George ENESCU - Compozitor, dirijor, violonist, pianist şi profesor (n. 7/19 VIII 1881, com. Liveni - ârnav, astăzi com. George Enescu, jud. Botoşani - m. 4 V 1955, Paris).

Primele noţiuni muzicale le-a luat în Dorohoi, cu Mihail Zoller, Costache Enescu (teorie-solfegiu) şi Nicolae Filip (vioară), apoi la "Conservatorium fur Musik und darslellende Kunst der Gesellschaft der Musikfreunde" din Viena (1888-1894), cu Siegmund Bachrich şi Josef Hellmesberger-junior (vioară), Ernst Ludwig (pian), Robert Fuchs (armonie, contrapunct, compoziţie), Adolph Prosnitz (istoria muzicii), Joseph Hell mesberger (muzică de cameră), Faistenberger (cor), perfecţionându-se la "Conservatoire National de Musique din Paris" (1895-1899), cu Martin- Pierre-Joseph Marsick şi Jose White (vioară), Ambroise Thomas şi Theodore Dubois (armo­nie), Andre Gedalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Faure (compoziţie).

Violonist-concertist în ţară si peste hotare (1892-1950), dirijor al orchestrelor Societăţii Filarmonica Română din Bucureşti (1898-1906), Ministerului Instrucţiunii Publice (1906-1920) şi Filarmonicii din Bucureşti (1920-1946). Fondator şi conducător al TRIO-ului instrumental din Paris (1902) şi al Cvartetului George Enescu din Paris (1904), fondator şi dirijor al Orchestrei Simfonice George Enescu din Iaşi (1918-1920). Membru fondator (1920) şi preşedinte (1920-1948) al Societăţii Compozitorilor Români din Bucureşti. A susţinut cursuri de interpretare muzicală, analiză muzicală, forme muzicale şi stilistică la Ecole Normale de Musique din Paris, Ecole Instrumentale Yvonne Astruc din Paris, Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), Universitatea din Illinois (SUA), The Mannes Music School din New York, la Brighton (Anglia), Bryanstone (Anglia) etc. A predat cursuri de compoziţie la Universitatea Harward din Cambridge-Massachussets (SUA) şi Conservatoire Americaine din Fontainbleaux (Franţa). A fondat (1911) şi a susţinut cu fonduri personale Premiul naţional de compoziţie George Enescu (1913-1946).

A publicat eseuri, articole, cronici, note publicistice în Muzica, Muzică şi Poezie, Revista Musicală, Veac Nou, La Revue Musicale (Paris), Credinţa, Curentul etc., precum şi interviuri în Adevărul, Adevărul Literar şi Artistic, America (Cleveland-SUA), Aradi Kozliily (Arad), Bacăul (Bacău), Brassoi Lapok (Braşov), Le Comtois (Besancon), Condeiul (Craiova), Complex (Iaşi), Le Courrier Musical (Paris), Curentul (Craiova), Curentul, Curierul Artelor (Bucureşti), Curierul (Brăila), Cuvântul liber, Cuvântul Românesc (Râmnicu Vâlcea), Czernovitzer Allgemeine Zeitung (Cernăuţi), Dacia (Timişoara), Dimineaţa, Democraţia, Doljul (Craiova), Dreptatea, Dreptatea (Chişinău), Duminica, Era Nouă, Erdely Hirlap (Arad), Evenimentul (Iaşi), Facla, Fruncea (Timişoara), Femeia şi Căminul, Gazeta, Gazeta Dorohoiului (Dorohoi), Gazeta Medicală, Le Guide du Concert (Paris), Graiul Nou, Ilustraţia, L'Independance Roumaine, Informatorul (Botoşani), Izbânda Ilustrată, Le Journal de l'Est (Strassbourg), Jurnalul de Dimineaţă, Le Moment, Luceafărul (Sibiu), Lumea (Iaşi), Lupta, Luptătorul, Musical America (New York), Musical Courier (New York), Nagyvarad (Oradea), Neamul Românesc, Opinia (Iaşi), Patria (Cluj), Politica, Propăşirea (Ploieşti), Rampa, Rampa Nouă Ilustrată, Revista Musicală, Revista Noastră, România Liberă, România nouă (Chişinău), Scînteia, Spectator, Scena, Steagul, Ştirea (Arad), Teatrul de Mâine (Iaşi), Temesvări Hirlap (Timişoara), Tribuna (Arad), Tribune de Geneve (Geneva), Unirea (Iaşi), Universul, Ultima Oră, Vestul (Timişoara).

A semnat piese de muzică de salon cu pseudonimul Camille Grozza.

A fost distins cu Premiul de compoziţie Pleyel din Paris (1903), cu titlurile de ofiţer şi cavaler al Legiunii de Onoare a Franţei (1913, 1936), Membru de onoare (1916) şi Membru activ (1933) al Academiei Române din Bucureşti, Membru corespondent la Academie des Beaux Arts din Paris (1929), Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma (1931), Institut de France din Paris (1936) şi Academia de Arte şi Ştiinţe din Fraga (1937), cu premiul discului oferit de revista Candide din Paris (1933), cu Ordinul militar marocan - cravata de comandor - Quissam Alaouite (1936).

După moartea compozitorului au luat fiinţă societăţi de popularizare a moştenirii sale artis­tice: Centrul de studii "George Enescu" din Bucureşti, Les amis de Georges Enesco din Paris, Fundaţia George Enescu din Buenos Aires, Societăţile internaţionale "George Enescu" din Montreal şi New York etc.

.