English version
Craciunul la romani
Colindatul

Colindatul deschide de obicei ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Anul Nou. La colindat participă tot satul tradiţional, deşi efectiv colindă doar copiii şi flăcăii, constituiţi în cete, ceata fiind alcătuită după o orânduială bine stabilită, având o ierarhie proprie, un conducător şi un loc de întâlnire. Ea este structura care stăpâneşte, în timpul sărbătorilor Anului Nou, viaţa satului. Amploarea colindatului este determinată de "Festum incipium" al Anului Nou, caracter care a imprimat obiceiurilor legate de noul an nuanţe de ceremonie deschisă, primitoare de înnoiri. Tot ce se petrece în această perioadă trebuie să aibă un caracter augural, colindele caracterizându-se prin crearea unei atmosfere pline de optimism în care se formulează dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor, acesta atingând chiar limitele fabulosului. Iată Urarea piţărăilor (colindători copii) din Hunedoara:

colindatori colindatori "Câţi cărbuni în vatră,
Atâţia peţitori la fată,
Câte pietre pe râu,
Atâtea stoguri de grâu;
Câte aşchii la tăietor,
Atâţia copii după cuptor."

Darul oferit de gazde colindătorilor (în forma tradiţională a obiceiului) este colacul, el insuşi semn de belşug şi roade bogate.

 
Alte texte:
 
Bună ziua lui Ajun,
Că e mai bună a lui Crăciun!
Stogu - cât casa,
Pâinea - cât masa,
Stupii - mieroși,
Caii - blănoși,
Bună ziua lui Ajun,
Că-i mai bun-a lui Crăciun,
Că-i cu miei,
Cu purcei,
Cu copiii după ei.
Unde-i ajung,
Bună ziua lui Ajun,
Că-i mai bună a lui Crăciun,
Într-un ceas bun!
Ce e în casă - să trăiască
Ce e afară - să izvorască! -
Porcii unsuroși,
citește mai mult citește mai mult citește mai mult
     

Colinde:

Trei pastori... Trei păstori

Trei păstori se întâlniră
Trei păstori se întâlniră
Raza soarelui
Floarea soarelui
Şi aşa se sfătuiră:
Haideţi faţilor să mergem
Haideţi faţilor să mergem
Raza soarelui
Floarea soarelui
Floricele să culegem
Şi să facem o cunună
Şi să facem o cunună
Raza soarelui
Floarea soarelui
S-o împletim cu voie bună
Şi s-o ducem lui Hristos
Şi s-o ducem lui Hristos
Raza soarelui
Floarea soarelui
Să ne fie de folos

La anul şi la mulţi ani!
(Galaţi, informator Băcanu Stanca)

O, ce veste minunată

O ce veste... O, ce veste minunată
În Bethleem ni s-arată
C-astăzi s-a născut
Cel făr de-nceput
Cum au spus prorocii
C-astăzi s-a născut
Cel făr de-nceput
Cum au spus prorocii:
Că la Bethleem Maria
Săvârşind călătoria
Intr-un mic sălaş
Din acest oraş
A născut ea pe Hristos
Pe fiul cel făr de nume
Tatăl l-a trimis în lume
Să se nască
Şi să crească
Să ne mântuiască
Să se nască
Şi să crească
Să ne mântuiască.

(Judeţul Galaţi, Informator: Băcanu Neculai)

Galerie audio

back home next