liţa (1899, Pl.t.Bot.).
Numele străzii şi al barierei stă în legătură cu satul Suliţa.
Bariera Toascu (1899, Pl.t.Bot.).
Strada se află în direcţia satului Teasc, astăzi suburbie a oraşului B ot o şa n i, în partea de est.
Strada Tomis (1942, I.c.h.p.162; 1969,
S.G.C.).
Strada Transilvaniei (1942, I.c.h.p.164;
1969, S.G.C.).
Strada Vorona (1899, Pl.t.Bot.).
Satul Vorona se află pe şoseaua Botoşani – Fălticeni. În apropiere de sat se află o mănăstire de călugări. Pe strada Vorona pe la 1890 se găsea hanul mănăstirei Vorona.

1 Vezi I.Iordan, Toponi mi a ro mâne as că , 1963, p.243.

2 C. Nădejde, Di cţ i onar geo gra fi c al j udeţ ul ui

B ot oş ani , 1895, p.177.

Bot o şa n i,

în direcţia nord-est.
Strada Ma ra mu r e ş (1942, I.c.h.p.262;
1969, S.G.C.).
Strada Mitoc (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Mu r e ş (1969, S.G.C., fosta
stradă Jdanov).
Strada p o pă u ţi (1899, Pl.t.Bot.).

Po pă u ţi este un sat în vecinătatea oraşului

STRĂZI CE POARTĂ NUME DE

PLANTE ŞI ANIMALE

Nume de plante şi animale se găsesc în toponimia întregii ţări. În cazul toponimiei rurale, o vale, un deal, o măgură, a primit numele plantei ce creştea prin partea

Bot o şa n i.

Numele său este un derivat de la
locului: Feregi (Paş.Gj.), Valea Fagului
Popă, la fel ca şi Popoi (Moi), Popeasca
(Olt), Popeni (adj.).1 Pe moşia acestui sat
Ştefan cel Mare a zidit mănăstirea Sfîntul Nicolae, numită mai târziu biserica Popăuţi.
Strada Ră c hiţ il or (1878, I.c.h.p.15).
Strada se află în direcţia satului Răchiţi, situat pe valea pîrîului Sitna. Numele vine de la răchiţile sau sălciile ce erau de mult la iazul de lîngă sat.2 În 1899 întâlnim şi

Ba riera Ră c hiţ i .

Strada Ră dă u ţil or (1878, I.c.h.p.95). Strada Să ve ni lor (1969, S.G.C., fosta stradă Filimon Sîrbu).
Strada Sitna (1942, I.c.h.p.150; 1969,
S.G.C.).
(Sla.), Dealul Cînepei (Bot.), Măgura
Bujorului (Tu.M.).1
În ce priveşte numele de animale, ele au fost date unui loc deoarece fie că s-a stabilit o asemănare a locului respectiv cu forma animalului, fie că s-a pornit de la o legendă: Fîntîna Boului (Băi, Paş.),

Mă gu ra Ba la u ru lu i (Olt), Capul Corbului

(Tpl.).2
În cazul toponimiei urbane situaţia este alta. Străzile ce poartă numele de plante sau animale, în general, au fost denumite astfel în mod arbitrar. Nu se poate stabili o legătură între porumbel şi strada Porumbelului, între busuioc şi strada Busuiocului.
32
Sînt şi cazuri cînd denumirea străzii este justificată. De exemplu, strada Teilor în Bo to şa ni e numită astfel deoarece pe această stradă sînt plantaţi tei.
Se remarcă faptul că străzile ce se
includ în această categorie aparţin mai ales
epocii actuale.
A. Nume de plante: Strada Bradului (1969, S.G.C.).
Strada Bujorului (1899, Pl.t.Bot.; 1969,
S.G.C.).
Strada Busuiocului (1969, S.G.C.). Strada Că p şu n e lor (1888, I.c.h.p.47.)
Strada Crinilor (1889, I.c.h.p.87; 1969,
S.G.C.).
Strada Florilor (1877, I.c.h.p.2; 1969, S.G.C.).
Strada Ghiocei (1969, S.G.C.). Strada Lalelelor (1969, S.G.C.). Strada Liliacului (1969, S.G.C.).
StradaNucilor (1899, Pl.t.Bot.; 1969,
S.G.C.).
Strada Plopilor (1969, S.G.C.).
Strada Rozelor (1878, I.c.h.p.4; 1969, S.G.C.).
Strada Salcîmilor (1893, R.st.c.78,II). Strada Să l c iil or (1899, Pl.t.Bot.;1969, S.G.C.).
Strada Stejar (1969, S.G.C.).
Strada Teilor (1899, Pl.t.Bot.; 1969, S.G.C.).
Strada Viilor (1920, I.c.h.p.456; 1969,
S.G.C.).
B. Nume de animale:
Strada Albina (1969, S.G.C., fostă strada
Olga Bancic).
Strada Cerbului (1889, I.c.h.p.365).
Strada Porumbelului (1969, S.G.C.; fosta
stradă Ferdinand).
Strada Rîndunicii (1969, S.G.C.). Strada Ro ş ioa ră (1923, I.c.h.p.402) Roşioară – peşte mic de baltă (D.R.R.M.) Strada Şa r pe lu i (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Vulturului (1969, S.G.C., fosta
stradă Gherghel).
Strada Zimbrului (1890, I.c.h.p.107).

1 Vezi I.Iordan, Toponimia ro mâneas c ă, 1963.

2 Ibidem.

Istoria Liceului “ Mihai Eminescu” Botoşani (19)

