FORUM CULTURAL

ocr necorectat, versiunea originală aici

Anul XV, nr. 1, iunie 2015 (55)

CRONICA

ZILELE EMINESCU – IUNIE 2015

Gellu Dorian

Ediţia din această vară a Zilelor Eminescu s-a desfăşurat după un program generos, care a inclus mai multe evenimente organizate de diverse instituţii de cultură din judeţul Botoşani în diferite locuri din judeţ. Astfel, după primirea invitaţilor, în ziua de 13 iunie 2015, a avut loc o întîlnire a acestora cu membrii Reprezentanţei Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România. Apoi, tot în acelaşi loc, s-a desfăşurat jurizarea finală a lucrărilor sosite la Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene “Porni Luceafărul…”, ediţia a XXXIV-a, concurs organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani. În aceeaşi zi, scriitorii s-au deplasat la Vorona, unde a avut loc o întâlnire a acestora cu membrii Societăţii Culturale “Raluca Iuraşcu” Din Vorona, un pelerinaj la Schitul Voronei şi la mănăstirea Vorona, precum şi o şezătoare folclorică la Stejarul lui Cuza din pădurea Voronei.
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu” şi-a deschis manifestările cu simpozionul Eminescu şi contemporanii săi, la care au susţinut comunicări Valentin Coşereanu, Valy Ceia şi Pompiliu Crăciunescu. În seara zilei, în organizarea Fundaţiei Culturale “Hyperion-Caiete
botoşănene” Botoşani, în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Preomovarea Culturii Tradiţionale Botoşani a avut loc în Centrul Istoric al Botoşanilor, în faţa Bisericii Uspenia, biserica în care a fost botezat pruncul Mihail Eminovici, manifestarea culturală “Poeţi români la Eminescu acasă”, la care au citit peste 50 de poeţi invitaţi la această ediţie. A fost acordat Premiul “Hyperion”, premiu susţinut finnaciar de Dl Gheorghe Sorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, premiu care a fost obţinut de poetul Marian Drăghici. A fost organizat în acelaşi spaţiu “Salonul stradal al cărţii de poezie”. A doua zi, pe 14 iunie, la Ipoteşti, în Aula “Laurenţiu Ulici”, au avut loc mai multe manifestări, printre care amintim: decernarea Premiului pentru traduceri şi promovarea operei eminesciene în străinătate, premiu acordat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu”, cu sprjinul Consiliului Judeţan Botoşani. Anul acesta premiul i-a fost acordat traducătorului german al operei eminesciene, poetul Christian Schenk; eveniment editorial – lansarea Jurnalului Junimii, ediţie facsimilată. Prezentată de Valy Ceia şi Valentin Coşereanu; editura Junimea Iaşi a relansat
colecţia Eminesciana, într-o nouă serie –
astfel au fost prezentate cărţile: I.D. Marin
– Eminescu la Ipoteşti, Virginia Blaga – Intertextualitatea în opera lui Eminescu, Valentin Coşereanu – Ipoteşti sau realitatea poeziei, George Vulturescu – Complexul Ghilgameş – eseu despre motivul prafului în opera lui Eminescu şi Paşii Poetului, ediţia a V-a, de Gellu Dorian şi Emil Iordache. Editura şi cărţile au fost prezentate de poetul Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea. Au fost decernate premiile “Porni Luceafărul…”, ediţia a XXXIV-a. Poeţii laureaţi au recitat din creaţiile lor. Au fost prezentate editurile şi revistele participante şi la Salonul stradal a cărţii de poezie, partenere în cadrul preiectului de tradiţie “Porni Luceafărul…” Poeta Clara Mărgineanu a susţinut recitalul “Cu ce glonț putea fi împuşcat Eminescu”.
Pe 15 iunie, scriitorii invitaţi
au participat la alte două manifestări culturale, organizate în parteneriat cu Centrul Cultural “Bucovina” din Suceava, şi anume Recital la Cetate şi pelerinaj, cu lecturi publice, la Mănăstirea Putna.

REZULTATELE CONCURSULUI NAŢIONAL DE POEZIE ŞI INTERPRETARE CRITICĂ A OPEREI EMINESCIENE “PORNI LUCEAFĂRUL…”

Juriul celei de a XXXIV-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene

„Porni Luceafărul…”, format din: Lucian

Vasiliu, ed. Junimea Iaşi, Cassian Maria Spiridon, Ed. Revistei „Convorbiri literare”, Ed. Timpul, revista „Convorbiri literare”, Ioan Es. Pop, ed. Paralela 45
Piteşti, Nicolae Tzone, Ed. Vinea,
Bucureşti, Daniel Corbu, Ed. Princeps Multimedia, rev. „Feed back” Iaşi, Gavril Ţărmure, Editura Charmides, Bistriţa, Valentin Ajder, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, Marian Drăghici, rev. „Viaţa Românească”, George Vulturescu, rev.
„Poesis”, Satu Mare, Liviu Apetroaie, rev.
„Scriptor”, Iaşi, Marius Chelaru, rev.
„Poezia”, Adrian Alui Gheorghe, rev.
„Conta”, Piatra Neamţ, Vasile Spiridon, rev. „Ateneu”, Bacău, Sterian Vicol, rev.
„Porto franco”, Galaţi, Ioan Moldova, rev.
„Familia”, Oradea, Ioan Radu Văcărescu, rev. „Euphorion”, Sibiu, Adi Cristi, ed. 24 de ore şi revista „Simpozion”, Lucian Alecsa, rev. „Hyperion”, Botoşani, Gellu Dorian, rev. „Ţara de Sus”, secretariat Nicolae Corlat, avându-l ca preşedinte pe Vasile Spiridon, în urma lecturării lucrărilor sosite în concurs, a decis acordarea următoarelor premii:

SECŢIUNEA CARTE PUBLICATĂ:

Premiul „Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România - poetei Maria Pilchin pentru cartea Poeme pentru Ivan Gogh, Ed. Paralela 45, 2014; Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova poetului Andrei Alecsa pentru cartea Un shot de Ted, două de Sylvia, Editura Charmides,
2014.

SECŢIUNEA MANUSCRISE:

Premiul Editurii Paralela 45 şi al revistelor „Scriptor, „Viaţa Românească” şi „Euphorion” - Marina Popescu şi Andreea Voicu; Premiul Editurii Junimea şi al revistelor „Vatra” şi „Scriptor” – Kady Nicol (Dorina Ungureanu); Premiul Editurii Timpul şi al revistei „Convorbiri literare” - Corina Guguluş; Premiul Editurii Vinea şi al revistei „Familia” - Alexandra Eugenia Zorilă; Premiul Editurii Princeps Multimedia şi al revistei
„Feed back” – Cristina I. Ailoaie; Premiul
Editurii Charmides şi al revistelor „Verso” şi „Infinitezimal” – Elena Mihalachi; Premiul Editurii Eikon şi al revistei
„Conta” –Lavinia Loredana Nechifor;
Premiul Editurii 24 de ore şi al revistei
„Simpozion”– Ionel I. Andronic; Premiul revistei „Familia” – Alina Drăgan; Premiul revistei „Argeş” –Iustin Butnariuc; Premiul revistei „Poesis” – Teodor Paul Şoptelea; Premiul revistei
„Poezia” –Ionuţ Bogdan Cărăuşu;
Premiul revistei „Ateneu” – Ioana

Maniga; Premiul revistei „Porto Franco” –

Codruţa Irina Corocea; Premiul Revistei

„Hyperion” – Szakacs Nadina Maria; Premiul revistei „Ţara de Sus” –Andreea Florentina Bordeianu şi Maria Sârbu- Crudu.

SECŢIUNEA INTERPRETARE CRITICĂ A

OPEREI EMINESCIENE:

Premiul revistei „Convorbiri literare” –, Daniela Paula Epureanu; Premiul revistei „Conta” –Elisaveta Bunescu; Premiul revistei „Poesis” – Graţiela Virginia Groza; Premiul revistei
„Hyperion” – Ana Buzuleac; Premiul revistei „Poezia” – Georgiana Alina Bălan; Premiul revistei „Porto franco” – David Marian.
La manifestări au participat
scriitorii: Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Gabriel Chifu, Marian Drăghici, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Apetroaie, Marius Chelaru, Iulian Filip, Dumitru Augustin Doman, Ioanm Es. Pop, Ion Mureşan, George Vulturescu,

Gavril Ţărmure, Valentin Ajder, Nicolae Ţone, Christian Schenk, Carmen Veronica Steiciuc, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Mircea Platon, Valentin Coşereanu, Pompiliu Crăciunescu, Valy Ceia, Radu Florescu, Nicolae Sava, Clara Mărgineanu, Sterian Vicol, Maria Pilchin, Andrei Alecsa, Ala Sainenco, Vasile Tudor, Alexandra Vatamanu, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Nicolae Corlat, Vasile Iftime, Petruţ Pârvescu, Dumitru Necşanu, Viorica Petrovici, Alexandru Ovidiu Vintilă, Izabel Vintilă, Liviu

Emanoil Marcu, Dumitru Ţiganiuc, Vlad Scutelnicu, Victor Teişanu, Manon Piţu, Lavinia Nechifor, Elene Mihalaechi şi alţii.

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

Note preliminare privind cercetări arheologice de suprafață în bazinul mijlociu al râului Corogea, jud. Botoșani

Neculai Bolohan, Sebastian Drob, Alexandru Gafincu, Andrei Cojocariu Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași Facultatea de Istorie

ATMA-Arheoinvest

În ultimii ani, alături de investigațiile de suprafață, informațiile cartografice, sursele de istorie orală, verificările bibliografice, în cercetarea arheologică locală sunt utilizate din ce în ce mai mult sursele media, în special imaginile satelitare. Acestea sunt utilizate pentru verificarea amplasării/detaliilor unora dintre monumentele aheologice sau pentru descoperirea altora noi. Prin îmbinarea metodelor amintite ne-am propus investigarea unei zone din nord- estul României, bine reprezentată de monumentele arheologice specifice Bronzului târziu (Fig. 1).

Fig. 1. Amplasarea spațiului de lucru situat în nord-estul României.

Inițiativa a fost determinată de preocupările nucleului de cercetare a peisajului arheologic din cadrul ATMA1 precum și de dorința de a realiza o foarte utilă aplicație de teren la care să participe studenții modulului masteral de specialitate.
Într-o primă etapă a fost alcătuită o echipă de cercetare compusă dintr -un coordonator2
cu experiență în investigarea de suprafață, doctoranzi3 cu practică de teren în investigarea

1 Secțiunea Arheologie Teoretică şi Metodologie în Arheologie (ATMA) din cadrul Laboratorului de Arheologie Aplicată şi Teoretică, Platforma de formare şi cercetare interdisciplinară în domeniul arheologiei Arheoinvest, Iași.

2 Neculai Bolohan, arheolog expert.

monumentelor arheologice, în special cele din Bronzul târziu, și masteranzi 4 care parcurg modulul didactic Teorie și practică în arheologia contemporană din cadrul Facultății de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași
Etapa pre-investigare a presupus verificarea stadiului semnalării și cercetării siturilor

arheologice din Bronzul târziu din spațiul de lucru. După cum se știe, această zonă a fost îndelung cercetată și valorificată științific5. Premisele favorabile ne-au susținut în efortul completării datelor privind frecventarea unui spațiu extrem de generos din punct de vedere arheologic. În continuare au fost întrebuințate sursele media pentru cercetarea spațiului menționat (Fig. 2). Acest lucru a fost realizat utilizând imaginile satelitare oferite de softul Google Earth și ortofotoplanurile din anii 2005, 2009 și 2010 disponibile online 6.

Fig. 2. Indicarea spațiului de lucru situat în bazinul mijlociu al râului Corogea (sursa Google Earth, data consultarii: 27.07.2015)

Prin verificarea hărților și compararea datelor cu rezultatele obținute după o experiență similară desfășurată în județul Neamț 7, am reușit să identificăm cinci grupe de cenușare, care, după aspectul general (utilizarea terenului, expunere, proximitatea surselor de

3 Sebastian Drob, Alexandru Gafincu, doctoranzi, Facultatea de Istorie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din

Iași.

4Paul Beldiman, Andrei Cojocariu, Cătălin Cozma, Iulian Leonti, Elena Brândușa Manea, Tiberiu Plăcintă, Petronela Moisii, Andreea Ungureanu. Pe această cale le mulțumesc tuturor participanților pentru eforturile

depuse, pentru observații și, mai ales, pentru vioiciunea întrebărilor referitoare la conținutul activității, locul desfășurării sau despre natura descoperirilor.

5Zaharia, Petrescu-Dîmbovița, Zaharia 1970, 228-229; Păunescu, Șadurschi, Chirica 1976, 124-127 (pentru

Durnești, com. Durnești); 259-261 (pentru Bobulești, oraș Ștefănești); Dascălu 2007; Șovan 201, 182-189

(pentru comuna Durnești); 400-413 (pentru oraș Ștefănești).

6 Agenția Natională de Cadastru și Publicitate Imobiliară: http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html.

7 Primele rezultate ale acestei investigații multidisciplinare au fost valorificate (Bolohan, Gafincu, Cojocariu, Bejenaru 2015).

apă și a materiei prime pentru structurile de locuire, urmele solului, forma, dimensiunea și dispunerea în cadrul fiecărei grupe) pot fi atribuite culturii Noua (Fig. 3).
După desfășurarea acestei etape am reușit să identificăm următoarele cinci grupe cu cenușare8:
1. Oraș Ștefănești/Sat Cucuteni-Corogea; GPS: 47°45'26" lat. N; 27°09'50" long. E.15
cenușare; 7 ha; expunere solară sudică; pantă 5,7 grade. Inedit 9;
2. Sat Durnești-Hârtopul Mic, com. Durnești, GPS: 47°45'25 " lat. N; 27°07'59" long. E. 11 cenușare; 6 ha; expunere solară sud-vestică; pantă 5,7 grade;
(Păunescu, Șadurschi, Chirica 1976, 124-125; Dascălu 2007, 190; Șovan 2013, 182)
3. Sat Durnești-Valea Prisăcii, com. Durnești; GPS: 47°44'17" lat. N; 27°08'27" long. E; 5
cenușare; 4 ha; expunere solară sud-estică; pantă 7 grade. Inedit;
4. Sat Durnești-Valea Strâmtă, com. Durnești; GPS: 47°43'53" lat. N; 27°07'17" long. E; 14 cenușare; 6 ha; expunere solară estică; pantă 8,6 grade. Inedit;
5. Sat Broșteni-Iaz Băbiceni, com. Durnești; GPS: 47°44'31" lat. N; 27°05'23" long. E; 9 cenușare; 4,5 ha; expunere solară sudică; pantă 7 grade. Inedit.

Fig. 3. Harta extrasă din GoogleEarth cu indicarea prin semn grafic și numerotare a siturilor identificate

în etapa premergătoare cercetării de suprafață (sursa Google Earth, data consultarii: 27.07.2015).

8 Cu ocazia cercetării de suprafață din zona amintită am reușit să parcurgem doar suprafețele din punctele nr. 1 și nr. 2. Distanțele, cantitatea materialului arheologic, diversitattea acestuia precum și timpul avut la dispoziție nu ne-au permis continuarea cercetării și în celelate puncte (3, 4, 5), identificate pe baza utilizării mijloacelor amintite.

9 La mijlocul anilor `70 a fost realizată o cartare aproximativă a sitului (”La circa 1 km vest de dealurile La

Pietroi şi La Odaie, pe pantele sudice ale unui mic interfluviu orientat spre Valea Corogea, s-au cules fragmente ceramice aparţinînd sfîrşitului epocii bronzului (cultura Noua)”, din punctul Valea Corogea (Zaharia, Petrescu- Dîmbovița, Zaharia 1970, 229, punct 91.e) care pare să fie pe același amplasament cu așezarea recent

identificată. Din consultarea repertoriile județene publicate ulterior (Păunescu, Șadurschi, Chirica 1976, 258, punct LVII.3.D; Șovan 2013, 404) reiese că punctul cu același toponim este situat la 4,5 km sud-est.

În aceste condiții au fost stabilite obiectivele specifice pentru investigarea de suprafață a cenușarelor identificate pe parcursul etapei anterioare. S-a început prin acomodarea grupei de cercetare cu configurația monumentelor și tipologia artefactelor specifice precum și cu etapele și conținutul desfășurării activității. Aceasta etapă a fost realizată în proximitatea primului sit reperat.

Foto nr. 1. Aspect din timpul desfășurării cercetării de suprafață din punctul nr. 1, Oraș Ștefănești/Sat

Cucuteni-Corogea (Arhiva foto Neculai Bolohan).

Cercetarea de suprafață a fost realizată în perioada 18-19 martie 2015, cu echipa menționată anterior10. La fața locului au fost făcute observații privind caracteristicile mediului din proximitatea siturilor (unități geografice, rețea hidrografică, climă, vegetație). Cu aceeași ocazie au fost prezentate și unele detalii (amplasare, orientare, distanța dintre gupele de cenușare, dispunerea și distanțele dintre cenușare, vizibilitate, surse de apă) privind configurația monumentelor pe care le vom cerceta și relația acestora cu mediul natural.
Pentru eficienta desfășurare a cercetării au fost stabilite criteriile de parcurgere a suprafețelor: distanța între membrii echipei, colectarea materialului, sortarea primară, înregistrare primară (Foto 1). Am încercat, acolo unde a fost posibil, colectarea materialelor separat pentru fiecare cenușar și pentru spațiul dintre acestea. Acest lucru nu a fost întotdeauna posibil deoarece o parte dintre cenușare erau mai puțin vizibile sau întinse pe o suprafață mai mare. Perimetrul siturilor investigate se află în zone de intensă exploatare agricolă, iar lucrările anuale de pregătire a solului pentru culturile agricole au aplatizat cenușarele și au dispersat materialele arheologice. Chiar și în aceste condiții, pentru cenușarele 1 și 2 din punctul Oraș Ștefănești/Sat Cucuteni -Corogea, aflate pe o poziție dominantă în raport cu celelalte cenușare, s-a observat că acestea mai păstrează forma unor mici movile (Foto 2).

10 Mulțumim și pe această cale familiei Traian și Mihaela Drob din comuna Păltiniș, jud. Botoșani, care a susținut logistic o parte a activității noastre.

Foto nr. 2. Vedere dinspre sud spre cenușarul nr. 1 din punctul Oraș Ștefănești/Sat Cucuteni -Corogea cu delimitarea movilei cenușarului (Arhiva foto Neculai Bolohan).

În cercetarea de suprafață desfășurată în siturile menționate materialul arheologic vizibil la suprafața solului a fost colectat exhaustiv. În aceste condiții am reușit să realizăm primele observații privind cantitatea, calitatea, densitatea și fragmentaritatea materialelor pe o unitate de suprafață stabilită (foto 3). Cantitățile cele mai mari de artefacte au apărut în perimetrul cenușarelor, aici fiind descoperite fragmente osteologice și ceramice de dimensiuni mai mari, în timp ce spațiul aflat între cenușare a oferit o cantitate redusă de materiale, extrem de fragmentate. Diferențe privind conținutul artefactual, cantitatea și gradul de fragmentare au apărut și între materialele recuperate de pe suprafața fiecăruia dintre cenușare11.

Foto nr. 3. Colectarea și înregistrarea materialului arheologic de la suprafața solului (Arhiva foto Neculai

Bolohan).

11 Ne facem datoria să menționăm că echipa de cercetare va reveni în zona de lucru pentru continuarea cercetărilor de suprafața. Materialul cules de la suprafața solului a fost spălat, sortat, înregistrat și se află în depozitul de specialitate al Facultății de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Această etapă va fi urmată de prelucrarea și valorificarea științifică.

Artefactele includ fragmente de olărie realizate la mână, unelte din os și piatră specifice culturii Noua. În urma analizei primare a olăriei se remarcă un număr mare de fragmente provenite de la cești cu două torți, cu buton (Foto 4) sau creastă, de dimensiuni variabile și vase borcan, decorate cu brâu în relief, simplu, alveolat sau crestat.

Foto nr. 4. Fragment de ceașcă specifică olăriei culturii Noua (Arhiva foto Neculai Bolohan).

În același perimetru a apărut un număr redus de fragmente ceramice cenușii, lucrate la roată caracteristice perioadei secolelor II-IV. Fragmentele osteologice, care provin în special de la bovidee, reprezintă o cantitate apreciabilă din totalul materialului recoltat. Cantitatea acestor resturi osteologice reprezintă un bun indicator pentru posibilita tea reconstituirii uneia dintre principalele preocupări ale comunităților Bronzului târziu, pentru reconstituirea mediului, a dietei precum și a unor tehnologii de prelucrare pentru obținerea unor artefacte. Printre obiectele lucrate din oase de bovidee se numără omoplații crestați și patinele. Pe suprafața unuia dintre cenușare a fost descoperit și un fragment de calotă craniană umană.
Imaginile satelitare pot fi utilizate pentru detectarea și cartarea siturilor preistorice, cu
precădere a celor din Bronzul târziu, după cum am observat în cazul de față. Diferențele cromatice între cenușare și zonele din proximitate fac acest tip de monument ușor de reperat. Verificarea în teren a perimetrelor care se disting prin grupuri de pete de culoare gri -cenușos a dus la confirmarea arheologică a existenței siturilor din această perioadă.
Prin investigarea de suprafață realizată în bazinul mijlociu al râului Corogea am reușit
să identificăm noi situri arheologice care vor intra în circuitul științific și vor completa imaginea privind relația om-comunitate-mediu în perioada Bronzului târziu din Câmpia Moldovei.
În condițiile descrise mai sus, scopul științific a fost realizat parțial 12. În altă ordine de
idei, considerăm că scopul didactic a fost pe deplin realizat 13. Membrii echipei de investigarea

12 V. supra nota 7.

au avut posibilitatea să aplice pe teren noțiunile teoretice introductive deprinse în cadrul activitățile de curs sau seminar. Un bun câștigat și asupra căruia vom insista pe parcursul viitoarelor investigații a fost reprezentat de implicarea unora dintre membrii comunității locale care și-au arătat interesul pentru acest tip de descoperiri arheologice ca elemente care fac parte din identitatea locală.
Mulțumiri:
Suportul financiar al acestei contribuții a fost asigurat de: PCCA 1153/2011 No.
227/01.10.2012 Evolutie Genetică: Dovezi noi în studiul unor structuri interconectate. O călătorie biomoleculară în jurul Carpaţilor din Antichitate până în Evul Mediu /Genetic Evolution: New Evidences for the Study of Interconnected Structures. A Biomolecular Journey around the Carpathians from Ancient to Medieval Times (GENESIS).
Bibliografie:
Bolohan, Gafincu, Cojocariu, Băjenaru 2015 - Neculai Bolohan, Alexandru Gafincu, Andrei Cojocariu, Luminiţa Băjenaru, Despre un peisaj arheologic mai mic. Bazinul pârâului Văleni/Câlneş/Bahna în perioada Bronzului târziu, Colloquium-ul de vară moldo-româno- ucrainean, Peisaj arheologic în Europa de Sud-Est, Saharna, 9-12 iulie, 2015, http://usm.md/wp-content/uploads/2015/06/Program.pdf
Dascălu 2007 - L. Dascălu, Bronzul mijlociu și târziu în Câmpia Moldovei, Iași, 2007.
Păunescu, Șadurschi, Chirica 1976 - Al. Păunescu, P. Șadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al județului Botoșani, București, 1976.
Șovan 2013 - O. L. Șovan, Repertoriul arheologic al județului Botoșani, Botoșani, 2013.
Zaharia, Petrescu-Dîmbovița, Zaharia 1970 - N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, Em. Zaharia, Așezări din Moldova. De la paleolitic pînă în secolul al XVIII-lea, București, 1970.

13 Materialul arheologic a fost sortat, spălat, înregistrat fotografiat în iunie 2015, pe parcursul desfășurării practicii de specialitate, de către Casandra Brasoveanu, Alexandra Dolineanu, Ana Doroftei, Irina Ene de la Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Le mulțumesc și pe această cale.

Tumuli şi tipuri de tumuli pe teritoriul României.

Cultura Komariv

dr. Ignat Ioan

RÉSUMÉ: Dans cet article, on présente quelques informations concernant les tumuli appartenant à la culture Komariv situés sur le territoire de la Roumanie. Il s’agit des calculs de la hauteur et du diamètre et avec les valeurs de ces deux paramètres on a pu calculer le volume de terre contenu dans les tertres.

Riturile şi ritualurile funerare sunt unele dintre cele mai spectaculoase şi mai complicate manifestări spirituale ale unei populaţii. De-a lungul timpului, pentru diferite perioade preistorice, arheologii au cercetat diverse tipuri de morminte, de la mormântul simplu în groapă şi până la impunătoarele movile funerare, însă anumite mistere, legate de riturile şi ritualurile funerare, nu au fost şi, poate, nu vor fi niciodată dezlegate.
Din cele observate în teren,
începând cu prelucrarea metalelor, alături de înhumările intenţionate în morminte plane, apare şi o serie de morminte în tumuli/kurgane1, considerate a fi caracteristica unui nou tip de populaţii, indo-european, care populează Europa şi se dezvoltă, în special, în epoca metalelor.
Deşi riturile şi ritualurile funerare ale unei comunităţi sunt foarte variate şi complexe, în rândurile care urmează ne vom referi numai la câteva probleme, referitoare la aspectul exterior al movilelor funerare aparţinând culturii Komariv, descoperite pe teritoriul României.
În ţara noastră, a fost semnalat,
până în prezent, un număr de 14 descoperiri funerare aparţinând culturii Komariv (fig. 1), unele sigure, altele suscitând încă discuţii şi având o atribuire culturală îndoielnică, datorate, în special, perioadei când au fost cercetate, carenţei elementelor de inventar funerar şi lipsei consensului dintre specialiştii care se ocupă de această epocă. Dintre aceste 14 descoperiri, patru sunt morminte plane, iar

1 Termenii tumulus (latină) şi kurgan (rusă)

înseamnă movilă.

restul de zece sunt fie necropole tumulare, fie tumuli izolaţi: Adâncata-Imaş, Codru/Cajvana-Dealul lui Borodea, Costâna-Imaş, Horodnic de Jos-Vârful Colnicului, Horodnic de Jos-Dealul Brădet, Şerbăneşti, Volovăţ-Dealul Burlei (jud. Suceava), Cotârgaci, Crasnaleuca -La Coşeri, Ripiceni-La Trei Movile (jud. Botoşani).
După cum se observă din fig. 2, în
ceea ce priveşte raportul dintre mormintele tumulare şi cele plane, balanţa înclină în favoarea celor dintâi, lucru datorat, în stadiul actual al cercetărilor, mai ales faptului că tumulii se observă mai uşor la suprafaţa solului, iar mormintele plane sunt descoperite întâmplător.
În ceea ce priveşte modul de
construcţie al tumulilor, majoritatea informaţiilor extrase din literatura de specialitate surprinde o serie de elemente comune tumulilor acestei culturi. Astfel, se constată că movila funerară a fost ridicată direct pe solul antic, după ce, în prealabil, depinzând de la caz la caz, resturile osteologice au fost depuse direct pe solul antic de călcare sau a fost amenajată o cutie/construcţie de piatră sau o groapă funerară. De cele mai multe ori s-a constatat că pământul care realiza movila a fost adus din altă parte decât zona de existenţă a necropolei, acesta având o structură diferită faţă de solul din zona limitrofă. În cazul unora dintre tumulii de la Horodnic de Jos - Vârful Colnicului, s-a observat prezenţa pietrişului (KAINDL
1903a, 82-84; 1903b, 98-114; IGNAT
1981, 133-146; NICULICĂ 2010a, 71-92;
2010b, 75-88; NICULICĂ et alii 2013,
200-202; 2014, 206-208) sau a pietrelor de
râu (IGNAT 1978, 107-140; 2003, 155-
166) în structura mantalei, iar la Adâncata
- Imaş (T 2, T 5, T 8) au fost descoperite fragmente ceramice de tip Cucuteni în amestec cu fragmente ceramice de tip Komariv, care nu se aflau şi în arealul necropolei, ci în zona de origine a pământului, mai cu seamă în aşezarea contemporană situată la cca. 300 m spre nord-est (NICULICĂ et alii 2002, 11; MAREŞ et alii 2002, 23-27; 2003, 27-30;
2004, 21-24; NICULICĂ et alii 2005, 21-
24; NICULICĂ 2006, 103). Şi în cazul T
1/2011 de la Costâna - Imaş s-a constatat că o parte din pământul necesar înălţării movilei a fost adus dintr-o altă zonă decât cea a existenţei ei (BOGHIAN et alii 2012,
266-267). Aşadar, se acorda o atenţie deosebită pământului care realiza movila propriu-zisă, preferându-se uneori alt sol decât cel existent în cadrul necropolei.
Totuşi, analizele pedologice
realizate pentru T 2/2001 de la Adâncata au dovedit că o parte din pământul ce forma umplutura gropii şi baza stratului inferior al mantalei conţinea, în comparaţie cu restul mantalei, cantităţi mari de materie organică. De aceea, s-a presupus că acest pământ a fost adunat probabil prin raderea solului de suprafaţă, cu tot cu vegetaţie, restul umpluturii mantalei provenind dintr- un orizont imediat inferior acestuia (BUDUI, NICULICĂ 2003, 79-86; 2004,
177-185; NICULICĂ et alii 2005, 75). O
situaţie asemănătoare se constată şi pentru stratul de manta al T 1/2011 de la Costâna, creat din pământ din zona tumulului (BOGHIAN et alii 2012, 266-267).
Deosebită este situaţia unora dintre
tumulii de la Adâncata, Codru (Cajvana), Costâna T 1, Horodnic de Jos - Vârful Colnicului, Ripiceni-La Trei Movile şi Volovăţ-Dealul Burlei, unde s-a constatat că stratul de manta prezintă două etape de construcţie, pământul care le formează având structuri compoziţional diferite. În cazul lui T 1 - Adâncata, primul nivel al mantalei era format dintr-un pământ brun- închis, destul de dur şi de compact, conţinând elementele de inventar funerar,
iar cel superior, la fel de dur, avea o culoare brun-cenuşie închisă (MAREŞ et alii 2002, 23-27; NICULICĂ 2006, 82) şi, de obicei, era lipsit de materiale arheologice. Pentru Cajvana, se afirmă faptul că T 1/1989 avea stratul inferior de manta realizat din pământ adus, celălalt fiind local (ca şi în cazul T 2/1937 şi T
3/1973 de la Volovăţ), iar pentru T
12/2001 că ambele straturi ale mantalei
erau formate din pământ adus (IGNAT
2003, 155-166). Pentru aceste ultime cazuri, stratul inferior de manta atestă o fază mai veche de construcţie, din Bronzul Mijlociu, iar cel superior o fază mai nouă, din Hallstatt. În schimb, pentru cazul enunţat de la Adâncata, ambele straturi ale mantalei sunt contemporane.
Cu cât stratul de manta era mai
consistent, cu atât tumulul era mai înalt, iar mărimea tumulului era direct proporţională cu statutul social al defunctului/defuncţilor (aici concurează şi alţi factori, precum inventarul, ritul funerar etc.). În general, grosimea mantalei unui tumul indică valori cu 10-20 cm mai mici decât înălţimea tumulului în momentul cercetării, lucru care poate fi pus pe seama acumulării, de-a lungul timpului, a stratului vegetal.
În rândurile care urmează se va realiza o tipologie a tumulilor culturii Komariv din România, ţinând cont de dimensiunile acestora.
Astfel, un prim criteriu de
clasificare al tumulilor poate fi cel al diametrului (fig. 3). Având în vedere că cercetările au dovedit existenţa unor tumuli cu diametre cuprinse între 4 şi 26 metri, s-a procedat la stabilirea a trei categorii: cu diametre reduse (până la 10 m), cu diametre mijlocii (între 10 şi 15 m) şi cu diametre mari şi foarte mari (peste 15 m).
Un al doilea criteriu de categorisire a tumulilor este cel al înălţimii (fig. 3). În arealul culturii Komariv din România, au fost investigate movile cu înălţimi cuprinse între 0,4 şi 2 m. Astfel, s-au obţinut trei tipuri de tumuli: de înălţime mică (sub 0,5 m), de înălţime mijlocie (între 0,5 şi 1 m)
şi de înălţime mare şi foarte mare (peste 1
m).

