CULOARE, SUNET ŞI MIROS
Era ca şi când n-ar fi fost Acea grădină fermecată Ca o poemă pe de rost Ştiută într-un vechi alt-dată... Ca-n destrămarea unui nor Imagini paradisiace Închipui azi cu tainic dor Din rămăşiţele sărace, Cum vers cu vers aduni în gând Şi totuşi simţi că nu se încheagă Aşa cum o ştiai, arzând, Cântarea ce-ţi fusese dragă... E ca şi când aş fi visat Că am avut de vraja-i parte, Atât mi s-a înstrăinat, Atât mi-e astăzi de departe. Mireasma fructelor i-o simt Ca pe o iubire ce mă plânge – Nuci amărui cu miez de-argint, Harbuji cu adâncimi de sânge. Şi toate-acele tresăriri De viaţă spusă cu arome Adie lin din nicăiri – Visez că sufletul-mi un pom e Ce-ntr-o nuntire fără saţ Cu unduioasa zi de vară, Dispreţuieşte-al toamnei laţ Sperând să nu poată să moară. Era ca şi când n-ar fi fost Acea grădină fermecată Ca o poemă pe de rost Ştiută într-un vechi alt-dată... Râmau atâta de uşor În cântecul acelor zile Inmiresmatele culori Cu încântările tactile! Pica un abur de azur Şi se-ndulcea dospind în fructe. Era un susur împrejur De curgeri în adânci conducte; Mireasma aburea-napoi Necontenit spre înălţime Deodată strânse în şuvoi Edulcorările infime; Era de-ajuns să ţiu în mâini O clipă, fructul, să-mi miroasă Fără-adumbriri lungi săptămâni Şi lacrima a floare aleasă; Şi am mirosit astfel a rai Cât m-a hrănit acea grădină, Căci roadelor câte aflai Le-am dat iubirea mea deplină, Şi jocului bogat uium Cât trupu-mi morări dulceaţă, Purtându-mi nimbul de parfum Ca un copil ce se răsfaţă, Fără habar de mai târziu, Văzând miresmi, gustând culoare Şi auzind pârâul viu Al dulcelui topit în boare; (Când clopotul bătea de-amiaz Efluvii de parfumuri grele Gândeam că-l mişcă în extaz, Rotind în aer largi inele) Sub care zări, sub ce moloz E azi grădina nepereche În care mirosea a roz Şi verdele-mi cânta-n ureche. În care-atâta de frumos M-au dăruit cu dulce vlagă Culoare, sunet şi miros. Pentru viaţa mea întreagă! |