- Introducere
- Informare adresată de St. Pichon lui G. Clemenceau, cu privire la situaţia din Transilvania.
1918 octombrie (10)/23, Paris.
- Raportul lui E. Fürstenberg către Ministerul de Externe German despre eşuarea tratativelor dintre românii din Transilvania
şi Guvernul ungar...
(6 decembrie 1918)
- Notă a Foreign Office-ului
cu privire la Consiliul Naţional al Unităţii Române şi la necesitatea recunoaşterii acestui
organism, ca singurul care reprezintă naţiunea română. (octombrie 20)/noiembrie 2, Londra.
- Raportul comitelui suprem al comitatului Caraş Severin către Jaszi Oszkar,
referitor la neliniştea din comitat... (octombrie
24)/noiembrie 6 1918, Lugoj.
- Raportul lui Lerchen, consulul Germaniei la Braşov, către cancelarul Max von Baden, despre starea de spirit şi rolul
hotărâtor al românilor - ca majoritate zdrobitoare - în chestiunea formei politice viitoare a Transilvaniei.
(octombrie)/noiembrie8 1918, Braşov.
- Scrisoarea lui Vasile Stoica, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, de la Paris,
adresată secretarului de stat al SUA, Robert Lansing, după încheierea păcii cu Germania.
Pe 24 aprilie 1918 România se afla în situaţia incomodă, dar obligatorie de a încheia pace
cu Puterile Centrale. Mai puţin decât renunţarea la luptă şi la idealul pentru care aceasta
se purta, crearea României Mari, se accepta o fatalitate şi o stare considerată de moment.
Aceeaşi hotărâre şi încredere îi anima atât pe românii din cadrul Vechiului Regat, cât şi pe cei
din afară. Despre această stare de fapt, Vasile Stoica, vicepreşedinte al Consiliului Naţional din
Transilvania şi Bucovina, îl informa într-o scrisoare din iulie 1918 pe Robert Lancing,
secretarul de stat al S.U.A. În acest sens, al creşteri efervescenţei naţionaliste în
Transilvania era informat şi premierul francez G. Clemenceau, de către ministrul de externe
al Franţei, St. Pichon într-o minută din octombrie. Ministerul de externe englez lua şi el
cunoştinţă cu o mică întârziere, după cum rezultă dintr-un document al Foreign-Office-ului, de
acţiunile românilor transilvăneni numiţi măgulitor "prietenii noştri cei mai de nădejde".
În acest timp (luna noiembrie a anului 1918) Transilvania se afla în stare de confuzie şi
instabilitate.
Autorităţile ungureşti locale, derutate de dezvoltarea mişcării naţionale româneşti, cer
guvernului instrucţiuni, aşa cum este cazul comitelui suprem al Caraş Severinului. Panica
şi insecuritatea par a fi sentimente dominante în Transilvania după cum rezultă şi din raportul
consulului german la Braşov. Acesta vede pentru viitorul Transilvaniei, ţinând cont de raportul
numeric dintre etnii, două posibilităţi: fie va reveni României, fie va face parte ca provincie
autonomă dintr-un stat federal, unguresc. Ambiguitatea în ceea ce priveşte viitorul statut politic
pe care urma să-l aibe Transilvania se menţinea chiar şi în preajma Adunării de la Alba Iulia.
Consulul general al Germaniei la Budapesta considera că şi în cazul în care românii
transilvăneni vor proclama separarea de Ungaria, faptul că ei se vor alipi Regatului României
rămânea "problematic". Oricum, după calculele lui Maximilian Egon von Fürstemberg-Stammheim
afacerea nu se va încheia "fără ciocniri sângeroase între români şi unguri".
Reproducem mai jos extrase din documentele de epocă, sugestive pentru starea de spirit în lunile premergătoare Adunării
de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.
1918 octombrie (10)/23, Paris.
Informare adresată de St. Pichon lui G. Clemenceau, cu privire la situaţia din
Transilvania.
Republica Franceză
Ministerul Afacerilor Externe
Direcţia Afacerilor politice
şi comerciale. Europa
Secret
Concept
Comunicarea cu Transilvania
Ştirile ce ne parvin din presa ungară, austriacă şi germană semnalează o recrudescenţă a agitaţiei naţionaliste române din
Transilvania unde, de la începutul războiului, actele de protest împotriva dominaţiei ungare, oricât de dese ar fi fost, n-au fost
niciodată decât acte individuale, izolate, asprimea regimului militar ungar lipsind populaţia, ale cărei opinii nu pot fi totuşi puse la
îndoială, de orice posibilitate de a-şi manifesta sentimentele într-o formă colectivă şi cu oarecare amploare (...).