Cunoaşterea diametrului şi înălţimii unui tumul este importantă pentru calcularea volumului de pământ folosit pentru ridicarea sa (calculat în metri cubi). Pentru aceasta s-a folosit formula matematică de calcul a volumului calotei sferice, care este cea mai apropiată figură geometrică de forma reală a unui tumul:
Şi în această situaţie se pot stabili trei tipuri de tumuli (fig. 3): cu volum mic de pământ (sub 5 m3), cu volum mediu de pământ (între 5 şi 15 m3) şi cu volum mare sau chiar foarte mare de pământ (peste 15 m3). Astfel, în România tumulii se încadrează, ca valori ale volumului, între aproximativ 2 m3 şi 84 m3.
Pentru arealul nordic al culturii Komariv nu se constată deosebiri profunde în ceea ce priveşte dimensiunile tumulilor. Pe teritoriul Ucrainei de astăzi, chiar în necropola eponimă, au fost descoperite movile funerare care se încadrează în limitele tipologiilor enunţate mai sus, mai ales ca înălţime, cu precizarea că acestea aveau media diametrelor relativ mai mare, de 16-20 m. Acest lucru poate fi datorat, în parte, şi faptului că tumulii menţionaţi se aflau pe un teren agricol, iar vârful lor a fost împrăştiat spre margini, mulţi dintre ei având înălţimi de 0,3-0,4 m şi materialele deranjate de plug2. O situaţie asemănătoare acestei necropole, cu tumuli de 19 -20 m diametru şi înălţimi de 0,6-0,7 m se constată în altă necropolă de tip Komariv, cea de la Bukówna/Bukiwna (ROGOZIŃSKA 1959, 97-98). Realizând o descriere a culturii Komariv din regiunea subcarpatică şi Volhynia de vest, Igor K. Swieszników apreciază că tumulii acestei culturi au dimensiuni cuprinse între 10-20 m diametru şi 0,5-3 m înălţime (SWIESZNIKÓW 1967, 49).

2 Vezi descrierea tumulilor de la Komari v (6-15, 19-23, 28, 33-38, 43, 45-48, 51 şi 55) după SULIMIRSKI 1968, 107-115.

Aceste valori reprezintă dimensiunile tumulilor în momentul cercetării lor. Trecerea timpului şi intervenţiile antropice (săpare intenţionată, nivelare, lucrări agricole) au făcut ca înălţimea lor să scadă constant de la momentul construirii, ajungând la valorile indicate. Procesul natural de aplatizare se manifestă printr-un raport invers proporţional între diametru şi înălţime: creşterea valorii celui dintâi se datorează tasării movilei şi alunecării pământului dinspre vârf spre margini, deci printr-o diminuare a înălţimii. Tocmai de aceea calculul volumului de pământ este important, deoarece reflectă mult mai bine dimensiunile unui tumul în momentul ridicării sale, movilele având, în trecut, un diametru mai scăzut, însă o înălţime mai mare (deci cantitatea de pământ a rămas aproximativ aceeaşi).
Cel mai probabil, pământul necesar
înălţării tumulului a fost transportat cu ajutorul coşurilor de nuiele, sacilor din fibre vegetale sau animale, a tărgilor sau carelor tractate de animale sau chiar oameni etc., ceea ce presupunea un volum mare de muncă din partea membrilor unei familii sau comunităţi.
În momentul ridicării lor, tumulii aveau dimensiuni mult mai impunătoare, putând fi observaţi de la distanţe mari (stratul vegetal depus nu a putut suplini deficitul produs de tasarea movilei). De fapt, acesta era şi rolul lor, de a sugera trecătorilor locul de veci al unor indivizi cu un anumit statut social. Mărimea unui tumul vorbea despre statutul acelui individ în cadrul societăţii din care provenea. Pentru ridicarea unei movile funerare era nevoie de un volum de muncă considerabil, mai ales când pământul era adunat şi transportat dintr-o altă locaţie decât cea a necropolei, existând şi părerea potrivit căreia, pentru înălţarea unei movile funerare, era nevoie de eforturile comasate ale mai multor familii (COMŞA 2005, 17) sau chiar ale întregii comunităţi, în cazul personajelor importante.
Săparea gropii sau ridicarea unui monument funerar din piatră, adunarea pământului necesar, transportul şi construirea movilei, pe lângă incinerarea (unde e cazul), transportul şi aşezarea defunctului în locul de veci, ofrande etc., presupuneau eforturi pe care nu oricine şi le putea permite. O familie mai puţin
înstărită nu ar fi putut acorda atât de mult timp domeniului funerar în dauna subzistenţei. Desigur, în optarea pentru mormintele tumulare şi nu pentru cele plane, există şi motive de altă natură, care nu sunt subiectul studiului de faţă.

Obiecte de mobilier cucuteniene de la Vorniceni, Pod Ibăneasa, judeţul

Botoșani

Maria Diaconescu

În aria vastă a culturii Cucuteni s-au descoperit în cadrul cercetărilor arheologice și obiecte de lut care reproduceau la scară redusă obiecte de mobilier de lemn. Această categorie de obiecte, măsuțele altar și tronurile/scăunele imită pe cele utilizate cotidian în gospodăriile cucuteniene. Unele măsuţele altar redau probabil forma mesei scunde, centrale la care se adunau în jurul unui singur vas cu mâncare toţi membrii familiei1. Astfel de miniaturi apar în neoliticul din spațiul carpato - danubian începând cu civilizația Starčevo - Criș2, pentru ca apoi în cadrul celorlalte civilizații neolitice acestea să se diversifice constituind un exemplu de unitate culturală pe spații întinse3. Cucutenienii le-au adoptat decorându-le în manieră proprie cu motive ornamentale specifice acestei civilizații, semnele și simbolurile având menirea de a le sacraliza. Altărașe și tronuri se întâlnesc în Precucuteni4 și Cucuteni5 în multe din așezările cercetate.

1 Măsuţe, rotunde sau rectangulare şi scăunelele joase au fost utilizate în spaţiul românesc (la sate), până la începutul secolului XX.

2 Kutzian - Bugnar, A Körös kultura, în Dissertationes Pannonicae, S. II, III, Budapesta, 1944, vol. pl. 36 V/5, XXXV/3, XXXVI/11,12; Popușoi Eugenia, Câteva considerații asupra unui grup de locuințe din așezarea Starčevo - Criș de la Trestiana, în A.M.M., XII - XIV,

1990 - 1992, pag. 263 - 267, fig. 413, 10/1.

3 Zoia Maxim , Neo - eneoliticul din Transilvania, Cluj - Napoca, 1999, pag. 62.

4 Silvia Marinescu Bîlcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, 1974, pag. 105 - 106, fig. 90/1 - 2, 4

- 6, 8, fig. 91; fig. 92.

5 Vladimir Dumitrescu și colab., Hăbășești. Monografie arheologică, 1954, pag. 420, pl. CXXI, 2; A. Crîșmaru, Drăgușeni. Contribuții la o monografie arheologică,

1977, pag. 63, fig. 43 și 66/3; C. Matasă, Frumușica. Village préhistorique a céramique peinte dans la Moldavie du Nord, Roumanie, București, 1946, pl. X/34;

C. Bem, Traian Dealul - Fântanilor. Fenomenul Cucuteni A - B, 2007, pag. 180, fig. 397 - 400; V. Chirica, M. Tanasachi, Repertoriul arheologic al jud. Iași, vol. 1, fig.

5/3; Dr. Popovici, C. Buzdugan, I. Alexoaie, Așezarea

cucuteniană de la Balta lui Ciobanu, com. Roma, jud. BT,

Miniaturile tip obiecte de mobilier se consideră că erau utlizate drept accesorii în cadrul practicilor religioase. O altă utilizare a altăraşelor cu recipient putea fi iluminatul cultic prin arderea grăsimilor, ofrandelor sau pentru păstrarea jarului pentru foc.
În ceea ce priveşte piesele de
mobilier miniaturale de la Vorniceni, constatăm diversitatea tipologică a acestora și chiar apariţia unei forme noi ce considerăm că redă patul. Aceste piese miniaturale erau lucrate din pastă de calitate, asemănătoare cu cea a ceramicii fine şi semifine, arsă foarte bine. Pe suprafaţa unora dintre ele se disting diferite motive ornamentale specifice acestei culturi (spirale, triunghiuri, ove, V-uri).Am împărțit aceste obiecte în trei categorii tipologice diferite: măsuțe - altar miniaturale, tronuri, paturi.

Măsuțe – altar

În suprafeţele cercetate la Pod Ibăneasa au fost descoperite măsuţe altar cu formă patrulateră şi recipient central, altele rotunde cu baza plată sau uşor albiată, în stare fragmentară.
1. Măsuță -altar miniaturală (fig.1/5)
descoperită în Gr. A - B. Piesa a fost

în Cercetări arheologice, IX, 1992, pag. 12 - 28, pl. 21/2 a

- b; Bogdan Niculică, O nouă așezare cucuteniană pe teritoriul satului Adâncata, în "Suceava", nr. XXVI, XXVII, XXVIII, 1999, 2000, 2001, pag. 89 - 107, fig.

8/3; fig. 9/1; Dan Buzea, Descoperiri Cucuteni - Ariușd la Păuleni - Ciuc, Dâmbul cetății. Modele de altărașe, în Memoria Antiquitatis XXIV, 2007, pag. 277 - 290; A. Nițu Șt. Cucoș, D. Monah, Ghelăiești (P. Nț.), Săpăturile din 1969 în așezarea cucuteniană "Nedeia" în Memoria Antiquitatis, III, 1971, pag. 57, fig. 25/2; Ceslav Ambrojevici, L' époque néolithique de la Bessarabie de Nord - Ouest, Dacia, III - IV, 1927 - 1932 (1993), pag.

39, 42 - 43, fig. 8; I. Mareș, Paraschiva - Victoria Batariuc, Obiecte miniaturale de lut ars din perioada eneoliticului aflate în colecțiile Muzeului Național al Bucovinei, Suceava, în ”Suceava”, 1994, pag. 21 - 29.

modelată din pastă foarte fină arsă oxidant. Se păstrează puțin mai mult de o pătrime din obiect. Măsuța a avut formă rectangulară, patru picioare triunghiulare în secțiune și ușor scobite pe partea interioară. Colțurile mesei au fost rotunjite, tăblia ușor albiată avea în mijloc un vas cupă, rupt din vechime. Piesa a fost pictată cu roșu pe fond alb. Lateral, în zona de mijloc sunt trei triunghiuri incluse de la care pleacă linii paralele cu laturile triunghiurilor si se continuă pe picioarele altărașului, reunindu- se pe muchia piciorului, realizând un V cu vârful în sus. Pe tăblia mesei s-au pictat spirale fugătoare ce și-au desfășurat meandrul plecând din colțurile mesei. Aproape de talpa piciorului se observă amprenta unui bob de grâu. O piesă oarecum asemanătoare a fost descoperită la Frumușica, în jud. Neamț6.
Dimensiuni:
Lungime: 8 cm; Diametrul interior
al cupei: 6 cm; Înălțime: 6 cm.
2. Altăraș miniatural (fig.3/1), a fost descoperit în groapa A - B. E modelat din pastă fină, are formă circulară, baza puțin arcuită. A fost pictat cu roșu pe fond alb.
Dimensiuni:
Diametrul tăbliei: 16 cm; Înălțime;
1,5 cm
3. Altăraș miniatural (fig.3/4) descoperit în L 8. Modelat din lut în amestec cu cioburi pisate, ars oxidant. Are formă circulară, baza plată. Nu se păstrează decât culoarea albă, fiind descoperit la mică adâncime.
Dimensiuni:
Diametrul tăbliei: 10 cm; Înălțimea:
2,3 cm
4. Altăraș miniatural (fig.3/2) descoperit în L 8. E modelat din pastă fină, ars oxidant. Are formă oarecum rectangulară, laturile puțin arcuite, colțurile tăiate. În mijloc are o adâncitură asemeni unui vas cu fund rotunjit. E pictat într-o singură culoare, rosu - brun.
Dimensiuni:

6 C. Matasă, Frumușica. Village préhistorique a céramique peinte dans le Moldavie du Nord, Roumanie, București, 1946, pl. X/34.

Lungime latură: 4,5 cm; Înălțime:
1,5 cm.
5. Picior de măsuță - altar (fig.2/8) descoperit în șanțul XI. E modelat din pastă cu ceramică pisată, ardere oxidantă, culoare gălbuie. Are formă cilindrică, baza lățită și albiată. Păstrează doua amprente de semințe.
Dimensiuni:
Înălțime: 2,6 cm; Diametrul bazei:
2,2
6. Picior tronconic de măsuță - altar (fig.2/3) a fost descoperit în L 8. E modelat din pastă cu lut și nisip în compoziție. Ardere oxidantă, culoare gălbui - roșietică.
Dimensiuni:
Înăltime: 4,5 cm; Diametru: 2 cm
7. Picior de măsuță - altar (fig.2/4) descoperit în L 7. Modelat din pastă fină, ardere oxidantă, culoare albă. Are forma tronconică, partea superioară foarte puțin albiată, baza piciorului ruptă.
Dimensiuni:
Înălțime: 4 cm; Diametru: 2,5 cm
8. Picior de măsuță - altar (fig.2/5) descoperit înG 43. Este modelat din pastă fină cu nisip în compoziţie, culoare gălbuie, prost ars. Precar conservat, are partea superioară netezită, talpa uşor albiată. Nedecorat.
Dimensiuni:
Inălţime: 4 cm; Diametru: 2 ,2 cm
9. Fragment de măsuță - altar (fig.1/1) descoperit în Gr. A – B. Este modelat din pastă fină, ardere oxidantă. A fost pictat cu negru pe fond alb, atât interior cât și exterior cu linii paralele. Se păstrează doar colțul măsuței ce sugerează o formă rectangulară cu un colț tras înafară, în unghi, cu recipient rotund. Piciorul aferent fragmentului este rupt din vechime.
Dimensiuni:
Înălțime: 4,5 cm; Diametru
recipient: 8 cm
10. Fragment de măsuță - altar (fig.1/2) descoperit în Gr. 6. Este modelat din pastă densă cu nisip în compoziție, ardere oxidantă, fără decor. Este un fragment din tăblia plată a mesei cu
recipientul central rupt din vechime pe
ambele părți.
Dimensiuni: Lungime: 4,5 cm; Diametru recipient: 3,5 cm

Tronuri

O categorie distinctă în cadrul obiectelor de cult o constituie scaunele/ tron în care erau aşezate statuetele. Spătarul acestora este modelat în chip diferit: sub forma unor corniţe laterale – piese concepute fără picioruşe, cu baza rotunjită, albiată; cu spătarul antropomorfizat ; o altă categorie este cea a unor piese ce nu pot fi reconstituite fiind fragmentare.
1. Tron miniatural (fig.1/4)
descoperit în L 11, în zona centrală, lângă amenajarea cultică rectangulară, în apropierea unei figurine întregi şi a unui vas binoclu de asemeni întreg. Este modelat din pastă fină, ars oxidant. Tronul a fost pictat cu brun-roşiatic în zona tăbliei pe interior și exterior. Picioarele sunt pictate cu alb. Tronul are formă rectangulară, tăblia albiată cu marginile ridicate, păstrează un început de spătar și două piciorușe scurte ușor curbate spre interior, din care unul este rupt și are pe talpă o amprentă de semințe.
Dimensiuni
Lungime: 4,5 cm; Înălțime: 4,5 cm
2. Tron/fotoliu (fig.2/7) descoperit în Gr. 40. Este modelat din pastă fină, ars secundar. A fost pictat cu alb și a avut un singur picior central, oarecum tronconic, rupt la bază din vechime. Piesa are marginile ridicate ca pentru a cuprinde o statuetă.
Dimensiuni
Înălțime: 4 cm; Diametru: 4 cm
3. Fragment de tron (fig.1/6) descoperit în Gr. 13. Este modelat din pastă fină, ars secundar de culoare cenușie. Se păstrează doar spătarul sub forma a două corniţe și puțin din tăblia albiată.
Dimensiuni:
Lungime: 2 cm; Înălțime: 1,5 cm
4. Tron miniatural (fig.3/6) din L 14, este modelat din pastă fină, ars oxidant, îmbrăcat în culoare albă. Are forma unei
mici cupe adâncite. Fragmentul păstrează un picioruș și o apucătoare laterală găurită.
Dimensiuni:
Lungime: 5 cm; Înălțime: 3,5 cm
5. Tron miniatural (fig.3/3) din L 11, realizat din pastă fină, ars oxidant, nepictat. Are forma unei mici cupe din care se păstrează aproape o pătrime. Partea inferioară păstrează urmele rupturii unui picioruș. Are o tortiță laterală, orizontală, găurită.
Dimensiuni:
Lungime: 5,5 cm; Înălțime: 2,8 cm
6. Tron miniatural (fig.2/6), provine din Gr. 42, este realizat din pastă densă, ars oxidant. Este pictat exterior cu roșu pe alb. Are o suprafață orizontală pentru o statuetă. Piciorușul aferent fragmentului a fost rupt din vechime.
Dimensiuni:
Lungime: 4,5 cm; Înălțime: 2,5 cm
7. Tron miniatural (fig.1/3), fragment antropomorfizat, descoperit în L
6. Este modelat din pastă fină, ars oxidant. A fost pictat dar decorul nu se mai distinge. Fragmentul respectiv reprezintă un fragment dintr-o statuetă şi brațul de legătură ce unește cele două statuete antropomorfe ce constituie de fapt spătarul. Acesta are elemente comune cu puntea vaselor binoclu în ceea ce privește forma. Fragmentul de statuetă prezintă spre exterior o tortiță - amorsă găurită. Referitor la scaunele cu reprezentări antropomorfe la spetează, Eugen Comșa consideră că acestea ar fi avut o semnificație magico - religioasă7. Face parte din aceeași grupă tipologică cu tronul de la Lipcani8.
Dimensiuni:
Lungime: 7,8 cm; Înălțime: 7 cm
8. Tron fragmentar (fig.3/5) din L
15, zona centrală a locuinței în apropierea celor două vetre cultice și a unei statuete

7 E. Comșa, Despre obiectele de mobilier din epoca neolitică pe teritoriul României, în Pontica XIII, 1980, pag. 45 - 51

8 Ceslav Ambrojevici, L' époque néolithique de la

Bessarabie de Nord - Ouest, Dacia, III - IV, 1927 - 1932 (1993), pag. 39, 42 - 43, fig. 8; I. Mareș, Quelques considerations concernant le trone de Lipcani, în Cucuteni aujourd' hui, 1996, pag. 63 -68, fig. 1.

antropomorfe feminine. Este modelat din pastă densă, ars oxidant, pictat cu negru pe fond alb. Se păstrează aproape jumătate din tăblie și cele două picioare masive din spate, deschiderea dintre acestea fiind arcuită. Tăblia tronului este concavă, groasă de peste 1 cm, cu marginile ridicate. În spărtură, sub tăblia tronului se observă amprenta unei semințe rotunde.
Dimensiuni:
Lungime: 7,8 cm; Înălțime: 6 cm;
Diametrul tăbliei: 7,8 cm
9. Tron miniatural, fragment (fig.
2/1), a fost descoperit în Gr. 18. Modelat din pastă fină, densă, ars oxidant. Se observă puţină culoare albă pe tăblie şi picior. Tăblia – atât căt se păstrează din ea, este albiată, cu marginile ridicate. Picioruşul este uşor curbat spre interior.
Dimensiuni:
Lungime: 5 cm; Inălţime: 4,8 cm
10. Tron miniatural, fragment (fig.2/2), a fost descoperit în SVII. Este modelat din pastă fină, ars la roşu. Nu are decor. Se păstrează un fragment din tăblia albiată. Picioruşul are formă conică.
Dimensiuni:
Lungime: 4,4 cm; Inălţime; 4,4 cm.

Paturi miniaturale

Dintre piesele de mobilier utilizate în neolitic, nu a fost menţionat patul deşi acesta a existat cu siguranţă, în cadrul cercetărilor fiind descoperite priciuri/laviţă realizate din lut9. Între piesele miniaturale, la Tîrpeşti (Precucuteni III), este menţionat un „divan”10 ce servea pentru aşezarea figurinelor antropomorfe. Patul ca piesă de mobilier miniaturală s-a găsit pentru prima dată la Vorniceni. Forma rectangulară de obicei, are capetele rotunjite, tăblia albiată, marginile supraînălțate, cu sau fără piciorușe.
1. Pat miniatural fragmentar
(fig.4/1) din L 6. Este realizat din pastă

9 C.-M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, Arhitectura neoliticului şi epocii cuprului din România II, Epoca cuprului, 2007, p. 217-218.

10 S. Marinescu-Bîlcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul

României, 1974, p. 106, fig. 92/3.

foarte fină, ars oxidant, pictat cu roșu pe alb cu motive în ”V”, spirală - ghem, spirală unghiulară, linii piezișe, arcuri. Motive decorative s-au pictat pe ambele feţe ale piesei. Are formă rectangulară cu capetele ușor rotunjite, laturile arcuite, tăblia albiată, marginile supraînălțate, lățite și decorate. Sub buza îngroşată s-a practicat o mică tortiţă străpunsă.
Dimensiuni:
Lungime: 19 cm; Înălțime: 4 cm
2. Pat miniatural fragmentar (fig.4/2) din L 5. Este realizat din pastă fină, ars oxidant, pictat cu roșu pe alb. În interior, este decorat cu ove - în cele patru zone divizate de o cruce de linii este decorat cu ove . Exteriorul este împărțit în două spații fiind decorat cu ove urmate de arcuri până în zona piciorului pictat circular. Pe buza obiectului s-au tras liniuțe verticale. Piesa inițială de formă rectangulară avea patru picioare din care s- a păstrat doar unul. Tăblia este concavă, părțile laterale supraînălțate și ușor lățite. Piciorușele sunt situate pe colțuri, aduse puțin spre interior, lateral de acestea s-au practicat două străpungeri.
Dimensiuni:
Lungime: 13 cm; Înălțime: 3,5 cm
3. Pat miniatural (fig.4/4), este realizat din pastă fină, ars secundar, pictat cu roșu pe alb, L 15. Are forma pătrată, colțurile rotunjite, ușor albiat. Interior și exterior este decorat cu linii ce formează triunghiuri.
Dimensiuni:
Lungime: 8 cm Înălțime: 1 cm
4. Pat miniatural fragmentar (fig.4/3), descoperit Gr. 25, modelat din pastă fină, ars oxidant, pictat cu negru pe alb. Are formă pătrată, colțurile rotunjite, tăblia albiată, fața este caroiată, iar pe spate decorul este împărțit în patru, decorat cu arcuri.
Analiza atentă a pieselor de mobilier
modelate din lut, tehnica realizării lor, pot aduce elemente noi referitoare la viața spirituală, la semnificația utilizării acestora. De asemeni condițiile descoperirii, precizarea locului în care s-au
aflat vor completa baza de date referitoare la piesele miniaturale de mobilier, ceea ce va aduce mai multă acuratețe asupra acestei categorii de obiecte. Unitatea în diversitate este evidențiată de descoperirile ce provin din faze diferite, dintr-o arie largă de răspândire a culturii Cucuteni, fapt
ce arată o utilizare neîntreruptă a acestora. Piesele de mobilier utilizate în cadrul ritualurilor sunt însoțite de simboluri cu o anumită încărcătură în dorința de a transmite mesaje prin semne ce sacralizează obiectul, le definesc drept obiecte de cult.

Pl. IV. Vorniceni, Pod lbăneasa ,cultura Cucuteni

1-4- paturi miniaturale.

O necropolă de tip Sântana de Mureș descoperită la Cucorăni (com. Mihai

Eminescu, jud. Botoșani)*

Ion Ioniță, Octavian Liviu Șovan

Schlüsselwörter: Cucorăni; Grabfunde; Sântana-de-Mureș-Kultur

În anul 1960, la Muzeul Județean
Suceava1 au ajuns următoarele patru
obiecte descoperite în localitatea Cucorăni (com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani), toate atribuite culturii Sântana de Mureș din secolul al IV-lea d. Hr.:
1. Fibulă de bronz cu piciorul
înfășurat, având corpul lucrat dintr-o bandă lată de circa 5 mm. Din resort s-a păstrat doar o jumătate, aflată de o parte a corpului, împreună cu acul fibulei. După cât s-ar părea, resortul a fost lucrat dintr-o singură bucată de sârmă (fig. 2, 1). L 4,6 cm. Inv. D / 1392.
2. Patru fragmente dintr-un pieptene de os, alcătuit din trei rânduri de plăcuțe prinse cu nituri de bronz; trei din cele patru plăcuțe se păstrează doar parțial (fig. 2, 2). Mânerul este aproximativ semicircular și cu aripi laterale, despre forma cărora nu se poate preciza nici un detaliu, întrucât cea mai mare parte a lor lipsește. Plăcuțele exterioare au fost lucrate dintr-o singură bucată. Una din ele, din care a mai rămas doar un fragment de la baza mânerului, are două caneluri largi foarte puțin adâncite la marginea de jos. Cea de a doua plăcuță exterioară se păstrează pe o zonă ceva mai mare, din ea

*.Studiul a apărut și în Acta Musei Tutovensis.

Istorie veche și arheologie, XI, Bârlad 2015, p.

161-166.

1 Denumirea de la acea dată a Muzeului Bucovinei

din Suceava.

2 Autorii aduc mulțumiri colegiale domnului

Bogdan Petru Niculică, muzeograf arheolog la Muzeul Bucovinei, care a oferit toate datele necesare asupra pieselor descoperite la Cucorăni (fotografii, dimensiuni și numere de inventar). De asemenea, sincere mulțumiri sunt adresate și doamnei desenatoare Lăcrămioara Duțuc de la același muzeu, care a realizat desenele celor patru obiecte.

lipsind marginea de la bază și cele două
aripioare.
Din rândul de mijloc de plăcuțe se păstrează numai două. Prima din ele, mai groasă și păstrată în întregime, având forma unui segment de cerc, provine de la partea superioară a mânerului. Cea de a doua plăcuță, de formă aproximativ rectangulară (2x3,8 cm), reprezintă un segment din dantura pieptenelui, asamblat pe una din marginile laterale ale acestuia. Pe un capăt îngust ale plăcuței (20 mm) au fost tăiați dinții. Mai întâi, pe o latură a fost separată o zonă mai lată din plăcuță (4 mm sus și 3 mm jos, către vârful dinților), care avea menirea de a consolida și proteja întreaga dantură a pieptenelui, alcătuită din dinți mult mai subțiri (șapte dinți pe o lățime de numai 16 mm) și de aceea mai supuși deteriorării.
Reconstituirea și reasamblarea
pieptenelui de os din fragmentele componente ajunse la Suceava este foarte veche. În luna mai 1962, când primul semnatar al acestei note a văzut obiectele la Muzeul din Suceava, cele patru plăcuțe ale pieptănului erau asamblate eronat, așa cum se văd și acum în fig. 2, 2. Grigore Foit, directorul de atunci al Muzeului, care urma să pregătească o notă pentru tipar cu obiectele de la Cucorăni, a luat la cunoștință cum trebuie asamblată plăcuța cu dinți la pieptene, dar ulterior intervenția nu a mai fost făcută și piesa a rămas în aceeași stare până acum3. L 6 cm. Inv. D /
138.

3 Lipsa unei intervenții ulterioare asupra modului de asamblare a pieptănului s-a datorat, probabil, faptului că la foarte scurt timp, tot în anul 1962, Gr. Foit a fost schimbat din direcția Muzeului. El a revenit ca director în anul 1967, dar preocupările lui în această perioadă s-au concentrat asupra descoperirilor aparținând dacilor liberi de la Șcheia (așezare) și Suceava (necropolă).

3. Pandantiv de bronz în formă de luniță (fig. 2, 3). D 2,2 cm. Inv. D / 140.
4. Castron din pastă fină cenușie lucrat la roată. El are forma bitronconică, fundul inelar ușor profilat, diametrul maxim la mijlocul înălțimii, marginea subțiată evazată și semne evidente de ardere secundară pe o mare porțiune (fig.
2, 4). D 13 cm. Inv. D / 137.
Gr. Foit nu deținea nici un fel de informații referitoare la locul și condițiile de descoperire ale celor patru obiecte de la Cucorăni.

* * *

Introducerea obiectelor de la Cucorăni în registrul inventar, cel din care s-au preluat și numerele menționate mai sus la fiecare piesă (de la D 137 până la D
140), s-a făcut în anul 1976. Nu cunoaștem dacă aceasta a fost prima inventariere a pieselor ajunse în anul 1960 la Suceava sau dacă operația respectivă a reprezentat de fapt o reinventariere, după un registru inventar mai vechi, care eventual ar fi putut conține și unele date suplimentare despre locul și condițiile de descoperire, ce nu au mai fost preluate și în registrul nou.
Primele informații referitoare la descoperirile de la Cucorăni au fost aduse la cunoștința specialiștilor de Gh. Diaconu. În tentativa de a stabili apartenența culturală și etnică a mormintelor de incinerație cu urne arse secundar din cultura Sântana de Mureș, mai ales prin prisma descoperirilor din necropolele de la Olteni și Târgșor din Muntenia, el menționa pentru prima dată și noile descoperiri de la Cucorăni. Astfel, în două lucrări apărute în 1961, Gh. Diaconu menționează castronul ars secundar de la Cucorăni, afirmând că acesta fusese folosit ca urnă. De asemenea, el mai face și precizarea că celelalte trei obiecte (fibulă și pandantiv-luniță de bronz și pieptene de os) ar fi fost găsite în interiorul urnei4.

4 Gh. Diaconu, Probleme ale culturii Sântana- Cerneahov pe teritoriul R.P.R. în lumina cercetărilor din necropola de la Târgșor, în SCIV, XII, 2, 1961, p. 286; idem, K voprosu o kulʼture Syntana-Černjachov na territorii RNR v svete

Nu avem nici o dovadă că informațiile transmise de Gh. Diaconu ar fi provenit de la localnicii din Cucorăni, care făcuseră întâmplător descoperirea. Asemenea informații nu au existat nici la Muzeul din Suceava, de unde Gh. Diaconu ar fi putut să le primească și să le dea publicității. Având în vedere această situație, înclinăm a bănui „reconstituirea” mormântului de incinerație de la Cucorăni mai curând ca produsul unor presupuneri ale autorului, bazate exclusiv doar pe studierea materialelor ajunse la Suceava.
Ipoteza lui Gh. Diaconu este
contrazisă chiar de materialele provenite de la Cucorăni. În adevăr, castronul ars secundar lucrat la roată din pastă fină cenușie ar putea proveni dintr-un mormânt de incinerație, așa cum presupune autorul. Castroane asemănătoare, cu funcția de urne sau capace, au fost decoperite și în alte necropole. În schimb, pieptenele de os nu are urme de ardere secundară și se păstrează pe o mare porțiune. Trebuie remarcat aici că pieptenii de os descoperiți în mormintele de incinerație din cultura Sântana de Mureș au fost distruși toți aproape în întregime prin foc. Necropola de la Mihălășeni oferă exemple edificatoare de confirmare a fenomenului5, dar situația este similară și în alte cimitire din acest areal cultural. În spiritul acestei observații, trebuie să acceptăm că pieptenele de os de la Cucorăni provine foarte probabil dintr-un mormânt de înhumație.
Prin urmare, proveniența dintr-un singur mormânt a celor patru obiecte recuperate în 1960 la Cucorăni nu mai

issledovanija mogilʼnika v Tyrgšore, în Dacia N.S., V, 1961, p. 427. Referiri sumare la aceeași descoperire, pe baza studierii pieselor de la Cucorăni la Muzeul Județean Suceava și a informațiilor primite de la Gr. Foit, vezi și la I. Ioniță, Contribuții cu privire la cultura Sântana de Mureș - Cerneahov pe teritoriul R. S. România, în ArhMold, IV, 1966, p. 192, 222.

5 O. L. Șovan, Necropola de tip Sântana de Mureș - Černjachov de la Mihălășeni (jud. Botoșani), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2005, p. 155-

156.

poate fi acceptată și este necesar să presupunem că au fost descoperite cel puțin două morminte, din care unul de incinerație (castron ars secundar folosit probabil ca urnă) și altul de înhumație (pieptene de os în inventar). Celelalte două obiecte, fibula cu picior înfășurat și pandantivul-luniță, ambele de bronz, nu ne pot oferi date suplimentare utile cu privire la acest aspect al problemei. De altfel, pandantivul-luniță de la Cucorăni se deosebește tipologic de pandantivele semilunare din cultura Sântana de Mureș - Černjachov, fapt pentru care va trebui supus unui studiu special.
Locul exact de descoperire, aflat în
raza satului Cucorăni nu se cunoaște. Cu ocazia unor investigații de teren la Cucorăni (la care a participat și primul semnatar al acestei note) și anume la punctul Medeleni, unde urmau să fie demarate săpături ale Institutului de Arheologie din Iași, învățătorul pensionar Dumitru Cristea știa că undeva, în apropiere fuseseră găsite întâmplător morminte, din inventarul cărora mai multe obiecte ajunseseră la Muzeul din Suceava. El nu a putut indica locul respectiv, pentru că doar auzise despre descoperirea făcută.
Cercetări ulterioare pentru identificarea locului descoperirii necropolei de tip Sântana de Mureș de la Cucorăni nu au mai fost întreprinse. Mai mult chiar, descoperirea a fost dată între timp total uitării și nu mai apare nici măcar în cunoscutele repertorii ale județului Botoșani.
Localitatea Cucorăni și comuna
Mihai Eminescu sunt situate la marginea de vest a Câmpiei Moldovei și în imediata vecinătate a Podișului Sucevei. Așadar, ele se află în zona de contact dintre cele două subunități geografice și prezintă condiții foarte propice locuirilor umane, situație care explică și de ce așezările aparținând culturii Sântana de Mureș sunt aici atât de frecvente. Una din ele ar putea să se găsească chiar în preajma punctului Medeleni, așa cum ne-ar sugera informația deja amintită a învățătorului D. Cristea,
care pare a fi confirmată și de o cercetare arheologică de teren ulterioară.
Primul repertoriu arheologic pentru Moldova, din 1970, nu cuprinde nici o informație referitoare la descoperirile de la Cucorăni – Medeleni6. Nu au fost menționate nu numai materialele culturii Sântana de Mureș descoperite întâmplător în 1960 și ajunse la Muzeul din Suceava, dar nici săpăturile efectuate pe locul respectiv de S. Teodor în anii 1964-19707. În schimb, primul repertoriu arheologic pentru județul Botoșani, apărut în 1976, semnalează descoperirea unei așezări aparținând culturii Sântana de Mureș în apropierea punctului Medeleni8. Informația, oferită de Victor Spinei în anul
19749, nu a mai fost verificată de autorii repertoriului și de aceea nici fixată în teren prin cartare. În sfârșit, informația asupra
unei așezări aparținând culturii Sântana de Mureș în apropierea punctului Medeleni a fost preluată și de O. L. Șovan în repertoriul siturilor arheologice din județul Botoșani, fără a putea face însă vreo legătură cu obiectele din secolul al IV-lea de la Cucorăni ajunse la Muzeul din Suceava10.

