O civilizatie "necunoscuta": GUMELNITA

E în genere cunoscută constatarea că marile cursuri de apă care străbat continentele au avut aproape întotdeauna un rol la desvoltarea civilizaţiilor, încă din cele mai vechi timpuri. Acest fenomen a fost verificat în chip strălucit atât în ceiace priveşte civilizaţia egipteană, cât şi în ceiace priveşte civilizaţiile din Mesopotamia, ca să cităm numai două exemple mai cunoscute şi incontestabil concludente pe deplin. Întreaga civilizaţie egipteană - ale cărei începuturi preistorice se urcă la cel puţin 5000 de ani înainte de Christos, nu poate fi explicată şi înţeleasă decât prin valea Nilului, fără de care toată regiunea ar fi fost un pustiu şi n'ar fi putut juca nici un rol în istoria civilizaţiilor omeneşti. Deaceia când Herodot povesteşte că «Ή Αιγυπτος δωρον του Νείλου έδτί» - adică "Egiptul este un dar al Nilului" - nu face nicidecum o floare stilistică ci exprimă în chip lapidar un adevăr istoric incontestabil.


Profesor dr. docent Vladimir Dumitrescu

Acelaşi lucru se poate spune desigur şi despre civilizaţiile din Mesopotamia: fără binefacerile Tigrului şi Eufratului n'am fi avut aci nici civilizaţiile preistorice dela Susa şi dela Ur - şi n'am fi avut apoi nici civilizaţiile istorice - în general mult mai bine cunoscute sub denumirea generică de civilizaţia asyro-babyloniană.
          Exemplele acestea se pot înmulţi desigur, însă nu cred că e locul să prelungim aci această exemplificare.
          Dar tocmai această constatare a rolului fluviilor în desvoltarea civilizaţiilor omeneşti dealungul mileniilor şi al secolelor, poate aduce în mintea oricui întrebarea dacă pentru ţara noastră, străbătută de cel mai însemnat fluviu al continentului european, cercetările archeologice n'au dus cumva la acelaş rezultat.
          Iată tocmai ceiace voiam să lămurim prin lecţia de astăzi.
          Desigur cercetările de archeologie preistorică sunt în ţara noastră mult mai vechi decât ultimii zece ani. Dar cele întreprinse înainte de acest ultim deceniu, sau mai bine zis cele întreprinse înainte de răsboiu au fost făcute mai întotdeauna de oameni care nu aveau nici o pregătire de specialitate, ci numai o legitimă şi nobilă curiozitate pentru trecutul îndepărtat al ţării noastre. Oricât ar fi fost însă de explicabilă şi într'o oarecare măsură chiar scuzabilă această dorinţă de cunoaştere a formelor de civilizaţie străveche, ele nu puteau duce decât la rezultate nesigure, fiindcă erau făcute fără nici un criteriu ştiinţific. Staţiunile preistorice erau săpate la întâmplare, numai de dragul materialului bogat ce se găsea. Şi în chipul acesta erau de cele mai multe ori făcute inutilizabile pentru orice concluzii ştiinţifice sigure. În câteva cercetări recente am avut prilejul să constat că gropile săpate în unele staţiuni au răscolit întreaga suprafaţă a acestora şi în acest fel cercetări ulterioare aci au devenit imposibile. Nu ne mai rămâne decât materialul muzeistic, care nu poate fi întrebuinţat pentru nici o concluzie de ordin stratigrafic şi deci cronologic.
          Aceasta este marea vină a tuturor cercetărilor întreprinse de amatori bine intenţionaţi, dar a căror activitate este de cele mai multe ori absolut contrară intereselor ştiinţei.


