Untitled Document

           Centru minier antic figurând în enciclopedii, dicţionare, itinerarii, pentru a nu mai aminti tratatele dedicate istoriei Daciei romane şi istoriei mineritului, aşezarea de la Roşia Montană, cunoscută şi sub denumirea de Alburnus Maior, are o evoluţie determinată aproape exclusiv de interesul manifestat, începând din antichitate până în zilele noastre, pentru existenţa şi exploatarea aurului, istoria localităţii Roşia Montană fiind, într-un fel, însăşi istoria exploatării aurului pe teritoriul României.
           Situată între Câmpeni şi Abrud, pe o ramificaţie a drumului care, urmând cursul râului Ampoi, unea Alba Iulia (Apulum) cu Zlatna (Ampelum), Roşia Montană reprezintă centrul exploatărilor aurifere din zona Munţilor Apuseni. Deşi nu este exclus ca dacii să fi exploatat zăcămintele de aur din zonă, aşa cum indică însuşi toponimul aşezării, considerat de istoricul şi filologul I.I.Russu de origine dacică, întrucât rădăcina -alb- ar fi dacică cu terminaţie latină - Alburnus, aşezarea începe să fie cunoscută drept centru antic minier după transformarea unei părţi a statului dac în provincie romană şi intrarea minelor de aur din Dacia în proprietatea împăratului, considerat moştenitorul direct al regilor daci care aveau, se pare, monopolul exploatării aurului. Constituirea exploatărilor aurifere din Dacia (aurariae Dacicae) ca proprietate a împăratului, pe care acesta le arenda sau le exploata direct prin funcţionarii săi, dintre care cel mai important era procurator aurariarum cu sediul la Ampelum (Zlatna), trebuie să fi fost prevăzută deja în legea de întemeiere a provinciei Dacia. Exploatările erau de sine stătătoare, fără legătură cu teritoriile oraşelor sau ale aşezărilor rurale, cu drepturi ca municipiile şi cu o dezvoltare cvasi orăşenească. Întinderea pe care au avut-o aurariae Dacicae poate fi doar dedusă. În est limita era, probabil, graniţa Daciei Superior, în sud şi vest - râul Mureş, iar la nord valea Arieşului şi Crişul Alb. Perioada de înflorire a aşezării antice a fost cea romană. Aurul a fost extras de la începutul stăpânirii romane şi până la retragerea aureliană. Încă din timpul împăratului Traian a fost organizată exploatarea zăcămintelor metalifere de neamuri iliro-dalmate transferate în Dacia, în administraţia lor lucrând o serie de funcţionari, sclavi şi liberţi imperiali. Un moment de cumpănă, dar care a fost depăşit, l-au reprezentat războaiele marcomanice, domniile împăratului Septimius Severus, considerat al doilea întemeietor al Daciei, şi ale urmaşilor săi fiind probabil benefice pentru aşezarea romană din munţi.
           Dacă interesul pentru urmele antice de la Roşia Montană s-a manifestat încă din secolul al XV-lea, prin intermediul cronicarilor, anticarilor, călătorilor străini cu misiuni politice, militare, diplomatice sau erudiţilor, antichităţile din zonă au intrat în viziunea umaniştilor mai ales începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Alburnus Maior a intrat în literatura istorico-epigrafică datorită descoperirii fortuite aici, între 1786-1855, a unor piese unicat, cele 25 de tăbliţe de lemn cerate, cu scriere latină cursivă, ascunse în galerii în timpul războaielor marcomanice. Redactate în latina cursivă, unele la Alburnus Maior, alte în canabele legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum şi o serie în localităţi încă neidentificate pe teren şi datând, cea mai veche dintre tăbliţe din anul 131 şi cea mai nouă din 29 mai 167, tăbliţele cerate reprezintă, prin conţinutul lor (contracte de vânzare-cumpărare, plata unor servicii, împrumut cu dobândă, acte ale colegiilor, liste de preţuri şi cheltuieli, convenţii de asociere etc.) izvoare de prim ordin, juridice, social-economice, demografice, lingvistice, ale istoriei localităţii, a Daciei şi, implicit, a imperiului roman. Interesul pentru Roşia Montană se manifestă şi cu prilejul întocmirii între 1856-1868 de către F. Po±epny a unei excepţionale hărţi, (Geologisch-montanistische Karte des Goldbergbaureviers Abrudbanya-Verespata), în care se realizează menţionarea tronsoanelor de galerii de epocă romană, tereziană şi modernă, dar mai ales punctarea zonelor cu vestigii din perioada romană, menţionate ca arii funerare, habitat şi spaţii sacre.
           Un capitol important din cunoaşterea evoluţiei aşezării de la Roşia Montană este marcat de interesul acordat realităţilor epigrafice de aici, prin publicarea tăbliţelor cerate în volumul III al monumentalei culegeri de inscripţii latine a lui Th. Mommsen, a unor inscripţii de la Alburnus Maior într-un studiu datorat lui Constantin Daicoviciu, şi deschiderea de către Ion Iosif Russu a seriei de corpora dedicate inscripţiilor din Dacia romană (IDR) cu volumul dedicat diplomelor militare şi tăbliţelor cerate de la Roşia Montană.
