Descoperiri
aparţinând culturii Gumelniţa pe Valea Mostiştei
de Valentin Parnic, Vasile Oprea, Gabi Dobre
Descoperirile
arheologice care aparţin culturii Gumelniţa, din Muntenia,
deşi numeroase şi nu lipsite de interes, nu au beneficiat
întotdeauna de atenţia cuvenită din partea specialiştilor.
Multe dintre ele încă nu au intrat în circuitul ştiinţific,
altele nu au fost publicate în întregime sau fără o încadrare
culturală exactă.
Mai
mult decât atât, de multe ori, bazându-se pe informaţii verbale
sunt menţionate numai toponimele, fără ca acestea să
fie însoţite de o hartă cu localizarea în spaţiu a punctelor
respective sau, măcar, de o minimă descriere a materialului
arheologic.
Pentru
completarea repertoriului arheologic al judeţului Călăraşi
şi pentru cunoaşterea descoperirilor care aparţin culturii
Gumelniţa, de pe Valea Mostiştei, credem că nu este lipsită
de interes publicarea unui repertoriu al acestora.
Considerăm
că nu întotdeauna materialul arheologic (ceramică) descoperit
într-un anumit punct implică şi existenţa unei aşezări.
Prin urmare, atunci când am avut dubii în privinţa atestării
unei aşezări numai pe baza materialului arheologic (ceramică),
ne-am exprimat îndoiala în ceea ce priveşte această clasificare.
Valea
Mostiştei face parte din subregiunea geomorfologică Argeş
– Valea Sărăţii – Mostiştea, o câmpie de tranziţie
între partea înaltă din vest şi cea joasă din est. Ea
cuprinde cea mai întinsă câmpie de divagare şi zonă de
tranziţie spre dealuri.
Toate
punctele cu materiale arheologice identificate se află pe terasele
înalte din văile bălţilor formate de râul Mostiştea.
Forma de relief predominantă este câmpia Mostiştei compusă
din soluri aluvionare, nisipuri, depozite de loess şi aluviunile
din zona inundabilă.
Nu
vom discuta aici despre intensa locuire din Valea Mostiştei, de-a
lungul timpului, ci ne vom opri numai la descoperirile care aparţin
comunităţilor gumelniţene.
|
Sultana
– Malu Roşu
|
|||
 |
 |
 |
 |
Cercetările
au debutat în 1923 sub conducerea profesorului Ion Andrieşescu
şi au fost reluate mai târziu de un colectiv condus de Silvia Marinescu
– Bîlcu.
În
cursul cercetărilor întreprinse s-a ajuns la următoarele rezultate: Stratul de cultură măsoară 2,50/2,60
m – 4,00 m. La limita inferioară a nivelului vegetal au fost surprinse
sporadic materiale Cernavoda II.
Situaţia
stratigrafică este următoarea:
1.
Nivelul Gumelniţa B1.
2.
Nivelul Gumelniţa A2.
3.
Nivelul Gumelniţa A1.
Cel
mai vechi nivel de locuire, ce aparţine fazei Gumelniţa A1,
conţine puţin material arheologic. Vasele au fost lucrate,
în majoritate, dintr-o pastă cu cioburi bine pisate şi nisip,
acoperite cu un slip negru lustruit. Ca forme întâlnim: vasul bitronconic;
castronul; vasul cu corp rotunjit. Predomină ornamentul realizat
cu barbotină. Destul de frecvent apare pictura cu pastă albă,
mai ales pe jumătatea superioară a castroanelor bitronconice
şi pe suprafaţa interioară a străchinilor.
Mai
bine reprezentată este ceramica fazei A2. Formele predominante
sunt castronul bitronconic; castronul tronconic de mici dimensiuni;
strachina cu diferitele ei variante. Ca tehnici de ornamentare întâlnim
excizia, incizia, barbotina, pictura cu grafit (mai rar).
În
urma descoperirilor din 1982, de la Sultana, s-a constatat că nu
este vorba de o locuire foarte intensă. Sectorul de est, al aşezării,
mai prielnic locuirii, pare să fi oferit spaţiu suficient
pentru ridicarea locuinţelor, restul teritoriului putând fi folosit
pentru adăpostirea animalelor şi ridicarea unor construcţii
anexe în perioada cea mai intensă a locuirii, faza A2 a culturii
Gumelniţa.
