Untitled Document

Cercetările arheologice executate în punctul "Găuri" au fost efectuate în două etape şi au avut în vedere rezultatele unor sondaje anterioare din această zonă a Roşiei Montane

. Trebuie precizat însă că s-a impus organizarea săpăturilor în raport de orientarea şi amplasamentul cercetărilor arheologice realizate în vara anului 2000. Din acest motiv am considerat util a păstra numerotarea secţiunilor şi a suprafeţelor care fac obiectul acestui raport, în continuarea celor de anul trecut, după cum şi caroiajul a păstrat aceeaşi orientare, adică de la sud spre nord. Secţiunile şi suprafeţele excavate au acoperit practic două terase naturale situate pe o pantă ascendentă unde au fost semnalate anterior urme de locuire (Fig. 3/1)

.
Având în vedere cele amintite, am deschis SIV de 18,00 x 3,00 m, în prelungirea SII/2000

(Fig. 3/2-3).
           În capătul sudic al acesteia, până în dreptul caroului 3 a fost degajat un strat compact de dărâmături, la adâncimea de 0,30 m, alcătuit din piatră de râu, prezent aproape pe toată suprafaţa SIV, însă având o densitate diferită. Sub stratul de pietre, în carourile 1-3, la adâncimea de 0,50 m, a fost observată o urmă de arsură, foarte clar conturată, având o formă rectangulară, orientată vest-nord-vest-est-sud-est (Fig. 4/1).
           Urmele în chestiune le-am pus în legătură cu o locuinţă de lemn, incendiată, notată L1/SIV, care semnalează de fapt şi primul nivel de locuire de epocă romană. Ca tip de locuinţă, L1/SIV se înscria probabil în categoria celor parţial îngropate, cu pereţi de lemn, urmele elementelor structurale fiind destul de vizibile pe întreg conturul gropii de fundaţie. Pardoseala carbonizată a fost distrusă ulterior de o altă construcţie, de data aceasta de piatră, care o suprapune parţial, identificată în continuare drept edificiul de piatră, asupra căreia vom reveni (Fig. 4/2; 11). Groapa de fundaţie de la L1/SIV a fost în întregime acoperită cu piatră în momentul în care peste ea s-a ridicat noua construcţie. În dreptul carourilor 9-13 am remarcat o altă urmă de arsură, mult mai slab conservată, la adâncimea de 0,60 m, notată cu L2/SIV. Suprafaţa în cauză era neregulată, marginile acesteia fiind conturate parţial de un îngust şir de piatră de râu, conturând o închidere în unghi drept. Orientarea L2/SIV era însă decalată în raport de L1/SIV.
           În capătul nordic al secţiunii, în carourile 14-18 a fost pus în evidenţă un strat compact de piatră de râu, care nivelează o albiere naturală a terenului rezultată în urma scurgerilor apelor de ploaie. Această amenajare, constituită de fapt din pietre refolosite de la zidurile romane din zonă, era menită să împiedice alunecările de teren, protejând în acest fel terasa superioară pe care au fost ridicate construcţiile. Ea survine, din punct de vedere cronologic, spre sfârşitul perioadei romane, într-o etapă ulterioară ridicării construcţiilor de piatră.
           Materialele descoperite în cadrul SIV sunt relativ puţine şi de slabă calitate. Predomină fragmentele ceramice de uz comun (Fig. 15) concentrate în special în perimetrele delimitate de L1 şi L2, dar şi în stratul vegetal, amestecate aici cu diverse fragmente de fier şi ceramică modernă. Situaţia semnalată, regăsită practic în întreaga zonă, este datorată unor lucrări moderne, fie agricole, fie de construcţii

.
La capătul sudic al SIV a fost apoi deschisă o casetă de formă triunghiulară, C1/SIV, de 2,50 x 5,80 x 7,60 m

