Una
dintre cele mai strălucite civilizaţii din ultima jumătate
a mileniului V a.Chr. este (alături de complexul Ariuşd -
Cucuteni - Tripolie) cultura Gumelniţa.
Staţiunea
eponimă a acestei excepţionale culturi a fost menţionată
pentru prima dată de creatorul şcolii arheologice româneşti,
Vasile
Pârvan, încă din anul 1922. Însă abia cu începere din
anul 1924 Vladimir Dumitrescu va pune la dispoziţia preistoricienilor
din lumea întreagă prima colecţie de materiale specifice (ceramică,
plastică, utilaj litic şi de os etc.) adunată din chiar
aşezarea eponimă aflată pe "le massif de Gumelniţa
qui domine de plus de 20 m la plaine du Danube", aşezare ce va
fi cercetată sistematic cu începere din anul 1925.
Aria
de răspândire a culturii Gumelniţa. Geneză şi
evoluţie
În România,
aria de răspândire a culturii Gumelniţa corespunde, în general,
cu aceea a culturii Boian în Muntenia, dar ea s-a extins şi în
Dobrogea, pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia, precum şi
în sudul Basarabiei. Spre sud ocupă jumătatea orientală
a Bulgariei, atât la nord cât şi la sud de Balcani (cunoscută
fiind sub numele de Kodjadermen - Karanovo VI) ajungând până la
Egeea.
Formată
în principal pe fondul culturii Boian, are cu siguranţă şi
o componentă a culturii Mariţa (parţial contemporană
cu Boian), din sud-estul Bulgariei, a cărei ceramică pictată
cu grafit constituie una din trăsăturile caracteristice ceramicii
gumelniţene.
Cu tot aspectul
unitar al culturii, au putut fi definite câteva variante regionale:
una nord-dunăreană, alta dobrogeană, cea de a treia sud-balcanică,
la care se adaugă aspectul cultural Stoicani - Aldeni din nord-estul
Munteniei şi sud-estul Moldovei, care a trecut şi la est de
Prut, în zona situată imediat la nord de Dunăre.
Evoluând
de-a lungul a două faze principale, A şi B, subîmpărţite
la rândul lor în câte două etape - A1 - A2 şi B1 - B2 - primele
trei etape documentate şi stratigrafic (ultima ridicând deocamdată
numeroase semne de întrebare), cultura Gumelniţa are, ca de altfel
toate culturile eneolitice, elementele ei specifice. Am sublinia în
primul rând multitudinea de aşezări de tip tell, alături
de care le aflăm pe acelea situate pe boturi de terase, ostroave,
martori de eroziune etc., întărite sau nu cu sisteme artificiale
de apărare/protejare şi constituite invariabil în preajma
unor surse naturale de apă (izvoare, râuri, pârâuri, lacuri, mlaştini
etc.) şi resurse naturale uşor exploatabile: ape, terenuri
prielnice agriculturii, creşterii animalelor, vânătorii etc.,
acestea toate constituindu-se într-o anume categorie a relaţiilor
omului cu mediul înconjurător.
|
|
|
Descoperiri
de la Gumelniţa
|
Ceramică.
Unelte. Podoabe. Plastică.
Un alt element
specific culturii este ceramica, în special neagră, dar şi
o alta, arsă la brun (rar, chiar la roşu-cărămiziu)
ambele specii bine lustruite, având forme şi decoruri variate,
acestea din urmă incizate, în relief şi barbotinate, precum
şi pictate cu grafit. Foarte răspândită în faza A (dar
prezentă şi în faza B), pictarea cu grafit necesita o tehnologie
destul de complicată şi o dublă coacere în cuptor, ultima
până la 1.100șC. Se pictează însă şi cu culoare
albă şi chiar roşie, pe fondul vasului, dar întâlnim
şi o categorie pictată tricrom, după arderea vasului
în cuptor. Tot acum îşi fac apariţia primele vase de tip askos
şi rhyton, ca urmare a legăturilor cu sudul egeo-anatolian.