Raportul lui E. Fürstenberg către Ministerul de Externe German despre eşuarea tratativelor dintre românii din
Transilvania şi Guvernul ungar; convocarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia; raportul numeric al românilor faţă
de celelalte naţionalităţi.
Consulatul general al Imperiului German pentru Ungaria
A5 1850 prezentat la 6 decembrie 1918 p.m.
Problema română
Tratativele între Guvernul ungar şi român, care au fost purtate acum câteva săptămâni la Arad, au rămas fără succes.
Românii au ridicat astfel de pretenţii, încât Guvernul ungar a considerat că nu le poate îndeplini fără a renunţa la orice pretenţie
a sa asupra teritoriului Ungariei locuit de români. Postulatele române au culminat de fapt în recunoaşterea unui stat al românilor,
absolut independent, pe acest teritoriu. Românii vor acum să-şi realizeze dorinţele lor naţionale fără aprobarea guvernului şi au
convocat în acest scop pentru 1 decembrie, la Alba Iulia, o Adunare Naţională Română. Fără îndoială că aici vor proclama un
stat român pe teritoriul Ungariei. Cu aceasta, ei vor pronunţa de fapt separarea de Ungaria; dacă însă vor hotărî concomitent
încorporarea la Regatul României, este încă foarte problematic. Dacă vor lua în această privinţă o hotărâre, aceasta nu
urmăreşte, desigur, să creeze o situaţie de fapt, ci să dea românilor numai un mijloc de presiune eficient împotriva ungurilor.
Adesea se vorbeşte în cercurile româneşti şi despre aceea că Adunarea Naţională va pronunţa autonomia teritoriului român din
Ungaria, care încă de acum va intra într-o oarecare legătură cu Regatul României. Pentru statul român de pe teritoriul Ungariei
se va crea un guvern independent şi un parlament independent cu sediul la Sibiu, care va trimite la Bucureşti o anumită delegaţie
în Parlamentul central român. E de la sine înţeles că românii vor acorda cele mai largi drepturi celorlalte naţiuni, adică mai ales
ungurilor şi saşilor. Ei fac în special saşilor promisiunile cele mai ademenitoare, spre a-i câştiga de parte lor. Ei revendică pentru
statul lor, în afară de cele 16 comitate transilvănene, încă 12 comitate din Ungaria propriu-zisă. Pe acest teritoriu, românii nu
posedă în nici un caz majoritatea absolută, pe care o au incontestabil numai în aproximativ 12 comitate. Ungurii, în special
secuii, sunt foarte ostili faţă de aceste năzuinţe româneşti (...).
Fürstenberg
Apud. 1918 la români. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Documente externe. 1916-1918, Vol. II,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, doc. 416, pp. 1232-1233.
1918 (octombrie 20)/noiembrie 2, Londra. Notă a Foreign Office-ului cu privire la Consiliul Naţional al Unităţii
Române şi la necesitatea recunoaşterii acestui organism, ca singurul care reprezintă naţiunea română.
Notă asupra Consiliului Naţional al Unităţii Române
Consiliul se compune după cum urmează:
Preşedinte: Domnul Take Ionescu,
Vicepreşedinţi: V. Lucaciu,
Octavian Goga,
Dr. Angelescu (fost ministru la Washington),
Domnul Florescu (fost preşedinte al Camerei din România)
şi un consiliu format din 30 de persoane.
Componenţa consiliului nu este perfectă, deoarece a fost necesară concilierea anumitor prejudecăţi de partid, dar
punctele esenţiale referitoare la Consiliu sunt:
-
Acesta este singurul organism care a reprezentat, reprezintă şi poate reprezenta în acest moment întreaga naţiune
română.
- Liderii transilvăneni Lucaciu şi Goga, împreună cu alţii de mai mică anvergură, iau parte activă la conducerea lui.
- Nu pretinde şi nici nu poate pretinde recunoaşterea ca guvern provizoriu, precum Consiliul Cehoslovac. Ceea ce doreşte
el este recunoaşterea ca prim organism care a reuşit să se formeze pentru a reprezenta aspiraţiile întregii naţiuni române.
