CIMEC - Lăcaşuri de cult din România

Denumirea	Mănăstirea "Schimbarea la faţă, Sf. Gheorghe şi Nicolae" Cernica
Denumire alternativă	Mănăstirea Cernica
Parohia	Parohia Mănăstirii Cernica
Datare	1608, ref. 1781, 1802-1815, restaurare 1865-1867
Tip	Mănăstire
Cultul	ortodox
Localizare pe hartă	Localizează pe harta României
Judeţ	Ilfov
Localitate	CERNICA
Comuna	CERNICA
Adresa	Şos. Cernica 16
Protopopiat	Protoieria Ilfov Sud
Episcopie/Arhiepiscopie	Arhiepiscopia Bucureştilor
Mitropolie	Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Cod oficial LMI 2004	IF-II-m-B-15300
Descriere	Întemeiată la puţini ani după Mihai Viteazul, mănăstirea este atestată documentar la 1608 prin hrisovul domnesc al lui Radu Vodă Şerban. În acel an, Vornicul Cernica Ştirbei construia o biserică din lemn cu hramul „Sfântului Nicolae” refăcand un vechi schit, îl înzestrează cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a numelui şi a neamului său. Aşezarea s-a dezvoltat de la mica obşte de călugări, de pe ostrovul „Sf. Nicolae”, ajungând la complexul mănăstiresc de astăzi care se întinde şi pe ostrovul „Sf. Gheorghe”. Cercetări arheologice mai recente au demonstrat că el îşi stabilea ctitoria pe locul unei aşezări monahale mai vechi, pierdută aici, în desişurile codrilor Colentinei. Denumita la început Grădiştea Floreştilor, ea şi-a schimbat cu vremea numele, adoptându-l pe acela al întemeietorului său, nume pe care îl păstrează şi astăzi. După 1608, anul 1781 este al doilea moment istoric important prin venirea ca stareţ al mănăstirii a părintelui arhimandrit Gheorghe, unul dintre ucenicii Sfântului Paisie de la Neamţ. Acesta reface obştea de monahi care se risipise din pricina războaielor şi a ciumei şi ridică din ruină biserica şi tot ce înseamnă moştenire materială. Viata monahală de la Cernica primeşte astfel un nou avânt. Pe ostrovul Sf. Nicolae, vechea biserică cu hramul „Sf. Nicolae” a vornicului Cernica Ştirbei a fost adaptată nevoilor crescânde ale comunităţii călugăreşti, de către stareţii care s-au succedat. Actuala biserică construită după cutremurul din 1802, de către stareţul Timotei, a fost terminată în anul 1815, în timpul domnitorului Ion Gheorghe Caragea. În forma iniţială avea 8 turle şi un pridvor deschis, pictura interioară fiind realizată de zugravul Fotache, unul dintre ultimii meşteri ai picturii medievale. După cutremurul din 1838 şi 1840 care au afectat-o foarte grav a fost refăcută în mai multe rânduri, ultima mare restaurare din 1965-1967 s-a făcut prin grija patriarhului Iustinian. Mănăstirea a cunoscut, datorită stareţului Gheorghe, în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni, domn fanariot cultivat, o intensă viaţă culturală. Aici erau copişti de manuscrise şi zugravi care au pictat numeroase biserici din ţară. O a doua biserică din ostrovul Sf. Nicolae este biserica „Sf. Lazăr”, fiind opera stareţului Gheorghe din anul 1804. De dimensiuni reduse, cu o decoraţiune exterioară bogată, piatra sculptată, cu interiorul pictat de I. Keber şi Frujinescu (iconostasul), biserica „Sf. Lazăr” reprezintă o adevarată bijuterie, asimetrică, zveltă, plan trilobat, 2 coloane la intrare şi scara pe stânga. Este biserica de cimitir, în partea de jos (demisol) se află camera mormintelor. Considerat cel mai reprezentativ om al timpului Sf. Ierarh Calinic a fost stareţ al mănăstirii Cernica între anii 1818 şi 1850. A fost preocupat în permanenţă de zidirea sau de refacerea unor lăcaşuri de închinare de spitale, şcoli şi case pentru orfani. Încă din primii ani de stareţie s-a ocupat de zugrăvirea bisericii „Sfântul Nicolae” din incinta mănăstirii. În vremea sa au fost ridicate pe ostrovul Sf. Gheorghe (numit aşa după numele stareţului Gheorghe) zidurile