Studii arheozoologice

          Resturile faunistice (oase de animale, cochilii) descoperite în cursul săpăturilor arheologice întreprinse în aşezările gumelniţene reprezintă în marea lor majoritate deşeuri menajere (resturi “de bucătărie”) ale comunităţilor omeneşti ce au trăit în aşezările respective. Studiul acestor resturi pe de o parte ne oferă posibilitatea cunoaşterii strategiilor alimentare, a economiei animaliere a comunităţilor omeneşti, a evoluţiei relaţiei om-animal de-a lungul timpului, iar pe de altă parte ne permite observarea răspândirii unor specii de animale, extinderea sau restrângerea arealelor acestora, precum şi modificările anumitor parametri corporali şi ale taliei (observabile la nivelul scheletului) survenite de-a lungul timpurilor istorice.

Ansamblu de vestigii osteologice dintr-o zona menajeră (Hârşova tell)	Degajarea resturilor osteologice (Hârşova tell)	Carapace de broască ţestoasă de apă (Emys orbicularis) provenind din tell-ul de la Hârşova	Valve de scoici de râu într-un strat de cenuşă aparţinând unei zone de deşeuri menajere

          Creşterea animalelor

          Studiile arheozoologice întreprinse pentru 18 aşezări au arătat că, în marea majoritate a cazurilor, creşterea animalelor constituia principala activitate din cadrul economiei animaliere a comunităţilor gumelniţene. Acest fapt este dovedit de predominanţa resturilor osoase aparţinând animalelor domestice. Au fost identificate speciile: Bos taurus (vita domestică), Ovis aries (oaia), Capra hircus  (capra), Sus domesticus  (porcul) şi Canis familiaris (câinele).

          În cazul bovinelor domestice, determinarea vârstei la care acestea au fost sacrificate (pe baza dentiţiei şi sudării oaselor) demonstrează faptul că acestea erau crescute mai mult în scopuri utilitare (pentru lapte, posibil pentru tracţiune) decât ca furnizoare de carne, acest fapt fiind ilustrat de raportul între indivizii subadulţi (imaturi sexual) şi cei adulţi (maturi sexual), aceştia din urmă având o reprezentare însemnată.

         Acelaşi lucru se constată şi pentru ovine şi caprine, aceste animale fiind exploatate atât pentru carne, cât mai ales pentru produsele lor secundare (lapte, lână, păr).

          Suinele domestice erau crescute în exclusivitate pentru carne. Vârstele de sacrificare variază în limite largi, nu se observă preponderenţa vreunei clase de vârstă. Raportul imaturi/maturi sexual variază de la o aşezare la alta. Probabil suinele domestice erau sacrificate în funcţie de necesităţile alimentare de moment. Aceste animale trăiau, se pare, într-o stare de semi-sălbăticie, lucru întâlnit mai ales în cadrul aşezărilor din regiunile cu biotopuri lacustre.

          Câinele avea în principal funcţii utilitare (paza locuinţelor şi a turmelor, însoţitor la vânătoare). Interesant este că în patru aşezări (Borduşani, Hârşova, Măriuţa şi Vităneşti) a fost pus în evidenţă consumul alimentar al acestui animal, pe baza inciziilor de dezarticulare şi descărnare prezente pe oase. Utilizarea câinelui în consum nu pare a reflecta anumite perioade de criză, fiind mai degrabă vorba despre un obicei alimentar. Pe de altă parte câinele, ale cărui resturi osoase în mod surprinzător deţin un procent destul de ridicat în cadrul loturilor de la Hârşova şi Borduşani, putea reprezenta o sursă “ieftină” şi sigură de blană, carnea fiind şi ea, ulterior, valorificată.

          În cadrul animalelor domestice, bovinele au fost cel mai intens exploatate în 13 aşezări: Bucşani, Carcaliu, Căscioarele, Drăgăneşti, Gumelniţa, Lişcoteanca, Luncaviţa, Măriuţa, Suceveni, Şeinoiu, Tangâru, Vităneşti şi Vlădiceasca. Ovicaprinele sunt predominante în patru aşezări: Aldeni, Hârşova, Însurăţei şi Năvodari . Suinele domestice se situează pe primul loc doar într–o singură aşezare, cea de la Borduşani.

          Vânătoarea

          Deşi cultivarea plantelor şi creşterea animalelor constituiau trăsături comune tuturor populaţiilor gumelniţene, se pare totuşi că aceste două activităţi nu ajungeau să acopere necesarul alimentaţiei zilnice; ca urmare comunităţile omeneşti din acele timpuri au continuat să apeleze şi la alte resurse de hrană, oferite de mediul înconjurător.