, pentru a încerca degajarea completă a urmelor locuinţei de lemn şi a aglomerării de blocuri de piatră, constituind de fapt un masiv strat de dărâmături de la o construcţie de mai mari dimensiuni, edificiul de piatră. Locuinţa de lemn avusese cel puţin două încăperi, dintre care doar conturul uneia se mai păstra, cealaltă fiind distrusă în întregime, resturile acesteia aflându-se în SVII, despre care va fi vorba în continuare. De aici au fost recuperate câteva fragmente ceramice, între care se distinge unul de culoare neagră, cu buza evazată şi pereţi canelaţi. Avem temeiul să presupunem că L1/SIV a fost suprapusă nu numai de edificiul de piatră, dar şi de drumul roman, pus în evidenţă prin săpăturile anterioare, şi de SVII. Totuşi, orientarea tuturor construcţiilor din perimetrul investigat era practic aceeaşi.
           Edificiul de piatră, din care a fost degajat un zid masiv, de 0,80 m grosime, pe o lungime totală de aproximativ 18,00 m, era alcătuit din asize de piatră, fără mortar, folosind drept liant exclusiv lutul. În caseta C1/SIV primul zid descoperit, notat convenţional Z1a, fusese dărâmat până la nivelul a patru asize, iar pietrele reutilizate pentru amenajarea aşa-numitului "mauer", o structură hibridă de piatră şi arbuşti de lemn, de dată recentă, care delimita diverse proprietăţi de terenuri din zonă. Pe ultima asiză a zidului Z1a, precum şi în stratul de dărâmături, au fost descoperite fragmente masive de mojare, folosite probabil în cadrul unei refaceri (Fig. 5/1-2).
           Din materialul recuperat în caseta C1/SIV se remarcă două fragmente de aplică de cataramă din bronz fără decor, precum şi fragmente ceramice de uz comun provenind din cadrul locuinţei de lemn L1.
           La 5,50 m est de SIV a fost deschisă SVI, de 32,00 x 3,00 m, pentru elucidarea aspectelor planimetrice legate de edificiul de piatră. Secţiunea aceasta traversa practic întreaga colină.
           În capătul sudic al secţiunii, între caroul 1 şi caroul 6, la adâncimea de 0,60 m, în stratul de lut galben, s-a pus în evidenţă o lentilă circulară de nisip fin, mărginită de o bordură de culoare brună. Din interiorul acesteia s-au recuperat trei fragmente ceramice, fără decor. Între caroul 6 şi caroul 8, tot la -0,60 m, a ieşit la iveală o aglomerare de blocuri de piatră de râu, provenind cu probabilitate din Z1a, semnalat în cadrul casetei C1/SIV. În caroul 8, chiar la baza stratului de dărâmătură, a fost descoperit un vas ceramic, fără decor, cu pereţii roşii, foarte precar conservat. De asemenea, tot din acest loc provine şi un fragment de mojar, cu suprafaţa concavă şlefuită. La 1,30 m de capătul sudic al secţiunii a fost deschisă o casetă, notată C2/SVI, de 4,00 x 4,80 m, pentru degajarea completă a zidului Z1a. Acesta se păstra relativ intact, în elevaţie măsurând 0,60 m, tot cu patru asize, însă în dreptul caroului 3 se închidea în unghi ascuţit de aproximativ 78º, cu un alt zid. Zidul acesta, notat Z2a, avea doar două asize, şi a fost degajat pe o lungime de 3,60 m. Presupunem că Z2a se continua probabil spre vest, în direcţia vest-nord-vest-est-sud-est. Structura delimitată de cele două ziduri menţionate, Z1a şi Z2a, aparţinând edificiului de piatră, avea deci aproximativ 7,30 x 3,80 m, având în vedere şi celălalt unghi de închidere conturat chiar în capătul sudic al SIV, sub masivul strat de dărâmătură de aici. Din observaţiile stratigrafice, am putut constata că aici fusese construită o structură de plan rectangular, care iniţial avea două compartimentări, care a fost apoi distrusă, probabil ulterior epocii romane. O alta, dispusă simetric, a fost descoperită în colţul nord-vestic al edificiului de piatră. În al doilea rând, este important de semnalat că între Z1a şi Z2a există o diferenţă în ceea ce priveşte elevaţia: din primul se păstrau patru asize, în vreme ce din al doilea doar două. Această constatare ne îndreptăţeşte să presupunem că edificiul de piatră este transformat, iar ulterior pietrele recuperate din zidurile sale sunt reutilizate la alcătuirea mantalei de piatră, pusă în evidenţă aici. Din interiorul spaţiului conturat de Z1a şi Z2a a fost descoperită, la adâncimea de 0,40 m, o monedă de bronz, din păcate aflată într-o avansată stare de degradare. Având în vedere diametrul acesteia, întrucât aversul şi reversul sunt practic ilizibile, putem presupune că este vorba de un dupondius.
           Între caroul 18 şi caroul 20, la -0,40 m, a fost descoperit conturul unei gropi ovale, cu diametrul de 2,30 m, cu câteva urme de arsură în interior, precum şi un alt vas ceramic fragmentar cu pereţii roşii. Marginile gropii, probabil aparţinând unei locuinţe, notată L1/SVI, erau pe alocuri subliniate de câteva pietre, între acestea semnalându-se şi două fragmente de mojare, unul cu suprafaţă convexă, celălalt cu suprafaţă concavă.
           Între caroul 22 şi caroul 24, la -0,40 m, a fost descoperită o amenajare longitudinală de piatră care avea rolul de a consolida panta terasei, afectată probabil de alunecările de teren din urma ploilor. În componenţa acestei amenajări se aflau şi câteva fragmente de mojare, iar din acest loc s-au recuperat şi puţine fragmente ceramice romane de uz comun. Mai multe blocuri de piatră au fost puse în evidenţă până spre capătul nordic al SVI, iar în caroul 32, în albierea naturală a pantei terasei superioare, existau două straturi de asemenea pietre, situaţie observată şi în cadrul SIV.
           Pentru elucidarea unor aspecte legate de descoperirile din anul 2000, observate cu prilejul deschiderii SII, am procedat la extinderea câmpului de cercetare din SVI. Am deschis o casetă, notată C1/SVI, de 4,50 x 5,00 m, făcând astfel legătura cu secţiunea excavată anterior, adică SII/2000. Aici s-au descoperit urmele, destul de clar conturate, a trei locuinţe de lemn, L1, L2 şi L3/C1/SVI, dintre care două aveau aceeaşi orientare, adică nord-sud (Fig. 6/1-3; 7/1-3; 14).
           Una din cele trei semnalate, anume L1, avea o orientare diferită, adică vest-nord-vest-est-sud-est, la fel cu L1/SIV şi L3/C1/SIV. Din punct de vedere planimetric, toate aveau plan rectangular. Materialul ceramic descoperit este foarte sărac (Fig. 15).
           Iniţial am presupus existenţa în acest loc a unuia sau mai multor ateliere pentru prelucrarea minereului, însă absenţa reziduurilor specifice, zgura şi fragmentele de cuarţ caracteristice pentru asemenea cazuri, ne îndreptăţesc să presupunem că urmele pronunţate de arsură din teren, identificate dealtfel tocmai în acest punct cu prilejul săpăturilor anterioare, aparţin de fapt unor locuinţe. Un zid relativ omogen, având aceeaşi orientare cu a celor de pe terasa superioară, Z1a şi Z2a, a fost descoperit şi aici. Acesta a fost notat convenţional drept Zx. El era alcătuit din piatră de râu prinsă cu lut şi avea pe alocuri urme pronunţate de arsură.
           Zidul se întindea pe o lungime de 3,20 m. La 1,10 m, spre vest de caseta C1/SVI, a fost deschisă SIX, de 6,00 x 2,00 m, dispusă paralel cu SII, cercetată anterior. Şi aici au fost descoperite urmele suprapuse din podeaua celor trei locuinţe de lemn, semnalate în C1/SVI. În plus faţă de situaţia consemnată deja, aici mai exista un mic zid din blocuri de piatră, notat cu Zy, având o singură asiză, la -0,40 m. De asemenea, zidul Zx din C1/SVI se continua pe o lungime de 0,70 m, în caroul 2. În concluzia acestor observaţii, legate pe de-o parte de SII/2000 şi pe de altă parte de C1/SVI şi SIX din această campanie de cercetări, putem consemna cele trei locuinţe de lemn, L1 de 2,10 x 1,20 m. L2 de 5,00 x 1,60 m şi L3 de 2,80 x 1,70 m. suprapuse la rândul lor de o amenajare de piatră, având puternice urme de arsură, constituită din două ziduri paralele, Zx şi Zy, asupra caracterului căreia nu ne putem pronunţa. Cu titlul de ipoteză avem în vedere două situaţii distincte:
           Zx şi Zy fac parte dintr-o locuinţă cu fundaţii de piatră, care suprapune locuinţele de lemn amintite, care la rândul ei a fost incendiată şi distrusă, probabil către sfârşitul perioadei romane, întrucât urmele de arsură sunt evidente pe o bună parte din pietrele de pe traseul zidului Zx;
           Zx şi Zy aparţineau unor cuptoare de ars minereul, însă pentru această situaţie nu dispunem de elementele caracteristice care ar putea indica o asemenea posibilitate, adică reziduurile arderii, respectiv prezenţa unor fragmente masive de zgură şi cuarţ. Nici forma celor două ziduri, paralele unul cu celălalt, nu indică un cuptor de acest tip, acestea având o formă circulară sau ovoidală. Singurele elemente care ar justifica eventual cea de-a doua ipoteză sunt fragmentele relativ numeroase de mojare, cu suprafeţe concave şi convexe şlefuite, recuperate de aici. Alături de ele ar mai fi de consemnat şi câteva fragmente ceramice de uz comun (Fig. 10/1-3).
           În continuare, cercetările au avut în vedere elucidarea unor aspecte legate de locuinţa de lemn, din L1/SIV şi C1/SIV suprapusă de edificiul de piatră, precum şi relaţia celor două cu drumul roman identificat anterior în această zonă.
           S-a deschis aşadar SVII, având dimensiunile de 9 x 2 m, orientată vest-nord-vest-est-sud-est. În caroul 3 şi caroul 5 a fost pusă în evidenţă o lentilă compactă de pietriş sub care exista un strat masiv de lut bătătorit.
           Adâncimea la care s-a reperat amenajarea în chestiune era de 0,10 m; ea conturează de fapt un drum roman al cărui traseu a fost utilizat parţial până în perioada recentă. Alături de drum exista un canal de drenaj pentru apele pluviale, de 0,20 m lăţime, orientat paralel cu acesta, situaţie deja remarcată cu prilejul săpăturilor anterioare. Elementele noi descoperite acum sunt pe de o parte absenţa canalului corespunzător pe cealaltă latură a drumului, pe de altă parte, degajarea zidului Z1a care intersectează oblic traseul acestuia (Fig. 8/1; 13).
           Dealtfel, construirea zidului a produs şi distrugerea acestui canal în punctul investigat de noi. Pe traseul cercetat drumul roman avea o lăţime de 3,10 m şi se situa paralel cu drumul forestier actual. În al doilea rând, sub traseul drumului au fost puse în evidenţă şi urmele locuinţei romane L1, semnalate în SIV şi C1/SIV, suprapuse apoi de edificiul de piatră, amintit în mai multe rânduri până acum. Ca material arheologic sunt de amintit mai multe fragmente ceramice de la vase de uz comun, fără elemente de decor.
           La aproximativ 50 de m vest de secţiunile descrise a fost amplasată o alta, SV, de 24 x 3 m. Acest punct era cel mai apropiat de necropola romană din vecinătate

