CUIB NATAL
Blând se-arăta şi vesel sufletu-acelei case – El îmi grăia din păsări, din vânt şi din tăceri, Prezenţă nezărită de unde vaporoase. Era atotputernic, puteam orice să-i cer! Printr-un descântec tainic mă preschimba în floare, Într-o şopârlă verde, în fluture, -n copac; În fruct, strângând cu grijă dulceaţa viitoare; În fum, în scânteiere, în umbră, după plac. Când prăvălit amurgul ca un jăratic, toată Lumina cu rubine o-nvăpăia, eram O pasăre de aur cu guşa înstelată. Un arbore gigantic mă legăna pe ram. Ştiam mulţimi de graiuri, tot el mă învăţase – Le îndrăgeam pe toate, pe-al ploii mai ales, Cu sonuri moi de iarbă foşnind ca o mătase, Ori ca o adiere bătând frunzişul des. Mă-nţelegeam c-o piatră, c-un lemn, cu o furnică; Fulgii din pernă, noaptea, îmi susurau poveşti. Aveam ca buni prieteni un câine şi-o pisică Şi-o floare desenată pe albul unei ceşti. Era atât de darnic sufletul casei noastre, Dacă voiam luciferi îmi cobora din cer Şi-i picura pe frunza şi florile din glastre. Era atotputernic, puteam orice să-i cer! El răsufla cu boare de pâine şi de lapte Şi-acest răsuflet dulce în somn mă legăna Şi către ziua nouă mă înălţa din noapte, Pecete de mireasmă pe bucuria mea. |