           În afara descoperirii întâmplătoare de numeroase inscripţii, care permit reconstituirea istoriei aşezării antice, în decursul secolelor XVIII-XX, cu prilejul lucrărilor miniere, agricole, de construcţii s-au găsit ziduri, monumente arhitectonice şi inscripţii, unelte, obiecte de podoabă, precum şi o serie de unelte de minerit provenite din zona Munţilor Apuseni; s-au făcut şi o serie de sondaje arheologice la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi câteva săpături de salvare restrânse, în a doua jumătate a secolului trecut. Menţionăm că, deşi zona a fost puternic afectată de exploatarea la suprafaţă a zăcământului de aur, până în anul 2000 nu au fost alocate nici un fel de fonduri pentru cercetări arheologice, aşa-zisele sondaje pe care unii specialişti le invocă nefiind altceva decât activităţi empirice de recuperare a unor materiale, de altfel foarte valoroase, ce au fost expuse în Muzeul Galeriilor Romane (muzeu incluzând o galerie din masivul Orlea, care, din păcate, a fost distrus la începutul anilor '90).
           Istoria Roşiei Montane până în anul 2000, când au început săpături extinse, s-a putut reconstitui doar pe baza izvoarelor epigrafice şi a analogiilor cu istoria altor regiuni miniere din imperiu, precum Dalmatia, Noricum, Pannonia, Moesia Superior, în Dacia şi pentru extragerea aurului din Munţii Apuseni folosindu-se aceleaşi metode, prezentate în operele istoricilor antici.
           În vara anului 2000, la cererea firmei S.C. Roşia Montană Gold Corporation S.A., specialişti din cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi Centrului pentru Proiectarea Patrimoniului Cultural Naţional Bucureşti au făcut o cercetare de evaluare a potenţialului arheologic al zonei, efectuând cercetări de teren şi sondaje arheologice. Ulterior, potrivit Acordului de Consultanţă încheiat între S.C. Roşia Montană Gold Corporation S.A. şi Muzeul Naţional de Istorie a României, parte a Programului Naţional de Cercetare "Alburnus Maior", iniţiat de către Ministerul Culturii şi Cultelor în martie 2001, în perioada mai-octombrie a aceluiaşi an s-au desfăşurat ample săpături arheologice cu caracter de salvare în zona localităţilor Roşia Montană şi Abrud. Obiectivele acestor cercetări arheologice au constat în: identificarea şi cercetarea tuturor punctelor de interes arheologic; desfăşurarea de săpături arheologice în vederea eliberării terenului de sarcină arheologică în perimetrul extravilan al localităţii Roşia Montană, la vest de masivul Cetate, în punctele: Găuri-Hop, Hăbad, Tăul Ţapului, Valea Nanului, Carpeni, precum şi în zona intravilană a satului Gura Cornei, oraş Abrud; realizarea de cercetări arheologice de suprafaţă pe Valea Cornei; efectuarea unei expertize-diagnostic asupra galeriilor antice şi medievale din masivele Cârnic, Orlea, Ţarina, Văidoaia, Cetate, Carpeni; desfăşurarea de investigaţii cu caracter arheologico-minier în galeriile antice şi medievale din zona Cetate, punctele Zeus şi Găuri.
           Cercetarea arheologică din anul 2001 a fost posibilă prin efortul combinat al arheologilor din instituţii precum: Muzeul Naţional de Istorie a României - Bucureşti, Muzeul Naţional al Unirii - Alba Iulia, Centrul pentru Proiectarea Patrimoniului Cultural Naţional, actualmente Institutul Naţional al Monumentelor Istorice - Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - Cluj-Napoca, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane - Deva, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" - Bucureşti, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, Muzeul "Iulian Antonescu" - Bacău, Universitatea Le Mirail - Toulouse, Franţa. Au mai participat specialişti de la Universitatea din Bucureşti - Facultate de istorie, Universitatea Babeş-Bolyai - Cluj-Napoca - Facultatea de Biologie-Geologie şi CIMEC - Institutul de Memorie Culturală - Bucureşti.
           Cercetările arheologice au cuprins o arie largă, depăşind 700.000 mp şi au pus în evidenţă numeroase vestigii aparţinând îndeosebi perioadei romane, sec. II-III (necropole, zone sacre şi aşezări), dar şi urme ale activităţii umane din perioadele medievală şi modernă. Investigaţiile de teren au permis cunoaşterea mai multor zone cu descoperiri de mare interes arheologic: identificarea unor aşezări de tip kastellum ale coloniştilor iliri, situate în zona Găuri-Hop-Hăbad-Tăul Ţapului şi în zona Valea Nanului - proprietăţile Szekely şi Drumuş şi a unor structuri de locuire romană cu edificii publice (zona Carpeni); identificarea parţială a unui traseu de drum roman în zona Găuri-Hop-Hăbad; cercetarea unor galerii miniere (zonele Cetate şi Cârnic), a mai multor arii sacre (Hăbad - Brădoaia şi Vasinca, Valea Nanului - proprietăţile Szekely, Drumuş şi Dalea), unde au fost descoperite 37 de altare votive epigrafe, precum şi a trei necropole romane de incineraţie (Hop-Găuri, Valea Nanului şi Carpeni), însumând peste 180 de morminte.