. În carourile 1-4 s-au conturat urmele unei gropi de arsură, de culoare brună care aparţinea unei locuinţe de lemn, notată L1/SV (Fig. 12).
           Din păcate, traseul exact al acesteia nu se mai păstra, fiind distrus de amenajări agricole contemporane. Se mai puteau observa totuşi trei pietre de râu dispuse oarecum regulat pe direcţia vest-nord-vest-est-sud-est, adică asemănător cu cea a locuinţelor de lemn şi apoi de piatră, descoperite în cadrul SIV şi SVI. Urma de arsură a gropii era de plan aproximativ rectangular, configurând un contur identic cu cel al locuinţei L1/SIV. Aproape de marginea acesteia a fost descoperită o piatră dintr-o râşniţă de mână, cunoscută în literatura de specialitate drept catillus, cu un diametru de 0,32 m şi înălţimea de 0,11 m (Fig. 9/3).
           Tot din acest perimetru ar mai fi de consemnat ca piese de inventar mai multe fragmente ceramice, provenind de la vase de uz comun, precum şi câteva cuie de fier.
           În capătul nordic al secţiunii, între carourile 21 şi 24, a fost pusă în evidenţă o aglomerare masivă din pietre de râu, situaţie similară observată în cadrul SIV şi SVI, având probabil rolul de a consolida baza terasei locuite. Aceste pietre au fost dispuse în două straturi în albia naturală săpată la baza terasei de apele pluviale.
           Încercând a rezuma cele expuse până acum