Încheiere

Mihai Matei

Evoluţia Externatului Secundar de fete, a Şcolii secundare gr.II şi apoi a Liceului „Carmen Sylva” din Botoşani, în cei 60 de ani de existenţă, consemnaţi în această lucrare, reprezintă o pagină însemnată din istoria învăţământului botoşănean şi românesc. A fost o existenţă, mai ales de început, cu mari greutăţi, cu ascensiuni şi coborâşuri, cu etape de înflorire şi cu multe momente dramatice, un lăcaş care a însemnat mai mult decât o şcoală, pentru profesoarele sale, pentru generaţiile de eleve a fost şi un focar de cultură al unui oraş în plină afirmare spirituală. Astfel, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al
XX-lea, apar instituţii culturale precum
„Societatea pentru învăţătura poporului român” (1868), Biblioteca publică (1882), Socioetatea muzicală „Aurora” (1883) şi Ateneul Român (1889); sunt organizate primele expoziţii de artă plastică, funcţionează primele librării, anticariate şi tipografiile, câştigă importanţă localurile destinate spectacolelor teatrale în special (Teatrul „Petrache Cristea”); tot acum, se prefigurează apariţia cinematografului şi a fonografului. Toate acestea vor îmbogăţi formele de educaţie ale unor întregi categorii de oameni.
În prima jumătate a secolului XX,
apar noi instituţii culturale, precum
33
muzeele, ligile culturale, societăţi şi asociaţii, toate având scop cultural.
Într-un climat întronat, de aleasă emulaţie, de muncă şi disciplină, la realizarea căruia au contribuit profesoarele şi celălalt personal, în acest timp au absolvit circa 1300 de eleve. Numeroase absolvente au ajuns personalităţi de frunte ale vieţii cultural-ştiinţifice, administrative şi politice, unele din ele cunoscute nu numai în ţară, ci şi-n diferite posturi în străinătate. Uneori exigenţa, pretenţiile şcolii par exagerate, dar era nevoie de crearea unei stări de ordine şi disciplină, de emulaţie şi determonare pentru prima şcoala secundară de fete şi mai apoi liceul să asigure o tradiţie de muncă, de respect faţă de titlul obţinut, care conferea o recomandare serioasă profesiei şi serviciului dobândit, prin examen sau probă practică, cu aceeaşi valoare. Cine nu a rfezistat cerinţelor şcolii, regulamentelor şi normelor legale a trebuit să părăsească, într-o formă sau alta, şcoala.
Încheind aceste rânduri, avem
convingerea că parcurgerea etapelor următoare (ce vor fi relevate în volumul II al acestei istorii), în evoluţia unităţii, ne vor evidenţia clasa superioară în care s-a avansat, pe postamentul creat, cu atâtea sacrificii de predecesori – “galaxia” strălucitoare ce face gloria acestui liceu, devenit pe drept, Colegiu Naţional şi componentă de prestigiu a învăţământului românesc contemporan.
Desigur, carenţe aveau manualele,
metodele de predare şi formele de organizare ale învăţământului, relaţiile dintre elevi şi educatori, la toate acestea adăugându-se spaţiul de şcolarizare
„amenajat”, lipsa laboratoarelor, a locurilor
de internat. Treptat însă, şcoala , în ansamblul ei, a cunoscut un progres continuu, inclusiv în ce priveşte conţinutul, principiile, metodele, formele de organizare etc.
Întotdeauna, şcoala secundară de fete şi liceul apoi s-au bucurat de sprijinul consiliului local, al Prefecturii şi Ministerului Învăţământului, sprijin moral, logistic, dar mai ales financiar, prin devize şi proiecte de reparaţii şi construcţii, cărţi pentru bibliotecă şi material didactic nou.
Conducerea instituţiei a fost
asigurată tot timpul de profesoare cu prestigiu progesional, cu calităţi şi metode adecvate, ce au presupus exigenţă, pricepere în legătură cu întregul ansamblu de probleme pe care le-a ridicat şcoala în drumul său mereu ascendent. Nume ca Aglaia Theodor, Ortensia Buzoianu, Netty Adam, Elena Haralamb şi Maria Manolescu au ştiut să colaboreze fructuos cu organele locale, instituţiile culturale, factorii economici ce asigurau baza materială bunei funcţionări a internatului şi cantinei şi, nu în ultimul rând, cu ministerul Învăţământului şi Inspectoratul şcolar regional.
În cei 60 de ani de exitenţă, şcoala a trecut prin grele încercări provocate de cele două războaie mondiale cu evantaiul lor de probleme dramatice, dar forţa creatoare a colectivului didactic, a Comitetului de părinţi şi sprijinul conducerii oraşului a făcut ca să fie şterse repede rănile conflagraţiilor şi mersul normal al şcolii să fie de fiecare dată reluat la parametrii exigenţei tradiţionale.
Nume de cadre didactice ca Elena
Hralamb, Elena Manu, Maria Manolescu, Sotir Simionescu, Maria Stamatin, Elena Ene, Charlotte Sibi, Adela Petrovici şi Valentina Mihăilescu stau cu cinste alături de nume cu rezonanţă ale şcolii botoşănene şi naţionale româneşti, diplomele, decoraţiile, documentele ce păstrează aprecierile inspecţiilor derulate de-a lungul timpului sunt acte ce validează indubitabi valoarea muncii neobosite, uneori cu sacrificii, puse în slujba unui ideal patriotic.
34

LISTA ALFABETICĂ

a absolventelor Şcoalei secundare şi a Liceului „Carmen Sylva”, de la înfiiţare şi până la 1 septembrie 1937*

Lista aceasta este întocmită după matricole şi după anuare. S-au trecut în ea atât absolventele foste eleve ale şcoalei, cât şi cele pregătite în particular, care au dat examen aici. În dreptul fiecărui nume se indică anul în care s-a trecut examenul de

A

1. Aboaicei Ana 1929
2. Aboaicei Florica 1930
3. Abramovici Charlotte 1927
4. Abramovici Eugenia 1927
5. Abramovici Gisela 1927
6. Adamiu Maria-Paula 1927
7. Adamiu Viorica 1929
8. Adler Paula 1927
9. Adler Ana 1936
10. Agavriloaei Aspazia 1931
11. Alexa Paraschiva 1929
12. Alexandrescu emilia 1901
13. Alexandrescu Melania
14. Andriescu Elena 1926
15. Andriescu Maria 1929
16. Anechitei Maria 1934
17. Anton Anica 1928
18. Anton Maria 1933
19. Anton Eugenia 1934
20. Anton Elena 1937
21. Antonescu Constanţa 1922
22. Antonescu Maria 1925
23. Antoniade Maria 1893
24. Antoniu Lucreţia 1921
25. Antoniu Adriana 1928
26. Apostiu Natalia 1933
27. Arachelian Isabela 1931
28. Ariciuc Eugenia 1932
29. Aronovici Dvoira 1899
30. Aronovici Zlata 1930
31. Aronovici Sarafina 1928 p
32. Aronovici Roza 1926 p
33. Aronovioci Eleonora 1905
34. Atanasiu Natalia 1895
35. Atanasiu Victoria 1895
36. Atanasiu Ana 1904
absolvire pentru a se deosebi absolventele externatului de ale secţiei comerciale, s-au pus alături de numele absolventelor secţiei comerciale iniţialele S.c. Alături de numele celor pregătite în particular s-a pus un p.
37. Atanasiu Monica 1934
38. Atănăsoaei Eugenia 1930
39. Avram Liza 1924
40. Avram Estera 1929
41. Avram Raşela 1931

