           Scurte consideraţii istorice.

           Din cele de mai sus reiese faptul că ne aflăm în faţa uneia din necropolele centrului antic de minerit aurifer de la Alburnus Maior (alte necropole parţial investigate mai sunt la Tăul Cornii - cercetări din campania 2000; Tăul Secuilor - cercetări 2000, Carpeni - un grup de morminte înconjurate cu "ringuri" din piatră nefasonată - cercetări 2001.a.) atribuită etnic, o spunem de la bun început, minerilor iliri şi familiilor acestora, colonizaţi oficial în provincia Dacia încă în timpul lui M. Ulpius Traianus. După cum rezultă şi din cercetările perimetrelor vecine, necropola de la Hop se găsea în imediata apropiere a punctelor de lucru (galerii, n.n.) şi nu departe de una din aşezările de tip Kastellum, identificată în punctul Găuri.
           Cercetarea arheologică din cursul anului 2001 a permis stabilirea unora din limitele cimitirului după cum urmează: vest - limita este dată de un strat de rocă naturală care făcea foarte dificilă săparea unor gropi de morminte; nord - limita coincide cu traseul unuia din drumurile antice care lega aşezările miniere de la Găuri cu cele de la Hăbad; est - se întindea spre Găuri (să notăm că aici s-au constatat distrugeri şi intervenţii ulterioare epocii romane); în ceea ce priveşte latura de sud, aici cercetările noastre nu au putut continua în anul 2001 datorită încheierii perioadei de cercetare în teren

.
           Din analiza celor 169 de morminte rezultă că ritul de înmormântare a fost exclusiv cel al incineraţiei. Din punctul de vedere al relaţiei dintre locul unde s-a desfăşurat ritualul incinerării şi locul în care au fost lăsate sau depuse definitiv resturile funerare, mormintele de incineraţie ale coloniştilor iliri din această necropolă se pot grupa în două categorii mari, care cuprind mai multe tipuri, variante ori manifestări sporadice, astfel:
           - morminte cu incinerarea defuncţilor pe loc = incineraţie primară (78 morminte):
           - morminte plane cu groapa rectangulară puternic albiată şi cu conţinut important de cărbune (între 20-45 cm), precum şi cu urme de pari ori alte resturi evidente de la patul funerar; în ele se regăsesc şi importante elemente de inventar funerar (majoritatea);
           - morminte plane a căror groapă rectangulară a fost prevăzută cu ring circular din piatră nefasonată (M26, M42, M81);
           - morminte plane cu cameră rectangulară din piatră nefasonată (M60, M114, M123, M163).
           - morminte cu incinerarea defuncţilor în alt loc = incineraţie secundară (91 morminte):
           - morminte plane cu gropi rectangulare arse ritual, în care au fost depuse resturile cremaţiei, precum şi unele obiecte de la banchetul funerar (majoritatea);
           - morminte în urnă depuse într-o mică groapă circulară, fără ardere rituală (M6, M38, M154, M165);
           - morminte în gropi de formă rotundă arse ritual (M119, M129);
           - morminte cu amenajare rectangulară de piatră care imită conturul gropii, fără urme de arsură - eventual "morminte cenotaf" (M82, M151).
           Apariţia în poziţie secundară (la marginile de sud-est, respectiv vest ale necropolei) a două piese din rocă tufitică (60 x 54 x 20 cm; 65 x 58 x 18 cm), care ar putea avea bune analogii cu două mici capace de sarcofag, ne putea duce la presupunerea (până la o descoperire sigură) a practicării înhumaţiei, aceasta poate numai în cazul copiilor. Acest lucru se pare însă că nu se confirmă, deoarece asemenea piese din piatră fasonată au fost utilizate la sistemul de acoperire a zidurilor din compunerea camerelor funerare ale mormintelor principale din necropolă (după cum o dovedesc cercetările din 2002, pe panta sudică a necropolei de la Hop).
           Orientarea gropilor de mormânt diferă în general, putându-se observa anumite preferinţe pentru unele mici zone de înmormântări, fapt ce ar putea duce la presupunerea existenţei unei "parcelări" sau zonificări pe familii ori clanuri din comunitatea coloniştilor iliri.
           La nivelul de contur ele prezintă pe margini o crustă din pământ înroşită puternic de focul rugului funerar, în cazul arderilor pe loc (să notăm că în câteva din gropile de morminte alături de puţine oase calcinate au apărut resturile lemnoase din rug) ori doar o ardere rituală pentru incinerările la ustrinum.
           Aceeaşi constatare este de făcut şi în privinţa variabilităţi adâncimii gropilor între 0,30-0,80-1,00 m. Forma gropilor este de obicei rectangulară alungită şi cu colţuri rotunjite, cu excepţii în cazul gropilor cu cameră de tiraj (morminte tip bustum), dar şi cu conturul rotund în cazul câtorva incinerări secundare.
           În ce priveşte inventarul mormintelor din necropola de la Hop, acesta prezintă similitudini cu cel al celeilalte necropole ilire, de la Ruda-Brad. Predominantă pare a fi în punctul cercetat categoria obiectelor de metal, în speţă fier, care se regăseşte în majoritatea mormintelor - în diversele sale realizări: piese de mici dimensiuni ("cuie de la sandale"), cuie obişnuite, piroane, bare, cuţite fragmentare, plăcuţe.
           Olăria romană provincială este următoarea categorie foarte bine reprezentată între tipurile dominante amintim: opaiţe cu sau fără ştampilă, fructiere ori vase "afumătoare" (turibullum), cupe, vase globulare şi piriforme, ulcioare, oale bitronconice. Ceramica apare fie într-un exemplar sau două, fie grupată pe mai multe categorii, însoţită sau nu de alte obiecte de inventar.
           Din sticlă au fost recuperate numeroase vase de tip lacrimaria şi unguentaria, întregi şi fragmentare.
           Dintre obiectele de bronz, ar fi de amintit o oglindă şi un număr de şase monede din bronz foarte grav afectate de focul rugului funerar, iar din acest motiv resturile lor sunt ilizibile (din păcate, situaţia pieselor numismatice este asemănătoare celor de la Ruda-Brad, astfel că acestea, dată fiind starea lor de conservare nu pot să ofere repere cronologice cât de cât sigure).
           În sfârşit, ar mai fi de semnalat apariţia în câteva morminte a unor bucăţi din cuarţ şi silex, prezenţa lor indicând indirect ocupaţia celor incineraţi, respectiv mineritul cu tot ce se înţelege prin această activitate economică.
           Asocierea diverselor tipuri şi categorii de obiecte în inventarul mormintelor şi modul de depunere fac parte din complexul de manifestări ale ritualului, ale practicilor şi obiceiurilor legate de înmormântare. De altfel, prezenţa ori absenţa unui inventar funerar bogat ori sărac, precum şi modul de amenajare a mormântului post-ardere, poate sta la baza observării elementelor de stratificare socială în interiorul comunităţii respective în această problematică se vor putea face suficiente observaţii prin studierea şi compararea tuturor descoperirilor cu caracter funerar de la Alburnus Maior cu celelalte centre ale minerilor iliri colonizaţi în Dacia Romană.
           În câteva cazuri s-au remarcat anumite amenajări post-ardere ale mormintelor, amenajări constând din plasarea deasupra mormântului a unor bucăţi din piatră locală (rocă nefasonată) aşezată (ca semn de mormânt ?) deasupra resturilor cremaţiei sau încercarea de a amenaja după modelul de acasă