O altă caracteristică, proprie acestei culturi, ca şi
culturii Sălcuţa (destul de probabil, în mare parte variantă
a culturii Gumelniţa), în tot neo-eneoliticul României o constituie
topoarele masive ca şi lamele lungi de silex, ce depăşesc
uneori 30 cm, lor adăugându-li-se şi vârfurile de săgeţi
şi lănci tăiate în aceeaşi rocă. Ar mai fi
de menţionat o mare varietate de unelte de os şi corn, printre
ele remarcându-se săgeţile, vârfurile, piesele lamelare, cele
pentru modelarea ceramicii, harpoanele, săpăligile, "brăzdarele",
"bumeranguri" etc. Din os şi scoici s-au realizat şi numeroase
podoabe.
Arama este
la rândul ei folosită în chip curent atât pentru realizarea unor
obiecte de podoabă (între care acele cu capul dublu răsucit
spiralic - tip răspândit până departe în Asia de sud-est,
în valea Indusului) cât şi pentru diverse tipuri de topoare masive,
toate dovedind cunoştinţe destul de avansate ale meşterilor
gumelniţeni în domeniul tehnologiei prelucrării aramei.
Încă
din faza A2 apar şi cele mai vechi obiecte de podoabă de aur
în aşezări din zona Dunării inferioare, lucrate probabil
în regiunile din sudul fluviului.
|
|
Piese
de cult de aur de la Gumelniţa
|
În
sfârşit, plastica acestei culturi este extrem de bogată, variată
şi specifică, şi deşi predominante sunt statuetele
antropomorfe, cele zoomorfe sunt destul de frecvente.
Statuetele,
în marea lor majoritate, sunt modelate în lut, dar au fost, de asemenea,
tăiate în os şi, mai rar, în marmură. O bună parte
a statuetelor antropomorfe de lut stau mărturie a calităţilor
modelatorilor, atât în ceea ce priveşte spiritul de observaţie
(redarea anumitor fizionomii şi atitudini), cât şi îndemânării
execuţiei. Cele de os sunt de trei tipuri, două excesiv schematizate,
cel de-al treilea încercând (în limitele permise de materia primă)
să redea mai fidel silueta corpului omenesc, adăugându-i şi
podoabe de aramă - coliere, brâuri, cercei. Numeroase sunt şi
vasele antropomorfe (unele adevărate opere de artă), cele
zoomorfe sau antropo-zoomorfe, dar şi diversele compoziţii
fie strict antropomorfe, fie antropo-zoomorfe, legate toate, ca şi
statuetele, de diversele manifestări cultice ale populaţiei
gumelniţene.
|
|
|
Vas
cu torţi phalice şi capac de vas cu aplicaţii zooantropomorfe,
descoperite la Gumelniţa
|
Reprezentare
zooantropomorfă de la Căscioarele - Ostrovel
|
Aşezări.
Locuinţe. Sanctuare
Reîntorcându-ne
la aşezările culturii, deocamdată nu dispunem (pentru
România, unde s-au cercetat exhaustiv doar mica aşezare de la Teiu
şi satul Gumelniţa B1 de la Căscioarele - Ostrovel) de
suficiente date referitoare la organizarea internă a spaţiului
comunitar, dar alături de locuinţe propriu-zise, dispuse sau
nu într-o anumită ordine, întâlnim locuinţe-atelier (de prelucrare
a utilajului litic, a osului, cornului, obiectelor de podoabă,
statuetelor etc.), dar de pildă şi o construcţie "abator"
în cuprinsul aşezării de la Căscioarele - Ostrovel sau
alta de tip "moară" în aşezarea de la Medgidia. Atât aceste
locuinţe-atelier din aşezări, ca şi "atelierele"
descoperite în afara lor stau mărturie existenţei unor meşteşuguri
şi meşteşugari specializaţi ce vor fi lucrat, în
egală măsură, pentru grupul uman din care făceau
parte, cât şi pentru schimburile intertribale. Ne putem gândi chiar
şi la aşezări cu un anume specific economic, dependent
şi de mediul ambiant pe care-l exploatau în egală măsură
pentru necesităţile comunităţii ca şi pentru
trocul cu alte bunuri necesare ce nu le vor fi fost la îndemână.
(Reconstituiri
de locuinţe cu
o încăpere şi cu
două încăperi)
Nu lipsesc din cuprinsul anumitor aşezări nici locurile special
amenajate pentru cult care, potrivit modelelor de "sanctuare" descoperite,
ne dau imaginea amploarei unor astfel de construcţii şi a
rolului jucat de ele în viaţa comunităţilor respective.
