„Frumosul” în arta populară românească

Cristian Micu

            Frumosul reprezintă o categorie esenţială a esteticii. În încercarea de a analiza, din punct de vedere estetic, arta populară, este necesară stabilirea modului de incidenţă şi de existenţă a frumosului în creaţia comunităţilor tradiţionale şi, de asemenea, identificarea mecanismelor de impunere şi validare a elementelor care fac ca un produs al culturii populare să devină obiect de artă populară.

            Cercetarea de teren şi demersul care are ca scop înţelegerea modului în care obiectul de artă populară, mai precis componenta lui estetică, apare şi se impune ca „frumos” acceptat de colectivitate, demonstrează că esenţială este relaţia dintre individ şi grup în procesul creaţiei şi al receptării artistice. Cercetarea acestei relaţii reclamă abordarea din mai multe perspective, folosind diverse metode, conlucrarea fenomenologiei cu psihologia, analiza sociologică fiind indispensabilă.

            Contactul cu terenul şi cu creatorii populari ne-au dus la concluzia că, la fel ca şi în cazul artei culte, nu trebuie să vorbim despre “opiniii îndătinate despre frumos”.

            Atât procesul de creaţie cât şi cel de receptare al artei populare sunt dinamice, de aceea ar trebui să ne referim mai degrabă la “mecanisme de apariţie a noului şi evoluţie a criteriilor de validare în creaţia tradiţională”, luând în considerare un factor important pe care l-am numit “dezirabilitate”.