împrejmuitoare, cu o arhitectură tipică zonelor de câmpie, biserica „Sf. Gheorghe”, clădirea stăreţiei şi aproape toate casele şi chiliile, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă. Iubitor de cultură, Calinic a pus bazele unei valoroase biblioteci şi a deschis aici o şcoală de pictură bisericească. Cei 32 de ani de stăreţie la Cernica constituie o perioadă de neîncetate strădanii pentru ridicarea vieţii călugăreşti de acolo, pentru buna îndrumare a vieţuitorilor, pentru înzestrarea mănăstirii cu noi lăcaşuri de închinare şi chilii pentru şcolarizarea tinerilor. A întemeiat mai multe ateliere în care monahii îşi pregăteau singuri cele trebuitoare pentru îmbrăcăminte (rase, potcapuri etc.). Cei ştiutori de carte se ocupau cu copierea de manuscrise, mai ales din scrierile Sfinţilor Părinţi si ale marilor îndrumători ai vieţii călugăreşti. Obştea monahală creştea mereu. Dacă în 1838 erau 300 de călugări, în 1850 numărul lor ajunsese la 350. Dintre ei s-au ridicat multe personalităţi ale vieţii bisericeşti: arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania, retras spre sfârşitul vieţii la Cernica, protosinghelul Naum Râmniceanu, un cunoscut cronicar, arhimandritul Veniamin Căţulescu, profesor de Religie la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, Pimen, fost egumen la Tismana, Anastasie Baldovin, ucenicul şi biograful lui Calinic, Nicandru, urmaşul său în stăreţie şi alţii. Stareţul Calinic era un bun îndrumător al credincioşilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, in 1821 a hrănit in mănăstire un mare număr de locuitori din Bucureşti şi din împrejurimi, refugiaţi la Cernica de frica turcilor. Înălţată între anii 1831-1832, biserica cu hramul „Sf. Gheorghe” este ctitoria Sfântului Calinic şi arhiereului Ioanichie Stratonichias. Fiind distrusă la scurt timp de cutremurul din 1838 stareţul a început rezidirea ei, terminând-o în 1842 sub domnia lui Alexandru Ghica. A fost restaurată împreună cu tot ansamblul mănăstiresc între anii 1965-1967 de Patriarhul Iustinian. Pictura din interiorul bisericii este realizată de zugravului Adam. În pronaos se află pictate portretele in ulei ale ctitorilor Calinic şi Ioanichie Stratonichias, opera pictorului Sava Hentia. În incinta ansamblului mănăstiresc se mai află un paraclis cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” zidit în anul 1790 de Dan Braşoveanul; un altul în casa stareţului Gheorghe cu hramul „Intrarea în Biserică”, ctitor Gheorghe arhimandritul, construit în stil athonit; paraclisul cu hramul „Sfântul Ioan Apostolul”, ctitor Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, 1842; moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, canonizat în 1955, prăznuit pe 11 aprilie; casele memoriale ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica şi a scriitorului Gala Galaction; muzeul de icoane, ferecături şi broderii din sec. XVII-XIX, manuscrise, obiecte de cult din argint, tablouri, vase şi relicve din ceramică etc. De remarcat este şi cimitirul mănăstirii, rezervat la început monahilor, care a primit pentru odihna veşnică numeroşi fruntaşi ai vieţii culturale, sociale, politice, boieri, ctitori şi alte personalităţi. Printre cei înmormântaţi aici se află, mitropolitul Nifon, scriitorul Gala Galaction, pictorul Ion Ţuculescu, istoricul Ion Lupaş, marele teolog Dumitru Stăniloae, Alina Ştirbei, Maria Romanoff şi multe alte figuri ilustre, istorice sau duhovniceşti. Unele monumente funerare sunt opere ale unor arhitecţi şi sculptori de valoare ca I. Iordănescu, Carol Storck şi alţii. Se remarcă de asemenea, cavoul Mitropolitului Nifon, din marmura albă, pictat de Gh. Tattarescu în 1875.
Clerici	Stareţ Ciolan Macarie; Ieromonah Dumitrescu Marius