, se cuvin făcute câteva observaţii preliminare legate de caracterul locuinţelor de lemn şi al edificiului de piatră care le suprapune parţial, precum şi de cronologia relativă a sitului descoperit aici.
           Există un număr de şapte locuinţe de lemn după cum urmează: L1şi L2/SIV, L1/SVI, L1, L2 şi L3/C1/SVI şi L1/SV. Din inventarul recuperat din cadrul acestora provin mai multe fragmente ceramice de uz comun, fără posibilităţi de datare precisă. Cel puţin una dintre locuinţe, L1 din C1/SIV şi continuându-se apoi în SVII, avea două încăperi suprapuse apoi de o structură asemănătoare planimetric cu edificiul de piatră, distrusă într-o perioadă ulterioară epocii romane. Celelalte locuinţe aveau o singură încăpere în alcătuire şi, cu două excepţii, aveau aceeaşi orientare, dovedind aşadar o tramă stradală omogenă care s-a păstrat şi în conformitate cu care este construit aici edificiul de piatră. Acesta din urmă traversează la rândul său două refaceri, după cum ne sugerează stratigrafia zidurilor Z1a şi Z2a. Aşadar, există până în momentul de faţă două niveluri de locuire aparţinând epocii romane, dar care nu pot fi precis datate, ci doar aproximate relaţional, unul căruia îi corespund locuinţele de lemn, celălalt conturat de edificiul de piatră, refăcut tot în perioada romană.
           Cele două niveluri de locuire se supun însă unei concepţii unitare de organizare spaţială care se menţine neschimbată cel puţin în epoca romană. Această dispunere unitară a complexelor cercetate nu este însă determinată sau concepută în raport cu drumul roman identificat în anul 2000 şi pus din nou în evidenţă acum în cadrul SVII. Edificiul de piatră este dispus oarecum oblic cu traseul acestui drum şi îl suprapune chiar parţial. Rezultă de aici că edificiul de piatră este construit ulterior drumului. În plus, drumul suprapune şi locuinţa de piatră L1 descoperită în acest perimetru, suprapusă, la rândul ei, de edificiul de piatră. Din păcate, nu dispunem de suficiente date pentru a evalua cronologic situaţia prezentată, limitându-ne observaţiile la o plasare a acestor complexe în cadrul epocii romane.
           Având în vedere descoperirile anterioare, s-a impus ca necesară abordarea săpăturii prin deschiderea de suprafeţe

