|
Viorica Rusu-Bolindeţ, Vase ceramice de cult din Dacia Romană Din multitudinea de vase ceramice cu rol de cult din Dacia romană, au fost prezentate paterae-le, recipientele decorate cu şerpi aplicaţi în relief şi turibula. Primele două categorii fac parte din preocupările ştiinţifice mai vechi ale autoarei, care a realizat două studii speciale consacrate acestora. Sinteza întreprinsă prin această comunicare a avut ca scop reactualizarea informaţiilor referitoare la tipurile ceramice enunţate, precum şi accentuarea lor prin prisma funcţiei lor principale – aceea de vase de cult. Paterae-le erau vase utilizate pentru efectuarea libaţiilor. Denumirea şi funcţionalitatea lor ne este cunoscută din izvoarele antice, iar tipul/tipurile de vase cărora le corespundeau apar pe reprezentările de pe monumentele sculpturale. Ele au fost confecţionte în primul rând din metal (argint, bronz), dar şi din ceramică. În cazul paterae-lor ceramice, autoarea a realizat un studiu special pentru provincia Pentru Dacia, decorurile de pe mânerele de paterae ceramice sunt legate de cultul mai multor divinităţi (Minerva, Mars, Bacchus, Eros, Apollo) şi de cel al vegetaţiei. Din acest punct de vedere, putem vorbi de un specific al Daciei în ceea ce priveşte cele mai frecvente motive decorative utilizate pe categoria de recipiente analizate. Pe lângă cópii ale unor exemplare din metal (mânerele în formă de protomă de berbec şi unele tipuri de anse plate) sau imitaţii de bună calitate ale acestora (majoritatea pieselor cu reprezentări de divinităţi), olarii din Dacia şi-au materializat fantezia şi originalitatea prin realizarea unor decoruri mai simple, ce redau planta stilizată şi lujerul sinuos de viţă de vie, uneori în asociere cu alte ornamente. Contextul arheologic plasează majoritatea descoperirilor de paterae ceramice cu mâner în castre (37,5 %), apoi în proporţie egală în canabae, oraşe şi aşezări rurale (12,5%), câteva exemplare au fost descoperite în sedii oficiale şi un singur vas întregibil a fost găsit într-un lăcaş de cult - sanctuarul lui Liber Pater de la Apulum. Ele au fost atestate numai în Dacia intracarpatică, cu excepţia castrului şi a aşezării civile de la Drajna de Sus şi a celei de la Gârla Mare. În interpretarea acestor date, trebuie să evidenţiem însă hazardul descoperirilor. Astfel se poate explica faptul că, deşi erau considerate în primul rând ca vase de cult, paterele nu au fost găsite deocamdată în mai multe temple sau sanctuare. Însă ele figurează printre obiectele găsite în sedii oficiale (Domus Procuratoris din Colonia Dacica Sarmizegetusa, sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii de la Apulum), în castre, în amfiteatrul din capitala provinciei şi în cel de la Porolissum, ca şi în locuinţele particulare, deci acolo unde puteau fi folosite pentru efectuarea libaţiilor, funcţia de bază pentru care au fost confecţionate aceste recipiente. Producerea lor locală este documentată de descoperirea a şase tipare de mânere şi a unor pozitive care erau produse în serie pe situri care sunt şi centre de producţie ceramică (Apulum, Micăsasa, Potaissa, Porolissum, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cristeşti). Realizarea artistică şi repertoriul motivelor decorative sunt comparabile cu cele ale centrelor ceramice din Gallia (Lezoux) sau Vasele decorate cu şerpi aplicaţi în relief s-au bucurat de o atenţie specialã din partea specialiştilor. Caracterul lor cultual este unanim recunoscut. Dar, prezenţa şerpilor pe vase a provocat ample discuţii menite sã elucideze rolul lor în cultul unei divinitãţi din panteonul roman şi, în consecinţã, atribuirea vaselor decorate cu şerpi uneia sau alteia dintre zeitãţi. În literatura consacratã acestei categorii speciale de ceramicã existã mai multe opinii. Ipoteza cea mai veche, care este acceptatã de cea mai mare parte a specialiştilor, pune în relaţie aceste vase cu cultul lui Mithras. Autoarea a întreprins o analiză aprofundată a acestei categorii ceramice la scara întregii provincii, cu discutarea aspectelor legate de forma de vas pe care au fost aplicaţi şerpi în relief, modul de decorare al acestora şi ornamentele adiacente, aria de răspândire, producerea , datarea şi, evident, atribuirea lor. În ceea ce primul aspect enunţat, craterul-ul este singura formă de vas pe care au fost aplicaţi şerpi în relief în Dacia romană. Acest fapt demonstrează faptul că olarii cunoşteau o tipologie specifică în ce priveşte vasele decorate cu şerpi, ceea ce ar explica caracterul său unitar pe teritoriul provinciei. Se cunoaşte faptul că, sub inflenţa ceramicii greceşti (de unde a fost împrumutat) şi al religiei greceşti, în epoca romană, crater-ul era utilizat în ceremoniile religioase şi consacrat ca ofrandă adusă divinităţii El a căpătat o emblemă religioasă atunci când figura pe vasele pictate şi pe reliefurile care îl reprezentau pe Dionysos sau thiasos-ul dionisiac. Acelaşi lucru este valabil pentru reliefurile care reprezintă scena sacrificiilor