Mihai Wittenberger, Comportament funerar în cultura Noua din Transilvania

În mod evident, în procesul funerar nimic nu era făcut la întîmplare, ci după cutume bine stabilite. Dacă ritul de înmormîntare este relativ bine definit (standardul funerar), nu acelaşi lucru se poate spune despre ritualul funerar al purtătorilor culturii Noua, sau a orizontului cultural pe care-l reprezintă. Teoretic, ritualul este „simbolic, non-tehnic, formal, prescris, structurat şi repetativ”. Acesta comportă trei nivele: 1) activităţi prefunerare; 2) depunerea propriu-zisă şi 3) activităţile post-funerare.

Activităţi prefunerare. Grija cu care erau depuşi defuncţii presupune o activitate prefunerară sigură. Morţii erau chirciţi înaintea instalării rigidităţii cadaverice. Tot în primă fază a ritualului de înmormîntare se pregătea şi ceramica ce se depunea, de regulă, în morminte. Rolul ceramicii era de a purta ofranda. La majoritatea vaselor din morminte se pot observa urme de ardere secundară. Cu siguranţă, vasele de ofrandă erau „supuse” unei purificări prin foc înainte de a fi depuse în mormînt.

Depunerea propriu-zisă. Pentru a doua fază a ritualului de înmormîntare, arheologic pot fi sesizate două momente certe. În primul rînd, depunerea defuncţilor în groapă, aceştia erau aşezaţi direct pe pămînt, în gropi cu colţurile rotunjite, drepte, sau în ciste. Al doilea moment era depunerea ofrandei, fie în vase, fie direct în mormînt.

Activităţi post-funerare. Este posibil ca în cadrul ritualului de înmormîntare, respectiv după depunerea în groapă, locul să fi fost marcat cu un semn distinctiv. Aşa s-ar putea explica lipsa mormintelor Noua suprapuse, sau întretăiate, precum şi relativa alinierea a acestora. Tot în cadrul activităţilor post-funerare se poate încadra şi „banchetul funerar”.