| Descriere |
Biserica are proporţii robuste, înscriindu-se într-o tipologie de influenţă sârbească, apropiată, prin proporţionarea şi compoziţia volumelor, de tradiţia bizantină. După Nicolae Ghica-Budeşti, biserica din Plătăreşti se înscrie într-o serie de ctitorii care încep cu Dealu (1502) şi din care mai fac parte: Bucovăţ (1570), Tutana (1589), Arnota (1633), Brebu (1650), Gura Motrului (1653), Clocociov. Caracterul comun al acestor biserici este pronaosul împărţit în două printr-un arc longitudinal. Cele mai multe au sau au avut două turle gemene pe pronaos, ceea ce nu este exclus să se fi întâmplat şi la Plătăreşti, cel puţin în intenţia iniţială. La toate aceste biserici naosul este treflat şi are turlă la origine. Zidurile bisericii au o grosime de aprox. 1m, fapt ce le-a făcut să supravieţuiască diferitelor cutremure. Dimensiunile generale ale bisericii sunt 19,7m lungime şi 10,2m lăţime la absidele naosului. Pictura interioară a bisericii datează din 1649, an consemnat pe un filacteriu aflat în portretul egumenului Vasile din pronaos. Pictura originală s-a păstrat însă numai în pronaos, iar în restul bisericii este realizată din nou în 1990, fiind însă de un slab nivel tehnic şi artistic. Pictura din pronaos este unul dintre rarele exemple de pictură de la jumătatea sec. al XVII-lea din Ţara Românească. Chipurile impresionează prin sinceritatea şi minuţiozitatea observaţiei. Culorile de esenţă nobilă se îmbină armonios şi scot în relief viaţa de care sunt însufleţite personajele şi compoziţiile. Superioară decorurilor din Arnota şi Plumbuita, pictura bisericii din Plătăreşti rămâne un document istoric şi o mărturie a amurgului tradiţiei artistice a Ţării Româneşti. În primul cadru, pe pereţii de vest şi parţial cei de sud şi de nord, sunt înfăţişate chipurile în picioare ale ctitorilor: jupân Barbu, fratele domnitorului Matei Basarab, Calea, sora domnitorului, Stanca, nepoată a acestuia şi copii Stanco şi Vâlsan. Separat sunt zugrăviţi ispravnicii Mitrea Pitarul, fiul său, Albu Clucerul, şi egumenul Vasile. Portretul domnitorului şi al doamnei Elina apăreau în naos, fiind însă înlocuite cu o scenă liturgică de către un pictor grec. Deasupra intrării spre naos este înfăţişat Sfântul Mucenic Mercurie pe tron încadrat de scene din timpul martiriului său, iar în restul picturii sunt scene din sinaxarul de peste tot anul.Mănăstirea situată în partea de NV a comunei. Satul Plătăreşti este semnalat documentar la 1580 mai 14, când era în posesiunea mănăstirii Tânganu.
Pisania a fost scrisă de popa Gheorghe în 1643 aprilie 3. Ctitori: Matei Basarab şi doamna lui Elena, ispravnic fiind Albu cluceru, iar după moartea lui, Mitre Pitarul în timpul egumenului Vasilie. Mănăstirea este ctitoria lui Matei Basarab în 1646 aprilie.
Printre portretele ctitorilor sunt reprezentaţi Matei Basarab şi doamna Elena (frescă din sec. 18 a fost repictată şi în panourile respective a fost plasată o scenă liturgică). Alt ctitor reprezentat în pictura din pronaos este egumenul Vasilie, urmează jupân Albu clucer şi Mitrea pitarul tatăl sau ispravnicii bisericii. În sfârşit, printre ctitori mai sunt reprezentaţi jupân Barbul cu jupâniţa lui Calia şi fiul lor Vulsan şiapoi jupâniţa Stanca şi jupan Stancu.
Biserica se află într-o incintă dreptunghiulară limitată de ziduri înalte şi construcţii anexă foste chilii mănăstireşti. Pe latura de sud se află o poartă de acces în incintă, mascată de un tirn clopotniţă pe sub arcada căruia se accede. Laturile de S,E,V, şi parţial cea de N cuprinde construcţiile actualului ospiciu. Zidurile înconjurătoare sunt groase de cca. 60 cm, cu o înălţime de cca. 3.50m acoperite la partea superioară cu o coamă de ţigle.
Biserica are planul în formă de treflă şi are dimensiunile de 20m lungime şi 8m lărgime în exterior. Pridvorul cu arcade pe stâlpi (astăzi în arcade sunt ferestre) are aproape aceiaşi conformaţie ca pronaosul şi este acoperit cu bolţi. Faţadele acestor ziduri sunt tencuite şi spoite cu var.
În faţada principală, arcada de mijloc, care serveşte ca intrare, este mai îngustă decât celelalte două iar în faţada laterală se află câte o singură arcadă de fiecare latură. La colţurile pridvorului se formează astfel două masive de zidărie mari.
