HomePage Inapoi
Denumirea Biserica "Sf. Treime" Strehaia
Denumire alternativă Biserica manastirii Strehaia
Parohia Mănăstirea Strehaia
Datare 1645
Tip Biserică
Cultul ortodox
Localizare pe hartă Localizează pe harta României
Judeţ Mehedinţi
Localitate STREHAIA
Episcopie/Arhiepiscopie Episcopia Severinului şi Strehaiei
Mitropolie Mitropolia Olteniei
Cod oficial LMI 2004 MH-II-m-A-10406
Descriere Biserica, construită din piatră, are naos, pronaos, clopotniţă pe pronaos şi privor (deschis sustinut de zece coloane de zid). Pronaosul are o scară rotundă într-un turn pe latura de sud ce duce la clopotniţa de deasupra pronaosului. Aceeaşi scară duce şi la un mic cafas domnesc (încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn), situat la o înălţime de peste 4,50m. Acest cafas, comunica spre nord cu Palatul domnesc (Biserica Domnească din Târgovişte comunica cu Palatul Domnesc, situat pe latura de Nord). De aici caracteristică specială a bisericii mănăstirii Strehaia, rar întâlnită la bisericile ortodoxe: altarul este orientat spre sud şi nu spre răsărit. Acest lucru, determinat de existenţa unui palat domnesc – în vechea ctitorie a Craioveştilor, din care azi nu se mai păstrează decât beciurile palatului domnesc ruinat - fiind legat cu biserica printr-un culoar.
În 1693, domnitorul Constantin Brâncoveanu ii adăuga bisericii, pridvorul.
A fost zugrăvita in anul 1826, cele mai importante picturi fiind cele de la intrarea in biserica si care ii reprezintă pe Matei Basarab si familia sa. Tot in 1826 au fost reparate chiliile aflate in ruina si refăcut zidul de incinta din secolul al XVI-lea ( pe temeliile vechii ctitorii a Craioveştilor). In 1731 austriecii vor sa transforme mănăstirea în cetate.
În timpul revoluţiei celor doua revoluţii, de la 1821 şi 1848, mănăstirea, datorita aspectului de cetate întărită, a fost un important punct strategic.
În 2005 s-au încheiat lucrările de consolidare-restaurare la turnul-clopotniţa.
În 2008 s-au demarat lucrări de reabilitare a ruinelor fostului palat (doar beciurile domneşti au fost reabilitate), iar între 2008-2010 au avut loc şi renovările chiliilor.
Paul de Alep, în 1653, descrie admirativ "palatul personal" al lui Matei Basarab, ce urma sa aparţină unei mănăstiri, caci fortificaţiile sale nu erau acceptate de turci pentru un ansamblu civil. Plasat in mijlocul incintei înconjurate de zidul de "cetate" si foarte aproape de biserica construită in 1645, care din pricina vecinătăţii lui are altarul orientat spre sud-est, palatul impresionează si astăzi prin dimensiuni (27,4 m x 11, 6 m). Ceea ce se păstrează este pivniţa mult adâncita si spaţiul de acces la ea. Pivniţa are un plan dreptunghiular regulat, cu interiorul împărţit in doua nave lungi, prin intermediul a cinci stâlpi uniţi prin arcade semicirculare. Pe latura de nord-vest este un corp divizat printr-un zid median in doua zone, prima pentru accesul la pivniţa, partea din stânga adăpostind scara ce ducea la parterul înalt.( Tereza Sinigalia,"Repertoriul Arhitecturii in Tara Românească 1600-1680", Editura Vremea, Bucureşti, 2004)