. Orientarea şi dimensiunile acestora au fost determinate de configuraţia terenului şi stadiul cercetărilor. În continuare au fost trasate SVIII-SXXVIII:
           SVII, 9 x 2 m (Fig. 24), orientată paralel cu SIII/2000, a degajat drumul roman care urcă spre masivul "Cetate". Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,60 m.
           SVIII, 18 x 3 m (Fig. 23). De la sud spre nord au fost identificate: porţiuni din locuinţa de piatră situată pe latura de est a edificiului; segment din zidul coridorului de legătură între cele două locuinţe amplasate pe laturile de est şi vest ale edificiului; zidul de nord al edificiului; porţiune din drumul roman, suprapus de un altul aparţinând epocii moderne (perioada administraţiei habsburgice). Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,95 m.
           SIX, 6 x 2 m (Fig. 1). Au fost descoperite urme din podeaua celor trei locuinţe de lemn semnalate în C1/SVI, precum şi o porţiune din drumul roman. Adâncimea maximă de săpare a fost de 1,00 m.
           SX, 14 x 2,5 m (Fig. 1). A fost trasată la est de edificiul din piatră cu scopul de a stabili dacă în acest perimetru există urme de locuire. Nu a fost identificat un nivel de locuire romană. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,90 m.
           SXI, 8 x 4 m; SXI A, 4 x 4 m (Fig. 2). Sub stratul vegetal, având o grosime de 0,10 m, pe întreaga suprafaţă, a fost identificat un nivel de piatră. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,90 m.
           SXII, 12 x 4 m (Fig. 18/2). Situaţie similară cu SXI. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,70 m.
           SXIII, 10 x 3 m; SXIV, 6 x 4 m; SXIV A, 4 x 4 m (Fig. 2). Au fost dezvelite suprafeţe aparţinând locuinţei L2, amplasată pe latura de vest a edificiului, precum şi zone din curtea interioară. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,70 m.
           SXV, 12,5 x 4 m (Fig. 2). "covor" de piatră care acoperă substrucţiile locuinţei L2, precum şi segment din drumul care trece la vest şi nord de edificiu. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,65 m.
           SXVI, 8 x 4 m; SXVII, 9 x 3 m (Fig. 24/1). Au fost trasate paralel, de o parte şi de alta a SVII, la o distanţă (martor) de 0,50 m. S-a urmărit dezvelirea pe acest tronson a drumului roman care coboară dinspre masivul "Cetate". Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,60 m.
           SXVIII, 8 x 4,5 m (Fig. 21/1; 24/2). La -0,10 m a fost identificat drumul roman. Secţiunea este amplasată la 50 m est de SXVII. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,40 m.
           SXIX, 10 x 6 m (Fig. 21/2). Trasată la cca. 40 m sud de SXVI. A fost dezvelit drumul roman care coboară spre tăul "Găuri". Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,50 m.
           SXX, 18 x 3 m (Fig. 19/1). A fost cercetată zona curţii interioare a edificiului. În acest perimetru nu au fost identificate elemente de arhitectură sau fundaţii. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,65 m.
           SXXI, 16,5 x 2 m (Fig. 2). La cca. -0,10-0,40 m a fost identificat traseul drumului roman, suprapus de faza tereziană. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,65 m.
           SXXII, 8 x 8 m; SXXIII, 15 x 5 m (Fig. 1). Amplasate către nord-est, în imediata apropiere a unei guri de mină, în prezent inundată. Au fost surprinse cele două faze ale drumului: romană şi modernă. Adâncimea maximă de săpare a fost de 1,05 m.
           SXXIV, 7,5 x 3 m (Fig. 19/2). Amplasată perpendicular pe SVIII şi SXI, la o distanţă de 0,50 m. A fost identificată marginea de nord a drumului roman. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,35 m.
           SXXV, 15 x 4 m (Fig. 2). A fost dezvelită o porţiune din drumul roman situat la sud-vest de edificiul din piatră. De asemenea a fost observată continuarea drumului roman spre zona "Hop" situată în imediata apropiere, unde la cca. 50 m a fost dezvelit încă un edificiu roman din piatră

