HomePage Inapoi
Denumirea Biserica "Sf. Gheorghe"
Denumire alternativă Catedrala Caransebeş
Parohia Parohia Sf.Gheorghe Caransebeş
Datare 1444; reconstruită 1725; modificări 1759
Tip Biserică
Cultul ortodox
Localizare pe hartă Localizează pe harta României
Judeţ Caraş Severin
Localitate CARANSEBEŞ
Adresa str. Muntele Mic 2
Protopopiat Protopopiatul Caransebeş
Episcopie/Arhiepiscopie Episcopia Caransebeşului
Mitropolie Mitropolia Banatului
Cod oficial LMI 2004 CS-II-m-B-11060
Descriere Biserica catedrală din Caransebeş a fost precedată de un alt edificiu mirean, ridicat între anii 1444-1449, prima sa atestare documentară este însă 1581. Construcţia actuală a fost ridicată în 1725, în locul celei medievale. Este o biserică sală cu absidă poligonală, navă boltită şi turn clopotniţă deasupra pronaosului. Biserica „Sf. Gheorghe” (Piaţa Sf. Gheorghe nr. 2, fosta Piaţă 700 Caransebeş). Tradiţia sustine ca pe actualul amplasament al Bisericii, cunoscută drept "Catedrala Caransebeşului", a existat o mănăstire construită din lemn şi amintită documentar la 1444, pe lângă care s-a dezvoltat prima şcoala de diaconi din zona Banatului montan şi s-a închegat prima bibliotecă a oraşului. În sprijinul existenţei acestei mănăstiri vin şi documentele medievale şi mai târzii, care pomenesc de „apa călugărilor” (aqua monachorum) ca fiind în imediata ei apropiere. Edificiul din piatră şi cărămidă este menţionat ca biserică în documentele de la 1739 şi 1744, iar în 1752, din nou ca mănăstire. Construcţia, de factură barocă, a fost reparată în 1759, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, s-a dispus lărgirea ei, astfel încât stâlpii de susţinere a turnului să se găsească în interiorul navei. Cu acest prilej, biserica este zugrăvită, pardosită cu lespezi de piatră şi sunt fixate stranele pentru cântareţi. În 1862, sculptorul Esterlehner si pictorul Gutsch (Viena) realizeaza iconostasul. Cele patru clopote ale bisericii sunt turnate în perioada 1817-1881. În primele decenii ale secolului al XX-lea, biserica este repictată de Dimitrie Turcu şi, ulterior, de Ioachim Miloia. În 1987 se mai realizează o repictare parţială a interiorului. Cu ocazia lucrărilor de reparaţii şi redistribuire a sistemului de colectare a apelor pluviale şi a îngrădirii, din primavara anului 2007, în curtea bisericii au fost descoperite oseminte umane, datând, probabil, din perioada în care funcţiona aici mănăstirea. Biserica este monument istoric, înscris în Lista Monumentelor Istorice, cod CS-II-m-B-11060.
Lăcaşuri de cult din România; Biserica Sf. Gheorghe; Catedrala Caransebeş; ; 1444; reconstruită 1725; modificări 1759; 1444; ; Biserică; ortodox; Orthodox; orthodoxe; CARANSEBEŞ; ; Caraş Severin; Protopopiatul Caransebeş; Episcopia Caransebeşului; Mitropolia Banatului;