          În acest sens, toate comunităţile gumelniţene practicau şi vânătoarea, mai mult sau mai puţin intens, în funcţie şi de resursele cinegetice ale mediului înconjurător. Vânătoarea avea în principal un rol compensatoriu al alimentaţiei carnate, fiind practicată totodată şi în scopul obţinerii de blănuri, piei, pentru stârpirea prădătorilor etc.

          În aşezările gumelniţene au fost identificate următoarele specii de mamifere sălbatice: Equus caballus (cal sălbatic), Equus (Asinus) hydruntinus (măgar sălbatic), Bos primigenius (bour), Cervus elaphus (cerb comun), Alces alces (elan), Dama dama (cerb lopătar), Capreolus capreolus (căprior), Sus scrofa (mistreţ), Canis lupus (lup), Vulpes vulpes (vulpe), Ursus arctos (urs), Felis leo (leu), Lynx lynx (râs), Felis silvestris (pisică sălbatică), Meles meles (bursuc), Lutra lutra (vidră), Martes sp. (jder), Mustela putorius (dihor), Mustela nivalis (nevăstuică), Lepus europaeus (iepure), Castor fiber (castor).

          Cel mai intens vânate erau copitatele mari: bourul, cerbul, mistreţul, calul, care furnizau o cantitate importantă de carne. Prezenţa oaselor extremităţilor membrelor aparţinând acestora denotă faptul că animalele au fost aduse întregi în aşezare, ceea ce presupune fie că acestea au fost vânate la o distanţă relativ mică faţă de aşezare, fie că echipa de vânători era destul de numeroasă.

          Carnivorele erau vânate mai ales pentru blănuri (carnea fiind şi ea valorificată), cele mari (ursul, lupul, leul) şi în scopul reducerii acţiunii lor prădătoare asupra turmelor.

           Vânătoarea predomină în cadrul economiei animaliere în patru staţiuni: Vităneşti, Însurăţei, Carcaliu şi Căscioarele (în această din urmă staţiune în faza B1 a culturii Gumelniţa vânătoarea capătă un rol predominant).

           Studiul resturilor mamiferelor sălbatice ne oferă informaţii preţioase privind paleomediul, peisajul actual dovedindu-se a fi mult modificat faţă de trecut. Astfel, prezenţa unor specii tipice de pădure în Câmpia Română dovedeşte existenţa unor importante masive forestiere aici, combinate cu zone de silvostepă şi stepă.

          Prezenţa unor specii termofile ca Asinus hydruntinus, Dama dama şi Felis leo dovedeşte că în perioada eneolitică clima era mult mai caldă decât cea actuală.

          Păsările erau şi ele vânate dovadă stând numeroasele specii determinate în aşezările de la Borduşani, Căscioarele, Hârşova şi Vităneşti. Acestea oferă informaţii importante asupra mediului din jurul aşezărilor respective, păsările migratoare putând indica sezonul în care au fost vânate. Păsările erau vânate atât pentru carne cât, probabil, şi pentru pene, utilizate în diverse scopuri. Ca un element care vine să completeze imaginea dietei populaţiilor gumelniţene amintim şi descoperirea, într-o zonă de deşeuri menajere din tell-ul de la Hârşova, a numeroase fragmente de coji de ouă, provenind de la păsări de talie mare.

          Pescuitul

          Pescuitul a jucat un rol important în economia comunităţilor gumelniţene, mai ales a celor din apropierea Dunării şi a cursurilor de apă mari, care furnizau cantităţi importante de peşte.

          Miile de resturi osoase de peşte scoase la iveală de-a lungul campaniilor de săpături arheologice ne indică importanţa pescuitului şi a consumului de peşte în cadrul economiilor vechilor comunităţi.

          Studiile arheoihtiologice întreprinse începând cu anul 1994 relevă că vechii locuitori cunoşteau foarte bine atât mediului geografic învecinat (multitudinea de lacuri şi bălţi dar şi şenalul râurilor şi al fluviului) cât şi biologia principalelor specii de peşti pescuite. Ei, probabil, profitau de toate condiţiile favorabile capturării unor mari cantităţi de peşte din timpul unui an. Primăvara în perioada de reproducere când majoritatea speciilor sunt gregare sau la retragerea apelor după inundarea luncilor, când indivizii de talie mare se retrag către râu sau  spre Dunăre, sau în perioadele de secetă prelungită când secau bălţile mai puţin adânci concentrând peştii rămaşi.