- Dalmatia - unele construcţii funerare simple, despre care am avut ocazia să vorbim la descrierea mormintelor.
Deasupra zidurilor de fundaţie a unuia din mormintele "cu incintă patrulateră" au apărut materiale de construcţie constând din cărămizi şi ţigle romane fragmentare - de notat că pe unul din fragmentele de ţiglă apare imprimată în relief ştampila Legiunii XIII Gemina, fără antroponim. Apariţia acestei ţigle militare nu ne surprinde, dacă avem în vedere faptul că la Alburnus Maior, într-o presupusă fortificaţie, nedepistată încă, a staţionat un detaşament al legiunii de la Apulum, cu misiunea supravegherii bunului mers al exploatării şi asigurării apărării districtului minier. În aceeaşi campanie arheologică 2001, materiale tegulare ale legiunii, fără antroponim, au apărut şi la Carpeni

, după cum tot aici au fost descoperite cinci morminte înconjurate cu aceleaşi blocuri nefasonate

. Cele mai apropiate analogii cu asemenea tipuri de "edificări sepulcrale", bine cunoscute încă înaintea celei de a doua conflagraţii mondiale, tot dintr-o zonă minieră atribuită mai degrabă ilirilor decât daco-romanilor, sunt cu necropola de incineraţie primară a acesteia, dezvelită parţial de arheologii maghiari B. Lukees în 1879 şi G. Téglás în 1890, a cărei cercetare a fost reluată în 1938 de O. Floca, pe dealurile Boteş şi Poduri