           Metoda de cercetare utilizată a constat din trasarea de secţiuni de sondaj pentru identificarea obiectivelor arheologice, încercându-se investigarea exhaustivă a respectivelor complexe. Trebuie precizat faptul că, în ciuda condiţiilor obiective impuse de arheologia contractuală, agravate uneori de înseşi limitele mentalităţii noastre în abordarea "de tip salvare", investigarea arheologică a fost constant subordonată rigorilor cercetării ştiinţifice de tip sistematic. Pe lângă cercetarea la suprafaţă, au fost efectuate şi investigaţii în galeriile de mină aparţinând epocilor antică, medievală şi modernă, folosindu-se o metodologie specifică.
           În urma cercetărilor de amploare din 2001, a fost posibilă observarea şi analiza din punct de vedere istorico-arheologic a unor comunităţi umane în integralitatea lor, prin identificarea deopotrivă a aspectelor de viaţă cotidiană, economice, spirituale, întregindu-se astfel imaginea aşezării antice.
           Pe lângă achiziţiile ştiinţifice de natură arheologică şi epigrafică, cercetarea de la Roşia Montană a presupus şi beneficiat de colaborarea în condiţii deosebite a unui număr mare de specialişti, reprezentând domenii diverse de interes ştiinţific. Participarea mai multor instituţii de profil în cadrul Programului Naţional de Cercetare "Alburnus Maior" a ajutat la închegarea unor strânse legături între arheologii din diferite colţuri ale ţării şi ale Europei, la o încercare de uniformizare a metodelor de lucru în cercetarea arheologică de teren.
           Şantierul de la Roşia Montană reprezintă atât încununarea unor deosebite eforturi colective, o victorie a spiritului de echipă fără de care arheologia în general şi arheologia preventivă în special nu mai pot fi concepute, cât şi ocazia dezvoltării unui adevărat şantier-şcoală, în care s-au putut forma şi dezvolta tineri arheologi, confruntaţi cu situaţii delicate de teren şi cu efortul prelucrării unui material important, puşi în faţa unor situaţii neobişnuite (un sezon deosebit de ploios, presiunea timpului, o anumită presiune socială locală, precum şi una mediatică).
           Putem spune că, în general, cercetarea şi-a atins obiectivele propuse, cea mai mare parte a complexelor arheologice depistate fiind cercetate integral, iar majoritatea patrimoniului arheologic mobil descoperit intrând în procesul de conservare, restaurare şi punere în valoare.
           Ca orice întreprindere de o asemenea complexitate şi amploare, activitatea desfăşurată a avut şi unele neîmpliniri, parţial remediate în cursul campaniei arheologice din 2002. Decurgând obiectiv din dificultăţile pregătirii campaniei arheologice şi ale alcătuirii unor echipe stabile, metodologia de lucru a fost stabilită pe parcurs, necesitând ajustări, baza de date a înregistrărilor arheologice, deşi proiectată în 2001, nu a putut fi realizată efectiv decât în campania următoare, iar o serie de bariere, de cele mai multe ori subiective, între echipele de arheologi care au lucrat la suprafaţă şi echipa de arheologi minieri, au putut fi depăşite. Rămâne încă un deziderat crearea unei echipe omogene şi specializate.
           Volumul de faţă, prima contribuţie din seria monografică Alburnus Maior, prezintă rezultatele cercetărilor arheologice desfăşurate la Roşia Montană în campaniile 2000-2001, fiind o încununare a eforturilor arheologilor şi celorlalţi specialişti care au lucrat aici. Volumul cuprinde, grupate pe zone, doar acele cercetări care au fost, în cea mai mare parte, finalizate. Cât priveşte investigaţia din campania 2000, în volum sunt incluse doar concluziile cercetărilor de teren şi ale sondajelor, conţinutul efectiv al acestora urmând a fi prezentat cu ocazia finalizării săpăturilor în zonele respective.
           Poate că unele dintre afirmaţiile cuprinse în paginile acestui volum nu sunt suficient documentate şi argumentate, eventual şi din cauza timpului scurt de realizare a acestei lucrări şi a suprapunerii redactării lui cu continuarea cercetărilor pe teren.
           Să nu uităm însă faptul că suntem la început de drum, volumele viitoare putând îndrepta unele stângăcii ale prezentului.
           Cercetarea sitului de la Roşia Montană s-a realizat pe baza finanţării asigurate de investitor, potrivit legii, însă căldura şi solicitudinea arătată de reprezentanţii S.C. Roşia Montană Gold Corporation S.A. au constituit o surpriză plăcută pentru noi toţi. Totodată, sesizând încărcătura pozitivă a activităţii noastre, reprezentanţii organelor puterii locale ne-au fost mereu aproape.
           Mulţumesc tuturor celor care au trudit în această întreprindere grea, dar plină de satisfacţii.