6 N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, Em. Zaharia, Așezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea, Editura Academiei, București,

1970, p. 236, nr. 109 (în continuare: Așezări din

Moldova, 1970).

7 Lipsa informațiilor asupra multor descoperiri

arheologice din Moldova pentru perioada 1960-

1970 din acest repertoriu se datorează, în cea mai mare parte, faptului că manuscrisul lucrării a fost încheiat cu mulți ani înainte de tipărirea lui în 1970.

8 A. Păunescu, P. Șadurschi, V. Chirica, Repertoriul

arheologic al județului Botoșani, I, București,

1976, p. 173, nr. XXXVII.7.B (în continuare:

Repertoriul Botoșani, 1976).

9 Apelând pentru mai multe detalii despre această

așezare la mai bine de patru decenii după transmiterea informației pentru Repertoriul Botoșani, mai ales despre situarea ei pe harta comunei, domnul Victor Spinei nu mai avea în memorie detaliile acestei investigații de teren și a rămas să cerceteze in arhiva personală însemnările de atunci.

10 O. L. Șovan, Repertoriul arheologic al județului Botoșani. Bibliotheca archaeologica „Hierasus”. Monographica IV, Botoșani, 2013, p. 286 (în

continuare: Repertoriul Botoșani, 2013).

În concluzie, informațiile pe care le
avem în prezent despre descoperirile din
1960 de la Cucorăni, așa cum se prezintă ele în prezent, sunt fragmentare, nesincronizate și în parte nesigure. Unica informație pe care o avem în prezent despre locul descoperirii în 1960 a obiectelor de la Cucorăni (cuprinzând piese evident din inventarul unei necropole de tip Sântana de Mureș) și anume în apropierea punctului Medeleni, o datorăm învățătorului pensionar D. Cristea. Pe de altă parte, singura informație despre existența unei așezări aparținând aceleiași culturi tot în preajma punctului Medeleni, identificată în anul 1974 sau anterior acestuia, ne este oferită de Victor Spinei, pe atunci cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie din Iași al Academiei Române. Cele două obiective, cuprinzînd o așezare și necropola corespunzătoare, ar putea alcătui componentele aceluiași complex de locuire, situat în preajma punctului Medeleni. Cercetărilor viitoare le rămâne sarcina de a verifica și clarifica această ipoteză, care la prima vedere pare cu totul plauzibilă.
Pe teritoriul comunei Mihai
Eminescu au mai fost identificate prin cercetări de suprafață și alte așezări aparținând culturii Sântana de Mureș, din care cinci destul de sigure, consemnate în cele trei repertorii menționate mai sus. Două din ele se află tot în raza satului Cucorăni, în punctele Vatra Satului (fig. 1,
4)11 și La Șleahul Dorohoiului (fig. 1, 5)12.
Celelalte trei așezări au fost identificate la
Cătămărești – La Salcâmii lui Cramă (fig.
1, 1)13, Cătămărești Deal – La Podul spre

11 Așezări din Moldova, 1970, p. 236; Repertoriul Botoșani, 1976, p. 174; Repertoriul Botoșani, 2013, p. 287.

12 Așezări din Moldova, 1970, p. 236; Repertoriul

Botoșani, 1976, p. 174; Repertoriul Botoșani, 2013, p. 287-288.

13 Așezări din Moldova, 1970, p. 264; Repertoriul

Botoșani, 1976, p. 178; Repertoriul Botoșani, 2013, p. 289

Brăiasca (fig. 1, 2)14 și Stâncești – La Ciocan (fig. 1, 6)15. Prin urmare, necropola descoperită la Cucorăni – Medeleni în
1960 nu este izolată, ci se află într-o zonă cu numeroase alte situri aparținând culturii Sântana de Mureș.
EIN GRÄBERFELD DER SÂNTANA DE MUREȘ-KULTUR BEI
CUCORĂNI
(GEM. MIHAI EMINESCU, JUD.
BOTOȘANI)
1960 wurden in Cucorăni (Gem. Mihai Eminescu, Jud. Botoșani) die folgenden Funde zufälig entdeckt: 1. Fibel mit umgeschlagenem Fuß aus Bronze (Abb. 2, 1); 2. Beinkamm (Abb. 2, 2); 3. Lunula-Anhänger (Abb. 2, 3) aus Bronze;
4. Drehscheibenschale aus feinem, grauem
Ton, sekundär verbrannt (Abb. 2, 4). Die genaue Fundstelle und die Bedingungen der Entdeckung blieben bis heute unbekannt. Nach Gh. Diaconu gehörten alle diese Funde einem Brandgrab.
Die Autoren machen eine neue
Analyse der Funde. Wirklich konnte die sekundär verbrannte Drehscheibenschale könnte einem Brandgrab gehören. Der Beinkamm ist nur zum Teil erhalten, doch haben die manchmal im ganzen gebliebenen Plättchen keine Spuren von Feuer, und er könnte nur von einer Körperbestattung stammen. Also bilden die vier Objekte von Cucorăni kein geschlossenen Fund.
Nach den wenigen erhaltenen
Nachrichten, waren die Funde in Cucorăni
– Fundstelle Medeleni wahrscheinlich entdeckt worden.

14 Așezări din Moldova, 1970, p. 233; Repertoriul Botoșani, 1976, p. 170; Repertoriul Botoșani, 2013, p. 284-285.

15 Așezări din Moldova, 1970, p. 264; Repertoriul

Botoșani, 1976, p. 178; Repertoriul Botoșani, 2013, p. 289.

Abbildungsverzeichnis

Abb. 1. Fundstellen der Sântana-de-Mureș- Kultur in der Gemeinde Mihai Eminescu: 1. Cătămărești – La Salcâmii lui Cramă; 2. Cătămărești Deal - La Podul spre Brăiasca; 3. Cucorăni – Medeleni; 4. Cucorăni – Vatra Satului; 5. Cucorăni – La

Șleahul Dorohoiului; 6. Stâncești – La

Ciocan.

Abb. 2. Fibel mit umgeschlagenem Fuß (1) und Lunula-Anhänger (3) aus Bronze, Beinkamm (2) und Drehscheibenschale aus feinem, grauem Ton (4).

Fig. 1. Descoperiri aparținând culturii Sântana de Mureș pe teritoriul comunei Mihai Eminescu:

1. Cătămărești – La Salcâmii lui Cramă; 2. Cătămărești Deal - La Podul spre Brăiasca;

3. Cucorăni – Medeleni; 4. Cucorăni – Vatra Satului; 5. Cucorăni – La Șleahul Dorohoiului;

6. Stâncești – La Ciocan.

Fig. 2. Fibulă cu piciorul înfășurat (1) și luniță (3) de bronz, pieptene de os (2) și castron din pastă fină cenușie lucrat la roată (4).

Un mormânt aparţinând culturii Sântana de Mureş-Cerneahov

descoperit la Mitoc, judeţul Botoşani

vatra

Ioan Iaţcu*

În 2014, cu ocazia unei descoperiri fortuite, în curtea lui Avădanei Dumitru situată în
localităţii Mitoc (judeţul Botoşani), s-a descoperit un mormânt de înhumaţie, cu
inventar funerar din care s-au recuperat două vase fragmentare, trei fragmente ceramice provenind de la un al treilea vas şi un fragment de os. Acest studiu îşi propune o analiză atentă a inventarului arheologic, precum şi a materialului osteologic uman 1.
1. Castron (nr. inv. 23602 ). Dimensiuni: înălţimea, 9,9 cm; diametrul maxim, 15,2 cm; diametrul bazei, 9,5 cm; diametrul gurii, 12,8 cm. Realizat din pastă fină, vasul este lucrat la roată, într-o manieră îngrijită. Culoarea cenuşie, pe alocuri gălbuie, prezintă un luciu la exterior. Vasul, de formă bitronconică, are partea superioară dreaptă; prezintă o nervură la limita dintre corp şi gât. Partea inferioară se termină cu un suport inelar (fig. 2/1). După formă, pastă şi tehnică de lucru, vasul prezintă bune analogii cu ceramica descoperită în mormintele 30, 39 şi 361 de la Mihălăşeni2.

2. Vas borcan (nr. inv. 23603). Acesta prezintă o ruptură la partea superioară, din care

s-a păstrat doar zona de răsfrângere a gâtului. Dimensiuni: înălţimea, 9 cm; diametrul gurii,
12,7 cm; diametrul bazei, 8,9 cm. Lucrat cu mâna, din pastă grosieră, brun-negricioasă, vasul prezintă o ardere neuniformă, predominant oxidantă (fig. 2/2).

3. Trei fragmente ceramice provenind de la un vas lucrat cu mâna. Pasta grosieră are

în compoziţie, ca degresant, cioburi pisate (fig. 2/3).
4. Un fragment de femur cu lungimea de 7 cm, aparţinând unui copil cu vârsta cuprinsă între 0-7 ani (vârsta infans I), a fost descoperit în pământul aflat deasupra castronului. Pe suprafaţa acestuia se mai poate observa orificiul nutritiv, precum şi o serie de fisuri longitudinale. În secţiunea osului, pe o zonă restrânsă, se pot vedea urme de pârjolire (fig. 2/4). În acest caz putem să stabilim că incineraţia s-a făcut în stare uscată, după descompunerea muşchilor şi a tegumentelor3, această acţiune petrecându -se într-un anumit moment ale cărui cauze nu le putem preciza cu exactitate. Fără un context arheologic clar, presupunem doar că s-a practicat o ardere cu caracter ritualic, în contextul unei dezgropări urmată de o reînhumare.
Pe baza celor câteva informaţii sumare pe care le deţinem, putem afirma că cele două vase au fost aşezate cu gura în sus, dedesubtul scheletului, în zona picioarelor. Astfel de morminte de înhumaţie în care au apărut urme de arsură şi funingine s-au descoperit la Erbiceni (mormântul 16) şi Pietriş (mormântul 7) 4. Conform cercetătorului Ion Ioniţă,
„mormintele de înhumaţie cu urme de foc în cuprinsul lor denotă utilizarea focului şi în practicile rituale folosite la înhumări şi amintesc de unele complexe funerare sarmatice mai vechi”5. În necropola Sântana de Mureş de la Pietriş, aflată pe Valea Râului Bârlad şi care a

* Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi-Muzeul de Istorie a Moldovei; iatcu80@gmail.com

1 Piesele se află în patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei Iaşi.

2 O. L. Şovan, Necropola de tip Sântana de Mureş-Černjacov de la Mihălăşeni (judeţul Botoşani),

Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2005, pl. 21, fig. A/2; pl. 25. fig. B/3; pl. 201, fig. B/1.

3 D. H. Ubelaker, Human Skeletal Remains: Excavation, Analysis, Interpretation, Taraxacum Press, Washington D.C., 1989, p. 35-38.

4 I. Ioniţă, Contribuţii cu privire la cultura Sântana de Mureş-Cerneahov pe teritoriul R. S. România, în

ArhMold, IV, 1966, p. 255.

5 Ibidem; idem, Noi descoperiri sarmatice pe teritoriul Moldovei, ArhMold, II-III, 1964, p. 314, 319,

323.

fost mai bine cercetată, s-au identificat numeroase elemente sarmatice, printre care se află practica depunerii vaselor lucrate cu mâna, precum şi cea a frecvenţei urmelor de cenuşă şi cărbuni în preajma scheletului6. Aceasta din urmă fiind o practică rituală pe care goţii au împrumutat-o de la sarmaţi7. Urme de foc sunt atestate şi în unele complexe funerare daco- carpice, din secolele II-III p.Chr., cum ar fi cea de la Văleni8. Aşadar, la Mitoc ar putea fi vorba de un mormânt de tip Cerneahov, în care constatăm prezenţa unor vase lucrate cu mâna de factură sarmatică, precum şi a unor urme de incinerare a oaselor în stare uscată.
Pentru o mai bună încadrare în zonă a acestei descoperiri, cele două repertorii arheologice ale judeţului Botoşani pun în evidenţă existenţa pe teritoriul comunei Mitoc a mai multor puncte cu descoperiri aparţinând culturii Sântana de Mureş-Cerneahov, după cum urmează: 1. Pârâul lui Istrate, unde s-a identificat o aşezare din secolul al IV-lea p.Chr. aflată la 2300 m sus-sud-vest de biserica satului, pe terasa Prutului, la confluenţa acestuia cu Pârâul lui Istrate. Aici s-au descoperit resturi sporadice de locuire9; 2. Valea Izvorului (La Izvor), unde s-au descoperit fragmente ceramice din secolele III -IV p.Chr., fapt ce arată existenţa unei aşezări Sântana de Mureş-Cerneahov. Acest punct este situat la 1300 m sud- vest de biserica satului şi la 150-200 m în amonte de izvorul care dă numele văii10; 3. Izvorul Satului (sau Izvorul Luncii), unde pe suprafaţa terenului s-au identificat fragmente ceramice din secolele III-IV p. Chr., fapt ce atestă existenţa unei aşezări Sântana de Mureş11; 6. Cotul Mic (Bâtca la Bolovani), unde se află o aşezare atribuită acestei culturi. Punctul este situat la
3000 m nord-nord-vest de biserica satului, pe un promontoriu ocolit din trei părţi de un meandru al Prutului. Într-un sol negru-cenuşiu s-au descoperit numeroase fragmente ceramice din secolul al IV-lea p.Chr. De asemenea, aici a fost identificat şi un fragment ceramic datat în secolul al V-lea p.Chr.12; 7. Coada Stâncii (lângă localitatea Horia) , unde, pe baza fragmentelor ceramice din secolele III-IV p.Chr., s-a stabilit existenţa unei aşezări Sântana de Mureş-Cerneahov, care este poziţionată la 1600 m est-sud-est de biserica satului Horia13.
În concluzie, putem să admitem că în acest punct din localitatea Mitoc se află o necropolă ce trebuie încadrată într-un context mult mai larg, în care se înscriu şi cele două mari necropole de la Mihălăşeni şi Miorcani, iar eventualele cercetări arheologice cu siguranţă vor oferi mai multe detalii privind întinderea ei, precum şi informaţii importante legate de ritul şi ritualul funerar din Antichitatea târzie.

6 I. Ioniţă, op. cit., în Arh. Mold., IV, 1966, p. 241, 245.

7 Ibidem, p. 245.

8 Ibidem, p. 225.

9 Al. Păunescu, P. Şadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, I, Bucureşti,

1976, p. 189 (în continuare: Repertoriul Botoşani, 1976); O. L. Şovan, Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, Bibliotheca archaeologica „Hierasus”. Monographica IV, Botoşani, 2013, p. 310-311 (în continuare: Repertoriul Botoşani, 2013).

10 N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmboviţa, Em. Zaharia, Aşezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea, Bucureşti, 1970, p. 276, pl. CCXIX/13; CCXX/1-4, 7, 10 (în continuare: Aşezări din Moldova, 1970); Repertoriul Botoşani, 1976, p. 191; Repertoriul Botoşani, 2013, p. 312.

11 Aşezări din Moldova, 1970, p. 276, pl. CCXX/16, 16; Repertoriul Botoşani, 1976, p. 192.

12 Aşezări din Moldova, 1970, p. 277, pl. CXLVII/12; CCXX/12-12; Repertoriul Botoşani, 1976, p.

192; Repertoriul Botoşani, 2013, p. 313.

13 Repertoriul Botoşani, 1976, p. 193; Repertoriul Botoşani, 2013, p. 314.

1

2

3 4

o 3 6cm

Fig. 2. Castron (1); vas borcan (2);

fragmente ceramice (3); fragment de femur (4)

PATRIMONIU MOBIL

Eminescu- realitate şi sublimare poetică(22)

dr. Valentin Coşereanu

ÎNCHEIERE

Art de l’impossible, la poésie est [...] une recherche constante de l’autre côté des choses, du caché, de l’envers,

du non-apparent, de ce qui semblait ne pas être.

Roberto Juarroz

Desfăşurat între istoria compexă a realităţii ipoteştene concrete şi realitatea intrinsecă a creaţiei eminesciene, periplul nostru confirmă existenţa a numeroase punţi care leagă cele două lumi. Mult mai amplă decât prima, realitatea secundă, în sens barbian, „topeşte” în profunzimile sale imagini şi semne ale realului palpabil, extinzându-le semnificaţiile prin generalizare. Analiza acestui proces de sublimare arată însă că urmele şi ecourile realităţii concrete nu se sting pe de-a-n-tregul în noua lume a realităţii artei. Există, în opera lui Eminescu, o serie importantă de topoi care reconfigurează spaţiul ipoteştean mult mai mult decât se acceptă (sau se cunoaşte) îndeobşte. Reliefarea acestui adevăr a stat în centrul demersului de faţă.

Urmărind istoricul plin de meandre al casei, al moşiei şi al celor două biserici pe baza

unor documente de arhivă cel mai adesea inedite, am căutat să reconstituim atmosfera copilăriei poetului în acest spaţiu unde s-au format bazele vieţii sale sufleteşti. Investigând apoi spaţiul operei, am constatat că cea mai mare parte a contextelor specifice lasă să transpară tocmai ecourile acelei atmosfere. Astfel, ceea ce părea să nu fie, este manifest – şi, în diverse grade, vizibil – în straturile de adâncime ale creaţiei; totul depinde de nivelul de sublimare la care feţele realităţii se situează.

Prin urmare, chiar dacă, din necesităţi

metodologice, am acreditat ideea unui raport

dihotomic între realitatea concretă şi realitatea

artistică, obiectivul major al periplului nostru a fost sublinierea esenţei complementare a acestei relaţii. Căci, dacă realitatea concretă

este mult mai extinsă decât limbajul, realitatea poeziei este, în raport cu aceasta, infinită. Spre deosebire de limbaj, poezia include – prin sublimare – realul, întrucât, după cum observa în mod just Lucian Blaga, realitatea ei se construieşte dincolo de limbaj; realitatea operei este o realitate revelatorie. Astfel, insula lui Euthanasius din Cezara preia şi adânceşte în misterul cosmosului insula din lacul încărcat cu flori de nufăr din codrii Ipoteştilor, după cum iubita de la Ipoteşti se constituie în arhetip al al femeii din poezia erotică eminesciană.

Crescând, după cum s-a spus, odată cu timpul, opera lui Eminescu reînvesteşte, în

timp, cu noi sensuri însuşi spaţiul-matrice al creatorului. După cum am încercat să demonstrăm prin cercetarea totalizantă a istoriei acestor locuri, destinul operei

eminesciene a modelat în mod esenţial destinul

realităţii ipoteştene care a modelat viziunea despre lume a poetului. Consubstanţialitatea de adâncime a celor două destine, semnalată constant în studiul nostru, este menită să reveleze importanţa covârşitoare pe care Ipoteştii au jucat-o atât în viaţa mundană a poetului, cât şi în viaţa lui transmundană convertită în operă.

Reamintind cuvintele lui Petru Creţia, scrisul suplineşte cu mijloacele lui tot ce are de pierdut prin însăşi esenţa sa. […] textul, pierzând, o dată cu vizibilul, tot ce nu e pură verbalitate, reconstituie, în felul său, durate şi lumi: din semnele arbitrare ale unor cuvinte

arbitrare aşternute pe o filă şi operând asupra noastră în tot ce suntem. Căci noi suntem via oglindă în care semnele redesfăşoară chipul şi

viaţa lumii, convertind amintiri în prezenţe, trăiri mai vechi în altele, noi. Faţă de scris noi

suntem o virtualitate pe care el o transformă în patos şi act779.

NOTE

779 Petru Creţia, Oglinzile, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p. 33.

BIBLIOGRAFIE

 Eminescu, Mihai, Opere I, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, 1939.

 Eminescu, Mihai, Opere II, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1943.

 Eminescu, Mihai, Opere III, Bucureşti, Fundaţia Regele Mihai I, 1944.

 Eminescu, Mihai, Opere IV, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1952.

 Eminescu, Mihai, Opere V, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1958.

 Eminescu, Mihai, Opere VI, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1963.

 Eminescu, Mihai, Opere VII, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R.,1977.

 Eminescu, Mihai, Opere IX, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1980.

 Eminescu, Mihai, Opere XV, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993.

 Eminescu, Mihai, Opere XVI, Bucureşti, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1989.

 Eminescu, Mihai, Fragmentarium, Ediţie după manuscrise, cu variante, note, addenda şi indici de

Magdalena Vatamaniuc, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981.

 *** Manuscriptum, nr. 1/1991 (82), Anul XXII, Număr special Eminescu – Poezii inedite, Ediţie de Petru Creţia, Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 1991.

 *** Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit, Corespondenţă inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, Scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea; Ediţie îngrijită, transcriere, note şi prefaţă de Cristina Zarifopol-Illias; Iaşi, Editura Polirom, 2000.

 *** Eminescu. O sută de documente noi, Ediţie îngrijită de George Muntean, Bucureşti, Editura

Eminescu, 2000

 Academia Română – Manuscrisele Mihai Eminescu, Vol. I: Manuscris românesc 2254, Ediţie coordonată de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004.

 Academia Română – Manuscrisele Mihai Eminescu, Vol. II: Partea întâi, Manuscris românesc

2255, Ediţie coordonată de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Academiei Române, Editura

Enciclopedică, 2005.

 Academia Română – Manuscrisele Mihai Eminescu, Vol. V: Manuscris românesc 2258, Ediţie coordonată de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Academiei Române, Editura Enciclopedică, 2005.

 Academia Română – Manuscrisele Mihai Eminescu, Vol. VI: Manuscris românesc 2259, Ediţie coordonată de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Academiei Române, Editura Enciclopedică, 2005.

* * *

 *** Album memorial Nichita Stănescu, Alcătuit şi redactat de Gheorghe Tomozei, Bucureşti,

Editura Viaţa Românească, 1984.

 Amado, Alonso, Materie şi formă în poezie, În româneşte de Angela Teodorescu-Martin, Prefaţă de Mihai Zamfir, Bucureşti, Editura Univers, 1982.

 ***Atti del Congreso internazionale „Mihai Eminescu”, Venezia, 18-20 maggio 2000, Iaşi, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2001.

 Bachelard, Gaston, Pământul şi reveriile voinţei, Traducere de Irina Mavrodin, Bucureşti, Editura

Univers, 1998.

 Bachelard, Gaston, Psihanaliza focului, În româneşte de Lucia Ruxandra Munteanu, Prefaţă

Romul Munteanu, Bucureşti, Editura Univers, 1989.

 Bachelard, Gaston, Aerul şi visele, Traducere de Irina Mavrodin, În loc de prefaţă Dubla

legitimaţie de Jean Starobinski, Traducere de Angela Martin, Bucureşti, Editura Univers,

1997.

 Bahtin, Mihail, Probleme de literatură şi estetică, Bucureşti, Editura Univers, 1982.

 Balotă, Nicolae, Eminescu - poet al iniţierii în poezie, Bucureşti, Editura Cartea Românească,

2000.

 Bălan, Gheorghe, Nebănuitul Eminescu, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 1999.

 Bhose, Amita, Maree indiană. Interferenţe culturale indo-române, Ediţie îngrijită, cronologie şi note bibliografice de Carmen Muşat-Coman, Bucureşti, Mihai Dascăl Editor, 1998.

 Biberi, Ion, Poezia, mod de existenţă, Bucureşti, Editura Pentru Literatură, 1968.

 Blaga, Lucian, Elogiu satului românesc, Discurs rostit la 5 iunie 1937 în şedinţa solemnă a

Academiei Române, [în] Academia Română – Discursuri de recepţie, Bucureşti, 1937.

 Blaga, Lucian, Zări şi etape, Text îngrijit şi bibliografie de Dorli Blaga, Bucureşti, Editura pentru

Literatură, 1968.

 Blaga, Lucian, Trilogia culturii. Orizont şi stil, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992.

 Blaga, Lucian, Opere filozofice, Bucureşti, Editura Minerva, 1988.

 Blanchot, Maurice, Spaţiul literar, Traducere şi prefaţă de Irina Mavrodin, Bucureşti, Editura

Univers, 1980.

 Bogdan-Duică, G., Mihai Eminescu. Studii şi articole, Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi bibliografie de Ecaterina Vaum, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

 Borella, Jean, Criza simbolismului religios, Iaşi, Institutul European, 1995.

 Botez, Corneliu, Omagiu, Bucureşti, 1909.

 Bulgăr, Gh., De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene, Iaşi, Editura Junimea,

1975.

 *** Caietele Mihai Eminescu I, Studii, articole, note, documente, iconografie şi bibliografie

prezentate de Marin Bucur, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972.

 *** Caietele Mihai Eminescu II, Studii, articole, note, documente, iconografie şi bibliografie prezentate de Marin Bucur, Bucureşti, Editura Eminescu, 1974.

 *** Caietele Mihai Eminescu III, Studii, articole, note, documente, iconografie şi bibliografie prezentate de Marin Bucur, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975.

 *** Caietele Mihai Eminescu IV, Studii, articole, note, documente, iconografie şi bibliografie prezentate de Marin Bucur, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977.

 *** Caietele Mihai Eminescu V, Studii, articole, note, documente, iconografie şi bibliografie prezentate de Marin Bucur, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980.

 *** Caietele Mihai Eminescu VI, Studii, articole, note, documente, iconografie şi bibliografie

prezentate de Marin Bucur, Bucureşti, Editura Eminescu, 1985.

 Cacoveanu, Ştefan, Amintiri despre Eminescu, Ediţie îngrijită de Corneliu Remus Cacoveanu, Prefaţă de Ion Buzaşi, Ion Mărgineanu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000.

 Caillois, Roger, Eseuri despre imaginaţie, Traducere de Viorel Grecu, Prefaţă de Paul Cornea, Bucureşti, Editura Univers, 1975.

 Caillois, Roger, Mitul şi Omul, Traducere din limba franceză de Lidia Simion. Cu o prefaţă a autorului, Bucureşti, Editura Nemira, 2000.

 Caracostea, D., Arta cuvântului la Eminescu, Ediţie îngrijită, note, addendă bibliografică şi indice de nume de Nina Apetroaie, Studiu introductiv de Ion Apetroaie, Iaşi, Editura Junimea,

1980.

 Caracostea, D., Creativitatea eminesciană, Ediţie îngrijită de Ion Apetroaie, Iaşi, Editura Junimea,

1987.

 Caraman, Petru, Pământ şi apă – contribuţie etnologică la studiul simbolicei eminesciene, Prefaţă, note şi indice de Gheorghe Drăgan, Iaşi, Editura Junimea, 1984.

 Cassirer, Ernest, Eseu despre om. O introducere în filozofia culturii umane, traducere Constantin

Coşman, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994.

 Cazimir, Ştefan, Stele cardinale. Eseu despre Eminescu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975.

 Călinescu, G., Viaţa lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Cultura Naţională, 1932.

 Călinescu, G., Opera lui Mihai Eminescu, Cuvânt inainte de Andrei Roman, Tabel cronologic de

Ecaterina Ţărălungă, Bucureşti, Editura Minerva, 1985.

 Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972.

 Cheie-Pantea, Iosif, Repere eminesciene, Timişoara, Editura Excelsior, 1999.

 Cheie-Pantea, Iosif, De la Eminescu la Nichita Stănescu, Timişoara, Editura Excelsior Art, 2002.

 Cifor, Lucia, Mihai Eminescu prin câteva cuvinte-cheie, Iaşi, Editura Fides, 2000.

 Cioran, Emil, Amurgul gândurilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991.

 Crăciunescu, Pompiliu, Eminescu – paradisul infernal şi transcosmologia, Prefaţă de Basarab

Nicolescu, Iaşi, Editura Junimea, 2000.

 Crăciunescu, Pompiliu, Strategiile fractale, Iaşi, Editura Junimea, 2003.

 Culianu, Ioan Petru, Studii româneşti I. Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade,

Traducere de Corina Popescu şi Dan Petrescu, Bucureşti, Editura Nemira, 2000.

 Cuţitaru, Virgil, Eminescu despre sine, Iaşi, Editura Cronica, 2001.

 *** Dicţionar de terminologie literară, Mircea Angelescu, Emil Balaban, Margareta Iordan, Ion

Oana, Pavel Ruxăndoiu. Coordonator Emil Baldaru, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970.

 *** Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, editat de Academia Română. Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998.

 *** Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu, sub redacţia acad. Tudor Vianu, Bucureşti, Editura

Academiei, 1968.

 Del Conte, Rosa, Eminescu sau despre absolut, ediţia a II-a revăzută; Îngrijire, traducere şi prefaţă de Marian Papahagi; Cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Buşulenga; Postfaţă de Mircea Eliade; Cu un cuvânt înainte pentru ediţia românească de Rosa Del Conte; Cluj -Napoca, Editura Dacia, 2003.

 Dilthey, Wilhelm, Trăire şi poezie, În româneşte de Elena Andrei şi I.M. Ştefan, Prefaţă de Marian

Popa, Bucureşti, Editura Univers, 1977.

 Doinaş, Ştefan Augustin, Măştile adevărului poetic, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1992.

 Doinaş, Ştefan Augustin, Lectura poeziei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1980.

 Dolto, Françoise, Psihanaliza şi copilul, Traducere de Cristina şi Costin Popescu, Bucureşti,

Editura Humanitas, 1993.

 Dragomirescu, Mihail, Eminescu, Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Leonida Maniu, Iaşi, Editura

Junimea, 1976.

 Dragomirescu, Mihail, Mihail Dragomirescu – Critica ştiinţifică şi Eminescu, în Scrieri critice şi

estetice, Bucureşti, Editura Pentru Literatură, 1969.

 Drăgan, Gheorghe, Poetică eminesciană. Temeiuri folclorice, Iaşi, Editura Polirom, 1999.

 Drăgan, Mihai, Mihai Eminescu. Interpretări (1), Iaşi, Editura Junimea, 1982.

 Drăgan, Mihai, Mihai Eminescu. Interpretări (2), Iaşi, Editura Junimea, 1986.

 Drimba, Ovidiu, Federico García-Lorca – Rapsodul, Bucureşti, Editura Albatros, 1981.

 Dufrenne, Mikel, Poeticul, Cuvânt înainte şi traducere Ion Pascadi, Bucureşti, Editura Univers,

1971.

 Dulgheru, Elena, Tarkovski. Filmul ca rugăciune. O poetică a sacrului în cinematograful lui Andrei Tarkovski, Prefaţă de Manuela Cernat, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Arca Învierii, 2004.

 Dumitrescu-Buşulenga, Zoe Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Tineretului, 1963.

 Dumitrescu-Buşulenga, Eminescu şi romantismul german, Bucureşti, Editura Universal Dalsi,

1999.

 Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală, Traducere de Marcel Aderca, Prefaţă şi postfaţă de Radu Toma, Bucureşti, Editura Univers, 1977.

 Durand, Gilbert, Aventurile imaginii. Imaginaţia simbolistică. Imaginarul, Traducere din limba

franceză de Muguraş Constantinescu şi Anişoara Bobocea, Bucureşti, Editura Nemira,

1999.

 Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, Traducere de Paul G. Dinopol, Prefaţă de Vasile Nicolescu, Bucureşti, Editura Univers, 1978.

 Eliade, Mircea, Despre Eminescu şi Hasdeu, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Handoca, Iaşi,

Editura Junimea, 1987.

 Eliade, Mircea, Imagini şi simboluri. Eseu despre simbolismul magico-religios, Prefaţă de

Georges Dumézil, Traducere de Alexandra Beldescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994.

 Eliade, Mircea, Insula lui Euthanasius, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993.

