M. Rotea, Metalurgia neferoaselor în Transilvania. Arheologie şi etnografie.

 

Îndeobşte atunci cînd se vorbeşte de exploatarea preistorică a metalelor neferoase din Transilvania se consideră că unica dovadă directă este toporul de piatră descoperit într-o galerie de la Căraci (jud. Hunedoara). Însă, nu trebuie trecute cu vederea nici impresionantele statui antropomorfe descoperite  la Baia de Criş (jud. Hunedoara) sau la Ciceu – Mihăieşti (jud. Bistriţa-Năsăud), care atât prin ustensile (târnăcop, coş), cât şi prin analogiile absolut senzaţionale în fotografiile cu minieri executate de B. Roman la mijlocul secolului trecut confirmă faptul că exploatarea neferoaselor se făcea şi în subteran. Totodată, în Naturalhistoriches Museum din Viena sunt păstrate patru inele de buclă care au menţiunea Dealul Vulcoi (Roşia Montana), raionul Câmpeni, regiune Cluj, iar în muzeul din Lupşa pot fi văzute un topor de minier şi o măciucă, ambele piese având ca loc de descoperire valea Lupşei. Toate aceste descoperiri demonstrează prezenţa unor grupuri importante de mineri preistorici în zonele cele mai bogate în minereuri din Munţii Apuseni, grupuri care lucrau în condiţii aproape similare cu cele imortalizate de B. Roman.  

Multitudinea de date etnografice care asimilează pământul cu pântecul, mina cu uterul şi minereul cu embrionii vorbesc de sexualitatea regnului mineral, a obiectelor şi uneltelor făurarilor. Producerea pieselor echivalează cu naşterea, dobândind o valoare obstretică. Uneltele făurarului au şi ele o valoare sexuală. Nicovalele, spre exemplu, sunt identificate cu principiul feminin. În aceste condiţii, apropierea dintre forma orificiul de fixare a nicovalei aflate la Palatca şi organul generator feminin nu este întâmplătoare. O altă componentă unică a atelierului de la Palatca este meteoritul. Meteoriţii veniţi de sus, din cer, cad pe pământ încărcaţi de sacralitate celestă fiind asociaţi adesea cu activitatea metalurgiştilor.

Zăcămintele de cupru nativ se găsesc adeseori împreună cu cele aurifere şi argintifere. Aurul trebuie să fi fost obţinut atât prin metoda spălării nisipurilor din văile bogate în astfel de zăcăminte, cât şi prin metoda exploatării zăcămintelor aurifere sau a filoanelor de la suprafaţă sau de mică adâncime, din văile adânci ori din surpări etc. Fără îndoială că uneltele şi procedeele de spălare a nisipurilor aurifere nu se deosebeau prea mult de cele folosite de-a lungul veacurilor până la începutul secolului XX, cunoscute şi din lucrările artistului fotografic menţionat. O lopată de lemn, o covată (o astfel de piesă din lut a fost descoperită în unul din tumulii de la Lăpuş), un ciur şi o pânză de lână sau chiar o piele de oaie (de aici oaia cu lână de aur din mitologia greacă) erau absolut suficiente.