B

42. Bacal Fedora 1926
43. Bacal Raşela 1929 p
44. Bacal Rebeca 1929 p
45. Bacal Zelma 1922
46. Baclu Florica 1934
47. Bacoşcă Elizabeta 1931 p
48. Băietu Malca 1901
49. Balan Eugenia 1937
50. Bălănescu Lucreţia 1900
51. Bălănescu Cornelia 1906
52. Baltă Zoe 1923 p
53. Baltă Elena 1926
54. Bălteanu Eugenia 1923
55. Banakowski Olga 1927
56. Băncilă Ecaterina 1932
57. Bantaş Elena 1930
58. Baratz Hanţa 1931
59. Barad Şeiva 1928
60. Baraf Cecilia 1920 Ş.c.
61. Barbu Alexandrina 1920 S.c.
62. Bardicef Liza 1925 p.
63. Baroncea Liliana 1930
64. Baroncea Margareta 1932
65. Baronceanu Feiga 1923
66. Baronceanu Freida 1920 S.c.
67. Baroner Taua 1925
68. Bârzu Ecaterina 1934
69. Bârzu Elena 1936
35
70. Bârzu Virginia 1932
71. Bowling Etty 1897
118. Caracaş Ştefania 1923
119. Carale Ana 1921

74. Bereman Tony 1919 S.c.
75. Bernard Olga 1919 S.c.
76. Bernstein Margareta 1936
77. Bittermann Clarisa 1930
78. Bittermann Lea 1928
79. Blanaru Neta 1929
80. Blatstein Feiga 1900
81. Blatstein Feiga 1904 S.c.
82. Blatstein Malca 1896
83. Blebea Livia 1927
86. Blumenfeld Luiza 1929
87. Boacă Elena 1928
88. Boca Graţiela 1936
89. Bogdanovici Maria 1918 S.c.
90. Bordeianu Elena 1934
91. Botez Aspazia 1896
92. Botez-Diculescu Ana 1898
93. Boureanu Suzana 1931
122. Carale Victoria 1924
123. Caramlău Ecaterina 1928
124. Caras Natalia 1912
125. Catană Maria 1936
126. Cerkez Victoria 1923 p.
127. Cernescu Aspazia 1895
128. Chersin Virgina 1930
129. Chiaburu Natalia 1930 p.
130. Ciocoiu Aurelia 1937
131. Ciloac Maria 1927
1926
1929
134. Ciomac Margareta 1923 p.
135. Cismaru Colea 1917 S.c.
136. Ciucă Elena 1894
137. Ciuhureanu Maria 1901
138. Clain Haia 1916 S.c.
139. Climescu Constanţa 1923 p.
140. Climescu Laura 1931 p.
141. Climescu Virginia 1922

96. Braunstein Estera 1927
97. Braaverman Rebeca 1929
98. Breitenfeld Adela 1911 S.c.
99. Breitenfeld Adela 1926 p.
100. Breitenfeld Cornelia 1928
101. Briman Lea 1925
102. Broască Eugenia 1929 p.
103. Brohanschi Aglaea 1897
104. Brumărescu Eliza 1925
105. Budeanu Elena 1928
106. Buhaciuc Otilia 1936
107. Buimovici Rebeca 1932
108. Bulandra Maria-Lucia 1932
109. Bulboacă Ruxanda 1932
110. Burdea Aurelia 1904 S.c.
111. Burlacu Maria 1927 p.
112. Burlacu elisabeta 1930

C

113.Calcăntraur Eliza 1934
114. Caniola Maria 1894
115. Capşa Maria-Constanţa 1923 p.
116. Carabioschi Ana 1894
117.Caracaş Maria 1922
144. Cocotă Maria-Dorée 1905
145. Cocotă Maria-Dorée 1906 S.c.
146. Codrescu Elisabeta 1901
147. Cohn Clara 1917 S.c.
148. Cohn Etty 1923
149. Cohn Etty 1930
150. Cohn Haia-Dvoira 1923
151. Cohn Liuba 1911 S.c.
152. Cohn Mina 1932
153. Cohn Rebeca 1928
154. Cohn Şeindla 1928
155. Constantineanu Elena 1934 p.
156. Constantineanu Raluca 1928 p.
157. Constantinescu Emilia 1928
158. Constantinescu Maria 1922
159. Corneanu Ana 1923
160. Costaş Emilia 1937
161. Costeschi Eufrosina 1937
162. Costin Sylvia 1934
163. Costinescu Maria 1905
164. Covanovici Elena 1931
165. Cotter Bella 1928
166. Cozmincă Constanţa 1934
167. Credinciosu Ety 1930
36
168. Creştinu Sidonia 1930
169. Creţu Viorica 1932
170. Cristea Ema 1895
171. Cristea Valeria 1920
172. Cristescu Corina 1901
173. Crivalciuc Ecaterina 1928
174. Crudu Elena 1910
175. Crudu T. Ileana 1932
176. Crudu A. Tatiana 1932
177. Crupenschi Izabela 1933
178. Crupenschi Laura 1933
179. Cruparu Ella 1934 p.
180. Cuciureanu Clara 1930
181. Cucu Aurelia 1923
182. Cumpătă Laurenţia 1928

D

183. Damian Elena 1932
184. Damideanu Feiga 1929
185. Daniel Sin Michel Golda 1899
186. Daniel Golda 1904 S.c.
187. Darie Ileana 1927
188. Deliu Elisabeta 1912 S.c.
189. Demetriu Elena 1904
190. Demetriu Elvira 1903
191. Demetriu Elvira 1904 S.c.
192. Diaconescu maria 1923
193. Diaconu Elizabeta 1933
194. Diaconu Iuliana 1936
195. Diaconu Maria 1930
196. Dimitriu Aglaea 1894
197. Dimitriu Ana 1929 p.
198. Dimitriu Ana 1931
199. Dimitriu Corina 1929
200. Dimitriu Despina 1932
201. Dimitriu Elena 1892
202. Dimitriu Elena 1895
203. Dimitriu Elena 1927
204. Dimitriu Elena 1935 p.
205. Dimitriu Emilia 1928
206. Dimitriu Eugenia 1922
207. Dimitriu Eugenia 1931
208. Dimitriu Florica 1910 S.c.
209. Dimitriu Lucreţia 1925 p.
210. Dimitriu Magdalena 1912 S.c.
211. Dimtriu G. Maria 1907
212. Dimitriu Rodica 1933
213. Dimitriu Tinca 1923
214. Dimitrescu Ortansa Maria 19
215. Dohatcu Alisa 1936
216. Dohotaru Aurora 1924
217. Dolinescu Alexandrina 1929
218. Dolinescu Elizabeta 1937
219. Dragan Iulia 1930
220. Draganovici Maria 1892
221. Dreptu Aglaea 1923
222. Dreptu Alexandrina 1932
223. Dunaevschi Galina 1933

E

224. Edelstein Angela 1934
225. Elbim Libertatea 1924
226. Elefterescu Safta 1892
227. Enache Balaşa 1929
228. Enăchescu Cleopatra 1901