Locuirea
gumelniţeană din valea Mostiştei capătă noi
dimensiuni în faza A2 a acestei culturi. Astfel, aşezări din
această fază întâlnim la Chirnogi, Lunca, Săruleşti,
Şeinoiu, Făurei.
Toate
aceste aşezări sunt situate pe terasa înaltă a Mostiştei
, dar în imediata apropiere a apei. Dealtfel, toate cele cinci aşezări
au suferit distrugeri în urma eroziunii malurilor.
Cu
excepţia staţiunii de la Şeinoiu (unde au fost efectuate
cercetări în perioada 1981 – 1984) toate celelalte aşezări
sunt “virgine”.
Zona
Mostiştei a fost locuită de comunităţi destul de
bine organizate, dacă ţinem cont de materialele descoperite
în teren. Locuinţele erau construite din lemn şi chirpic ars,
una sau două camere, dotate cu vatră sau cuptor. Inventarul
arheologic este foarte bogat. Ceramica este deosebit de variată
ca forme şi decor, întâlnindu-se vase de la cele miniaturale care
par simple degetare, până la marile vase de provizii. Locuitorii
văii Mostiştei se ocupau atât cu creşterea animalelor
cât şi cu o agricultură incipientă. Predomină încă
animalele sălbatice din familia bos, iar dintre cele domestice
oaia şi câinele.
Analizele
preliminare arată că erau cultivate grâul, orzul, secara şi
leguminoasele.
Descoperiri
Gumelniţa A2, au mai fost făcute la Boşneagu, Dorobanţu
şi Tăriceni.
Faza
B1 a culturii Gumelniţa este reprezentată pe valea Mostiştei
de aşezările de la Măriuţa, Sultana – Malu Roşu,
Sultana – Gheţărie, Ulmu – La Caraman, Ulmu, Vlădiceasca
– Ghergălăul Mare.
|
Măriuţa
|
|||
 |
 |
 |
 |
|
Măriuţa
|
Vedere
dinspre lac
|
Vedere
dinspre sat
|
Vedere
de pe tell
|
Cercetările
au avut iniţial un caracter de salvare şi au debutat printr-un
sondaj care urmărea să pună în evidenţă stratigrafia
aşezării. Ulterior cercetările au căpătat un
caracter sistematic, urmărindu-se dezvelirea întregii suprafeţe
a satului eneolitic. În 1991 suprafaţa afectată de săpături
era considerabilă, astfel că unul din obiectivele campaniei
2000 a fost cercetarea zonei sudice a satului eneolitic.
Suprafaţa
aşezării este săpată
în proporţie de 60 %.
Stratigrafia,
cel puţin aşa cum se prezintă până în momentul de
faţă (după campania anului 2000), nu este complicată.
După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte
15 cm grosime şi care se prezintă sub forma unui sediment
de culoare neagră cu o granulozitate mare, urmează stratul
propriu-zis de cultură. Legat de compoziţia stratului vegetal,
trebuie să facem precizarea că materialul ceramic, mai puţin
cel litic şi osteologic, sunt acoperite de o crustă albă
calcaroasă mai consistentă şi mai masivă decât la
o adâncime mai mare.
Stratul
propriu-zis de cultură (N1), a fost surprins între - 0,35 / - 0,40
m şi -1,55 m / - 1, 65 m, grosimea acestuia variind
între 1,15 - 1,30 m. Acest strat are o culoare maronie cu mici granule
calcaroase de culoare albă. Tot stratul are o granulaţie foarte
fină. El nu a putut fi divizat din punct de vedere al succesiunii
stratigrafice deoarece nu a apărut nici un complex şi nu am
putut observa nici o situaţie deosebită. De altfel, Mihai
Şimon menţionează că în acest strat “nu au apărut
podini de locuinţe sau vetre”.
În
ceea ce priveşte elementele culturii materiale, care au fost descoperite
la Măriuţa, au confirmat faptul că ne aflăm, cel
puţin în acest moment, în faţa unei comunităţi care
aparţine fazei B a culturii Gumelniţa.
Deşi
marea majoritate a materialului din stratul vegetal aparţine tot
culturii Gumelniţa, au mai apărut şi rare fragmente ceramice
din perioada feudală târzie (sec. XVI - XVII).