 Evola, Julius, Metafizica sexului, Cu un eseu introductiv de Fausto Antonini, Traducere de Sorin

Mărculescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994.

 Freud, Sigmund, Psihanaliză şi sexualitate, Traducere, eseu introductiv şi note de dr. Leonard

Gavriliu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1994.

 Galaction, Gala, Mihai Eminescu, Iaşi, Editura Junimea, 1987.

 Gană, George, Melancolia lui Eminescu, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002.

 Genette, Gerard, Introducere în arhitext. Ficţiune şi dicţiune, Traducere şi prefaţă de Ion Pop, Bucureşti, Editura Univers, 1994.

 George, Sergiu Al., Arhaic şi universal. India în conştiinţa culturală românească, Bucureşti,

Editura Eminescu, 1981.

 Gherasim, Vasile, Mihai Eminescu. Studii şi articole, Ediţie alcătuită, prefaţă şi bibliografie de

George Muntean, Iaşi, Editura Junimea, 1977.

 Guillermou, Alain, Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, Traducere de Gh. Bulgăr şi

Gabriel Pârvan, Iaşi, Editura Junimea, 1977.

 Hawking, Stephen W., Visul lui Einstein şi alte eseuri, Traducere din engleză şi cuvânt înainte de Gheorghe Stratan, Control ştiiţific al traducerii de Matei Vişinescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007.

 Heidegger, Martin, Originea operei de artă, Traducere şi note de Thomas Kleininger şi Gabriel

Liiceanu, Studiu introductiv Constantin Noica, Bucureşti, Editura Univers, 1982.

 Heidegger, Martin, Repere pe drumul gândirii, Traducere şi note introductive Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu, Bucureşti, Editura Politică, 1988.

 Ibrăileanu, G., Scriitori români şi străini, vol. I, Ediţie îngrijită de Ion Creţu, Prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968.

 Ibrăileanu, G., Mihai Eminescu. Studii şi articole, Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi bibliografie de

Mihai Drăgan, Iaşi, Editura Junimea, 1974.

 Ibrăileanu, G., „Postumele” lui Eminescu, în Scriitori şi curente, Iaşi, 1909.

 Ibrăileanu, G., „Ediţiile poeziilor lui Eminescu”, [în] Campanii, Bucureşti, Editura Minerva 1971.

 Irimia, Dumitru, Limbajul poetic eminescian, Iaşi, Editura Junimea, 1979.

 Irimia, Dumitru, Introducere în stilistică, Iaşi, Editura Polirom, 1999.

 Itu, Mircea, Indianismul lui Eminescu, Braşov, Editura Orientul Latin, 1995.

 Jankélévitch, Vladimir, Ireversibilul şi nostalgia, Traducere de Vasile Tonoiu. Prefaţă de Cornel

Mihai Ionescu, Bucureşti, Editura Universul Enciclopedic, 1998.

 Johnston, William M., Spiritul Vienei. O istorie intelectuală şi socială 1848 – 1938, Traducere de

Magdalena Teodorescu, Iaşi, Editura Polirom, 2000.

 Juarroz, Roberto, Poésie et réalité, f. l., Terre de poésie, 1987.

 Jung, C. G., Tipuri psihologice, Traducere de Viorica Nişcov, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997.

 Kayser, Wolfgang, Opera literară, Traducere şi note de H. R. Radian, Cuvânt înainte de Mihai

Pop, Bucureşti, Editura Univers, 1979.

 Kojevnikov, Iurii, Mihai Eminescu şi problema romantismului în literatura română, Traducere,

prefaţă şi indice de autori de Ariton Vraciu, Iaşi, Editura Junimea, 1979.

 Livescu, Cristian, Întâiul Eminescu. Studiu critic, Piatra Neamţ, Editura Crigarux, 1998.

 Lovinescu, Eugen, Mihai Eminescu, Ediţie critică, prefaţă, note, variante, bibliografie şi indice de

Ion Nuţă, Iaşi, Editura Junimea, 1984.

 Marcu, Florin, Marele dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura Saeculum, I.O., 2002.

 Marian, Rodica, Luna şi sunetul cornului, metafore obsedante la Eminescu, Bucureşti, Editura

Paralela 45, 2003.

 Marin, I.D., Eminescu la Ipoteşti, Iaşi, Editura Junimea, 1979.

 Mauron, Charles, De la metaforele obsedante la mitul personal, Traducere din limba franceză de Ioana Bot, Aparat critic, bibliografie şi note pentru ediţia românească de Ioana Bot şi Raluca Lupu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001.

 Mănucă, Dan, Pelerinaj spre fiinţă. Eseu asupra imaginarului poetic eminescian , Iaşi, Editura

Polirom, 1999.

 Munteanu, George, Hyperion I. Viaţa lui Eminescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1973.

 Munteanu, George, Sub semnul lui Aristarc, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975.

 Munteanu, Ştefan, Stil şi expresivitate poetică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972.

 Murăraşu, D., Mihai Eminescu. Viaţa şi opera, Bucureşti, Editura Eminescu, 1983.

 Mureşanu Ionescu, Marina, Eminescu şi intertextul romantic, Iaşi, Editura Junimea, 1990.

 Mureşanu Ionescu, Marina, Eminescu şi intertextul romantic, Ediţia a II-a revăzută, Iaşi, Editura

Junimea, 2004.

 Negoiţescu, I., Poezia lui Eminescu, Ediţia a IV-a, îngrijită de Dan Damaschin, Prefaţă de Petru

Poantă, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1995.

 Nica, Ion, Mihai Eminescu. Structura somato-psihică, Cu un cuvânt înainte de Const. Ciopraga,

Bucureşti, Editura Eminescu, 1972.

 Noica, Constantin, Introducere la miracolul eminescian, Ediţie îngrijită de Marin Diaconu şi

Gabriel Liiceanu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992.

 *** Omul romantic, Volum coordonat de François Furet, Prefaţă de Elena Brătianu, Traducere coordonată de Guliano Sfichi, Iaşi, Editura Polirom, 2000.

 Paleologu-Matta, S., Eminescu şi abisul ontologic, Cuvânt înainte de N. Steinhardt, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1994.

 Papahagi, Marian, Eros şi Utopie, ediţia a II-a, Postfaţă de Ion Pop, Cluj-Napoca, Editura Dacia,

1999.

 Papu, Edgar, Existenţa romantică. Schiţă morfologică a romantismului, Bucureşti, Editura

Minerva, 1980.

 Papu, Edgar, Poezia lui Eminescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2000.

 Papu, Edgar, Poezia lui Eminescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1971.

 Pascoli, Giovanni, Il Fanciullino (Copilul), Traducere de Alexandru Balaci, Revista „Viaţa

Românească” nr. 8, august 1989.

 Peters, Francis, Termenii filozofiei greceşti, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993.

 Petrescu, Aurel, Eminescu. Originile romantismului, Bucureşti, Editura Albatros, 1983.

 Petrescu, Ioana Em., Configuraţii, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1981.

 Petrescu, Ioana Em., Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1989.

 Petrescu, Ioana Em., Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică, Prefaţă de Nicolae Balotă, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2000.

 Piaget, Jean, Psihologia inteligenţei, Traducere de Dan Răutu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965.

 Platon, Banchetul, Traducere, studiu introductiv şi note de Petru Creţia, Bucureşti, Editura

Humanitas, 1995.

 Platon, Opere IV, Ediţie îngrijită de Petru Creţia, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

1983.

 Pleşu, Andrei, Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană,

ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992.

 *** Poetică, estetică, sociologie (Studii de teoria literaturii şi artei), Antologie, prefaţă şi tabel bibliografic de Vladimir Piskunov, Bucureşti, Editura Univers, 1979.

 Pogorilovschi, Ion, Arhetipul expresiei lirice româneşti, Bucureşti, Editura Cartea Românească,

1987.

 Pop, Augustin Z.N., Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura

Academiei Române, 1962.

 Pop, Augustin Z.N., Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Bucureşti,

Editura Academiei Române, 1969.

 Popa, George, Spaţiul poetic eminescian, Iaşi, Editura Junimea, 1982.

 Popovici, D., Poezia lui Mihai Eminescu, Prefaţă de Ioana Em. Petrescu, Bucureşti, Editura

Albatros, 1972.

 Popovici, D., Studii literare V. Poezia lui Mihai Eminescu, Ediţie îngrijită de Ioana Em. Petrescu,

Cluj Napoca, Editura Dacia, 1988.

 *** Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă, Volum sub redacţia lui Maurice Debesse, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970.

 Rezuş, Petru, Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1983.

 Richard, Jean-Pierre, Literatură şi senzaţie, Traducere de Alexandru George, Bucureşti, Editura

Univers, 1980.

 Ricœur, Paul, Eseuri de hermeneutică, Traducere de Vasile Tonoiu, Bucureşti, Editura Humanitas,

1995.

 Roşu, Ion, Legendă şi adevăr în biografia lui Mihai Eminescu. Originile, Bucureşti, Editura

Cartea Românească, 1989.

 Liviu Rusu – De la Eminescu la Lucian Blaga şi alte studii literare şi estetice, Bucureşti, Editura

Cartea Românească, 1981.

 Rusu, Liviu, Eseu despre creaţia artistică. Contribuţie la o estetică dinamică, Studiu introductiv de Marian Papahagi, Traducere din limba franceză de Cristina Rusu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989.

 Rusu, Vasile, Eminescu. Motivele vegetale şi faunistice, Iaşi, Editura Junimea, 2000.

 Scorpan, Grigore, Mihai Eminescu. Studii şi articole, Ediţie, bibliografie şi indice de nume de

Virgil Andriescu, Introducere de G. Ivănescu, Iaşi, Editura Junimea, 1977.

 Simion, Eugen, Întoarcerea autorului. Eseuri despre relaţia creator-operă, Bucureşti, Editura

Cartea Românească, 1981.

 Slavici, Ioan, Pagini alese, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1959.

 Smolin, Lee, Spaţiu, timp, univers, ediţia a II-a, Traducere din engleză de Anca Vişinescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006.

 Stănescu, Nichita, Opere imperfecte, Bucureşti, Editura Albatros, 1979.

 Stănescu, Nichita, Respirări, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1982.

 Streinu, Vladimir, Eminescu, Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi indice de nume de Mihai Drăgan, Iaşi, Editura Junimea, 1989.

 Süskind, Patrick, Despre iubire şi moarte, Traducere din germană de Ionuţ Budaşcu, Bucureşti,

Editura Humanitas, 2006.

 Ştefan, Mircea, Mihai Eminescu revizor şcolar, Bucureşti, Editura de Stat Didactică şi

Pedagogică, 1956.

 Ştefanelli, Teodor V., Amintiri despre Eminescu, Iaşi, Editura Junimea, 1983.

 Tiutiuca, Dumitru, Creativitate şi ideal, Iaşi, Editura Junimea, 1984.

 Todoran, Eugen, Mihai Eminescu. Epopeea română, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

 Todoran, Eugen, Lucian Blaga-mitul poetic I, Timişoara, Editura Facla, 1981.

 Todoran, Eugen, Lucian Blaga-mitul poetic II, Timişoara, Editura Facla, 1983.

 Todorov, Tzvetan, Teorii ale simbolului, Traducere Mihai Murgu, Prefaţă Maria Carpov,

Bucureşti, Editura Univers, 1983.

 Torouţiu, I. E., Studii şi documente literare, (vol. I – XIII), Bucureşti, Institutul de Arte Grafice

„Bucovina”, 1931 – 1946.

 Ungureanu, Gh., Mihai Eminescu în documente de familie, Bucureşti, Editura Minerva, 1977.

 Llosa, Mario Vargas, Scrisori către un tânăr romancier, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005.

 Vatamaniuc, D., Publicistica lui Eminescu. 1870 – 1877, Iaşi, Editura Junimea, 1985.

 Vatamaniuc, D., Caietele Eminescu, mitologie şi document, Bucureşti, Editura Fundaţiei

„România de Mâine”, 1998.

 Tudor Vianu – Studii de stilistică, Ediţie îngrijită cu studiu introductiv şi note de Sorin

Alexandrescu, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968.

 Vianu, Tudor, Mihai Eminescu, Prefaţă de Al. Dima, Iaşi, Editura Junimea, 1974.

 Vianu, Tudor, Opere 2. Scriitori români, Antologie şi note de Matei Călinescu şi Gelu Ionescu, Postfaţă de Matei Călinescu, Text stabilit de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva

1972.

 Vianu, Tudor, Opere 5. Studii de stilistică, Antologie note şi prefaţă de Sorin Alexandrescu, Text stabilit de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva 1975.

 Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Bucureşti, Editura Academiei, 1985.

Un jurnal inedit

Florin Aionițoaei

În anul 2009, OSCE a adoptat o rezoluție, care condamnă, atât Germania cât și URSS, ca având vină egală în declanșarea celui de-al doilea război mondial. Și asta, pentru că URSS a ocupat, prin forță, teritorii din Finlanda, Țările Baltice, Slovacia, Ungaria și România, determinând aceste țări să lupte pentru recuperarea acestor teritorii. Această rezoluție așează pe o altă poziție participarea României la război, schimbând datele asupra cara cterului războiului.
De mic, am fost fascinat de două
carnețele care se găseau în podul casei părintești. Atunci nu prea am înțeles eu ce era cu ele. Așteptau să fie citite, între cărțile fraților mei mai mari, care plecaseră de mult de acasă. (Eu m-am născut când tatăl meu avea 50 de ani. Eram ”a două recoltă”). Când am învățat și eu să scriu am dat note scrisului, așa cum eram și eu notat la școală. Deși le-am mâzgălit, fiind doar niște carnețele pe care nu le înțelegeam, totuși am avut mare grijă de ele.
După terminarea facultății, am vorbit cu mai multă lume despre ”jurnalul tatii”. Au fost încântați. Am vorbit nepoților lui despre el. Au fost entuziasmați. Toți m-au rugat să fac ceva. Și iată că, a venit un lung concediu, în timpul căruia, m-am aplecat asupra celor scrise de tata în timpul războiului al doilea mondial.
Am aflat și am învățat foarte multe. Am aflat că tatăl meu, cu patru clase, a fost
în stare să țină în timpuri grele un jurnal iar
eu nu.
Am aflat că, în cel de-al doilea război mondial, au luptat trei frați: Gheorghe (tata), Ion (în jurnal Jan, invalid I.O.V.R. gr. I) și Dumitru (în jurnal bădia Mitruță).
În primul război luptase Mihai,
fratele cel mare al tatii. De asemenea, tot în primul război mondial, luptase și bunicul meu din partea mamei, Mihai Hrițcu, care a purtat o schijă nemțească lipită de coloana vertebrală, de la Oituz până în cimitirul satului.
De asemenea, bunicul Gheorghe Aionițoaie a luptat în Războiul de Independență, motiv pentru care a fost împroprietărit cu 5 ha de pământ, în Roșiori. În urma acestui război, bunicu a fost poreclit ”Dorobanțu” și de aceea tata semnează ”Dorobanțu” și în sat ne știe lumea de ”Dorobănțăni”.
Din jurnal, am înțeles cu ce
sentimente înalte au pornit soldații la luptă pentru ”eliberarea Basarabiei străbune” dar și cât de naivi au fost. Am citit, printre rânduri, cum au fost trimiși la moarte, conștient, planificat și fără remușcări de o gașcă de profitori, de piloși, de incompetenți, de ”băieți deștepți” care și- au zis ”patrioți în slujba intereselor naționale”.
Dotarea Armatei române la începutul celui de-al Doilea Război Mondial reprezenta, în linii mari, materializarea planului general de înzestrare, aprobat la 27 aprilie 1935, de către Consiliul Superior al Apărării Ţării.
Rezultatul a fost cel care s-a văzut la bătălia pentru Odessa: 30 la sută din efective au fost pierdute: morți, răniți, sau prizonieri.
Scrie naiv, tata, ce mândru și ce
fericit era când a văzut venindu-i în ajutor
”Vichersurile”. Era vorba de tunurile
antiaeriene Vickers, model 1931.

Acest tun antiaerian, produs de o firmă engleză, a fost comandat și achiziționat de armata română dar nu și de cea engleză. Contractul avea o valoare de un miliard și jumătate de lei. Afacerea a ținut până în 1938, când predictorul (instrumentul care calculează automat poziția impactului între proiectil și avion) Vickers a fost supus probelor. Acesta, deși calcula precis, era deja depășit, Posibilitățile de calcul ale predictorului erau prea reduse pentru a ține pasul cu viteza de deplasare, din ce în ce mai mare, a avioanelor. Băieții deștepți au mușamalizat incidentul și armata a pornit la luptă cu aceste arme depășite.
Un alt eveniment care mi-a atras atenția ține de ziua de 21 august 1941. Tata povestește, în jurnal, cum a fost doborât. un ”pezeleu”. Avionul doborât atunci era marca PZL P.24.
Avionul PZL P.24 (Państwowe Zakłady Lotnicze, în poloneză Uzina Aeronautică de Stat) din Varșovia, a fost achiziționat de armata română, dar nu a fost cumpărat și utilizat de armata poloneză. Acest avion era depășit, din punctul de vedere al performanțelor, la momentul achiziționării, și nu mai putea performa la data începerii războiului. Să nu mai zic după aceea. De aceea a și fost retras din luptă.
În avionul doborât la 21 august
1941 se afla lt. cdor. av. Alexandru
"Popicu" Popisteanu, Escadrila 57.
Deși avionul românesc IAR 80 clasat, în privința performanțelor, ca al patrulea avion al vremii, nu a fost achiziționat de armata romînă, iar investiția în dezvoltarea lui a fost minimă. A fost preferat PZL-ul. Cineva a tras un comision de acolo.
Se observă, din listele de materiale că ”bocancii englezești” erau noi, dar vestoanele, ”molintierele” pantalonii, izmenele erau vechi. Acestea din urmă, probabil, românești. Nu erau în România cizmari sau erau foarte mulți comisionari!?...
La fel s-a întâmplat și cu cablurile
de telefonie care erau de trei ori mai proaste decât cablurile germane, pentru că materialul izolator era de o calitate foarte scăzută. Prețul însă, nu cred că a fost la fel…

Explicație la foto: 1939 familia.

De la stânga la dreapta, în picioare: cumnata Maria - soția fratelui Ion (Jan), Gheorghe Aionițoaie, Elena Aionițoaei - soră,

Stând, de la stânga la dreapta: Sofica Alexuc (fiica surorii mai mari Maria), mama Anica Aionițoaie.

Pe undeva, prin Basarabia, scrie tata, mâncarea a venit după șase zile. Dacă aici, la 100 de km de casă, mâncarea venea după șase zile, oare cum o fi fost la Cotul Donului?... Acest mic aspect ne face o idee de capacitate de organizare a comandamentului armatei.

Doar așa a fost posibil ca,
Regimentul 37 infanterie din Botoșani, să fie decimat de trei ori, retras de trei ori de pe linia frontului și adus în țară pentru
refacere, pentru a fi apoi, trimis din nou în linia întâi.
Tata a scăpat de la Cotul Donului, așa cum se vede din documente, prin iarna lui 1943.
Știu povestea de la un consătean, care în anul 1988, la priveghiul tatii plângea mai tare decât toată familia la un loc.
”Eram la Cotu Donului, zice. Eram
toți înghețați, flămânzi, păduchioși, cu diaree. S-a dat ordin de retragere. Ne-am adunat să ne retragem și, în timp ce așteptam, s-a dat ordin să se anuleze retragerea. Numai cei care au plecat, deja, puteau să continue. Nu mai puteam! Eram frânt, înfrânt, îngenuncheat și disperat. Afară era noapte și ger de se lipea pielea de țeava puștii. Deodată aud pe cineva că mă strigă: Șoptică! Ion Șoptică, la mine pas alergător!... Când ridic ochii îl văd pe Gheorghe într-un camion plin și pe dinăuntru și pe dinafară. Parcă l-am văzut pe Dumnezeu. M-am dus, m-a prins cu mâna și m-a ridicat pe dinafara oblonului. M-a ținut așa, pe dinafară, și nu mi-a dat
drumul până nu ni s-a zis că am ieșit din
încercuire!
Așa am ajuns eu amu să-i aprind o
lumânare și să-i plâng la cap!”
Aceasta, a fost una din poveștile de război pe care le auzeam seară de seară la cireadă sau ori de câte ori, acei eroi anonimi, se adunau și vorbeau despre tinerețile lor risipite. Și totuși nu le părea rău.
Pentru fapte de arme, în cele trei
campanii din linia întâi, serg. Gheoghe Aionițoaei (Gică Dorobanțu) a fost decorat în două rânduri:

- 01.09.1941 – Medalia ”Serviciu

credincios” OZ 40/1941;

- 30.03.1943 – Medalia/ordin??

”Bărbăție și credință” – OZ
4412/1943.
Până în 22 decembrie 1989 nu a primit pensie de veteran de război. Nu a primit nici acea jumătate de hectar de pământ care i-a fost promisă.
Urmează în paginile de mai jos jurnalul de care am făcut vorbire.

Jurnal de război – 22 iunie - 31 octombrie 1941

Sergent Gheorghe Aionițoaei

În ziua de 22 iunie anul 1941 s-a decretat mobilizarea, eu mă găseam concentrat la comp. 7 A.E. A. încă din septembre 1939. Mi-am luat grija dela toate. N-mi mai trebuiau nici bani, nici casă, nici bogăție nimic: Mă gândeam numai la un singur țel; să reîntregim iarăși România, luând îndărăt de la bolșevici ceia ce ne-au luat mișelește în vara trecută anului 1940. Ne găseam pe poziție în jud. Suceava, comuna Șcheia, în apărarea Comandamentului.
În ziua de 25 și 26 am fost numai
amenințați de avioane rusești, dar care veneau fără nici un fel de autoritate. Cum auzeau bubuiturile tunului nostru o luau din loc. Mitraliau și ele dar fără efect. În ziua de 27 dis de dimineață am auzit sgomotul unui avion, am sărit cu toții și nici nu am luat ismenele. Eu eram cu
telemetru în mână ca să-l identific mai întîi și pă urmă să măsor distanța. În momentul când am spus că-i românesc am auzit un vaicăr și totodată 2 lovituri. Ne-am trântit cu toții la pământ emoționați neștiind carei situația fiecăruia.
Toți trăiam în tranșeie fără pierderi.
Plutonier Sângeap care mereu se văieta pe malul tranșeului, după câteva minute a început să strige să-i ducem un șervet să-l pansăm. Era la 2 m departe de mine. Atunci deabea am putut ști care-i cauza. Cum ședea el în picioare în fața tunului, ochitorul trăgător care urmărea avionul cu țeava, tocmai în dreptul lui a apăsat puțin pe pedale și imediat a luat foc
2 proectile. Această zi a fost o zi de
stricteță pentru toată secția dimpreună cu
DL. Locotinent care era un om foarte bun.
În schimb în ziua de 28 a fost o zi care ne- a tocmit tristețea din ajun prefăcânduse în bucurie. De dimineață pela ora 8 ½ a trecut un avion rusesc pe dreapta noastră. Nu am putut trage-n el. Tot în același timp alte 2 au apărut de deasupra Sîntiliului, îndreptânduse spre comandament. Imediat ce le-am recunoscut am deschis foc. Primul a intrat în snopul ambelor tunuri și nu a mai fost cazul de scăpare! A mai mers până la Burdujeni unde și-a avut sfârșitul, iar al doilea, s-a dus mai departe după ce a luat destule spije de la noi și ajungând la Bădiuți.
În ziua de 29 Iunie am avut o
vizită a mai mulți nemți, care ne-a făcut fotografii: noi dimpreună cu ei și cu Dl. Locotinent.
Pe ziua de 30 ne mutăm la
Dornești unde nu stăm decât o zi pentru apărarea podului căii ferate și Gării. Nu am fost vizitați nici de un avion străin. Pe ziua de 3 Iulie am plecat la coasta Odăii. Am stat acolo o zi și o noapte sprijinind, adică făcând siguranță convoaielor care
mergeau să se instaleze în prima linie pentru a putea lua contacte cu inamicul.
În ziua de 4 Iulie am plecat la Vicșani, 2 Kilometri înapoi de la frontiere. La ora 5.32 dimineață au intrat toate trupele la atac fiind sprijinite de artilerie care bătuse încă decuseară (adică din seara zilei de 3 pre 4 încontinuu). De la acea oră pînă la 10 noaptea i-a scos din poziție trecându-i de Fântâna Albă la ora 3. Trupele noastre în acea noapte au ocupat și Tereblecea, mergând în continuare fără a mai fi oprite de vreo rezistență rusească.
În ziua de 5 Iulie la ora 10 am
primit ordin de plecare spre Siret. Imediat am fost gata plecând la locul destinat dar unde nu am stat decât până a doua zi dimineață de unde am plecat.
În acest timp, cât am stat la
Târgu Siret am fost cu mintea frământată văzând gospodăriile părăsite de oameni, căci uitasem să vă spun nu mai egzistă nimeni pe acolo. Casele erau distruse complet. Nu mai egzistă prin sat decât câinii, unde și unde și pisici.
În ziua de 6 Iulie am plecat din
Siret spre Herța sâmbătă. Noaptea am ajuns. Acolo ce să vezi: asemenea nenorocire ca și la Siret, ba încă ceva mai mult. Evreii trăgeau de prin toate podurile în armată, dar cu toate rezistențele ce le-au opus n-au avut nici un succes, din contră pe toate drumurile și prin toate ogrăzile vedeai numai jidani morți (împușcați). A doua zi dimineață pe la 7 ne-am pornit din Herța. La 10 a.m ajuns la Noua Suliță. Am stat acolo până seara, iar seara ne-am reântors îndărăt la Prut pentru apărarea podului de vase pe care mereu înaintau coloanele noastre și unde am stat până pe data de 11 Iulie. De unde ne-am mutat din cauză că ne-a rupt pod, așa mare a venit Prutul încât ajungea până la Noua Suliță. Ne-am pornit pe la ora 9 dimineață. La ora
2 după ne-am pornit din Dorohoi fiindcă
am alimentat mașinele. După asta ne-am oprit în satul Păltiniș fiindcă era acolo cu postul Preotul, care era socrul lui Dom. Locotinent. După ce am stat puțin acolo am fost serviți cu o masă făcută de primar

și preot. Pe urmă ne-am pornit marți la drum și la ora ora 8 am fost la Rădăuți Basarabia, tot pentru paza podului care duce la Lipcani fiindcă podul de piatră ce era făcut pe timpuri l-au stricat rușiii când s-au retras.

București 1941. La ceremonia de depunere a juramântului la absolvirea Școlii de subofițeri

În ziua de 12 Iulie am trecut podul și am vizitat pentru prima oară Lipcani. Pe urmă au venit D-l General Stavrat și D-l General Ionescu și au spus că după ce sprijinim retragerea Diviziei, ne deplasăm și noi, pe ruta Coțușca-Darabani-Ungureni- Vorniceni-Botoșani. M-am bucurat foarte mult când am auzit de Botoșani. Am mai stat noaptea ceia acolo și pe la ora 4 după amează a doua zi, 18 Iulie, ne-am pornit dela Lipcani. Din cauza drumurilor care au fost foarte rele am ajuns la Vorniceni deabea în zorul zilei și am primit alt ordin că ziua de 13 să stăm la gara Vorniceni să asigurăm îmbarcarea trupelor și că vom primi altă rută de înaintare.
Seara zile de 14 Iulie am primit
alt ordin care prevedea că sub nici un motiv să nu mai stăm la Vorniceni, ci pe ziua de 15 să ne găsim la Botoșani. Așa că, la ora 6 seara, ne-am pornit din Vorniceni și la ora 9 noaptea am ajuns la Botoșani. La ora 10 am luat-o din loc: m-am dus dintâi la bădia Mitruță, am luat iapa lui și m-am dus călare până acasă. Le-am făcut o surpriză frumoasă la toți. La ora 3 dimineață m-am pornit de acasă, la 4.20 am fost prezent la unitate. După asta, imediat, a urmat îmbarcarea în mașini și
ne-a ținut așa pe loc până la ora 12 1/4 când ne-am pornit din Botoșani, trecând prin Frumușica, Hârlău, Târgu Frumos, Strunga unde sunt și băi Herculane. Pe urmă a urmat Roman-Buhăești-Vaslui- Bârlad. La Bârlad nu am stat mai mult de 7 ore. Am servit ceaiul și am luat-o din loc la
12, ziua de 16. Pe urmă am mers la
Crasna, o depărtare de Brăila de 20 Km. La Crasna nu am nu am stat decât câteva ore și pe urmă am plecat la Huși. Am ajuns la ora 4 ziua 16, la Huși. Am stat atunci noaptea zilei de 16, ziua de 17, noaptea zilei de 17, pe la ora 8 dimineața zilei de
18 Iulie 1941 am luat-o din loc de la Huși spre Cărpineni, 18 Km peste Prut. După ce am ajuns la Cărpineni, am primit ordin să venim îndărăt la Albița, pentru a face iarăși paza unui pod de vase pe care înaintau trupele noastre. Cum am călcat pe pământul Basarabiei s-au schimbat cu totul casele, împrejmuirile caselor și chiar oamenii. Nu mai erau frumusețele Bucovinei pe care le cucerisem cu 2 săptămâni în urmă, sau oamenii cei ce ne primeau cu așa mare bucurie șezând la respinteni zile întregi cu drapelul 3 culori, strângând hora dimpreună cu fetele care ne acopereau cu flori zicându -ne ”Bine ați venit” și care erau îmbrăcate în național și cu diagonală în 3 culori.
Aici în Basarabia oamenii nu
numai că nu mai erau veseli, ca frații Bucovineni, dar chiar parcă se uitau urât la noi. Eșeau de prin bordeile lor, căci trebuie să știți: casele erau foarte rău îngrijite, în 3 sate care le-am trecut peste Prut: Iobăgești, Regina Maria și Cărpiceni nu am văzut decât vreo 3 case văruite, restul unse cu lut, acoperite cu paie cu stuf, cu câte o bucată de gard făcută tot din lut, iar prin curte ce vreai aceia era: paie putrezite, coceni de porumb și tizic, în fine mizerie și altceva nimic. Iar pe țarnă ce să vezi: recolta frumoasă nimic de zis, dar foarte mult stricată (călcată) de armată când s-au retras. Iar crestele erau toate găurite de ruși fel de fel de tranșee. Vedeai pe coaste niște cuptoare parcă, unde aveau instalate rușii
mitraliere și puști automate. Dar cu toate
astea tot au luato la sănătoasa.
Pe ziua 20 ne-am pornit de la Cărpineni și n-am mers mai mult de 2 Km și numai ne trezim cu 2 avioane rusești pe deasupra noastră. Nu am avut ce le face fiindcă eram cu tunurile remorcate așa că am scăpat cu zile totodată și noi, căci după cum mergeam în coloană puteam fi distruși de ei. Pe urmă am stat cu o secție acolo și restul au înaintat. Pe urmă, după ce s-au terminat coloanele diviziei, am înaintat și noi până la jumătatea coloanei, iar stau în baterie și serara am ajuns la Sărata Galbeni. Pe urmă am ajuns la Sărățica …. Valea Perjii, Hârtopani un sat foarte frumos, case aranjate cum mai văzusem de cum intrasem în Basarabia. Pe urmă am ajuns la Galbinu și imediat Cerniehlia. În orășel am văzut o groază de nenorociri: case distruse, biserica stricată, podoabele aruncate, icoanele la fel au ajuns până acolo bolșevicii și-au făcut și interesul în sfânta Biserică. Ne-am ocupat noi o poziție și imediat ce am pus tunurile în baterie 3 avioane rusești dintre care unul a fost dat jos de noi iar celelalte s-au dus mai departe cu destule spije cu ele. Pe urmă până seara am fost mereu vizitați de avioane rusești dar care veneau la distanță de noi ca să ne identifice. Nu au putut face nimic ziua, iar noaptea în timpul schimbului 3 am fost atacați de focuri inamice care erau foarte bine organizate. Nu ne-am demascat deloc ci ne-am ocupat poziția fiecare, stând ca să apară în fața noastră. Dar ei, după multe rafale de pușcă mitralieră dimpreună cu mai multe arme, văzând că noi nu răspundem cu nimic au încetat de tras iar noi până la ziuă am stat așa în măștile noastre individuale. După ce a răsărit soarele zilei de 22 Iulie ne aflam cu toții în jurul D-lui Locotinent, care totdeauna căuta să ne facă veseli prin toate mijloacele. Și cum stam noi așa se mai aud vreo 2 lovituri de armă, iar cartușile urmându-le pe cele de mai înainte, au trecut piuind pe deasupra noastră. Ne-am lăsat toți cu fața la pământ, așa cum ne găseam și așa, ziua aceia de 22 Iulie, am
fost mereu amenințați de focuri de diferite arme și din toate direcțiile. De abea seara nu am mai avut încotro și am fost nevoiți să ne schimbăm poziția din vale, în orașul Cimișlia. La ora 7, tot ziua 22 când ne-am scoborât în oraș am primit ordin să ne deplasăm și la ora 8 ne-am și pornit din Cimișlia. După 2 1/2 am ajuns la Șeremet. Odată ajunși aici, s-a decis D-l. Locotenent, să rămânem până când caută, fiindcă era fără rost să mergem mai departe. Am tras mașinele în curtea unui om camuflându-ne, cu scopul ca să rămânem pe noapte, dar datorită unor camarazi care au eșit în stradă demascându-ne la altă secție, am fost nevoiți să plecăm mai departe. Lucrul acesta l-a supărat foarte mult pe D-l. Locotinent și ca să se răzbune pe noi ne-a pus în coloană și am mers o bună bucată pe jos și mașinele goale.
A fost destulă pedeapsă asta, plus
că ne-a beștelit toată secția. Am fost foarte triști, dar iaca, toată scârbă aduce bucurie. Așa s-antâmplat, iar noi ajunși în satul Ciuflești, a venit un domn Sublocotinent dela intendență aducându -i locotinentului o bucurie și anume: în ziua de 21 Iulie, atunci când am tras în avioanele cele 6 rusești, a mai căzut unul, dar care noi nu i- am dat importanță. Tocmai acum am fost siguri, când i-a adus (veste) lui D-l. Căpitan.
Un feliu american automat. Adică
cât merge avionul el funcționează automat fotografiind tot pe unde trece. Iarăși am fost ca mai înainte uitându -ne ce se întâmplase noaptea. Fiindcă D-l Căpitan a adus mulțumiri D-lui Locotinent și întregii secții a noastre, care aveam până atunci 6 avioane doborâte iar celelalte 2 secții nici unul. Am stat la Ciuflești până în dimineața zilei de 28 iulie la ora 8 am pornit mai departe. Ajunși în Căinari, punem în baterie făcând sigurața coloanei ca și altădată. Pe la orele 3 după masă am pornit și de aici pe la ora 7 1/2 am ajuns la Gangura, unde ne instalăm pe poziție. Acolo la liziera satului, pe la 8 vine un Domn căpitan dela divizie și ne dă ordin să
ne deplasăm de acolo, mai spre (...) în dimineața zilei de 25 iulie ne pornim de la Gangura. La ora 4, trecând prin mai multe sate, dar pe care nu le știu din cauza prafului prea mare, care nu ne permitea să ne mai dăm jos sau să întrebăm chiar pe cineva din mersul mașinii. La o oră după masă am ajuns în satul Sălcuța unde ne instalăm iarăși pentru paza Diviziei care se instalase pentru un timp.
Și-am stat așa pe acel dâmb ziua
și noaptea zilei de 25 Iulie, ziua de 26
Iulie, noaptea zilei de 26 și în dimineața zilei de 27 ne-am schimbat poziția, de aici de la Sălcuța, 19 km înainte spre Nistru. Se numea Căușanii Noi, un fost orășel pe timpuri, dar care era distrus complet de ruși în timpul retragerii. Casele ereau complet arse de jidani când le-au părăsit, căci trebue să știți, căci odată cu rușii s-au dus și ei. Românii însă au rămas fiecare la casele lor, ba mai mult, mai veseli ca cei ce ereau pe la Prut.
De abea deaici înainte am putut să mai zic că avem frați Basarabeni. De aicea până la Nistru români curați. Seara am plecat și de aici mai departe spre Nistru. În tot timpul mersului, nu eram cu gândul la altceva decât la frații scăpați de sub jugul bolșevic. Odată cu seara am ajuns la Gârbovăț unde eream stabiliți să stăm acea noapte. Oamenii ne-au primit iarăși cu flori. A 2-a zi, dimineața zilei de 28 Iulie ne-am pornit de la Gârbovâț și la ora 9 am ajuns la Scalfov pe malul Nistrului. Ne-am ocupat imediat poziție, unde nu am stat decât 3 ore și văzând D-l. Colonel Secare ne-a dat ordin să venim mai înapoi.
Ne-am luat imediat o poziție în
pădurea în care ne-a ordonat. Astăzi ca niciodată vedem o activitate mare de avioane. Iar pe urmă, pe la ora 4 după amează, a început să tragă artileria inamică în pădurea unde ne găseam noi dimpreună cu întreg Reg. 37 Infanterie. Imediat am primit ordin de retragere. Trupele s-au pus în marș și noi ne-am îmbarcat și am luat-o înainte venind până la Bulboaca unde am fost opriți de D-l. General, fiindcă în față cât și pe părți, eram bătuți de artileria rusă
ne-am oprit noi în satul acesta, Bulboaca, fiindcă era cam după o creastă pe care ei o retraseră de cu ziuă. Ne-am culcat cu toții după cum am putut, dar din 3 în 3 minute, se vedeau cum pe creastă explozau obuzele trimise la noi și care se găseau la 100 și
150 m în fața noastră.
Cât a fost noaptea de mare nu au mai încetat tunurile lor, dar a doua zi în zori au schimbat obiectivul și noi am reluat înaintarea spre Chisăuani. În toate satele prin care treceam vedeam numai lume evacuată care se pregătea să meargă îndărăt prin satele lor. Era o nenorocire complectă: cu vaci cu viței mici, copilași arși de soare, care de 10 zile nu știuse de baie și nici nu dormise în casă ci pe țarină, căci în sat se temeau. De mâncat, mulgeau vacile și dacă mai puteau face câte o mămăligă.
În amiaza zilei de 29 iulie ne găseam cu tunurile în baterie în pădurea Șpeia, unde îndată vedem că se îndreaptă spre noi 2 avioane rusești care erau urmărite de 5 Meserșmituri de ale noastre. A fost o luptă serioasă între aceste 7 avioane. Unul din cele inamice a căzut, iar unul se presupune că nu a mers departe. Mai către seară au trecut pe deasupra noastră mai multe stoluri de avioane care le-am urmărit cum au mers, cum au fost descoperiți de (artileria) rusească care trăgeau în ele îngrozitor. Dar când au început a se lăsa în picaj, i-au demoralizat și nu s-au mai auzit trăgând. Toată noaptea au tras artileria lor și a doua zi, miercuri 30

