„Cartea este, în primul rând, un fruct al minţii omeneşti. Ea conţine un întreg univers de idei şi sentimente, prin mijlocirea căruia cunoaştem, studiem şi trăim trecutul şi prezentul şi putem întrezări viitorul societăţii umane.“ (Mircea Tomescu. Istoria cărţii româneşti. Bucureşti,1968).

Cartea veche românească constituie o preţioasă mărturie a culturii poporului român.
Prima carte românească s-a tipărit în 1508, în plină perioadă postincunabulară europeană.
Datorită invenţiei lui Gutenberg, în perioada 1450-1500, în marile centre europene (Veneţia, Mantua, Nürenberg, Augsburg, Basel, Köln, Lyon, Milano, Paris, Roma, Strasbourg etc.) s-au tipărit primele cărţi, numite incunabule (denumire preluată din tehnica de tipărire, prin crearea unor matriţe în lemn în formă de leagăn).
România se numără printre primele ţări care au introdus tiparul imediat după 1500.
Ieromonahul Macarie, care a învăţat meşteşugul tiparului la Veneţia, a început această activitate la Târgovişte, capitala ţării Româneşti, sprijinit de domnitorul Radu cel Mare. Prima carte tipărită a fost în 1508, Liturghierul lui Macarie. I-a urmat Octoih slavon, 1510 şi Tetraevanghel slavon, 1512. Cele trei scrieri tipărite de Macarie s-au răspândit atât în ţările române, cât şi în mănăstiri din Balcani şi biblioteci din Europa. Ele sunt de format in 4, cu 15-22 rânduri pe pagină, fără foaie de titlu (ca şi manuscrisele şi incunabulele) şi cu caiete numerotate cu litere chirilice. Aceste tipărituri sunt armonios lucrate, cu text în două culori, cu iniţiale şi frontispicii ornate cu motive geometrice şi florale, care amintesc de manuscrisele româneşti miniate. Au continuat acest frumos meşteşug Dimitrie Liubavici şi Moise, tipărind între 1545-1551 alte cinci cărţi cu subiect religios: Molitvenic, Apostol - 2 ediţii, Minei, Evangheliar. În Transilvania, Filip Moldoveanu, în aceeaşi perioadă, a tipărit la Sibiu Catehism românesc, Tetraevanghel slavon şi un alt Tetraevanghel slavo-român.
Între 1557-1582 diaconul Coresi dezvoltă cultura scrisă în limba română, făcând din Braşov, un puternic centru editorial. Coresi şi ucenicii săi au tipărit aici aproximativ 40 de volume.
Spre sfârşitul secolului se dezvoltă un alt centru tipografic şi anume Bucureşti. Aici meşterul Laurentie a realizat în 1582 un Tetraevanghel slavon. Exemplele pot continua. Cu certitudine putem afirma că tiparul a avut un rol însemnat în dezvoltarea societăţii româneşti. Din păcate, datorită vicisitudinilor istoriei cât şi neglijenţelor omeneşti, multe valori s-au pierdut sau au fost distruse. De aceea este bine, ca acum, în al 12-lea ceas, să putem spune că ne preocupă atât conservarea şi restaurarea a tot ce a mai supravieţuit dezastrelor cât şi elaborarea unor evidenţe clare şi valorificarea informaţiilor cumulate despre aceste bunuri culturale.
Unul din aceste obiective îl constituie şi elaborarea Catalogului colectiv al cărţii vechi româneşti tipărită în perioada 1508-1830 (delimitare făcută de altfel de academicianul Ion Bianu, unul din autorii BRV). Bibliografia românească veche este prima lucrare monumentală de acest gen, editată în prima jumătate a secolului al XX-lea, care înregistrează majoritatea titlurilor tipărite pe teritoriul României, în perioada amintită. Autori: Ion Bianu, Dan Simonescu, Nerva Hodoş.
Cataloage şi bibliografii ale cărţii vechi româneşti , cât şi studii despre aceste cărţi au apărut numeroase în ultimele două decenii, dar ele se referă numai la anumite titluri sau colecţii.
Cataloagele colective naţionale sunt lucrări care au o largă arie de cuprindere şi vin în sprijinul cercetătorilor, cărora le pun la dispoziţie informaţii preţioase referitoare la: titlurile editate de o ţară într-o anume perioadă, ediţiile cunoscute, exemplarele păstrate, starea lor de conservare, cât şi colecţiile care le deţin. Această largă paletă de informaţii creează posibilitatea unor studii complete privind istoria cărţii şi influenţa ei asupra dezvoltării culturale, într-o regiune, a unui popor.
Demersul nostru doreşte să creeze o imagine clară şi reală a ceea ce mai există acum în ţară (respectiv titluri şi număr de exemplare, în ce stare de conservare se află şi ce particularităţi deosebite prezintă fiecare exemplar, care sunt deţinătorii actuali). Suntem convinşi că un astfel de catalog va fi un preţios instrument de lucru în mâna specialiştilor domeniului, dar şi la îndemâna altor cercetători preocupaţi de istoria ştiinţei şi artei româneşti.
Catalogul este organizat cronologic, iar, în cadrul anilor, alfabetic la titlu sau autor (acolo unde este menţionat).
Indexul iniţial respectă cronologia stabilită de Bibliografia românească veche la care se adaugă o serie de titluri descoperite ulterior şi titluri tipărite în aceeaşi perioadă pe teritoriul Transilvaniei, nedescrise în BRV.
Pentru prima prezentare am selectat titlurile secolului al XVI-lea, descrierea fiind făcută pe exemplare de la Biblioteca Academiei Române şi Biblioteca Naţională (aceasta constituind descrierea bibliografică generală, care presupune existenţa celor mai bine păstrate exemplare) la care se vor adăuga descrierile exemplarelor fişate de specialişti din ţară, accentul punându-se în acest caz pe particularităţile exemplarului respectiv, pe consemnarea deţinătorilor succesivi şi a deţinătorului actual. Aceste particularităţi se referă la: stare de conservare, ex. libris, însemnări manuscrise, ornamente manuale, legătură artistică.
Descrierile catalografice respectă Standardul internaţional de descriere bibliografică ISBD(A), adoptat în România şi adaptat specificului cărţii româneşti. Acest normativ elaborat de comisii specializate din cadrul IFLA (Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Bibliotacarilor), a apărut la Londra, în 1978 sub auspiciile Oficiului Internaţional pentru Controlul Bibliografic Universal (International Office for UBC) cu scopul de a înlesni transmiterea informaţiilor bibliografice la nivel internaţional şi de a crea posibilitatea corelării acestor informaţii. Pentru aceasta, datele bibliografice au fost înregimentate în categorii bine delimitate şi organizate în zone cu punctuaţie specifică, putându-se depăşi în acest fel barierele lingvistice şi converti informaţiile în forme citibile în calculator:

Titlul propriu-zis = titlul paralel / Menţiune de responsabilitate . – Menţiune de ediţie / menţiune de responsabilitate referitoare la ediţie . – Date de publicare, difuzare . – Descriere fizică (detalii : format, paginaţie, etc.) . – Serie sau colecţie.
Note generale.
Note specifice de exemplar.

Exemplu:
Pravoslovanica mărturisire a săborniceştii şi apostoleştii bisearicii a răsăritului. – A doua oră tipărită/den porunca prea luminatului (…) Ioan Constandin Nicolae Voevod ; cu blagoslovenia prea sfinţitului mitropolit al Ungrovlahiei chir Neofit. – [Bucureşti] : în tipografia domnească în oraşul Bucureştilor de (…) popa Stoica Iacovici tipograful, [1745]. – [2], 172p.; 40(20 cm)
Note generale
BRV 244
Zona ediţiei: prima ediţie este BRV 92, cu acelasi titlu, „dupre greceasca, den porunca… înălţatului domn, Ioan Constandin B.B.Vv. întoarsă în limba rumânească, de Radul logofăt Greceanul“, Buzău, 1691.
Note specifice
ornamente tipografice, pe verso f. de titlu stema dublă cu iniţialele lui Constantin Mavrocordat
hârtie cu filigran
ex.libris manuscris persoană: ierei Gheorghe (f. gardă recto), chir Hristu Papa (f. gardă r. şi v.), Stoianovici, 1816, martie 7 (f. gardă v.), N.D.Petrus (singurul cu litere latine, pe p. liminară posterioară recto)
însemnări privind circulaţia şi preţul cărţii: f. de gardă recto (ierei Gheorghie) şi f. de gardă verso (Stoianovici)
legătură de epocă, deteriorată.

Fişierele de carte veche au fost realizate prin colaborare cu specialiştii în carte veche din România, care în perioada 1983-1989 au elaborat fişele de evidenţă pentru bunurile culturale mobile-carte. Cercetători din Institutul de Memorie Culturală (fost Centrul de Calcul al CCES) au corectat datele, au completat acolo unde a fost posibil, comparând datele cu cele oferite de cataloagele de carte veche editate până în prezent şi cu cele existente în exemplarele deţinute de Biblioteca Naţională şi Biblioteca Academiei Române.
Suntem conştienţi că au rămas erori de descriere, care nu au putut fi corectate şi mai ales omisiuni de date, care se vor completa numai cu ajutorul colegilor din biblioteci şi de la oficiile de patrimoniu din judeţe.
Aceasta deoarece, în acest domeniu al cărţii vechi, fiecare exemplar este considerat o unitate bibliografică de sine stătătoare, cu valoare unică.
Foarte mulţi colegi nu au răspuns solicitărilor noastre repetate de a încheia evidenţa cărţii vechi româneşti şi de a completa informaţiile pe care nu le-au transmis în prima fază.
Numai cei care au acces la colecţiile respective şi pot cerceta exemplarele vizate sunt în măsură să corecteze şi să completeze datele ştiinţifice. De aceea repetăm apelul nostru, ca, cel puţin acum, când truda multor cercetători ai domeniului a prins contur şi pe Internet se pot vedea roadele muncii lor, să fim sprijiniţi cu verificarea autenticităţii unor date şi completarea altora lipsă, cât şi cu descrierea titlurilor şi exemplarelor care au rămas nefişate din colecţiile unor biblioteci, muzee, centre episcopale, biserici.
Dorim ca în final să edităm pe CD şi pe hârtie Catalogul colectiv complet al cărţii vechi româneşti existente pe teritoriul României şi să investigăm posibilitatea obţinerii datelor referitoare la ediţiile şi exemplarele care se află acum în colecţii străine.
Această lucrare va întregi tabloul spiritual al societăţii româneşti în perioada în care aceste cărţi au fost editate, citite şi au circulat pe întreg teritoriul românesc, dar şi al vieţii culturale prezente care este preocupată de cunoaşterea şi ocrotirea acestor valori.