Arcadele sunt în semicerc şi destul de largi; ele se reazemă pe stâlpi cu colţurile ieşite (stâlpii la origine au fost octogonali). Pronaosul este mic, aşezat în lăţime şi boltit prin două calote ovoidale, rezemate pe arce şi console. Naosul este pătrat, cu abside laterale, însă fără turlă; calota pe pandantivi este sprijinită de patru arcade înalte având fiecare două arhivolte în retrage succesivă. Altarul prezintă la S şi N câte o nişă încăpătoare, amenajată în grosimea zidului, care în aceste puncte are aproape 1,50 m grosime. Înfăţişarea exterioară se prezintă astăzi tencuită în întregime, însă sub tencuială, în unele părţi unde ea este cojită se vede zidăria de cărămidă, cu fâşiile orizontale aferente şi cu cărămizile aşezate în picioare două câte două. Cele două registre cu firide suprapuse sunt despărţite printr-un brâu mic şi simplu în formă de tor. Registrul inferior este format din firide drişcuite, simple, duble, din cărămidă de format obişnuit; ele fiind tencuite nu se mai poate preciza conformaţia lor. Registrul superior se compune din firide arcuite înguste şi înalte, încadrate printr-un ciubuc în relief, format din cărămizi rotunjite. Aceste firide sunt mai scurte în dreptul pridvorului, din cauza brâului care se ridică ocolind în unghi drept. Soclul are un profil simplu. Cornişa a dispărut. Turle probabil că nu au fost la origine. Astăzi pe acoperiş se află două masive de zidărie teşite la colţuri şi decorate c mici arcuri în acoladă care arată o epocă foarte târzie. Se pare că s-au adăugat cândva pe acoperiş nişte turle false, probabil din lemn, care s-au dărâmat în urmă, rămânând bazele lor, care sunt din zidărie de cărămidă tencuită. Trebuie să mai observăm că masivul de zidărie de peste pronaos nu corespunde cu forma bolţilor şi încalecă peste amândouă; încă o probă că aceste adaosuri de la partea superioară nu sunt organice, ci false şi dintr-o epocă relativ recentă, poate de la sfârşitul veacului al XVIII-lea sau de la începutul veacului al XIX-lea.
Ferestrele sunt largi şi chenarele lor au dispărut. În registrul superior din faţade se mai văd ferestre mici ce luminează bolţile, care sunt foarte înalte, ceea ce ar constitui un indiciu că nu au fost nevoie de acele ferestre de la partea superioară a faţadei. Biserica are o secţiunea sveltă cu înălţimi de 8.50m sub calota pridvorului şi 11 m până la linia de naştere a calotei naosului. Zidurile groase de până la 1 m susţin bolţi şi arce din cărămidă. Pereţi din cărămidă portantă, arce şi bolţi din acelaşi material ca şi pereţii. Cărămizile sunt de grosimi reduse şi legate între ele cu mortar din var hidraulic. Zidul împrejmuitor construit din cărămidă de dimensiuni asemănătoare celei din care este construită biserica are o grosime de cca. 60 cm şi înălţimea de cca. 3.50 m fiind protejat de intemperii de o coamă din ţigle profilate. Şarpanta din lemn şi învelitoare din tablă. Un ancadrament din piatră, frumos decorat încadrează golul uşii din peretele ce desparte pridvorul de pronaos.
Biserica a fost închinată Sf. Mucenic Mercurie a cărui figură de ostaş ţinând sabia în mână şi stând pe scaun, este aşezată în mijlocul unui panou deasupra pisaniei. Panoul este mărginit de un arc decorat cu un ornament vegetal din cele mai frumoase. De o parte şi de alta a acestei scene centrale, apar scene de martirizare ale sfântului mucenic Mercurie. Cele din stânga înfăţişează chinurile sfântului Mercurie, cel din dreapta aducerea în faţa împăratului şi decapitarea sfântului. În registrele superioare găsim scene din vieţile altor sfinţi şi di viaţa însăşi a lui Iisus. Deasupra panoului cu Sf. Mercurie şi pentru a da întrebuinţare spaţiului mic, zugravul a aşezat bustul unui arhanghel, probabil al lui Mihai. Se remarcă uciderea în temniţă a sfântului Dimitrie şi decapitarea sfântului Nestor, ucenicul celui de mai sus.
În colţul SV, în continuarea registrului martirului Sf. Mercurie, apar Sf. Panuftie şi Sf. Ignatie, pe care îl sfâşie doi lei. Dedesubtul acestei scene, în registrul de jos, în acelaşi colţ şi toţi binecuvântând, sunt zugrăviţi următorii sfinţi: Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Eftimie şi încă unul al cărui nume este şters.