. Practica înconjurării mormintelor de incineraţie cu "cercuri de piatră" se întâlneşte în Dacia şi în zona exploatărilor zăcămintelor de fier din Munţii Poiana Ruscă, lângă Teliuc (jud. Hunedoara), la Cinciş, unde acelaşi O. Floca a dezvelit pe lângă o villa rustica şi necropola acesteia; din cele 17 morminte (unul de înhumaţie, în sarcofag din cărămidă) un număr de 16 sunt de tipul "cu cerc de piatră", cu diametrul cuprins între 3,10-4,60 m

.
Fiind una din primele necropole de incineraţie cercetate la Alburnus Maior, ea nu este, firesc, singulară în spaţiul aurifer antic al Munţilor Apuseni. Cu mai bine de două decenii în urmă, în partea de vest a zonei miniere, lângă exploatările (galerii şi nisip aluvionar) de la Ruda-Brad (jud. Hunedoara), la aproximativ 1 km de localitatea Ruda, în punctul "La Petroneşti" a fost dezvelită o necropolă - cu 126 morminte - atribuită coloniştilor iliro-dalmaţi

. Gropile mormintelor, arderea pe loc şi inventarul recuperat (ceramică, opaiţe, stele funerare însoţite de texte epigrafice, trei monede ilizibile, cuie din fier, fragmente de silex şi cuarţ) au analogii cu necropola de la Hop (excepţie făcând stelele funerare, despre care însă sunt informaţii certe că au fost şi în acest caz).
S-a vorbit mult despre "sărăcia inventarului arheologic" din necropolele atribuite minerilor (ca să ne referim numai la aceste cimitire şi nu la celelalte cunoscute şi investigate în mediul urban şi rural provincial) din Dacia, Dalmatia şi chiar din Peninsula Iberică

. În ultima din provinciile citate mai sus, bogată în resurse aurifere şi argentifere intens exploatate în antichitate, s-a încercat chiar o statistică pe baza inventarului mormintelor descoperite pe trei criterii: lipsite de inventar (61,5%), cu câte un obiect de inventar (15,5%), cu mai mult de un obiect (23%), de unde concluzia sărăciei.
La rândul lor, O. Floca

, A. Rusu

şi recent V. Wollmann

, vorbind despre acelaşi subiect, al inventarului mormintelor "miniere", fac referiri la caracterul modest al descoperirilor din mormintele de incineraţie. Fără să insistăm aici şi acum asupra acestui aspect, să menţionăm totuşi că în cazul necropolei ilire de la Hop analiza inventarului restaurat ilustrează aceeaşi modestie, dar, subliniem, şi trecerea de la habitatul de tip indigen (iliro-dalmat) la forme de tip roman (ne referim în primul rând la încercările de a imita construcţiile sepulcrale romane, la apariţia opaiţelor, pieselor de bronz şi mai ales a monedelor care reprezintă simbolic "obolul lui Charon"). Lipsa unor inscripţii funerare (tituli sepulcrales) sau a unor monumente cu simbolistică funerară de tipul stelelor, medalioanelor, leilor sau sfincşilor funerari, întâlnite în necropolele locale, de la Tăul Cornii

şi Tăul Secuilor

, apoi la Ruda-"La Petroneşti"

ori la Ampelum (Zlatna), considerat sediul administraţiei miniere romane din Dacia, unde alături de numeroase monumente funerare (inscripţii, piese sculpturale

), a apărut şi un sarcofag din cărămidă din interiorul căruia a fost recuperat un vas din bronz - oenochoe - cu buza trilobată şi toarta supraînălţată

, nu reprezintă nici pe departe sărăcia, ci, mai degrabă, condiţia socială a membrilor unui vicus sau kastellum (atestate de altfel epigrafic şi depistate în parte, de cercetările arheologice din campania anului 2001, n.n.) local, de felul celui apărut în apropierea necropolei de la Hop.
În baza caracteristicilor de rit şi ritual funerar, precum şi a elementelor de inventar prezentate mai sus, se poate face doar o încadrare largă din punct de vedere cronologic, în intervalul cuprins între al doilea sfert al secolului al II-lea - al treilea sfert al secolului al III-lea.
Punerea la dispoziţia specialiştilor, dar şi a publicului larg, a rezultatelor cercetării arheologice din anul 2001 în necropola de incineraţie din punctul Hop, atribuită coloniştilor iliri din anticul Alburnus Maior, a constituit scopul nostru prioritar, iar caracterul succint precum şi carenţele acestui material, date de intervalul scurt în care el a fost realizat, va fi, suntem convinşi, suplinit cu succes de interesantele sale informaţii pe care le aduce despre o secvenţă din trecutul impresionant al anticului Alburnus Maior.