şi o necropolă de incineraţie aparţinând epocii romane (Fig. 21). Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,40 m.
           SXXVI, 10 x 5 m; SXXVIII, 5 x 3 m (Fig. 2; 21/3). Au fost dezvelite suprafeţe din drumul de acces în edificiu. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,50 m.
           SXXVII, 8 x 4 m (Fig. 1). Amplasată la nord de SXXII în vederea stabilirii traseului drumului roman în această zonă. Adâncimea maximă de săpare a fost de 0,90 m.
           Pentru punerea în evidenţă a obiectivelor s-a recurs la demontarea martorilor existenţi între suprafeţele deschise. Au fost identificate fundaţiile unui edificiu, executate din piatră de carieră legată cu argilă. Construcţia aparţine epocii romane, secolul al II-lea; are forma unui paralelogram neregulat ale cărui laturi sunt orientate aproximativ pe direcţia punctelor cardinale (Fig. 2; 16/1-2;). Colţul de nord-est al edificiului este uşor ascuţit, cca. 80°, ceea ce determină diferenţe între lungimile laturilor sale. Amplasarea construcţiei s-a făcut într-o zonă de intersecţii ale drumurilor romane. În urma efectuării măsurătorilor, dimensiunile edificiului sunt: 16,60 m (Z1), 18,60 m (Z2), 14,60 m (Z3). Din latura sudică (Z4) nu s-au păstrat decât mici porţiuni ale colţurilor de sud-est şi sud-vest, restul zidurilor fiind dezafectate în perioada modernă şi transformate în "mauri" cu scopul de a delimita proprietăţile sau traseul drumurilor. Grosimea zidurilor variază între 0,60-0,80 m. Edificiul patrulater dispune de două locuinţe (L1, L2) amplasate pe laturile de est şi vest, legate printr-un coridor a cărui lăţime este 1,30 m. Din laturile de sud şi vest se păstrează suficiente elemente pentru a reconstitui traseul acestora. Dimensiunile L1 sunt 8,40 x 5,00 m fiind, probabil, compartimentată în două încăperi (Fig. 2). Zidurile au fost executate fără pat de amenajare, direct în stratul de argilă, fapt care asigură o bună stabilitate. Privind planul de ansamblu se pot observa deformări (devieri) ale traiectoriilor zidurilor datorate alunecării terenului situat în pantă şi, nu în ultimul rând, dezvoltării vegetaţiei (arbori). Ultimul aspect este uşor vizibil pe latura estică, dovedind încă odată efectul negativ creat de rădăcinile arborilor asupra substrucţiilor. Inventarul arheologic este sărac, ceramica reprezentând elementul de bază. Materialul ceramic este păstrat fragmentar, starea sa de conservare fiind slabă, din cauza calităţii inferioare a pastei (arderii), precum şi a solului acid. Ca forme ceramice întâlnim: ulcioare, chiupuri, oale, castroane, farfurii (Fig. 22).
           Dezvelirea locuinţei L2, situată pe latura vestică, a furnizat mai multe informaţii atât sub aspect planimetric cât şi material. Locuinţa este compartimentată, rezultând două încăperi notate c1, c2 (Fig. 17/1). Încăperea c1, situată la sud, are forma patrulateră cu dimensiunile de 4,30 x 3,40 m. Peretele vestic este uşor deviat datorită alunecării terenului. Legătura cu c2 este realizată prin intermediul unei intrări de 0,80 m, al cărei prag a fost identificat pe latura de nord. Dimensiunile aproximative ale încăperii sunt: 3,75 x 2,80 m. La dezvelirea fundaţiilor s-a observat că adâncimea acestora este mai mică, iar latura de est (situată spre curtea interioară a edificiului) a fost realizată ulterior camerei c1. (Fig. 17/2). Din inventarul arheologic, alături de ceramică se disting două piese:
           Altar votiv, dedicat zeului Ianus (Fig. 25/1). Descoperit în exteriorul laturii de est a L1, în curtea interioară a edificiului, monumentul se afla în poziţie secundară lângă o amenajare circulară din piatră, care servea ca bază pentru altar. Dimensiunile monumentului sunt: 50 x 21 x 20 cm. Este lucrat din calcar, fiind bine păstrat. Textul inscripţiei este completat cu redarea în relief, într-o manieră stilizată, a divinităţii Ianus Geminus. Este cea de a patra semnalare epigrafică a acestei vechi divinităţi italice la Alburnus Maior. Anterior, de aici se mai cunoşteau două monumente (un al treilea a apărut în anul 2001 în perimetrul T II - Rozalia Drumuş)