Iulie, nu a mai încetat artileria. Noi stăteam în așteptarea obuzelor care explodau în apropierea noastră.

În noaptea zilei de 30 Iulie, pe la ora 10, au încetat tunurile și în schimb au început
a trage mitralierele lor, de acolo și a noastră, de dincoace de Nistru. A doua zi dimineața zilei de 31 au încetat pe la ora 5 și a fost liniște până la ora 6 ½, când a început din nou tunurile a trage. Era ceva de nemaisuferit. Nu eram siguri, din minut în minut, pe viață. A ținut așa până seara la ora 5, când a încetat artileria. Am
petrecut noaptea acestei zile mai liniștit, cu toate că nu primisem pâinea de 6 zile. Era o noapte senină și luna lumina frumos pe cer. Era o liniște și o frumusețe de uitasem de toate dar, a 2-a zi în zor, pe la ora 3 ½, au început din nou tunurile noastre grele, din 51, care bătuse și la Fântâna Albă. A bătut așa de cu forță, căci parcă ferbea pământul. Pe la orele 9 au început a bate și mitralierele. Noi stăteam pe această lizieră a pădurii Șpeia așteptând să ne cadă ceva vânat. Nu ne-a vizitat nici un avion până seara. La fel noaptea dar a doua zi, cum ne-am sculat, pe la ora 3, a început a trece câte 10 și 15 avioane de bombardament, care cum se duceau le urmăream și noi până treceau granița, privindu -le ce prăpăd făceau. Am stat până seara când am primit ordin de deplasare. Dimineața, la ora 2 ½, ne-am pornit, la ora 8 am oprit la Vadul lui Vodă, unde am stat până dimineața zilei de

4 august. Am trecut Nistru și am început a

vedea nenorocirile de aici. Ne era foarte greu de înaintat prin aceste locuri necunoscute. Cu toate astea am mers până seara fără să văd vreun sat, afară de Coșnița și Doroșcaia, care erau pe malul Nistrului cu români adevărați, Moldoveni și care nu s-au dat ca să le ia pământul la colhozuri. Cât ai fi mers nu vedeai decât lanuri și iar lanuri cu grâu și serosoarlă, (floarea soarelui) porumb, dar cine-l lucra nu știu, căci nu existau oameni. Seara zilei de patru am stat pe un deal unde erau vreo
5 case și le zicea Hârtoapa. În zorul zilei de

5 august am pornit de acolo mai înainte. Pe linia întăi era Reg. 37 și 16 și 14 numai că am rămas noi pe loc și ei au plecat la atac. Tocau mitralierele și ale lor și ale noastre, la fel artilerile, clocotea pământul. După masă pe la ora 2 am fost atacați de

12 avioane rusești care au mai agravat
situația și cu zgomotul lor și tunurile noastre. Am tras la disperare din cauză că erau prea multe nu știam în care să trăgem să nu fim atacați. De abea 3 au căzut, restul s-au dus. La orele 7 ½, seara, am fost încadrați de focurile artileriei lor. Nu știam ce să facem. Am împărecheat tunurile și ne mișcam mai spre stânga, mai spre dreapta,
până s-au mai liniștit ei. Cădeau proectilele pe lângă noi ca bulgării, dar tot am avut noroc dela Dumnezeu trimis, căci nu explodau. Veneau fluerând pe sus, le pândeam unde cad și ne culcam la pământ. Din 10 dacă exploda 1 sau 2, restul stau așa. Veneau pe urmă specialiștii noștri, le scoteau focosul și rămâneau așa. În această zi sau făcut 18 prizoneri ruși, 700 de arme,
300 măntăi, 20 mitraliere, nenumărate
proectile pentru brand, idem pentru pușcă și mitralieră. Seara a venit și D-l. sublocotinent cu… de la avioanele ce au căzut în ajun. A doua zi 7 august dimineața la ora 10 primim ordin de plecare. Pe tot întinsul nu întâlneai altceva decât cadavre de oameni și de cai, mașini, tancuri și material de răsboi. Pe la ora 3 ajungem la un colhoz, unde se găsise multă bogăție altădată, dar acum era distrusă de aviația noastră. Iar de prin lăuntru săreau (...) povesteau ce se întâmplase prin Basarabia, căci și astea erau români, mai ceva ca la Basarabeni.
A doua zi, 8 august, pe la ora 12
primim ordin de plecare. Pe timp ce tot înaintam, întâlneam în cale numai distrugeri și nenorociri. Prin multe locuri, pe la răscruce, erau îngropați nemți și români. Mormintele ereau făcute toate la rând, fiecare avea cruce și deasupra crucii era casca. Toate aceste morminte erau acoperite cu flori în special de răsărită. Noi înaintăm mereu iar pe tot locul suntem întâmpinați de bărbați și femei, fete și copii care ne aruncau flori în cale, făcând cruce și mulțumind lui Dumnezeu că i-am scăpat de bolșevici, căci un om aici nu putea să aibă mai mult decât o vacă, până la 5 găini, un porc și o căruță cu un cal. Care nu putea să-l aibă, făcea pentru toate astea zile de lucru la colhoz, plus că dădea lapte de la vacă.
Am ajuns într-un sat cu o cișmea
cu apă sulfuroasă. Am stat puțin aici. Era și D-l. Colonel Costin. Pe urmă am mers mai înainte. Am ajuns iarăși la un colhoz și ne- am pus în baterie la o gireadă de paie. Infanteria parte era în urmă, dar parte era înainte când s-au ivit pe o creastă de deal.
I-au observat rușii și așa au mai bătut cu tunurile de nu știai pe ce lume te găsești. Cădea obuz langă obuz, dar inimoasa noastră infanterie trece înainte și nu peste mult timp încep a toca iarăși mitralierele, dar tunurile lor încetează. Probabil c-au luat-o la fugă din nou.
A doua zi 10 August când ne
sculăm în zori vedem șoseaua, care ieri nu se vedea de copaci, acum erau numai copaci unul lângă altul. Nu ne puteam da seama ce-i, dar pe urmă am aflat căci venise greul nostru și se instalase acolo, lângă noi, iar mașinile camuflate cum nu mai există, erau pe marginea șoselii. Au început a bate și nu a durat mult, pe la ora
10, am rămas în liniște. Rușii s-au retras,
infanteria noastră-i urmărea, iar acu se pregătește greul să înainteze. Totodată primim și noi ordin de înaintare la ora 11
½, pornim de acolo la 9 Km. Ajunși acolo, la lziera unei pădurici, stăm până la ora 4, când primim iarăși ordin de înaintare. Atunci noi ne-am gândit că mai mergem vreo câțiva Km, dar am mers 32 Km. Așa o fuguliță le-am dat la ruși în această zi. Pe la orele 10 am ajuns acolo, la o gară și ne- am culcat.

11 august, când ne-am sculat am

pus tunurile în baterie și ne-am mai dus prin gară, prin casele ce mai erau pe acolo. Dar de odată ne pomenim cu un soldat de la Reg. 14 că spune că rușii vin spre noi. Era D-l colonel Rădulescu și mai mulți Domni ofițeri. Stând noi așa încă 10 minute, cade un obuz în fața gării. Ne uităm că nu trece mult și cade altul mai aproape de noi. Ne-am strecurat într-un adăpost de acolo și când au început să curgă obuzele și să fluere pe deasupra noastră nu șteam unde ne găseam. A ținut vreo jumătate de oră. Pe urmă a încetat. Nu a omorât decât un plutonier, Țopa, de la popotă și un soldat și un rănit. Acest plutonier .... rapoarte să-l scoată la front. Eram noi din adăpost. Ne uităm la ei, plutonierul a murit chiar peste câteva minute, dar celălalt a mai trăit vreo jumătate de oră. Ei au observat mișcarea noastră pe acolo și au început din nou să
bată gara. Noi am intrat iarăși în adăpost. Ne-a mai ținut vreo jumătate de oră. Nu ne-am mai crezut că scăpăm. După ce a încetat bombardamentul, am ieșit iar din adăpost, am pus în bătaie și când am făcut
10 metri ne-au observat și iarăși ne-a vârât în adăpost, unde am stat până au terminat de tras. Pe urmă am eșit din adăpost, ne-am suit în mașini și am luat-o din loc. Am mers vreo 4 Km înapoi și mai la dreapta pe o miriște de grâu. Am pus tunurile în baterie acolo și am stat până la ora 3, când a venit o ploaie ca din povești. Ne-a udat bine și când am căutat să mergem pe miriște nu se mai putea merge. Ne îngropam până la genunchi în noroi. După asta a dat D-zeu iar soare și cum stam cu toții așa, ne vedem încadrați de artilere. Am fost nevoiți să ne salvăm materialele dintâi, am cărat grâu și am făcut ca un drum pe distanța de vreo doi Km. Pe urmă am tras tunurile câte unul și pe urmă muniția. Până am terminat s-a făcut seara. Ne-am căutat și noi niște gu uscat și ne-am culcat. Credeam că nu se mai face ziua așa de frig ne-a fost. În fine, iatăne ajunși și în ziua de 12 august. Pe la ora 7 ½, a trecut
3 avioane pe deasupra noastră, am dăschis
foc și am atins pe unul, care imediat s-a întors îndărăt. După vreo ½ oră ne trezim iarăși că ne încadrează artilerea. Ce să facem? Un tun a fost scos din funcție din pricina unui obuz care a explodat lângă el. Hai, iar, la schimbat poziția. Luăm tunul cel bun și ne ridicăm cu el la deal vreo 2
Km. Când am ajuns pe deal nu mai puteau
băieții de oboseală și de foame căci nu mâncase încă de duminică seara. Pe urmă s-a dus D-l. Locotinent și a oprit o coloană care trecea pe acolo, luând 2 cai și i-a adus și am pus la tunul cellalt, scoțându -l pe deal și pe urmă am mers cu toții și am adus muniția. După masă, pe la ora 2 ne trezim cu 7 avioane de bombardament și 10 de vânătoare, rusești toate. Noi eream nu mai cu un tun și când am văzut nu am mai deschis foc ci ne-am camuflat și am stat așa. Ele ne-au căutat și nu ne-au găsit. Au aruncat bombele pe miriștea ceia și au plecat îndărăt. După 1 oră s-au întors iar,
dar noi nu am deschis foc nici de data asta deoarece un tun era stricat. Îl luase la divizie să-l repare. Totodată am primit ordin dela Reg. 37 ca să mergem mai aproape de comanda regimentului. Am stat până seara. După ce am luat masa ne-am mai vorbit, am mers până la un lan cu cartofi și am oprit acolo până dimineața. Dimineața zilei de 19 august ne-am pornit de acolo și am mai mers încă vreo 2 Km și ne-am oprit pe o lucernă. Am stat nesupărați de nimeni. Pe la ora 5 ne-a venit și tunul cel ce era la reparat. Nici nu -l apucase a pune în baterie, căci trecea coloana Reg 59 Infanterie. Deodată ne trezim cu 19 avioane de vânătoare care începeau să mitralieze coloana. Imediat am deschis foc și le-am împrăștiat, scăpând coloana. Am tras până eșea fum din țeavă, nu am dat nici unul jos, dar cred că nici toate sănătoase nu s-au întors. Rezultatul a fost că m scăpat coloana. Seara nu am mai stat acolo, fiindcă eram descoperiți, am schimbat imediat poziția. Pe creasta unui deal, puțin mai înapoi, la liziera de sud a satului Elzas. Dimineața de 19 august ne- a găsit la acel deal. Am stat ziua aceia fără să fim supărați de nimeni. În ziua de 15, dimineața ne-am schimbat poziția, mai aproape de comandament. Această zi a fost pentru mine ceva anormal. Pentru un om care ar fi trăit altfel, prea puțin îi păsa, dar eu când îmi aminteam ce era această zi pentru mine și acum(… ) Mi-am săpat adăpost dintîi și pe urmă m-am spălat și rugat lui D-zeu să-mi ajute să pot suferi toate greutățile ce mi le trimite numai el, pentru păcatele noastre. După cum vă spun am ajuns sănătoși și seara acestei zile. În dimineața zilei de 16 august ne găseam tot pe creasta acelui deal. Toată ziua e calmă. Nu știm nimic doar cât că vedem mereu cărând muniție chesoanele artileriei.
Ne gândeam că se gândesc la un
atac. Abea după amiază au apărut 3 avioane rusești deasupra satului Elzas dar care nu intrau în zona noastră de acțiune. Seara ceva ce ne-a umplut de mirare: sute
de mii de rachete roși, verzi, albe luminează cerul, încolo nimic suspect.
Ziua de 17 august ne aflăm tot pe același loc. Ziua e tot calmă. De abia către seară apar 6 avioane de bombardament de ale noastre și imediat mai apar încă 4 de vânătoare și s-au luat cu toate și au plecat înspre apus. Seara asistăm iarăși la un spectacol de rachete de toate culorile, altceva nimic. Se va vedea mâine ce va da D-zeu.
Ziua 18 august încă de pe la ora 3 ½ a început a bate artileria ceva ce nu s-a mai pomenit. Clocotea pământul nu altceva. Toată artileria noastră de toate calibrele a tras încontinuu până la 7 dimineața, pe urmă au început mitralierele și debușarea la atac. Cred că le-a ajuta D-zeu să reușească ai noștri. Peste zi ne-au cam vizitat avioane rusești. Am tras și noi la desperare, pe urmă ne informăm de 51 artilerie. Ei (zic) că ar fi căzut 3 din cele de amează. A venit D-l subofițer cu o mașină și ne-a adus apă și mâncare. Seara apar 4 avioane rusești de bombardament și 10 de vânătoare. Tocmai atunci apar 4 meserșmituri de ale noastre și imediat a dat unul rusesc jos de cele de bombardament iar cele 3 și-au luat drumul înapoi. Seara când a venit iar D-l subofițer a luat și un agent dela noi spunând că ordinul domnului Căpitan.
Ziua de 19 august. Dis de dimineața vin câteva aparate de vânătoare rusești atacând în sectorul întâi de gardă. Acestea îl primec cu foc și-i întoarce de unde au venit. Pe la ora 9 cade o ghiulea de la ei trimisă. A făcut explozie aproape de noi. Pe urmă toată ziua e binișor. Aproape de asfințitul soarelui apare aviația noastră care se duce și bombardează. Seara, ne spun niște artileriști că rușii se retrag și ai noștri înaintează. Ziua de 20 august. S-a făcut ziua și nu ne-a venit răspuns dela companie ca să mergem și noi. Dis de dimineață a început să ne viziteze avioanele rusești. A început a bate și artileria noastră, dar foarte rar. De altfel este o zi calmă. Pe la ora 9 vine și agentul și ne aduce veste să mergem la companie.
Ajunși acolo, ne încolonăm cu toate mașinile diviziei și ne pornim. Era noapte. Mergeam foarte încet. Ajunși la un canton stăm pe noapte acolo. Nu ne-am putut putut odihni de loc din cauza înaintării căruțelor și mașinelor. În zorul zilei de 21 august plecăm să căutăm poziție. Abea ne instalăm pe noua poziție, eram cu toții bucuroși că eram la un loc toate secțiile, stând noi așa vedem 2 pezeleuri trecând spre est. Imediat s-au întâlnit cu 8 de vânătoare rusești care luându -se la luptă au dat jos unul de-al nostru și s-au luat după celelalt. Venind pe deasupra noastră le-au în primire toți, primindu -le cu foc din toate (părțile). Au căzut 3 dar a căzut și un pezeleu de-al nostru. Până seara nu ne-a mai supărat. Seara ne-am schimbat poziția cu tot cu camandament.
A doua zi de dimineață 22 august,
ne instalăm pe poziție. Acolo înaintea amiezii vine o baterie de vichers și se instalează la 700 m de noi. Ne-am bucurat mult de ei și ei de noi căci eram mai mulți la un loc. Până seara nu ne-a mai vizitat nici un avion.
Ziua de 23 august, dis de dimineață, nici nu se zorise bine și ne trezim cu 3 aparate rusești care mergeau aproape pe pământ. Nu am putut deschide foc. Nici noi nici vichersul. Pe la ora 9 ½ vin 5 aparate de vânătoare din nou. Le ia vichersul în primire. Ele se lasă în jos ca să nu poată trage vichersul în ele dar din nefericire s-a lăsat deasupra noastră. Le- am luat într-o serie de lovituri parcă cu mâna le puneam în el. Din viteza ce o aveau s-au dus, nu au căzut pe loc, dar s-a dus un serg. cu motocicleta de la divizie și i s-a spus că a căzut dincolo de linie. Până seara nu a mai fost nimic. Noaptea însă am petrecut-o cu groază din pricina unui bombardier rusesc care a bombardat prinprejurul nostru fiindcă ne descoperise de ziua încă. Dar n-are succes. Nu a avut, fiindcă de 3 ori, cum a venit tot pe miriște a bombardat.
A doua zi 24 august ne-am sculat
de dimineață cu toții speriați de cu noapte când unitățile vichers și-a mutat poziția așa
noaptea. Stăm noi așa fără a fi supărați nici de avioane și nici bombardament de artilerie, cum uitasem să vă spun, că fusese zilele trecute. S-a dat alarma, trec 6 bombardiere rusești cu o forță mare. Le-am recunoscut dar nu am putut trage în ele fiindcă erau departe dar nu au mers departe și 3 s-au întors înapoi ca să ne bombardeze iar. Le-a primit vichersul cu foc dar ele veneau mereu. Când au ajuns deasupra comandamentului le-am luat noi în primire. Tocmai era și un domn căpitan de la pioneri care ne făcuse niște fotografii. Văzând că am început a tragem a stat pe loc și el. În acest timp a făcut mai multe fotografii. În timpul acesta scurt, dar cu un bun efect, avionul din mijloc a luat foc căzând jos chiar acolo. Celelalte 2 au luat- o la fugă dar soarta le-a fost aceiași. Unul din piloți a cercat să se dea cu parașuta dar noi, îndemnați de D-l căpitan de la pioneri am tras o rafală de tun în el și când s-au luat măsuri să-l lăsăm să cadă viu căci ar putea da informații, el era și mort. În urma acestei scene a venit D-l General după laudele și mulțumirile aduse nouă, ne-a mai spus căci sunt decorat eu și încă 4 din secție. Până seara am fost foarte veseli și liniștiți.
Ziua de 25 august a fost o zi cum de mult timp nu fusese, dar după masă a venit o ploaie torențială cu tunete și fulgere de credeai că se prăpădește pământul. Pe urmă iarăși s-a făcut bine. Avioane nu ne- au mai supărat.
Ziua de 26 august, dis de
dimineață încă nu eram cu toții sculați și iată că ne pomenim cu 7 aparate de vânătoare rusești, care zburau la înălțime foarte mică și din a cărei pricină nici nu am putut deschide foc. Până seara am fost liniștiți numai că auzisem că-i vorba de refacerea Diviziei.
A doua zi 27 august, ne sculăm
mai de dimineață. Pe la oarele 5, ceaiul erea servit și chiar primim ordin de deplasare. Imediat după punerea în bătaie, ne încolonăm și pornim spre noua destinație. La orele 8 eram deja instalați pe noua poziție, la apus de satul Vasilevca.
După amiază am fost la bădia Mitruță la Georgental. Mi-era dor ca să-l mai văd și să vorbesc cu el. M-a impresionat mult când am văzut câtă corespondență are el și eu nimic. Pentru asta m-am hotărât să vă mai scriu și mi-a dat el o copie după ce am venit la secție. Am scris-o imediat. Uitasem să vă spun căci la Georgental am dus 20 000 lei ai lui Dom Locotinent. După ce am venit înapoi au apărut 12 aparate rusești de vânătoare și 6 de bombardament dar care nu am înțeles să fi făcut ceva, ci au luat-o din loc, căci antiaeriana noastră nu ședea. Noaptea a fost liniștită.
A doua zi de dimineață 28 august,
rușii au avut grijă să ne trimită musafiri, iarăși până-n ziuă, încă 6 aparate de vânătoare și 3 de bombardament. După ce au aruncat bombele în mijlocul unei miriști, s-au întors înapoi. După amiază ne trezim iarăși cu vreo 12 avioane de bombardament. După ce au aruncat bombele în mijlocul unei miriști, s-au întors înapoi. După amiază ne trezim iarăși cu vreo 12 avioane de bombardament care s-au împrăștiat ca albinele de la stup și au început a bombarda, dar când a intervenit artileria antiaeriană au luat-o la fugă. Pe la ora 4 însă, au apărut ca din senin, 6 bombardiere dintre care 3 s-au ridicat la o înălțime colosal de mare. Noi văzând că au dat bombele și nu avem posibilitatea de tras ne-am împrăștiat cu toții dela tun, căutând câte un adăpost cât de mic. Eu încă nu eram lăsat jos și deodată când am simțit că am umflat ceva. Din învălmășeală am căzut jos și totodată am crezut că mi-a rupt picioarele. După această scenă ne-am strâns cu toții și până seara am tot plănuit cum a fost și ce s-a întâmplat. După ce ne- am culcat tot nu am avut liniște, că toată această noapte ne-a necăjit aviația rusească. Petrecând o noapte plină numai de emoție, în zorul zilei s-au adus 183 de prizonieri dintre care 5 erau jidani. Unul era chiar din Botoșani, fiul lui Moișe Segal, fiul negustorului de vite. La recunoscut unul Atomei foarte bine, căci era vecin, dar ăsta nu-i răspundea nimic
altceva decât ”niznai poruschi”. După ce le-a luat declarațiile, pe ei i-au executat. Această zi vineri 28 august, tăierea capului Sfântului Ioan, ne mai amintim de trecutul de altădată. Cât privește despre avioane, nu prea ne vizitează. Trece și această zi cu ajutorul lui D-zeu. Noaptea însă suntem iarăși supărați pe chestia avioanelor rusești care nu ne lasă în pace.

Sâmbătă 30 august. Dis de

dimineață apare aviația noastră, meserșmiturile noastre. Nu durează însă mult și apar 3 bombardiere rusești. Meserșmiturile le iau în primire și imediat văd că unul din bombardiere cade drept în bot, în flăcări, celelalte 2 dau bombele la întâmplare și o iau la fugă. Noaptea o avem iarăși cam tulburată din cauza aviației.

Duminică 31 august. Era o ceață

cum nu de multe ori se întâmplă. Până ce am luat ceaiul se începuse a rări și ceața. Când ne uităm pe celălalt deal, D -l sublocotinent Balmez se pregătea de deplasare, noi însă nu știam nimic. Dimpreună cu agentul nostru plecase nu știu pe unde uitându -ne. Noi așa auzim fluierul lui D-l căpitan și imediat vine alt agent de la comp. și ne întreabă ce ordin am primit. Noi spunem că nu am primit niciunul. După ce a comunicat ordinul, imediat am strâns corturile, am pus în bătaie și în 3 minute am fost împachetați și plecați la companie. De acolo, prin noi dispozițiuni, se merge în satul Petrovca. Abea ne instalăm aici și vreo 8 proiectile grele dea rușilor se sparg în apropierea noastră. Nu mult după aceasta începe artilerea noastră. Totul era un cântec de obuze pe deasupra noastră: altele care plecau, altele care se re-ntorceau. Și a ținut așa până seara. Pe la orele 4 apar 12 avioane rata, de ale noastre erau 4 pezeleuri care patrulau. S-au luat la luptă între ele. După un timp de vreo 10 minute de luptă, 3 dintre pezeleuri se depărtează puțin, unul însă rămâne în mijlocul celor inamice. Acestea le-au înconjurat cu toate și la un moment dat, aparatul nostru cade drept în jos. Pilotul a căutat să -și salveze
viața aruncându-se cu parașuta, dar bolșevicii când l-au observat, s-au strâns cu toți în jurul nenorocituui parașutist, mitraliindul. Așa că și-a avut sfârșitul. D- zeu să-l ierte. În urma acestei întâmplări apar mereu bombardierele noastre care le vedem cum se duc și fac ravagii la ei acolo. Vânătoarea lor însă nu mai acționează până seara. În această zi s-au mai adus și vreo 60 de prizonieri, dintre care vreo 8 erau jidani. După toate cercetările făcute nu vreau să spuie nimic relativ la frontul lor și la aparatele care sunt în curs. Nu departe de noi s-a făcut astăzi un cimitir de frații noștri căzuți în acest război sfânt. Tot astăzi a mai fost pe aici D-l Mareșal Antonescu. E frumos și înălțător din partea lui de a ne vizita, aici, în fumul obuzelor ruse. Până seara și peste noapte chiar a fost liniște, nu ne-a supărat nimic. Luni 1 septembre, prima zi de toamnă, e chiar de toamnă. E o zi cu ceață întunecoasă. Dar așa după ce ne-am sculat, auzim rata rușilor cum mitraliează, dar nu le putem face nimic din cauza ceței. Mai târziu, auzim o veste nouă, cică rușii cer apă iar ai noștri le-a spus că dacă predau orașul, în cel mult 24 ore au apă. Se așteaptă răspunsul. Dimineață vedem vreo
8 prizioneri ruși dintre care vreo 3 erau răniți. Ne spun că ei sunt veniți de alaltăieri cu vaporul. Mai au un tren blindat care le este de mare folos, dar vom vedea ce măsuri se vor lua asupra lui, căci vine pe calea ferată până în Berezeni (Berezan Ucraina) și pe urmă fuge îndărăt și tot așa. Ne aduce multe pierderi. Pe la orele 2 după amiază ne trezim cu vreo 10 proiectile de la artileria lor, trimise la 1 Km în stânga noastră. După aceasta a încetat câteva minute și ne trezim din nou cu altele în dreapta noastră. După asta, începe a pisa satul în care ne aflam noi. După ce a ținut o canonadă de vreo 60 de proiectile a încetat. Victime multe nu a prea făcut decât 3 morți și vreo 4 răniți, dar de cai nici nu pot să mai spun. Căci după ce a încetat bombardamentul au fost nevoiți să-i împuște, ca să nu se mai canonească. Abia după bombardament apar avioanele noastre
de vânătoare și tocmai se și întâlnesc cu un grup, rusești, care probabil veneau să vadă ce a făcut artileria lor. S-a încins o luptă aeriană, pe viață și pe moarte. În acest timp observatorul de la artilerie, ar fi observat ceva mișcări de trupe și comunică imediat. În urmă a început artileria noastră a bate. Mamă Doamne! Către seară a început a ploua. Totul era ud. Nu puteam să ne plecăm sau să lăsăm capul jos, dar ne gândim că toate se vor trece, numai să ne dea D-zeu sănătate, să putem suporta toate greutățile ce ni le trimite.