F

229. Fabri Ortansa 1933
230. Facler Ghitla 1924
231. Faibis Frederica 1923
232. Fainstein Ghizela 1922
233. Fantu Emilia 1934
234. Feinstein Roza 1924
235. Feldstein Estera 1928
236. Feller Bella 1924
237. Filip Clemenţa 1899
238. Filip Lucreţia 1901
239. Filip Maria 1905
240. Filip Maria 1928
241. Filipescu Maria 1928
242. Finkelstein Clarisa 1901
243. Fittermann Pepi 1901
244. Fittermann Pepi 1904 S.c.
245. Fleminger Ruhla 1914 S.c.
246. Flocea Maria 1903
247. Flocea Maria 1904 S.c.
248. Friedman Toni 1915 S.c.
249.Freinderfer Elena 1933

G

250. Gafencu A. Ana 1936
251. Gafencu Iulia 1937
252. Gavril Sofia 1928
253. Garabet Maria 1897
254. Gartenberg Betty 1932
255. Gâtlan Dorina 1931 p.
37
256. Georgescu Elena 1936 p.
257. Ghenovici Alexandrina 1931
258. Gheorghiu Aurelia 1923
259. Gheorghiu Aurelia 1930
260. Gheorghiu Eugenia 1927 p.
261. Gheorghiu Florica 1937
262. Gheorghiu Margareta 1908
263. Gheorghiu Margareta 1910 S.c.
264. Gheorghiu Maria 1929
265. Gheorghiu C. Maria 1934
266. Gherasim Hetermina 1937 p.
267. Gherghel Ecaterina 1912
268. Ghingold Ana 1933
269. Ghips Paulina 1924

H

303. Haimer Ghitla 1914 S.c.
304. Haimovici Betty 1937
305. Haimovici Haie 1923
306. Haimovici Paula 1928 p.
307. Haller Melania 1931
308. Halpern Haia 1930 p.
309. Haralamb Elena 1900
310. Haralamb Zoe 1923
311. Haras Sofia 1901
312. Hart Janeta 1930
313. Hascal Lotty 1921 p.
314. Hascal Gisela 1924

280. Goldhamer Aurelia 1933
281. Goldstein Irma 1928
282. Gorbănescu Ecaterina 1899
283. Graif Fany 1907
284. Greceanu Mica 1892
285. Greculescu Natalia 1899
286. Grigoraş Ecaterina 1932
287. Grigoraş Maria 1931
288. Grigoriu Anastasia 1897
289. Grigoriu Eugenia 1932
290. Grigoriu Junona 1936
291. Grigoriu Lucia-Ana 1933
292. Grigoriu Matilda 1928
293. Grigorescu Elena 1926
294. Grigorescu Florica 1928
325. Herşcovici Malvina 1937
326. Herşcovici Rozalia 1930
327. Herzendorf Berta 1928 p.
328. Herzendorf Clara 1921
329. Herzendorf Janeta 1925
330. Herzendorf Scheindla 1922
331. Hodoroabă Constanţa 1929
332. Hoişie Ghitla 1927
333. Horn Berta 1923
334. Horn Berta 1928 p.
335. Horciu Maria 1933 p.
336. Horciu Niculina 1933
337. Horodinceanu Tauba 1912 S.c.
338. Horowitz Ana 1924
339. Horowitz Fany 1926

38

I

348. Iacob Lucia 1931
349. Iacobai Consuela 1931
350. Iacovlov Eugenia 1921
351. Iacovlov Vera 1923
352. Ianovici Elizabeta 1928
353. Iäger Ernestina 1915 S.c.
354. Iäger Enerstina 1921
355. Ibrăileanu Florica 1917 S.c.
356. Iftodi Eugenia 1929 p.
357. Ioaniţiu Agripuna 1894
358. Ioaniţiu Aurora 1922
359. Ioaniţiu Cleopatra 1921
360. Ioina Reiza 1928
361. Ionescu Ana 1922
362. Ionescu Cornelia 1924
363. Ionescu Gabriela 1933
364. Ionescu Ecaterina 1897
365. Ionescu Elena 1924
366. Ionescu Ligia 1937
367. Ionescu Magdalena 1937
368. Ionescu Natalia 1928
369. Ionescu Olga 1929
370. Ionescu Virginia 1937
371. Ionescu Virginia 1937
372. Ionescu Viorica 1936
373. Ionescu Zoe 1924
374. Ioniţă Elena 1933
375. Irimia Rlvira 1929 p.
376. Irimia Ecaterina 1928
377. Irimia Margareta 1931
378. Irimescu Lavinia 1929 p.
379. Irimescu Maria 1926
380. Irimescu Viorica 1925
381. Isac Maria 1930
382. Isachievici Roza 1902
383. Iţic Scheindla 1929 p.
384. Iuster Renée 1934
385. Ivanovici A. Irna 1926
386. Ivanovici S. Vera 1932
387. Ivaşcu Lucreţia 1895
388. Ivănescu Georgeta 1930
389. Izrailovici Lea 1897

J

390. Joldeşter Ruhla 1898

K

391. Kamil Bina 1932
392. Kapri Elena 1933
393. Katz Amalia 1928
394. Katz Eva 1928
395. Katz Monica 1932
396. Krumholz Roza 1923 p.
397. Krumholz Ita Ruhla 1933
398. Kuczabinschi Ştefania 1930

L

399. Labin Marta-Elena 1916 S.c.
400. Labin Clara-Suzana 1922
401. Landau Enerstina 1923 p.
402. Landau Ernestina 1929
403. Landau Janeta 1923
404. Latu Cleopatra 1928 p.
405. Laxer Sofia 1922
406. Lazarovici Ofelia 1923
407. Lăpuşneanu Florica 1924 p.
408. Lehrer Ety 1926 p.
409. Leibovici Aneta 1928
410. Leibovici Beca 1931
411. Leibovici Feiga 1930
412. Leibovici Flora 1930
413. Leibovici Ernestina 1929 p.
414. Leibovici Hana 1933
415. Leibovici Sura 1928
416. Leibovici Zelda 1911 S.c.
417. Leonescu Silvia 1918 S.c.
418. Leonescu Teodora 1918 S.c.
419. Leonescu Silvia 1921 p.
420. Leonescu Teodora 1926 p.
421. Leonescu Elena 1931
422. Leonte Profira 1931
423. Leontinescu Elena 1895
424. Leontinescu Ortansa 1932
425. Levin Liza 1923
426. Levin Saly 1921
427. Lieber Hana 1897
428. Lieber Saly 1928
429. Littmann Debora 1916 S.c.
430. Livescu Maria 1930
431. Logofătu Adela 1932
432. Lopată Lea 1901
433. Löbel Sidonia 1913
434. Löwenbraun Reiza 1926 p.
435. Löwensohn Dora 1915
436. Löwensohn Tony 1928
39
437. Lupaşcu Angela 1934
438. Lupaşcu Eugenia 1934
439. Lupu Uşer Hinda 1931

