HomePage Inapoi
Denumirea Biserica "Adormirea Maicii Domnului"
Parohia Parohia Eşelniţa
Tip Biserică
Cultul ortodox
Localizare pe hartă Localizează pe harta României
Judeţ Mehedinţi
Localitate EŞELNIŢA
Comuna EŞELNIŢA
Protopopiat Protopopiatul Drobeta Turnu Severin I
Episcopie/Arhiepiscopie Episcopia Severinului şi Strehaiei
Mitropolie Mitropolia Olteniei
Descriere Preotul din Eşelniţa - Mehedinţi, Sever Negrescu, şi-a transformat propria locuinţă într-un muzeu parohial în care se află obiecte unicat în ţară şi chiar în lume, provenite din bisericile de pe Clisură, ce au fost înghiţite de apele Dunării în urma construirii hidrocentralei Porţile de Fier I. De mai bine de 10 ani, casa preotului Sever Negrescu a devenit unul dintre cele mai atractive obiective turistice din zona mirifică a Clisurii Dunării. În vârstă de 46 de ani, părintele deţine şi funcţia de consilier al Mitropoliei Olteniei şi este şi un recunoscut poet mehedinţean. Prin forţe proprii, preotul Negrescu a reuşit să salveze de la pieire o serie de obiecte de patrimoniu, unele dintre ele fiind unicat în ţară şi în lume. Majoritatea acestora au aparţinut bisericilor din Tisoviţa, Ogradena, Plavişeviţa, Mraconia şi Eşelniţa Veche, ce au fost inundate de apele Dunării după construirea barajului Porţile de Fier I. Cel mai mare merit al păstrării respectivelor obiecte îl au locuitorii acestor meleaguri, care, dând dovadă de iubire faţă de toate cele dumnezeieşti, au salvat şi adăpostit în turla bisericii din Eşelniţa tot ceea ce reprezenta viaţa creştină pe Clisura Dunării. “În 1988, când am venit preot la această biserică, am descoperit în turlă foarte multe obiecte de cult ce au aparţinut locuitorilor satelor de pe Clisură, strămutate o dată cu construirea barajului. Atunci am luat hotărârea să înfiinţez acest muzeu parohial. În 1995, pe 14 septembrie, acesta a fost sfinţit de către IPS Mitropolitul Nestor. De atunci am căutat să aduc an de an îmbunătăţiri acestui muzeu, iar acum am reuşit finalizarea lucrărilor ce se impun pentru deschiderea celei de-a doua săli, situată chiar la subsolul acestuia. Avem în total 1.618 obiecte şi de aceea se impune mărirea spaţiului destinat acestui muzeu, pentru a crea o cât mai bună stare de confort la vizitarea lui”, a declarat preotul Sever Negrescu. Unicat şi totodată senzaţională este şi uşa împărătească de la altarul fostei Mănăstiri Mraconia, ce a fost de asemenea înghiţită de apele Dunării. Tot aici se mai pot admira şi studia cărţi şi icoane vechi de peste 250 de ani, chiar şi sigilii de pe vremea Imperiului Austriac. Alături de o bibliotecă bogată, ce numără peste 72 de cărţi, se poate vedea şi manuscrisul “Rânduiala Sfintei Liturghii”, scris de episcopul de Huşi, Iacob Putneanul, în 1783. Documentul este redactat de mână, în limba slavonă. În bibliotecă se mai află şi tomuri din arhiva Protopopiatului Mehadia, dar şi colecţia de minee, în speţă cele 12 volume ale lui Andrei Şaguna, toate îmbrăcate în piele de căprioară. Rămânând în acelaşi univers, aici este expus şi un certificat de absolvire a şcolii de meserii din vestita insulă Ada Kaleh. Muzeul mai adăposteşte o neasemuită colecţie de potire aduse de la Odesa, ceasloave, tablouri ale matematicianului Traian Lalescu, dar şi prima medalie de bronz câştigată de Lavinia Miloşevici la Campionatul Mondial de la Indianapolis, precum şi cruci cu penel de măslin. “Pe lângă toate acestea, eu deţin şi colecţia de patru clopote dintre cele şase confecţionate din bronzul ţevilor de tun după Primul Război Mondial. Două dintre acestea le-am donat Mănăstirii Sfânta Ana din Orşova”, a mai relatat preotul Sever Negrescu. Cu privire la viitorul muzeului, acesta se anunţă promiţător. “Vom introduce importantul obiectiv în turism, dar şi în circuitul istoric, dat fiind faptul că, în fiecare an, aici vin zeci şi sute de grupuri de vizitatori, multe dintre ele chiar din străinătate”, a spus primarul comunei Eşelniţa, Ioan Ciuru, unul dintre cei mai mari iubitori de artă şi istorie de pe Clisura Dunării. Icoană pe goblen, de o valoare inestimabilă. Cel mai valoros obiect din muzeu este, de departe, o icoană unică în lume, după cum afirmă părintele. Aceasta este lucrată pe goblen şi îi reprezintă pe Maica Domnului şi pe pruncul Iisus îmbrăcat în ie românească, lucru nemaiîntâlnit nicăieri în iconografia lumii. Tot în această icoană apare şi floarea de crin, simbol al bunei convieţuiri între ortodocşi şi catolici. Un alt tablou despre care se spune că este unicat e lucrat cu fir de aur pe goblen şi îl reprezintă pe Iisus Hristos, la picioarele căruia se văd fluviul Dunărea şi o luntre cu pescari. Obiectele provin de la bisericile înghiţite de apele Dunării.
Clerici Preot Paroh Negrescu Sever