De ce anume trebuie recunoscut:
- Guvernul francez a făcut-o deja printr-o declaraţie atent redactată şi demnă de toată admiraţia. Faptul că noi nu am luat
act de existenţa lui provoacă o mare dezamăgire în rândul românilor din străinătate. Dacă facem imediat acest lucru,
aceasta ar remedia situaţia. Aceasta nu ne creează obligaţii de nici un fel ci, din contră, ne creează pentru prima dată un
anumit prestigiu real faţă de transilvăneni, prietenii noştri cei mai de nădejde.
- În curând acest Consiliu s-ar putea dovedi foarte util. Dacă Brătianu sau alţi politicieni din "vechiul regim" ar reveni la
putere în România, s-ar produce o mare tulburare. Nici ţăranii şi nici transilvănenii nu vor colabora cu el sau cu sistemul.
Consiliul s-ar putea dovedi atunci foarte util pentru noi ca intermediar în vederea unei acţiuni pline de tact (...).
A.W.L.
2 noiembrie
Apud. 1918 la români. Desăvârşirea unităţii naţional- statale a poporului român. Documente externe. 1916-1918, vol. II,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
1918 (octombrie 24)/noiembrie 6, Lugoj. Raportul comitelui suprem al comitatului Caraş Severin către Jaszi
Oszkar, referitor la neliniştea din comitat; alungarea autorităţilor locale, crearea miliţiei româneşti şi a Consiliilor
Naţionale române şi şvabe; tendinţa românilor de organizare independentă. Autorul raportului solicită instrucţiuni
privind atitudinea pe care să o ia în continuare.
Nr. 1563 De la comitele suprem al comitatului Caraş Severin. Subiect: Mişcarea naţională românească,
Lugoj, 6 noiembrie 1918. Strict confidenţial
La Lugoj, reşedinţa comitatului meu, de la formarea guvernului popular, eforturile mele şi ale autorităţilor din subordine sunt
îndreptate spre medierea în timpurile grele de azi a înţelegerii paşnice dintre maghiarii, germanii şi românii care locuiesc aici.
Acestui scop îi servesc toate măsurile luate în vederea apărării ordinii publice, mai ales că în urma tulburărilor apărute, din
păcate, mai în toate comunele de pe teritoriul comitatului, prima noastră obligaţie este restabilirea ordinii publice. În multe locuri
tulburările au fost atât de mari încât autorităţile au devenit neputincioase faţă de ele şi din unele localităţi prim-pretorii, iar din
altele mai numeroase notarii publici, au fost nevoiţi să fugă ca să-şi poată salva viaţa. Masa dezlănţuită, care la început era
compusă doar din soldaţi înarmaţi eliberaţi din garnizoanele lor, a atras treptat de partea sa şi populaţia de acasă şi nu s-a
mulţumit cu nimicirea autorităţilor locale şi a sediilor acestora, ci s-a îndreptat împotriva tuturor acelor factori în care a văzut un
inamic al bunăstării sale materiale. A jefuit casele bogătaşilor şi prăvăliile din sate, a alungat vitele. Nu s-ar putea afirma că toate
acestea ar fi fost îndreptate împotriva vreunei naţiuni, deoarece şi în comune pur româneşti au avut loc jafuri. Întreaga revoltă
regretabilă a fost mai degrabă un exces de pasiuni ale maselor dezlănţuite împotriva a tot ceea ce a reprezentat până acum
ordinea şi raporturile normale.
(...) Trebuie să mă refer însă la încă un aspect. Din mai multe locuri ale comitatului mi se transmit informaţii potrivit cărora grupuri
de cetăţeni, aparţinând populaţiei româneşti, vor să preia puterea politică, înfiinţează consilii şi somează conducătorii
administraţiei (prim-pretor, notar public) să le predea funcţiile. Conform informaţiilor, acestea nu sunt elemente turbulente, ci
cetăţeni.
1918 (octombrie)/noiembrie 8, Braşov. Raportul lui Lerchen, consulul Germaniei la Braşov, către cancelarul Max
von Baden, despre starea de spirit şi rolul hotărâtor al românilor - ca majoritate zdrobitoare - în chestiunea formei
politice viitoare a Transilvaniei.