mithraice unde, alături de crater, apare frecvent şarpele care bea din conţinutul său. În mod sigur, această simbolistică religioasă era cunoscută de meşterii olari din Dacia atunci când au realizat vasele decorate cu şerpi. Descoperirea lor s-a făcut pe o arie foarte largă: Porolissum, Napoca, Apulum, Ilişua, Potaissa, Cristeşti, Drobeta, Romula, Orlea etc. Din nou cunoscând situaţia contextelor arheologice în care au fost găsite vase decorate cu şerpi la nivelul întregii provincii, se pot face observaţii interesante. Astfel, un mare număr de exemplare a fost descoperit în mediu rural - din 23 de localităţi din Dacia, 9 sunt aşezări rurale sau villae rusticae (39% din total); 8 localităţi cu descoperiri sunt din mediul urban (35%), un număr egal de localităţi – 5 - corespund mediului militar şi templelor (17%). Un singur exemplar a fost descoperit într-o necropolă târzie, fiind folosit ca urnă funerară. Din procentajele expuse mai sus, interesantă este frecvenţa descoperirilor de recipiente ornamentate cu şerpi în mediul rural - acest lucru este o curiozitate întâlnită numai în cazul Daciei, situaţia în Pannonia fiind exact inversă în ceea ce priveşte raportul mediu rural-mediu urban. Acest raport poate ţine însă şi de hazardul descoperirilor. Cert este că, în stadiul actual al cercetărilor, Dacia deţine cel mai mare număr de localităţi în care au fost făcute descoperiri de vase decorate cu şerpi, comparativ cu provinciile rhenano-dunărene şi cu Britannia. Atribuirea vaselor decorate cu şerpi aplicaţi în relief descoperite în Dacia a fost de asemenea reconsiderată de autoare. După contextele arheologice în care au fost găsite recipientele şi decorurile adiacente aplicate pe recipientele respective (reprezentări de divinităţi sau de atribute ale acestora), a rezultat faptul că ele nu pot fi atribuite automat cultului unei singure divinităţi. Pe teritoriul Daciei romane vasele respective au fost atribuite cultelor lui Mithras, Liber Pater, Aesculap şi Hygeia, precum şi cultului zeilor lari. Această atribuire se explică şi prin apelul la informaţiile oferite de cultul şarpelui în antichitate. Sub influenţa religiei greceşti, şarpele apare ca atribut al zeilor Demeter, Minerva, Apollo, Liber Pater, al triplei Hecate, Bona Dea, Silvanus, Fortuna, Sabazios. Şarpele divinităţilor Esculap şi Hygeia este obiectul unui cult special, la care se adaugă o nouă încarnare a zeului-şarpe sub forma lui Glykon, şarpele cu cap de om adorat în perioada Imperiului. În cultul mithraic, el figurează în mod constant ca atribut, alături de taurul pe care îl sacrifică zeul oriental; şarpele reprezintă aici puterea subterană şi chtoniană, în contrast cu geniul solar. În perioadele cele mai vechi, în Italia şarpele reprezenta geniul protector al locurilor, al familiei şi a indivizilor (genius loci). Romanii se obişnuiseră să vadă în el un animal domestic şi liniştit, simbolul geniilor tutelare ale persoanei şi ale căminului. De aceea, imaginile Zeilor lari erau adesea însoţite de unul sau doi şerpi. Odată cu creştinismul, s-a produs o revoluţie în ceea ce priveşte rolul cultual al şarpelui: tradiţiile antice transmise creştinilor s-au conservat numai în ceea ce priveşte semnificaţia puterii malefice şi perfide a şarpelui. Decorarea vaselor cu şerpi aplicaţi în relief a îmbrăcat iniţial un simbol religios - olarii au reprezentat pe corpul recipientelor un animal care le proteja conţinutul. Acesta reprezenta totodată principiul funerar, materializat într-un obiect destinat mormintelor. Dar simbolul religios a degenerat repede în motiv decoratif, fără să-şi piardă, probabil, întreaga sa valoare. Turibula. Literatura latină vorbeşte de turibula (turabulu-thurabulum), care îşi are originea în tus, cenuşă sau de thymia(ma)terium, termeni meniţi să desemneze vasele destinate să ardă substanţe aromatice. Sursele antice le descriu ca fiind din aur, argint sau bronz, ţinute în mână de oficianţi sau depuse în alaiurile procesionale, putând fi umplute cu cărbuni aprinşi . Descoperirile arheologice şi reprezentările de pe monumentele antice arată o mare varietate de forme de recipiente în care se puteau arde substanţe aromate, condimente, lemn sau uleiuri parfumate, substanţe diverse care degajau mirosuri foarte pregnante şi al căror fum urcă spre cer (per fumum - per fumare). În tipologia ceramicii romane, termenul de afumătoare se aplică în mod particular unei serii de cupe al cărui perete interior prezintă adesea urme de ardere sau depuneri de cenuşă. Vasul şi mult mai rar piciorul prezintă adesea un decor ondulat. Acest decor este realizat prin impresiuni digitale, mult mai puţin frecvent cu ajutorul altor tehnici de realizare a impresiunilor ca poansonul sau decorul cu rotiţa. Descoperirile arheologice din Dacia romană relevă prezenţa acestui tip de recipiente pe toate categoriile de situri (temple, castre, aşezări urbane şi rurale, sedii oficiale, necropole). Ele au o mare varietate de forme. Studiul acestor vase este în curs. |