          Deocamdată nu se pot reconstitui metodele şi tehnicile de pescuit, dar putem afirma ţinând cont de varietatea dimensională a peştilor, că pescuitul se realiza de către grupuri specializate, ce dispuneau atât de unelte de pescuit specializate (ne referim aici la harpoane, plase de pescuit, pripoane), dar şi cu metode şi tehnici de pescuit rudimentare ce sunt utilizate şi azi în cazuri asemănătoare (coşul, plase din fibre textile, gardul).

          S-au identificat 22 specii de peşti, specii ce se întâlnesc atât în râuri, Dunăre cât şi în lacurile şi zonele inundabile din luncile lor ca: Silurus glanis (somn), Stizostedion luciopera (şalău), Esox lucius (ştiucă), Cyprinus carpio (crap), Abramis brama (plătică), Perca fluviatilis (biban), Alburnus alburnus (oblete), Aspius aspius (avat), Barbus barbus (mreană), Carassius carassius (caracudă), Leuciscus idus (văduviţă), Leuciscus cephalus (clean), Tinca tinca (lin), Scardinius erythrophthalmus (roşioară), Rutilus rutilus (babuşcă), Pelecus cultratus (sabiţă), Acerina cernua (ghiborţ), Alosa pontica (scrumbie) precum şi sturioni ca Huso huso (morun), Acipenser guldentstadi (nisetru). Acipenser ruthenus (cegă) şi Acipenser stellatus (păstrugă). Dintre speciile marine s-a identificat doar Sparus aurata (dorada).

          În urma reconstituirii dimensiunilor (lungime, greutate) ce se încadrează într–un spectru larg, putem spune că, nu exista un pescuit specializat pentru anumite specii sau dimensiuni.

          Totuşi datorită metodei fine de prelevare a materialului, pe tell-ul de la Borduşani (jud. Ialomiţa), s-a putut evidenţia într-o zonă de deşeuri menajere, resturi provenind în mare parte de la craniu, rezultatul probabil al unui proces de preparare în scopul conservării (uscare, afumare, poate chiar sărare). Ţinând cont de izolarea geografică a aşezării şi deci posibilitatea redusă de a practica agricultura, utilizarea metodelor de conservare a peştelui (sursă sigură şi abundentă de hrană) ni se pare îndreptăţită. Carnea de peşte conservată, asigura o parte din hrană pe timpul iernii şi putea fi folosită şi în schimburile comerciale la schimb pentru obţinerea altor produse.
          Exploatarea eficientă a peştilor precum şi a tuturor resurselor oferite de mediu acvatic pare să fie caracteristica dominantă a populaţiilor gumelniţene. 
          Ca o resursă alternativă de hrană, dar fără o importanţă prea mare, după cum o dovedeşte puţinătatea resturilor faunistice descoperite, amintim amfibienii (broaştele), de la care se consumau probabil, ca şi în actual, pulpele picioarelor dinapoi, şi chelonienii (broaştele ţestoase), de la care se consuma carnea, carapacea fiind folosită ulterior în scopuri diverse.

           Culesul

          Culesul. Termenul, folosit îndeobşte pentru a desemna recoltarea produselor vegetale, a fost împrumutat şi de către arheozoologi, fiind folosit în mod generic, referindu-se în principal la activitatea de colectare a melcilor şi scoicilor, pentru consum.

           Resturi de moluşte au fost recuperate din multe aşezări gumelniţene.

          Cochiliile de melci au o frecvenţă mai scăzută în cadrul materialului faunistic Dintre melcii tereştri, probabil numai melcul de livadă (Helix pomatia) era de interes alimentar (fiind consumat şi-n zilele noastre), celelalte specii ajungând probabil accidental în aşezare. Dintre cei acvatici se pare că a fost consumată specia Viviparus acerosus. Resturile de scoici au o frecvenţă mai ridicată în toate siturile analizate, acestea fiind o sursă alternativă de hrană intens exploatată de unele comunităţi, în sezonul cald, dată fiind şi situarea aşezărilor pe lângă cursurile de apă. De interes alimentar erau scoicile din familia Unionidae (scoicile de râu – genul Unio şi de lac – genul Anodonta). Acestea, în Dunăre şi-n aria inundabilă pot atinge densităţi mari, culesul lor nenecesitând multă energie şi timp. La Borduşani şi Hârşova s-au descoperit impresionante aglomerări de scoici, acestea erau, se pare, o importantă resursă complementară de hrană în sezonul cald. În final, se cuvine să amintim şi descoperirea, în urma setării sedimentului, la Hârşova, de resturi de raci, ceea ce dovedeşte că şi aceştia constituiau, în sezonul cald, o sursă alternativă de proteină animală.