M

440. Macri Olimpia Elena 1923
441. Madgearu Claudina 1930
442. Madgearu Alexandrina 1932
443. Maftei Maria 1933
444. Maier Ernestina 1926
445. Maier Sura 1920 S.c.
446. Manea Ana 1927
447. Manea Florica 1927
448. Mandelbaum Rebeca 1924
449. Manoilescu Elena 1894
450. Manoilescu Irina 1923 p.
451. Manoliu Elisabeta 1930
452. Marcovici Golda 1929
453. Marcovici Ernestina 1912 S.c.
454. Marcovici Mina 1897
455. Marcu Ana 1908
456. Marcu Ioana 1909
457. Marcus Betty 1902
458. Marcus Betty 1904 S.c.
459. Marcus Clarisa 1932
460. Marcus Ofelia 1933
461. Marcus Marieta 1930
462. Marcusohn Rebeca 1923
463. Marcusohn Hermina 1932
464. Marcusohn Bianca 1934
465. Marian Georgeta 1933
466. Mateescu Cristina 1929
467. Mateescu Zelia 1929
468. Matei Olga 1924
469. Matei Alexandrina 1936
470. Mavrodin Lucia 1928
471. Mavromati Elena 1893
472. Mavromati Elvira 1893
473. Maxim Ecaterina 1934
474. Maximovici Elena 1893
475. Mărgineanu Natalia 1894
476. Mănăstireanu Ioana 1931
477. Medvedovici Ioana 1907
478. Medvedovici Ioana 1908 S.c.
484. Meller Charlota 1915 S.c.
485. Meller Eleonora 1828
486. Meller Paulina 1922
487. Mertic Eugenia 1922
488. Mertic Elena Valentina 1928
489. Mighiu Elena 1905 S.c.
490. Mihailovici Maria 1916
491. Mihalache Maria 1930
492. Mihalache Gh. Ioana 1934
493. Mihălţeanu Felicia 1928
494. Mihălţeanu Sylvia 1931
495. Mihălţeanu Viorica 1928 p.
496.Milian Paula 1924
497. Millea Florica 1931
498. Mircescu Adela 1927
499. Mircescu Lucreţia 1923
500. Mironescu Ortansa 1913
501. Misihănescu Natalia 1892
502. Missir Ana Maria 1930
503. Misir Ida 1919 S.c.
504. Missir Lucia 1922 p.
505. Missir Suzana 1910 S.c.
506. Mitric Elena 1924
507. Mizes Magdalena 1929
508. Mohnblatt Clara 1906
509. Mohnblatt Ghitla 1897
510. Mohnblatt Luiza 1905
511. Moisa Flora 1895
512. Moişe Iţcu Ita 1926
513. Moscovici Basia 1897
514. Moscovici Debora 1937
515. Moscovici Ernestina 1899
516. Moscovici Ety 1896
517. Moscovici Frieda 1905
518. Moţoc Maria 1893
519. Mozes Hana 1927
520. Munteanu Alexandrina 1930 p.
521. Munteanu Aurelia 1931
522. Munteanu A. Eugenia 1934

N

523. Nadler Dorotea 1932
524. Nadler Margot 1912 S.c.
525. Nadler Leonora 1917 S.c.
1926
1931 urelia 1932 aria 1930 a 1934
40
531. Neculeanu Ana 1929
532. Negoiţă Virginia 1937
533. Negru Natalia 1918 S.c.
534. Novac Roza 1933
535. Nuţă Elena 1928

O

536. Obreja Ana 1906
577. Popovici Elena 1934
578. Popovici Elizabeta 1904
579. Popovici Elizabeta 1905 S.c.
580. Popovici V. Estera Ita 1908
581. Popovici Eugenia 1923 p.
582. Popovici Eugenia 1927
583. Popovici I. Lucia 1934
584. Popovici I. Maria 1907

540. Onofrei Eufrosina 1930
541. Onofrei Ortansa 1931
542. Orenstein Erestina 1933
543. Orenstein Raşela 1916 S.c.
544. Ostfeld Ety 1924
545. Ostfeld Fiameta 1929
546. Osfeld Margareta 1918 S.c.

P

547. Panfil Carmen 1937
548. Pascal Amalia 1933
549. Pavelescu Cleopatra 1904
550. Pavelescu V. Elena 1921
551. Pârgariu Profira 1896
552. Peisih Ita 1896
553. Perlmann Amalia 1916 S.c.
554. Perlman Adela 1928
555. Petrescu Alexandrina 1927
556. Petrescu Georgeta 1936 p.
557. Petrovici Ecaterina 1926
558. Petrovici Maria 1937
559. Pintilie Maria 1936
560. Pintilescu Dorina 1928
561. Placa Nicoleta 1931
562. Pomerantz Sofia 1928
563. Popa I. Elena 1892
564. Popescu Ana 1919 p.
565. Popescu Carmen 1937
566. Popescu Cleopatra 1898
567. Popescu-Greaca Ortansa 1932
568. Popescu Elena 1928
569. Popescu Elena 1931
570. Popescu Lucia 1930
571. Poplicher Regina 1917 S.c.
572. Popovici Adela 1894
573. Popovici Adela 1932
574. Popovici Adelina 1927
575. Popovici Aurora 1928
576. Popovici Cleopatra 1902
588. Popovici Olga Rea-Sylvia 1904
589. Popp Elena 1929
590. Porfiriu Vorica 1932 p.
591. Poşa Constanţa 1932
592. Prassa Emilia 1926
593. Prassa Maria-Lucia 1922
594. Peodan Maria 1937

R

595. Rabinovici Golda 1928
596. Rabinovici Hana 1926 p.
597. Racolţa I. Maria 1934
598. Radovici Aglaea 1893
599. Radovici Sofia 1892
600. Rapaport Clara 1932
601. Redlich Saly 1938 p.
602. Reich Mina 1914 S.c.
603. Robu Eugenia 1896
604. Rohrlich Gisela 1923
605. Romanescu Olga 1933
606.Romaşcanu Elena 1932
607. Rosen Sabina 1935
608. Rosenberg Pepi 1920 S.c.
609. Rosenberg Sima 1922
610. Rosenblum Amalia 1919 S.c.
611. Rosenblum Amalia 1923
612. Rosenblum Hava 1914 S.c.
613. Rosenfeld Clara 1904 S.c
614. Rosenfeld Henrieta 1921
615. Rosenfeld Ita 1925
616. Rosenfeld Rebeca 1923
617. Rosenstrich Tauba 1936
618. Rosenzweig Clara 1932
619. Rosenzweig Ety 1919
620. Rosenzweig Goldina 1931
621. Rosin Saly 1927
622. Rosmann Asela 1930
623. Rosmann Clara 1928
41
624. Rosmann Enta 1918 S.c.
625. Rosmann Tony 1923
626. Rosmann Maria 1924
627. Rosmann Saly 1930
628. Rosmann Suzana 1930
629. Rotberg Sofia 1923
630. Rothenberg Debora 1933
631. Rothner Ana 1925
632. Rotkopf Clara 1927
633. Rotkopf Dvoira 1928
634. Rozum Elena 1929
635. Rozum Maria 1934
636. Rozum Sofia 1925
637. Rudnic Olga 1930
638. Rugescu Maria 1895
639. Rugescu Profira 1901
640. Rusu Julieta 1932 p.