Marți 2 septembrie. După ce

ne-am sculat, nu am avut nimic până pe la ora 9 ½, când au apărut vreo 12 Bristol Blenhaim rusești și au început a bate linia frontului nostru. Imediat au apărut 8 meserșmituri de ale noastre punându-le pe fugă, pe urmă încep a veni I.A.R-urile noastre de bombardament, în număr de 25, care se duc și fac prăpăd la ei, acolo. După ce au plecat avioanele noastre, au început iar ei a bate cu tunurile. Cu toate că în ajun spuneau că nu au apă, acum ne arată căci au și apă și muniție. Pe la ora 4 ¼ începe iarăși o canonadă de artilerie rusească. După ce a dat Bunul D-zeu și a încetat, a început iarăși ca să acționeze aviația noastră. Acum au venit 40, tot I.A.R.-uri. Cu ele s-a dus și avionul de recunoaștere al diviziei. Acesta când a văzut că este găurit și-a dat drumul în picaj lăsând fum pe la coadă. Rușii au crezut căci cade, dar el aproape de pământ, și-a reluat zborul și cu cea mai mare viteză a luat-o spre noi scăpând. Mai spre seară un avion german, lovit fiind, este condus până deasupra satului (...) pe teritoriul nostru. Aici s-a aprins în flăcări, pilotul a vrut ca să se salveze cu parașuta, dar nenorocul a fost că parașuta fiind găurită, nu s-a deschis, iar el a căzut jos găsindu-și sfârșitul. D-zeu să-l ierte!

Miercuri 3 septembrie. Dis de

dimineața ceață, frig, ploaie, însă nu durează mult. Pe sub amiază se face frumos. Pe urmă apar 6 avioane rusești, de vânătoare, dar nu au stat mult la discuție, căci antiaeriana le-a luat la fugă. După ora
12 începe a bate și artileria lor, dar mult mai departe de noi, un fel cam contra baterie. Situația de pe front (...) că merge bine. Chiar vedem noi cum trec pe acolo câteva sute de prizioneri. Mai către seară, aflăm că ai noștri le-ar fi dat rușilor un ultimatum la predarea Odesei. Dar peste noapte ne lămurim pe chestia răspunsului. În 3 rânduri trimit avioane de bombardament pe teritorul nostru. Pagubele nu au fost mari. Se vede căci așa a vrut bunul Dumnezeu.

Joi 4 Septembrie. Ne sculăm

într-o ploaie măruntă și rece de ne trece până la oase. Pe la orele 10, rușii cu cele câteva tunuri care le mai au, încep iar a bate, de data asta bat pe deasupra noastră tocma în mijlocul unui colhoz. Activitatea de aviație foarte puțină: și de-a noastră și de-a lor. Aproape de seară văd că apare un avion necunoscut dela sud, d-l Locotinent striga să-l recunosc, dar eu nici nu știam ce să zic, fiindcă-l vedeam așa mare și așa de jos. Dar după ce s-a apropiat l-am recunoscut că-i Junchers german, de transport. În vederea distrugerii Odesei au adus din țară 60 tunuri de calibru 229 și
250 franceze, din războiul trecut, însă nu
putem ști nimic precis, căci am auzit de
unii că încă nu au ordin de tras în Odesa
,până nu ajunge infanteria pe aceiași linie. Aproape de seară apar 4 rata de ale lor și 2
P.Z.L. ale noastre, dar care nu se văd unele cu altele și pleacă îndărăt toate.

Vineri 5 septembrie. Dis de dimineață începe un duel de artilerie între bateriile noastre și ale lor, dar care cad mai departe de noi. Mai târziu trec 7 bombardiere de ale noastre. Dar ei ca răsplată trimit 6 ale lor însoțite de 8 de vânătoare și care bombardează la sud de noi și la distanță de vreo 8 Km. După plecarea acestora, nu durează nici 5 minute și apar 12, tot Bristol Blenhaim rusești și care se îndreaptă spre noi și cu toate că sunt luate în primire de noi, încep să bombardeze altele în stânga, altele în dreapta, iar 3 se îndreaptă spre noi și lansează bombele la 200 m de comandamentul Diviziei dar nu fac

victime, decât au omorât 2 cai. După asta cu toate că aviația noastră de vânătoare patrula în în număr de 16 vreo 4 bombardiere de ale lor au venit și și-au lansat bombele la sud de noi. După amiază iarăși patrulează vânătoarea noastră. Dar cu toate astea auzim un zgomot de avion prin nori și ascultând noi, așa, parcă eram emoționați și numai ce vedem bombe lansate care explodau. Primele 4 bombe au căzut într-un loc unde nu era nimic. Dar altele 11 bombe cad în jurul unei case în care se aflau niște pioneri și niște soldați dela anticar. Victimele au fost 3 morți și 5 răniți greu și răniți mai ușor sunt mai mulți. Nu durează mult și odată cu seara apare vânătoarea lor. Puțin mai târziu, când a amurgit bine, începe activitatea aviației noastre. Când au simțit, rușii au deschis sumedenie de reflectoare și totodată au pus în acțiune antiaeriana. Tir de proiectile trasoare de toate culorile erau aruncate în sus, parcă era un joc de artificii.

6 septembie. Astăzi se împlinește un an decând D-l General Antonescu i-a comanda țării și ne ridică de pe făgașul pe care începusem să alunecăm în anul trecut, cu pierderea (... ) Dis de dimineață bate puțin artileria noastră. Nici nu mai știm ce să credem cu predarea Odesei. Astăzi a fost una bună pentru noi.

Ziua de 7 Septembrie. Dis de

dimineață au venit avioanele noastre de bombardament, tot deasupra Odesei. Peste zi nu a prea activat aviația noastră și nici artileria, dar nici a lor. Seara însă au apărut iarăși bombardierele noastre plecând de la Odesa și ei le-au primit iarăși cu reflectoare și antiaeriana lor.

Luni 8 septembre. Sfânta Marie mică. Până pe la amiază nimic care să merite vreo atenție. Dar pe la orele 3 după amiază se întâmplă ceva care ne pune pe toți pe gânduri. Trec 5 bombardiere rusești, care lansează bombe deasupra satului Berezeni și cu toată rezistența tunurilor noastre antiaeriene, se întorc înapoi, dar nu durează 3 minute și apar altele 5 bombardiere, dar acestea au fost observate mai din pripă întorcându-le fără să lanseze

bombe. În total au fost iarăși 12
bombardiere rusești. În urma lor au apărut
7 de vânătoare, dar care nu au avut nici un moral, fiidcă era seara. Mai târziu a fost bine. Avioanele noastre ca și în celelalte seri au căutat să-și facă misiunea, iar a doua zi de noapte, încă 3 de ale lor au plecat și au bombardat în urmă tocmai la Georgental.

Marți 9 Septembre. Ioachim

și Ana, Sf Părinți .Tot cerul e înnourat. Acum e foarte periculos, dar ce o vrea D - zeu. Pe la oarele 9 trece o coloană de greu, care se mută mai înainte. După cât se pare, se pregătește ceva. Totodată primim ordin să ne pregătim, căci în preajma unui atac decisiv, ne vom muta. Seara s-a făcut, tot în liniște, dar nu peste mult timp încep a trece bombardierele noastre spre Odesa. Ei acolo le primeau cum v-am mai spus, cu o sumedenie de reflectoare. După miezul nopții însă, vine 1 bombardier rusesc, iar noi nu l-am cunoscut până nu a lansat bombele lângă noi. Am avut norocul că nu a explodat.

Miercuri 10 septembre, de

dimineață până la prânz, cerul e liniștit, artileria bate, dar aviația nu ne prea supără, numai a noastră patrulează mereu vânătoarea. După amiaza totul e calm. Pe la oarele 6 primim ordin de deplasare.

Sâmbătă 13 septembrie.

Dimineața ca de obicei suntem vizitați de
10 avioane de vânătoare rusești care trec fulgerător dar ne-au scăpat ușor. Le-a luat în primire antiaeriana și au căzut vreo 3. După asta începe activitatea aviației noastre. Au venit întâi de vânătoare și pe urmă au început cele de bombardament. Până seara au venit 80 care le-am numărat eu. Noaptea după cum v-am spus avioanele noastre trec la datorie.

Duminică 14 septembrie. Înălțarea Sfintei cruci. Dis de dimineață vine un agent care ne informează că plecăm iarăși în refacere și că astă noapte un (...) Mai multe au bombardat Vasilevca, dar nu cu bombe, ci au dat drumul la niște lăzi cu proiectile de brand și grenade. Deocamdată am avut de

mâncare carne, cu toate că e o zi sfântă. După (aceea) au mai venit niște bombardiere de ale lor, însoțite de vânătoare, dar luându-le în primire Antiaeriana, o rata de a lor, s-a trezit fără o aripă, căzând tot atunci jos, iar aripa venea mai încet. Noapte liniștită. De altfel, afară de avioanele noastre care plecau și făceau ravagii la Odesa.

Luni 15 septembrie. Pentru

toată ziua nimic deosebit, atât doar că dimineața vânătoarele lor nu uită să ne viziteze. Pe la toate crestele vedem ieșind trupe în formații subțiri. Dintâi nu știam ce-i, dar pe urmă am înțeles: că scoate iar Divizia noastră de pe front. După amiază a fost adunare la comandament. Serg. și soldați pentru a-i decora. I-a decorat cu Virtutea militară clasa 1-a și pe soldați i-a făcut caporali. Până seara nimic altceva decât liniște și pace.

Marți 16 septembrie. Zi

calmă, de altfel, vânătoarea inamică nu a uitat să ne viziteze. Situația frontului puțin știm, doar atât că divizia 5-a care a înlocuit-o pe a noastră, înaintează foarte bine. Lasă că erau și înzestrați mai bine, aveau câte 10 branduri de companie, plus compania regimentală. După amiază au mai venit 3 bombardire rusești, dar unul a căzut pe loc în flăcări. În sfârșit a trecut și această zim mulțumesc lui D-zeu.

Miercuri 17 septembrie. De dimineață, după ce ne-am sculat, nimic. Liniște, altceva nimic. Vânătoarea lor nu a uitat să ne viziteze nici de această dată, dar trecând în raport, s-au dus de unde au venit.

Seara însă aceiași scenă,
avioanele noastre au căutat să -și facă serviciul ca în toate celelalte seri, dar din nefericire, i-au prins între reflectoare și au început a trage cu tunurile antiaeriene de toate calibrele. Mergeau proiectilele ca ploaia. Văzând bietul aviator că nu are scăpare a încercat și el să facă fel de fel de eforturi, să scape, ba să mitralieze, ba să se lase în jos, ba să se urce în sus, dar în zadar a fost, căci a căzut jos, prăbușindu -se.
Cinste se cuvine unui asemenea luptător:
D-zeu să-l ierte și să-l hodinească.

Joi 18 septembrie. Zi îmbucurătoare pentru noi, căci după obișnuința avioanelor de vânătoare rusești stam cu toți de vorbă împrejurul adăpostului. Numai ce vedem că se apropie D-l Căpitan de noi. După ce ne-am adunat cu toți, ne-a scos în față pe cei propuși pentru decorare, în total 5. După rostirea a mai multor cuvinte frumoase, rostite asupra purtării și muncii depuse de către noi, scoate decorațiile din buzunar zicându-ne: ”În urma muncii voastre, Țara, Regele și noi toți vă suntem recunoscători. Voi, aceștia, pe care D-l General în persoană, v-a propus să fiți decorați, iată- vă cu visul împlinit. Sunteți decorați cu Medalia ”Serviciul credincios” din 1 septembre 1941 ordin de zi No. 40”.

După asta a venit întâi la mine și pe urmă, pe rând, la fiecare ne-a pus decorația în piept. D-lui, personal, ne strânge mâna felicitându-ne, apoi mulțumește întregii secții de felul cum s-a purtat și cum a înțeles săși facă datoria. După ce a plecat D-lui, ne adună D-l Locotinent și ne vorbește despre însemnătatea acestei clipe și ne arată cât de bine-i șade unui Ostaș atunci când își face datoria și că și D-lui este decorat chiar din acea zi, când am dat avionul acela jos, ce a căzut în flăcări lângă comandament, ziua
24 august. Dar nu a vrut să ne–o arate ca să
nu ne strice inima. Ne strânge și D -lui mâna, mulțumindu-ne și felicitându-ne. Tot el ne mai spune că datorită nouă și-a căpătat acest renume frumos. Pe urmă totul trece în normal. Noapea însă aviația noastră bombardează mereu Odesa. În urma atâtor bombe am văzut o flacără mare care a izbucnit în sus și și a ținut până aproape de ziuă. D-zeu să le ajute și lor și nouă să terminăm această trebușoară.

Vineri 19 septembrie.

Povestea de dimineață cu aviația inamică: nu uită să ne viziteze. În urma lor, vine aviația noastră de vânătoare care patrulează mereu până seara. De ale lor nimic. Seara, însă, iarăși activitate de
avioanele noastre de bombardament. După miezul nopții începe și artileria. Până la ziuă cutremură pământul. Se auzeau și mitralierele. Era un frig teribil. În zori a căzut o brumă groasă ca -n postul Crăciunului.

Sâmbătă 20 septembrie. De

dimineață prin așa ger și brumă tot ne-au vizitat 5 aparate de vânătoare rusești, încolo nimic.Vânătoarea noastră a activat toată ziua, după amiază a început bombardierele noastre. Treceau parcă la horă. Pe la orele 4 a venit Elevul Zelinschi spunând că o parte din Odesa este ocupată.

Sâmbătă septembrie 1941. Iarăși nimic nou. Două bombardiere rusești dau bombe departe de noi. Iar vânătoarea lor, care le apăra, erau 6 ”Rata”, au stat la luptă cu ”P.Z.L”.-urile. Lupta a fost nulă din ambele părți. Noaptea a fost liniștită.

Duminică 21 septembrie. Chiar în zorii zilei primim ordin de plecare. Imediat ne-am încolonat cu mașinile celelalte și am pornit. Am ajuns în satul Freidental. Am stat câteva ore aici. În acest sat se aflau 2 cimitire. O mulțime de eroi și-au găsit sfârșitul pe aceste meleaguri. D - zeu să-i ierte! După ora 12 pornim din Freidental. Pe la 2 după amiază am

văzut avioane rusești cum nu și-au îndeplinit misiunea dându -și bombele la întâmplare.

Miercuri 25 septembrie. Nimic interesant. Câteva lupte aeriene între vânătoarea noastră și a lor. Artileria lor nu prea a tras. Noaptea însă, am avu-o destul de impresionantă: bombardierele lor și-au făcut de cap decuseară până-n zori.

Joi 26 septembrie. A început

a bate artileria lor și nu a încetat toată ziua și toată noaptea. Norocul l-avem că nu bat satul, ci lizierele. Avioanele nu ne-au prea vizitat.

Sâmbătă 27 septembrie. A

fost o zi foarte calmă. Nu ne-au vizitat nici avioane, nici artileria nu ne-a bătut. Seara am primit ordin de plecare iar spre Iosifstal. Pe la ora 9 am ajuns și ne-am instalat pe poziție. Dis de dimineață ne vizitează 4 aparate ”Rata”. Tragem în ele,
dar după cum știm, merg cu iuțeală mare. După amiază am asistat la înmormântarea unui neamț din acest sat. Ceva îndurerat.

Duminică 28 septembrie. Zi

calmă și fără nici o impresie, la fel
noaptea. liniștită.

Luni 29 septembrie. Iarăși zi calmă. Nu suntem vizitați de avioane. Artileria nu ne supără. Seara acestei zile dormim în podul unui grajd, din cauză că e prea frig.

Marți 30 septembrie. Pe la orele 11, o luptă aeriană s-a încins între avioanele noastre și cele rusești. Rezultatul a fost că a căzut unul de-al nostru și un

”Severeschi” rusesc.
De la Iosifstal la Naiburg. Cum am ajuns acolo ne-am pregătit să ne culcăm. Dar imediat am primit ordin să mergem la Iosifstal. Ajunși aici tragem pe poziție și iarăși ne pregătim de culcare, dar parcă–n bătaie de joc, după ce ne culcăm primim ordin de plecare la Naiburg. Ieșim cu tunurile și mașinile în stradă, le facem plinurile și plecăm la Naiburg.

Miercuri 1 octombrie. Zi întâi

de brumari a sosit și noi tot nu știm nimic cu afurisita noastră de adresă. Avem o zi liniștită, fără aviație și fără artilerie, noaptea a fost încă liniștită, doar greul nostru a ciocănit câte puțin și mitralierele l-au ajutat.

Joi 2 octombrie. A fost o zi calmă. După amiază, pe la orele 2 schimbăm poziția: în dreapta satului, lângă un cimitir. Seara m-am dus să caut niște paie și m-am întâlnit cu Strungaru, din Costești, care ține pe fata lui Froicu - Aglăița și-am stat de vorbă cu el până la o bucată de noapte.

Vineri 3 octombrie. A fost iarăși

zi calmă pentru noi, doar pe seară, o luptă aeriană. În schimb a fost ceva jalnic. La contraatacul ce l-au dat rușii cu tancurile, au ajuns până acolo de ne-au prins 40 de tunuri ale noastre. Noaptea a fost calmă.

Sâmbătă 4 octombrie. Dis de

dimineață primim ordine noi și D-l. Subl. (...) plecase într-un sat mai înainte numit Leinental. Aici bătea mereu artileria lor
mai înainte, dar astăzi n-a bătut deloc. Ne- am săpat noi adăposturi, dar tocmai când am terminat și luam masa de seară, vine D - l căpitan și strigă să lăsăm toate și să ne pregătim de plecare. N-am mai mâncat și imediat am pus în bătaie și am pornit iar la Iosifstal

5 octombrie. De dimineață era

o zi cam noroasă. Pe la orele 9 s-a luat
ceața, a încetat frigul, dar numai ce vedem
9 bombardiere rusești care trec stânga noastră și bombardează satele: Mariental, Iosifstal, Senental și Petrestal în care șezusem noi în ajun.

6 octombrie. A fost o zi calmă din partea inamicului dar în schimb clima foarte chiparată dimineață: brumă, frig mare. Peste zi, vânt destul de rece.

16 octombrie. Dis de dimineață

ne sculăm, pe aceiași lizieră de unde ne găseam încă din ziua de 6. Când a venit sergentul de la divizie cu cea mai mare noutate: s-a împlinit visul. Ne spune că trupele noastre au ocupat satele Dolnic și Tatarca, în jurul cărora, stam de 4 săptămâni. Pentru asta nu puteam crede. Mai târziu însă la ora 11 primim ordin ca să fim gata pentru deplasare. Am servit masa imediat și pe la ora 1, când trupele noastre cele mai înaintate au ajuns în port la Odesa, (...) mereu zi de duminică. Când în toate colțurile acestei noi Românii, nu cred că existe un om care să nu -i mulțumească lui D-zeu pentru marea bunătate ce a avut asupra noastră. Un soare frumos lucește pe cer. Parcă el însuși se bucură de izbânda noastră. Chiar de vineri dimineață, cum au intrat trupele în Odesa s-a și făcut frumos timpul și-i și astăzi la fel ca și ieri. La ora 2 ne pornim mai departe, unde precis nu știm, dar gândul și speranța la D-zeu, înspre Țară, și pe urmă, acasă. Seara am dormit în Vasilevca.

20 octombrie. Ne pornim din

Vasilevca. La ora 2 după amiază am ajuns la Strasburg. Era cu totul schimbat, sat aranjat cu primărie, poliție, străzile curate, case văruite. Nici nu părea căci cu o lună
mai înainte fusese război. Am dormit și noi o noapte mai liniștită.

21 octombrie. Dis de dimineață a venit bădia Mitruță la mine cu Nedelcu. Mi-a părut foarte bine când l-am văzut sănătos și ne-a spus că s-a întâlnit cu Jan. Pe la ora 9 ne-am pornit și noi din Strasburg. La ora 3 după amiză am trecut Nistrul pe la Tiraspol, (...) .

După trecerea Nistrului am
trecut prin Tighina aici am văzut o groază de muniții, de tunuri și de toate armele. Trenurile pe linii fluierau, lumea vorbea românește, parcă am fost înviați din mormânt, nu știam cum să-i mulțumim lui D-zeu. Până seara am ajuns într-un sat, Gârbovăț, sat adevărat românesc. Această noapte am dormit și mai bine. Am avut lumină și chiar cameră foarte bună.

22 octombrie. Ne-am găsit aici,

am luat ceaiul și pe urmă ne-am așezat și noi pe spus povești. A început o ploaie bunicică care a ținut până seara, la ora 4. Pe urmă a încetat. În dimineața zilei de 23 octombrie a început iarăși a ploua și a plouat toată ziua și toată noaptea.

25 octombrie. Ne-am sculat și ne-am pregătit să mergem la defilare (...) în Chișinău în cazarma Reg. 6 grăniceri dar după ce ne-am pregătit totul, a venit ordin dela D-l General să meargă 2 mașini la Caraclia ca să remorce mașinile diviziei. Defilarea a rămas (...) Seara însă am mers la cinema.

Ziua de 26 octombrie. Suntem

tot la Chișinău. Am fost la Episcopie unde am văzut ceva foarte frumos: slujba era făcută de 6 Preoți. La ora 11 ½ a venit D -l Mareșal Antonescu și Maiestatea sa Regina Elena pentru a asista la un Tedeum (parastas). Am fost însoțiți de mai mulți Domni Generali. Era o groaznică nenorocire, aici la Sfânta Catedrală, suferită de pe urma comuniștilor. Clopotele au rămas doar în bună stare, restul a fost distrus. Înăuntru, au dat foc la toate podoabele Sfinte, i-au stricat turla, care acum era în reparații.

Ziua de 27 octombrie. Am fost

în oraș și l-am vizitat și am rămas
impresionat de distrugerile ce le-am văzut. Toate casele unde au locuit evreii sunt arse, în special centru.

Ziua de 28 octombrie. Am fost

iarăși în oraș și mi-am făcut niște fotografii
cu niște camarazi ai mei.

Ziua de 29 octombrie. Ne-am sculat la ora 3 dimineața. Ne-am pregătit tot, la ora 6 am plecat din Chișinău unde eram de 7 zile în cazărmile lui 6 grenadieri. La ora 3 /20, după amiază, am trecut podul peste Prut. Aici m-am întâlnit cu Pancu, care credeam toți că-i mort. Și ceilalți camarazi din Reg. 37 Infanterie. La ora 5 am ajuns în Huși, am căutat la școala Izraelită. Oraș foarte frumos. Mai fusesem în el și când am plecat în Ucraina acum însă l-am văzut mai pe (...) altfel inima.

Ziua de 30 oct. Ne-am sculat de

dimineață la ora 5, la 6 am servit ceaiul și ne-am pregătit de plecare. La ora 7 ½ a venit D-l Căpitan, a primit raportul și pe
urmă ne-am îmbarcat la mașini. După jumătate de oră, la 8 ½ am pornit din Huși, am trecut prin Crasna-Vaslui! Aici era vorba să stăm noaptea zilei de 30, dar imediat a primit D-l Căpitan să mergem direct Roman. Așa că la ora 2 ½ am pornit din Vaslui. La ora 8 fix am fost în fața Diviziei, la Roman. După vreo jumătate de oră a venit din cartiruire D-l Sublocotinent și imediat am mers la locul destinat. Localul Clerului Bisericesc Armenesc. Am stat această noapte la a doua zi de dimineață.

Ziua de 31 oct. 1941. Ne-am

sculat la ora 8 fiincă oameni toți erau bonlavi din ajun. Cauza era a fumului de la eșapament, care, din cauza noroiului, se ridica în mașini. La ora 9 am servit ceaiul și la 9 /2 D-l Căpitan a primit raportul.

Mărturisiri din perioada comunistă-portrete, eseuri şi schiţe (15)

Gheorghe Bâgu

MIHAI MIHĂILEANU

Ce vremuri grele, ce vremuri de caznă și de restriște, ce vremuri au fost acelea de după al II-lea război mondial, în special perioada 1945 – 1949. Câtă foamete, câtă nedreptate și câtă umilință a putut suporta bietul popor român. Pe lângă toate maltratările, chinurile și dezumanizările făcute de către comuniști s- a abătut asupra noastră și o secetă fără precedent. În Moldova, după ce a fost călcată în întregime de tăvălugul războiului, timp de aproape doi ani de zile, n-a căzut nici un strop de ploaie și nu s-a făcut nici un fel de recoltă. Ocupația rusească nu cunoștea îndurare. Flămândă dar glorioasă, una spunea și alta făcea; se laudă că ne ajută dezinteresat și în realitate ne lua totul fără milă și interesată de a -și hrăni trupele ce staționau pe teritoriul țării noastre și toate acestea în baza despăgubirilor de război, pe care eram
obligați să le plătim. Cum încercam în modul cel mai discret, mai atent, mai diplomatic și mai politicos să arătăm că nu avem, că ne-a sărăcit războiul, că ne-a ars seceta, că răbdăm de foame, ni se închidea gura, spunându-ne: „ce-ați căutat până la Volga?”
Nu mai spunea nimeni nici o vorbă și mureau copii și pe capete, iar învingătorul nu cuoștea decât „davai, davai” și vorba românului „de unde n-ai, de unde ai, din pământ din piatră seacă, trebuie să dai” ș-apoi tot românul cu umorul său negru care-l caracterizează, zicea încet „davai ceas, davai soție, harașo tovărășie”. Peste tot se extindea o atmosferă sumbră și cenușie, peste tot tronau lipsurile, mizeria, păduchii și nesiguranța zilei de mâine, peste tot amar, amar și jale.
Armata, mândria țării, întoarsă
de pe front unde a luptat cu vitejie și unde a lăsat pe pământ străin, peste o jumătate
de milion de suflete, ajunsă în țară, a fost degradată, demobilizată și considerată necobeligerantă. Ofițerii educați în licee militare și în continuare instruiți în școlile de ofițeri care au luptat cu dăruire prin stepele rusești, apoi prin Ungaria și Tatra, unii dintre ei fiind răniți de două ori și chiar de trei ori, au fost îndepărtați din cadrul armatei ca dușmani ai poporului și înlocuiți cu tot felul de oameni fără ocupație și fără meserie, recrutați din drojdia mahalalelor și de prin gunoaiele satelor. În aparatul administrativ și de stat se făceau comprimări și epurări masive. Locul oamenilor ce au muncit zeci de ani cu competență și devotament a fost luat de semidocți, de ignoranți, leneși și profitori. Era frecvent răspunsul spus cu o jumătate de gură: „sunt comprimat”. Aproape întotdeauna bietul om, fără să -și dea seama se prezenta drept comprimat. Te uitai la el și-l vedeai întreg!
Se întorsese totul cu spatele la
cinste și la dragoste de neam, se transformase totul în haos și jaf. Populația era posomorâtă, flămândă, prost îmbrăcată și incapabilă să iasă din acest marasm îngrozitor. Stăpânii erau rușii și ajutoarele lor, comuniști, cetățeni români. Ei afișau lozinci și slogane prin care zeificau pe Stalin și cântau osanele poporului rus care ne-a eliberat și ne-a adus fericirea și democrația. Ne găseam într-o decădere fără margini, în timp ce comuniștii căutau să ne convingă că trăim bine, că niciodată n-a fost mai bine, că nivelul de trai a crescut cum n-a mai fost în Țara Românească. Peste tot era negru și ei afirmau și susțineau că este alb.
În această mlaștină a deznădejdii erau și o serie de membri de partid, în general străini de neamul nostru, care o ducea binișor, dacă nu chiar bine. Ei, sfidându-ne, treceau înainte călcând în picioare tot ce este omenie. În societatea aceasta de hapsâni fără de legi și fără de Dumnezeu, în special în elita acestei faune hrăpărețe și pestrițe, începuseră să se infiltreze și să-și facă loc și ai noștri, dornici de îmbogățire fără muncă și încă
destul de mulți, dintre cei fără conștiință și fără simțul măsurii. Unul dintre aceștia a fost și tovarășul Mihai care se lupta să penetreze bazându-se pe socrul său, fost comunist ilegalist și în prezent răsfățatul Anei Pauker și al lui Gheorghiu -Dej.
Mihai Mihăileanu nu fusese
niciodată tovarăș și nici nu prea auzise el de comunism și nici de bolșevism. A venit în București în timpul războiului, la vârsta de 17 ani, după ce terminase o școală de meserii de patru ani din orașul Mizil, și s-a angajat ca ajutor de electrician la S.T.B. (Societatea de Tramvaie București). Mătușa Ana, setebistă veche, soția lui moș Vasile, comunistul ilegalist, l-a rugat să vină la ea acasă să-i repare prizele de la lumina electrică. Ileana, o fată frumoasă și comunicativă, fiica mătușii Ana, absolventă a liceului comercial și funcționară la „Cartea Românească”, cum l-a văzut pe Mihai, s-a îndrăgostit de el. El era un flăcău drăguț, nu prea înalt, dezghețat, cu ochii negri și ageri, cu păr ondulat, totdeauna îngrijit îmbrăcat, pedant, îndrăzneț și foarte agreabil.
Dintr-un început, dragoste mare între Mihai și Ileana, dragoste ce s-a terminat în timp record cu nuntă, ginerele neavând împlinită vârsta de 19 ani. La nuntă a participat și moș Vasile care a primit o permisie pe o săptămână de la penitenciarul Jilava pentru a participa la nunta fetei (așa era închisoarea pe timpul burgheziei). Nu s-a bucurat prea mult Mihai de luna de miere că a fost luat în armată, la școala de subofițeri rezervă, unde a făcut instrucție de război. N-a trecut mult și a venit și ziua de 23 august, ziua cea mare, ziua așteptată de toți. Moș Vasile a fost pus în libertate și repus în toate drepturile. I s-a plătit leafa din 1933 până în 1944, i s-au dat atâția bani încât i-a adus într-un sac acasă. Și el și mătușa Ana s-au speriat de ce a dat peste ei și de faptul că au devenit peste noapte milionari. Nu erau hotărâți unde și în ce să-și investească banii. A cumpărat un loc de pășunat, apoi a cumpărat șase vaci cu lapte. Le mulgea Mihai de două ori pe zi, mai adăuga câte o
găleată de apă, fapt ce o deranja mult pe mătușa Ana, însă el n-o băga în seamă și-și continua activitatea de mic fermier, ce producea și valorifica lapte pe piața bucureșteană. Treabă bună, bănoasă și destul de îmbelșugată, care a mers bine până când moneda a început să se devalorizeze într-un ritm nebănuit. Mihai nu mai reușea să facă față nutrețului al cărui preț creștea de la o zi la alta, a scumpit și el laptele, dar nu mai reușea să acopere cheltuielile. Vorba românului: „ce lua pe pere da pe mere”, adică ce realiza prin vânzarea laptelui dădea pe fân și pe tărâțe și tot nu-i ajungea. Mergând din rău în mai rău, a fost nevoit să vândă vacile și pământul și să treacă la meseria lui. Dar cum putea el să treacă ajutor de electrician după ce fusese fermier care-și permitea aproape tot ce-și dorea și cum putea el să treacă ca muncitor când socrul său era membru în Comitetul Central. Așa că după ce a pierdut toți banii a apelat la moș Vasile să-i găsească un serviciu corespunzător. S-a tot opus moșul și l-a tot îndemnat să treacă la meseria de bază, dar el n-a acceptat sub nici un motiv. Vrând- nevrând, după multă chibzuială, consultări și tatonări l-a plasat pe un post de desenator tehnic. Aici a dat din colț în colț nereușind să facă această muncă. În loc să deseneze la planșă el ungea tot cu tuș și strica și colilele Ciocan care erau destul de scumpe. S-a tot gândit și iar s-a gândit, s-a tot plâns că această treabă nu este pentru dânsul și că le este capabil și că dorește mult să devină inginer. Socrul său poate să-i facă și acest mic serviciu. Împins de către toți din familie a tot umblat bătrânul pe la toți demnitarii și pe la toți rectorii ca până la urmă să-l vadă student, intrat de-a dreptul în anul III. Ce, zicea Mihai, alții într-o săptămână și-au terminat și liceul și facultatea și pe mine m-a înscris în anul III? Era foarte încrezător în puterile sale. Totuși a început anul III, a perseverat, a terminat Politehnica și a ieșit inginer. Nu s- a mulțumit cu titlul de inginer, a dorit să fie ofițer inginer, așa că de la gradul de sergent a trecut direct la cel de maior. În
cele din urmă a pretins să fie profesor la Academia Militară, afirmând că el cunoaște instrucția de război, mai mult ca oricare din academie. Până la urmă a ajuns și profesor dar n-a rezistat decât un an fiind îndepărtat ca necorespunzător. De aici, a fost transferat la C.S.P. (Consiliul de Stat al Planificării) unde a fost avansat la gradul de colonel și unde a lucrat mulți ani. Cu ce s-a ocupat și ce a planificat este greu de spus. A pierdut și el timpul ca majoritatea din C.S.P. Fiind sus pus a pretins o locuință corespunzătoare, deși la moș Vasile stătea destul de bine. El considera că nu poate trăi la mahala. I s-a repartizat o locuință naționalizată de pe strada Sandu Aldea, destul de mare și de frumoasă dar a refuzat-o. Solicita o locuință corespunzătoare funcției, gradului, muncii istovitoare pe care o depusese el, fost profesor universitar. I s-a dat o vilă pe Calea Dorobanți, în care a acceptat să se mute dar nu a avut mobila necesară. S-a plâns lui moș Vasile și la partid a arătat în ce situație disperată se găsește, că nu are unde pune capul, unde să se odihnească și nici unde să muncească și să -și crească copii. Situație într-adevăr disperată și rezolvată cu multă pricepere de către partid. Partidul face, știe și rezolvă totul. L-a trimis pe moș Vasile însoțit de trei securiști cu un camion la Brașov, la un preot acasă, cu scopul de a-i confisca toată mobila, care ziceau ei, a fost făcută prin asuprirea poporului. Zis și făcut așa cum a zis și Lenin „jefuiți jefuitorii, pace bordeielor și război palatelor”. S-a deplasat moș Vasile și i-a ridicat bietului om toată munca de o viață.
Povestea moș Vasile: „Să-l fi auzit cum ne blestema și cum zicea că și copiii noștri să aibă parte de atâta nedreptate. El spunea, el auzea, fiindcă preoții totdeauna au supt sudoarea poporului și totdeauna au profitat de un trai bun.” Să doarmă pe jos că și noi am dormit!
În cele din urmă Mihai s-a
plictisit de actuala soție și îi cam fugeau ochii după altele mai tinere și mai
frumoase, cum în zeflemea zicea el: „văd câte una tare îndemânoasă”. De aici tot felul de discuții și de certuri în casă, tot felul de suspiciuni și neajunsuri, dar el dădea înainte, tot într-un mod inteligent:
„ce-i frumos place tuturor”. Mătușa Ana plângea, moș Vasile ofta, Ileana amenința cu divorțul, copii erau deprimați și derutați, iar el nu cunoștea decât „ce-i frumos place tuturor”.
În vara anului 1979 se afla în
concediu la Vatra Dornei și având loc un meci de fotbal internațional la București s- a hotărât să plece și să vadă „lupta pe viu”.
Și-a luat soția și nepotul, i-a urcat în automobil și au plecat în viteza cea mai mare către București pentru a fi prezenți la meci. Prin apropiere de Bacău, în viteza cu care înaintau, au fost furați de o mică denivelare de șosea și aruncați într - un pom. Mihai a murit pe loc, intrându-i o spiță de la volan în inimă, iar Ileana a mai trăit două-trei ore, timp în care striga și ruga pe toți să aibă grijă de copil (nepotul lor). Singurul care a scăpat a fost nepoțelul care pe atunci avea vreo patru ani. I -au înhumat la Ghencea pe amândoi într-o singură groapă.
Dumnezeu să-i ierte și să-i
odihnească!

