ALTEŢĂ SERENISSIMĂ,
Vechii locuitori ai Arcadiei, pentru a-şi apăra de furiile furtunilor şi ale vânturilor copacii ce-i erau. mai dragi, obicinuiau să încresteze în coajele acestor copaci numele unei zeităţi binevoitoare, crezând că această invocare îndatorează divinitatea de a-şi însuşi arborele încrestat, şi a-l apăra în mod public de orice pericol.
Cu toată superstiţia ei, această datină a vechii păgânătăţi mă îndeamnă, cu drept cuvânt, Alteţă Serenissimă de a înscrie numele Domniei Voastre, în fruntea cărţii mele, Istoria modernelor revoluţii ale Valahiei.
Această provincie, care de trei veacuri geme sub greul jug al Împărăţiei otomane, se mângâie de trecutele ei restrişti, văzând o parte din pământul ei cuprinsă în puterea Cezarului, şi se înfăţişază apoi voioasă şi mulţumită, nu numai că prin aceasta a mea Istorie, nescrisă încă de nimeni altul, ea e scoasă din întunericul uitării, dar şi prin faptul că Istoria acestei ţări, rămâne mobilată şi apărată de autoritatea ocrotitoare a Alteţei Voastre. Şi într-adevăr, Istoria acestei provincii, care nu a încetat să râvnească momentul fericit de a se putea adăposti sub aripele Vulturului Austriac, cui altul s-ar putea închina, decât Alteţei Voastre Serenissime, care prin legături de rudenie sunteţi atât de aproape de Augusta Casă Domnitoare Austriacă?
Secolul trecut, ca şi cele viitoare. a glorificat, şi vor glorifica ilustrele însuşiri ale împărătesei Eleonora Gonzaga, pe care Atotputernicul a învrednicit-o s-o înalţe pe tronul Chesăresc, pentru a o încorona apoi cu glorie (o credem cu evlavie) în Cer, unită acolo cu nenumăraţii eroi ai Serenissimei Voastre Familii, cari revarsă, ca şi stelele strălucitoare, necontenită splendoare. Oricine va ceti atâţia autori vestiţi, cari au scris în diferite timpuri Istoria Serenissimei Case Gonzaga, lesne va afla, că la generaţiile acestei Case s-au cultivat cu fală şi fără întrerupere evlavia, virtuţile militare şi cele mai frumoase ştiinţe.
Se cuvine deci, cu deplină dreptate, ca această Istorie întocmită de mine după stăruitoare îndemnuri din partea atâtor literaţi consacraţi din Italia, să fie închinată Domniei-Voastre care, cu atâta renume şi în admiraţia tuturora, întruneşte cele mai alese însuşiri ale Iluştrilor Voştri Strămoşi, cari se pot mândri că urmaşul lor întruneşte toate acele calităţi, care împărţite, străluceau în ei înşişi. Dintre aceştia fie-mi îngăduit să proslăvesc numai unul (cel mai măreţ, căci e cel mai rar în veacul nostru): promotorul ştiinţelor şi proteguitorul cărturarilor, Mi-ar rămâne multe de spus despre elogiile Domniei-Voastre, Alteţă Serenissimă, dar în afară că mă simt cu totul nevrednic faţă de o atare sarcină, ea îmi este interzisă şi de una din virtuţile Domniei-Voastre – modestia.
Aşa dar, umila mea tăcere va învedera lumii toată mărturia smeritei mele supuşenii, şi să pot spera în urmă, de a putea obţine deosebita onoare de a rămâne în veci, ceia ce sunt, cu cel mai profund respect
Al Alteţei Voastre Serenissime,
Cel mai umil, mai credincios şi mai îndatorat servitor
Antonmaria del Chiaro
Veneţia, 22 August, 1718