Din
punct de vedere tehnic ceramica este caracterizată de vase executate
dintr-un lut bine ales şi frământat. Repertoriul formelor
ceramice este deosebit de variat. În primul rând se remarcă, din
punctul de vedere al frecvenţei, străchinile cu marginea îndoită
în interior sau îngroşată în interior, precum şi cele
cu umărul ascuţit. Castroanele cu umărul carenat sunt destul de frecvente.
Alte forme de vas pe care le-am întâlnit în cursul cercetărilor
noastre sunt: vasele borcan, vasele piriforme, chiupurile, paharele,
bolurile.
Decorul
este destul de sărăcăcios, de cele mai multe ori fiind
reprezentat de barbotină organizată în vârci paralele oblice,
orizontale sau verticale. Sunt întâlnite şi inciziile, exciziile,
brâurile alveolate, canelurile adânci sub forma unor “benzi adâncite“.
Un alt element care poate fi considerat şi decorativ, este cel
reprezentat de proeminenţele simple sau duble. Fără îndoială
că acestea au şi un rol funcţional.
Uneltele
din silex sunt foarte numeroase, se ridică la peste 900, între
care şi 12 topoare. Tipologic se menţin uneltele de bază:
lamele, gratoarele, burinele.
Din
categoria uneltelor din piatră fac parte 42 râşniţe şi
7 herminete.
O
altă categorie de unelte este reprezentată de cele din os:
străpungătoarele, spatulele, dăltiţele.
Cel
mai interesant obiect, din punct de vedere al rarităţii descoperirilor,
îl reprezintă un împungător din cupru descoperit întreg şi
cu mânerul din os. În secţiune acesta era dreptunghiular. Din categoria
uneltelor din cupru fac parte şi 4 ace descoperite în cursul campaniilor
1984 – 1990.
Plastica
este reprezentată de 7 statuete antropomorfe, întregi şi patru
zoomorfe, din lut precum şi 6 figurine antropomorfe din os.
Aşezarea
de la Sultana –Malu Roşu este situată pe un promontoriu înalt
pe terasa Mostiştei, având o înălţime totală de
44, 6 m. Marea majoritate a materialelor B1 se află în stare fragmentară.
Mai frecvent întâlnite sunt strachina cu diferitele ei variante, vasul
tronconic cu gât înalt, paharul scund cilindric.
Pe
platforma joasă de pe malul apei, în punctul Gheţărie,
sunt mai multe aşezări suprapuse, astfel nivelul inferior
Gumelniţa B1, se întinde pe mal pe o lungime de 100 – 120 m, perturbat
pe alocuri de locuirile ulterioare.
Fragmentele
ceramice descoperite provin, în totalitate, de la vase lucrate cu mâna,
bine arse. Din punct de vedere al pastei acestea se împart în două
categorii: lucrate neglijent dintr-o pastă grosieră şi
altele modelate cu atenţie dintr-o pastă fină. Formele
şi dimensiunile variază de la vasele de mari dimensiuni, pentru
depozitare, până la străchini, pahare, castroane, boluri,
capace etc. Ornamentarea vaselor este de asemeni variată. Cel mai
des întâlnită este barbotina organizată, dar apare şi
ornamentul spiralo-meandric realizat cu ajutorul liniilor incizate,
pliseurile sau canelurile fine şi mai rar pictura.
Au
fost descoperite şi câteva unelte din silex (fragmente de lamă
şi gratoare).
În
cazul aşezării de la Vlădiceasca – Ghergălăul
Mare, situaţia este alta. Aşezarea se afla pe o insulă,
astăzi acoperită de apele Mostiştei.
Locuirea
gumelniţeană se prezintă sub forma unei „depuneri de
pământ brun - slab cenuşiu, lutos, alunar, afânat.”
Locuinţa
nr. 9 geto-dacă, este situată în S I –II, orientată sud-est
– nord-vest şi are forma unui paralelogram. În colţul de est
se află o groapă cilindrică “conţinând în majoritate
ceramică şi silexuri specifice culturii Gumelniţa.”
Materialul
prezentat vine să completeze informaţiile despre cultura Gumelniţa
în Valea Mostiştei, informaţii pe care sperăm să
le îmbogăţim prin cercetările noastre viitoare.
Bibliografie:
P.
Coteţ, Studii de geomorfologie integrată, Bucureşti,
1976, p. 682
C.
Isăcescu, Cercetări Arheologice, VII, 1984, p. 27 – 45.
George
Trohani, Cercetări Arheologice, I, 1975, p. 151 – 177.