CALUL PUIU SAU ALEGERI SINDICALE

Într-o schiță intitulată „Pățaniile lui Puiu”, citită mai de mult în revista România Literară, se descria viața unui cal. Îl prezintă mânz neastâmpărat, pe urmă cal ce trudește biciuit de stăpântul Drâmbu, ca mai târziu, printr-o întâmplare fericită să devină buiestraș la hipodromul din Ploiești, unde câștiga premii după premii și în final a sfârșit la un abator unde este transformat în salam.
Noi vrem să-l prezentăm pe
calul Puiu al nostru, cal ce-și sfârșește viața la o păstrăvărie. Faptele s-au petrecut de mult, în plină eră stalinistă, pe când lucrările de exploatare minieră (sonde,
mine, puțuri) se aprovizionau cu mijloace
hipo.
Dintr-un început, în câteva cuvinte, consider util să reamintesc cum se lucra pe vremea aceea în cadrul cercetărilor geologice. În București exista Comitetul Geologic, care avea în subordine următoarele institute și întreprinderi: Institutul Geologic, Intreprinderea de prospecțiuni și Laboratoare și Întreprinderea de Exploatări Miniere (ISEM). Intreprinderea de Exploatări Miniere avea șantiere răspândite în toată țara și cerceta până la stabilirea de rezerve: cărbuni, minereuri feroase și minereuri neferoase, hidrocarburi, roci utile, roci decorative etc.
Lucrările de teren erau conduse de un șef de șantier ajutat de un geolog și de un contabil. Mai exista și un administrator, o magazie cu personalul respectiv, vizitii, manipulanți care alături de sondori și mineri contribuiau la punerea în valoare a noii substanțe de minerale utile. Toți munceau departe de familii, cazați prin sate prin barăci izolate, la distanțe mari de ultimele așezări omenești.
Din locurile până unde se putea
ajunge cu mașina până la punctele de lucru, transportul se făcea cu cai sau cu măgari.
În toamna anului 1957 ne
găseam la Dărăbani, orășel situat pe malul Prutului, în județul Botoșani, având ca obiectiv cercetarea formațiunilor tectonice din nordul Moldovei în vederea descoperirii unor eventuale zăcăminte de sulf similare cu cele din Polonia și Ucraina.
Exploararea se făcea cu foraje de adâncime medie, amplasate pe două profile paralele între râurile Prut și Siret. Colectivul de muncitori din șantierul Dărăbani avea o organizație de bază PCR precum și organizația sindicală.
Într-o duminică însorită din acea toamnă a anului 1957, ne-am adunat toți la sediul șantierului, într-o casă părăsită încă din timpul războiului și reamenajată de
noi, la o ședință de sindicat pentru a alege un nou președinte.
La această ședință au venit delegați din partea Comitetului Geologic (forul tutelar), un delegat din partea Întreprinderii de Exploatări Miniere, primul secretar P.C.R. al raionului Dărăbani, un delegat al regionalei de partid Suceava și invitați de la alte șantiere. Ședința a început în jurul orei zece și au vorbit șeful șantierului, secretarul organizației de bază a șantierului, delegatul centralei ISEM, primul secretar al raionului Dărăbani și alții. Toți au explicat ce mare importanță au alegerile sindicale, ne-au vorbit despre planul în lucrările de cercetare și realizarea lui, apoi ne-au indicat să alegem pe cel mai bun și mai destoinic dintre cei mai buni. Așa am procedat.
După alegeri, delegatul ISEM București, în persoana tovarășului Pitiș Alexandru, ne-a întrebat ce necazuri avem și ce ajutor solicităm de la Centrală. N -a răspuns nimeni. Atunci el perseverează și insistă:
- Cum tovarăși, vă merge treaba așa de bine? Cum, n-aveți nevoie de nimic? N-aveți necazuri?
Toți privesc în jos și nu îndrăznesc să vorbească.
- Măi tovarăși, reia Pitiș,
d-apoi ne cunoaștem bine, facem parte din aceeași întreprindere, n-avem nimic de ascuns, trebuie să arătăm lucrurile pe față, eu nu cred că nu aveți nevoie de nimic, eu nu cred că vă merge treaba așa de bine și iar ne îndemnă să luăm cuvântul. Toți tac și privesc în jos. Ei știau, adică erau convinși, că ori vorbesc ori nu, tot la același rezultat ajung, așa că mai bine tac. În cele din urmă ridică mâna Boroșova, administratorului șantierului și zice:
- Tovarăși, vă rog să-mi permiteți, am așteptat pe alții care cunosc mai bine problema să o arate, dar dacă am văzut că ei nu vorbesc și încearcă să ascundă realitatea, atunci m-am hotărât să
o prezint eu. Tovarăși, cu adresa nr. ... din septembrie 1956 s-a expediat de la șantierul ISEM Moldova Nouă, din Banat, către șantierul ISEM Dărăbani, din nordul Moldovei, calul Puiu. Ei bine, tovarăși, trebuie să știți că de două luni Puiu mănâncă, mănâncă și nu produce fiincă o mână dușmănoasă l-a înțepat în chișiță cu o furcă ... Ei bine tovarăși??
Sare ca ars șeful șantierului și cere
cuvântul:
- Tovarăși, cunosc problema calului Puiu, este în atenția mea, bănuim pe vizitiul Babliuc și în prezent facem cercetări serioase să depistăm pe vinovat și să-l pedepsit conform legii.
Indignat peste măsură, cere
cuvântul Badea Chelu, secretarul organizației de bază și cu glas tare, răstit și convingător, strigă:
- Ați văzut tovarăși, de ce nu merge treaba la Dărăbani? Nu merge pentru că o mână dușmănoasă l-a înțepat în chișiță pe calul Puiu, este dureros, dar asta este situația; el stă, stă, mănâncă și nu produce.
Cere cuvântul noul ales ca președinte al organizației sindicale, tovarășul Boțoacă Manolache, care și el, destul de convingător, spune:
- Se-ngroașă treaba tovarăși.
Se-ngroașă, cunosc de mult întâmplarea cu Puiu și vă promit solemn că o să ajut conducerea să pună mâna pe făptaș, să -l prindem și să-l pedepsim exemplar.
Ia cuvântul și tovarășul Ghinea
Gheorghe, secretarul de partid al raionului
Dărăbani.
- Bine tovarăși, noi lucrăm împreună, ne vedem zilnic, ne analizăm munca săptămânal și dumneavoastră nu mi-ați spus nimic de calul Puiu? Halal! Este posibil? O să vedem noi pe unde scoatem cămașa, dar vă promit că bine n-o să fie. Se înscrie la cuvânt și delegatul Comitetului Geologic:
- Tovarăși, am aflat astăzi, cu multă întristare de bestiala rea credință cu Puiu. Vă promit și-mi iau angajamentul să vă ajut la deconspirarea criminalului.
Cum după toate ședințele, seara, se obișnuia să ne întâlnim, toți factorii de răspundere, adică toți delegații, conducerea șantierului și președintele nou ales, la un spriț, eu n-am de lucru și spun:
- Ascultați, m-ați înnebunit cu
Puiu, toți n-ați vorbit decât de calul Puiu, că l-a înțepat în chișiță, că doarme, că mănâncă și nu produce, că există între noi mâini dușmănoase, și tot calul Puiu și iar calul Puiu. Toți cei treziți ca dintr-un somn, încep să râdă și să se amuze și să -mi dea dreptate, iar până la urmă tot glumind, mă botează pe mine Puiu, pe mine care nu cerusem cuvântul.
A trecut ședința, delegații au plecat, ne-am reluat lucrul și nu după mult timp calul Puiu s-a înzdrăvenit și a fost pus la ham, dar el se obișnuise cu chiulul, cu statul, cu traiul bun:
- Hai Puiule, hai! Hai!
Urnește-te! Îl bat, îl înțeapă, el nimic, în loc să tragă înainte el dă înapoi. Hai și iar hai, bate-l, strunește-l, rupe-i zăbala, el nimic, tot dă înapoi.
- Atunci șeful șantierului dă
dispoziție:
- Bateți-l până o să pornească, până n-o mai da înapoi! Ori crapă, ori trage la ham. Și acum lăsați-l pe Badea Chelu, secretarul organizației de bază, să arate ce poate când este vorba de bătaie ... Este un priceput, este un suflet ales ... Pune mâna pe un par cu care-l lovește pe bietul Puiu de răsuna tot Dărăbaniul. Puiu se încăpățânează și tot dă înapoi, iar Badea Chelu a transpirat. Asistând la toate acestea un maistru sondor are o idee:
- Aduceți tractorul și cu un lanț legați-l de gât de tractor și să vedem, n-o să meargă? L-au legat de tractor și
când acesta a pornit, l-a smucit și vrând- nevrând, a luat-o din loc cu toate tărăgâile după el și până la sonde nu s-a mai oprit.
A doua zi Puiu nu merge. Îl leagă de tractor și imediat pornește la trap în direcția sonde. A treia zi s-a procedat la fel, încât nu după mult timp nu-l mai legau, era suficient să audă zgomotul de pornire al tractorului, că o și lua din loc.
Și așa s-au scurs anii. Puiu a
devenit blând, ascultător, harnic și cuminte. Ne-a însoțit și ajutat în muncă în munții Dadu-Cârlibaba, după alți vrei trei ani am ajuns cu el la Sadova-Câmpulung și după alți trei la Delnița-Fundu Moldovei.
În poiana Delinița, în cadrul
sediului șantierului, i se făcuse o polată în curtea atelierului de sudură și acolo își ducea viața singur, îmbătrânit și lipsit de putere. Era neputincios. Vara stătea toată ziua la soare cu ochii închiși sau îi deschidea rar și rămânea cu ei întredeschiși și nemișcați zile întregi.
În situația aceasta s-a cerut avizul Centralei ISEM pentru a hotărâ soarta calului Puiu. S-a deplasat un inspector administrativ de la București până la Delnița, a constatat neputința și bătrânețea calului și a hotărât să fie sacrificat. L-am urcat într-un camion și cu un delegat a fost expediat la Suceava de unde a primit aprobarea de a-l preda la păstrăvăria de la Valea Putnei, unde a și fost lăsat.
Noi ne-am făcut următoarea
socoteală: drumul inspectorului administrativ de la București la Delnița – circa 1000 lei, transportul lui Puiu de la Delnița la Suceava și de la Suceava la Valea Putnei peste 2000 lei, încât pentru a recupera cheltuielile am pretins pe cal
3000 de lei. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg; am primit pe bietul Puiu o chitanță care reprezenta suma de 112 lei. Așa este la păstrăvărie, nu ca la mezelărie, vorba aceea: „ce are apa Siretului cu postul Sânt Petrului”.
Ce aveau alegerile de sindicat cu calul Puiu?!

Toponimie botoşăneană (5)

Tatiana Rachieru

STRĂZI A CĂROR NUME ARATĂ O ANUMITĂ

POZIȚIE SOCIALĂ

Până către mijlocul secolului al XX-lea este cunoscut faptul că în orașe țiganii, cerșetorii, săracii locuiau într-un cartier anume. Aceste cartiere erau numite după locuitorii lor (Țigănimii, Calicimii).
Transformările economice,
politice și sociale au adus cu sine dispariția unor astfel de cartiere. Numele lor topice s- au transmis însă și dacă astăzi ele mai există în vorbirea vie a populației orașului, nu mai reflectă o stare de lucruri actuale, ci una trecută.
Strada Calicimii (1869,
R.st.c.975, VII). Numele străzii amintește de săracii, cerșetorii, infirmii care locuiau aici. La 17 iulie 1817 „Panaite ... vinde epitropilor Sfîntului Ilie o casă cu locul ei în Calicime, pe locul domnesc”1. În 1892 aflăm din documente de Mahalaua Calicimii: „am vândut de veci una căsuță cu locul ei și situată în orașul Botoșani disp.4 Mahalaua Calicimii” (Trib.Bot.1170). Din 1911 strada va fi numită strada Dreptății „... proprietatea noastră situată în orașul Botoșani strada Dreptății fostă stradă Calicimii” (Trib.Bot.91). Și astăzi acea parte a orașului este numită de populație În Calicime2.
Strada Pălmașului (1942,
I.c.h.p.289).
Strada Țigănimii (1869, R.st.c.975, VII).
Printre mahalalele menționate de N. Iorga în Inscripții botoșănene, este și Mahalaua Țigăniile, mențională la 1757. Este vorba de mahalaua în care locuiau țiganii. În 835 aflăm de Ulița Țigănimii:
„... casele lui Bolfosu erau în Ulița
Țigănimii”3. În 1869 strada Țigănimii e
atestată în documente.

STRĂZI A CĂROR NUME ARATĂ

NATURA TERENULUI

Strada Humăriei (1869

R.st.c.1003, VII). Huma este numele popular al unor roci argiloase moi, întrebuințate la spoitul caselor (DLRM). Fiind situată pe un pământ argilos, strada înainte de a fi pavată era greu accesibilă, mai ales pe timp ploios. Strada este situată spre periferia orașului și astăzi poartă același nume. La capătul ei se află un loc de unde locuitorii din împrejurime scot argila necesară spoitului caselor, loc care e numit In Humării sau În Lutării4.

Numele mai apare și în toponimia
județului Botoșani: Humăria Mică și

Humăria Mare (Bot.)5

Strada Năsîpăriei (1869, R.st.c.1005, VII). În Moldova toponimicul apare sub aceeași formă dialectală: dealul Năsîpăriei (Dor), Năsîpăria (Dor, Is). În alte regiuni toponimicul apare sub forma: Piscul Nisipului (Olt), Valea Nisipului (Cpi, RîV)6. Cele mai multe locuri numite astfel se află acolo unde prezența nisipului constituie un contrast față de aspectul obișnuit al terenului. Deci o particularitate caracteristică, aptă de a atrage atenția oamenilor. Locuitorii numesc acea parte a orașului Botoșani unde se află strada Năsîpăriei, În Năsîpării sau Năs*păria7. Astăzi strada e numită strada Sălciilor.

NUME DE STRĂZI ÎN LEGĂTURĂ CU TERMINOLOGIA MILITARĂ

Strada Arcașilor (1899, Pl.t.Bot.). Strada Călărașilor (1899,
Pl.t.Bot.).
Strada Doboșerilor (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Dorobani (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Grănicerilor (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Pandurilor (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Roșiori (1899, Pl.t.Bot.). Strada Spătari (1942 Pl.t.Bot.). Strada Stegari (1942, I.c.h.p.155). Strada Tunari (1942, I.c.h.p.220).

STRĂZI A CĂROR NUME INDICĂ O CARACTERISTICĂ

Strada Lină (1899, Pl.t.Bot.). Strada Mică (1877, I.c.h.p. 31). Strada Nouă (1869, R.s.t.c.174,
VII).
Strada Rotundă (1878, I.c.h.p.21). Strada Scurtă (1888, I.c.h.p.47). Strada Strîmbă (1878, I.c.h.p.63). Strada Zeg-Zac (1911,
Trib.Bot.443).
Strada Mare (1869, P.c.h.p.63).
Ulița Mergătoare (1872, Trib.Bot.196).

ST RĂZI A CĂROR NUME INDICĂ

LOCALIZAREA LOR

Strada Extremitației (1899, Pl.t.Bot.)

Strada de Sus (1878. I.c.h.p.17) Strada de Jos (1911, Trib.Bot.48) Mahalaua cea de Sus, pomenită în

documente la 1805: „... aici în Mahalaua

cea de Sus, pe moșia Sfinților

Arhanghili”8.
Strada Fabricelor (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Grădinilor (1888, R.s.t.c.922, VI).
Strada Industriei (1878, I.c.h.p.l0).
Strada Libertății (1899, Pl.t.Bot.;
1969, S.G.C.).
Strada Livezilor (1969, S.G.C.
fostă strada Berthelot).
Strada Lucrătorilor (1899, Pl.t.Bot.)
Strada Luptelor (1878, R.s.t.c.).
Strada Păcii (1969, S.G.C.).
Strada Progresului (1969, S.G.C.). Strada Poporului (1899, Pl.t.Bot.). Strada Speranței (1969, S.G.C.). Strada Victoriei (1969, S.G.C.). Strada Viitorului (1969, S.G.C.). Strada Vînătorilor (1899,
Pl.t.Bot.; 1969, S.G.C.).

ST RĂZI CE POART Ă DE NUMIRI

DIVERSE

Strada Austrului (1969, S.G.C.). Calea Națională (1895,
R.s.t.c.68,II; 1969, S.G.C.). În perioada
regulamentară s-a hotărît construirea drumului care, de la Mihăileni duce prin Botoșani, Iași, Tecuci la Galați. Pînă la
1848 drumul a fost transformat în șosea9.
Porțiunea acestei șosele care trece prin orașul Botoșani, este numită Calea Națională și constituie artera principală a orașului.

ST RĂZI CE POART Ă DE NUMIRI

GENERALE

Strada Armoniei (1969, S.G.C.). Strada Comerțului (1878,
I.c.h.p.69).
Strada Contribuției (1878, I.c.h.p.72).
Strada Dreptății (1899, Pl.t.Bot.;
1969, S.G.C.).
Strada Eroilor (1969, S.G.C. fosta
stradă Vasile Roaită)
Strada Eternității (1942, I.c.h.p.232).
Strada Codrului (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Copoului10 (1869,
R.st.c.1034,VII).
Strada Crîng (1899, Pl.t.Bot.). Strada Fulgerului (1899,
Pl.t.Bot.).
Strada Furtuna (1899, Pl.t.Bot.;
1969, S.G.C.).
Strada Hîrtopanului (1869, R.s.t.c.768,V).
Strada Hîrtoapelor (1899, Pl.t.Bot.).
Strada Izvoarelor (1969, S.G.C.).
Strada Luceafărului (1969, S.G.C.).
Strada Luminei (1969, S.G.C.). Strada Luna (1899, Pl.t.Bot.). Strada Miorița (1942, I.c.h.p.272;
1969, S.G.C.).
Strada Movila (1899, Pl.t.Bot.). Strada Muncel (1899, Pl.t.Bot.). Strada Parcul Tineretului (1969,
S.G.C.).
Strada Păcii (1969, S.G.C.). Strada Pîrîului (1899, Pl.t.Bot.). Strada Răsăritului (1969, S.G.C.). Strada Rondului (1899, Pl.t.Bot.). Strada Soare (1899, Pl.t.Bot.). Strada Verde (1888, I.c.h.p.43). Strada Vîlcelei (1969. S.G.C.). Strada Zefirului (1969, S.G.C.
fostă strada I.Adrian).
Strada Zorilor (1969, S.G.C.).

CIM IT IRE LE ORAȘUL UI

B OTOȘANI

Cimitirul Armean Cimitirul Catolic Cimitirul Eternitatea Cimitirul Evreilor Cimitirul Lipovenesc Cimitirul Pacea.

PIEȚ E ALE ORAȘUL UI

B OTOȘANI

Dintr-un uric al lui Petru Șchiopu dat la Iași la 8 ianuarie 1576, adresat neguțătorilor din Liov în privința iarmaroacelor din Moldova, aflăm că la Botoșani se afla „cel mai vechi iarmaroc” din această parte a țării.11
Faptul era explicabil deoarece

Botoșaniul, după cum am mai arătat, se afla în apropierea unor mari drumuri comerciale. Din vremuri vechi, deci există în Botoșani un loc pe care se adunau negustorii în zilele de iarmaroc. La 4 mai

1776, Grigore Alexandru Ghica dă un
hrisov cu privire la Piața târgului Botoșani,
loc „hotărît cu pietre” și care devine
„slobod și fără pricină”12.

TÎRGUL FĂINII

Din vremuri de demult se făcea în Botoșani un intens negoț de făină. Partea orașului unde se făcea acest negoț era numit Tîrgul Făinii și acesta este cea mai
veche piață menționată în documentele orașului.13
În aceeași parte a orașului, printre dughenile negustorilor care vindeau făina, mai erau amenajate și alte dughene. Orașul dezvoltîndu-se, comerțul cu făina devenind mai intens, pe 1720 s-a mutat Tîrgul Făinii în deal „lîngă țintirimul Bisericii Albe”.

TÎRGUL VECHI

După mutarea Tîrgului Făinii în deal, vechea piață se va numi Tîrgul Vechi. Mahalaua Tîrgului Vechi este pomenită în documente pe la 178414 și mai tîrziu în
1820:
„Neculai Gheorghiu ... din Bucovina are dugheană în Mahalaua Tîrgului Vechi”. Strada Tîrgului Vechi o găsim în documente la 1869 (R.s.t.c.972, VII).
Din 1891 locul unde era Tîrgul

Vechi se va numi Piața Veche

(I.c.h.p.VIII).

TÎRGUL CAILOR

Printre vechile tîrguri ale orașului

Botoșani se numără și Tîrgul Cailor. Din

1779 este menționată existența lui.15
Aici trebuie să se fi făcut tranzacțiile între crescătorii de cai moldovenești și cumpărătorii din Podolia.

TÎRGUL NOU

După cum am arătat Tîrgul Făinii se va muta în 1720 în deal. Noua piață formată aici va purta numele de Tîrgul Nou. Mahalaua Tîrgului Nou apare în documente la 1779.
„Chirilă Ilie născut în Botoșani are
dugheană în Mahalaua Tîrgului Nou.
Breasla: cizmar”.16
La 26 octombrie 1825 „starostele Ioniță Popa hotărăște împreună cu toată breasla loc pentru casa Dobriței, văduva lui Teodor Razu, în Mahalaua Tîrgului Nou”.17
Strada Tîrgului Nou este menționată pentru prima oară în 1868 (R.st.c. 964, VII).

TÎRGUL VITELOR

Aceasta este piața în care se fac vînzări și cumpărări de vite. Ea se află situată în apropierea barierei Răchiți, iar existența ei este menționată în 1834.18
Strada Tîrgul Vitelor apare în documente la 1869 (R.st.c.1002, VII). Piața aceasta de vite și furaje se mai numește și Obor.
În 1942 se întocmește un plan al
Oborului comunal (I.c.h.p.232) care este de fapt vechea piață ce era numită cîndva Tîrgul Vitelor.

PIAȚA BRAȘOVENIEI

Pentru a beneficia de privilegiul de a-și plăti direct visteriei contribuția și de a fi apărați de răspunderile organelor de percepție, negustorii străini erau organizați în bresle pe specialitate sau pe naționalitate.19
Brașovenii, negustorii cu marfă de
Brașov, își aveau nu numai breasla lor în Botoșani, dar și un loc anume, o piață unde își desfăceau mărfurile.
Existența acestei piețe ne este
atestată documentar în 1878 (I.c.h. p.12).
În 1889 întîlnim și strada cu acest
nume (I.c.h. p.32).

LIPSCANIA

Lipscania este derivat din cuvîntul Lipsca (Leipzig). Lipscănia înseamnă marfă vîndură de lipscani, adică manufactură, totodată, și locul unde lipscanii își desfăceau marfa. Lipscanii vindeau materiale de modă veche ca: pînza muscălească, voal, stambă. Se ducea adesea și prin Turcia, Asia Mică, Brusa și Damasc, de unde aduceau cu mare greutate mărfuri turcești, pe care apoi le vindeau la prețuri fantastice boierilor.20
Lipscani existau și în Botoșani.
Aceasta o aflăm dintr-o statistică a tuturor supușilor străini făcută în 1820: „Ioan Hagienciu, bulgar, născut în Botoșani în Mahalaua Vrăbieni, breasla: se neguțitorește cu marfă turcească de Lipsca”.21
Strada Lipscănia este atestată
documentar la 1878.

PIAȚA PESCĂRIEI

Piața aceasta se afla pe locul actualului centru al orașului. Numele însuși ne spune că este vorba de piața în care se vindeau cu exclusivitate produse de
pescărie. Mențiunea în documente este făcută în 1890 (I.c.h. p.28).

PIAȚA SFÎNTUL GHEORGHE Această piață este situată în

centrul orașului, aproape de biserica cu același nume, se vînd aici legume, fructe, lactate. Aici s-a construit prima hală de carne din orașul Botoșani, de către boierul Gh.Hasnaș.
Piața este menționată în
documente la 1898 (I.c.h.p.490), iar strada ce trece pe lîngă această piață era numită strada Halelor Noi (1912, I.c.h. p.317).

PIAȚA DE BIRJI

Menționată în documente la 1837 (I.c.h.449). Piața era numită astfel deoarece aici staționau birjele, vechile trăsuri ale orașului.
Pe lîngă aceste piețe a căror
existență este legată de realitatea comercială a orașului, mai există piețe în sens de „loc public, larg și descoperit, înconjurat de clădiri sau de plantații, amenajat în interiorul unei localități pentru o înfrumuseța”. (D.L.R.M.)

Piața Carol I (1899, Pl.t.Bot.).

Piața Ferdinand (1919, I.c.h.p.402).

Piața Poștei (1969, S.G.C.). Piața Republicii (1969, S.G.C.). Piața 1907 (1969, S.G.C.).

AL TE T OPONIM ICE DIN B OT OȘANI

Paragraful de față cuprinde analiza numelor topice din Botoșani, impuse în mod neoficial, date de populație diferitelor locuri și culese pe bază de anchetă directă. Mai sînt analizate numiri geografice ale formelor de relief, ape, privind orașul Botoșani. Numele informatorului, în cazul anchetelor directe, va fi indicată în dreptul fiecărei toponimice.

CACAINA: „pîrîu, iese din orașul

Botoșani și pe moșia Zăicești, se unește cu Dresleuca și se varsă în iezerul Dracșani”22

„Cacaina: așa sună cel puțin în unele
cazuri numele topic Căcaina
(Bot.Brl.Dr.Iaș.Pt.). Modificarea este efectul unui act de voință din partea subiectelor vorbitoare, care au simțit nevoia să uite originea urîtă a numirii ... Toate locurile în discuție sunt ape care au fost botezate așa datorită murdăriei lor”.23
În pîrîul Căcaina din Botoșani se scurge
canalizarea orașului, deci denumirea sa
este pe deplin justificată.

DEALUL CIȘMELEI: începe pe teritoriul orașului Botoșani. Poartă acest nume datorită faptului că se află în apropierea satului Cișmea.

DEALUL TÎRGULUIU: deal care

se prelungește din orașul Botoșani pe teritoriul satului Curtești. Dealul, neobișnuit de frecvent în toate provinciile, apare ca nume topic, atît singur cît și mai ales combinat cu alte cuvinte: Dealul Teilor (T1), Dealul Merelor (Moi)23.
În privința așezărilor urbane nu ne-a rămas nici unul din termenii latini. Am împrumutat de la slavii conlocuitori termenul generic tîrg. În limba veche slavă tîrg avea înțelesul de loc unde se cumpără și se vinde; cu acest înțeles a intrat el în limba noastră de timpuriu și s-a răspîndit pe întreaga arie a poporului român, devenind un termen de întrebuințare generală.24
Pe lîngă acest înțeles a căpătat și
un altul: „așezare omenească mai însemnată în care are loc tîrgul, deci oraș sau orășel”. (DLRM)

DEALUL ZOSIN: deal care se

prelungește în dreapta Sicnei, pînă la unirea sa cu pîrîul Dresleuca; e o prelungire a platoului pe care este așezat o parte a orașului Botoșani; coasta de vest e acoperită cu pădure.25 Numele dealului a fost mai demult Dealul lui Zosin (S3), deci are la bază un nume de persoană.

DRESLEUCA: pîrîu ce curge pe la periferia orașului: „izvorăște din iazul Laești, comuna Cucorăni, se varsă în lacul Dracșani”.26

ÎN GĂINĂRIE (S4) este numită o parte din Piața Halei, DATORITĂ FAPTULUI CĂ ÎN ACEA PARTE SE VÎND NUMAI GĂINI.
GÎRLA BOIAN (S3). Gîrla are sensuri mai mult sau mai puțin deosebite unul de altul: braț al unui rîu, crac de rîu care a condus la moară, vale, pîrîu, canal mai mare prin care se scurge apa, albia minoră a pîrîului27 și provine de la apelativul slav grülo. În cazul de față este vorba de o rîpă situată la marginea orașului, în apropierea vechii bariere Vila Boiana.
GÎRLA LUI PRODAN; pe pîrul Sicna pe o anumită porțiune, albia se lărgește, debitul de apă este mai bogat și locul se numește Gîrla lui Prodan (S1). Această denumire vine de la numele proprietarului terenului în dreptul căruia este gîrla.
GROAPA ALBĂ (S4) groapa Albă se încadrează în categoria numelor topice care arată o însușire a locului. Se observă că numele Alba apare în toponimie și singur și ca epitet: Alba (Ag.,Bc., Fac., Huș., T1), Crișul Alb (Tran.), Movila Albă (Brl., Căl.), Rîpa Albă (Buz.), Groapa Albă, care se află la marginea orașului înspre satul Tulbureni; poartă acest nume datorită solului calcaros.
GROAPA POPII; (S2). După cum
ne-a relatat informatorul, Groapa Popii care se află la capătul unei livezi, se numește astfel încă din timpul cînd livada era proprietatea unui preot.
ÎN HULUBĂRIE; (S6), este numită o parte din Piața Halei, datorită faptului că în acea parte se vînd numai hulubi.

IAZUL LUI GHERMAN; (S5) Acest iaz este situat la marginea orașului înspre bariera Iași și poartă numele fostului proprietar Gherman, care îl folosea pentru creșterea peștilor. Un astfel de iaz se mai află și înspre bariera Curtești, numit Iazul Vasiliu.

ÎN GROPANI; (S4). O serie de
toponimice au aspect oarecum eliptic, căci stau singure, fără un determinativ pe lîngă ele, fiind precedate numai de o prepoziție. Exemple se pot oferi din toponimia întregii țări: În Poiană (Cis.), Între Dealuri (munte, Făl., Tîrg)27. Gropană înseamnă groapă
mare (D.A.). Există toponimice și cu acest nume: Groapa Mare (Bz, Rs.).28. Gropană este deci un derivat de la groapă și cu acest nume este numit o rîpă înspre bariera Răchiți. Acest nume tipic mai apare și în alte regiuni: Gropanele (Str.), Gropanul (DrV), Gropani (Lug).
ÎN OLĂRIE (S1), este numit un cartier aflat lîngă fosta piață numită Tîrgul Vitelor, datorită faptului că aici se aflau atelierele unde se făcea oale de pămînt.
ÎN TINICHIGIE: (S3), este numită strada ce merge spre Obor, pentru că aici se aflau cele mai multe dintre atelierele de tinichigerie din oraș. Oa parte din ele se găsesc și astăzi acolo.
ÎNTRE VII: (S6). Spre satul
Tulbureni, pe coastă de deal sînt plantate vii. Pe anumite zone ale dealului s-au construit și case, iar celor ce locuiesc acolo li se spune că locuiesc Între Vii.
LA CAZĂRMI: (S4). La ieșirea
din oraș pe șoseaua Botoșani-Suceava, se află o unitate militară. Locuitorii orașului numesc întreaga zonă La Cazărmi.
LA CRUCE (S2), este
impresionantă mulțimea toponimicelor de felul: Crucea de Piatră (Giu., T.O.), Crucea Radului (Tec.), Crucea Țiganului (Zim.), Valea Crucilor (VI).29
Aceasta se explică prin obiceiul superstițios al românilor de a înălța cruci cu tot felul de prilejuri. Dacă moare un om departe de casa lui se ridică o cruce pe locul unde el a murit, se înalță cruci la fîntîni, izvoare sau la hotarul dintre proprietăți de pămînt.
Crucea care a dat naștere
toponimicului La Cruce din Botoșani, nu mai există. Nu s-au aflat informații nici cu ce prilej a fost ea ridicată cîndva.