, închinate lui Ianus Geminus de către ilirii Aelius Baebius şi Beus Plator (Platoris), unul descoperit în 1885 în zona minei Ferdinand

, iar cel de al doilea în lotul de inscripţii de la Hăbad, reprezentând o dedicaţie colectivă către acelaşi Ianus Geminus venită din partea unei comunităţi locale K(astellum) Ansis .
Noua atestare a lui Ianus vine din partea unui grup (patroni kastellani?), ilirii Dasas, Verzo (cu omologi în rândul coloniştilor iliro-dalmaţi de la Alburnus Maior) şi Nevatus, care apare pentru întâia oară la Alburnus. La fel de singulară, cel puţin pentru Dacia, se dovedeşte a fi reprezentarea figurativă a zeului, considerat protector al porţilor şi al tuturor intrărilor şi înfăţişat "cu două feţe" (să notăm că în cazul monumentului de faţă zeul apare înveşmântat într-un soi de "manta" cu cute oblice). Apariţia figurii zeului suplineşte epitetul Geminus din textul epigrafei. Ca o curiozitate, reprezentarea lui Ianus bifrons mai este cunoscută la noi pe tipul de piese numismatice "cu cap janiform", printre tezaurele monetare din judeţele Dolj, Vâlcea, Mehedinţi.a.

, datând din veacurile III-II a.Chr.
Adorat mai ales în Dalmatia

, Noricum

şi în alte părţi ale lumii romane

, zeul apare însoţit de epitete cum ar fi Ianus Pater, Ianus Augustus Sacrum, Ianus Pater Augustus Sacrum, Ianus Geminus. Cei trei iliri care îl venerează par să fi fost, după abrevierea literelor din ultimul rând al inscripţiei, im(munis) p(atroni) Ka(stellani), ceea ce face probabilă existenţa în zona Găuri-Hop-Hăbad a unui kastellum, poate Kastellum Ansis care mai apare semnalat în câteva rânduri

.
Obiect sanitar (latrina) de formă circulară, cu diametrul exterior de 30 cm; este realizat în piatră, descoperit în poziţie secundară în exteriorul colţului de sud-vest al L1 (Fig. 25/2).
Luând în considerare şi celelalte obiecte de inventar descoperite (ceramică uzuală

, râşniţe, opaiţe, cuie, piroane) considerăm că destinaţia edificiului este aceea de locuinţă întărită de tip kastellum

. Un alt argument în această direcţie este dat de orientarea complexului arhitectural către sud, oferind lumină şi căldură pe toată durata zilei. Lipsa inventarului specific pentru minerit (târnăcop, daltă, ciocan) ne determină să credem că aceste unelte erau depozitate fie în mine, fie în imediata lor vecinătate. Un răspuns la întrebarea: "cine locuia într-un astfel de edificiu ?", a fost dat anterior prin amintirea comunităţilor de origine iliră atestate epigrafic şi în tăbliţele cerate