Pagini din manuscris

          Nu este mai puţin adevărat însă - şi recunoaştem fără ezitare acest lucru - că în a doua jumătate a secolului trecut când Cezar Bolliac, Buţureanu şi Beldiceanu erau pasionaţi pentru aceste cercetări de arheologie preistorică ei erau pionierii români ai ştiinţei noastre şi ca atare, greşelile lor pot fi trecute cu vederea, cu condiţia formală ca automatismul şi diletantismul arheologic de acum înainte să înceteze…
          Lăsând însă acum aceste precizări pe larg discutate în lecţiile ce vor urma, constatăm că centrul regiunii pe care se dovedeşte a fi existat civilizaţia Gumelniţa - dar desigur nu centrul geometric, ci centrul spiritual, dacă putem spune, a fost fără îndoială Dunărea inferioară, dela răsărit de Olt şi până aproape de vărsare.
          Dealungul ei, ca pe cea mai prielnică şi sigură cale comercială, pulsa viaţa aşezărilor preistorice. Apele ei înlesneau nu numai legăturile de schimb comercial, ci şi legăturile spirituale şi este sigur că unitatea culturală a acestei relativ mari regiuni, încă din epocile preistorice, trebue explicată în bună parte prin existenţa Dunării aci. Este un adevăr de mult cunoscut că apele - fie ele mici râuri, fie fluvii bogate şi fie chiar mări cu ţărmurile depărtate leagă regiunile pe care le udă, într'o strânsă comunitate la început etnografică şi materială, dar apoi şi spirituală, spre deosebire de munţi, care de multe ori despart regiunile.

          Această constatare e cu atât mai valabilă pentru epocile îndepărtate cu care ne ocupăm, când pădurile ocupau cea mai mare parte din câmpiile dela nordul Dunării, când drumurile comerciale peste uscat erau aproape inexistente şi când singurele posibilităţi de viaţă mai lesnicioasă le ofereau văile râurilor. În aceste condiţii un fluviu de însemnătatea Dunării era o adevărată binefacere pentru regiunea străbătută. Era şi drumul comercial al localnicilor, era în acelaşi timp şi agentul de legătură culturală dintre diferite aşezări preistorice de pe cele două maluri. O descoperire de ordin technic în ceiace priveşte prelucrarea materialului - bine înţeles ne referim la termenul de technic în cel mai nepretenţios înţeles al cuvântului - era pe dată răspândită în întreaga regiune şi în acest fel se păstra nealterată unitatea de cultură etnografică a regiunii respective.
          Acest lucru de altfel nu exclude deloc posibilitatea unor particularităţi locale, fapt care s'a şi putut constata în aproape toate staţiunile cercetate, unde pe lângă massa materialului comun caracteristic întregei civilizaţii, s'au descoperit şi elemente izolate, care constitue tocmai aceste particularităţi de care amintim.
          În acest fel trebue înţeleasă însemnătatea Dunării pentru regiunile pe care le străbate, şi dintre care deocamdată ne interesează de aproape valea ei inferioară. Şi de aceia nu este nimic mai explicabil decât atenţia care s'a acordat prin săpăturile din ultimii zece ani regiunii udate de Dunăre în Muntenia.

          Dar înainte de a încheia se cuvine să ne întoarcem încă odată înapoi, pentru a preciza că meritul acestor cercetări cari au ridicat în bună parte vălul ce acopereà milenii întregi din trecutul ţării noastre, revine în primul rând sforţărilor neprecupeţite ale aceluia care a fost Vasile Pârvan. Ajutat de colaboratorul său, Dl. Profesor I. Andrieşescu, - Vasile Pârvan a organizat în cadrul campaniilor archeologice din toată ţara şi a impus atenţiei lumei ştiinţifice, cercetările şi săpăturile de archeologie preistorică din România. Ceiace s'a făcut după neaşteptata lui moarte, venită cu mult înainte de vreme şi pricinuită în mare parte de râvna pe care a pus-o în compunerea magistralei sale opere Getica, a însemnat continuarea unei activităţi care nu se puteà să înceteze odată cu animatorul ei.
          Pilda lui Vasile Pârvan să ne fie vecinic vie în minte. Iar noi cei ce l-am cunoscut şi care am lucrat cu Vasile Pârvan, vom păstra neştearsă amintirea nepreţuitului Magistru şi după puterile noastre vom căuta să împiedicăm năruirea operei sale, lucrând pentru consolidarea, pentru propăşirea şi pentru perpetuarea acestei opere.

Vasile Pârvan