44. Ostrovu Mic, com. Râu de Mori, jud. Hunedoara
Punct: Villa rustica (proprietatea Ion Predoni)
Cod sit: 90921.02
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr. 45/ 2010
Colectiv: Dorin Alicu - responsabil (MNIT), Gică Băeştean, Oana Tutilă (MCDR Deva), Richard Petrovszky (Muzeul Speyer, Germania), Anca Matiş, Valentin Deleanu

Situl arheologic, având coordonatele GPS 45°31’15” N; 22°49’ 59” E, a fost identificat în hotarul vestic al satului Ostrovu Mic, în territorium-ul Coloniei Dacica Sarmizegetusa, la cca. 5 km E de capitală şi la aproximativ 1 km S de drumul imperial, vizibil pe câteva porţiuni şi denumit de localnici ,„drumul lui Traian”.
În această campanie au fost continuate cercetările care au debutat în anul 2009 în situl de epoca romană de la Ostrovu Mic, punct Villa rustica.
În anul 2009 au fost trasate două secţiuni S1 şi S2. Anul acesta au fost trasate secţiunile S3 = 18 x 2 m (orientare NNE-SSV, situată la N de S1), S4 = 18 x 2 m (orientare NNE-SSV, situată la S de S1 şi în continuarea lui S2), S5 = 15 x 2 m (orientare NNE-SSV, în continuarea lui S4, pe direcţia sudică), S6 = 15 x 2 m (orientare NNE-SSV, la V de S3) şi casetele C1 la E de S2, C2, C3 şi C4 (toate situate la V de S4 şi S5, având dimensiunile 4 x 4 m).
Scopul ambelor campanii a fost acela de a stabili limitele construcţiei. În anul 2009 am surprins zidul de apus al împrejmuirii, denumit de către noi Z13, limita de V a construcţiei, prin Z10, şi posibil cea de est, prin Z1, doar că, în această parte cercetarea ne-a fost îngrădită de o proprietate particulară şi nu avem certitudinea că în acest caz am descoperit marginea clădirii. Am reuşit să surprindem limita de N a vilei, prin Z14. Iniţial am considerat că Z28 este limita de S. Ulterior, la S de acesta, a fost dezvelit Z24 despre care, în acest moment, nu putem spune dacă face parte din aceeaşi construcţie sau este parte a unei anexe. Dificultatea interpretării se datorează faptului că Z28 este destul de lat, comparabil cu Z10 şi cu Z14, dar el este penetrat de canalul 2, care se îndreaptă spre ceea ce noi am numit complex 3, probabil un praefurnium. Pe de altă parte între Z28 şi Z24 au fost descoperite numeroase fragmente de tencuială pictată. Tot de aici provine şi un fragment de placaj de marmură.
În urma cercetărilor arheologice au putut fi puse în evidenţă mai multe faze de construcţie a clădirii. De acest lucru ne-am putut da seama la dezvelirea lui Z11, care este acoperit de lutuiala pusă în vederea amenajării podelei dintr-o fază ulterioară şi tăiat de Z5. O altă dovadă în acest sens este suprapunerea podelelor din trei faze, surprinse într-un singur caz.
Din punct de vedere stratigrafic doar în S1 şi doar între zidurile Z5, Z6 şi Z7 avem de-a face cu amenajări succesive ale unei podele din lut puternic înroşită la partea superioară şi cu urme de arsură. Peste aceasta avem o nivelare în care există fragmente de material ceramic şi de acoperiş, deasupra căreia s-a amenajat podeaua din mortar alb. Marea problemă, însă, este aceea că în S4, aflată la distanţa lăsată de martorul de 0,50 m, sub podeaua din ciment nu mai apare podeaua din lut care, probabil, a suferit un incendiu.
În alte cazuri avem o podea de ciment de culoare albă, peste care urmează dărâmătura de acoperiş şi amenajarea în vederea unei alteia de culoare roz – opus signinum. De asemenea, la aproximativ 0,90 m E faţă de Z10 se delimitează un şanţ paralel cu acesta cu lăţimea de 0,60 m. Probabil avem de-a face cu demolarea zidului aparţinând uneia dintre faze şi o lărgire a clădirii înspre V.
Clădirea a fost dotată cu un sistem de hypocaust, întrucât am descoperit o încăpere absidată, cu cel puţin două faze de construcţie, în care, pe lângă numeroasele fragmente de pile cilindrice, se mai păstrează cel puţin două dintre ele în picioare şi un canal care aducea aerul cald de la un praefurnium. Pile de hypocaust de formă circulară au mai fost descoperite şi în alte încăperi ale clădirii. Un al doilea posibil praefurnium a fost dezvelit în S5, în partea de sud a clădirii, unde mai apar şi două canale pentru propagarea aerului cald. În această zonă au apărut numeroase fragmente de tencuială pictată şi un fragment de placaj de marmură. În momentul de faţă este mai greu de precizat dacă avem de-a face cu sistemul de încălzire a locuinţei sau cu terme.
Materialul arheologic descoperit, care a fost depozitat la Muzeul din Sarmizegetusa, nu este numeros şi în cea mai mare parte se compune din fragmente ţigle şi de olane, ceramică fragmentară, câţiva tamburi de pile şi pile ceramice tubulare de hypocaust, cuie, piroane, un opaiţ întreg tip Alicu XIII şi o fibulă din fier tip Cociş 13b2.
Tehnica de lucru s-a limitat la îndepărtarea nivelului de demolare manual cu târnăcopul şi cu lopata, iar în porţiunile în care s-a reuşit atingerea unor faze mai vechi arheologii au recurs la uneltele specifice (şpaclu, mătură etc.). După încheierea acestor lucrări preliminare s-au realizat fotografiile şi desenele documentare. Cercetarea nu a fost finalizată în toate unităţile de săpătură deschise astfel încât a fost necesară protejarea acestora, precum şi a structurilor de zidărie, cu folie de plastic şi un strat de pământ.
Cercetările viitoare îşi propun lămurirea limitelor clădirii, acolo unde acest lucru este posibil şi nu este împiedecat de proprietăţile particulare pe de o parte, iar pe de alta deschiderea unor suprafeţe care să ne ajute la o mai bună înţelegere a planului edificiului sau la fazele succesive de construcţie.
De comun acord cu proprietarul ne-am propus să se realizeze cel puţin o conservare primară a zidurilor, iar pe viitor poate chiar un plan de restaurare, lucru care în condiţiile actuale economice nu este posibil. Toate aceste măsuri se vor avea în vedere, deoarece scopul final al proprietarului este o dezvoltare turistică a zonei prin punerea în valoare a unor monumente de epocă romană.