S

641. Sachter Rebeca 1920 S.c.
642. Safir Lora 1929
643. Safir Mina 1924 p.
644. Safir Paulina 1928
645. Safir Rebeca 1924
646. Salter Regina 1923
647. Salter Sidonia 1911 S.c.
648. Samuilovici Ety 1928 p.
649. Sandu Elena 1936
650. Sanduc Olga 1916 S.c.
651. Savin Elena 1921
652. Sălăvăstru Maria 1933
653. Sălceanu Maria 1929 p.
654. Sărăţeanu Margareta 1934
655. Schauder Bella 1929
656. Schor Estera 1937 p.
657. Schwarz Eva 1924
658. Schwarz Fany 1922
659. Schwarz Luiza 1937
660. Schwarz Mina 1929 p.
661. Schwarz Raşela 1928
662. Schwarz Saly 1928
663. Schwarz Sofia 1906
664. Scutaru Maria 1937 p.
665. Segall Ana 1925
666. Segall Cheila 1933 p.
667. Segall Clara 1928
668. Segall Clarisa 1832 p.
669. Segall Debora 1928
670. Segall Erna 1924
671. Segall Ety 1934
672. Segall Frima 1917 S.c.
673. Segall Flora 1928
674. Segall Hana Etla 1902
675. Segall Hilda 1928
676. Segall Lotty 1919 S.c.
677. Segall Paula 1933
678. Segall Raşela 1929
679. Segall Roza 1932
680. Segenreich Basia 1930
681. Serghie Aglaea 1894
682. Serghievici Cornelia 1936 p.
683. Severin Violeta 1930
684. Sfârlos Lucia 1931
685. Silimon Ecaterina 1928
686. Silion Ecaterina 1924 p.
687. Silveanu Neofita 1932
688. Siminiuc Maria 1937 p.
689. Simion Maria 1932
690. Simionovici Janeta 1925
691. Simionovici Roza 1926
692. Simon Leib Hana 1923
693. Sin Alter Rifca 1927
694. Sin Avram Maria 1920 S.c.
695. Sin Avram Maria 1923
696. Sin Bercu Ety 1933
697. Sin Bercu Sura 1918
698. Sin David Sofia 1929
699. Sin Herşcu Ruhla 1923
700. Sin Iancu Hana 1931
701. Sin Iancu Hudi 1930 p.
702. Sin Iancu Maria 1896
703. Sin Leizer Otilia 1928 p.
704. Sin Levi Nessa 1927
705. Sin Moişe Frima 1919 S.c.
706. Sin Nuhăm Feiga 1929
707. Sin Strul Sura 1932
708. Sin Sura Golda Charlota1921 .
709. Sin Zeilig Janeta 1928
710. Singer Ety 1930
711. Sircus Filia 1923
712. Zmeu Natalia 1895
713. Solomovici Henrieta 1930
714. Solomovici Sura 1895
715. Soponaru Sulina 1934
716. Soroceanu Rodica 1930
717. Soponaru Ghitla 1929
718. Spiegel Lily 1936
719. Spiegel Riga 1933
720. Spiru Virginia 1930
42
721. Spodheim Eva 1925
722. Spodheim Honora 1931
723. Spodheim Melania 1933
724. Spodheim Regina 1929 p.
725. Stangher Carolina 1930 p.
728. Sternberg Bina 1929
729. Sternberg Ghitla 1918 S.c.
730. Sternharz Sofia 1932 p.
731. Străchinescu Eugenia 1933
732. Suceveanu Elena 1928
733. Suceveanu Mina 1932
734.Suharovici Malvina 1929

Ş

735. Şelaru Emilia 1931 p.
736. Şeptilici Vera 1898
737. Şerpeanu Ana 1937
738. Şindilaru Emilia 1930 p.
739. Şmilovici Betty 1937
740. Şmilovici Saly 1930
741. Şneier Raşela 1926 p.
742. Şoiman Aurelia 1933
743. Ştefanovici Hermina 1892
744. Ştefănescu C. Adriana 1934
745. Ştefănescu I. Alexandrina 1934
746. Ştefănescu Cornelia 1930
747. Ştefănescu Emilia 1898 ?
748. Ştefănescu Emilia 1905
749. Ştefănescu Emilia 1906 S.c.
750. Ştefănescu Eugenia 1931
751. Ştefănescu Lucia 1931
752. Ştefănescu C. Maria 1931

T

753. Tauber Alisa 1932
754. Tauber Ana 1893
755. Tauber Berta 1929 p.
756. Tauber Blanche 1924
757. Tănase Maria 1937
758. Tăzlauanu Emilia 1924
759. Teodorescu Constanţa 1921 p.
760. Teodoru Iulia 1932
761. Theodoru Aglaea 1894
762. Theodor Gabriela 1916
763. Tihu Sevasta 1897
764. Todiresei A. Maria-Liza 1910
765. Todiriu Eugenia 1929
766. Todiriu Ortansa 1928
767. Tomescu Alisa 1930 p.
768.Traian Elvira 1929
769. Trancu Ecaterina 1907
1896
1896
772. Tucaliuc Georgeta 1931 p.
773. Tudor Ruxanda 1927
774. Tufescu C. Aurelia 1932
775. Tufescu C. Silvia 1929 p.
776. Timsu Profira 1930
777. Turiceanu Ana 1932
778. Tuşinschi Eugenia 1915 S.c.

Ţ

779. Ţăranu Constanţa 1895
780. Ţăranu Eugenia 1929
781. Ţăranu Sofia 1928
782. Ţighiliu Liliana 1928
783. Ţurcanu Eugenia 1930
784. Ţurcanu Natalia 1930 p.