Note

1 N. Iorga, Br eas l a bl ănar i l or d in Botoș ani , 1911, p.24.

2 Anchetă directă, informator S5.

3 A. Gorovei, Monogr af i a or aș ului Bot oș ani , 1926,

p.43.

4 Anchetă directă, informator S.6

5 Vezi I.Iordan, T oponi mi a româneas că , 1963, p.79.

6 Idem, p.83.

Toponimicul denumește coama unui deal și poate cîndva exista pe acolo o cruce de hotar.
LA GOSPODĂRIE (S3).
Gospodăria comunală a orașului se afla de mult în vechea mahala Sfîntul Nicolae. Locuitorii orașului numesc și astăzi acel cartier La Gospodărie.
LA RĂCHITICI: (S6) – Locul numit astfel este o pășune străjuită într-o parte de cîteva răchiți. Când locuitorii au dat acest nume existau acolo probabil o singură răchită. Pășunea se află înspre Cimitirul Pacea.
LA RAI (S2). La intrarea în oraș dinspre Iași, este o pădure care demult se întindea pînă foarte aproape de Botoșani. Ea se numește pădurea Rai. La încrucișarea de drumuri, unul mergînd spre Tîrgul Frumos, altul spre Fălticeni, se afla de mult o moară și un han. Locul era numit La Rai. Astăzi acolo este numai un canton; denumirea locului a rămas însă aceeași.
Toponimice de felul acesta mai apr în cuprinsul țării: Raiul (Bac., Bot., Iaș), Raiul Sașilor (Cpi).30
După concepția populară curentă trebuie să ne gîndim la un loc frumos, din punct de vedere estetic, dar și o regiune îmbelșugată.
PI GUNOI (S5). De mult gunoiul
orașului era depozitat pe un cîmp la periferie, unde se și ardea. Orașul extinzîndu-se, cu timpul pe acest loc s-au construit case, iar celor ce locuiesc aici li se spune că locuiesc Pi Gunoi.
PODUL ROȘU (S1). Locul numit astfel se află la Bariera Baisa, unde a fost cîndva un pod de lemn roșu. Același loc e numit și La Marin, după numele unui cîrciumar ce-și avea aici cîrciuma.

7 Anchetă directă, informator S2.

8 N. Iorga, Ins cr i pț i i bot oș ănene, 1905, p.10.

9 Istoria României, 1964, vol.III, p.933

10 I. Iordan, Toponimia românească, p.34: Copoul (deal, Iași), Copoul rediului (Iași), Copălăul (Bot.): să se compare copou, înălțime lată și întinsă, apoi pol kopa (masă, grămadă), bulg kup (grămadă, mulțime), ucr.kopiti (a îngrămădi) și rom. Căpiță.

11 A.P. Calimach, Notiță istorică asupra orașului

Botoșani, 1867, p.8.

12 A. Gorovei, Monografia orașului Botoșani, 1926, p.325.

13 Arhivele statului Botoșani, Fondul Secretariatului

de Stat, 1850.

14 A. Gorovei, Op.cit., p.57.

15 Idem, p.84.

16 N. Iorga, Breasla blănarilor din Botoșani, 1911,

p.26.

17 Vezi Istoria României, 1964, p.658, Vol.III.

18 M. Marinescu-Himu și Janina Vilan-Unguru, Nume de străzi în București, Analele Universității București, secția Științe Sociale-Filologie, 25, anul XXI, 1962.

19 A. Gorovei, Op.cit., p.82.

20 C. Nădejde, Dicționar geografic al județului

Botoșani, 1891, p.73.

21 I. Iordan, Op.cit., p.368.

22 Idem, p.26.

23 C. Giurescu, Tîrguri sau orașe și cetăți

moldovene, 1967, p.22.

24 C. Nădejde, Dicționar geografic al județului

Botoșani,1895, p.239.

25 Idem, p.112.

26 I. Iordan, Op.cit., 1963, p.68.

27 Idem, p.106.

28 Idem, p.153.

29 Idem, p. 178.

30 Idem, p.234.

Istoria Liceului “ Mihai Eminescu” Botoşani (20)

Mihai Matei

II. Absolventele liceului, pe ani

şcolari,

în perioada 1937-1947

ANUL ŞCOLAR 1937-1938

1. Antohi V. Virginia Maria
2. Bauer Rodica
3. Broverman N. Golda
4. Bunea I. Viorica
5. Buimovici A. Ety
6. Brul L. Loly
7. Ciocoiu S. Elena
8. Chiroiu Gh. Alexandrina
9. Condrea D. Rodica Camelia
10. Cordescu M. Ana Maria
11. Dermer I. Teodora
12. Demetrian I. Alexandrina
13. Ficşinescu V. Lucia
14. Herman C. Sylvia
15. Hurduc D. Maria
16. Ionescu C. Constanţa
17. Ionescu C. Maria
18. Şuster N. Lidia
19. Iţicovici I. Clara
20. Leonte P. Paulina
21. Matuscoschi F. Iaroslava
22. Pamfil I. Camelia
23. Petrovici I. Margareta
24. Popa C. Aurora
25. Stâncescu G. Elena
26. Scharp H. Clara
27. Schwartz H. Slima
28. Teodorescu I. Aurelia
29. Vasiliade A. Elisabeta
30. Waisman A. Edith

ANUL ŞCOLAR 1938-1939

1. Agavriloaie C. Ana
2. Andreescu G. Anuţa
3. Axel L. Betinia
4. Băluşescu I. Eleonora
5. Bou I. Maria
6. Comănescu I. Julieta
7. Chiroiu Gh. Angela
8. Crudu G. Constanţa
9. Crudu G. Eugenia
10. Dascălu M. Ortansa
11. Dolinescu A. Maria
12. Ferhat A. Maria
13. Goldhamer L. Gertruda
14. Haschler I. Edith
15. Hulpoi T. Viorica
16. Laxer M. Fedora
17. Leontinescu A. Georgeta
18. Marcovici M. Miriam
19. Munteanu C. Maria
20. Nicolaidi P. Mariana
21. Mihelschu Riftea
22. Ojog N. Maria
23. Pamfil I. Melania
24. Pandele Al. Lucia
25. Piliuţă I. Anica
26. Rotemberg N. Fianuti
27. Simionescu S. Despina
28. Solomonovici S. Malvina
29. Schwartz L. Estera
30. Zilberman A. Strina

ANUL ŞCOLAR 1939-1940

1. Andreescu I. Lucia
2. Bogatu I. Dora
3. Bârliba Gh. Alexandrina
4. Cohn I. Gertruda
5. Costeschi A. Ecaterina
6. Dimitriu I. Viorica
7. Enescu C. Alexandrina
8. Franata St. Maria
9. Goldman L. Ana
10. Graur D. Margareta
11. Gheorghiu G. Eugenia
12. Goldhamer M. Gusta
13. Gutman B. Hava Beila
14. Hurduc D. Saveta
15. Jagher I. Friderica
16. Kobias F. Etelca Francisca
17. Leibovici H. Rozalia
18. Licu A. Agripina Ştefania
19. Leontescu A. Adriana
20. Leibovici N. Elis
21. Margulies L. Amieta
22. Nadler H. Ernestina
23. Obrja D. Elena Esmeralda
24. Oprescu C. Lucia
25. Perju I. Ecaterina
26. Rugescu C. Nadejda
27. Rozim St. Constanţa Elena
28. Sandu Gh. Margareta
29. Sin Haim Herşcu Betina
30. Stino V. Elena
31. Şurilovici L. Raşela
32. Schuffer A. Mariem
33. Ştefănescu I. Maria
34. Teodorescu I. Elena Sylvia
35. Tudover F. Lola
36. Ursian N. Carmen
Margareta
37. Waisman I. Ernesta

ANUL ŞCOLAR 1940-1941

1. Bejenaru Th. Virginia
2. Cernea Gh. Viorica
3. Cubat R. Henrieta
4. Gheorghiu Gh. Gabriela
5. Grigoraş I. Mariana
6. Hatmanu G. Elena
7. Hatmanu G. Olga
8. Ignat I. Margareta
9. Irimescu N. Filomela
10. Mazilu C. Elena
11. Maranduc Gh. Ecaterina
12. Mihalciuc Gh. Maria
13. Nechita I. Maria
14. Nicolescu R. Virginia
15. Onofrei V. Maria
16. Popa I. Georgeta
17. Petrovici I. Elena
18. Teodoru D. Apolonia
19. Tucaliuc I. Virginia

ANUL ŞCOLAR 1941-1942

1. Airinei I. Minodora
2. Abdriescu A. Constanţa
3. Caba M. Maria
4. Cososchi Gh. Cezara
5. Dohotaru V. Aurelia
6. Grigoraş I. Ivona
7. Hasnaş St. Carmen
8. Ionescu V. Aglaia
9. Ionescu V. Aurelia
10. Lazarovici I. Ecaterina
11. Lucmioscu Th. Viorica
12. Mândăşescu V. Laura
13. Moisiu M. Costanţa
14. Moisiu M. Eleonora
15. Munteanu C. Georgeta
16. Nichitovici D. Ştefania
17. Oprescu C. Florica
18. Petraru H. Alexandrina
19. Răileanu Th. Victoria
20. Răileanu I. Ana
21. Setnic A. Mărioara
22. Ştefănescu Gh. Eugenia
23. Ulrich R. Ella Mărioara

ANUL ŞCOLAR 1942-1943

1. Amarandei N. Ana
2. Constantinescu I. Magda
3. Cososchi Gh. Lili
4. Delui H. Elisabeta
5. Dănilă C. Mărioara
6. Dolinescu D. Sanda
7. Guceanu C. Elena
8. Iliescu I. Gabriela
9. Jipa L. Elena
10. Maranduc Gh. Paula
11. Mihăescu Gh. Elvira
12. Mocanu C. Maria
13. Pintilie Gh. Teodora
14. Pisoschi V. Melania
15. Popovici N. Elena
16. Soltaniuc I. Alexandrina
17. Ştefanovici M. Florance
18. Ştefănescu T. Lucia
19. Tucaliuc D. Alice
20. Zamfirecu A. Sanda

ANUL ŞCOLAR 1943-1944

1. Alexa D. Elvira
2. Aramă V. Iulia
3. Bârliba Gh. Fevronia
4. Bugaru C. Georgeta
5. Chiţanic T. Alexandrina
6. Cămăruţă M. Magda
7. Cămăruţă M. Smaranda
8. Constantinescu A. Alexandrina
9. Dănilă C. Constanţa
10. Epure C. Ecaterina
11. Foca D. Maria
12. Hadârcă C. Cornelia
13. Ignat I. Elvira
14. Mărcian Gh. Maria
15. Mătasă C. Aurora
16. Mihăilescu I. Gabriela
17. Mironescu L. Julieta
18. Mihai Th. Victoria
19. Niculceanu I. Theodora
20. Nichita P. Elisabeta
21. Olaru D. Angela
22. Pamfil I. Violeta
23. Popovici I. Gabriela
24. Roşu N. Maria
25. Serediuc Gh. Elena
26. Stoica Gr. Sârbu Lidia
27. Teodorescu I. Elena
28. Tudose E. Claudia
29. Vârlan V. Sylvia

ANUL ŞCOLAR 1944-1945

1. Apostol C. Gabriela
2. Bardu F. Cara
3. Barnea I. Iulia
4. Bogatu I. Viorica
5. Buimovici Th. Surica
6. Dancu N. Eugenia
7. Dimitriu V. Maria
8. Graur M. Ecaterina
9. Thanes S. Dvoira
10. Iuşcă D. Georgeta
11. Kling S. Netty
12. Marcovici I. Ana
13. Moisiu M. Camelia
14. Nadler I. Raşela
15. Nuta I. Beila
16. Onofrei N. Maria
17. Popovici I. Neofita
18. Petrescu V. Rodica
19. Ştefănescu T. Cecilia
20. Turculeţ Gh. Georgeta

ANUL ŞCOLAR 1945-1946

1. Alexandrescu T. Ortansa
2. Arnăutu Gh. Iulia
3. Barancia A. Profira
4. Borcilă Gh. Georgeta
5. Buhaciuc I. Valencia
6. Calmanovici A. Rifca
7. Chirică F. Andromeda
8. Cohn I. Roth Sulamita
9. Dănilă C. Lucreţia
10. Dărângă Gh. Elena
11. Diaconu V. Daria
12. Gafencu I. Sofia
13. Gavrilescu E. Viorica
14. Holtzman S. Măriuca
15. Ignat Gh. Sylvia
16. Icuşcă D. Cecilia
17. Carber S. Sydia
18. Leibovici Th. Debora
19. Leonte C. Cornelia
20. Loghin C. Cecilia
21. Margine I. Lucreţia
22. Mihăilescu Th. Margareta
23. Moscovici A. Estera
24. Nechita S. Constanţa
25. Niţă I. Elena
26. Petrovanu N. Eugenia
27. Popescu Th. Odorica
28. Segal I. Crina
29. Segal S. Sara
30. Sulamar I. Lya
31. Stihi V. Valentina
32. Sfartz P. Iudith
33. Theohari E. Aurora
34. Vasiliu I. Gabriela
35. Vatafu Th. Olga
36. Vrotopol Sârbu I. Elena

ANUL ŞCOLAR 1946-1947

1. Alexa D. Sylvia
2. Anea A. Lucreţia
3. Barnea I. Elena
4. Calmuschi M. Luiza
5. Ciomaga Gh. Marcela
6. Corduneanu T. Tatiana
7. Cujbă C. Adriana
8. Dăscălescu C. Aurica
9. Frumosu V. Ortanţa
10. Gaşpar N. Elena
11. Ghibea C. Larisa
12. Grigoraş I. Rodica
13. Guraliuc Gh. Alexandrina
14. Iftimie Gh. Elvira
15. Istrate C. Eugenia
16. Iurieţ V. Ortansa
17. Matus S. Iulia
18. Mitrea C. Elena
19. Moisiu M. Viorica
20. Neagu S. Maria
21. Nemţoiu I. Elena
22. Niculceanu I. Eugenia
23. Pavelescu D. Nadejdea
24. Pintilie I. Lucreţia
25. Pleşca I. Laurenţia
26. Poplauschi C. Camelia
27. Popovici V. Ecaterina
28. Prăjinaru V. Elena
29. Rozner F. Hilda
30. Rozner A. Malvina
31. Scutaru C. Elisabeta
32. Simionescu D. Elena
33. Tomescu N. Elena
34. Ţăranu V. Ortansa
35. Urugiuc C. Corina
36. Zvorşteanu M. Camelia
37. Graur M. Aurelia

ANUL ŞCOLAR 1947-1948

1. Ainbinder Rachela
2. Andronic M. Lucreţia
3. Apostol M. Sânziana
4. Atanasiu M. Elena
5. Balan C. Cecilia
6. Barof S. Clara
7. Barof S. Belina
8. Bines I. Beila
9. Brânzac I. Adina
10. Buhaciuc I. Olimpia
11. Chiriac I. Maria
12. Clocotici C. Maria
13. Cososchi Gh. Adriana
14. Costinescu V. Elena
15. Dabija I. Georgeta
16. Daniliuc I. Elena
17. Gavrilescu V. Maria
18. Gavrilescu V. Victoria
19. Thascal Th. Nija
20. Thanciuc S. Elisabeta
21. Huţan M. Larisa
22. Hulub Gh. Sylvia
23. Hurduc C. Maria
24. Iacov N. Cristina
25. Ionescu Gh. Margareta
26. Ipser V. Antoneta
27. Iţicovici S. Betty
28. Katz C. Miriam
29. Leibovici N. Matilda
30. Lucaş C. Valentina
31. Nadler I. Nina
32. Nica M. Demetra
33. Nistor I. Elena
34. Pasciuc V. Alexandrina
35. Perju Gh. Sylvia
36. Peruşcă C. Iolanda
37. Popovici D. Alexandrina
38. Strugaru D. Maria
39. Schwartz T. Otilia
40. Teodorescu St. Elvira

CLASE PARTICULARE

ANUL ŞCOLAR 1940-1941

1. Mihalache Gh. Viorica
2. Romanescu C. Ecaterina
3. Stoenescu T. Camelia
4. Ezdui A. Dochiţa

ANUL ŞCOLAR 1941-1942

1. Botezatu I. Elena
2. Ciobanu D. Aurica
3. Niculuşcu N. Elisabeta
4. Romanescu C. Ecaterina
5. Silişteanu D. Maria
6. Răileanu I. Ana

ANUL ŞCOLAR 1942-1943

1. Şerpeanu D. Rodica
2. Mocanu C. Veronica
3. Mocanu C. elisabeta
4. Bogza I. Despina
5. Popovici I. Maria

ANUL ŞCOLAR 1944-1945

1. Bârliba Lupaşcu Soltana
2. Chireac Maria Ana
3. Nichituş Gh. Teodora

ANUL ŞCOLAR 1945-1946

1. Grigoriu I. Natalia
2. Horn Salter Butha
3. Hănteşteanu R. Sulamita
4. Bivolaru Gh. Alexandrina
5. Zwerdling I. Leiba
6. Ojog N. Elena
7. Panu I.
8. Şerpeanu D. Mărioara
9. Goilav B. Florica

ANUL ŞCOLAR 1946-1947

1. Bezniciuc D. Amelia
2. Cocoşel I. Olga
3. Iacovlov Atanasiu Nadejda
4. Mihai A. Aurica
5. Matei Gh. Aurica
6. Matei Gh. Natalia
7. Ruckenstein B. Gertrud
8. Silion T. Natalia
9. Caluschi M. Luiza

ANUL ŞCOLAR 1947-1948

1. Beiu V. Aurora
2. Antohi I. Virginia
3. Babiuc A. Olga
4. Cram Gh. Eugenia
5. Costiniuc N. Dorica
6. Denischi N. Aneta
7. Mercus M. Cornelia
8. Nadler I. Dorica
9. Nichituş Gh. Natalia
10. Pintilie L. Laura
11. Toporanu F. Elena
12. Zaharescu Gh. Cornelia
13. Ciută M. Liliana
14. Ciuraru L. Tonica
15. Grigoriu C. Lidia
16. Iliescu C. Ortansa
17. Mirescu D. Liliana

Lista directorilor din perioada 1887 – 1948

Eugenia Savinescu – 1887 – 1890
Eufrosina Pravăţ - 1890 – 1893
Aglaie Theodor - 1893 – 1903
Eliza Gheorghiu - 1904 – 1907
Maria Manasian - 1907 – 1912
Ortensia Buzoianu - 1912 – 1918
Natalia Paşa - 1918 – 1919
Maria Mascany - 1919 – 1920
Netty Adam - 1920 – 1925
Natalia Placa - 1920 – 1928
Elena Haralambie - 1929 – 1943
Maria Manolescu - 1943 – 1948

Lista secretarilor

din perioada 1890 – 1948

1. Elvira Savinescu - 1890
2. Smaranda Pravăţ - 1890 – 1893
3. Matilda Grecinschi - 1893 – 1899
4. Cleopatra Popescu - 1899
5. Maria Hasnaş - 1899 – 1917
6. Margareta Costăchescu - 1917 – 1925
7. Angela Buşilă - 1925 – 1926
8. Helmina Petrache - 1926 – 1948

Bibliotecară

- Georgeta Aslan din 1932 – 1948

Supraveghetori de ordine şi pedagogi

1. L. Zamfirescu - 1923 – 1925
2. Ecaterina Teodorescu - 1925 – 1927
3. Cleopatra Ionescu - 1927 – 1940
4. Aurica Pantiuc - 1928 – 1929 – pedagog

Personalul administrativ al internatului

1. Elena Berizdo - economist
2. Elena Bordeanu - supraveghetoare de ordine, din 1 septembrie 1929
3. Olga Maşnic - supraveghetoare de ordine, din 1 septembrie 1929

BIBLIOGRAFIE

1. Agrigoroaie, Ion, Iacob, Gheorghe, Istoria Liceului internat „C. Negruzzi”

din Iaşi, Editura Polirom, Iaşi, 1995

2. Balanovici, S., Operaţiunea 1111; Evacuarea din Moldova 1944, Esitura Axa,
Botoşani, 2005
3. Badea, Gabriel-Păun, Carmen Sylva, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003
4. Bejenaru, I., Începuturile mişcării socialiste şi muncitoreşti, „Hierasus”, Botoşani, 1978
5. Bejenaru, I., Botoşanii şi Marea Unire din 1918, Botoşani, 1997
6. Bejenaru, I., Dicţionarul botoşănenilor, Editura Moildova, Iaşi, 1994
7. Bârsănescu, Şt., Istoria pedagogiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972
8. Bondrea, A., Perenitatea unei moşteniri, Editura „Fundaţia România de mâine”, Bucureşti, 1998
9. Carp, C., Istoria învăţământului liceal din Botoşani, lucrare pentru gr.I,
Botoşani, 1995
10. Ciubotaru, Şt., Monografia oraşului Botoşani, Editura Axa, Botoşani, 1997
11. Ciubotaru Şt., Caleidoscop botoşănean, Editura Geea, Botoşani,1995
12. Ciubotaru, Şt., Pagini din istoria învăţământului românesc, Editura Litera,
Bucureşti, 1987
13. Ciubotaru, Şt., Pagini culturale botoşănene, Editua Geea, Botoşani, 1994
14. Ciubotaru, Şt., Bejenaru, I., Botoşanii de altădată, Editura Axa, 1999
15. Cojocariu, Const., De-a lungul anilor, dascăli şi elevi, Editura Quadrat,
Botoşani, 1996
16. Colectiv, Istoria gândirii sociale şi filorzofice din România, Editura Academiei
R.P.R., Bucureşti, 1960
17. Colectiv, Dicţionar enciclopedic român, Editura Politică, Bucureşti, 1962
18. Constantiniu, Fl., O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers
enciclopedic. Bucureşti, 1997
19. Colectiv, Liceul de matematică-fizică Doorohoi – file de monografie, Tipografia Suceava, 1979
20. Colectiv, Liceul „Mihai Eminescu” – file de centenar, Botoşani, 1987
21. Colectiv, Monografia judeţului Botoşani, Editura Sport-Turism, Buucureşti,
1980
22. Colectiv, Chronique de L’ humanité, Paris, 1989
23. Colectiv, România – viaţa politică în documente – 1947, Editura Arhivele
Statului din România, Bucureşti, 1994
24. Crudu, Tiberiu, Botoşanii în 1932, schiţă monografică, Liga culturală, secţia
Botoşani, 1932
25. Diac, Florin, O istorie a învăţământului românesc modern, vol.I, sec. XVII –
1944, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2004,
26. Georgescu, Vlad, Istoria românilor de la origini şi până în zilele noastre, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992,
27. Giosan, Stela, Documente botoşănene privind refugiaţii din teritoriile aflate

sub ocupaţie străină, „Hierasus”, vol. X, Editura Chemarea, Iaşi, 1996

28. Gorovei, Artur, Monografia oraşului Botoşani, Fălticeni, 1926
29. Giurescu, C. C., Istoria românilor, Editura Cugetarea-Georgescu Delafras,
Bucureşti, 1943
30. Grigoraş, Gh., Şcoala normală de la Şendriceni, Editura Litera, Bucureşti,
1978
31. Iorga, Nicolae, O viaţă de om, aşa cum a fost, Editura Minerva,
Bucureşti,1994
32. Iorga, Nicolae, Istoria învăţământului românesc, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1971
33. Kiriţescu C., Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Casa
Şcoalelor, Bucureşti, vol.II,……
34. Leonardescu, Gabriela, Monografia Liceului de fete „Carmen Sylva” din
Botoşani, 1887-1937, Botoşani, Tipografia Saidman, 1938
35. Mihai, I., Nistorică, S., Onofrei, I., Istoria Liceului „Laurian”, Editura Axa,
Botoşani, 1999
36. Muşat, M., Ardeleanu, I., De la statul dac, la statul român unitar, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983
37. Matei, M., Dascăli de seamă din învăţământul nostru istoric, lucrare pentru
gradul I, Botoşani, 1975
38. Manea, M., Teodorescu, B., Istoria românilor, Editura Didactiocă şi
Pedagogică, Bucureşti, 1995 (manual pentru clasa a XII -a)
39. Nicoară, N., Crucea Roşie Română, aproape o poveste, Bucureşti, 1996
40. Platon, Gh., Istoria modernă a României, Iaşi, 1982
41. Pop, Augustin, Z.N., Mărturii – Eminescu – Veronica Micle, , Editura Litera,
Chişinău, 1989
42. Răutu, Nic., Istoria Liceului „A.T.Laurian”, Tipografia Segal şi Marcu,
Botoşani, 1909
43. Severincu, Gh., Învăţământul agroindustrial din Botoşani, 1948-2000, Editura
Axa, Botoşani, 2000
44. Tufescu, V., Tradiţie şi perspective în dezvoltarea municipiului Botoşani, în
volumul „Botoşani – istorie şi contemporaneitate”, Bucureşti, 1969
45. Tufescu, V., Judeţul Botoşani, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1977
46. Teodorescu, Barbu, Nicolae Iorga, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968
47. Zub, Al., Kogălniceanu, istoric, Editura Junimea, Iaşi, 1974
48. Zub. Aristide, Din istoria şcoalelor şi bisericilor din comuna Vârfu Câmpului, Editura Grafik-Art, Botoşani, 2005

Re v is te ş i z ia r e

1. Colecţia gazetei „Viaţa Botoşanilor”, pe anii 2000-2005
2. Colecţia gazetei „Curierul român” – Scipione Bădescu (1887-1890)
3. „Vocea Botoşanilor”, colecţia pe anii 1933;
4. „Monitorul de Botoşani” colecţia pe anii 1998-2005
5. „Gazeta de Botoşani”, colecţia pe anii 1991-1998
6. „Revista de pedagogie”, colecţia pe anii 1970-1990
7. „Lamura”- director Alexandru Vlahuţă, colecţia pe anii 1910-1925
8. „Revista generală a învăţământului” fondator Spiru.C. Haret, colecţia 1895-
1928
9. „Revista Moldovei”, colecţia pe anii 1922-1940
10. Anuarul Liceului „A.T.Laurian” (colecţie la zi)
11. Anuarul Institutului de Istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi, colecţia pe anii 1930-
1947
12. „Caiete botoşănene”, colecţia pe anii 1985;
13. Anuarele Liceului „Carmen Sylva” pe anii 1920-1921; 1932-1933; 1933-1934;
14. „Monitorul Oficial”, 1887;

Arhive cercetate

1. D.J.A.S Botoşani
2. Arhiva Liceului „Mihai Eminescu”
3. Arhiva Liceului „A-T.Laurian”
4. Arhiva Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani
5. Arhiva Casei Corpului Didactic din Botoşani

O medalie dedicată Patriarhului Teoctist

Mihai C.V. CORNACI

De curând, colecţia de medalii de la Cabinetul de numismatică şi filatelie al Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” din Botoşani s-a îmbogăţit cu o medalie, prin actul de generozitate din partea d-rei notar public Lili Bobu.
Medalia vine să completeze
„galeria în metal” dedicată marilor personalităţi botoşănene, existentă în cadrul instituţiei amintite.
Deşi medalia nu este o noutate
editorială, apreciem ca oportună sumara prezentare, fiind dedicată unei personalităţi de excepţie a Bisericii Ortodoxe Române, personalitate ce a fost caracterizată de un rar simţ al conştiinţei şi responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu şi deopotrivă a contemporanilor.
Pe parcursul anilor de viaţă
(1915-2007), puternicul său caracter curat şi nobil a fost mereu conturat de principii creştine, morale şi patriotice de la care nu a abdicat niciodată, păstrându-şi tăria

Medalia propusă spre prezentare, are caracter omagial, asemănătoare cu alte editări, precum:
−1995, 5 martie: „45 ani de
arhierie”(B.O.R.);
−1999, 7-9 mai: „100 lei” (B.N.R.) Vizita S.S. Papa Ioan Paul al II-lea în România (emisiune monetară);
convingerilor sale legitime şi drepte, precum şi a idealurilor Bisericii Ortodoxe Române.
În plus, scurta prezentare vine la
puţin timp după ce, pe data de 4 mai 2014, a fost sfinţită Casa Memorială „Patriarh Teoctist Arapaşu” din satul sau natal, Tocileni.
Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Înalt Preasfinţitul părinte mitropolit Teofan şi un sobor de preoţi, în frunte cu părintele protopop Lucian Leonte.
În camera din stânga a Casei
Memoriale, pe lângă unele obiecte personale se găsesc şi cele17 volume de predici şi meditaţii, reunite în colecţia „Pe treptele slujirii creştine”, volumul „Slujind Altarul străbun” şi mai multe medalii, plachete şi alte distincţii dobândite de P.F. Teoctist în timpul vieţii.

−2007, 9 nov.: „Patriarhul Teoctist” (1986-
2007), editor Patriarhia B.O.R.;
−2010, 19 iunie: „10 lei” B.N.R. (emisiune monetară).
Aversul medaliei prezintă bustul P.F. Teoctist Arapaşu văzut din faţă, în veşmânt de patriarh, purtând pe piept însemnele patriarhale.
Circular, la exergă, este dispus textul: „TEOCTIST PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE *90
DE ANI DE VIAŢĂ*”.
Reversul medaliei redă secvenţa din timpul ceremoniei de hirotonire ca episcop-vicar patriarhal cu titlul
„Botoşăneanul”.
În imagine, IUSTINIAN MARINA (Ioan numele de botez, 1901-
1977), al IV-lea patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române (1948-1977), acordând însemnele specifice în noul rang fostului arhimandrit Teoctist (nume primit la Mănăstirea Bistriţa la 6 august 1935).
Superior, în partea dreaptă, pe 7
rânduri orizontale este dispus textul: „55
DE ANI DE LA / HIROTONIA ÎNTRU / ARHIEREU A / PREAFERICITULUI / PĂRINTE / PATRIARH / TEOCTIST”, sub care, crucea de ceremonial.
Semicircular, la exerga inferioară
este trecută data de „5 martie 1950”, data ceremoniei de hirotonire în treapta arhieriei.
Ambele feţe au reprezentările şi
textele în excizie, cu o prelucrare
superioară a imaginilor şi suprafeţelor.
Medalia din tombac, cu ø 56,1 mm., ≠ =5mm. şi o greutate de 93 g., a fost editată de Patriarhia Română într-un tiraj limitat. Marginea de protecţie (1 x 0,5
mm.) şi acoperirea galvanică (coloarea galbenă) asigură reprezentările reuşite de pe ambele feţe şi le apără de posibili agenţi externi (imprevizibili), conturând piesa cu o notă de subtilă eleganţă şi binemeritată distincţie. Medalia nu este semnată.
Sunt de salutat şi de apreciat astfel
de realizări şi editări, când se apelează la
„medalie”, pentru ca, prin memoria nemuritoare a metalului, un eveniment sau un personaj din contemporaneitate să fie transmis generaţiilor viitoare.
Astfel, şi medalia prezentată
asigură pentru viitor informaţii compozite (imagine, text) despre două momente importante despre cel ce s-a aplecat spre înalta misiune arhipăstorească la care a fost chemat şi pe care a îndeplinit-o în mod exemplar, cu o pilduitoare conştiinţă a responsabilităţilor de întâistătător.
Asemenea editări vin să confirme
recunoştinţa şi veneraţia generaţiilor prezente faţă de Preafericitul Patriarh Teoctist Arapaşu, emblemă de referinţă şi călăuză statornică în dăruirea creştinească şi românească.
A rămas în conştiinţa
botoşănenilor şi a tuturor românilor „ca un păstor cu chipul blând şi vocea caldă, un om echilibrat care radia bucurie, linişte lăuntrică şi o infinită bunătate.”

Bibliografie:

- Preot prof. univ. dr. MIRCEA PĂCURARIU. „Dicţionarul teologilor români”. Editura enciclopedică, Bucureşti, 2002, p.21-22.

- Consiliul local Stăuceni, Casa memorială PATRIARH TEOCTIST ARĂPAŞU.