. Tehnica de legare cu argilă a pietrelor, rar utilizată la romani, reprezintă un argument în plus pentru atribuirea acestor edificii comunităţilor ilire: pirustae, baridustae, sardeates.
           Se remarcă preferinţa pentru piatra de carieră, existentă din abundenţă în zonă, ale cărei muchii ascuţite, prin legare cu argilă, conferă o stabilitate şi rezistenţă superioară zidului, comparativ cu piatra de râu. În compensare, piatra de râu îşi găseşte utilizarea în construcţia reţelei de drumuri, asupra căreia ne vom referi în continuare.
           Traseul drumurilor este determinat de configuraţia terenului şi amplasamentul celorlalte edificii situate în punctele Găuri, Hăbad, Tăul Ţapului. S-a căutat alegerea unor trasee adaptate la teren, preferându-se o dispunere la jumătatea pantei (creasta militară).
           A fost redeschisă SIII/2000 (Fig. 2), punându-se în evidenţă profilul şi dimensiunile drumului roman care trecea la sud-est de edificiu. Tehnica şi materialele de construcţie au fost adaptate la resursele zonei. Realizarea drumurilor era relativ simplă: în solul argilos era amenajat un pat artificial din piatră de carieră, cu dimensiuni de 0,20-0,30 m, peste care erau aşezate pietre de râu, legate cu argilă (având dimensiuni mai mici), realizându-se pavajul propriu-zis, cu un profil uşor bombat care asigura drenarea apei pe laterale unde erau amenajate canale colectoare. Marginile părţii carosabile sunt bine conturate, fiind porţiunile cele mai bine păstrate. Deşi simplă, această manieră de construcţie conferă o foarte bună rezistenţă drumurilor, aspect surprins şi în cercetările arheologice.
           La Alburnus Maior avem de a face cu drumuri vicinale. Lăţimea drumurilor cercetate în zona Găuri este de 2,60-2,80 m în SXVI-SXVII; SXXI-SXXVIII şi 3,40-3,55 m în SXIX (Fig. 19/2; 20/1-2; 21/1-3; 24), ceea ce corespunde cu 10-12 paşi, lăţimea standard folosită în Imperiu pentru drumurile vicinale

.
           În timpul derulării săpăturilor arheologice din zona "Găuri", la baza versantului opus colinei cercetate de noi, a început amenajarea unui drum de acces spre cariera de piatră situată în imediata vecinătate, prilej cu care a fost scoasă la iveală o piesă epigrafică. Condiţiile şi locul descoperirii ne fac să presupunem că piesa în chestiune fusese dislocată din contextul arheologic iniţial şi refolosită în galeriile miniere din apropiere de unde apoi a fost din nou deplasată. Piesa, din bazalt, are o formă paralelipipedică, cu dimensiunile de 1,71 x 0,25 x 0,21 m, iar pe una din feţe, spre capăt, apare incizată cifra XXVI.
           Câmpul inscripţionat are dimensiunile de 0,19 x 0,07 m. La capătul spre care se află cifra în chestiune există trei orificii circulare dispuse triunghiular, servind probabil pentru prinderea unei alte piese, asupra căreia nu ne putem pronunţa. Pe faţa opusă celei inscripţionate, se află un pinten pronunţat (Fig. 8/2; 9/1-2).
           În legătură cu caracterul piesei descoperite, putem avea în vedere două ipoteze:
           Piesa în chestiune este o bornă, fie miliară, fie delimitând o proprietate de teren oarecare. Cum alte elemente suplimentare lipsesc şi având temeiul să credem că dealtfel nici nu au existat iniţial, înclinăm să considerăm piesa drept o bornă pentru delimitarea unei proprietăţi, un soi de terminus augustalis, de pus în legătură cu aşezarea situată în vecinătate

. Dacă am avea în vedere un miliarium, de pus în legătură tot cu o descoperire din vecinătate, adică drumul situat pe terasa superioară de la "Găuri", atunci ne lipseşte orice detaliu de raportare a distanţei semnalate. Lipseşte totodată şi abrevierea caracteristică m. p., care indica întotdeauna numărul miilor de paşi de străbătut de la un punct la altul. Este important de remarcat că nu avem nici un indiciu în legătură cu distrugerea accidentală a câmpului inscripţionat, în sensul înlăturării unui fragment din acesta, ceea ce ne-ar îndreptăţi o completare oarecare. Cifra este poziţionată simetric, în raport de marginile din stânga şi din dreapta, iar sus sau jos nu se disting urme de incizare.
Piesa este o bornă minieră, indicând o galerie de mină, cum sunt multe vizibile în apropierea locului de descoperire. Absenţa unor analogii valabile, nu numai pentru Dacia, dar chiar pentru întregul imperiu roman, face însă îndoielnică o asemenea atribuire. Se cunosc situaţii când plăci epigrafice ne semnalează detalii în legătură cu proprietarii sau data începerii lucrărilor la o exploatare minieră romană, însă în cazul nostru nu poate fi vorba de o situaţie similară.