U

785. Unţanu Maria 1929
786. Ungureanu C. Elena 1934
787. Ursache Coralia 1931

V

788. Vasiliu Adina-Oltea 1931
789. Vasiliu Aida-Eugenia 1923
790. Vasiliu Ana 1893
791. Vasiliu Alexandrina 1936 p.
792. Vasiliu Anastasia 1901
793. Vasiliu Brânduşa 1933
794. Vasiliu Carmen 1936
795. Vasiliu Elena 1905
796. Vasiliu Elena 1923
797. Vasiliu Magdalena 1928
798. Vasiliu Maria 1894
799. Vasiliu Maria 1896
800. Vasiliu Rodica 1928
801. Vasiliu Theodora 1925
802. Vasiliu Virginia 1927
803. Vasiliu Voichiţa 1892
804. Vatafu Florica 1898
805. Văsescu Ana-Viorica 1933
43
806. Velizar Zoe 1904
807. Velizar Zoe 1905 S.c.
808. Velizariu Elena 1895
809. Venzel Laurenţia 1936
810. Verner Gherta 1914 S.c.
811. Verner Janeta 1912 S.c.
812. Vicol Maria 1931
813. Vihneanu-Tcaciuc Octavia 1922
814. Vrânceanu Gh. Georgeta 1934
815. Vrânceanu Valeria 1930

W

816. Wacher Elena 1906
817. Wechsler Estera 1895
818. Wechsler Estera 1898
819. Wechsler Estera 1925
820. Wechsler Ety 1923
821. Wechsler Feiga 1905
822. Wechsler Janeta 1892
823. Wechsler Keila 1896
824. Wechsler Rozalia 1900
825. Weidenfeld Mariana-Lea 1925
826. Weidenfeld Roza 1933
827. Weinstein Dvoira 1929
828. Weinstein Pepi 1923
829. Weinstein Raşela 1920 S.c.
830. Weinstein Saly 1937
831. Weintraub Sura 1921
832. Weiss Paulina 1921
833. Weissmann Carola 1932
834. Weissmann Lily 1934
835. Weissmann Malca 1934 p.
836. Weiser Frieda 1937
837. Witing Malvina 1927
838. Witing Roza 1926

Z

839. Zaharia Fany 1923
840. Zamfirescu Lucia 1929
841. Zamfirescu Maria 1908
842. Zarafu Rebeca 1931
843. Zborover Sarah 1923
844. Zecler Regina 1920 S.c.
845. Zecler Rica 1930 p.
846. Zeida Sin Saia 1928
847. Zeidner Iulia 1927
848. Zilberman Bruha 1901
849. Zilberman Mina 1913 S.c.
850. Zilberman Roza 1915 S.c.
851. Zodilă Agripina 1931
852. Zosin Natalia 1902
853. Zosin Natalia 1904 S.c.
854. Zosin Rodica 1936
855. Zosin veronica 1929
856. Zosmer Lea 1910 S.c.

* Listă reprodusă după Monografia Liceului „Carmen

Sylva”, autor prof. Gabriela Leonardescu, Botoşani 1938

44

Insigna, stema munucipiului Botoşani

Mihai C.V. CORNACI

În luna ianuarie 2014, Primăria Municipiului Botoşani a pus în circuitul public prima insignă cu noua stemă a urbei, propusă de specialişti(1) şi de primar
spre dezbatere în şedinţa publică (fig. 1) din 15. 07. 2009 şi aprobată prin Hotărârea Consiliului local nr. 259 din 29.07. 2009.

Fig. 1 Primarul Cătălin Flutur argumentând proiectul stemei, în timpul dezbaterii publice.

Corpul insignei (fig. 2) are forma unui scut heraldic din perioada Renaşterii, cu uşoară notă fantezistă denumită de specialişti(2) „scut-cartuş”.
În partea superioară a scutului (capul sau şeful), sunt dispuse orizontal culorile tricolorului românesc şi textul:

„MUNICIPIUL BOTOŞANI”.

Fig. 2

45
În câmpul heraldic (suprafaţa pe care sunt reprezentate mobilele), este redată actuala stemă (blazonul) a municipiului a cărei blazonare(3) o expunem.
Semnificaţiile elementelor însumate din compoziţia stemei sunt:
- Scutul triunghiular, denumit şi scut antic, cu cea mai veche utilizare şi în heraldica românească, fiind denumit cu justificat temei scut clasic(4).
Laturile scutului sunt perpendiculare pe marginea superioară, iar spre vârf se arcuiesc într-o ogivă mediu ascuţită.
Din punct de vedere teoretic ar trebui să respecte proporţiile de 6 părţi lăţime pe 7 părţi înălţime. În practică oscilează între 9 pe 10 şi 5 pe 6.
- Crucea „Sfântului Gheorghe” de
culoare roşie, amplasată în partea superioară pe un câmp de argint, este simbolul patronului spiritual al municipiului Botoşani.
Se face trimitere directă la reprezentarea ecvestră a Sf. Gheorghe, care de la 1780 a înlocuit păunul ca element principal al stemei din sigiliul târgului, fiind folosit până a fi puse în vigoare prevederile Regulamentului Organic.
De la acest an, oraşul Botoşani are altă
formă de organizare. Vechiul consiliu ce avea în componenţă şoltuz şi pârgari (primar şi consilieri), a fost înlocuit cu o Epitropie aflată în directe şi strânse legături cu cea mai importantă biserică din oraş „Sf. Gheorghe”.
Astfel se explică şi legenda:

„PECETIA: TÂRGULUI: BOTOŞANI:

AFIEROSIT. LA ST: GHEORGHE:

1780”.

În reprezentarea din câmp, Sfântul Gheorghe este flancat de două segmente de cartuş: „ST…GHER” (Sfântul Gheorghe).(fig. 3).

Fig. 3
Nu se cunoaşte anul când s-a confecţionat prima matrice sigilară având în câmp pe Sfântul Gheorghe, deoarece între 1783-1800 nu s-au găsit documente validate.
Dacă Sfântul Gheorghe în acţiune
devine şi emblema peceţii oraşului, nu în mod obligatoriu anul 1780 trecut în legendă confirmă că atunci a fost confecţionată matricea.
Cercetătorul Ştefan Cervatiuc(5)
prezintă situaţia în care cu ultima pecete cu păunul (1780) au fost întărite două documente la data de 15 decembrie 1780 şi
19 decembrie 1783.
Se poate înţelege că taxele percepute pentru punerea sigiliului erau destinate „afierosite”(cum scrie legenda) pentru întreţinerea bisericii respective în care scop păstra şi folosea în exclusivitate sigiliul orăşenesc.
„A existat şi o formă de sigiliu împărţit, o
parte păstrându-se la casierul Epitropiei, iar cealaltă la reprezentantul negustorilor armeni”(6).
În perioada ce a urmat matricea sigilară în întreaga ei compoziţie a suferit unele subtile modificări:
- balaurul are un singur picior;
- ornamentul floral dintre balaur şi
imaginea bisericii este mai simplificat, iar
46
cel din partea superioară a cozii calului, lipseşte;
- latura dinspre dextra a bisericii este dreaptă şi nu arcuită, după traseul în care este dispusă exerga;
- turla bisericii capătă forma unui
triunghi;
- cartuşul se arcuieşte la ambele capete, după conturul generat de exergă, având în interior textul „STI…GHER”;
- legenda diferită „…LA STEFI
GHEORGHI 1780”
Amprenta(7) ultimei matrice cu
Sfântul Gheorghe a fost aplicată pe
documentul din 4 mai 1831.
Folosirea acestui nou însemn marchează o perioadă de decădere din istoria oraşului, în primul rând sub raportul autonomiei administrative.
Elementul principal al stemei
târgului medieval Botoşani, plasat în partea inferioară a scutului heraldic este o pasăre, identificată cu un păun.
În reprezentare, păunul de aur conturnat, cu coada desfăcută este plasat pe un câmp roşu.
Semnificaţia istorică a acestui
simbol constă în calitatea singulară, privilegiată a acestui târg între toate celelalte oraşe ale Ţării Moldovei prin aceea că era „târg al Doamnei”, apanajul care asigura veniturile soţiilor domnilor aflaţi pe tronul ţării.
Păstrând acelaşi sens, autoarea(8)
Eugenia Greceanu dă de înţeles că alegerea păunului ca simbol al târgului Botoşani şi în egală măsură al târgului Doamnei, se identifică şi ca atribut emblematic al zeiţei Juno (Junona).
În acest sens, cercetătorul Daniel
Botezatu îşi exprimă justificata rezervă(9)
faţă de explicaţiile autoarei.
Prima amprentă(10) în fum a acestei
serii de matrice sigilare (fig. 4) întăresc
documentele din 20 iulie 1603, din 31 iulie
1603 şi din 18 aprilie 1604.