Bibliografie:
D. Alicu, Opaiţele romane. Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Bucureşti, 1994.
D. Alicu, G. Băeştean, M. Barbu, Ostrov, com. Râu de Mori, jud. Hunedoara – raport de săpătură 2009, în CCA, 2010, p. 136.
G. Băeştean, O. Tutilă, Construcţia de tip villa de la Ostrovu Mic, în Sargetia, 1 serie nouă, 2010 (în curs de apariţie)
S. Cociş, Fibulele din Dacia romană, Cluj-Napoca, 2004.
P. Constantin, E. Nemeş, Diana de la Ostrov, în AMN, 11, 1975, p. 85-91.
P. Dumitru, Villae, vici, pagi. Aşezări rurale în Dacia romană intracarpatică, Sibiu, 2002.


Zusammenfassung
Die archeologische Forschungen in Ostrovu Mic haben ein römisches Bauwerk mit mehreren Existenzphasen hervorgehoben. Es fehlen aber, die Teile, die sie mit Genauigkeit datieren könnten.
Auch die typologische Einordnung des Bauwerkes oder seine Funktionalität können wegen der kleinen aufgedeckten Fläche und der späteren Beschädigungen, noch nicht festgestellt werden, die Ausgrabungsarbeiten in den zwei Kampagnen bezogen sich auf die Entdeckung der Grenzen des Bauwerkes. Aus diesem Blickwinkel, sowie auch laut der entdeckten Funde, geben uns nicht das Recht zu behaupten, das es eine Villa Rustica ist. Aufgrund der Tatsache das wir uns auf dem Gebiet (territorium) der Sarmizegetusa Dacica Kolonie befinden, ein mögliches Gürtelwerk, hervorgehoben von zwei Wegen die N-S orientiert sind, senkrecht auf dem kaiserlichen Weg, die auf dem ersten Blick römisch zu sein scheinen, die großen Maße des Bauwerks ermutigen uns, wenigstens zu diesem Zeitpunkt, es als Bauwerk Typ Villa zu nennen.