Se disting mai bine câteva scene din cele două registre de pe panpul NE p. 38 #tăierea capului Sf. Pavel”, care fiind cetăţean roman s-a bucurat de această favoare, „răstignirea lui Petru”; cu capul în jos pentru a nu se asemui cu a stăpânului şi învăţătorului Iisus, care s-a răstignit cu capul în sus şi a mers la cei de jos, în iad, iar Petru răstignit trebuia să meargă în rai. „Decapitarea a două muceniţe” şi „Ridicarea la cer a prorocului Ilie” într-un car tras de doi cai înaripaţi. Alături prorocul Elisei primeşte cojocul. În registrul de deasupra: „Cei trei tineri în cuptorul de foc”, care sunt ocrotiţi de îngerul Domnului, „Uciderea cu pietre a arhidiaconului Ştefan”, „Decapitarea a trei martiri”. Scenele de deasupra acestora nu se mai disting bine. În alte două registre de pe panoul de N apar alte scene de mucenicie: Răstignirea lui Simon, martiriul unui sfânt din Alexandria, înjunghierea sfântului Iacob, răstignirea Sfântului Vartolomei. În registrul superior: Răstignirea sfântului Andrei, decapitarea sfintei Vrvara, uciderea a trei sfinţi, Daniil în groapa cu lei. Deasupra un număr de scene se disting destul de greu. Numai pictura din pronaos ni s-a păstrat . se pare că restul bisericii nici n-a fost zugrăvit sau dacă a fost, la refacerea din secolul al XVIII-lea, atunci când s-au înlocuit chipurile ctitorilor principali, al lui Matei Basarab şi al doamnei Elena, pictura veche a fost retencuită şi a rămas în această stare până în zilele noastre. Ele se disting prin factura lor deosebită şi prin elementele decorative care au fost şcoală în această vreme.
Pictura a fost spălată în anul 1938. nu se cunoaşte autorul.Pisania săpată în piatră amplasată deasupra intrării ce dă în pronaos: „Cu bună vrerea lui Dumnezeu ridicatu-au această sfântă şi dumnezeiască mănăstire din temelie prea luminatul domn Io Matei Basarab voievodul şi doamna lui Elena, întru lauda sfântului slăvit şi mare mucenic Mercurie, ca să fie pomenit întru vecie de veacu, la răpaosul sufletelor, întru odihna drepţilor nesfârşită.
Ispravnic a fost pan Albu cluceru. După moartea lui fost-au tatăl lui pan Matrea pitaru; igumen Vasilie; mesiţa aprilie 3 vlet 7154. Pisal Popa Gheorghe”.
În pronaos, pe o piatră de mormânt scris:”Aicea zace trupul celui de bună rudă şi prea înfrumuseţat şi între toată mândria răsfăţat şi de multă lume şi de oameni privit, a robului lui Dumnezeu pan Albu clucer, snă (fiul) Mitrei (pitar). Pristăvitu-s-au în anii 7153 (1645) luna lui maiu 20 dne (zile)”.
În pronaos, pe zidul de sud o inscripţie pe o filacteră spune: „Cu milă lui Dumnezeu si cu ajutorul (sic)lui svetu”.
Pe peretele de vest: „(sic) Mercurie făcut-am această via deîn temelie să fie de pomană titorelor şi mie în zilele prea bunului luminatului domnu Matei Basarab voevod. Dec mărogu fraţilora (sic) se o lucraţi se fiţi fraţi cu mene pre pomană vleat 7157 (1649)”. Pisania săpată în piatră amplasată deasupra intrării ce dă în pronaos: „Cu bună vrerea lui Dumnezeu ridicatu-au această sfântă şi dumnezeiască mănăstire din temelie prea luminatul domn Io Matei Basarab voievodul şi doamna lui Elena, întru lauda sfântului slăvit şi mare mucenic Mercurie, ca să fie pomenit întru vecie de veacu, la răpaosul sufletelor, întru odihna drepţilor nesfârşită.
Ispravnic a fost pan Albu cluceru. După moartea lui fost-au tatăl lui pan Matrea pitaru; igumen Vasilie; mesiţa aprilie 3 vlet 7154.
Pisal Popa Gheorghe”.
În pronaos, pe o piatră de mormânt scris:”Aicea zace trupul celui de bună rudă şi prea înfrumuseţat şi între toată mândria răsfăţat şi de multă lume şi de oameni privit, a robului lui Dumnezeu pan Albu clucer, snă (fiul) Mitrei (pitar). Pristăvitu-s-au în anii 7153 (1645) luna lui maiu 20 dne (zile)”.
În pronaos, pe zidul de sud o inscripţie pe o filacteră spune: „Cu milă lui Dumnezeu si cu ajutorul (sic)lui svetu”.
Pe peretele de vest: „(sic) Mercurie făcut-am această via deîn temelie să fie de pomană titorelor şi mie în zilele prea bunului luminatului domnu Matei Basarab voevod. Dec mărogu fraţilora (sic) se o lucraţi se fiţi fraţi cu mene pre pomană vleat 7157 (1649)”.Biserica păstrează în mare parte forma originală, dar credem că nu ar fi avut turle, că pridvorul nu era închis şi că exteriorul bisericii era lăsat aparent şi nu tencuit aşa cum se prezintă astăzi. În secolul al XVIII-lea s-au făcut câteva reparaţii la pictură. |