Fig. 4
În câmpul sigilar al pecetei, este redată o pasăre întoarsă spre stânga, cu aripile ridicate, fără a fi conturnată.
Pe capul păsării (păunului) este
redat semnul crucii.
În câmpul matricei, alături de păun mai sunt redate: un spic de grâu la dextra, o vietate (o şopârlă) la senestra, o stea cu 7 raze şi ornamente florale.
Două cercuri concentrice delimitează câmpul central de margine (ø
32 mm.), generând spaţiul exergei, unde este dispusă circular legenda în limba slavonă: „†SIA PECIATI ESTI MIASTA BOTIŞANISKAGO” (Aceasta este pecetea târgului Botoşani).
Al doilea tip de pecete (matrice), folosit între anii 1657-1670, prezintă în câmp un păun cu coada răsfirată, are acelaşi diametru şi legenda în limba română scrisă cu litere chirilice:

„†PECIATIA TRĂG BOTĂŞ”

Matricele utilizate între anii 1737-
1740 identifică al treilea tip în care păunul are reprezentări mai mari, iar penele sunt redate sub forma unor linii întretăiate oblic.
Un al patrulea tip este evidenţiat
pentru întărirea unui document din anul
1774, în care păunul are o reprezentare stilizată cu legendă foarte puţin lizibilă.
Un alt tip de pecete cu păunul a fost confecţionat în anul 1780.
47

În câmpul central, păunul are orientare spre dextra fiind poziţionat pe o
terasă sub care este trecut anul 1780. (fig.
5)
Fig. 5
Spre deosebire de ultimele matrice,
aceasta are delimitată exergă cu legenda:

„†PECETE TARGULUI BOTOŞONI”.

Această ultimă pecete a fost utilizată de la 15 decembrie 1780 până la
19 decembrie 1873 la întărirea documentelor cu datele sus menţionate.(12)
În urma studiilor făcute pe baza reproducerilor existente asupra peceţilor târgului Botoşani se poate concluziona:
- Pe traseul celor aproape 200 ani de
utilizare, matricele acestor peceţi au fost modificate de mai multe ori, fapt evidenţiat din deosebirile amprentelor de pe documente.
- Lipsa unor documente validate nu a putut stabili anul modificărilor, matricele neavând indicat anul confecţionării, cu excepţia ultimei.
- Prima pecete din anii 1603-1604, atât
prin vechimea ei, cât şi prin realizările artistice şi tehnice, poate fi inclusă în categoria sigiliilor ce datează „ din prima perioadă numită clasică a blazonului”, dezvoltată în secolele XIV-XV şi în Ţara Românească cât şi în Ţara Moldovei.
Ca specific al realizărilor de acest
tip, menţionăm includerea unor elemente
figurative din cadrul natural rustic
„sugerând apartenenţa la un mediu rural
iniţial în care s-au conturat formarea şi evoluţia târgului”.(13)
Atât vechea pecete a târgului Botoşani, cât şi vechea organizare administrativă concretizată în instituţia şoltuzului cu cei 12 pârgari evidenţiază expresia relativei libertăţi din târgurile şi oraşele româneşti, concretizată prin privilegiul de sigilare a actelor proprii.(14)
De obicei, Domnia era cea care conferea sau recunoştea acest drept oraşelor şi, după caz, târgurilor.
Aşa se explică că aceste localităţi urbane nu foloseau în actele oficiale stema de stat, ci propria stemă.
- Coroana murală de argint, cu şapte turnuri crenelate, timbrează scutul şi semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu-reşedinţă de judeţ.
Însumate, elementele componente
sus prezentate alcătuiesc stema municipiului Botoşani, ca semn convenţional şi distinctiv cu caracteristicile şi simbolurile specifice acestei localităţi, respectând principiile ştiinţei heraldice şi realizată efectiv prin transpunere plastică în normele artei heraldice.

NOTE

(1) Gorovei , Ştefan (n. 1948-Fălticeni), Istoric.

Medievist. Heraldist. Genealogist, Dr. Sorin Iftini (2) Andrieş-Tabac, Silviu, „Introducere în heraldică: noţiuni generale şi întregiri la armorialul teritorial românesc”, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008, p.29-33.

(3) termen specific, relativ neologic.

(4) Andrieş-Tabac, Silviu, op.cit. p.30.

(5) Cervatiuc, Ştefan, „Contribuţii privind sigiliul oraşului Botoşani până în anul 1862(4)” în „Forum cultural”, Anul V, nr.1 Martie 2005(16).

48

(6) Dr. Iftimi, Sorin, „Memoriu privitor la alcătuirea stemei oraşului Botoşani”, p.3.

(7) Gorovei, Artur, „Monografia oraşului Botoşani”, Institutul de Arte Grafice „M. Saidman”, Fălticeni, p.418; p. 432, fig.1.

(8) Greceanu, Eugenia, „Ansamblul urban medieval

Botoşani, Bucureşti, 1981, p.37.(9) Dr. Botezatu, Daniel, „Sigiliul Botoşanilor(1),

în„Forum cultural”, Anul X, nr.4, p.21.

(10) Cervatiuc, Ştefan, op. cit. p.12. (11) Cervatiuc, Ştefan, op. cit. p.13.

(12) Iorga, Nicolae, „Studii şi documente”, vol. VII, p.128, doc.131, idem p.130 doc. nr. 39. idem planşa dintre p.122-123.

(13) Dr. Botezatu, Daniel, op. cit. p.21.

(14) Vârtosu, Emil, „Despre dreptul de sigiliu” în „ Studii şi cercetări de numismatică”, 1960, p.343.49