Rit
şi ritual. Necropole
Un alt aspect
al spiritualităţii populaţiilor gumelniţene se desluşeşte
din atitudinea lor faţă de cei decedaţi. În cazul culturii
în discuţie, defuncţii au fost grupaţi în locuri special
amenajate pentru ei (în afara aşezărilor), cunoscute fiind
câteva necropole din vasta arie gumelniţeană, dar se cunosc
şi excepţii de la această regulă.
Ritul, ritualul
şi aspectul fizic al acestei populaţii sunt asemănătoare
cu cele din ultima fază a culturii Boian (firesc, dat fiind aportul
acesteia la geneza culturii Gumelniţa): înhumare în poziţie
chircită, de la moderată la foarte accentuată, de regulă
pe partea stângă, ofrande prezente dar, în general, sărace.
Caracteristicile fizice corespund fondului mediteranoid cu cele patru
variante fenotipice cunoscute. Dar detaliile ritualului (poziţia
braţelor, diversele categorii de ofrande şi amploarea lor
în mormânt, folosirea sau nu a ocrului, gradul de chircire în cazul
acestei poziţii, forma gropii etc.) nu par a fi fost supuse unor
canoane riguroase, abia putându-se desprinde oarecare generalizări.
Dar înmormântări,
ca şi piese scheletice (umane) disparate s-au descoperit în mai
toate aşezările gumelniţene. Sunt de menţionat,
în primul rând, mormintele de copii de sub şi dintre locuinţe,
la unele schelete putându-se constata diverse malformaţii ce au
condus la formularea ipotezei unor posibile sacrificii rituale. Tot
în legătură cu anumite credinţe (un cult al craniului)
stau şi depunerile de cranii umane (în general, secţionate
intenţionat) sub sau în preajma vetrelor. Cât priveşte piesele
scheletice mai sus menţionate şi interpretate de unii ca provenind
de la morminte vechi deranjate, Alexandra Bolomey consideră că
frecvenţa lor este mai mare decât s-a apreciat şi că
de fapt provin de la contemporani ai perioadei de locuire, fie rămaşi
fără morminte (din raţiuni care ne scapă), fie neînhumaţi,
omorâţi şi ciopârţiţi în cadrul unor ritualuri şi
ceremonii magice.
Elemente
de cronologie
Cât priveşte
cronologia relativă a culturii Gumelniţa, diferitele piese
precucuteniene de "import" datând din faza Precucuteni III (sau chiar
de la finele fazei Precucuteni II) şi altele cucuteniene din faza
A, dar şi un fragment ceramic aparţinând culturii Petreşti
din Transilvania - piese descoperite în aşezări ale culturii
Gumelniţa - ne îndreptăţesc să considerăm începutul
acestei culturi contemporană cu cultura Precucuteni III (dar şi
cu final de Precucuteni II) şi apoi cu faza Cucuteni A, iar la
sfârşit cu începutul fazei Cucuteni A-B. Fragmentul de tip Petreşti,
indică un paralelism Gumelniţa A2 cu o fază relativ târzie
Petreşti.
Cronologia
absolută, asupra căreia se mai discută încă, potrivit
ultimelor date recalibrate, situează această cultură
(aşa cum menţionam mai sus) în limitele ultimei jumătăţi
a mileniului V a.Chr. şi poate şi la zorile mileniului IV
a.Chr.
Întrucât
în catalog fiecare aşezare gumelniţeană îşi află
locul însoţită fiind de detalii referitoare atât la aspectele
specifice, cât şi la cele bibliografice, noi ne-am limitat strict
la unele generalităţi privind cultura respectivă. Cât
priveşte cronologia absolută, fiecare autor are libertatea
să opteze fie pentru cronologia înaltă, fie pentru cea joasă.
|
|
|
Căscioarele
- Ostrovel - 1963-1965
|
Vladimir
Dumitrescu, Hortensia Dumitrescu, Silvia Marinescu Bîlcu,
Ersilia Tudor
|
Silvia
Marinescu Bîlcu
|
Ersilia
Tudor
|