„Cartea îndeplineşte nu numai minunea de a ne pune în contact cu semenii noştri depărtaţi în timp şi spaţiu; cartea îndeplineşte fapta de mirare de a ne face să trăim în afară de minciună, nedreptate şi prejudecăţi. În aceste urne sacre, în care poeţii şi cugetătorii şi-au închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mişcă umanitatea înainte în progresul ei necontenit….“ Aceste fraze scrise de Mihail Sadoveanu elogiază cartea, definind exemplar rolul ei în viaţa spirituală a omenirii, funcţia ei socială superioară, menirea ei morală şi culturală.

La rândul său, marele cărturar Nicolae Iorga scria: „O, sfintele mele cărţi (…) pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datoresc că sunt un om adevărat, ca oamenii din ţările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura“. Nici pe teritoriul României cultura nu s-a întrerupt, iar civilizaţia scrisului numără peste 2000 de ani, de la tăbliţele de lut de la Tărtăria până la tipografia informatizată de azi.

Încă din epoca primelor alfabete, pe teritoriul ţării noastre ajungeau ecourile marilor culturi care au înflorit în spaţiul sud-european. Scrierea dacică a dispărut la un moment dat, dar alte scrieri au purtat mesajele oamenilor de pe aceste meleaguri.

S-a scris greceşte, s-a scris în limba latină, s-a scris în slavonă, până când limba română s-a format şi s-a desăvârşit, găsindu-şi forma cea mai potrivită de scriere.

Cultura românească, receptivă faţă de progres, a adoptat tiparul mult înaintea altor culturi vecine europene. O dovadă în acest sens este faptul că la numai 50 de ani de la apariţia tiparului – inventat de Gutenberg la jumătatea secolului al XV-lea – pe teritoriul ţării noastre se tipărea deja prima carte.

Introducerea tiparului în spaţiul românesc nu a înlăturat cartea manuscrisă, adesea ilustrată cu miniaturi de o mare valoare artistică, arta miniaturii prelungindu-şi la noi existenţa până în epoca modernă. Apariţia tiparului este legată de principalele centre de cultură şi dacă un centru îşi pierdea, din diferite motive, îndeosebi politice, efervescenţa activităţii de tipărire şi difuzarea a cărţii, un alt centru cultural îi prelua activitatea, înflorea o nouă tipografie, prin munca şi pasiunea altor meşteri, astfel încât continuitatea tiparului românesc nu s-a întrerupt.

Domnitorul Matei Basarab, în timpul căruia tiparul românesc a cunoscut o epocă de înflorire, scria în predoslovia Psaltirii Slavone de la 1638: „Vă rog dar pe voi conlocuitorii ţării noastre şi mai ales pe voi fraţi ce veţi fi după noi şi cu voia lui Dumnezeu veţi stăpâni această ţară, să păstraţi cu îngrijire acest dar, vreau să zic această tipografie, păzind-o cu îngrijire ca un dar prea cinstit, păstrând-o în stăpânirea noastră sigură şi nevătămată în veci, căci este o comoară mai scumpă decât toate comorile pământeşti, căci aurul şi argintul şi pietrele sunt comori scumpe ce înfrumuseţează vremelnic trupurile, iar comoara aceasta înfrumuseţează sufletele omeneşti“.

În spaţiul românesc tiparul a cunoscut forme variate şi complexe, tipărindu-se deopotrivă cărţi în limba română, în greaca veche şi în neogreacă, în limbile slavonă, latină, germană, maghiară, ebraică şi chiar arabă. Tiparul românesc a înlesnit integrarea culturii noastre în marile curente reformatoare ale continentului, începând cu primele cărţi tipărite în limba română de Filip Moldoveanul şi Coresi. Prin cartea tipărită avea să se desăvârşească limba literară, ajungând la culmi ale expresiei filosofice şi artistice.

Nu numai ideile reformatoare au fost difuzate la noi prin intermediul tiparului. Cartea a fost în permanenţă nobilul vehicul al tuturor ideilor generoase, al progresului, dar a fost în acelaşi timp o flacără şi o armă pentru afirmarea conştiinţei naţionale, pentru afirmarea unităţii şi latinităţii noastre. Circulaţia neîntreruptă, în pofida dificultăţilor, a cărţii româneşti vechi şi de mai târziu, pe tot teritoriul românesc, a ţinut vie conştiinţa naţională. Graniţele vremelnice şi arbitrare ce separau pe români nu au putut stăvili circulaţia ideilor purtate de cărţile româneşti. Unitatea spirituală a poporului nostru, specificul ei s-au păstrat datorită cărţii şi circulaţiei ei neîntrerupte.

Ca să se cunoască mai bine civilizaţia cărţii la români, am alcătuit aceste pagini, care înfăţişează multiple aspecte ale cărţii româneşti, de la origini până în prezent.

Prof. dr. doc. DAN SIMONESCU

(text reprodus din: Simonescu, Dan şi Buluţă, Gheorghe -- Scurtă istorie a cărţii româneşti. – Bucureşti : Editura Demiurg, 1994).