Consulatul imperial german
Braşov (Ungaria), 8 noiembrie 1918,
J. Nr. 2164,
K. Nr. 73
De atunci de când am înaintat Alteţei Voastre ducale prea supusul meu raport din 25 octombrie, sub nr. J. 2083, evenimentele
din Transilvania, ca în general pretutindeni în Ungaria, s-au precipitat. În urma descompunerii complete a armatei
austro-ungare, s-a ajuns, din nefericire, de mai multe ori la serioase excese şi jafuri, comise de soldăţimea desfrânată şi lipsită
de disciplină. Aici la sediul Consulatului, s-a menţinut până acum destul de bine liniştea, prin luarea imediată de măsuri
preventive. Trupele germane, care în ultimile zile sosesc aici din România în număr din ce în ce mai mare, au contribuit, de
asemenea, mult la securitatea acestui oraş (...).
În privinţa formei pe care o va lua mai târziu Transilvania, pare să existe oarecare neclaritate. Opinia dominantă este că, în caz
că nu revine României, i se va asigura - raliată la Ungaria - o situaţie specială şi autonomie într-o Federaţie statală ungară.
Hotărâtori în această privinţă vor fi în orice caz românii care, numeric, alcătuiesc pe departe majoritatea populaţie.
Pentru Transilvania, s-a format un Consiliu Naţional Român propriu, cu sediul la Arad, iar în ultima duminică, o subsecţie la
Cluj, la care au apărut delegaţi din toate părţile Transilvaniei. Adunarea a luat hotărârea ca naţiunea română din Transilvania să
ţină neclintit la dreptul sfânt de a-şi decide ea însăşi propria soartă. Hotărârea asupra viitoarei apartenenţe statale a întregului
popor român rămâne rezervată exclusiv Adunării Naţionale Române. Consiliile au mai hotărât să organizeze trupe de români
transilvăneni, sub conducerea ofiţerilor români, cu drapel naţional român şi limbă română de comandament. Soldaţii trebuie să
depună jurămînt numai faţă de Consiliul Naţional Român.
Dacă românilor le va fi posibil să realizeze aceste hotărâri, depinde în primul rând de evoluţia lucrurilor la Budapesta şi de
consolidarea guvernului de acolo. Relaţia strânsă care există în mod evident între preşedintele Consiliului de Miniştri ungar,
contele Karoly şi Antantă, poate să aibă drept consecinţă ca simpatiile Antantei nicidecum să fie numai de partea României în
problema viitorului Transilvaniei, căci, cu toată atitudinea democratică a lui Karoly şi susţinerea de către el a drepturilor
naţionalităţilor, el este totuşi, înainte de toate, ungur şi preocupat de păstrarea - cât mai nevătămată - a integrităţii ţării sale (...).
Apud. 1918 la români. Desăvîrşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Documente externe. 1916-1918, Vol.II, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, pp. 1208-1209.
Scrisoarea lui Vasile Stoica, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, de la
Paris, adresată secretarului de stat al SUA, Robert Lansing, după încheierea păcii cu Germania; hotărârea
transilvănenilor de a continua lupta alături de Aliaţi, până la victoria finală.
Domnului Robert Lansing
Secretar de Stat
12 iulie 1918
Washington D.C.
Domnule,
Pacea impusă de Puterile Centrale Regatului român, care a fost înconjurat de duşmani din toate părţile şi nu a avut nici o
posibilitate de ajutor din partea Aliaţilor, a provocat indignarea întregii naţiuni române. În mod deosebit aceasta a fost o lovitură
dureroasă pentru noi cele patru milioane de români care, oprimaţi de Ungaria şi Austria, vedem în lupta Regatului român salvarea
noastră şi, dezertând din armatele austro-ungare ne-am alăturat în număr de peste o sută de mii steagului roşu-galben-albastru al
României.
Românii care se află astăzi în afara strânsorii pumnului german, îndeosebi noi, românii din Transilvania şi Bucovina, refuzăm să
recunoaştem orice pace care nu ne va aduce deplina libertate şi care nu va uni întregul nostru neam într-un singur stat
român. Mai mult, vom face tot ce ne va sta în putinţă, vom organiza forţele pe care le avem în ţările aliate şi vom continua să
luptăm de partea Aliaţilor până la victoria finală.
În acest scop, la Paris s-a organizat un Consiliu Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, alegând în funcţia de
preşedinte pe domnul Traian Vuia şi ca vicepreşedinte pe profesorul Vasile Stoica, aflat acum la Washington (...)
|