          Bibliografie:

          A. Bălăşescu, inedit, Considerations concernant la faune de Vităneşti (dép. de Teleorman), comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996.

          A. Bălăşescu, Consideraţii preliminare asupra faunei eneolitice, (în cadrul: Şantierul Arheologic Bucşani (jud. Giurgiu) Raport preliminar. Campania 1998), în: Buletinul Muzeului “Teohari Antonescu”, anul II–IV, nr. 2-4, 1998, p.99-122.

          A. Bolomey, Über die Säugetierfauna der Neolitischen Siedlung von Căscioarele. Massangaben der Häufigsten Wildtierarten, în: Annuaire Roumain d`Anthropologie, tome 5, 1968, p. 19-29.

          N. Desse-Berset, V. Radu, Stratégies d’échantillonnage et d’exploitation des restes osseux de poissons pour une approche paléoenvironnementale et paléoéconomique: l’exemple d’Hârşova Roumanie, (Néolithique final-Chalcolithique). In: Actes du colloque de Périqueux 1995, Supplément à la Revue d’Archéométrie, 1996, p. 181-186.

          S. Haimovici, G. Dardan, Studiul resturilor de faună provenite din aşezarea neolitică de la Luncaviţa (jud. Tulcea), în: Materiale şi cercetări arheologice, vol. IX, 1970, p. 127-111.

          S. Haimovici, Studiul arheozoologic al materialului provenit din staţiunea gumelniţeană de la Carcaliu, în: Peuce XII, 1996, p. 377-392

          S. Haimovici, Unele probleme arheozoologice privind aspectul cultural Stoicani–Aldeni din sud–estul României, în: Cercetări Istorice (serie nouă) 17, 1, 1998, p. 283–287.

          E. Kessler, E. Gál, inedit, The Neolithic Bird Fauna from South–East Romania, comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 15–15 noiembrie 1996.

          D. Moise, inedit, L`etude des vestiges osseux de la faune mammaliènne decouverte à Hârşova–tell (niveaux Gumelniţa A2, campagnes 1993-1995), comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996.

          D. Moise, Mammals, (în cadrul: Archaeological Researches at Borduşani – Popină (Ialomiţa county) Preliminary Report 1993-1994) în: Cercetări arheologice X, 1997, p. 112-127.

          D. Moise, Studiul materialului faunistic aparţinând mamiferelor, descoperit în locuinţele gumelniţene de la Însurăţei-Popina I (jud. Brăila), în Istros 9, 2000, p. 171-190.

          D. Moise, sub tipar, Despre un lot de faună provenit din nivelurile gumelniţene din aşezarea de la Şeinoiu (jud. Călăraşi), în Valahica.

          D. Moise, sub tipar, Studiul arheozoologic al resturilor faunistice aparţinând mamiferelor, descoperite în aşezarea eneolitică de la Năvodari, în Pontica.

          D. Moise, inedit, Studiul materialului faunistic provenit din aşezarea eneolitică de la Măriuţa (jud. Călăraşi).

          O. Necrasov, S. Haimovici, Etude de le faune de Tangîru, în: Dacia, N.S., III,1959, p. 561-570.

          O. Necrasov, S. Haimovici, Studiul resturilor de faună neolitică descoperite în staţiunea Gumelniţa, în: SCIV, tom 17, nr. 1,1966, p. 121-128.

          O. Necrasov, M. Bulai, L’elevage, la chasse et la peche durant le neolithique roumain, în: Actes du VII–e Congres International des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques, Moscova, 3-12 august 1964, vol. 5, 1970, p. 544-556.

          V. Radu, Archaeological researches at Borduşani-Popină (Ialomiţa County). Preliminary report 1993-1994. Pisces, in: Cercetări arheologice X, 1997, p. 96-125.

          A. Sárkány-Kiss, F. Boloş, inedit, a - Malacological Aspects of the Archaeological Excavations in the Neo-Eneolithic Settlement at Hârşova, comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul National de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996.

          A. Sárkány-Kiss, F. Boloş, inedit, b - Investigation of the Malacological Material of the Neo–Eneolithic Settlement at Borduşani, comunicare susţinută la Colocviul Internaţional “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996.

           M. Udrescu, D. Moise, inedit, Studiul arheozoologic al faunei eneolitice (cultura Gumelniţa) descoperite în tell-ul de la Vlădiceasca (jud. Călăraşi).

          M. Venczel, Amphibians and reptiles, (în cadrul: Archaeological Researches at Borduşani – Popină (Ialomiţa county) Preliminary Report 1993-1994) în: Cercetări arheologice X,1997, p. 126-127.